Sunteți pe pagina 1din 3

Scrisoarea de intenție

Scrisoarea de intenție, cunoscută și sub denumirea de scrisoare de motivație sau


scrisoare de prezentare, are rolul de a prezenta intenția sau motivația ta pentru a obține un
job. Scrisoarea de intenție vine în completarea unui CV și, in funcție de modul în care am
redactat-o, ne poate recomanda sau ne poate scădea șansele să obținem un anumit job.
Scrisoarea de intentie este primul contact pe care îl stabilim cu un potențial angajator,
fiind o punte de legătura între CV-ul tău și locul de muncă pe care îl solicităm.
O scrisoare de intenție redactată corect ne crește șansele să obținem jobul dorit, motiv
pentru care trebuie să îi acordăm o atenție sporită. Aceasta trebuie să reflecte motivația pentru
care am ales să aplicăm la acel loc de munca, dar si care sunt aptitudinile si calificarile tale.
Totodată, prin scrisoarea de intenție trebuie să demonstrăm faptul că ne-am
documentat și cunoaștem care sunt nevoile angajatorului și să oferim soluții care să reflecte
modul în care noi putem să îndeplinim aceste nevoi, cu exemple concrete despre cum putem
sș creștem eficienta și profitul companiei.
Când redactăm scrisoarea de intenție, tinem cont de faptul că aceasta trebuie să fie
concepută special pentru firma și postul pe care ni-l dorim. Până la urmă, este prima noastră
șansă să ne facem remarcați și să ne exprimăm interesul de a lucra în respectiva companie.
Scrisoarea de intenție vine în completarea CV-ului și trebuie să îl convingă pe
angajator să ne cheme la interviu. In timp ce un CV este mai complex și conține date
complete despre experiența noastră ăn câmpul muncii, studiile urmate și aptitudinile noastre,
scrisoarea de intenție reflectă o parte din personalitatea și calitațile noastre, care se reflectă
prin modul în care am redactat scrisoarea.
În primul rând, scrisoarea de intenție trebuie să atragă atenția încă de la primele
rânduri, iar specialistul în recrutare sau HR managerul trebuie să fie interesat să parcurgă
scrisoarea în continuare. Apoi, odată ce ne-am câștigat atenția, trebuie să folosim următoarele
paragrafe ca să argumenăm de ce suntem candidații potriviți pentru acea poziție.
La final, scrisoarea de intenție trebuie să determine persoana responsabilă de angajare
să ne citească CV-ul și să ne cunoască mai bine, adică să obținem un interviu de recrutare.

O scrisoare de intenție trebuie să conțină urmatoarele informații:

 datele noastre de contact – nume, prenume, adresă, număr de telefon, adresă de e-


mail. Aceste informații ar fi bine să fie plasate la începutul scrisorii, ăn colțul din
stânga sus, dacă o trimitem în format fizic, și la finalul scrisorii, în semnatură, dacă o
trimitem pe e-mail.
 numele și funcția persoanei care se ocupă de recrutare în acea companie – în cazul în
care cunoștem aceste informații, le potem include la începutul scrisorii, în formula de
adresare. Este recomandat să ne adresezăm ăntotdeauna unei persoane anume, în loc
să folosim o formulă de adresare generală, deoarece ne va ajuta să atragem atenția
persoanei care se ocupă de recrutare.
 numele și adresa companiei – acestea ar trebui menționate în colțul din dreapta sus,
dacă trimitem scrisoarea în format fizic. În cazul în care aplicăm online, aceste
informații sunt de obicei omise.
 data – spre deosebire de CV, scrisoarea de intenție trebuie datata, informație pe care o
vom include în colțul din dreapta sus. Dacă trimitem scrisoarea in format fizic,
această informație trebuie poziționată sub numele și adresa companiei angajatoare.
Pe langă aceste informații, e important să știm cum trebuie să redactăm fiecare paragraf.
Primul paragraf – aici putem include motivul pentru care am trimis scrisoarea de
intenție, postul dorit și informații referitoare la sursa unde am găsit anunțul de angajare. Dacă
trimitem o scrisoare de intenție spontană și nu țintești un job anume sau dacă nu avem
informații suficiente despre poziția pentru care aplicăm, putem să includem în scrisoare
motivele și dorința de a lucra într-un anumit domeniu și ce anume din experiența noastră ne
recomandăm în acel domeniu.
Al doilea paragraf – aici putem înscrie motivul pentru care suntem interesați de jobul
sau de firma respectivă. Menționăm dacă avem experiența relevantă sau dacă am urmat
cursuri de specialitate care ne recomandă pentru acel job. Totodată, prezintă și cateva
strategii prin care am putea să contribui la dezvoltarea firmei. Include și cateva exemple de
calificări care ar putea fi de interes pentru respectiva companie.
Al treilea paragraf – aici trebuie să facem trimitere la CV-ul nostru, însă fără să
repetăm cuvânt cu cuvânt informațiile din el. Tot aici potem să menționăm scrisori de
recomandare de la foști angajatori sau putem să includem câteva surse de unde angajatorul
poate să obțină mai multe informații despre tine (de exemplu, fostele locuri de munca).
Calitățile și aptitudinile care fac din noi candidații ideali trebuie mentionațe tot aici, mai ales
ca al doilea și al treilea paragraf sunt cele care scot în evidență calitățile noastre, ne pun în
valoare personalitatea și ne deosebesc de ceilalți candidați.
Paragraful de încheiere – aici putem include o formula de încheiere prin care să îi
mulțumim angajatorului pentru timpul acordat ți, în același timp, îi solicităm un interviu. E
util să menționăm și modalitățile prin care putem fi contactat sau orele când suntem
disponibili pentru un interviu. Încearcăm să fim cât mai conciși în acest ultim paragraf și
cerem și un răspuns direct din partea persoanei care se ocupă de angajări.
Formula de încheiere – scrisoarea de intenție se încheie cu numele nostru complet, sub
care vom semna de mână.
Atunci când scriem o scrisoare de intenție, ținem cont de următoarele recomandări, dacă
vrem să avem succes în obținerea jobului respectiv:

 folosim hârtie de calitate, niciodată colorată;


 introducem doar informațiile utile din trecutul nostru profesional, cele care ne pun în
valoare pentru respectivul post;
 trimitem și o fotografie, dacă angajatorul solicită acest lucru;
 alegem un font formal și ușor de citit, precum Times New Roman sau Arial – centrăm
textul în pagină cu opțiunea Justify;
 paragrafele trebuie să fie scurte și ideile trebuie grupate în tema;
 lăsăm un rând liber între paragrafe;
 folosim un limbaj adecvat, profesional, și un ton adaptat în funcție de angajator.
Evitam să folosim clișee și fraze comune, abrevieri sau jargoane.
 folosim formule de adresare adecvate. Formula de adresare este „Stimată/Stimat
Doamnă/Domn”, iar formula de încheiere este „Cu sinceritate/Al dumneavoastră, cu
stimă/Cu respect/Cu deosebită considerație/Vă mulțumesc”.
 nu încărcăm textul cu o varietate de fonturi și dimensiuni, nu subliniăm și nu
îngroșăm textul;
 scrisoarea de intenție trebuie să fie adresată unei persoane care se ocupă de angajări
sau departamentului de resurse umane;
 nu exagerăm atunci când prezem realizările noastre profesionale, ci încearcăm să-l
ajutăm pe angajator să înțeleagă de ce ar trebui sa ne angajeze pe noi;
 accentuăm ceea ce ne diferentțază de ceilalți angajați, care sunt abilitățile și calitățile
noastre și cum le putem folosi în avantajul firmei;
 intențiile și calificările noastre trebuie formulate cât mai clar;
 nu mentionăm aspecte negative (de exemplu, conflicte la fostele locuri de muncă sau
litigii de muncă);
 nu facem remarci negative la adresa foștilor noștrii angajatori;
 nu menționam ce salariu vrem decât dacă firma cere acest lucru;
 demonstrăm abilitațile de comunicare – din scrisoare trebuie să reiasă că suntem o
persoana deschisă și sociabilă;
 exprimăm motivația și interesul față de acel post și oferim unul sau două motive
specifice;
 includem o frază în care să arătăm că ne-am documentat în privința angajatorului și că
înțelegem ce nevoi avem, care sunt valorile și obiectivele companiei. Acest aspect ne
va oferi mai multă credibilitate în fața angajatorului.
 menționăm că suntem disponibili pentru un interviu și toate căile prin care putem fi
contactat;
 menționăm că suntem dispuși să oferim orice informație suplimentară, legate de
trecutul nostru profesional, de care are nevoie compania respectivă;
 verificăm gramatica și ortografia;
 dacă scrisoarea este trimisă pe hârtie, aceasta trebuie întotdeauna semnată de mână,
pentru personalizare;
 nu depașim mai mult de o pagină, altfel riscăm să plictisim;
 personalizăm conținutul scrisorii de intenție în funcție de pretențiile și de profilul
angajatorului.

S-ar putea să vă placă și