Sunteți pe pagina 1din 3

Liberalismul economic clasic

Liberalismul constituie una dintre cele mai complete si marcante doctrine ale societati moderne si
contemporane.
Pentru prima oara termenul de liberalism apare la lexicograful Claude Boiste in 1823, fiind asociat cu
lupta pentru libertate a burgheziei si avand o dubla semnificatie atat politica cat si economica.
In general termenul de liberalism a sintetizat ansamblul aspiratiilor si revendicarilor innoitoare din
societatea europeana dintre mij. sec.al XVII-lea si al XIX-lea. In plan economic in esenta sa liberalismul
urmarea:
 inlaturarea relatiilor de productie feudale, a modului de organizare si exploatare a muncii iobagiste;
 inlaturarea oricarui fel de constrangere economica;
 diminuarea si restrangerea rolului statului in viata economica;
 proclamare libertatii tranzactiilor economice.
Liberalismul a marcat aparitia unei noi orientarii in gandirea politica dar si economica. In domeniul
economic noua gandire s-a remarcat prin urmatoarele elemente:
 a fost conceptia care a transferat centrul cercetarilor economice din sfera circulatiilor marfurilor in
sfera producerii acestora ;
 a creat, introdus si dezvoltat un nou mod de cercetare si investigare a economicului. A inlaturat
empirismul si descriptivismul mercantelist, punand accent pe analiza logica – teoretica bazata pe noi
metode si procedee ca: inductia, deductia, folosirea statisticii si matematici;
 a marcat trecerea cercetarii de la nivelul individual la analiza de ansamblu a legaturilor economice la
scara sociala, nationala si internationala;
 a marcat inceperea cunoasterii stiintifice a economiei de piata complete;
 liberalismul a impus aspiratia spre libertatea de miscare. In domeniul economic aceasta a insemnat
deplina libertate de actiune a agentilor economici, precum si consacrarea liberei concurente in
tranzactiile dintre popoare;
 a impus individualismul conform caruia deciziile cele mai eficiente si concrete le pot lua agentii
economici privati in opozitie cu autoritatea publica-statul, sau cu diferite colectivitati mai mult sau mai
putin cuprinzatoare;
 liberalismul a considerat proprietatea privata sociala si individuala, temelia societatii moderne, a
economiei de piata, ea fiind degrevata de orice servituti feudale;
 a impus principiul hedonismul, conform careia se urmarea obtinerea unui maxim de avantaj cu minim
de efort;
 liberalismul a impus un nou mecanism de reglare a economiei, cel al pietei, a raportului dintre cerere si
oferta, el avand capacitatea de a autoechilibra in mod spontan economia,
 liberalismul este si prima paradigma economica care explica preturile si profiturile din economia
moderna pornind de la teoria valorii bazata pe munca;
 o caracteristica majora a paradigmei liberale o constituie impunerea politici economice a liberului
schimb sau altfel spus politica liberei concurente. Aceasta politica a fost sintetizata de economistii
francezi sub forma, laissez faise, laissez passer, “le monde va de lui meme”, - lasati lucrurile sa-si
urmeze cursul lor firesc.
Elementele matriceale ale doctrinei au fost fixate de catre A.Smith in „Avutia natiunilor” (1776), zenitul a
fost marcat prin „Principiile economiei politice si ale impunerii” ale lui D.Ricardo (1817) si crepusculul - prin
„Principiile economiei politice” ale lui J.S.Mill (1848). E vorba, asadar, de o perioada de dominatie de aproape
un secol, dupa care au aparut reactii critice din partea reprezentantilor altor doctrine economice. Patria
liberalismului clasic a fost Anglia.
Fiziocratii au fost un grup de economisti francezi cu vederi liberale care au criticat mercantelismul si au
adus o serie de inovatii importante in teoria economica. Scoala fiziocrata, a dominat gandirea economica in
anii 1750-1775 . Etimologic 'fiziocratie' inseamna 'puterea naturii'. Fondator al scolii fiziocratice este Francois
Quesnay.
Modelul lui Fr. Quesnay reprezinta un sistem macroeconomic autoechilibrat, care functioneaza
independent, fara interventia statului, in conditiile asa-numitei “ordini natural “.
Ordinea naturala permite atingerea a 3 scopuri majore:
- imbogatirea statului pentru asigurarea ordinii economice;
- perfectionarea ordinii economice existente pana la nivelul celei naturale;
- asigurarea prosperitatii agriculturii prin investitii masive in sectorul agrar.
In aceste conditii interventia activa a statului in economie devine inutila, functiile lui economice
reducandu-se la urmatoarele:
 Protectia proprietatii ca sursa a libertatii individuale si fundament al ordinii naturale;
 Liberalizarea comertului ca sursa a libertatii economice, a majorarii cererii la produsele agricole si,
deci, a preturilor la ele;
 Asigurarea instruirii cetatenilor in vederea inzestrarii acestora cu capacitatile necesare cunoasterii si
respectarii ordinii naturale;
 Realizarea lucrarilor publice in vederea sporirii randamentului muncii agricole;
 Asigurarea justitiei fiscale. Daca agricultura este sfera crearii bogatiei, ea nu trebuie sa fie destimulata
de impozite. Multitudinea lor se cere a fi inlocuita cu un unic impozit funciar platit de catre proprietarii
funciari. A fost propusa chiar marimea acestui impozit - 1/3 din veniturile detinute de acestia pentru a
nu afecta considerabil consumul lor si, deci, veniturile clasei productive.
Un asemenea tip de interventie minimala a statului in economie a primit denumirea de politica “laisser
faire”.
Sitemul economic a lui A. Smith

In istoria doctrinelor economice un loc deosebit ii revine „patriarhului” gandirii economice - Adam
Smith, care prin cercetarile sale a privit lumea economica ca un vast atelier, iar politica economica a
reprezentat-o ca expresia a interesului cel mai general al comunitatii.
Conceptul cu privire la bogatie si factorii cresterii ei
Bogatia consta din totalitatea bunurilor materiale de care dispune natiunea la un moment dat.
Sfera in care se creeaza bogatia cuprinde toate ramurile productiei materiale industria, agricultura,
comertul.
Izvorul bogatiei il constituie munca desfasurata in productia materiala.
Factorii cresterii bogatiei sunt urmatorii:
 Cantitatea muncii, sau ponderea lucratorilor productivi in totalul fortei de munca. Munca productiva,
in opinia lui Smith, se fixeaza in obiecte materiale si creeaza profit. Ca urmare, munca muncitorului
din industrie sau agricultura este productiva, in timp ce munca celor care acorda diverse servicii este
neproductiva din simplul motiv ca serviciile dispar chiar in momentul acordarii lor. Deci, munca fiind
utila, nu inseamna ca este si productiva. Ponderea lucratorilor productivi, la randul lor, depinde de
capitalul utilizat in procesul de productie. Pentru A.Smith capital erau sumele de bani care, fiind
investite in productie, pot aduce un venit. El divizeaza acest capital in doua parti:
- capital fix, adica care aduce venit fara a circula (unelte, cladiri, utilaje, aptitudini profesionale);
- capital circulant, care aduce venit numai daca circula, isi schimba posesorul (banii, stocul de
materii prime si bunuri produse, stocul de mijloace de subzistenta).
Banii care se transforma in capital provin din economii, sustine Smith. Cu cat mai mari vor fi
economiile, cu atat mai mare va fi volumul capitalului utilizat, deci, cu atat mai multi muncitori productivi vor
fi angajati, acestia prin munca lor creand o bogatie mai mare.
 Calitatea muncii, sau nivelul productivitatii muncii lucratorilor productivi. Productivitatea muncii, in
opinia lui Smith, depinde in mod direct de gradul de dezvoltare a diviziunii muncii care, la randul ei,
provoaca un triplu efect:
- Creeaza conditii pentru cresterea indemanarii fiecarui muncitor. A.Smith aduce in calitate de
argument un exemplu de la manufactura de bolduri: 10 lucratori actionand izolat, fiecare indeplinind
consecutiv toate operatiile, puteau confectiona pe zi cate 20 bolduri fiecare. Specializandu-se in diferite
operatiuni ei au inceput sa produca zilnic 4800 bolduri. Astfel, diviziunea muncii a provocat sporirea
productivitatii ei de 240 ori.
- Creeaza conditii pentru economia de timp, evitandu-se trecerea de la o ocupatie la alta
- Creeaza conditii pentru perfectionarea tehnologica si tehnica a muncii.
Deci, cu cat diviziunea muncii este mai profunda, cu atat mai inalta este productivitatea
muncii si, deci, mai mare este bogatia tarii. Gradul de dezvoltare a diviziunii muncii, la randul sau,
depinde de dimensiunile pietei. Cu cat este mai extinsa piata, cu atat mai profunda devine diviziunea
muncii, aceasta influentand in mod direct productivitatea muncii si bogatia tarii.
Teoria repartitiei bogatiei
Smith considera ca volumul bunurilor produse in societate timp de un an, in expresie monetara,
alcatuieste produsul social, care se distribuie sub forma veniturilor. Smith evidentiaza trei feluri de venit –
salariu, profit si renta, distribuite intre trei clase sociale: muncitori salariati, capitalisti si proprietari funciari.
Smith a fost primul din economisti care a dat o caracteristica ampla naturii si marimii acestor
venituri.
Astfel, salariul era considerat de Smith ca venit de la munca prestata, nivelul lui mediu fiind
influentat de cativa factori mai importanti:
- Cantitatea si pretul mijloacelor de subzistenta necesare muncitorului si familiei sale – pretul natural
al muncii.
- Cererea la bratele de munca – pretul de piata al muncii.
- Starea in care se afla economia: progresiva, stationara sau regresiva. In starea progresiva salariile,
datorita cresterii cererii la bratele de munca, au tendinta de a creste, in cea stationara raman constante, iar in
cea regresiva au tendinta de a se reduce.
- Raportul de forte dintre salariati si patroni. Muncitorii solicita salarii mai ridicate pe cand patronii,
pentru a-si minimiza costurile, tind sa plateasca mai putin. In aceasta confruntare de interese invingatori, de
obicei, sunt patronii, ei fiind mai putini la numar si intelegandu-se mai usor in vederea mentinerii unor salarii
reduse.
Salariul nu este uniform, mentiona Smith, in diferite activitati el poate fi diferit datorita greutatii sau
prestigiului activitatii, duratei si costului pregatirii profesionale, incertitudinii ocupatiei, etc.
Profitul era conceput ca venit de la capitalul utilizat, marimea lui fiind influentata de trei factori
principali:
- dimensiunile capitalului investit;
- riscul investitiei;
- marimea salariului si a rentei, profitul fiind un venit rezidual.
Ca si in cazul salariului, in diferite activitati profitul este diferentiat. Pe termen scurt, considera
Smith, aceasta diferentiere se explica printr-un grad diferit al concurentei. Insa pe termen lung, datorita
mobilitatii factorilor de productie, rata profitului in diferite activitati se egaleaza.
Renta
era considerata ca venit de la utilizarea pamantului, marimea ei fiind conditionata de urmatorii
factori:
- fertilitatea si amplasarea terenurilor agricole;
- raportul de forte intre proprietarii funciari si arendasi.
Studiind aceste feluri de venituri, Smith ajunge la urmatoarea concluzie importanta: intrucat salariul
ajunge doar pentru subzistenta, iar renta funciara este utilizata, cu precadere, in scopuri neproductive, rezulta
ca doar profitul poate asigura investitiile necesare si, prin acumularea capitalului, cresterea economica.