Sunteți pe pagina 1din 8

INTRODUCERE

Banca Europeană de Investiţii (BEI), instituţia finanţatoare a Uniunii Europene


(UE), a fost creată în anul 1958 prin Tratatul de la Roma 1, ca o instituţie non-profit, menită să
sprijine procesul de integrare europeană, prin finanţarea anumitor tipuri de proiecte de
investiţii.Ulterior, din anul 1994, odată cu crearea Fondului European de Investiţii, a devenit
acţionar majoritar al acestuia, din acest moment se vorbeste şi de Grupul Banca Europeană de
Investiţii.2 BEI are personalitate juridică şi autonomie financiară, iar prin promovarea unei
dezvoltări echilibrate a întregului spaţiu comunitar contribuie la coeziunea economică,
socială şi teritorială a UE. Statutul BEI este redactat ca şi Protocol (nr. 10) anexat la Tratatul
de instituire a Comunităţii Europene; formează parte integrantă din Tratat (aşa cum este
prevăzut în Articolul 311 din acesta) şi are aceeaşi valoare legală. În afara de un număr limitat
de modificări pentru care Consiliul Guvernatorilor a fost investit cu autoritate 3 Statutul poate
fi modificat doar în conformitate cu procedura prevăzută pentru modificarea Tratatelor
prevazută în Articolul 48 din Tratatul privind Uniunea Europeană şi în Articolul 266 din
Tratatul de instituire a Comunitatii Europene astfel cum a fost modificat de Tratatul semnat la
Nisa în 26 februarie 2001. Acesta stipulează că intrarea în vigoare a oricăror modificări
necesită ratificare prealabila de către toate statele membre, în conformitate cu normele
constituţionale ale fiecăruia.
Sediul Bancii este stabilit de comun acord de către guvernele statelor membre 4.
Statutul BEI a fost insă revizuit cu ocazia fiecărei extinderi a UE, astfel incât astăzi sunt
membri ai băncii toate statele UE.
Resursele BEI pentru activitatea de creditare provin într-o mică măsură din
contribuţia ţărilor membre la capitalul social şi, în completare, din emisiuni de titluri pe piaţa
financiară internaţională, rating-ul excelent dat de încrederea publicului în acţionarii săi,
statele UE, permiţandu-i să se împrumute la un cost al capitalului redus, inaccesibil clienţilor
săi.

1
Tratatul de la Roma se referă la tratatul prin care a fost instituită Comunitatea Economică Europeană (EEC) şi a fost semnat de Franţa,
Germania de Vest, Italia, Belgia şi Luxemburg la 25 martie 1957. Iniţial, numele complet al tratatului era Tratat de instituire a Comunităţii
Economice Europene.
2
Stoica,O., Integrare financiar-monetară europeană, Curs Jean Monnet, Editura Junimea, 2007, pag. 38
3
În cazul majorărilor de capital (articolul4, alineatul (3)), modificarea definiţiei unităţii de cont ( al doilea paragraf al articolului 4, alineatul
(1) sau o modificare a numărului membrilor Comitetului
de directie (al doilea paragraf din Articolul 13, alineatul (1)).
4
Banca Europeană de Investiţii are sediul în Luxemburg în conformitate cu Protocolul Nr. 8 privind

stabilirea sediilor instituţiilor şi anumitor organe, oficii, agenţii şi servicii ale Comunităţilor Europene .
1. MISIUNEA ȘI ROLUL BĂNCII EUROPENE DE INVETIȚII

Banca contribuie la realizarea obiectivelor UE prin acordarea de finanţări pe termen


lung pentru proiecte specifice respectând reglementările prudenţiale bancare. BEI urmăreşte şi
îşi adaptează continuu activitatea la evoluţiile recente ale politicilor comunitare.
BEI îşi desfăşoară activitatea în strânsă colaborare cu comunitatea bancară, atât în ceea
ce priveşte împrumuturile de pe pieţele de capital, cât şi finanţarea proiectelor de capital. BEI
acordă credite din împrumuturile contractate, care împreună cu fondurile proprii (capital şi
rezerve), constituie resursele proprii. În afara UE, operaţiunile de finanţare ale BEI sunt
realizate în principal din resursele proprii ale băncii, dar, de asemenea, prin mandat, din
resursele bugetare ale statelor membre.
În afara Uniunii Europene, BEI implementează componentele financiare ale
acordurilor incheiate in cadrul politicilor de dezvoltare si cooperare ale UE. Grupul Banca
Europeană de Investiţii asociază instrumentele Băncii Europene de Investiţii cu cele ale
Fondului European de Investiţii (FEI). Printre obiectivele primordiale5 pe care şi le-au
stabilit BEI şi FEI se numără întărirea performanţelor economice şi a inovării în Europa.
Pentru realizarea acestui obiectiv, care constituie o contribuţie la Strategia Lisabona şi la
Acţiunea Europeană pentru Dezvoltare, vor fi mobilizate şi dezvoltate numeroase mecanisme
corespunzătoare. Iniţiativa Inovare 2010 constituie principala contribuţie a BEI la procesul
care urmăreşte să facă Europa mai inovatoare şi mai competitivă, cu obiectivul de a
împrumuta 50 miliarde EUR în cursul acestui deceniu pentru susţinerea proiectelor de
investiţii în toată Europa în domeniile educaţiei şi formării, cercetării, dezvoltării şi
inovării (CDI), tehnologiilor informaţiei şi comunicaţiilor (TIC) avansate (inclusiv serviciile
media audiovizuale şi conţinuturile lor) şi serviciilor on-line.
Se estimează că valoarea angajamentelor asumate pentru susţinerea proiectelor
începând din 2000 a atins, la sfârşitul anului 2006, un nivel de 46 miliarde EUR6, ceea ce
indică faptul că obiectivul de a ajunge la 50 miliarde EUR în 2010 va fi probabil depăşit. În
plus, pentru dirijarea resurselor financiare către produsele, procedeele şi sistemele de vârf şi
inovatoare, BEI şi-a mărit capacitatea de finanţare utilizabilă pentru investiţii prin intermediul
mecanismului de finanţare structurată (MFS), a cărui utilizare nu se limitează la obiectivele de
cercetare-dezvoltare. Este vorba de susţinerea proiectelor şi promotorilor cu risc de credit
mare, în măsura în care proiectele nu au valoare de investiţie. Pentru a finanţa activităţile de
investiţii dezvoltate de către IMM-uri, BEI deschide linii de credit împreună cu intermediari
financiari corespunzători.

5
http://eescregistry.eesc.europa.eu/viewdoc.aspx?doc=%5C%5Cesppub1%5Cesp_public%5Cces
%5Cccmi%5Cccmi038%5Cro%5Cces996-2007_ac_ro.doc
6
http://www.infoeuropa.ro/jsp/page.jsp?lid=1&cid=190&id=4751
2
În plus, se dezvoltă tranzacţii inovatoare, în special mecanisme de împărţire a
riscurilor şi/sau combinaţii de instrumente de sprijin naţionale şi regionale cu produse BEI,
pentru a răspunde nevoilor specifice ale IMM-urilor. BEI se concentrează în mod special
asupra întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM-uri), prin intermediul capitalului de risc şi a
garanţiilor. Acţiunea FEI este complementară sprijinului acordat IMM-urilor de către
BEI.Susţinerea inovării, acordată de către Grupul BEI, presupune dezvoltarea unor produse şi
a unor modalităţi de finanţare noi şi corespunzătoare profilului de risc al operaţiunilor.
În paralel, în vederea sporirii valorii adăugate şi a sinergiilor între diferitele instrumente de
finanţare ale Comunităţii, sunt puse în aplicare noi iniţiative comune ale Grupului BEI şi
Comisiei, prin crearea de parteneriate cu programe finanţate din bugetul european, precum al
7-lea program-cadru (FP7) şi Programul pentru competitivitate şi inovare (PCI). Astfel de
iniţiative comune nu se limitează la facilitatea de finanţare prin împărţirea riscurilor (FFIR),
care va fi lansată din 2007, nici la noile iniţiative ale FEI în cadrul PCI, însă aceste exemple
reprezintă foarte bune ilustrări ale acestora.

2. FACILITATEA DE FINANȚARE PRIN ÎMPĂRȚIREA RISCURILOR


(FFIR)
Facilitatea de finanţare prin împărţirea riscurilor (FFIR) este o iniţiativă nouă şi
inovatoare elaborată de Comisia Europeană împreună cu Banca Europeană de Investiţii, în
scopul promovării investiţiilor europene în cercetare, dezvoltare tehnologică şi proiecte
demonstrative, precum şi în inovare, în special în sectorul privat, stabilind garanţii
corespunzătoare pentru împrumuturi care acoperă proiecte europene mai riscante în domeniul
inovării.
Acest nou mecanism ar trebui să faciliteze accesul la finanţarea prin împrumut pentru
activităţile cu un profil de risc peste medie, pe baza unei împărţiri a riscurilor între
Comunitatea Europeană, BEI şi iniţiatorii proiectelor de CDI. Finanţarea pe care BEI o
furnizează în cadrul FFIR va fi accesibilă comunităţii cercetătorilor europeni în mod
complementar fondurilor FP7.
Bazându-se pe ideea unei împărţiri a riscurilor între Comunitate, BEI şi beneficiari,
FFIR reprezintă un instrument suplimentar pentru finanţarea cercetării, dezvoltării şi inovării,
deschizând astfel o gamă largă de posibilităţi atât pentru sectorul privat, cât şi pentru
comunitatea cercetătorilor, şi completând astfel gama de instrumente existente pentru
finanţarea CDI. FFIR oferă BEI capacitatea de a elabora produse financiare care atenuează
slăbiciunile pieţei şi care răspund cerinţelor specifice fiecărui sector şi fiecărui iniţiator de
proiect, lărgind astfel gama beneficiarilor potenţiali ai finanţărilor. FFIR va fi accesibilă
persoanelor juridice de orice dimensiune şi statut, în special întreprinderilor mari,
întreprinderilor de dimensiune intermediară (mid-caps), IMM-urilor, organizaţiilor de
3
cercetare, universităţilor, structurilor de colaborare, întreprinderilor comune sau structurilor ad
hoc (Special Purpose Vehicles). Prin intermediul acordurilor de împărţire a riscurilor cu
sectorul bancar, FFIR va contribui la îmbunătăţirea capacităţii globale a actorilor financiari de
a susţine activităţile de CDI, în special pentru IMM-uri.

3. COOPERAREA REPUBLICII MOLDOVA CU BANCA EUROPEANĂ


DE INVESTIȚII
Reabilitarea rețelelor de transport electric - Moldelectrica - Scopul proiectului este de
a ajuta beneficiarul la reabilitarea rețelei interne de transportare a energiei. Buget total 39,3
mln Euro, dintre care NIF – 8 mln Euro (grant), BERD – 14,3 mln Euro, BEI – 17 mln
(credit).
În vederea implementării Proiectului de reabilitare a reţelelor electrice de transport ale Î.S.
”Moldelectrica”, acesta a fost divizat în 5 componente, după cum urmează:
1. Tenderul A - Schimbarea Transformatoarelor (finanțat de către BEI);
2. Tenderul B - Reconstrucţia IDE 110 kV (finanțat de către BERD);
Contractul cu compania câştigătoare LLC Chornomorenergospets-montazh a fost semnat pe
data de 25.02.2016. Actualmente contractul este în fază activă şi sunt efectuate toate
procedurile de demarare a lucrărilor şi livrărilor pe Contract. Efectuarea procedurilor FAT este
preconizată pentru ianuarie-februarie 2017. Se estimează începutul lucrărilor de montaj a
echipamentului începând cu martie 2017.
3. Tenderul C - 400 – 35 kV şi a celulelor 10 kV (finanțat de către BEI);
4. Tenderul D - Reconstrucţia LEA 110 kV(finanțat de către BERD);
Raportul de evaluare a fost aprobat de BERD. Contractul cu compania câștigătoare Energobit
& ELM Electromontaj (România) a fost semnat pe data de 03.12.2015. Actualmente
contractul este în faza activă şi sunt efectuate toate procedurile de demarare a lucrărilor şi
livrărilor pe Contract. Se estimează efectuarea primei livrări de materiale în cadrul
Contractului în ianuarie 2017. Începerea lucrărilor de reconstrucție a LEA este preconizată
pentru martie 2017.
5. Tenderul E – Reconstrucţia ID 10 kV(finanțat de către BERD).
Acest tender actualmente este la etapa de elaborare a caietului de sarcini.
Construcția Conductei magistrale Ungheni – Chișinău - Proiectul constă în construirea
unei conducte de gaze naturale, care va aproviziona cu gaze naturale din România or.
Chișinău. Noul gazoduct de 120km va avea un diametru de 600 mm, cu o capacitate de 1,5
miliarde metri cubi pe an și va conecta rețelele de infrastructură de gaze existente din Ungheni
și Iași. Buget total 93 mln Euro, dintre care contribuția BERD – 41 mln Euro (împrumut), BEI
– 41mln Euro (împrumut), UE – 10 mln (grant).

4
Prin Hotărârea Guvernului României din 05 octombrie 2016 s-a decis acordarea unui
împrumut nerambursabil în valoare de 550 mii euro pentru contractarea serviciilor de
proiectare pentru gazoductul Ungheni – Chișinău, beneficiarul final fiind Î.S.
“Vestmoldtransgaz”, iar prestatorul serviciilor de proiectare - S.A. ”Transgaz”, Operatorul de
transport și sistem din România.
Totodată Guvernul României a acceptat finanțarea lucrărilor de construcție a centrului
de automatizare pentru gazoductul de interconectare Iași – Ungheni în valoare de 350 000
Euro.
Negocierea Acordului de finanțare pentru construcția gazoductului Ungheni-Chișinău
a fost demarată în trimestrul IV al anului 2016, în baza Studiului de Fezabilitate și a
Raportului Evaluării Impactului de Mediu și Social. Acordul a fost semnat pe 19 decembrie
2016.
Proiectul "Livada Moldovei" - Proiectul dat creează condiții favorabile pentru
restructurarea lanțului valoric al sectorului horticol din Republica Moldova şi oferă noi
oportunități de finanțare la condiții avantajoase agenților economici din sectorul horticol prin
accesul la resursele Băncii Europene de Investiții oferite prin intermediul Contractului de
finanțare dintre Republica Moldova şi BEI. Bugetul total – 120 mln Euro.
Credite ”Mobiasbanca” pentru ÎMM- acces la finanţe prin parteneriatul cu BC
„MOBIASBANCA – Groupe Societe Generale” pe termen lung (până la 10 ani) cu o dobândă
competitivă, pentru finanțarea investițiilor, a capitalului circulant precum şi leasingul
financiar. Valoarea proiectului - 20 mln Euro.
Moldova Nord-Aprovizionare cu Apă – Dezvoltarea unui sistem regional de
alimentare cu apă în nordul Moldovei, în baza infrastructurii existente – Apeductul Soroca-
Bălți. BERD - 10 mln. Euro (credit), BEI - 10 mln Euro (credit), costul total al proiectului –
30 mln Euro.
Programul de dezvoltare a serviciilor de alimentare cu apă - program de modernizare a
sistemului de alimentare cu apă, canalizare şi tratare a apei în Orașul Chișinău, în vederea
îmbunătățirii condițiilor de trai, reducerii riscurilor de sănătate pentru populația municipiului,
prevenirii exploatării excesive a resurselor naturale și reducerii poluării mediului.
Proiectul constă dintr-un Program de investiții prioritare de 61 mln euro care are drept
scop soluționarea celor mai urgente necesități din domeniul alimentării cu apă și canalizare.
BERD, finanțatorul principal pentru acest Proiect, acordă S.A. “Apă-Canal Chișinău” un
împrumut de 24 mln, BEI - 24 mln euro, iar FIV - 11 mln euro în calitate de grant.
Proiectul de reabilitare a drumurilor III - Reabilitarea a 176 km drum. Valoarea totala a
proiectului 150 mln Euro.
Programul de restructurare a sectorului vitivinicol- acest proiect este orientat asupra
businessului mic si mijlociu, prin restructurarea industriei vinului, îmbunataţirea calităţii şi
5
consitenţei vinului produs în Moldova de la începutul procesului pînă la ambalarea finala a
produsului şi diversificarea piaţa de export a ţării. Valoarea totală a proiectului – 75 mln Euro.
Credit preferențial pentru lucrări de construcție și reabilitare a infrastructurii feroviare,
precum și achiziție a materialului rulant. Proiectul este format din două componente:
achiziționarea locomotivelor diesel, echipamentele de întreținere aferente și reabilitarea
secțiunilor selectate ale infrastructurii feroviare. Noile locomotive le vor înlocui pe cele
învechite și reabilitarea infrastructurii feroviare va fi realizată pe secțiuni a căror reînnoire
este așteptată de mult timp. Valoarea totală a proiectului : 117.5 mln Euro, BERD – 52.5, BEI
– 50 mln Euro, EU – 5 mln Euro.
Programul de dezvoltare a apei (mun. Chișinău) - Extinderea, reabilitarea și
modernizarea infrastructurii de apă și canalizare. Programul de actualizare va îmbunătăți
eficiența rețelei de apă a orașului Chișinău, economisirea de energie și va contribuie la
conformitatea cu directivele UE relevante. Valoarea totală a proiectului: 59 mln Euro, BEI și
BERD - 24 mln Euro fiecare (credit), UE – 11 mln Euro (grant).
Până în prezent, Republica Moldova a semnat 13 Acorduri de finanțare cu BEI, ce
oferă accesul autorităților publice și sectorului privat din Moldova la fonduri în valoare de
circa 547 milioane euro, pentru implementarea proiectelor ce vizează infrastructura
drumurilor, aprovizionare cu apă, domeniul agricol, alimentar, precum și întreprinderile mici
și mijlocii. O parte importantă a împrumuturilor BEI a fost însoțită de granturi UE din
mecanismul financiar Facilitatea de investiții pentru vecinătate.
Volumul debursărilor pentru 2015 este de 32,179,410 Euro, pentru 2014 - aprox. 150
mln Euro și pentru 2013 circa 150 mln Euro. BEI de comun cu Banca Europeană pentru
Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) sunt cei mai mari parteneri ai Republicii Moldova care
contribuie la îmbunătăţirea/reabilitarea infrastructurii drumurilor. Domeniile de intervenţie
sunt: infrastructura drumurilor,sistemele de apă şi canalizare şi a clădirilor cu menire
preponderent socială, etc. Pentru dezvoltarea sectorului vitivinicol, BEI acordă Republicii
Moldova un împrumut în mărime de 75 milioane EUR, destinat realizării Programului,
conform Contractului de Finanțare semnat la 23 noiembrie 2010.

6
CONCLUZII

Banca Europeană de Investiţii, instituţie autonomă non-profit, finanţează proiecte de


investiţii atât în ţările membre, cât şi în ţările candidate, dar ca excepţie pot fi finanţate
proiecte şi din alte ţări ( în ţările mediteraneene, în ţările ACP Africa-Caraibe-pacific, în
America Latină şi Asia).
În concluzie, proiectele eligibile pentru finanţarea BEI trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii
 Să contribuie la îndeplinirea obiectivelor (creşterea competitivităţii industriei
europene, crearea reţelelor trans-frontaliere de transport, telecomunicaţii şi energie,
dezvoltarea sectorului IT, dezvoltarea durabilă, îmbunătăţirea serviciilor educaţionale)
 Să fie în avantajul regiunilor mai puţin dezvoltate
 Să contribuie la atragerea altor surse de finanţare.
Obiectivele BEI pentru 2019 - 20207
Consiliul director a elaborat Planul Operaţional pentru următorii 3 ani în care sunt
definite obiective strategice pe termen mediu şi priorităţile operaţionale, pe baza priorităţilor
stabilite de Consiliul Guvernatorilor. În această perioadă, activitate de creditare a băncii se va
concentra asupra următoarelor 6 priorităţi:
 Coeziune economică şi socială într-o Uniune extinsă
 Implementarea iniţiativei Inovaţie 2010;
 Dezvoltarea reţelelor transeuropene;
 Sprijinul UE pentru dezvoltare şi cooperare cu ţări partenere ;
 Îmbunătăţirea protecţiei mediului, inclusiv schimbări climatice şi energie regenerabilă
 Sprijin pentru IMM-uri.
Rolul BEI este de a sprijini proiectele în ţările UE, precum şi de a investi în viitoarele
state membre şi în ţările partenere. Împrumuturile anuale ale BEI depășesc valoarea de 70 de
miliarde de euro.

7
http://www.mae.ro/index.php?unde=doc&id=5056

7
BIBLIOGRAFIE

1. Boaja, Monica; Radu, Sorin, Claudiu: Relatii financiare monetare internationale, Editura
Universitara, Bucuresti, 2007.
2. Brezeanu, P., Şimon, I., Novac, E., L., “Instituţii financiare internaţionale”, Editura
Economică, Bucureşti, 2005.
3. Dacian, C., D.,“Uniunea Europeană- Instituţii.Mecanisme”, Editura C. H. Beck,
Bucureşti, 2007.
4. Stoica, O., “Integrare financiar- monetară europeană, Curs Jean Monnet”, Editura Junimea,
2007.
5. Voinea, Gh.,“Mecanisme şi tehnici valutare şi financiare internaţionale”, Editura Sedcom
Libris, Iaşi, 2004.

WEBOGRAFIE

1. www.bei.org
2. http://www.dreptonline.ro/institutii/prezentari/detaliu_institutie.php?id_institutie=10
3.http://eescregistry.eesc.europa.eu/viewdoc.aspx?doc=%5C
%5Cesppub1%5Cesp_public%5Cces%5Cccmi%5Cccmi038%5Cro%5Cces996-
2007_ac_ro.doc
4.http://www.europeana.ro/comunitar/organe/banca%20europeana%20de%20investitii
%20organizare.htm
5. http://www.infoeuropa.ro/jsp/page.jsp?lid=1&cid=190&id=4751
6. http://www.mae.ro/index.php?unde=doc&id=5056

S-ar putea să vă placă și