6.2.

Respectarea legii identităţii – condiţie indispensabilă a

comunicării orale
modalitatea de a prezenta şi a susţine un punct
Argumentare de vedere asupra unei anumite probleme şi, în
egală măsură, de a convinge interlocutorul de
valabilitatea perspectivei propuse.
Sub aspect
teoretic: o formă de fundamentare a unei teze.

acţiunea de a aproba, a convinge, a

Sub aspect demonstra cu probe şi argumente o
practic: ipoteză, o opinie sau o poziţie a celui
care o susţine, cu scopul de a-l
determina să ia o decizie practică în
viața reală, să facă o acțiune sau să o
evite.
 Scopul studierii argumentării:
Teoria argumentării În negocieri,
vizează, sub aspect logic şi retoric, ARGUMENTAREA
studiul discursului şi constituie procesul
tehnicilor de comunicare de natură să tactic de bază în
crească persuasiunea şi susţinerea intereselor
puterea de convingere, şi obiectivelor părţilor
ce pot smulge adeziunea şi asentimentul

partenerului de comunicare/de

negociere.

ASENTIMÉNT, asentimente, s. n. Consimțământ, aprobare,

încuviințare dată cuiva pentru a face ceva.
◊ Expr. A fi în asentimentul cuiva = a proceda în conformitate cu
dorința cuiva;
a avea aprobarea cuiva într-o acțiune.
 Argumentarea şi argumentul
Argument = probă, dovadă
Argumentarea – Nu necesită mărturie,
confirmă sau infirmă o ele fiind mărturii
teză (o afirmaţie incontestabile,
expusă şi susţinută convingătoare.
în discuţie);
Orice dovadă inclusă în
Nu orice argumentare
argumentare devine
poate fi justă.
argument.
 Argumente: logice/raţionale şi emotive.
Argumente/ dovezi Argumente
LOGICE: EMOTIVE / SUBIECTIVE:
cifre, date, surse instrumentele retorice,
ponderabile, intonaţia, tonaliatea,
gesturile, mijloacele
meateriale ilustrative
stilistice (metafora,
etc.
comparaţia, antiteza,
gradaţia etc.).
Argumentarea obiectivă/ demonstrativă1.
1. Demonstrează adevărul, combate falsul în mod obiectiv prin procedee
raţionale ale logicii formale (judecăţi, raţionamente, inducţii, deducţii);
2. 2. Este o judecată, o concluzie care confirmă sau infirmă o opinie sau o poziţie
a părţii;
3. 3. Poate fi construită pe un raţionament de tip deductiv, sub forma unui şir de
afirmaţii şi ipoteze admise şi adevărate, din care decurge logic o altă afirmaţie
adevărată, care reprezintă concluzia.
 Argumentarea obiectivă/ demonstrativă1.
1. Demonstrează adevărul, combate falsul în mod
obiectiv prin procedee raţionale ale logicii formale
(judecăţi, raţionamente, inducţii, deducţii);
2. 2. Este o judecată, o concluzie care confirmă sau
infirmă o opinie sau o poziţie a părţii;
3. 3. Poate fi construită pe un raţionament de tip
deductiv, sub forma unui şir de afirmaţii şi ipoteze
admise şi adevărate, din care decurge logic o altă
afirmaţie adevărată, care reprezintă concluzia.
 • Etapele argumentării:
1. Emiterea unei teze cu valeităţi de adevăr sau
justeţe;
2. Indicarea mijloacelor de întemeiere
(argumentele);
3. Stabilirea unei legături de ansamblu între
mijloacele de întemeiere şi susţinerea
respectivă a întemeierii
 Instrumentele procesului de argumentare:
argumente logice, prin fapte sau probe (cifre, trimiteri,
materiale ilustrative).
• cifre:
• - să nu se facă abuz de ele, fiindcă distrag atenţia;
• - să fie rotungite, prezentate cu aproximaţie;
• - să fie prezentate în comparaţie cu alte cifre;
• - să fie prezentate în sistem, nu izolat;
• - să fie analizate în momentul oportun;
•
• trimiteri:
• - să fie reprezentative; să fie prezentate exact; să nu se facă abuz de ele; să se
evidenţieze pe fundalul contextului prin mijloace intonaţionale;

• materiale ilustrative:
• - să fie comentate la momentul oportun;
• - să fie prezentate pregnant şi corect d.p.d.v. etic.
• - să nu se facă exces de zel în utilizarea lor.
 Argumentarea subiectivă / nedemonstrativă

• Implicarea subiectului cu toate aptitudinile sale

intelectuale, artistice, psihologice etc.

• Sunt folosite argumentele de natură emotivă,

psihologică, tactică, retorică;

• Procedeele urmăresc scopul ca discursul să fie

persuasiv, seductiv, incitativ;

• Cele mai folosite argumente:adresarea retorică,

repetiţia, gradaţia, antiteza
 EXEMPLU de argumente subiective :

1. Învinuitul este prea tânăr, nu are experienţa vieţii şi de aceea

nu şi-a putut da seama de gravitatea infracţiuni săvârşite.
2. Anii lungi de detenţie nu corectează o personalitate, mai ales
la o vârstă tânără…
3. Învinuitul este un produs defectuos al sistemului nostru de
învăţământ, al societăţii degradate.
4. Are societatea noastră nevoie de o personalitate degradată?
5. Învinuitul a crescut fără tată şi nu a avut parte de educaţie
corectă. El este cel mai mare dintre cei patru copii ai mamei
sale, fiind într-o măsură şi cel care întreţine familia. Detenţia
lu se va resimţi foarte mult şi asupra celorlalţi trei copii
minori.
Argumentarea pragmatică (argumentarea obiectivă şi
subiectivă).

1. O cutie de fructe goji pentru o cură de slăbire este

un super aliment care ajută nu doar sa slăbeşti, ci
şi să fii sănătos.
2. X (se alege o personalitate notorie) a afișat o siluetă
de invidiat, slăbind cu fructele goji.
3. Cu numai 400 lei cutia, veţi avea şi Dvs. o siluetă
perfectă.
6.2.3. Regulile argumentării
 1.Teza demonstrată
trebuie să fie o judecată formulată precis
Imprecizia tezelor conduce la
confuzii , chiar la conflicte de
comunicare.
Fiecare afirmaţie pe care o facem
trebuie să fie formulată cu
precizie, mai ales când suntem
în circumstanţe care ne cer o
responsabilitate sporită.
• TEZA: Poliţiştii rutieri iau mită.
• Ne referim, la toţi poliţiştii, fără
excepţie. Însă nimeni nu a demonstrat
până în prezent că toţi poliţiştii iau
mită. De aceea, pentru a fi mai aproape
de adevăr şi, pentru a nu risca să
răspundem de cele afirmate, vom
preciza teza spunând că unii (sau mulţi,
sau puţini) poliţişti iau mită.
•
 2. Teza de demonstrat
trebuie să fie o judecată care poate fi demonstrată prin
probe
Tezele care nu pot fi demonstrate prin probe nu pot fi luate ca adevăr,
ci numai ca
ipoteze, proiecte, pronosticuri.
• În discursurile preelectorale ale unor partide, se afirmă: Dacă vom
ajunge la putere, pensiile vor fi ridicate la 6000 lei, salariul minimal – la
7000 – 8000 lei;
• Toţi absolvenţii instituţiilor de învăţământ superior vor fi încadraţi uşor
în câmpul muncii, aici, în Republica Moldova.

• Aceste afirmaţii, la prima vedere, nu pot fi demonstrate prin probe: ele ţin
de perspectivă.
• Electoratul nici nu a încercat să ceară probe şi demonstraţii, căzând în
cursă şi crezând fabulaţiile populiste ale candidaţilor în parlament.
 3. Teza de demonstrat
trebuie să fie o judecată
care nu este modificată ori substituită pe tot parcursul demonstraţiei

• Şeful de catedră i-a rugat pe studenţi

Discutând cu şeful de
catedră, un student a spus
că “marţi profesorul pe
care el l-a căutat nu a fost
prezent la catedră, pentru
a-i oferi consultaţiile de
care avea nevoie.”
Alt student, a afirmat şi el că
“marţi profesorul nu a
fost prezent la catedră.”
să repete cu mai multă răspundere
afirmaţiile pe care le-au făcut:
• Primul student: Marţi, când am venit
să solicit consultaţii, profesorul nu
mai era la catedră.
• Al doilea a schimbat complet teza:
• Marţi, la ora 16, când am venit să
susţin restanţa la disciplina X,
profesorul Y nu era prezent la
catedră.
 Stabilitatea tezei, atât sub aspectul formei, cât şi sub cel al
conţinutului, este una din condiţiile necesare ale
argumentării
• 1. Modificarea tezei poate avea loc chiar pe parcursul
argumentării cu scopul:
• - din intenţii bune, pentru a face anumite precizări;
• - din rea-voinţă, pentru a muşamaliza un adevăr.

2. O uşoară modificare a tezei poate avea consecinţe

negative, de exemplu, modificarea unor depoziţii în
procesele judiciare (de aceea persoanelor interogate li se
pune în vedere că, în conformitate cu legea, ele poartă
răspundere pentru cele mărturisite).
• 4. Probele care servesc pentru fundamentarea tezei trebuie să
fie fapte adevărate. (dacă probele nu sunt veritabile,
argumentarea poate să eşueze.);

• 5. Probele care servesc pentru fundamentarea demonstraţiei

trebuie să fie judecăţi care nu se contrazic reciproc (este necesar
de a cerceta veridicitatea probelor, astfel proba va deveni teză,
iar pentru demonstrarea ei, vor fi căutate alte probe.);

• 6. Probele care servesc pentru fundamentarea

demonstraţiei trebuie să fie judecăţi care constituie o
raţiune suficientă pentru teză.
 Este recomandabil:
• 1. Să nu fim categorici, să ne abţinem de a face afirmaţii fără
probe sau să le facem doar atunci, când avem argumente
suficiente pentru a demonstra teza expusă;

• 2.Pentru a arăta că vorbitorul are anumite rezerve faţă de

cele spuse, el ar putea folosi unele formule de tipul:
probabil, s-ar putea crede, s-ar putea întâmpla, nu cred că,
mi se pare că, după părerea mea, unii, mulţi, puţini, foarte
mulţi, nu ştiu dacă, nu este dovedit că, în unele cazuri şi
altele.
 ARGUMENTAREA ÎN ŞTIINŢA ŞI PRACTICA
JURIDICĂ

• În drept, argumentele nu sunt impuse

subiecţilor care le invocă în susţinerea
opiniilor , ci sunt lăsate la alegerea acestora.

• În logica juridică argumentele pot fi clasificate

după sursa lor în:
argumente legale şi
argumente probatorii
 Argumentele juridice legale
sunt mijloace prin care se caută, se apreciază şi se selectează norma juridică

corespunzătoare soluţionării unei cauze.

Ele sunt desprinse din regulile de interpretare logică.

În domeniul interpretării legilor se folosesc două metode de interpretare:

- metoda de interpretare ordinară, metodă folosită atunci când legea este
ambiguă,

- metoda de interpretare extensivă , metodă folosită când legea este lacunară.

 În metoda de interpretare ordinară întâlnim alături de
metoda gramaticală şi metoda logică de interpretare.

Regulile principale ale interpretării logice sunt :

a. Interpretarea logică directă , care se face pornind chiar de la
termenii folosiţi de legiuitor

b. Interpretarea logică semidirectă, care se face ţinând seama de

materia tratată de legiuitor, de succesiunea verbelor, frazelor şi
aliniatelor, de titlurile capitolelor, etc.
c. Interpretarea semiindirectă. În cadrul acestei interpretări distingem
TREI principale ARGUMENTE:
 1. Argumentul juridic a pari ratione

când se impune compararea şi aplicarea unui text de lege cu ajutorul

altui text mai clar şi mai amplu în redactarea sa, din aceeaşi materie
sau din materii apropiate prin obiectul reglementarii lor.

Aceasta argumentare este o axiomă a maximelor "unde este aceeaşi

raţiune a legii, acolo este şi aceeaşi aplicare a ei" şi " excepţiile
confirmă regula în cazurile neexceptate ".

Raţiunea argumentării prin analogie se găseşte în judecata de

valoare privind egalitatea sub aspect juridic a faptelor comparate,
esenţa acestei argumentări fiind aceea ca faptele ce din punct de vedere
juridic au aceeaşi valoare, antrenează aceleaşi consecinţe juridice.

Această argumentare este folosită cel mai adesea prin normele de

trimitere exprese, iar alteori prin simpla interpretare a textelor de lege.
 Argumentarea juridica a contrario sensu

vizează reglementările restrictive ce trebuie interpretate şi

aplicate ca atare, adică limitate la cazul sau ipoteza vizată, iar în
rest urmând a se aplica reglementarea opusă, generală sau de
drept comun.

Această argumentare se bazează pe raţiunea maximei "qui dicit

de uno, de altero negat“.

După cum se poate constata, în argumentarea per a

contrario decisivă este determinarea intenţiei ce stă în spatele
normei, intenţia legiuitorului cu care a formulat dispoziţia
normei.
 Argumentarea juridică a fortiori ratione

presupune extinderea conţinutului unei norme la cazuri care nu sunt

prevăzute în norma respectivă, prin compararea tacită a două temeiuri,
unul apreciat mai puternic decât celălalt.

Există două variante de argumentare a fortiori:

- argumentarea a minori ad maius

- argumentarea a maiori ad minus
 Acceptarea acestor doua argumente în practica se bazeaza pe principiul
cine trebuie sa se abtina de la a face mai putin , trebuie sa se abtina de la a face
mai mult si cine poate mai mult , poate si mai putin.

Desi deficitare din punct de vedere logic , aceste doua argumente sunt
acceptate în practica pe baza unor aprecieri si consideratii extralogice privitoare la
intentiile si scopurile legiuitorului.

Considerate eliptice , aceste argumente pot fi transformate în argumente

valide daca premisele sunt modificate astfel încât sa se conformeze standardelor
juridice ce functioneaza în sistemul respectiv.

Este posibil ca în legatura cu aceiasi fapta sa fie aplicabile doua tipuri de

argumente. În acest caz, decizia aplicarii unuia sau altuia se face pe temeiuri
extralogice de catre magistrat sau autoritatea juridica.
 ARGUMENTAREA JURIDICĂ PROBATORIE

Argumentarea juridica probatorie vizează argumentarea juridica a stărilor

şi împrejurărilor de fapt şi o întâlnim în activitatea practică a juristului în
general.

Argumentarea juridica se poate face prin următoarele metode:

- concordanţa informaţiilor
- diferenţa între informaţii
- concordanţa şi diferenţa dintre informaţii
 Argumentarea juridică a priori, prin care se declară stabilită
o anumită stare, împrejurare etc. înainte de a fi probată, pe baza
cunoaşterii sau prezumării unor termeni din cadrul relaţiei
demonstrabile în care se situează (ex. în cadrul acţiunii în tagadă
paternităţii, soţul mamei este declarat a priori tatăl copilului)

Argumentarea juridică a posteriori, prin care faptele,

împrejurările sau consecinţele lor sunt stabilite pe bază de probe,
numai după ce acestea au avut loc (ex. argumentarea a posteriori a
valabilităţii unui act anulabil, după confirmarea lui de partea în
drept să invoce nulitatea ).

Argumentarea juridică a cauzei si a efectului , se foloseşte

atunci când se urmăreşte să se demonstreze că o faptă a produs un
anume rezultat cu consecinţe juridice.
 ERORI şi LACUNE în ARGUMENTAREA JURIDICĂ

În disputele juridice întâlnim adeseori pe lângă argumentele

legale sau probatorii şi
lacune, erori şi argumente irelevante.

Lacuna de drept reprezintă absenţa unei norme

juridice dezirabile din considerente juridice şi apare când într-
un act normativ aflat la un anumit nivel de validitate se face
referire explicită la un alt act normativ aflat la un nivel de
validitate inferior, a cărui elaborare, deşi intenţionată, nu a fost
realizată.

În activitatea avocatului, dar şi în presă întâlnim adesea

erori generate de modul în care sunt folosite argumentele, de
conţinutul argumentului folosit.
 ERORILE
comise în argumente pot fi
sofisme, adică erori comise cu bună ştiinţă, intenţionat, pentru a
induce în eroare pe cineva sau
paralogisme, erori comise neintenţionat.

În pledoariile avocaţilor sunt întâlnite des

argumente irelevante, în care legătura dintre
premisele şi concluzia unui argument
este numai aparentă.

În acest caz premisele nu oferă suport informaţional pentru

concluzia enunţată.

Iulia Maftei. ERORI de ARGUMENTAŢIE/ OANA ŞTEFANIA …../

 Cele mai folosite argumente irelevante sunt:
ATACUL LA PERSOANĂ - argumentum ad hominem.
Acesta reprezintă o încercare de argumentare prin referire la calităţile persoanei,
la caracterul său sau la faptele sale anterioare

(ex. avocatul foloseşte acest argument pentru discreditarea martorilor când susţine
că nu spun adevărul şi face referiri la faptul că sunt inculţi, recidivişti, imorali etc.).

APELUL LA AUTORITATE.
Prin el se face apel la competenţa sau poziţia oficială a unei persoane.
„Procurorii susţin că Irina Jianu era în sfera de influenţă a lui Adrian Năstase, dar nu spun în mod concret cum s-a exercitat
această influenţă. Şi Papa putea să fie în această sferă. - Horia Miclescu, un alt avocat al lui Adrian Nastse
Avocatul Viorel Ros: "In prezenta lui Adrian Nastase te simti ca in prezenta lui Antoine de Saint Exupery, despre care se
spunea ca simpla lui prezenta te obliga sa fii mai destept".

APELUL LA EMOŢII.
Acest procedeu este de cele mai multe ori mai eficient decât un argument propriu-zis a
cărui concluzie arată ce trebuie sau ce nu trebuie făcut.

Pe lângă aceste argumente irelevante mai există şi altele cum ar fi

• argumentul bastonului,
• argumentul prin flatarea vanităţii,
• argumentul relativ la ignoranţă etc.
http://www.scritub.com/stiinta/drept/ARGUMENTAREA-IN-STIINTA-SI-PRA19111192420.php // 04.02.2015
Dl Iohannis a arătat clar că nu înţelege să flateze vanităţile şi inerţiile nimănui, nici
pe cele ale unei categorii sau alteia de electorat, nici pe ale clasei politice în
ansamblu şi nici pe cele ale formatorilor sau orchestratorilor opiniei publice. //
http://www.observatorcultural.ro/Cistigatorul-moral-al-alegerilor-prezidentiale*articleID_31055-articles_details.html