Sunteți pe pagina 1din 5

ARGUMENTE

Când avem un argument?

Cum putem spune când un text conţine sau nu un argument? Ce avem de făcut este să citim cu
atenţie şi să vedem dacă textul în cauză conţine sau nu o afirmaţie de care autorul vrea să ne
convingă. Aceasta este, de obicei, concluzia argumentului.

Claim (afirmaţie, opinie, convingere): o propoziţie logică (poate fi adevărată sau falsă)

Sunt următoarele susţineri argumente?

1. Meciul de fotbal va fi anulat. S-au vândut mult prea puţine bilete şi, în plus, vremea e
oribilă şi stadionul s-a trasformat într-o mocirlă.
2. Sunt îngrozitor de plictisit. În seara asta nu sunt decât prostii la televizor. Şi vremea e
oribilă.

Primul exemplu este un argument: o construcţie destinată să ne convingă asupra aserţiunii


„meciul de fotbal va fi anulat” (destul de importantă dacă tocmai plănuiam să mergem la meci
sau dacă suntem dintre cei care şi-au luat deja bilete). Al doilea exemplu NU este un argument;
avem o colecţie de propoziţii care ne comunică o simplă stare (de plictiseală) a celui care-l
formulează. Dacă însă reformulăm 2, îl putem trasnforma într-un argument:

2 bis. Sunt cu adevărat plictisit şi nici nu văd cum aş putea fi altfel. Tot ce poţi face seara
este să te uiţi la televizor sau să mergi la plimbare. La televizor în seara asta sunt numai prostii.
Iar vremea este oribilă.

Determinaţi premisele şi concluzia.

Forma corectă a unui argument:

Premisa1
Premisa 2
....
DECI
Concluzia

Spunem că premisele susţin concluzia sau concluzia rezultă din premise.


Argumentele pot fi bune sau proaste, corecte sau incorecte. Arta de a trage concluzii corecte nu
are de-a face numai cu aflarea adevărului dar şi cu supravieţuirea. Ne putem imagina că homo
sapiens a supravieţuit şi i-a înlocuit pe oamenii din Neanderthal pentru că a fost capabil să tragă
concluzii corecte (de pildă: şerpii cu ochelari sunt otrăvitori, trebuie să te fereşti de ei).

Determinaţi premisele şi concluzia în următoarele argumente:

1
1. Sadam a fost unul dintre cei mai îngrozitori lideri politici. A folosit gaze otrăvitoare
împotriva propriului său popor şi a construit arme de distrugere în masă.
2. Dacă Popescu votează împotriva mea la alegeri, voi pierde. Dacă Popescu votează pentru
mine, Georgescu sigur va vota împotriva mea. Dacă Georgescu votează împotriva mea
voi pierde. Aşa că orice s-ar întâmpla voi pierde alegerile. Deci n-are nici un rost să mă
duc la vot.

Atenţie, nu toate propoziţiile gramaticale dintr-un text sunt propoziţii logice şi nu toate
propoziţiile sunt premise. Iată un exemplu:

Petrecerea Ioanei va fi cu siguranţă o reuşită. În primul rând, n-a mai dat o petrecere de nici
nu ştiu când. Chiar nu pot sa-mi amintesc când am fost ultima dată la o petrecere la ea. Şi
toate petrecerile pe care le-a dat Ioana şi la care am fost vreodată au fost reuşite.

P1. Toate petrecerile Ioanei la care am participat au fost reuşite


DECI
C: şi această petrecere va fi o reuşită.

Mai multe exemple şi un tutorial on-line în care vă puteţi verifica la


http://www.thelogiccourse.com/bluestorm/

Elementele unui argument

Premise: propoziţii logice (au valoare de adevăr) care îndeplinesc următoarele condiţii:

• Nu sunt (prea) vagi


• Nu sunt ambigue
• Nu sunt propoziţii subiective deghizate în propoziţii obiective
• Nu sunt definiţii persuasive

2
Explicarea unui argument

La citirea unui text în care descoperim o argumentaţie, ceea ce facem prima dată este să
identificăm o concluzie. Apoi trebuie să regăsim premisele care duc la concluzia respectivă şi să
rescriem argumentul cu cuvintele noastre, ca o listă ordonată de propoziţii numerotate:

Premisa 1
Premisa 2
Premisa 3
.....
Concluzie

Pentru a explica un argument, trebuie mai întâi să-l citiţi cu atenţie în contextul în care
acesta este plasat. Încercaţi să înţelegeţi ce vrea autorul să comunice; s-ar putea ca pentru
aceasta să trebuiască să citiţi mai mult decât capitolul sau paragraful indicat, să aflaţi
definiţia unor termeni etc. Apoi:

• Separaţi argumentul de alte argumente sau de concluzie


• Rescrieţi argumentul cu cuvintele dvs.
• Omiteţi ceea ce nu este relevant
• Clarificaţi limbajul
• Decideţi care propoziţii sunt premise pentru concluzia
indicată
• Adăugaţi premisele implicite
• Reformulaţi fiecare premisă ca o singură propoziţie
• Aranjaţi propoziţiile în ordinea logică (premisele, apoi
concluzia)
• numerotaţi propoziţiile

Scopul explicitării argumentelor este evaluarea mai precisă a tăriei, respectiv slăbiciunii
lor. Acest lucru este mult mai uşor de făcut atunci când argumentul este explicitat decât
atunci când găsim argumentul formulat în mod „natural” în contextul său. Explicitările nu
sunt evaluări ci doar clarificări ale argumentaţiei. Pentru a trece dincolo de explicitare,
înspre evaluare avem nevoie de ceea ce se numeşte atitudinea clinică.

Atitudinea clinică
Peter Suber,
http://www.earlham.edu/~peters/courses/inflogic/clinical.htm
Avem nevoie de un nume pentru abilitatea şi curajul de a face diagnose accurate asupra
tăriei sau slăbiciunii unor argumente – chiar dacă asta înseamnă, uneori, să recunoaştem
că propriile noastre argumente sunt slabe, sau că argumentele adversarului sunt mai tari.
Putem numi o asemenea atitudine atitudine clinică.
Nu este vorba numai de abilităţi; un doctor poate diagnostica corect o boală, însă nu este
de nici un folos dacă judecata sa ulterioară privind procedeul terapeutic este afectată de
frică, optimism sau pesimism. Un logician talentat poate diagnostica greşelile de

3
raţionament, însă poate să se lase condus de propriul său interes sau să dorească să susţină
anumite convingeri. CU toţii avem convingeri la care ne e greu să renunţăm; atitudinea
clinică încearcă însă tocmai acest lucru; ea priveşte atât talentul de diagnosticare cât şi
curajul de a accepta adevărul, chiar împotriva propriilor noastre opinii.
Iată câteva dintre elementele necesare ale atitudinii clinice:
1. Fiţi gata să recunoaşteţi tărie în argumentele ale căror concluzii le respingeţi şi
slăbiciune în argumentele ale căror concluzii le acceptaţi. Ca fiinţe umane avem
convingeri puternice, la care ţinem, ca logicieni ştim că argumentele cu care susţinem
anumite concluzii sunt puternice sau slabe. Concluziile, singure, nu au valoare. Numai
argumentele au valoare.
2. Fiţi dispuşi să vă schimbaţi părerile în faţa unor argumente solide. Cercetarea nu
se reduce la confirmarea unor convingeri sau prejudecăţi. Este vorba despre forţa pe care
o are argumentarea. Dacă auzim un argument bun, care răspunde tuturor obiecţiilor pe
care i le putem aduce, suntem nevoiţi să-l acceptăm ca corect.
3. Atenţia dvs. Trebuie să fie îndreptată asupra structurii şi corectitudinii
argumentului, nu asupra părerilor sau opiniilor; un argument este corect sau incorect
indiferent dacă suntem sau nu de acord. Este important să nu pierdem din vedere scopul
principal: evaluarea argumentului. De asemenea, argumentul se referă la adevărul unei
concluzii, nu la o persoană. Puteţi atribui o mare încărcătură emiţională în adevărul
concluziei, însă atitudinea clinică se referă la încercarea de a descoperi dacă argumentul
este tare sau slab, nu la confirmarea sau infirmarea concluziilor noastre.
4. Nu vă implicaţi personal în diagnoza argumentelor. Dacă un argument nu vă
place, nu obiectaţi pornind de la sentimente: concentraţi-vă asupra punctelor sale tari şi
slabe. Dacă vă place un argument, asiguraţi-vă că este corect, că vă place pentru că e tare,
nu pentru că sunteţi de acord cu concluzia.
5. Trebuie să puteţi diagnostica tăria unui argument chiar dacă nu sunteţi decişi
asupra adevărului concluziei. Chiar procesul de diagnoză este esenţiale pentru a vă putea
hotărî.

4
Virtuţi logice ale argumentelor

1. premise adevărate: un ideal pentru argumentele noastre – în argumentaţia de zi cu zi,


aproximăm acest ideal. Aproximaţiile se pot referi la: plauzibilitate (premisele sunt
plauzibile, nu neapărat adevărate sau, în măsura în care putem şti, nu există obiecţii
serioase la adresa lor).
2. Premisele se leagă şi susţin concluzia – există două feluri de relaţii corespunzătoare între
premise şi concluzii:
a. Validitate: dacă premisele sunt adevărate, concluzia trebuie să fie la rândul ei
adevărată
b. Tărie: dacă premisele ar fi adevărate, concluzia este foarte probabil adevărate.
Tăria are mai multe grade şi se aplică acelor argumente care nu sunt corecte
(valide). Argumentele pot fi forate puternice, medii, slabe sau foarte slabe.

Important: Aceste două calităţi logice sunt independente unele de altele. Argumentele corecte şi
argumentele tari pot avea, şi au, adesea, premise false, iar argumentele cu premise adevărate pot
avea uneori o structură incorectă şi pot fi, de asemenea, slabe.

Virtuţi practice ale argumentelor: persuasiunea

Un argument bun trebuie să fie pesuasiv pentru auditoriul-ţintă. Un argument persuasiv este unul
care convinge audienţa că există mari şanse pentru ca concluzia să fie adevărată. Argumentele cu
greşeli logice majore pot fi adesea foarte persuasive, aşa cum argumentele bune din punct de
vedere logic nu sunt întotdeauna persuasive.

Cu alte cuvinte, calităţile logice şi calităţile practice ale argumentelor sunt independente unele de
altele. Un argument bun este cel care are toate aceste calităţi.

De ce depinde puterea de persuasiune? În primul rând, de potrivirea cu audienţa căruia i se


adresează. O audienţă naivă, sau plină de prejudecăţi, poate fi convinsă de un argument cu
deficienţe logice. Nu şi un public avizat şi pregătit, însă.