MSEEN II

1. Echipamente de protecţie folosite în lucrul cu echipamentele electrice

2. Întreţinerea diferitelor tipuri de baterii de acumulatori

3. Întreținerea și repararea convertoarelor de frecvență (sistemul de propulsie electrică,

pozitionare dinamica si stabilizare)

4. Întreținerea și repararea diferitelor sisteme de acţionare electrică – vinciul de ancora

5 Reguli de întreţinere şi exploatare a sistemului de acţionare electrică a instalatiei de

guvernare

6. Întreținerea și repararea sistemelor de avertizare la incendiu.

 SEMINAR I

Echipamente de protecţie folosite în lucrul cu echipamentele electrice

 Instalaţiile electrice şi componentele acestora trebuie să fie alese astfel încât să corespundă
condiţiilor specifice locului de muncă în care vor fi montate, activităţii ce se va desfăşura şi a
echipamentelor de muncă (receptoare) ce urmează să fie utilizate.

 La alegerea acestora trebuie avute în vedere influenţele externe asupra caracteristicilor acestora
precum prezenţa atmosferei explozive, materiale inflamabile sau atmosfera corozivă şi/sau orice alt
factor care ar putea creşte semnificativ riscul electric.

 Echipamentele de muncă trebuie să fie însoţite de cartea tehnică/instrucțiuni de utilizare şi

documente de atestare a conformităţii securităţii generale şi să fie marcate corespunzător, respectiv
cu mărci de securitate care să garanteze conformarea cu cerinţele de securitate şi sănătate aplicabile.
 Măsurile tehnice pentru protecţia împotriva electrocutării prin atingere directă sunt:
a. izolarea de protecţie (acoperirea cu materiale electroizolante ale părţilor active ale instalaţiilor şi
echipamentelor electrice);
b. carcasarea (închideri în carcase sau acoperiri cu învelişuri exterioare);
c. îngrădirea (partea de înaltă tensiune);
d. amplasare în locuri inaccesibile (asigurarea unor distanţe minime de securitate);
e. scoaterea de sub tensiune a instalaţiei sau a echipamentului electric la care urmează a se efectua
lucrări şi verificarea lipsei de tensiune;
f. legarea la pământ şi în scurtcircuit;
g. utilizarea mijloacelor de protecţie electroizolante;
h. alimentarea la tensiune foarte joasă de securitate TFJS;
i. egalizarea potenţialelor şi izolarea faţă de pământ a platformei de lucru.

 a, b, h - sunt măsuri adoptate, în general, din etapa de fabricaţie de către producătorii de echipamente de muncă.
 c şi d - sunt măsuri adoptate, în general, din etapa de proiectare şi montare a instalaţiilor electrice şi respectiv a
echipamentelor de muncă.
 e, f, g, i - sunt măsuri adoptate, în general, din etapa de exploatare şi mentenanţa a instalaţiilor electrice şi
respectiv a echipamentelor de muncă.
 Măsurile organizatorice pentru protecţia împotriva electrocutării prin atingere directă sunt:

a) executarea intervențiilor la instalațiile electrice (depanări, reparări, racordări etc.) trebuie să se facă
numai de către personal calificat in meseria de electrician, autorizat si instruit pentru lucrul respectiv;

b) executarea intervențiilor in baza uneia din formele de lucru;

c) delimitarea materială a locului de munca (îngrădire);

d) eșalonarea operațiilor de intervenție la instalațiile electrice;

e) elaborarea si urmarirea unor instrucțiuni (proceduri) de lucru pentru fiecare intervenție la

instalațiile electrice;

f) organizarea si executarea verificărilor periodice ale măsurilor tehnice de protecție împotriva

atingerilor directe.
 Prevenirea electrocutării prin atingere directă necesită următoarele măsuri asupra elementelor aflate sub
tensiune:

• marcarea lor prin inscripții vizibile și/sau culoare (de obicei galben sau portocaliu);

• protejarea lor prin izolații (de exemplu bornele sau aparatele);

• protejarea lor prin închidere (ca în cazul tablourilor de tip deschis care se introduc în cutii sau în încăperi
speciale);

• utilizarea aparatelor cu grad de protecție mărit în instalații sau încăperi deservite de personal necalificat;

• măsuri organizatorice de acces condiționat în instalațiile cu pericol crescut;

• utilizarea mijloacelor individuale de protecție;

• sisteme de avertizare și/sau deconectare automată în cazul accesului unor persoane în zona periculoasă (de
obicei, avetizarea este acustică cu buzere, sonerii, hupe), etc
 Măsurile tehnice pentru protecţia împotriva atingerii indirecte sunt:
a. legarea la nul de protecţie;
b. legarea la pământ;
c. dirijarea distribuţiei potenţialelor;
d. egalizarea potenţialelor;
e. izolarea suplimentară de protecţie, aplicată echipamentului de muncă (în procesul de fabricare);
f. izolarea amplasamentului;
g. protecţia prin separare;
h. alimentarea la tensiune foarte joasă de securitate TFJS;
i. protecţia automată împotriva tensiunilor de defect;
j. protecţia automată împotriva curenţilor de defect;
k. folosirea mijloacelor de protecţie electroizolante.
Legarea la nulul de protecție sau la priza de pământ
 Elementele conductoare, de regulă carcase
metalice, ale echipamentelor electrice sunt legate la
nulul de protecție (care este diferit de nulul de lucru)
sau la priza de pământ.
 Aceste instalații de protecție sunt destinate
receptoarelor, utilajelor, tablourilor electrice, etc. a
căror alimentare provine de la transformatoare cu
nulul secundarului legat la o priză de pământ. În
anumite condiții, legarea la pământ poate fi folosită
ca mijloc principal de protecție și în cazul rețelelor
cu nulul izolat de pământ.
 Aceste protecții beneficiază de existența aparatelor
de protecție la scurtcircuit (siguranțe fuzibile, relee
electromagnetice sau declanșatoare) și uneori de
prezența aparatelor de protecție la suprasarcină
(relee termice ale receptoarelor sau ale prizelor
de la care acestea sunt alimentate)
 Curentul de scurtcircuit determină acționarea aparatului de protecție de pe faza respectivă. Carcasa
receptorului va fi scoasă de sub tensiune și pericolul va fi îndepărtat.

 Acest sistem este folosit atât pentru receptoare sau utilaje având elemente metalice ale carcasei, atât pentru cele cu
alimentare trifazată, cât și pentru cele cu alimentare monofazată, la care există pericolul producererii de
accidente prin atingere indirectă.

 Sistemul are următoarele dezavantaje:

- izolarea prizei de pământ sau întreruperea circuitului de legare la priză mărește pericolul de electrocutare;
- creșterea rezistenței prizei de pământ sau un contact nesatisfăcător pe calea de curent poate determina
curenți reduși de scurtcircuit, care nu declanșează aparatul de protecție, dar determină o creștere inutilă a
consumului specific de energie electrică și eventual încălzirea izolației, urmată de defecte mai importante și chiar
incendii;
- sistemul nu lucrează în cazul tensiunilor induse.

Sistemele suplimentare de protecție sunt:

• separarea de protecție;
• izolarea suplimentară de protecție;
• alimentarea cu tensiune redusă;
• egalizarea potențialelor;
• protecția prin deconectarea sectorului defect.
 Separarea de protecție Receptorul este alimentat prin intermediul unui transformator de separare sau de la un grup
motor-generator. Dacă mediul prezintă umiditate ridicată sau particule conductoare depuse sau în suspense,
tensiunea de alimentare a receptoarelor este sub 50V.
Transformatorul de separare va avea înfășurarea secundară izolată față de pământ. Atât circuitul primar, cât și cel
secundar sunt prevăzute cu siguranțe fuzibile.

 Izolarea suplimentară de protecție

Izolarea suplimentară de protecție se aplică:
• echipamentelor, și constă în acoperirea cu materiale izolante a elementelor care ar putea ajunge sub tensiune în
caz de defect, respectiv în întărirea izolației pe elementele aflate sub tensiune și care sunt susceptibile de a fi
atinse;
• asupra locului de muncă, și constă în izolarea elementelor metalice cuprinse în zona de manipulare (delimitată la
o rază de 1,25 m în jurul locului de muncă)

 Egalizarea potențialelor
Egalizarea potențialelor se folosește în spațiile de lucru unde este posibilă apariția unor diferențe de potențial electric
între carcasele unor echipamente legate la pământ. Se realizează prin legături electrice directe între obiectele metalice
care pot fi atinse simultan
 Deconectarea automată a sectorului defect
Acest sistem suplimentar de protecție presupune sisteme de detectare (pentru depistarea
defectului) și comanda întreruperii alimentării cu energie electrică în zona defectului. Fiind sisteme
mai complicate și cuprinzând aparate cu contacte mobile, sunt mai puțin fiabile și mai scumpe decât
mijloaclele anterioare.
Chiar dacă corecta lor funcționare nu trebuie supravegheată, ea trebuie testată periodic. În
consecință, sunt dotate cu dispozitive de control, care presupun alte contacte mobile. La conceperea
dispozitivului de control se ia în considerare să nu se creeze stări periculoase pentru personalul de
deservire. În consecință, cel puțin legătura la obiectul protejat nu poate fi controlată direct pe această
cale.
A. Protecţia automată în cazul apariţiei unor tensiuni de atingere periculoase (PATA)
B. Protecţia automată în cazul apariţiei unor curenţi de defect periculoşi (PACD)

A. Protecţia automată în cazul apariţiei unor tensiuni de atingere periculoase (PATA)

Protecția PATA are rolul de a detecta apariția unei tensiuni periculoase la atingere pe elementele
metalice ce nu fac parte din circuitele electrice și de a comanda deconectarea echipamentului
defect. Această acțiune trebuie să se realizeze în maximum 0,2 secunde.
 Protecția PATA intervine atunci când echipamentul protejat nu are legătură cu priza de pământ, ori această legătură a
fost deteriorată.
Instalaţia de protecţie se compune din: contactorul K1 de conectare/deconectare al receptorului sau utilajului M,
releul de protecţie K2, dispozitivul de control S3 al bunei funcţionări a protecției, toate acestea fiind adeseori montate în
aceeaşi carcasă. Instalaţia mai cuprinde: priza de pământ auxiliară Ra, amplasată într-o zonă de potenţial nul,
conductorul Ca pentru legarea bobinei releului K2 la priză şi conductorul Cp pentru legarea aceleiași bobine la carcasa
utilajului. Așadar bobina releului de protecţie K2 este montată între carcasa utilajului şi priza auxiliară Ra, acţionând la
apariţia tensiunii de defect (sau de atingere)
B. Protecţia automată în cazul apariţiei unor curenţi de defect periculoşi (PACD)

Acest tip de protecţie intervine atunci când pe un traseu fază-carcasă-pământ apare un curent superior valorii
curentului de sarcină şi inferior curentului de declanşare a protecţiei maximale.

Avantajele principale ale acestei protecții sunt:

 evită menținerea unor tensiuni de atingere pe elementele metalice ce nu fac parte din circuitul curenților de lucru și
care prezintă o rezistență prea mare în legătura lor cu priza de pământ;
 evită accidente produse prin atingere directă, dacă sensibilitatea protecției permite o declanșare mai rapidă de 0,2
secunde în cazul decelării unui curent de atingere de maxim 30 mA;
 elimină consumul suplimentar de energie electrică produs de curentul de defect;
 permite uneori depistarea mult mai rapidă a locului defectului;
 previne extinderea defectului, datorită deconectării rapide la curenți de defect reduși;
 protejează un utilaj (receptor) sau o anumită zonă

Principiile ce stau la baza conceperii schemelor PACD sunt:

 detectarea unui curent suplimentar;

 detectarea unui dezechilibru în alimentarea echipamentului protejat.
I. Detectarea curentului suplimentar
Poate fi măsurat orice curent care apare sau a cărui valoare se modifică ca urmare a defectului.
În consecință se deosebesc soluțiile:
 detectarea curentului de defect;
 detectarea unui curent operativ;
 detectarea curentului homopolar
Detectarea curentului de defect
 Detectarea unui curent operativ
Aceată protecție are ca principiu aplicarea între nulul artificial şi pământ, a unei surse de tensiune continuă,
numită sursă de tensiune operativă (STO), care crește mult sensibilitatea protecției. Curentul care se stabileşte prin
acest circuit în regim de defect se numeşte curent operativ.
În lipsa defectului de izolație curentul operativ este nul, deoarece cele trei faze sunt complet izolate față
de pământ. Când rezistenţa de izolaţie scade sub limita admisă, curentul operativ creşte şi releul K2 anclanșează.
 Detectarea curentului homopolar

Detectarea curentului homopolar este posibilă dacă între nulul receptorului sau utilajului și nulul de
lucru al rețelei de alimentare se înseriază un releu de curent.
După necesități, acesta poate fi legat direct sau prin intermediul unui transformator de curent. Sistemul
dezechilibrat al curenților pe cele trei faze se descompune în trei sisteme: direct, invers și homopoar. Dintre aceste trei
sisteme, doar sistemul homopolar nu are rezultantă nulă, componentele homopolare închizându-se prin firul neutru.
Soluția este simplă și eficientă și se aplică individual receptoarelor trifazate cu conexiune în stea cu fir neutru.
 II. Detectarea dezechilibrelor
Dezechilibrul dintre curenții unui receptor se evidențiază comparând direct acești curenți. Aceasta nu presupune
existența unei legături la pământ. Zona protejată este delimitată între punctele de comparație și va fi riguros
determinată. De aceea astfel de soluții se aplică atât la elemente sursă (generatoare în centrale electrice sau
transformatoare în stații sau posturi de transformare), cât și la elementele receptor.

Se poate discuta despre două tipuri de protecții cu detectarea dezechilibrelor:

a. protecția diferențială;
b. protecția la dezechilibru cu transformatoare speciale

a. Protecția diferențială
Protecția diferențială presupune compararea mărimii
curenților electrici de intrare și ieșire din zona protejată.
Atât timp cât izolația este corespunzătoare (curentul de
defect este nul), nu există diferență între curentul de intrare
și cel de ieșire. Existența unei diferențe determină
declanșarea acestei protecții. Fiind vorba de diferența între
valorile a doi curenți, releul de protecție, care detectează
această diferență, va fi un releu de curent. Compararea
se realizează obligatoriu prin intermediul unor
transformatoare de curent identice (la schema cu o
singură tensiune), respectiv cu raport prestabilit (la
schema cu două tensiuni sau cu conexiune stea/triunghi)
Protecţia diferenţială trifazată, cu trei relee de curent se foloseşte la echipamente cu preţ ridicat (generatoarele
din centralele electrice, transformatoarele de putere, în instalaţiile industriale cu pericol crescut). Releul K1 sesizează
un defect de izolație pe prima fază, atât în primarul, cât și în secundarul transformatorului. Rolul releelor K2 și K3 este
similar.
Dezavantajul principal al protecției este că nu acţionează la diferenţe între curenţii pe 2 faze (dezechilibre).
b. Protecția la dezechilibru cu transformatoare speciale
Această protecție compară curenții absorbiți de un receptor folosind transformatoare de curent de construcție
specială având mai multe circuite primare și un circuit secundar.
Acest tip de protecție poate exista atât în variantă trifazată cât și monofazată. Zona protejată se referă exclusiv la
receptorul dat.
Avantaje:
- funcționează identic pentru receptoare în conexiune stea sau
triunghi;
- acționează la orice tip de dezechilibru: de amplitudine, de fază,
mixtă.
Unele motoare nu permit utilizarea acestei soluții!

Uneori acestă protecție este considerată protecție cu detectarea

curentului homopolar, iar alteori protecție diferențială
trifazată. Ambele denumiri sunt eronate deoarece:
- în cazul receptoarelor trifazate dezechilibrate în conexiune
triunghi, curentul homopolar nu are acces în afara
receptorului, ori asimetria curenților de alimentare este
sesizată de schemă;

- conceptul “diferențial” se referă la amplitudini diferite,

în timp ce această soluție reacționează și la defazaje diferite.
 Alegerea măsurilor tehnice pentru protecţia împotriva electrocutării prin atingere indirectă se face in
funcţie de tipul reţelei electrice sau al instalaţiei electrice şi după caz al influenţelor externe.
De exemplu:
- reţelele izolate faţă de pământ trebuie să fie prevăzute cu protecţia automată prin controlul
rezistenţei de izolaţie care să semnalizeze şi/sau să deconecteze în cazul punerii la pământ.
- reţelele electrice din locurile de muncă cu risc de incendiu şi explozie precum şi cele din depozitele
de explozivi sau carburanţi trebuie prevăzute cu dispozitive care să asigure protecţia automată la
curenţi de defect (PACD).
 Un echipament de muncă electric/ instalaţie electrica de clasa I de protecţie poate fi utilizat doar
dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a) se asigură protecţia în caz de defect;
b) este verificată periodic protecţia în caz de defect;
c) este verificată periodic protecţia împotriva atingerii directe a pieselor aflate normal sub tensiune.
Echipamentul de muncă electric/instalaţia de clasa I de protecţie trebuie să aibă asigurată
protecţia împotriva atingerii directe a pieselor aflate normal sub tensiune şi să fie prevăzut/prevăzută cu
legături de protecţie pentru asigurarea protecţiei în caz de defect.
 Echipamentul de muncă electric/instalaţia de clasa II de protecţie trebuie să aibă asigurată protecţia
împotriva atingerii directe a pieselor aflate normal sub tensiune şi să fie prevăzut/prevăzută din fabricaţie
cu o izolaţie suplimentară dublă sau întărită.
Un echipament de muncă electric/ instalaţie electrică de clasa II de protecţie poate fi utilizat
dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a) este verificată periodic izolaţia suplimentară;
b) este verificată periodic protecţia împotriva atingerii directe a pieselor aflate normal sub tensiune.
 Echipamentul de muncă electric/instalaţia electrică de clasa III de protecţie trebuie să aibă asigurată
protecţia împotriva atingerii directe a pieselor aflate normal sub tensiune şi să nu producă o
tensiune mai mare decât tensiunea foarte joasă de alimentare.
Un echipament de muncă electric/ instalaţie electrică de clasa III de protecţie poate fi utilizat
dacă sunt îndeplinite în următoarele condiţii:
a) este alimentat la tensiunea foarte joasă (tensiunea pentru care a fost proiectat să funcţioneze);
b) sursa de tensiune este construită astfel încât să nu permită apariţia în circuitul de tensiune
foarte joasă a unei tensiuni mai mari;
In cazul în care pentru alimentarea echipamentului de clasă III se utilizează un transformator
coborâtor, acesta trebuie să fie un transformator de separare (de siguranţă).
c) izolaţia circuitului de foarte joasă tensiune nu permite apariţia unei tensiuni mai mari din alte
circuite;
d) este verificată periodic protecţia împotriva atingerii directe a pieselor aflate normal sub tensiune.
 Echipamentele şi mijloacele de protecţie pot fi clasificate astfel:

 echipamentele şi mijloacele de protecţie electroizolante (ex: covoare, mănuşi, încălţăminte,

platforme/podeţe, teci, folii, placi, degetare, siguranţe false tip buşon şi tip MPR, etc.);
 echipamentele şi mijloacele de protecţie pentru legarea la pământ şi în scurtcircuit (ex: dispozitive
mobile de legare la pământ şi în scurtcircuit);
 echipamentele şi mijloacele de protecţie împotriva acţiunii arcului electric şi a traumatismelor
mecanice (ex: dispozitive pentru manevrarea siguranţelor fuzibile tip MPR cu manşon pentru protecţia
braţului faţă de efectul termic al arcului electric, casca electroizolantă cu vizieră);
 mijloacele de protecţie pentru delimitarea materială a zonei de lucru (ex: bariere, benzi, panouri,
paravane, panouri de semnalizare, etc.);
 echipamentele şi mijloacele de protecţie pentru lucru la înălţime în instalaţiile electrice (ex: scară
electroizolantă, frânghii electroizolante, schele electroizolante, dispozitive de căţărat pe stâlpii
electrici, centuri simple, centuri complexe, sisteme de asigurare împotriva căderii, coborâtoare, corzi
statice, corzi dinamice etc.).
 Imediat ce instalaţia la care urmează să se intervină, a fost identificată, trebuie respectată
următoarea procedură de scoatere de sub tensiune a instalaţiei electrice:

a) Separarea electrică a instalaţiei;

b) Identificarea instalaţiei sau a părţii din instalaţie în care urmează a se lucra;

c) Verificarea lipsei tensiunii şi legarea imediată a instalaţiei sau a părţii de instalaţie la pământ şi în
scurtcircuit;

d) Delimitarea materială a zonei de lucru;

e) Asigurarea împotriva accidentelor de natură neelectrică.

După încheierea tuturor etapelor enumerate mai sus, după caz, se emite autorizaţia de efectuare a lucrărilor
“cu scoatere de sub tensiune”, până atunci instalaţia se consideră “sub tensiune”
 SEMINAR II
Întreţinerea diferitelor tipuri de baterii de acumulatoare

A. Termeni folositi pentru definirea si caracterizarea componentelor si proceselor intr-o instalatie proprie de
curent continuu

B. INSTALAŢIA DE SERVICII PROPRII DE CURENT CONTINUU

I. Rolul instalatiei proprii de curent continuu
II. Structura instalaţiei de servicii proprii de curent continuu
III. Cerinte referitoare la instalaţia de servicii proprii de curent continuu
IV Categorii de receptoare alimentate de la instalatia proprie de curent continuu
V. Principii de alimentare

C. BATERII DE ACUMULATOARE
I. Tipuri de acumulatoare
II. Dimensionarea bateriilor de acumulatoare
III. Regimurile de exploatare a bateriilor de acumulatoare
IV. Încărcarea funcţională şi de întreţinere a bateriilor de acumulatoare
V. Descărcarea bateriilor de acumulatoare
A. Termeni folositi pentru definirea si caracterizarea componentelor si proceselor intr-o instalatie
proprie de curent continuu
Acumulatorul este un element care este conceput pentru a fi reîncărcat electric
(electric) [ VEI 482-01-03]
Anduranţa (unei este un comportament al unei baterii, exprimat numeric, pe durata unei încercări care simulează
baterii) condiţii de serviciu specificate.
[VEI 482-03-44]
Autodescărcarea este fenomenul prin care un element sau o baterie pierde energie în alt mod decât prin descărcare
într-un circuit electric exterior.
[VEI 482-03-27]
Bateria (de este formată din unul sau mai multe elemente (de acumulatoare) echipate cu dispozitivele necesare
acumulatoare) pentru utilizare, de exemplu carcasă, borne, marcare, dispozitive de protecţie.
[VEI 482-01-04]
Bateria (de este bateria de acumulatoare în care elementele sunt închise, dar sunt prevăzute cu o supapă care
acumulatoare) permite evacuarea gazelor dacă presiunea internă depăşeşte o valoare predeterminată.
etanşă cu supapă Notă: Elementul sau bateria nu permite în mod normal completare cu electrolit
(VRLA) [VEI 482-05-15]
Bateria (de este bateria de acumulatoare care, în timpul utilizării sale, nu cere o întreţinere atât timp cât
acumulatoare) fără condiţiile de utilizare specificate sunt îndeplinite.
întreţinere [VEI 482-05-25]
Notă: În cazul bateriei cu plumb, termenul baterie fără întreţinere defineşte o baterie care nu necesită
o completare cu apă distilată.
Bateria (de acumulatoare) este bateria special concepută pentru o aplicaţie specifică, de exemplu:
pentru aplicaţie specifică -bateria staţionară;
-bateria de tracţiune;
-bateria de demaraj;
-bateria portabilă etc.
Bateria cu nichel – cadmiu este o baterie de acumulatoare care se compune dintr-un electrolit alcalin, un electrod pozitiv
(acumulator alcalin) ce conţine oxid de nichel şi un electrod negativ de cadmiu.
[VEI 482-05-02]
Bateria staţionară este o baterie de acumulatoare destinată unor utilizări staţionare (exploatare statică).
Notă: A se vedea şi VEI 826-16-06.
Capacitatea (elementelor sau este sarcina electrică pe care un element acumulator sau o baterie o pot furniza în condiţii de
bateriilor) descărcare specificate.
Notă: În sistemul internaţional, unitatea de măsură pentru sarcina electrică sau cantitatea de
electricitate este coulombul (1C=1A*s), dar, în practică, în general, capacitatea este
exprimată în amperi-oră (Ah).
[VEI 482-03-14]
Capacitatea nominală este valoarea capacităţii unei baterii determinată în condiţii specificate şi declarată de
fabricant.
[VEI 482-03-15]

Notă: Capacitatea nominală pentru acumulatoarele staţionare este capacitatea

corespunzătoare regimului de descărcare de 10 ore a acumulatorului acid şi de 5 ore pentru
acumulatorul alcalin.
Capacitatea este valoarea capacităţii unei baterii determinată în condiţii specificate şi declarată de fabricant.
nominală [VEI 482-03-15]
Notă: Capacitatea nominală pentru acumulatoarele staţionare este capacitatea corespunzătoare
regimului de descărcare de 10 ore a acumulatorului acid şi de 5 ore pentru acumulatorul alcalin.
Curentul de este curentul maxim pe care l-ar putea furniza un element acumulator sau o baterie într-un circuit
scurtcircuit exterior cu rezistenţă electrică egală cu zero sau într-un circuit exterior care coboară tensiunea la
(corespunzător unui bornele elementului sau ale bateriei la aproximativ zero volţi.
element sau unei
baterii) Notă: O rezistenţă electrică zero este ipotetică şi, în practică, curentul de scurtcircuit este curentul
de vârf care circulă printr-un circuit cu o rezistenţă foarte mică în raport cu rezistenţa internă a
bateriei.
[VEI 482-03-26]
Descărcarea (unei operaţia prin care o baterie furnizează într-un circuit exterior şi în condiţii specificate energie
baterii) electrică produsă în elementul acumulator.
[VEI 482-03-23]
Descărcarea de este descărcarea controlată a bateriilor staţionare care este urmată de o încărcare (de egalizare); are
întreţinere drept scop aducerea tuturor elementelor în aceeaşi stare de încărcare şi contribuie la menţinerea
capacităţii în limite normale.
Electrolitul este o substanţă lichidă sau solidă care conţine ioni mobili care o fac conductoare ionic.

Notă: Electrolitul poate fi lichid, solid sau sub formă de gel.

Elementul (de este unitatea funcţională de bază, constând dintr-un ansamblu de electrozi, electrolit,
acumulator) carcasă, borne şi în general separatoare, care reprezintă o sursă de energie electrică
obţinută din transformarea directă a energiei chimice.
[VEI 482-01-01]
Elementul (de este un element de acumulator închis care nu permite să se evacueze nici gaz, nici
acumulator) etanş lichid atunci când funcţionează în limitele specificate de fabricant.

Notă: Un element acumulator etanş poate să fie prevăzut cu un dispozitiv de securitate

destinat să prevină orice presiune internă periculos ridicată şi este conceput pentru a
funcţiona întreaga sa viaţă în condiţii de etanşeitate iniţială.
[VEI 482-05-17]
Elementul (de elementul secundar care are un capac prevăzut cu deschidere prin care produşii de
acumulator) electroliză şi de evaporare pot fi evacuaţi liber din element în
deschis atmosferă.
[VEI 482-05-14].
Instalaţia de servicii reprezintă instalaţia care asigură alimentarea în curent continuu a receptoarelor care trebuie să funcţioneze
proprii de curent sigur şi permanent.
continuu
Instalaţia de distribuţie este instalaţia care conţine circuite de distribuţie, bare colectoare, aparate de supraveghere etc. şi care este
principală alimentată direct de la sursele de alimentare (redresoare, baterie de acumulatoare etc).
Instalaţia de distribuţie este instalaţia care conţine circuite de distribuţie, bare colectoare, aparate de supraveghere etc. şi care este
secundară alimentată de la instalaţia de distribuţie principală.
Încărcarea (unei este operaţia în timpul căreia un acumulator sau o baterie de acumulatoare primeşte energie electrică dintr-un
baterii) circuit exterior.
[VEI 482-05-27]
Încărcarea completă este o stare de încărcare în care toată materia activă disponibilă se găseşte într-o astfel de stare încât la
(a unei baterii) încărcarea efectuată conform condiţiilor stabilite nu se produce o creştere semnificativă a capacităţii
[VEI 482-05-42]
Încărcarea de este o încărcare prelungită care permite atingerea unei stări de încărcare egală pentru toate elementele unei
egalizare baterii.
[VEI 482-05-40]
Încărcarea de este o metodă de încărcare a unei baterii de acumulatoare în care starea de încărcare este menţinută printr-un
întreţinere curent electric mic, reglat constant, pe termen lung.

Nota 1: Încărcarea de întreţinere compensează efectele autodescărcării şi menţine bateria aproximativ la

starea de încărcare completă.
Nota 2: Această metodă de încărcare nu este corespunzătoare pentru unele baterii de acumulatoare, de
exemplu pentru cele cu litiu.
[VEI 482-05-47]
Regimul de avarie este regimul de funcţionare în care lipseşte alimentarea în curent alternativ a surselor de încărcare a
bateriei sau acestea sunt indisponibile, consumul normal al receptoarelor de curent continuu fiind
asigurat de baterie.
Regimul de este definit prin curentul electric la care se descarcă bateria.
descărcare
Notă: Regimul de descărcare este calculat prin împărţirea capacităţii nominale la timpul de
descărcare, rezultând un curent electric.
[VEI 482-03-25]
Regimul de încărcare este curentul electric la care se încarcă un element acumulator sau o baterie de acumulatoare.
(referitor la [VEI 482-05-45]
elementul
acumulator şi baterii
de acumulatoare)
Regimul de şoc este regimul de funcţionare în care lipseşte alimentarea în curent alternativ a surselor de încărcare a
bateriei sau acestea sunt indisponibile, bateria de acumulatoare trebuind să furnizeze, pe o perioadă
limitată de timp (de ordinul secundelor), curentul maxim posibil cerut de receptoarele de curent
continuu.
Baterie de este bateria de acumulatoare ale cărei borne sunt conectate în permanenţă la o sursă de tensiune
acumulatoare constantă suficientă pentru a menţine bateria aproximativ încărcată complet, şi care este destinată
flotantă să furnizeze energie unui circuit electric dacă alimentarea normală este temporar întreruptă.
[VEI 482-05-35]

Notă: Regimul flotant este regimul de exploatare a unei baterii flotante

Sursa de alimentare de este acea sursă de alimentare care preia total sau parţial alimentarea receptoarelor racordate
rezervă la sursa de alimentare normală în cazul ieşirii acesteia din funcţiune.
Sursa de alimentare de este acea sursă de rezervă independentă (autonomă) care are destinaţia de a prelua
siguranţă alimentarea receptoarelor vitale în cazul în care sursele lor de alimentare au devenit
indisponibile.
Sursa de alimentare este acea sursă de alimentare care serveşte la alimentarea receptoarelor în regim normal de
normală (de lucru) funcţionare a schemei de alimentare.
Sursa de încărcare este echipamentul electric alimentat în curent alternativ sau continuu, destinat furnizării
curentului continuu pentru încărcarea bateriei, echipat cu dispozitive de reglare a curentului
şi a tensiunii.
Notă: În regimul flotant sursa de încărcare asigură de asemenea curentul continuu pentru
alimentarea consumatorilor.
Surse de alimentare a a) pentru instalaţiile de distribuţie principală se consideră surse de alimentare: redresoarele,
instalaţiilor de servicii bateria de acumulatoare etc;
proprii de curent continuu b) pentru instalaţiile de distribuţie secundară se consideră surse de alimentare căile de
curent de alimentare racordate la barele instalaţiei de distribuţie principală.
Tensiunea de descărcare (a este tensiunea care există între bornele unui element sau ale unei baterii în timpul
unui element sau a unei descărcării.
baterii) [VEI 482-03-28]
Tensiunea la sfârşitul este tensiunea atinsă la sfârşitul unei încărcări la un curent electric constant specificat.
încărcării Notă: Tensiunea la sfârşitul încărcării poate fi utilizată pentru iniţierea opririi procesului de
încărcare.
[VEI 482-05-55]
 B. INSTALAŢIA DE SERVICII PROPRII DE CURENT CONTINUU
În cadrul centralelor şi staţiilor electrice se prevăd instalaţii de servicii proprii de curent continuu pentru
alimentarea consumatorilor de curent continuu şi a anumitor consumatori de curent alternativ în timpul dispariţiei tensiunii
alternative.
Instalaţia de servicii proprii de curent continuu trebuie să fie astfel realizată, încât să satisfacă cerinţe privind:
a) funcţionarea generală, performanţele, exploatarea şi mentenanţa;
b) mediul ambiant;
c) compatibilitatea electromagnetică;
d) ergonomia muncii.
Instalaţia de servicii proprii de curent continuu şi componentele sale trebuie să asigure realizarea următoarelor
cerinţe de funcţionare, exploatare şi întreţinere în condiţiile de performanţă specificate:
a) securitatea personalului - respectarea prevederilor normelor specifice de securitate şi sănătate ocupaţională, pentru
producerea, transportul şi distribuţia energiei electrice şi a instrucţiunilor de montaj şi exploatare ale instalaţiei de
servicii proprii şi a componentelor sale;
b) viteza de execuţie a comenzilor (prin alegerea unor echipamente de protecţie adecvate);
c) fiabilitate, disponibilitate, mentenabilitate, durabilitate;
d) durata lungă de viaţă;
e) posibilitatea efectuării de manevre (printr-o amplasare adecvată a aparatelor care impun efectuarea de manevre la
anumite intervale şi implementarea unor programe standard de comutare;
f) posibilitatea efectuării lucrărilor de întreţinere (prin prevederea de culoare de acces şi întreţinere şi prin amplasarea
judicioasă a componentelor);
g) uşurinţa în reparaţii (prin utilizarea de module debroşabile astfel încât să fie uşor accesibile);
h) posibilitatea de extindere (pe durata de viaţă a instalaţiei);
 II.. Structura instalaţiei de servicii proprii de curent continuu este formată din următoarele componente:
- surse de alimentare (redresoare, baterii de acumulatoare, convertoare c.c./c.c.);
- instalaţia de alimentare şi distribuţie (dulapuri, cutii etc.);
- instalaţia de măsurare, control, protecţie, monitorizare şi transmisie de date;
- reţeaua de cabluri pentru racordarea surselor, consumatorilor, diverselor instalaţii conexe şi transmisii de date.
 Stabilirea soluţiei de amplasare a echipamentelor de servicii proprii de curent continuu (surse, dulapuri etc.),
precum şi stabilirea numărului de unităţi de servicii proprii de curent continuu se efectuează în urma unei analize tehnico
– economice, luându-se în considerare următorii factori (caracteristici):
a) caracteristici tehnice:
- nivelul de tensiune;
- tipul de amplasament (interior/exterior);
- tipul izolaţiei (aer/hibrid/SF6);
- dispoziţia constructivă, tipul şi caracteristicile echipamentelor primare;
- modul de exploatare;
- tipul consumatorilor alimentaţi (condiţiile tehnice referitoare la parametrii electrici de alimentare).
b) structura sistemului de control – protecţie: centralizat/descentralizat;
c) cerinţe pentru asigurarea funcţionării şi întreţinerii sistemului;
d) posibilităţi de interfaţă a serviciilor proprii de curent continuu cu procesul tehnologic;
 III. Cerinte referitoare la instalaţia de servicii proprii de curent continuu

 Cerinţe privind valorile tensiunilor

Cerinţele pentru alimentarea în curent continuu a receptoarelor aferente circuitelor secundare trebuie să fie conform NTE
011. Pentru reţele cu poli izolaţi – clasa EF, conform SR EN 60870-2-1:
- tensiune nominală (Un): 220 Vc.c. sau 110 Vc.c., iar pentru alte sisteme auxiliare se pot utiliza şi alte niveluri de
tensiune standardizate;
- toleranţe (pentru funcţionare corectă): -20%...+15%
- ondulaţia tensiunii (vârf la vârf): 10% Un
- întreruperi admisibile ale alimentării în curent continuu: < 50 ms

 Cerinţe privind izolaţia

Coordonarea izolaţiei echipamentelor de servicii proprii de curent continuu se realizează în conformitate cu SR EN
60255-5, şi vor fi cel puţin cele indicate mai jos:
a) tensiunile de încercare a izolaţiei (pentru 50 Hz, 1 minut):
- între circuitele interne şi carcasă: 2 kV;
- între contacte deschise: 1 kV;
b) tensiunea de încercare la impuls de trăsnet
(1,2±30%/50±20% µs, 500±10% Ω, 0,5±10% J):5 kVvârf
 IV Categorii de receptoare alimentate de la instalatia proprie de curent continuu
Receptoarele de curent continuu alimentate de la instalaţia de servicii proprii de curent continuu pot fi clasificate în
următoarele categorii:
a) după perioada în care funcţionează (sau pot funcţiona):
- oricând (in mod continuu sau discontinuu);
- numai când dispare tensiunea în instalaţia de servicii proprii de curent alternativ (perioada de avarie);
a) după durata de funcţionare:
- receptoare de lungă durată (câteva minute sau permanent);
- receptoare de scurtă durată (numite şi receptoare de şoc, nedepăşind, de obicei, câteva secunde);
a) după continuitatea alimentării (referitor numai la receptoarele de lungă durată):
- receptoare care nu admit nici o întrerupere a alimentării în timpul funcţionării (de exemplu: releele de protecţie şi de
automatizare, calculatoarele electronice etc);
- receptoare care admit scurte întreruperi (de ordinul secundelor) ale alimentării în timpul funcţionării (de exemplu:
iluminatul de siguranţă, lămpile de semnalizare etc).
Receptoarele de scurtă durată nu admit, în general, întreruperi în alimentare, adică tensiunea trebuie să fie
totdeauna prezentă la bornele lor !!!
 V. Principii de alimentare
Alimentarea serviciilor proprii de curent continuu se efectuează de la cel puţin două surse de alimentare de curent
continuu (normală, respectiv de siguranţă), independente, capabile să asigure, fiecare din ele, întregul consum.
În calitate de surse de alimentare normale se utilizează redresoare de curent alternativ/curent continuu şi convertoare de
curent continuu/curent continuu, după caz.
În calitate de surse de alimentare de siguranţă se utilizează folosi baterii de acumulatoare.
Regimul de funcţionare al surselor de alimentare pentru serviciile proprii de curent continuu este următorul:
a) în regim normal de funcţionare, una din sursele normale (redresoare stabilizate de c.a./c.c), funcţionând în paralel cu
sursa de siguranţă (bateria de acumulatoare), trebuie să asigure întregul consum de curent continuu, inclusiv încărcarea
permanentă a bateriei de acumulatoare;
b) la ieşirea din funcţiune a unui redresor, celălalt redresor trebuie să asigure întregul consum de curent continuu, inclusiv
încărcarea permanentă a bateriei de acumulatoare;
c) la ieşirea din funcţiune a ambelor redresoare, bateria de acumulatoare trebuie să asigure, pe toată durata convenţională a
avariei, întregul consum de curent continuu.
 C. BATERII DE ACUMULATOARE

I. Tipuri de acumulatoare. Din punct de vedere al operaţiilor de mentenanţă şi al degajărilor de gaze rezultate din
electroliză, acumulatoarele electrice se pot clasifica în următoarele categorii constructive:
a) deschise sau închise cu ventil, cu posibilităţi de intervenţie şi corecţie în cadrul operaţiilor de întreţinere, altele decât
operaţiile de încărcare şi descărcare;
b) etanşe cu supapă, considerate fără întreţinere, la care operaţiile de întreţinere se reduc, practic, la încărcări şi descărcări
funcţionale. Din această categorie fac parte şi acumulatoarele acide etanşe (VRLA - Valve Regulated Lead-Acid), cu
electrolitul fixat în gel sau în separatoarele dintre plăci;
c) închise cu supapă/recombinare, considerate cu întreţinere foarte redusă, pentru baterii alcaline şi cu acid. Pentru
asigurarea unei mentenanţe reduse, randamentul sistemului de recombinare va trebui să fie de minim 95%;
d) ermetice, pentru baterii alcaline
În serviciile proprii de curent continuu ale centralelor şi staţiilor electrice se recomandă utilizarea acumulatoarelor
etanşe cu supapă, acide (VRLA cu electrolitul fixat în gel) sau alcaline cu supapă/recombinare.
 II. Dimensionarea bateriilor de acumulatoare

In vederea dimensionarii bateriilor de acumulatoare se va tine cont de urmatoarele aspecte:

 Pentru dimensionarea capacităţii unei baterii de acumulatoare, se determină în prealabil curentul total absorbit de
receptoare atât în situaţia normală, cât şi în situaţii de avarie, separat pentru receptoarele de lungă durată şi pentru
cele de scurtă durată, pe baza analizării secvenţiale a intrării şi ieşirii din funcţiune a receptoarelor;

 La determinarea consumului total, dacă este cazul, se ţine seama de eventualitatea ca o baterie să preia şi
receptoarele aferente altei baterii;

 În cazul centralelor electrice, dacă o baterie alimentează reţeaua de servicii proprii a mai multor grupuri
generatoare, se ia în considerare alimentarea receptoarelor aparţinând tuturor grupurilor;

 Amplitudinea curentului total absorbit de receptoare (curentul de şoc la descărcarea de avarie) nu trebuie să
depăşească valoarea admisă de furnizor pentru bateria de acumulatoare respectivă pentru un regim de descărcare dat.
 III. Regimurile de exploatare a bateriilor de acumulatoare

Regimurile de exploatare a bateriilor de acumulatoare se stabilesc în funcţie de categoria constructivă a

acumulatorului.
Regimul preferenţial pentru exploatarea bateriilor de acumulatoare din centralele şi staţiile electrice este regimul
flotant (borne sunt conectate în permanenţă la o sursă de tensiune constantă suficientă pentru a menţine bateria
aproximativ încărcată complet, şi care este destinată să furnizeze energie unui circuit electric dacă alimentarea normală
este temporar întreruptă)
Se admite trecerea din acest regim de exploatare în alt regim în următoarele situaţii:
- în regimul de încărcare-descărcare, în timpul operaţiilor de întreţinere;
- în regimul de încărcare permanentă, când o baterie de acumulatoare de lucru trece în rezervă.
Regimul de exploatare a bateriilor de acumulatoare de tip etanş cu supape, recomandat de către fabricanţii acestor
tipuri de acumulatoare este regimul flotant. Funcţionarea în acest regim se face în conformitate cu indicaţiile
fabricantului.
În lipsa acestor indicaţii se recomandă ca tensiunea redresorului să fie astfel reglată, încât pe fiecare element de
acumulator în regim flotant să existe o tensiune de 2,25 (+0,15,-0,075) V/element pentru bateriile acide, respectiv de
1,40 ÷ 1,45 (+0,1, 0,05) V/element pentru bateriile alcaline (pe unul sau două paliere de tensiune).
 IV. Încărcarea funcţională şi de întreţinere a bateriilor de acumulatoare se execută în exploatare:
a) în mod permanent (încărcarea în regim flotant);
b) periodic (încărcarea completă).
În decursul exploatării, încărcarea completă poate avea loc în următoarele cazuri:
- încărcare ocazională;
- încărcare de egalizare.

Încărcarea ocazională se execută după descărcări pronunţate în funcţionare.

Încărcările ocazionale de exploatare şi de întreţinere a bateriilor de acumulatoare au ca scop refacerea capacităţii bateriei.
Dacă nu sunt alte indicaţii ale firmei furnizoare de acumulatoare, tensiunea finală de încărcare pe element trebuie să fie:
- 2,40 V/element pentru acumulatoarele acide;
- 1,45 V/element pentru acumulatoarele alcaline.

Încărcarea de egalizare este o operaţie specială şi se aplică la bateriile la care se constată, după anumite perioade
de exploatare, stări de încărcare diferite între elementele componente Încărcarea de egalizare se face după prescripţiile
producătorului, până când se constată stări de încărcare egală la toate elementele.

Sunt supuse unei încărcări de egalizare:

- bateriile exploatate în regim de încărcare-descărcare;
- bateriile aflate în rezervă, în regim de încărcare permanentă;
- bateriile la care s-au executat încărcări insuficiente;
- bateriile scoase din serviciu pentru mai multe luni, la repunerea în serviciu.
 V. Descărcarea bateriilor de acumulatoare poate avea loc în decursul exploatării:
a) periodic (descărcare normală şi descărcare de întreţinere);
b) ocazional (descărcare de avarie).
Descărcarea normală se produce la bateriile utilizate în regim de încărcare-descărcare.
Descărcarea de întreţinere (antrenament) a bateriilor de acumulatoare este o descărcare controlată pe o sarcină şi
este urmată întotdeauna în exploatare de o încărcare completă.
Descărcarea de întreţinere se execută periodic în exploatare şi are drept scop aducerea tuturor elementelor în aceeaşi
stare de descărcare şi contribuie la menţinerea capacităţii în limite normale. În lipsa datelor de la furnizor, pentru bateriile
acide, descărcarea de întreţinere se face până când tensiunea este de 1,93 V/element.

Descărcarea de avarie se produce în timpul incidentelor care provoacă dispariţia tensiunii alternative la serviciile
proprii, în cazul bateriilor funcţionând în regim flotant. În timpul descărcărilor de avarie ale bateriilor de lucru, tensiunea nu
trebuie să scadă, pentru acumulatoarele acide, sub 1,8 V/element, respectiv 1,0 V/element la acumulatoarele alcaline.
 SEMINAR III
Întreţinere şi exploatare a sistemului de propulsie electrică, pozitionare
dinamica si stabilizare
Sistemul de propulsie electrică

Semnalul de intrare în
motorul de inducție este unul
modulat prin controlul lățimii
pulsurilor, mai exact a duratei
de închidere/deschidere a
tranzistoarelor cu baza
izolată ce controlează într-un
mod foarte precis: tensiunea
și frecvența motorului
asincron de propulsie.
Sistemul de propulsie electrică
Fiecare convertor de propulsie este alcătuit din două unități separate ce funcționează în paralel, fiecare
rețea de punți este alcătuită din 12 diode ce este alimentată de cele două secundare ale transformatoarelor,
datorită defazajului de 15º dintre acestea o configurație cu 24 de pulsuri este obținută reducând curenții armonici
cei mai puternici, nivelele distorsiuilor totale a armonicilor (THD) scad cu până la 1,63 ori în cazul
convertorului cu 24 de pulsuri decât în cel cu 12 pulsuri
STUDIUL UNEI PROBLEME ÎNTÂLNITE LA PROPULSIA ELECTRICĂ

Sistemul electric de propulsie din seria MV7312 este implementat în prezent la bordul a aproximativ 70 de
nave tip LNG, problemele întâlnite au fost pe partea convertorului de frecvență, cauzele defecțiunilor fiind:
• rateuri ale semnalelor din IGBT-uri ce acționează cu o frecvență de închidere de 50 [kHz];
• corpuri străine în interiorul convertorului;
• încălzirea excesivă a componentelor tranzistorului bipolar cu baza izolată;
• explozia condensatoarelor.

Conform raportului final întocmit de

tehnicienii producătorilor propulsiei veniți la
bord pentru a reporni sistemul de propulsie,
motivul scurtcircuitului din interiorul
convertorului a fost cauzat de piulița
sistemului de răcire ce a declanșat o
închidere necontrolată a tranzistorului, acesta
lucrând cu tensiuni de 15,7 [V].
 Reacția echipamentelor de protecție a fost:
1) Senzorii de curent au declanșat deschiderea întrerupătoarelor pe vacum pentru a scoate din sistemul
electroenergetic propulsia;
2) Datorită vitezei de 19 noduri la care se afla nava înaintea incidentului toate generatoarele sincrone
erau în funcțiune la o capacitate de ~80%, scoaterea de sub sarcină a propulsiei a cauzat o oscilație foarte mare în
sistemul electroenergetic fapt care a dus la declanșarea releelor de tensiune minimală și deschidea
întrerupătoarelor pe partea de 440 [V], generatorul de avarie intrând în funcțiune.

Ca și cauze ale acestui efect avem:

1) Pierderea totală a propulsiei navei preț
de o oră, până când al doilea convertor a
putut fi confirmat ca fiind operațional și
repus în funcțiune;
2) Pierderea alimentarii tuturor
echipamentelor pe partea de 440 [V] și 220
[V];
3) Scurtcircuitarea următoarelor
componente din interiorul convertorului de
frecvență: 4 punți de diode redresoare, 1
modul chopper, 16 condensatoare, 3 module
de diode antiparalele și 3 module de
tranzistoare bipolare cu baza izolată
Sistemului de supraveghere foarte avansat al convertorului, a monitorizat în timpul funcționării peste 200 parametrii,
acesteia fiind salvați doar în momentul unui eveniment sau a unor alarme critice, pentru a fi analizati.
Sunt prezentati in diagramă unii dintre cei mai importanți parametrii ai convertorului de frecvență pe o durată de 800 [ms],
după cum se poate vedea, în momentul închiderii necontrolate a bazei IGBT-ului de pe faza U negativă, un scurtcircuit este
declanșat având ca drept consecințe următoarele:

 Tensiunile dintre colectorul și

emitorul IGBT-urilor scad brusc
spre 0;
 Cu o mică decalare, răspunsul
măsurării vitezei scade instant la 0;
 Senzorul de viteză de pe axul elicii
măsoară progresiv încetinirea
navei;
 Fluxul indus spre statorul motorului
de inducție este oprit;
 Tensiunile continue de pe barele
pozitive și negative scad brusc;
 Curenții de pe fazele U, V, W cresc
inițial apoi scad oscilând câteva
perioade până la valoarea 0;
 Oprirea secvenței de comutare a
închiderilor IGBT-urilor.
Propulsie principala
Propulsie principala
Propulsie principala
Pozitionare dinamica prin Bow Thruster prova
Pozitionare dinamica prin Bow Thruster prova
Sistemul de stabilizare al navei
Sistemul de stabilizare al navei
 SEMINAR IV

Întreținerea și repararea diferitelor sisteme de acţionare electrică – vinciul de ancora

Instalaţia trebuie deconectată înaintea începerii oricărei operaţii de întreţinere. Se va avea grijă ca
rezistenţele de încălzire statică să fie deconectate de la sursa de alimentare. Asigurarea că rezistenţele sunt
deconectate se poate face prin verificarea cu mâna dacă acestea disipă căldură;

I. OPERATIUNI DE INTRETINERE

 Mecanismul de acţionare. În timpul exploatării indicatorul de nivel al uleiului reductorului trebuie să

indice un conţinut de ulei care să fie situat la jumătatea acestui indicator de nivel. Geamul indicatorului de
nivel al uleiului trebuie menţinut curat.

 Motorul electric de acţionare. Se curăţă toate componentele de susţinere. Se verifică legarea la pământ
(împământarea). După aproximativ 3.000 ore de funcţionare se reînnoieşte lubrifiantul lagărelor. Se scoate
capacul lagărului şi se curăţă lagărele cu benzină sau benzen (nu se utilizează Kerasen (petrol lampant)).
Pentru reînnoirea lubrifiantului se utilizează grăsime de litium saponificată. Spaţiul lagărelor interioare
trebuie umplute cu lubrifiant doar o treime. Dacă se adaugă prea mult lubrifiant, acesta poate determina
creşterea temperaturii lagărului. După reînnoirea lubrifiantului se montează la loc capacul lagărului.
 Frâna electromagnetică:
Frâna electromagnetică prevăzută în schemele cinematice execută frânarea mecanică a axului motorului
electric în absenţa alimentării cu energie electrică. Atunci când electromagnetul frânei este alimentat se
realizează deblocarea axului motorului electric.
Frânele electromagnetice pot fi cu bandă sau saboţi. În prezent cunoaşte o largă utilizare frâna
disc înglobată în construcţia motorului electric destinat pentru acţionarea vinciurilor sau cabestanelor.
Prin bucşa (1) se fixează pe axul motorului electric (2) discul
(3) care se roteşte împreună cu acesta. Sistemul de prindere al
discului (3) îi permite să se deplaseze axial. Pe ambele feţe ale
discului este fixat cu nituri materialul de fricţiune (4). Discul
este închis într-o carcasă turnată (5) fixată pe scutul motorului
electric şi care face corp comun cu partea fixă a
electromagnetului. Electromagnetul este format din corpul
turnat (6), bobina (7) şi armătura mobilă cu disc (8). În
situaţia în care bobina frânei nu este alimentată, armătura
mobilă (8) sub acţiunea resortului (9) presează discul mobil (4)
între carcasa (5) şi discul (8), realizând frânarea mecanică a
axului motorului electric . La alimentarea motorului electric se
alimentează concomitent şi bobina frânei electromagnetice.
Armătura mobilă (8) este atrasă învingând acţiunea resortului
(9) şi prin aceasta axul motorului electric este eliberat de
acţiunea frânei mecanice.
 Întreținere frâna electromagnetică:

 Se îndepărtează condensul cu un compresor de aer uscat;

 Se verifică blocurile frânei si garniturile de ferodo (se vizeaza uzura excesiva);
 Se verifică întrefierul dintre armătura mobilă şi carcasa magnetică cu o leră în condiţii de
nealimentare în trei puncte diferite. Această verificare se realizează după ce au fost îndepărtate cele trei
şuruburi de închidere prevăzute în acest scop. Dacă întrefierul a crescut la valoarea sa maximă
admisibilă, se scoate capacul frânei şi se modifică întrefierul prin înlocuirea inelelor de reglare pentru a
restabili întrefierul la mărimea sa normal;
 După reglarea întrefierului se reinstalează capacul şi şuruburile de închidere;
 Dacă nu se poate obţine iarăşi mărimea normală a întrefierului, se vor schimba blocurile de frână sau
garniturile de ferodo. Inelele de reglare trebuie unse superficial cu ulei;

Atenţie ! – Îndepărtarea capacului de frână şi reglarea întrefierului se face numai după ce bobina
cilindrică de frână a fost scoasă de sub tensiune.
 Controlerul de comandă
 Dacă apar semne de coroziune între carcasa şi coloana controlerului, sau între stâlp şi punte, atunci
acestea trebuie îndepărtate în timp util;

 Contactele camelor sunt acoperite cu aliaje de argint-aluminiu. Formarea arcului electric va înnegri şi
decapa suprafaţa contactelor vinciului. Totuşi arcul electric nu va avea nici un efect asupra calităţii
contactelor. Prin urmare suprafeţele contactelor nu se vor pili, curăţa sau gresa !
 Dacă se formează granule trebuie îndepărtate numai cele de pe marginea contactului.
 Se verifică contactele, iar cele arse se înlocuiesc dacă este necesar.
 Lagărele mecanismului cu came, suprafeţele camelor, arcurile de presiune ale contactelor şi arcul de
revenire al manetei controlerului precum şi axul de acţionare al contactelor montat în latura din faţă a
carcasei trebui gresate cu un lubrifiant insolubil în apă.
 Se verifică etanşeitatea axului de acţionare şi împământarea controlerului. Se verifică toate bornele şi se
strâng corespunzător şuruburile de fixare.
 Staţia de comandă a instalaţiei
 Se îndepărtează praful prin suflare cu un compresor de aer uscat. Se verifică disiparea corespunzătoare
a căldurii pe rezistenţa de încălzire. Alimentarea de la reţea este indicată prin aprinderea unei lămpi cu
incandescenţă;
 În cazul contactoarelor, dacă la închiderea acestora se aude un zgomot neobisnuit, atunci se vor
curăţa şi unge fin cu vaselină suprafeţele armăturilor metalice. Se verifică contactele dacă sunt arse şi se
înlocuiesc dacă este necesar. După ce contactele au fost înlocuite, se verifică dacă polii contactelor se
deschid şi închid simultan, şi dacă strângerea şuruburilor de fixare este corespunzătoare.
 Rezistenţele, celulele de siliciu cu nervuri de răcire, condensatorii, transformatoarele,
transformatoarele de curent, siguranţele fuzibile, etc. nu necesită nici o întreţinere. Releele de timp se
verifică periodic pentru o funcţionare corespunzătoare şi o reglare precisă. Reglajele releelor maximale
şi minimale de curent şi releelor termice de suprasarcină se verifică de asemenea periodic. Se verifică
dacă legarea la pământ este corespunzătoare.
 II. MONTAREA MOTORULUI DE ACTIONARE SI A FRANEI ELECTROMAGNETICE
 Motorul electric de acţionare
 Vinciul, respectiv cabestanul este cuplat cu motorul prin intermediul unui angrenaj conic;
 Motoarele în construcţie B5 sau V1 sunt montate pe punte deoarece sunt etanşe la apă spre deosebire de
motoarele în construcţie B3 care sunt montate sub punte;

 La montarea respectiv demontarea motorului, pentru a nu avaria pinionul trebuie evitată răsturnarea
acestuia. Ca urmare trebuie utilizate dispozitive de ridicare;
 Trebuie de asemenea utilizate unelte şi dispozitive corespunzătoare la introducerea componentelor
transmisiei de forţă pe axul exterior al motorului. Dacă asemenea dispozitive nu sunt disponibile şi
introducerea sau scoaterea se face prin lovituri de ciocan, se va avea grijă ca loviturile aplicate să fie
interceptate la celălalt capăt al axului exterior pentru a împiedica avarierea lagărelor. Înainte de această
operaţie se demontează capacul frânei, blocul frânei, respectiv suportul garniturilor de ferodo şi se
reinstalează după terminarea acestei operaţii.
 Motoarele prevăzute cu cuplaje trebuie centrate foarte atent. Axa arborilor trebuie să formeze o linie dreaptă şi nu
trebuie să existe deviaţii radiale ale treptelor. O centrare necorespunzătoare va cauza sigur perturbări cuplajului şi lagărelor.
 La înlocuirea motorului, trebuie acordată o atenţie specială deconectării şi reconectării conductoarelor de forţă şi
împământare pentru a împiedica ruperea lor.
La cerere, functie de gabarit si tipul motorului, motoarele pot fi echipate cu:
- Termistoare tip PTC pentru protectia termica a bobinajului statoric;
- Traductor (termorezistenta) PT 100 - pentru monitorizarea temperaturii bobinajului statoric;
- Rezistente anticondens;
- Traductor (termorezistenta) PT100- pentru monitorizarea temperaturii rulmentilor.
 Frâna electromagnetică
Normal este ca motorul să fie livrat cu frâna deja montată. Dacă dintr-un anumit motiv acesta nu este
livrat cu frână, trebuie urmate următoarele operaţii:
1. Se montează pinionul pe axul exterior al motorului;
2. Se scoate capacul frânei şi se înlătură suportul frânei;
3. Se scoate carcasa frânei (inclusiv cea magnetică) şi componentele de cuplare cu motorul;
4. Se împing componentele frânei pe pinion până când ating armătura mobilă;
5. Se montează capacul şi se strâng şuruburile de fixare;
6. Se scot cele trei şuruburi de închidere pentru verificarea întrefierului. Se măsoară întrefierul cu o leră
între armătura mobilă şi carcasa magnetică în trei puncte diferite. Cea mai mică valoare obţinută din cele
trei măsurători se introduce ca valoare nominală.
 III. DEFECTE CE POT APĂREA ÎN FUNCŢIONAREA MAŞINILOR ELECTRICE
DE ACTIONARE
 Depăşirea limitelor de încălzire
 Este necesară urmărirea permanentă a încălzirii maşinii în exploatare, deoarece funcţionarea
bobinajelor la temperaturi superioare celor pe care izolaţiile lor pot suporta în bune condiţii, conduce la
îmbătrânirea prematură a izolaţiilor şi în unele cazuri la deteriorări bruşte;
 Încălzirea motorului electric peste limitele admise de clasa de izolaţie folosită se poate datora în primul
rând tensiunii de alimentare mai mică decât valoarea nominală. Pentru a putea dezvolta aceeaşi putere,
motorul va absorbi un curent mai mare, care va încălzi bobinajul;
 O altă cauză a încălzirii motorului asincron este conectarea greşită a bobinajului, şi anume,
alimentarea în stea a unei maşini cu înfăşurare în triunghi.
În cazurile de mai sus ar loc o încălzire rapidă a maşinii.
 Încălzirea exagerată a fierului statorului este de cele mai multe ori provocată de o tensiune de
alimentare mai mare decât cea nominală;
Încălzirile pe porţiuni ale statorului sunt provocate de scurtcircuitele locale între tole. Aceste
scurtcircuite sunt provocate de distrugerea izolaţiei dintre tole, a frecării rotorului de stator.
 Scurtcircuitele între spirele bobinajelor

Una din cele mai frecvente defecte întâlnite în exploatarea maşinilor electrice este scurtcircuitul între
spire. În porţiunea de bobinaj în care a apărut acest defect, tensiunea electromotoare indusă creează un curent
limitat numai de rezistenţa mică a porţiunii cu defect şi se încălzeşte puternic în zona afectată.
Aceste defecte au diverse cauze:
 supratensiuni de diferite naturi;
 slăbirea izolaţiei conductoarelor învecinate ca urmare a supraîncălzirilor;
 îmbătrânirea izolaţiei;
 acumulari de diverse materiale;
 cositorul folosit la lipituri se topeşte la supraîncălzire şi cade între spire.
Bobinajele cu asemenea defecte se depistează repede datorită temperaturilor anormale.
 Punerea la masă
Punerea la masă este determinată de mai multe cauze:
 supratensiuni care pot produce străpungerea izolaţiei;
 praf depus, dacă prin intermediul lui se formează căi de conturnare;
 condensarea pe izolaţii a vaporilor de apă care au pătruns odată cu aerul de răcire;
 solicitări mecanice: accelerări şi frânari excesive, corpuri străine pătrunse accidental în maşină;
 tolele insuficient presate vibrează şi deteriorează bobinajul din acea porţiune;
 îmbătrânirea normală sau prematură a izolaţiei.
Dacă locul punerii la masă nu este într-un loc vizibil, el se determină prin măsurători şi încercări.

 Scăderea rezistenţei de izolaţie

Acest lucru apare în mod frecvent şi este ca urmare a faptului că se umezeşte bobinajul. Remedierea constă în uscarea
bobinajului.
Pentru aceasta se poate folosi una din următoarele metode:
 încălzirea din exterior a maşinii nedemontate;
 alimentarea cu tensiune redusă (se recomandă montarea maşinii pe un banc de probe);
 încălzirea din exterior a maşinii complet demontate.
Nu se recomandă uscarea maşinii în regim de scurtcircuit, adică cu motorul calat.
 SEMINAR V
Reguli de întreţinere şi exploatare a sistemului de acţionare electrică
a instalatiei de guvernare
Calităţile de manevrabilitate ale navei, date în principal de instalaţia de guvernare, sunt puse în evidenţă în
mod deosebit atunci când se navigă în porturi, strâmtori, canale sau zone aglomerate. Pierderea posibilităţii de
conducere a navei, ca urmare a ieşirii din funcţiune a instalaţiei de guvernare, constituie totdeauna o avarie deosebit de
gravă care în condiţii grele de navigaţie, în multe situaţii cunoscute, a constituit cauza scufundării navei.
Regulile registrului de clasificare (R.N.R.) impun următoarele cerinţe pentru aceste instalaţii:
1. Fiecare navă trebuie să aibă o instalaţie de guvernare robustă şi sigură care să asigure manevrabilitatea şi
stabilitatea de drum.
2. Instalaţia de guvernare trebuie să asigure manevra de trecere a cârmei de la 35° dintr-un bord la 35° în celălalt
bord, cu nava la pescajul maxim şi la viteza maximă de serviciu.
3. Instalaţia de guvernare trebuie prevăzută cu un sistem de limitare mecanică a mişcării cârmei. Unghiul de limitare
 acelaşi în ambele borduri are valoarea:  0  1      0  1,5 
4. Comanda acţionării instalaţiei de guvernare se poate face dintr-un post de comandă de la distanţă (timonerie) şi din
compartimentul cârmei. În unele cazuri poate exista şi un al treilea post de comandă de la distanţă, de rezervă,
situat în alt compartiment al navei.
5. Lângă fiecare post de comandă de la distanţă trebuie să existe indicator pentru poziţia cârmei (axiometru).
Indicarea poziţiei cârmei trebuie să fie independentă de postul de comandă a acţionării instalaţiei de guvernare.
6. Fiecare acţionare principală, electrică sau electrohidraulică, a instalaţiei de guvernare trebuie să primească
alimentare prin 2 circuite separate, conectate direct la tabloul principal de distribuţie. Unul din circuite poate primi
alimentarea prin tabloul de distribuţie de avarie.
 7. Dispozitivul de acţionare electrică trebuie să asigure:
* trecerea continuă a cârmei dintr-un bord în altul în timp de 30 secunde, cu cârma complet imersată şi viteza maximă de
marş înainte corespunzătoare;
* funcţionarea continuă timp de 1 oră la viteza de exploatare maximă înainte şi punerea penei cârmei bandă cu un
unghi care să asigure 350 de manevre ale cârmei pe oră;
* posibilitatea opririi motorului electric sub curent timp de 1 minut, din starea de încălzit (numai pentru cârme cu
transmisie mecanică directă);
* rezistenţă mecanică corespunzătoare la efortul care apare la viteza maximă înapoi; se recomandă să se asigure
posibilitatea schimbării poziţiei cârmei la o viteză medie de mers înapoi.
8. Sensul de rotaţie al timonei sau al manetei dispozitivului de comandă să corespundă cu sensul de mişcare a
cârmei. În sistemul de comandă prin butoane, butoanele trebuie să fie amplasate în aşa fel încât butonul ce se află aşezat în
partea dreaptă să corespundă cu mişcarea cârmei în tribord, iar butonul ce se află la stânga să corespundă cu mişcarea
penei cârmei la babord.
9. Se admite spre instalare un pilot automat (sistem de stabilizare a drumului navei) care să acţioneze maşina
cârmei cu ajutorul unui sistem de transmisii proprii sau folosind pentru aceasta sistemul existent manual de acţionare a
cârmei.
Cârma, ca element principal al instalaţiei de guvernare, reprezintă o placă (denumită pana cârmei) imersată
în apă la pupa navei. Cârma se poate roti în jurul unui ax vertical dispus în planul diametral al navei. Prin rotirea cârmei
cu un unghi oarecare faţă de planul diametral într-un bord, pe suprafaţa cârmei acţionează presiunea curentului de apă
creat de mişcarea navei. Întrucât cârma este fixată prin ax de navă, presiunea pe suprafaţa cârmei se transmite navei
producând un moment care roteşte nava.
 După nivelul de automatizare sau după sistemul de urmărire a comenzii acţionării electrice. Funcţionarea
sistemelor de acţionare a cârmei poate fi: simplă, sincronizată şi automată.
Funcţionarea simplă. În acest caz instalaţia de
guvernare reprezintă un sistem deschis (sistem de comandă
automată). In acest caz, instalaţia de guvernare este formată din
următoarele elemente: 1- timona de comandă; 2- transmisia de
comandă; 3- maşina cârmei; 4- transmisia de forţă; 5- cârma; 6-
transmisia de control; 7- elementul receptor al axiometrului.
Funcţionarea sincronizată. În acest caz instalaţia de
guvernare reprezintă un sistem închis, mărimea de ieşire fiind
unghiul de bandare a cârmei 1-timona de comandă, 2-elementul
de comparaţie, 3-maşina de cârmă, 4-cârma, 5-transmisia de
comandă, 6-transmisia de forţă, 7-legătura inversă negativă, 8-
transmisia de control, 9-indicatorul axiometrului. În starea de
repaus a instalaţiei, poziţia penei cârmei este determinată de
poziţia timonei postului de comandă. Motorul electric de
acţionare a cârmei este pus în funcţiune prin rotirea timonei cu
un unghi oarecare αi în unul din borduri şi se opreşte automat
atunci când pana cârmei s-a rotit cu acelaşi unghi αe=αi ca şi
timona.
Funcţionarea automată. Dispozitivele electrice de acţionare a cârmelor cu funcţionare automată asigură
menţinerea automată a navei pe drumul dat şi schimbări automate ale drumului conform unui program dinainte
stabilit.
Transmisii mecanice pentru cârme:

• Transmisia cu şurub

• Transmisia cu sector este mijlocul folosit

frecvent pentru acţionările electromecanice
ale cârmei la nave

• Transmisia cu cablu se utilizează mai mult

la navele fluviale.

• Transmisii hidraulice pentru cârme

 Elementele componente ale schemei
simple sunt:
m1 - motor asincron în scurtcircuit cu
alunecare mărită;
C1, C2 -contactoare de cuplare a
motorului electric pentru rotirea
cârmei spre tribord sau spre
babord;
C3 - contactor de accelerare;
C4 - contactor de frânare;
d1, d2- relee de timp de c.c.;
et1, et2- relee termice pentru protecţie
motorului electric;
REM1, REM2- bobine pentru
revenirea electromagnetică a contactelor
releelor termice;
b1, b2- butoane de comandă;
b3 - buton pentru comanda revenirii
contactelor releelor termice;
h1, h2, h3- lămpi de semnalizare a
poziţiei cârmei;
b4 - contactele limitatorului de cursă;
m2 - transformator;
n - punte redresoare;
R - rezistenţe de pornire.
 Sistemul de acţionare electrică a instalaţiei de guvernare se întreţine prin:
 revizii tehnice;
 reparaţii curente;
 reparaţii mijlocii.

Prin reviziile tehnice periodice se stabilesc principalele piese supuse uzurii, în vederea înlocuirii lor la prima reparaţie
care se execută. Pentru a se asigura funcţionarea neîntreruptă şi fără avarii periculoase la reviziile tehnice se curăţă, se
reglează, se consolidează unele piese şi subansamble şi, eventual, se execută unele reparaţii de mică importanţă fără a
demonta aparatul din instalaţie. O revizie tehnică mai importantă se execută lunar sau în situaţiile când nava se află la
cheu şi nu se foloseşte de sistemul de acţionare electrică a instalaţiei de guvernare.
Cu această ocazie se efectuează următoarele lucrări:
1) Se şterg aparatele de praf;
2) Se verifică uzura contactelor;
3) Se încearcă funcţionarea releelor;
4) Se analizează starea carcaselor şi a suprafeţelor de contact;
5) Se verifică legăturile la corpul navei ale carcaselor metalice;
6) Se strâng şuruburile bornelor de legătură;
7) Se verifică starea izolaţiei electrice.
  Condiţia impusă de registrul de clasificare privind asigurarea a 350 de deplasări ale cârmei, cu unghiuri mici, într-o
oră, solicitată, în cazul transmisiilor mecanice, o frecvenţă mare de conectare a motorului electric şi în aceste condiţii
acţionarea electrică trebuie să reziste fără a depăşi limitele normale de încălzire şi fără deformări sau deteriorări
mecanice.
 O altă cerinţă pentru motorul electric de acţionare a cârmei este ca pe durata funcţionării să permită, prin sistemul de
acţionare electrică, frânarea completă timp de 1 minut sau reducerea foarte mare a turaţiei. Această situaţie poate avea
loc pe timp de furtună ca urmare a izbirii valurilor de pana cârmei sau în condiţii de mare calmă ca urmare a lovirii
panei cârmei de sloiuri de gheaţă sau obiecte în semiimersiune

 Electromotorul nu porneşte, deşi controlerul este pus şi în babord şi în tribord.

Cauze şi mod de remediere:
a) siguranţele fuzibile de protecţie ale schemei de comandă sunt arse – se înlocuiesc;
b) circuitul rotoric este deschis – se verifică şi se înlătură locul defecţiunii;
c) Transformator defect – se verifică şi se înlocuieşte;
d) contactoarele de sens sunt defecte – se verifică starea bobinelor, contactelor şi se înlocuiesc dacă sunt arse sau dacă
sunt uzate;
e) controlerul de comandă defect – se verifică starea contactelor sale şi se înlocuiesc cele defecte;
f) limitatoarele de cursă au rămas deschise – se verifică starea lor şi se înlocuiesc dacă sunt defecte.
 Poziţia penei cârmei nu se stabileşte la cea indicată de timonă.
Cauze şi mod de remediere:
a) contactorul de frână; nu funcţionează – se verifică starea bobinei şi a contactelor şi se înlocuiesc piesele defecte;
b) siguranţele de protecţie a punţii redresoare sunt arse – se înlocuiesc;
c) puntea redresoare este străpunsă – se înlocuieşte;
d) transformatorul m1 este defect – se înlocuieşte.

 Timpul de bandare al penei cârmei este mai mare de 28 sec.

Cauze şi mod de remediere:
a) releele de timp sunt defecte – se verifică şi se înlocuiesc cele defecte;
b) releele de accelerare sunt defecte – se verifică dacă contactele acestora introduc în mod corect rezistenţele în circuitul
rotoric;
c) rezistenţa de pornire şi reglaj este defectă – se verifică valoarea rezistenţei;
d) controlerul nu mai lucrează cu toate contactele – se verifică starea lor şi se înlocuiesc după caz.
 Pana cârmei se bandează într-un bord până la limitatoare şi nu revine în poziţia „0”.
Cauze şi mod de remediere:
a) contactorul pentru celălalt sens nu lucrează – se verifică şi contactele lui şi se înlocuiesc dacă sunt defecte;
b) contactele contactorului care a lucrat au rămas blocate – ase verifică, se înlocuiesc dacă s-au deteriorat.

 Schema de semnalizare nu funcţionează.

Cauze şi mod de remediere:
a) siguranţele de protecţie sunt arse – se înlocuiesc;
b) transformatorul m2 defect –se înlocuieşte;
c) puntea n2 este străpunsă – se înlocuieşte;
d) circuitul este întrerupt – se verifică şi se înlătură defectul;
e) releul de semnalizare defect – se înlocuieşte.
 Dintre defectele ce apar la aparatele electrice menţionăm:
 Înnegrirea, încălzirea şi apariţia de mici scântei în locurile de contact.
Cauze şi mod de remediere:
a) scăderea presiunii de contact – se înlocuiesc contactele şi resorturile deformate;
b) oxidarea contactelor – se curăţă bine locul de contact cu o pilă fină şi cu benzină.

 Piesele izolante se înnegresc, prezintă spărturi sau fisuri.

Cauze şi mod de remediere:
a) depăşirea temperaturii de lucru pentru materialele izolante – piesele izolante se înlocuiesc cu piese din textolit sau
pertinax cu şelac;
b) deteriorarea pieselor izolante din şocuri sau vibraţii – se lipesc piesele izolante cu clei de celuloid dizolvat în acetonă
sau clei epoxid.
 La aparatele cu mecanism de sacadare manevrarea contactelor se face fără sacadare sau blocare.
Cauze şi mod de remediere:
a) slăbirea resortului de sacadare – se înlocuieşte;
b) ruperea resortului de sacadare – se înlocuieşte.

 Electromagneţii contactoarelor sau releelor încep să vibreze puternic.

Cauze şi mod de remediere:
a) s-a stricat faţa de lucru a electromagnetului – se rectifică feţele de lucru pe o maşină de rectificat cu abraziv;
b) aşezarea incorectă a armăturii mobile – se verifică dacă suportul acesteia nu a cedat;
c) ruperea spirei în scurtcircuit – se lipeşte spira în scurtcircuit sau se înlocuieşte cu una nouă.
 La întreruperea tensiunii de alimentare armătura mobilă rămâne lipită de miezul fix.
Cauze şi mod de remediere:
a) apariţia fenomenului de remanenţă magnetică – se întăreşte resortul antagonist, se reface întrefierul, se introduce
între armătura mobilă şi miezul fix o foiţă de cupru.

 Aparatul nu mai funcţionează cu toate că este alimentat.

Cauze şi mod de remediere:
a) bobina de acţionare este ruptă, arsă sau scurtcircuitată – se înlocuieşte bobina cu alta nouă;
b) pentru releele de suprasarcină arderea înfăşurării de Cr-Ni, pentru încălzirea bimetalului – se reface înfăşurarea cu
conductor de Cr-Ni;
c) trecerea unui curent foarte mare prin bimetal – se înlocuieşte lama bimetalului deteriorat.
 Telegraful electric naval

• Telegraful electric reprezintă, în principiu, o instalaţie de

comunicare între puntea de comandă şi compartimentul maşini.
Prin intermediul telegrafului se transmit de pe puntea de comandă
în compartimentul maşini un număr limitat de comenzi referitoare
la regimul de marş al navei.

• Concomitent cu transmiterea comenzii este pusă în funcţiune

avertizarea optică şi sonoră în compartimentul maşini pentru
avertizarea personalului din acest compartiment despre darea unui
ordin de pe puntea de comandă.

• La primirea ordinului, personalul de serviciu, prin acţionarea

telegrafului din compartimentul maşini confirmă primirea
ordinului. Semnalizarea optică şi acustică încetează în momentul în
care s-a transmis confirmarea corectă a ordinului primit. În caz
contrar, continuă să funcţioneze până la transmiterea corectă a
confirmării.

• După confirmarea ordinului, se execută comanda primită prin

punerea maşinii în regimul de marş corespunzator comenzii.
 Schema electrică de principiu a telegrafului conţine două linii
de selsine folosite pentru transmiterea comenzilor şi confirmarea lor:

• Prima linie de transmisie selsină, formată din selsinul transmiţător m1

şi selsinul receptor m2, foloseşte pentru transmiterea comenzii.

• A doua linie de transmisie selsină, formată din sistemul transmiţătorul

m3 şi selsinul receptor m4, foloseşte pentru confirmarea comenzii.

Prezenţa tensiunii de alimentare este semnalizată de releele d2

(pentru telegraful din timonerie) şi d3 (pentru telegraful din compartimentul
maşini). În absenţa tensiunii pe ecranele aparatelor apare un punct roşu. La
aplicarea tensiunii de alimentare, releele d2 şi d3 îşi atrag armăturile şi pe
ecrane punctul roşu este înlocuit cu un punct alb.
Transformatorul m5 alimentează lămpile L folosite pentru
iluminarea scalei aparatului din timonerie. Rezistenţa R permite reglare
intensităţii lămpilor de iluminare a scalei.

Comanda se dă prin rotirea selsinului transmiţător m1 şi acel

indicator se va fixa în dreptul comenzii transmise. Selsinul receptor m2,
cuplat electric cu selsinul transmiţător m1, se roteşte cu acelaşi unghi
indicând cu săgeată, pe ecranul aparatului din compartimentul maşini,
ordinul dat. În acelaşi timp, se roteşte cama 1 şi va împinge în sus contactul
a. Se închide contactul a-b, este alimentat releul de semnalizare d1 şi prin
închiderea contactelor acestui releu sunt puse în funcţiune semnalizare
optică h1 şi sonoră h2, în compartimentul maşini şi semnalizarea acustică,
h3, în timonerie.
 Pe nave mari, pentru apropierea telegrafului de punctul din care se comandă manevra navei, se pot folosi trei
telegrafe pentru transmiterea ordinelor dispuse în cabina timonerie şi câte unul în fiecare bord pe puntea de comandă.

În situaţia în care pe navă se dispun mai multe telegrafe pe aceeaşi punte, în apropiere unul de altul, acestea
trebuie să fie cuplate mecanic astfel încât să se asigure transmiterea comenzilor de la oricare din ele şi confirmarea
răspunsului concomitentă la toate aparatele fără a face nici un fel de comutări în schemă.
 SEMINAR VI
Întreținerea și repararea sistemelor de alarmă la incendiu la nave maritime

Sistemul fix de detectare a incendiilor și de alarmă la incendiu

Sistemul fix de detectare a incendiilor și de alarmă la incendiu se refera la următoarele componente:
1. Echipamente de control și de indicare;
2. Echipamente de alimentare;
3. Detectoare de căldură;
4. Detectoare de fum - detectoare de puncte care utilizează lumină împrăștiată, lumină transmisă sau
ionizare;
5. Detectoare de flacără;
6. Punctele de apel manual
 Următoarele elemente și definiții pentru sistemul fix de detectare a incendiilor:
(1) Secțiune înseamnă un grup de detectoare de incendiu și puncte de apel acționate manual, așa cum este
raportat în unitatea indicatoare.
2. Capacitatea de identificare a secțiunii înseamnă un sistem capabil să identifice secțiunea în care a fost
activat un detector și / sau un punct de apel acționat manual.
3. Prin identificare individuală se înțelege un sistem cu capacitatea de a identifica locația exactă și tipul
detectorului sau punctul de apel activat manual care a activat și care poate diferenția semnalul acelui dispozitiv
de toate celelalte.
Capacitatea de a identifica reprezinta modul individual de achizitie si prelucrare a datelor relevante privind
echipamentul de control și de indicare. Identificarea individuală este realizată de controloler împreună cu
detectorul. Informația privind amplasarea detectorului trebuie indicată de tehnicienii producătorului în timpul
punerii în funcțiune a echipamentului și poate fi modificată ulterior de către operatorul cu autoritate
corespunzătoare.
4. Echipamentul de alimentare cu energie electrică (componentă) a unui sistem fix de detectare a incendiului
și de alarmă de incendiu reprezintă faptul că un echipament sau o componentă este utilizat pentru alimentarea
cu energie a echipamentului de comandă și de indicare care este alimentat de sursele de alimentare principale /
de urgență ale navei ca sursă de alimentare.
Unitatea de alimentare este, în general, integrată ca parte a controlerului de alarmă sau este un echipament
independent.
 Hardware și interfață

Documentele pentru hardware și interfață trebuie să includă cel puțin următoarele:

- specificațiile pentru configurația hardware a părților principale ale produsului;

- desene mecanice (structură și schemă), desene electrice (diagrame schematice, diagrame de conexiuni și
diagrame funcționale) și documente explicative necesare descrierii funcțiilor, caracteristicilor mecanice și
electrice ale produsului și componentelor acestuia;

- descrierea detaliată a interfețelor dintre unitățile principale ale echipamentului, precum și între alte
echipamente (sau sisteme), inclusiv caracteristicile fizice și electrice, configurația intrare / ieșire a protocoalelor
de date, a configurației I / O a convertoarelor de format sau a protocolului etc .;

- diagrama schematică sau diagrama bloc a aranjamentului sursei de alimentare;

- diagrama conexiunii cablajului sistemului care descrie capabilitatea maximă a sistemului (numărul maxim de
secțiuni și circuite, numărul maxim și tipul detectoarelor conectate, numărul maxim și tipul celorlalte
echipamente externe conectate).
 • Software-ul
Documentația tehnică prezentată trebuie să respecte cerințele pentru produse: EN54-2 (13.2), EN54-5 (4.11),
EN54-7 (4.11), EN54-10 (4.11) și EN54-11 (4.8).

•Interfața cu utilizatorul va include cel puțin următoarele elemente:

- alocarea funcțiilor fiecărei stații de lucru a stației de lucru, precum și descrierea comenzii de comutare a
fiecărei stații (dacă este cazul);
- descrierea interfeței utilizator, a meniului și a ilustrațiilor (dacă este necesar).

• Tipul programului de testare și programul de inspecție a livrării

Trebuie să se includă cel puțin următoarele descrieri: principiile de eșantionare pentru diferite tipuride teste
sau principiile de eșantionare a loturilor de inspecție a livrării, cerințele pentru echipamentul de testare,
metodele de testare și criteriile de acceptare.

• Descrierea identificării produsului și a fotografiilor.

• Manuale de instalare, operare și întreținere ale produsului.

 Cerințe generale:
(1)Sistemul și echipamentul fix de detectare a incendiului și de incendiu trebuie să fie proiectate în mod
corespunzător pentru a suporta variația tensiunii de alimentare și tranzitorii, modificările temperaturii
ambiante, vibrațiile, umiditatea, șocul, impactul și coroziunea întâlnite în mod normal la nave. Echipamentul
trebuie testat pentru compatibilitate electromagnetică. Gradul de protecție al incintei echipamentului trebuie
să fie adecvat pentru mediul de instalare dorit.

(2) Toți detectorii trebuie să fie de așa natură încât să poată fi testați pentru o funcționare corectă și să fie
readuși la supravegherea normală fără reînnoirea oricărei componente.

(3) Spațierea maximă a detectoarelor trebuie să respecte codul internațional pentru sisteme de siguranță la
incendiu (Codul FSS).

(4) Detectoarele trebuie testate periodic utilizând echipamente adecvate pentru tipuri de incendii la care
detectorul este proiectat să răspundă.

(5) Toate detectoarele de incendiu instalate în spațiile de vehicule, spațiile de categorii speciale și spațiile ro-ro,
mărfurile periculoase spațiile navelor care transportă mărfuri periculoase trebuie să respecte cerințele relevante;

(6) În cazul navelor de pasageri, sistemul fix de detectare a incendiului și de alarmă de incendiu trebuie să aibă
capacitatea de identificare individuală. Odată activat, detectoarele de incendiu sunt instalate în cabinele
navelor de pasageri si trebuie să inițieze o alarmă vizuală și sonoră.
 Echipamente de control și indicare
Echipamentul de comandă și de indicare trebuie să fie proiectat, fabricat și testat în conformitate cu
următoarele cerințe în plus față de dispozițiile EN54-2:
(1) În cazul în care detectoarele instalate în spații speciale pot fi deconectate prin proiectare, mijloacele de
deconectare a detectoarelor trebuie proiectate astfel încât sistemul să revină la supravegherea obișnuită după o
perioadă de timp prestabilită care este adecvată pentru operațiunea în cauză.
Deconectarea unui detector nu trebuie să afecteze funcționarea normală a altor detectoare conectate.

(2) Echipamentul de comandă și de indicare trebuie proiectat astfel încât să furnizeze semnale de ieșire altor
sisteme de alarmă (de exemplu, sistem de alarmă generală, sistem de adresare publică etc.) și alte sisteme de
securitate împotriva incendiilor

(3) Sistemul de detectare a incendiului poate fi conectat la alte sisteme compatibile (de exemplu, sistemul de
management al deciziei)

(4) Echipamentele de control și de indicare cu detectoare de incendiu identificabile individual trebuie să fie
dispuse astfel încât să se asigure că orice defecțiune care apare în secțiune nu va împiedica continuarea
identificarea individuală a restului detectoarelor conectate în secțiune;

(5) Sistemul fix de detecție a incendiului și de alarmă de incendiu trebuie să fie împărțit în mai multe secțiuni
fizice de către echipamentul de comandă și de indicare, astfel încât să respecte cerințele specific ale navei.
 Echipamentul de alimentare (componentă) a sistemului fix de detectare a incendiului și de alarmă
de incendiu
Alimentatorul trebuie să fie proiectat, fabricat și testat în conformitate cu următoarele cerințe în plus față de
prevederile EN54-4:
(1) Unitatea de alimentare poate fi un echipament independent sau poate fi integrată în echipamentul de
control și de indicare ca componentă.

(2) Proiectarea unității de alimentare trebuie să fie astfel încât să existe cel puțin două surse de alimentare, unul
dintre ele fiind sursa principală, iar celălalt o sursă de urgență. Sursa de alimentare de urgență poate fi cea a
navei sau a bateriilor purtate de unitatea de alimentare. Schimbarea între cele două surse trebuie efectuată
automat de unitatea de alimentare.

(3) Sursa principală de alimentare trebuie să fie suficientă pentru a permite funcționarea continuă a sistemului
cu toate detectoarele activate, dar nu mai mult de 100 dacă totalul depășește această valoare.

(4) Sursa de energie de urgență (inclusiv bateriile, dacă este cazul) trebuie să fie suficientă pentru a menține
funcționarea sistemului de detectare a incendiului și de alarmă de incendiu pentru perioadele cerute

(5) Atunci când sunt utilizate ca surse de energie de urgență, bateriile din unitatea de alimentare trebuie să fie
suficiente pentru a îndeplini cerințele și reîncărcate la capacitatea necesară în decurs de zece ore de la o stare
de descărcare.
 Centrala automată de avertizare incendiu CUAM-N
Descrierea funcţionării centralei de avertizare. Centralele automate de avertizare incendiu pentru mediul
marin, tip CUAM-N, sunt echipamente electronice complexe destinate în principal sesizării şi semnalizării locale
(optic şi acustic) a începuturilor de incendiu la bordul navelor maritime şi fluviale.
Pe lângă funcţia principală, de semnalizare a începutului de incendiu, centrala de avertizare execută
permanent autosupravegherea circuitelor proprii aflate în stare de aşteptare şi alarmează (optic şi acustic) la
apariţia unor avarii ale circuitelor proprii, ale liniilor de legătură cu traductoarele de incendiu sau ale sistemului
de alimentare.
Pentru supravegherea tuturor compartimentelor, nava este împărţită în zone de supraveghere marcate cu
lămpi de semnalizare şi prezentate pe o schemă sinoptică a navei. Fiecare zonă de supraveghere constituie o linie
de alarmare. Numărul detectoarelor (traductoarelor) pe o linie se stabileşte astfel încât să se asigure acoperirea
integrală a zonei supravegheate.

Centrala automată prelucrează informaţiile primite de la traductoarele montate în zonele supravegheate.

Traductoarele pot fi active (parametrice), dacă pentru funcţionare primesc energie electrică şi pasive dacă
funcţionează fără consum de energie electrică (generatoare).
Avertizoarele manuale de incendiu (butoane) se utilizează în locuri unde există o supraveghere
permanentă, orice început de incendiu putând fi observat. Butoanele de semnalizare sunt vopsite cu roşu,
amplasate sub geam şi prevăzute cu iluminare.
 Avertizoarele automate (traductoare active sau pasive) se montează în zone nesupravegheate sau fără o
supraveghere continuă. Principiile de funcţionare de detectoarelor (traductoarelor) automate de incendiu se
bazează pe fenomenele fizice care însoţesc apariţia începutului de incendiu: ridicarea temperaturii, mărirea
vitezei de creştere temperaturii, lumina flăcării, degajarea fumului. Din această categorie fac parte:

a. Detectoarele de temperatură sunt detectoare automate cu pastilă fuzibilă realizată dintr-un aliaj special cu
punct fix de topire: 500C (pastilă roşie), 700C (pastilă neagră), 1000C (pastilă maro), 1300C (pastilă verde). La
atingerea pragului de temperatură fixat, se topeşte fuzibilul şi prin deschiderea unui contact, normal închis, se dă
alarma de incendiu.

b. Detectoarele termovelocimetrice acţionează la o valoare determinată a vitezei de creştere a temperaturii.

Indiferent de valoarea temperaturii mediului ambiant, aceste traductoare reacţionează imediat ce viteza de
creştere depăşeşte un prag stabilit.
Funcţia termovelocimetrică este asigurată de două termistoare cu constante de timp diferite conectate la un
amplificator cu semiconductoare având ieşirea pe un releu.

c. Detectorele de fum sunt formate din două camere de ionizare şi un amplificator diferenţial cu
semiconductoare. Prima cameră de ionizare are rolul de etalon iar ce-a de-a doua, de măsură. În a doua cameră
ionizarea este variabilă în funcţie de atmosferă din încăperea supravegheată. Amplificatorul diferenţial, cu
ieşirea pe un releu, sesizează diferenţa dintre camerele de ionizare. În de starea veghe releul este alimentat şi
contactul de alarmare este închis. La apariţia fumului se deschide contactul şi se dă alarma de incendiu.
 Caracteristicile tehnice ale centralei
CUAM-N 1- lămpi de semnalizare
INCENDIU - cvadruple
- tensiunea de alimentare a sursei
2- lămpi de semnalizare LINIE
principale: 220V - 50Hz RUPTĂ - duble
- tensiunea nominală de lucru: 24V c.c. 3- lămpi de semnalizare LINIE LA
MASĂ - duble
+ 10% - 15% obţinută de la un redresor
4- lămpi de semnalizare DEFECT
stabilizat DE ALIMENTARE - duble
- sursa de rezervă: baterie de 5- lămpi de semnalizare
acumulatori 2 x 12V/45Ah conectată în SIGURANŢĂ MODUL ARSĂ - duble
tampon cu un redresor alimentat de la 6- lămpi de semnalizare LAMPĂ
LINIE ARSĂ - duble
reţeaua navei
7- lămpi de semnalizare LINIE ÎN
- rezistenţa maximă a liniei: RL = 10 SCURTCIRCUIT - duble
ohmi 8- buton OPRIRE ALARMĂ
- curentul maxim absorbit pe o linie: SONORĂ
9- buton ŞTERGERE
200mA
10- buton VERIFICARE LĂMPI
- curentul maxim absorbit de centrală cu
11- buton măsură
40% linii alarmate: 3A
12- cheie (buton) simulare LINIE
- numărul de linii supravegheate: RUPTĂ
CUAM - N2 - 10 linii 13- buton cu lampă simulare
CUAM - N4 - 20 linii INCENDIU/MĂSURĂ LINIE montate pe
liniile de alarmare de la 1 la 30
CUAM - N6 - 30 linii
- temperatura mediului ambient: - 100C
÷ +500C
- umiditatea relativă a aerului: 95  3%
 a) Modul de serviciu (MS) asigură următoarele semnalizări şi comenzi:
- alarma de incendiu
- ruperea liniei de legătură între centrală şi detectoare
- arderea siguranţei unui modul de linie
- linie la masă
- defecţiune în sistemul de alimentare
- filament întrerupt la una din lămpile de linie
- linie în scurtcircuit
Cu aparatul de măsură montat pe MS se verifică: tensiunea de alimentare, tensiunile pe linii la intrarea în modul de
lucru (ML).Modulul de serviciu asigură retranslaţia următoarelor alarme:
- alarma - incendiu - modulată în cod internaţional
- alarmă incendiu - pentru blocare uşi, oprirea ventilatoarelor
- avarie care cuprinde toate defecţiunile semnalizate optic pe MS
Prin butoane se pot comanda:
- anularea alarmei sonore (cu menţiunea alarmelor optice)
- ştergerea (aducerea centralei în starea iniţială după o alarmare)
- verificarea integrităţii lămpilor de pe MS

b) Modul de linii (ML) semnalizează optic:

- acţionarea unui detector
- întreruperea linie de legătură cu detectorul
Semnalizările modului de serviciu sunt comune pentru toate liniile supravegheate de centrală. Semnalizarea modului
de linie indică linia pe care s-a dat semnalul de alarmă. De exemplu, concomitent cu alarma de incendiu semnalizată de
MS se va aprinde şi lampa modului ML de pe linia care a provocat apariţia alarmei de incendiu.
 Verificarea centralei privind atât îndeplinirea funcţiei principale de semnalizare a începutului de incendiu cât şi
a funcţiei de autosupraveghere a circuitelor proprii. Pentru verificare se execută:

1. Alimentarea centralei de la reţea prin intermediul redresorului stabilizat.

2. Verificarea tensiunii de alimentare prin intermediul voltmetrului aflat pe panoul frontal.
3. Verificarea lămpilor de semnalizare de pe modul MS.
- se apasă butonul „VERIFICARE LĂMPI”
- în starea normală, se aprind toate lămpilor de pe MS
4. Verificarea circuitelor de semnalizare „INCENDIU. Pentru verificarea unei linii de semnalizare se apasă butonul cu
lampă de pe linia care se verifică şi se constată:
- pe modulul MS se aprind lămpile cvadruple (roşii)
- pe modulul ML se aprinde lampa - buton (roşie) a liniei pe care se face verificarea
- funcţionează alarma sonoră în cod internaţional
În continuare, pentru anularea semnalului acustic se apasă butonul „ANULARE SEMNAL ACUSTIC”. Anularea
semnalului optic se execută prin apăsarea butonului „ŞTERGERE”.
Verificarea executată pe o linie se repetă pe toate liniile centralei.
5. Verificarea circuitului de semnalizare „LINIE RUPTĂ”. Se simulează acest diferit prin acţionarea chei (butonului)
12 de pe panoul frontal (vezi fig. 4.6) şi se constată:
- pe modulul MS se aprind lămpile duble care semnalizează „LINIE RUPTĂ”
- pe modulul ML se aprinde lampa - buton (roşie) a liniei pe care se face verificarea
- funcţionează alarma sonoră (buzer) care indică starea de defect
Semnalizarea acustică se poate întrerupe prin apăsarea butonului „ANULARE SEMNAL ACUSTIC”. Semnalizarea
optică se menţine până la înlăturarea avariei (aducerea chei în poziţia iniţială).
 6. Verificarea circuitului de semnalizare „LINIE ÎN SCURTCIRCUIT”. Se simulează acest defect prin şuntarea
terminalelor unei linii şi se constată:
- pe modulul MS se aprind lămpile duble care semnalizează „LINIE ÎN SCURTCIRCUIT”
- funcţionează alarma sonoră (buzer) care indică starea de defect
Semnalizarea acustică se poate întrerupe prin apăsarea butonului „ANULAREA SEMNAL ACUSTIC”.
Semnalizarea optică se menţine până la înlăturarea avariei (întreruperea şuntării terminalelor liniei).
Verificarea executată pe o linie, se repetă şi pe celelalte linii ale centralei.
7. Verificarea circuitului de semnalizare „LINIE LA MASĂ”. Se simulează acest defect prin montarea unui şunt sau
a unei rezistenţe de maxim 470 între terminalele traductoarelor şi se constată:
- pe modulul MS se aprind lămpile duble care semnalizează „LINIE LA MASĂ”
- funcţionează alarma sonoră (buzer) care indică starea de defect
Semnalizarea acustică se poate întrerupe prin apăsarea butonului „ANULARE SEMNAL ACUSTIC”. Semnalizarea
optică se menţine până la înlăturarea avariei (întreruperea şuntării traductorului).
Verificările de la punctele 1 la 7 constituie teste de funcţionare la nivelul centralei.

Verificarea circuitelor sesizoare prin acţionarea detectoarelor montate pe navă în zonele de supraveghere a începutului de
incendiu se realizează în următoarele condiţii:
- centrala se află în starea de veghe
- operaţiunea se efectuează de câtre 2 operatori unul la centrală şi unul pe circuitele de linie
- se pleacă pe linii într-o ordine stabilită dinainte
- se acţionează detectorul de pe linie cu ajutorul simulatorului de incendiu (simulatorul este realizat în funcţie de tipul traductoarelor
folosite: de temperatură, de lumină sau de fum)
- se ia legătura cu centrala şi se verifică dacă s-a transmis starea de alarma de incendiu
- se verifică operaţiunea pentru fiecare detector în parte
- se deconectează un detector din soclu
- se verifică dacă la centrală s-a transmis starea de defect
 Centrala automată de avertizare incendiu SESAM-N

Centralele SESAM;-N sunt echipamente electronice complexe care împreună cu elementele anexe din
componenţa unui sistem naval de semnalizare a incendiilor asigură următoarele funcţiuni:

- Supravegherea, prin intermediul detectoarelor, de diverse tipuri, a spaţiilor de la bordul navelor

- Semnalizează optic general selectiv şi acustic general apariţia unui început de incendiu în unul din
spaţiile supravegheate
- Semnalizează optic general selectiv şi acustic general apariţia unui defect pe circuitele de linie
- Semnalizează optic general selectiv şi acustic general a unei defecţiuni de alimentare în următoarele
cazuri:
- cădere alimentare de la reţea 220V
- cădere sursă stabilizată
- cădere totală alimentare
- Semnalizează optic selectiv situaţiile de incendiu pe panoul sinoptic local cu schema navei
- Retranslarea alarmelor de incendiu şi de defect
- Asigură alimentarea detectoarelor active
 Centrale SESAM-N sunt compuse din
următoarele blocuri electronice şi subansamble:
a) Sursă stabilizată de tensiune
b) Circuit semnalizări generale CG1
c) Circuit testare naval CG 2N
d) Circuit control sursă CG3
e) Circuit avertizor principal CG4
f) Circuit avertizor de incendiu CI
g) panou sinoptic local
h) panou sinoptic independent
i) Telefon
j) Cutia de conexiuni
Panoul sinoptic local este realizat cu schema
sinoptică a navei compartimentată în zone de
supraveghere şi numerotate în concordanţă cu
numerele circuitelor sesizoare respective.
Centrala SESAM-N este prevăzută în partea
superioară cu sistemul de semnalizare optică
generală, în partea stânga şi cu difuzor de alarmă
acustică locală în partea dreapta. În partea de mijloc
este montat dispozitivul de anulare alarmă acustică
şi totodată accesul la siguranţe generale.
I. Verificarea funcţionării circuitelor sesizoare prin testarea la nivelul centralei
Pentru executarea verificării la nivelul centralei se execută în ordine următoarele:
1. Se trece comutatorul de test (CG 2N) pe poziţia defect.
2. Se trece comutatorul de test al primului circuit sesizor în poziţia TEST.
3. Se verifică apariţia semnalizării optice de defect în următoarele puncte:
- pe circuitul sesizor respectiv
- semnalizare optică de defect pe CG1
- semnalizare optică generală de defect pe centrală
- se verifică retranslaţia de defect (prin măsurarea tensiunii)
- se verifică semnalizarea acustică de defect
4. Se trece comutatorul TEST (CG 2N) în poziţia FOC.
5. Se verifică trecerea alarmei din defect în alarmă de incendiu optic şi acustic în cod.
6. Se acţionează senzorii de anulare a alarmei optice şi acustice.
7. Se repetă operaţiunea pentru fiecare circuit în parte.
Verificarea funcţionării circuitelor sesizoare prin modificarea pragurilor de tensiune pe linie , se realizează astfel:
1. Se măsoară tensiunea de alimentare în curent continuu a centralei.
2. Se verifică valorile corespunzătoare diverselor stări pentru tensiunea de alimentare.
3. Se realizează un scurtcircuit între borna „+” şi borna de semnal.
4. Se verifică semnalizarea de defect în centrală ca cea prezentată la punctul A3
5. Se îndepărtează scurtcircuitul (centrala rămâne alarmată) şi se aplică o rezistenţă de 100.
6. Se verifică modificarea semnalizărilor centralei din starea de defect în stare de alarmă incendiu în cod.
7. Se anulează alarmele acustice şi optice.
8. Se întrerupe pentru scurt timp circuitul de linie.
9. Se verifică apariţia semnalizărilor de defect.
10. Se anulează alarmele optice şi acustice.
11. Se repetă operaţiunile pentru fiecare linie în parte.
 Verificarea circuitelor sesizoare prin acţionarea detectoarelor. Se realizează în următoarele condiţii
1. Operaţiunea se efectuează de către 2 operatori, unul la centrală şi unul pe circuitele de linie.
2. Se verifică ca liniile centralei să fie în starea de veghe.
3. Se pleacă pe linii într-o ordine stabilită.
4. Se acţionează detectorul de pe linie cu ajutorul simulatorului (sau prin producerea unui agent fizic
corespunzător incendiului şi tipului de detector utilizat: temperatură, lumină, fum).
5. Se verifică dacă indicatorul optic al detectorului semnalizează starea de alarmă.
6. Se ia legătura cu centrala şi se verifică dacă s-a transmis starea de alarmă incendiu.
7. Se repetă operaţiunea cu fiecare detector în parte.
8. Se deconectează un detector din soclu.
9. Se verifică dacă la centrală a fost semnalizată starea de defect pe linie.

Verificarea funcţiunilor generale ale centralei.

1. Verificarea surselor de alimentare.
a) Se întrerupe alimentarea de la reţeaua de 220V.
b) Se verifică trecerea automată pe sursa de avarie.
c) Se verifică semnalizarea optică de cădere reţea, defect şi alarmă acustică.
d) Se măsoară tensiunea la bornele sursei de avarie şi aceasta trebuie să fie de cel puţin 26V.
e) Se deconectează şi sursa de avarie şi se verifică dacă se semnalizează optic cădere totală.
 La bordul navelor interpretarea informaţiilor date de centrale este asigurată de personalul de navigaţie care
asigură cart permanent pe puntea de comandă.
Informaţiile pe care le furnizează centralele de incendiu sunt:
- Alarme de incendiu
- Alarme de defect pe linii
- Alarme de defect de alimentare
Alarmele de incendiu pot fi alarme reale sau alarme false. Personalul navigant care asigură permanenţa pe
puntea de comandă trebuie să dobândească cunoştinţe necesare pentru a discerne asupra acestor situaţii.
Primirea la centrală a unei alarme de incendiu impune operarea următoarelor manevre:
- La apariţia alarmei de incendiu pe una din linii se întrerupe alimentarea circuitului sesizor respectiv pe o durată
de 30 secunde, după care se recuplează alimentarea circuitului respectiv.
- Dacă reapare alarma înseamnă că există o cauză persistentă care a determinat alarmarea. Dacă după
realimentare nu mai apare alarmă înseamnă că a fost o alarmă falsă
- Dacă după realimentare reapare alarmarea de incendiu este necesar să se verifice în maxim 2 minute locul de
unde provine alarmarea pentru a determina cauza care a determinat acţionarea detectorului.
- În cazul în care verificarea la faţa locului coincide cu existenţa incendiului se dă alarma generală de
incendiu.
- În situaţia în care cauza care a determinat acţionarea detectorului nu este incendiu, se întrerupe alimentarea
circuitului sesizor până la eliminarea cauzei care a determinat alarmarea.
Documente importante
Checklist - good_maintenance_on_board_ships_e2017