Legile Succesului

Robert Greene şi Joost Elffers în lucrarea „The 48 Laws of Power” au identificat existenţa
unei esenţe a puterii, a anumitor constante care guvernează atât ascensiunile, cât şi declinurile.
Iată câteva din cele 48 de legi atemporale şi imuabile sunt următoarele:

1. Niciodată să nu-ţi pui în umbră superiorul

Ai întotdeauna grijă să-i faci pe cei mai presus de tine să ţi se simtă superiori. În dorinţa de a
le fi pe plac sau de a-i impresiona, nu depăşi măsura etalându-ţi talentele – rişti să pierzi tocmai
aprecierea pe care ţineai s-o câştigi. Fă astfel ca superiorii tăi să pară mai valoroşi decât sunt şi
vei ajunge pe culmele puterii. Dacă ai mai multe idei şi eşti mai creativ decât superiorul,
manevrează astfel încât lumea să creadă că iniţiativele îi aparţin lui. Explică tuturor că sfaturile şi
părerile tale sunt un simplu ecou al celor exprimate de el.
Să nu-ţi imaginezi cumva că dacă superiorul te agreează, îţi poţi permite să faci ce vrei. Nu lua
niciodată o victorie drept definitivă şi nu lăsa mărirea acordată de alţii să şi se urce la cap.

2. Nu te încrede prea mult în prieteni, învaţă să te foloseşti de duşmani

Fii precaut cu prietenii – te vor trăda cu atât mai repede cu cât le vei trezi mai multă invidie.
Angajează pe un fost duşman şi îţi va fi mai loial ca un prieten, pentru că are tot interesul să-ţi
dovedească loialitatea sa. Ori de câte ori este posibil, îngroapă securea războiului şi atrage-ţi de
partea ta duşmanul.
Într-un discurs rostit în plin Război Civil, Abraham Lincoln i-a numit pe sudişti „semeni de-ai
noştri aflaţi în greşeală”. O doamnă mai în vârstă i-a reproşat preşedintelui formularea aleasă,
spunându-i că ar fi fost cazul să-i numească „duşmani ireconciliabili, care trebuie nimiciţi”, la
care Lincoln i-a răspuns: „Dar bine, stimată doamnă, oare nu îmi nimicesc duşmanii atunci
când mi-i fac prieteni?”
După cum spunea Lincoln, duşmanul este anihilat atunci când ţi-l faci prieten. În 1971, în
timpul războiului din Vietnam, Henry Kissinger a constituit ţinta unei tentative de răpire, plan
urzit, între alţii de doi faimoşi fraţi Berrigan, preoţi şi activişti pacifişti, laolaltă cu alţi patru
preoţi catolici şi patru călugăriţe. Fără să informeze Serviciul Secret sau Departamentul de
Justiţie ale Statelor Unite, Kissinger a decis să-i invite într-o sâmbătă dimineaţa pe trei dintre
aceşti oameni bănuiţi de conspiraţie. Le-a explicat că dorea ca majoritatea soldaţilor americani să
se întoarcă acasă până la jumătatea anului 1972. I-a cucerit cu totul şi definitiv. Kissinger îşi
făcuse o constantă a strategiei sale tehnica de a atrage şi a lucra cu acele persoane care se aflau în
dezacord cu el. Dacă nu avem duşmani care să ne menţină trează vigilenţa, tindem să lenevim.
Un adversar gata de luptă ne ţine ”în priză”, atenţi, pregătiţi.
Uneori este preferabil să ne folosim de duşmani ca duşmani, fără a-i transforma în prieteni sau
aliaţi. Mao Tse - Tung considera conflictul ca pe un concept cheie în teoria sa despre putere. În
1937, japonezii au invadat China, întrerupând războiul civil dintre comuniştii maoişti şi
adversarii lor naţionalişti. De teamă că japonezii i-ar spulbera cu totul, unii lideri comunişti au
susţinut ideea încetării conflictului cu naţionaliştii, pentru ca aceştia să lupte cu japonezii, timp în
care maoiştii ar avea răgaz să se regrupeze şi să se pregătească. Mao nu a fost de acord: Japonia
nu era în stare să ocupe o ţară atât de întinsă cum este China sau, dacă o ocupa, nu avea
capacitatea de a-şi menţine poziţiile. Până la plecarea lor, forţele comuniste ar fi „ruginit” şi
eficacitatea lor combativă ar fi fost grav afectată de o inactivitate prelungită pe parcursul mai
multor ani, astfel că, ulterior, nu le-ar fi făcut faţă naţionaliştilor. Lupta cu un inamic atât de
puternic ca trupele invadatoare constituia antrenamentul cel mai bun cu putinţă pentru armata de
strânsură a comuniştilor. Planul lui Mao a prevalat şi a funcţionat. Până la retragerea japonezilor,
comuniştii câştigaseră experienţa necesară pentru a-i înfrânge pe adversarii lor, naţionaliştii.
După mulţi ani, când un reprezentant al Japoniei a încercat să-i ceară scuze pentru invadarea ţării
sale, Mao l-a întrerupt: „Oare nu ar fi cazul ca, de fapt, să vă mulţumesc?” Fără un duşman
puternic, a explicat el, nici un om (şi nici un grup) nu ajunge să devină puternic la rândul său.
Adeseori nu-ţi cunoşti prietenii atât de bine pe cât crezi.
Nu amesteca prietenia cu relaţiile bazate pe competenţă şi performanţă pe care trebuie să le
cultivi la serviciu.

3. Ascunde-ţi intenţiile

Ţine oamenii în stare de incertitudine, evitând să le împărtăşeşti vreodată intenţiile şi

scopurile tale. Dacă nu ştiu nimic despre ce ai de gând să faci, nu vor putea să se pregătească să
riposteze.

4. Spune întotdeauna mai puţin decât este necesar.

Atunci când încerci să impresionezi oamenii prin cuvinte, cu cât spui mai mult, cu atât pari
mai neînsemnat şi mai puţin stăpân pe situaţie. Chiar atunci când emiţi banalităţi, ele vor avea un
aer de originalitate dacă rămân vagi, ambigue. Oamenii puternici fac impresie şi intimidează
evitând să dea explicaţii. Cu cât vorbeşti mai mult, cu atât rişti să-ţi scape prostii mai mari.

5. Reputaţia contează enorm – apără-ţi-o din toate puterile.

Numai pe reputaţie se poate întemeia capacitatea de a intimida şi de a obţine victoria; dacă îţi
pierzi reputaţia, devii vulnerabil şi vei fi atacat din toate direcţiile. Păstrează-ţi o reputaţie
ireproşabilă.

6. Ieşi în evidenţă cu orice preţ.

Oamenii judecă totul numai după aparenţe – ceea ce nu se vede nici nu există. Fă-te
remarcat, atrage asupra ta, ca un magnet, atenţia tuturor, creându-ţi o imagine mai mare, mai
luminos colorată şi mai aureolată de mister decât imaginea amorfă, timidă şi stupidă a masei.

7. Pune-i pe alţii să muncească în locul tău, dar atribuie-ţi toate meritele.

Foloseşte-te de înţelepciunea, de cunoaşterea şi de alergătura altora în vederea atingerii

scopurilor tale. Nu numai că astfel îţi vei economisi timpul şi energia, dar îţi vei crea şi o aureolă
ca de zeu în privinţa eficienţei. Nu fă niciodată tu însuţi ceea ce poţi pune pe altul alţii să facă în
locul tău.
 8. Fă oamenii să vină la tine – la nevoie, foloseşte o momeală.

Esenţa puterii constă în capacitatea de a-ţi păstra atu-ul iniţiativei, adică de a-ţi determina
adversarul să reacţioneze şa acţiunea ta şi să rămână în defensivă. Când obligi pe cineva să
acţioneze, tu eşti cel care stăpâneşte situaţia. Este întotdeauna mai bine să-ţi determini duşmanul
să vină la tine, ocazie cu care îşi abandonează propriile planuri, îşi cheltuieşte energia şi este
obligat să acţioneze pe teritoriul tău. Ademeneşte-l cu momeli irezistibile – şi apoi treci la atac.
Cărţile cele mai bune se află în mâna ta.
A avea putere înseamnă a avea control. Trebuie să înveţi să-ţi stăpâneşti emoţiile – nu te
lăsa niciodată influenţat de furie. Exploatează tendinţa firească a oamenilor de a reacţiona prin
furie atunci când sunt puşi cu spatele la zid şi când se văd atraşi în capcană.

9. Adjudecă-ţi victoria prin fapte, niciodată prin vorbe.

Orice triumf de moment pe care crezi că l-ai obţinut prin dispute verbale este, în realitate, o
victorie à la Pyrrhus: resentimentele stârnite sunt mai puternice şi durează mai mult decât orice
schimbare temporară de opinie. O dovadă mai clară de forţă este să-ţi raliezi punctul de vedere al
celorlalţi prin acţiunile tale, fără să rosteşti nici un cuvânt. Nu explica: demonstrează!

10. Pericol de contaminare: evită-i pe cei nefericiţi şi ghinionişti.

Se poate muri şi din suferinţa altcuiva – stările emoţionale sunt la fel de contagioase ca şi
bolile. Uneori cei nefericiţi atrag nefericirea; nu numai atât: ţi-o pot transmite şi ţie. Înconjoară-te
de oameni fericiţi şi norocoşi.

11. Fă-te indispensabil.

Ca să-ţi păstrezi independenţa, trebuie să fii util şi acceptat. Cu cât eşti considerat mai
necesar, cu atât vei fi mai liber. Fă-te indispensabil oamenilor, fă-i să creadă că fericirea şi
prosperitatea lor depinde de tine şi dă-le asigurări ca nu au se teme de nimic încredinţându-ţi-le.
Nu-i învăţa prea multe, astfel încât să nu se poată descurca fără tine.

12. Când ceri ajutorul cuiva, fă apel la interesul, niciodată la bunăvoinţa sau la
recunoştinţa persoanei solicitate.

Dacă trebuie să soliciţi ajutorul unui aliat, nu te osteni să-i aduci aminte de sprijinul pe care
i l-ai acordat în trecut sau de faptele tale bune – va găsi întotdeauna o modalitate de a te refuza.
În loc de aceasta, fă-l să înţeleagă că un anumit aspect din cererea ta ori din alianţa voastră îi va
servi propriului său interes şi ai grijă să-i prezinţi cu insistenţă profitul, exagerându-i
dimensiunile. Va reacţiona cu entuziasm doar la gândul câştigului personal.

13. Nu da niciodată impresia că ai fi perfect.

Este întotdeauna periculos să te arăţi superior semenilor tăi, dar cel mai periculos este să le
dai impresia că eşti fără pată şi fără slăbiciuni. Invidia dă naştere la duşmănii secrete, dar
durabile… Este o tactică inteligentă să scoţi la iveală, din când în când, şi câte un defect, să-ţi
recunoşti şi câte un viciu lipsit de gravitate, ca să previi acumularea de invidie. Numai zeilor şi
răposaţilor li se iartă perfecţiunea.

14. Nu îţi depăşi obiectivul propus – după ce ai obţinut victoria, învaţă să te opreşti la
timp.

În beţia gloriei, aroganţa şi supraestimarea propriei tale forţe te pot împinge să mergi mai
departe decât ţi-ai planificat, făcându-ţi astfel mai mulţi duşmani decât ai capacitatea de a
învinge. Nu lăsa succesul să ţi se urce la cap.

15. Rămâi fluid asemeni apei.

Definindu-ţi personalitatea şi dezvăluindu-ţi planurile, devii vulnerabil. În loc de a-ţi preciza

poziţia, fii flexibil şi insesizabil. Acceptă faptul că nimic pe lume nu rămâne bătut în cuie. Cea
mai bună apărare de a te apăra este să fii fluid şi lipsit de formă asemeni apei. Nu paria niciodată
pe stabilitatea şi durabilitatea situaţiei prezente. Totul este supus schimbării.

Prof. Aprodu Diana