UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI, SOCIOLOGIE ȘI ȘTIINȚE SOCIALE

PROGRAMUL: PSIHOLOGIE JUDICIARĂ

Lucru individual la neuropsihologie

Elaborat: Cristina Railean

Verificat: Cristina Dolinschi

CHIȘINĂU, 2018
 Eseu: “Rolul neurotransmițătorilor în activitatea
umană”

Activitatea umană presupune o înlățuire de scopuri, un proiect de existență care începe să

se contureze odată cu adolescența. Planul temporal depinde de: mediul social, modelele de
existență, posibilitățile persoanei și nu putem trece cu vederea un element important –
neurotransmițătorii- care au menirea de a organiza, gestiona, monitoriza totalitatea activităților
umane.

Explicațiile despre funcționarea sistemului au fost unele dintre cele mai controversate și
anume până la apariția neurotransmițătorilor. Încă din antichitatea savanții susțineau că mintea
umană este monitorizată de un “spirit” , care dictează gândurile și comportamentul omului.

Neurotransmițătorii care sunt 40 –descoperiți până în prezent, pot influența capacitatea de

concentrare, dispoziție, somnul, greutatea și pot determina apariția unor efete diverse, în
momentul în care concentrațiile lor sunt dezechilibrate. Stresul cronic, lipsa somnului, dieta
necorespunzătoare, consumulu de alcool să,neurotoxinele și predispoziția genetică pot duce la
dezehilibrarea balanței extrem de fragile, a acestor substanțe chimice.

Multe substanțe din organism, cu rol de hormone (ex: insulina), pot să devină, la rândul
lor, neurotransmițători, la nivelul sistemului nervos central.

Există două tipuri de neurotransmițători- excitatori și inhibitori. Cei excitatori provoacă o

stimulare a sistemului nervos central, în timp ce inhibitorii induc relaxant, de calmare și de
echilibrare. În momentul în care substanșele excitatorii sunt superactive, balanta celor inhibitorii
este dereglată cu ușurință.

Neurotransmițatorii atât cei excitanți cât și cei inhibatori au un impact direct asupra
activității zilnice ale omului.

Spre exemplu cofeina este unul dintre neurotransmițătorii excitanți care fac omul mai
active oferindu-i o doză de energie, energie necesară pentru a putea omul duce la capăt anumite
sarcini și de a le face cu entuziasm și plăcere. Pe de altă parte, cofeina poate demonstra
contrariul, diminuând treptat din dopamine care menține echilibrul emotional într-o stare
relaxantă și funcțională. Persoanele care consumă o cantitate mare de cafea, cu timpul devin
dependenți de ea, ceea ce-l v-a face pe individ să nu mai poată realiza anumite sarcini sau
activități fără să consume substanțe excitante sau energizante.

În acest context putem vorbi și despre dopamine care răspunde de menținerea dorinței de a
finaliza o activitate începută ( susține, așadar,motivația).

Deci, conchidem că, omul este supus zilnic unor schimbări a stărilor psihice, fizice etc.
Toate aceste schimbări, se datorează neurotransmițătorilor care au menirea de a regla și de a crea
stimuli, necesari, în dezghețarea și trezirea reacțiilor adecvate în diferite situații.
 “Studiu de caz”
“Ion este un baiat de 23 de ani care a finalizat facultatea de filologie la Universitatea de Stat
din Moldova. În urma unui accident de mașină, Ion a suferit o lovitură puternică la cap,care a
dus la leziuni cerebrale grave.Medicii a constatat că baiatului i-a fost afectată partea lobului
occipitan, mai este numit sindromul lobului occipitan care se manifestă prin deficiențe ale
câmpului vizual, ce apar prin lezarea directă a ariei striate sau a radiațiilor optice, prin
dificultăți de vorbire, motorii etc.După stabilirea unei asemenea diagnoze tânărul nu mai are
poftă de viața, nu mai vrea să vadă pe nimeni și nu mai are interes față de ceea ce se întâmplă în
jurul lui.”

Cauzele sindromului:

 traumele suferite în partea posterioară a capului;

 tensiunea musculaturii gâtului sau întinderea acesteia;
 inflamațiile vaselor de sânge;

Simptome:

 Tulburările vizuale sunt unul dintre cele mia importante semne ale tumorilor cu
localizare la nivel occipital. Deficitele de camp visual apar prin lezarea direct a ariei striate sau a
radiațiilor optice.
 Tulburări în atenția vizuală;
 Ataxie optică (bolnavul nu mai poate atinge obiectul fixat cu privirea);
 Paralizia psihică a vederii;
 Hipertensiune intracraniană;
 Tulburări de vorbire;
 Tulburările psihice constau în scăderea capacității cognitive, a memoriei de scurtă
durată, stării de euforie alternând cu stări depressive, pierderea interesului pentru evenimentele
cotidiene.
 Manifestările epileptic sunt diverse, putându-se materializa prin crize comitiale,
grand mall sau petit mall, crize jacksoniene. În cazul unor leziuni concomitențe în hipotalamus
apar și tulburări sfincteriene sau crize narcoleptice.
 Tulburări motorii și chiar tulburări cerebeloase, când tumoarea apasă asupra
emisferului cerebelos de dedesubt. Tulburările motorii se manifestă ca o hemipareză
controlaterală, iar tulburările cerebeloase iau forma unor tulburări de echilibru nesistematizate.
 Modalități de intervenție a psihologului

1. Metoda experimentală de laborator presupune un control riguros al variabilei

independente úi al condiĠiilor de desfăúurare a experimentului. Nu mai stăruim asupra acestei metode,
fiind desfăúurată pe larg în cursul de psihologie experimentală. Pentru detalii, vezi M. AniĠei (2007),
Psihologie Experimentală, Editura Polirom.
2. Metoda genetică comparată are la bază principiul fundamental al devenirii úi
evoluĠiei, potrivit Făruia organizarea psihică nu trebuie interpretată ca ceva dat, predeterminat
úi imuabil, ci ca un produs al evoluĠiei filogenetice úi ontogenetice. Pentru a înĠelege un proces
psihic aflat la un anumit nivel de structurare úi integrare, trebuie să cercetăm etapele genetice
anterioare pe care le-a parcurs. Prin aplicarea metodei genetice au putut fi descoperite legi
fundamentale ale organizării psihice, făUă de care astăzi este de neconceput elaborarea unei
teorii psihologice generalizate, cu adevărat útiinĠifice.
3. Mecanismul antrenamentului autogen. Poziţia aleasă, închiderea ochilor şi
condiţiile de mediu induc în mod natural, prin mecanisme fiziologice specifice, o stare de
relaxare musculară. Exemplu: lipsa stimulării proprioceptive intense (prin poziţia aleasă) şi a
stimulărilor din mediu (prin închiderea ochilor şi organizarea mediului) reduce activitatea
formaţiunii reticulate şi gradul de stimulare pe care aceasta îl exercită asupra scoarţei cerebrale.
În consecinţă, tonusul muscular se reduce şi muşchii se relaxează.
4. Relaxarea musculară progresivă (E.Jacobson). Această tehnică implică o trecere
treptată de la relaxarea musculară la relaxarea psihică. Clientul este aşezat în poziţia culcat pe
spate. Scopul este ca clientul să înveţe să-şi controleze tensiunile musculare ce apar atunci când
are anumite trăiri afective. Reducând voluntar tensiunea musculară, dispare şi starea emoţională.
175 Etapele relaxării musculare (Holdevici, I., 1995): Se începe prin conştientizarea senzaţiilor
de contracţie dintr-o grupă musculară şi se fac exerciţii de contractare a diferitor grupe
musculare. Clientul învaţă să nu mai contracte muşchii. Se relaxează diferenţiat diferite grupe
musculare şi apoi această relaxare se extinde la tot corpul. Clientul conştientizează tensiunile
musculare reziduale provocate de stări afective şi ajunge treptat la relaxare psihică.
5. Meditaţia transcedentală a fost structurată ca metodă terapeutică de E.Dars.
Clientul este implicat într-o stare de calm şi linişte. Pentru statuarea celei de-a patra stări de
conştiinţă se folosesc cuvinte fără sens numite „mantra”. Clientul contemplă şi se detaşează total
de fluxul obişnuit al vieţii în timp ce, cu ochii închişi, rosteşte „mantra”. Exerciţiul se realizează
de 2 ori pe zi, timp de 15-20 de minute.
6. Hipnoza. Multă vreme hipnoza a fost considerată un fenomen supranatural,
parapsihologic şi chiar patologic. Aceste interpretări s-au dovedit însă de-a lungul timpului
nefondate. Psihologia modernă consideră hipnoza ca fiind o stare modificată a conştiinţei
amplasată între starea de veghe şi cea de somn, însă mai aproape de starea de veghe decât de cea
de somn (Zlate, M, 2000). Hipnoza are o foarte mare aplicativitate în psihoterapie, în special în
cazul tratamentului nevrozelor. Majoritatea specialiştilor în psihoterapie consideră hipnoza o
stare indusă în mod artificial, asemănătoare cu somnul, dar diferită de acesta din punct de vedere
fiziologic. Această stare se caracterizează printr-o sugestibilitate crescută, fapt care favorizează
inducerea la client a unor modificări senzoriale, perceptive, mnezice şi motorii.
7. Terapia raţional-emotivă (RET). Concepută de Albert Ellis, RET consideră că
problemele emoţionale pornesc din raţionarea greşită şi sarcina terapeutului este de a corecta
acest lucru prin modificarea autoverbalizării individului. Acest lucru se face prin provocarea
convingerilor iraţionale şi utilizarea gândirii logice pentru a-i demonstra individului
mecanismele sale iraţionale de apărare. În completare se utilizează imageria, cerându-i-se
clientului să-şi imagineze anumite situaţii supărătoare. Acest lucru se face ajutându-l pe client să
înţeleagă relaţia dintre gândurile iraţionale şi comportamentul patologic. Adesea terapeutul
direcţionează clientul, dându-i exerciţii sub formă de teme pentru acasă. Terapeutul controlează
şi structurează cursul tratamentului. Rolul lui este direct şi confrontativ. Intervenţia este, de
obicei, de scurtă durată.