Contractul colectiv de muncă

b) plata indemnizaţiilor şi compensaţiilor;

c) mecanismul de reglementare a retribuirii muncii, ţinîndu-se cont de nivelul inflaţiei şi
de atingerea indicilor economici prevăzuţi de contractul colectiv de muncă;
d) timpul de muncă şi cel de odihnă, precum şi chestiunile ce ţin de modul acordării şi de
durata concediilor;
e) îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi a protecţiei muncii salariaţilor, inclusiv a
femeilor şi tineretului;
f) respectarea intereselor salariaţilor în cazul privatizării unităţii şi a fondului locativ
aflat la balanţa acesteia;
g) securitatea ecologică şi ocrotirea sănătăţii salariaţilor în procesul de producţie;
h) garanţiile şi înlesnirile pentru salariaţii care îmbină activitatea de muncă cu studiile;
i) recuperarea sănătăţii, odihna salariaţilor şi a membrilor familiilor lor;
j) controlul executării clauzelor contractului colectiv de muncă, procedura de modificare
şi completare a acestuia;
k) asigurarea unor condiţii normale de activitate pentru reprezentanţii salariaţilor;
l) răspunderea părţilor;
m) renunţarea la grevă în cazul îndeplinirii clauzelor contractului colectiv de muncă;
precum şi
n) alte angajamente determinate de părţi.
În contractul colectiv de muncă pot fi prevăzute, în funcţie de situaţia economico-
financiară a angajatorului, înlesniri şi avantaje pentru salariaţi, precum şi condiţii de muncă mai
favorabile în raport cu cele prevăzute de legislaţia în vigoare şi de convenţiile colective.
În contractul colectiv de muncă pot fi incluse şi clauze normative, dacă acestea nu
contravin legislaţiei în vigoare.
În contractele colective de muncă de orice nivel, nu pot fi incluse clauze care privesc
anumite situaţii de ordine publică, cum sunt procedurile de orice fel, răspunderea juridică a
salariaţilor sub toate formele sale şi jurisdicţia muncii. Astfel, în anexa la contractul colectiv de
muncă (nivel naţional) pe anul 2001 (precum şi în celelalte contracte adoptate în anii precedenţi),
a fost inclus modul de soluţionare a conflictelor colective de muncă şi de desfăşurare a grevelor
la nivel republican (naţional), care cuprinde prevederi privind soluţionarea litigiilor colective de
muncă de către Comisia Republicană pentru negocieri colective, modul de adoptare a deciziilor
de către comisia respectivă, dreptul Curţii Supreme de Justiţie de a sista, pe un termen de până la
90 de zile, declanşarea sau continuarea grevei. Unele clauze au un caracter contradictoriu,

1
urmând a fi lovite de nulitate. însă nulitatea nu va afecta întregul contract, ci numai clauzele care
nu sunt conforme cu dispoziţiile din legislaţia muncii în vigoare.
Mai sus s-a menţionat despre clauzele unui contract colectiv de muncă. însă, înainte de a
include aceste clauze în contractul colectiv de muncă, între cei doi parteneri sociali au loc
negocieri colective asupra acestor clauze.
Deci, deşi legislaţia naţională reglementează generic şi nu limitativ natura clauzelor pe care
le poate cuprinde contractul colectiv de muncă, trebuie, totuşi, specificat că anumite limite
există, ele reducându-se la fixarea condiţiilor de muncă şi angajare. In plus, în procesul
negocierilor, pot fi înaintate propuneri referitor la excluderea unor chestiuni ce ţin de competenţa
angajatorului, cum ar fi repartizarea obligaţiunilor de serviciu şi angajare.

§ 4. Încheierea contractelor colective de muncă

Proiectul contractului colectiv de muncă este elaborat de părţi în conformitate cu prezentul
cod şi cu alte acte normative.
Dacă, în decurs de 3 luni din ziua derulării negocierilor, nu s-a ajuns la o înţelegere asupra
unor prevederi ale proiectului contractului colectiv de muncă, părţile sînt obligate să semneze
contractul doar pentru clauzele coordonate, întocmind, concomitent, un proces-verbal asupra
divergenţelor existente.
Procedura încheierii contractelor colective de muncă este destul de importantă în legătură
cu necesitatea precizării câtorva aspecte. Aceste proceduri se referă, în primul rând, la
favorizarea negocierilor colective, rolul statului în problema dată. Desigur, dacă există o
consultare adecvată între partenerii sociali, intervenţia statului nu este necesară. Însă, dacă
consultările nu sunt suficiente, statul trebuie să ia măsuri pentru a le încuraja. Obligaţia constă în
favorizarea consultărilor comune între salariaţi şi patroni sau între organizaţiile care îi reprezintă.
E necesar a specifica că noţiunea de „favorizare a consultărilor" nu trebuie interpretată ca o
obligaţiune a statului de amestec şi impunere a negocierilor colective. Măsurile de constrângere,
ce ar putea fi aplicate de stat, sunt excluse. Articolul 4 din Convenţia OIM nr.98/1949 privind
aplicarea principiilor dreptului la organizarea şi negocierea colectivă directă prevede că, dacă
este necesar, trebuie luate măsuri corespunzătoare condiţiilor naţionale pentru a încuraja şi a
promova dezvoltarea şi folosirea cea mai largă a procedurilor de negociere voluntară a
contractelor colective între patroni şi organizaţiile de patroni, pe de o parte, şi organizaţiile de
muncitori, pe de altă parte, în vederea reglementării, prin acest mijloc, a condiţiilor de angajare.
Deci, statul nu poate obliga partenerii sociali să înceapă negocierile colective, de altfel,
amestecul statului în acest proces va denatura, în esenţă, negocierile colective. E necesar a lua în
considerare faptul că, în unele situaţii, negocierile colective pot aduce rezultate pozitive pentru

2
cei doi parteneri sociali. în acest context, consultările trebuie să acopere toate problemele de
interes reciproc şi, în special, problemele următoare: productivitatea, eficienţa, igiena, securitatea
şi bunăstarea la locul de muncă şi alte probleme profesionale (condiţii de muncă, pregătire
profesională etc), probleme economice şi chestiuni sociale (asigurare socială, asistenţă socială
etc).
Procedurile tradiţionale de acţiune a unei terţe persoane în vederea favorizării negocierilor
colective sunt bine cunoscute. Ele includ: proceduri de conciliere (aprecierea poziţiilor ambelor
părţi), mediere (pregătirea unor recomandări şi propuneri care nu au un caracter obligatoriu
pentru părţi) şi arbitraj (acordul ambelor părţi de a accepta hotărârea mediatorului). Având în
vedere că atât procedurile de conciliere, cât şi procedurile de mediere au un caracter benevol şi
ambele părţi sunt de acord cu aceste proceduri, probleme legale de principiile negocierilor
colective nu apar, dat fiind faptul că funcţia lor este de a favoriza negocierile.
Cazurile de intervenţie a Guvernului în negocierile colective şi de recurs reciproc la arbitraj
pot fi intervenţia directă a statului pentru a pune capăt unei negocieri colective (de exemplu,
impunând un arbitraj fără consimţământul părţilor la negociere) în scopul garantării respectării
drepturilor şi libertăţilor celorlalţi membri ai unităţilor economice sau pentru protejarea ordinii
publice, securităţii naţionale, sănătăţii publice sau a bunelor moravuri. O asemenea măsură
trebuie să aibă o durată limitată, nedepăşind timpul necesar restabilirii unei situaţii normale în
care exercitarea dreptului de negociere colectivă să fie deplin asigurată.
Amestecul puterii în elaborarea contractelor colective. Organele puterii de stat nu sunt
în drept să intervină în procedura de elaborare a contractelor colective de muncă. Intervenţia
statului în elaborarea contractelor colective de muncă ar fi în contradicţie cu art.4 din Convenţia
OIM nr.98/1949 privind aplicarea principiilor dreptului de organizare şi negociere colectivă.
Implicarea statului, exclusiv cu mijloace tehnice, nu poate fi calificată ca un amestec în
elaborarea contractelor colective de muncă.
Refuzul de a accepta contractul colectiv. Refuzul de a accepta contractul colectiv de
muncă poate urma în baza unor greşeli formale ce au fost comise, precum şi în cazurile când
contractul colectiv conţine norme situate sub nivelul normelor minime stabilite de legislaţie.
Cerinţa privind aprobarea prealabilă a contractului colectiv de muncă cu organele de stat se află
în contradicţie cu principiul libertăţii şi independenţei părţilor care participă la negocieri.
Limitări stabilite de organele de stat referitor la negocierile colective de muncă ce
urmează a fi desfăşurate în viitor
Având în vedere situaţia economică din stat şi necesitatea adoptării unor măsuri de
stabilizare, organele de stat sunt în drept să adopte unele decizii referitoare la limitarea stabilirii
libere a nivelului de salarizare în procesul negocierilor colective. Aceste limitări pot fi aplicate pe

3
o durată rezonabilă avându-se în vedere particularităţile intereselor economice naţionale şi
necesitatea însănătoşirii sistemului financiar de stat. Aceste măsuri trebuie să fie însoţite de
anumite garanţii orientate spre o protecţie efectivă a cetăţenilor care pot fi afectaţi destul de mult.
Aceste limitări se stabilesc numai cu consultarea prealabilă a partenerilor sociali.
Promovarea negocierilor colective în serviciul public Convenţia OIM nr.87/1948 privind
libertatea sindicală şi apărarea dreptului sindical constituie un mijloc susceptibil de a îmbunătăţi
situaţia lucrătorilor şi de a asigura afirmarea principiului libertăţii sindicale. Adunarea Generală a
OIM, având ca bază declaraţia de la Philadelphia, prin care s-a proclamat că „libertatea de
exprimare şi de întrunire este o condiţie indispensabilă a unui progres susţinut", a decis că
trebuie continuate eforturile pentru adoptarea uneia sau mai multor convenţii internaţionale în
problema vizată.
Procesul de favorizare a negocierilor colective (cu excepţia forţelor armate şi poliţiei),
inclusiv în serviciul public, a fost finalizat cu adoptarea Convenţiei OIM nr. 154/1981 privind
promovarea negocierii colective. In ce priveşte funcţia publică, prin legislaţie sau practica
naţională, pot fi fixate modalităţi speciale de aplicare a Convenţiei nr. 154/1981. Deci, în mod
deosebit, funcţionarii trebuie să poată participa într-o anumită măsură la determinarea condiţiilor
lor de muncă. Acest principiu reiese şi din paragraful 2, art.6 din Carta Socială Europeană
Revizuită.
Durata pentru care se încheie contractele colective de muncă
Potrivit legii, contractele colective de muncă se încheie pe o durată ce nu poate fi mai mică
de un an sau pe durata unei lucrări determinate.
E necesară excluderea situaţiilor încheierii contractelor colective de muncă pe durate lungi,
care pot periclita interesele salariaţilor.

§ 5. Modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor colective de muncă

Clauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui, în
condiţiile Codului muncii ori de câte ori părţile convin în acest sens. Modificările aduse
contractului colectiv de muncă se comunică în scris organului la care acesta se păstrează şi devin
aplicabile de la data înregistrării comunicării. Procedura modificării este identică cu cea a
încheierii.
Executarea contractului colectiv de muncă sau a unor clauze ale acestuia se suspendă pe
durata grevei, dacă nu este posibilă continuarea activităţii de către salariaţii neparticipanţi la
grevă.
Suspendarea aplicării unui contract colectiv de muncă poate fi dispusă şi pe cale
convenţională, dacă părţile hotărăsc acest lucru.

4
 Contractul colectiv de muncă încetează:
• la împlinirea termenului sau la terminarea lucrării pentru care a fost încheiat, dacă
părţile nu convin prelungirea aplicării acestuia;
• la data dizolvării sau constatării falimentului unităţii.
Încetarea contractului colectiv de muncă se notifică organului la care acesta a fost
înregistrat şi se păstrează.