Leasing-ul

COȘARCA VALERIA
Leasing-ul este o operaţie juridică
complexă prin care o persoană (de
obicei o societate specializată), cumpără
un bun pentru a-l închiria unei alte
persoane (utilizator), care la sfârşitul
contractului de locaţie are posibilitatea
de a cumpăra bunul respectiv contra
unui preţ rezidual (preţ convenit în aşa
fel încât să se ţină seama, cel puţin în
parte, de vărsămintele efectuate cu titlu
de chirie, adică de amortizare a bunului
pe această cale).
Nu este lipsit de importanţă faptul că utilizatorul nu este obligat să
cumpere: el poate continua contractul de locaţie sau poate să rezilieze
acest contract.

Operaţia de leasing presupune trei

subiecţi:
– vânzătorul lucrului: poate fi un furnizor,
un constructor, un fabricant;
– cumpărătorul bunului: în fapt este
finanţatorul afacerii, deoarece pune la
dispoziţie banii.
– utilizatorul bunului: cel care îl foloseşte
în afacerile curente.
 Formele operaţiunilor de leasing sunt
următoarele:
a) după obiectul său concret
– mobiliar. De obicei se utilizează în vânzările de echipament
industrial, de autoturisme. Nu pot intra în asemenea schemă bunurile
ce fac obiectul unei concesiuni şi înregistrările pe bandă audio şi
video, piesele de teatru şi alte creaţii intelectuale.
– imobiliar. Au ca obiect bunuri imobile. În regim de carte funciară
operaţiunile se intabulează sau notează, după caz.
b) în raport cu părţile contractante
– leasing direct: presupune încheierea nemijlocită a contractului între
producător-furnizor şi utilizator;
– leasing indirect: se realizează prin intermediul unor societăţi
finanţatoare sau de intermediere.
c) după conţinutul ratelor:
– leasing financiar, prin care în perioada de închiriere se recuperează prin
taxa de leasing, preţul bunului, costurile auxiliare şi un beneficiu. În
această perioadă leasing-ul nu poate fi reziliat.
– leasing operaţional. Este un contract de locaţie pur şi simplu a unor
materiale pe termen scurt, încheiat între întreprinderi comerciale care nu
au un statut de instituţie financiară, dar care oferă prestaţii suplimentare,
precum service-ul. De obicei, este un leasing direct şi închirierea bunului
se face pe o perioadă mai scurtă decât durata vieţii economice a acestuia.
– leasing funcţional. Realizarea lui presupune respectarea numai parţială
în perioada de bază de închiriere a preţului bunului contractat. Societatea
de leasing îşi asumă riscul privind uzura morală şi răspunde pentru
furnizarea pieselor de schimb, efectuând reparaţii şi plătind impozitele
către stat.
d) după elementele cu care se calculează ratele:
– leasing net: ratele cuprind numai părţi din preţul bunului închiriat şi din
beneficiu.
– leasing brut: ratele cuprind părţi din preţ, cheltuieli de întreţinere,
reparaţii şi beneficiu.
e) după durata închirierii:
– pe termen mediu de la 1 an la 2-3 ani
– pe termen lung, presupune o durată medie de 8 ani.
Potrivit prevederilor art. 7 din OG nr. 51/1997 republicată şi modificată, contractul de leasing nu se poate
încheia pe o perioadă mai mică de 1 an.
f) după tehnica de realizare
– leasing experimental, se foloseşte pentru promovarea vânzărilor de maşini şi utilaje. Presupune
închirierea pe termen scurt cu condiţia să fie achiziţionate de locatari.
– leasing time sharing, se utilizează în vânzarea de ordinatoare şi aparatură electronică. Formula
presupune posibilitatea închirierii în comun de mai mulţi utilizatori. Rata este împărţită între utilizatori şi
nu se impune condiţia cumpărării bunului la valoarea reziduală.
– renting sau hire, presupun operaţiuni pe perioadă redusă pentru mijloace de transport şi construcţii. Se
închiriază în mod succesiv, proprietarul asigurând service-ul. Locatarii nu sunt obligaţi la cumpărare.
– lease back, oferă proprietarilor de bunuri imobile să-şi procure mijloace financiare prin vânzarea bunului
către o societate specializată, după care îşi închiriază fostul său imobil. Finanţatorul permite
răscumpărarea imobilului la încetarea locaţiei. Proprietarul bunului este şi furnizor şi utilizator.
 Obligaţiile părţilor
Utilizatorul Furnizorul
– are poziţia juridică a unui locatar. De capacitatea sa Are poziţia unui vânzător. De obicei este însuşi producător
organizatorică depinde rentabilitatea întregii afaceri. El unor bunuri de valoare însemnată. Are următoarele obligaţii:
întrebuinţează bunul ce face obiectul locaţiunii.
– să livreze şi să instaleze bunul.
El are următoarele obligaţii:
– să acorde garanţii pentru bun.
– să primească bunul la termenul stipulat în contractul de
vânzare-cumpărare şi contractul de leasing. – să răspundă pentru viciile ascunse ale bunului.
– să nu încheie un contract de sublocaţie privind bunul fără
acordul societăţii de leasing.
– să efectueze plăţile cu titlu de redevenţă în cuantumul
stabilit şi la termenele fixate.
– să se îngrijească să obţină de la vânzător livrarea bunului şi
să indice public cine este proprietarul acestuia.
– să întreţină şi să repare echipamentul închiriat.
– să răspundă pentru pierderea, furtul, distrugerea sau orice
pagubă produsă bunului.
– să apere faţă de terţi dreptul proprietarului.
Creditorul (finanţatorul)
Finanţările de acest tip se fac de către societăţi
comerciale specializate în leasing ce sunt
înregistrate la Oficiul pentru operaţiuni de leasing,
organism guvernamental subordonat Ministerului
de Finanţe. Ele se înfiinţează şi funcţionează
potrivit Legii nr. 31/1990, republicată.
Prin modificarea adusă OG nr.51/1997, republicată
de către art. VII din Legea nr.99/1999, privind
unele măsuri pentru accelerarea reformei
economice, societăţile de leasing sunt obligate să
aibă la înfiinţare, un capital minim, subscris şi
vărsat de 500. 000. 000 lei. Societăţile care, în
termen de 1 an de la intrarea în vigoare a acestei
legi, nu îşi vor majora capitalul social, nu vor mai
avea dreptul să efectueze operaţiuni de leasing.
Obligaţiile finanţatorului sunt:
– să asigure utilizatorului posibilitatea să negocieze
cu un furnizor bunul dorit.
– să încheie un contract de vânzare-cumpărare cu
furnizorul desemnat de utilizator.
– să încheie un contract de leasing cu utilizatorul
conferindu-i drepturile ce rezultă din calitatea de
proprietar mai puţin atributul de dispoziţie.
– să respecte la expirarea locaţiunii dreptul
opţiune al utilizatorului.
– să garanteze pe utilizator de evicţiune.
 Natura juridică a operaţiunilor de leasing.
Leasing-ul nu este considerat o juxtapunere de operaţii juridice, ci un contract complex care presupune raporturi juridice
diferite între cei trei subiecţi.
El presupune următoarele operaţiuni:
– o vânzare-cumpărare cu privire la bunul ales de către utilizator. Să încheie de către finanţator, vânzătorul fiind
furnizorul. Cumpărătorul finanţator este primitorul dreptului de proprietate şi datorează preţul din momentul încheierii
contractului. Faţă de vânzarea obişnuită, vânzătorul nu păstrează bunul, ci îl livrează utilizatorului. Este posibil ca
finanţatorul să mandateze chiar pe utilizator să negocieze, să preia şi să instaleze bunul cumpărat.
– o locaţiune ce intervine între finanţator şi utilizator. De obicei, este precedată de o promisiune de locaţiune
sinalagmatică: finanţatorul promite că bunul cumpărat îl va da în locaţie, iar utilizatorul promite că va închiria bunul.
Spre deosebire de locaţia obişnuită utilizatorul suportă riscul pieririi bunului.
– promisiunea unilaterală de vânzare: utilizatorul la sfârşitul perioadei de locaţie irevocabilă poate opta între cumpărarea
bunului la valoare reziduală, prelungirea locaţiei sau restituirea către proprietar.
În caz de neplată a ratelor contractul poate fi reziliat urmând ca bunul să fie restituit proprietarului. Însă, finanţatorul
proprietar, va beneficia de plata în continuare a ratelor, drept sancţiune pentru neîndeplinirea obligaţiei de către
utilizatorul locatar. Această măsură severă, în câştigul finanţatorului este considerată de practică, drept o desdăunare,
fiind singurul mijloc ce obligă părţile la îndeplinirea sarcinilor ce şi le-au asumat[3].
Proprietarul bunului poate să-l vândă unui terţ însă cumpărătorul va fi ţinut să respecte locaţiunea şi promisiunea de
vânzare asumată la încheierea acesteia.
Utilizatorul nu poate să vândă bunul deoarece el nu este proprietar. El poate invoca prevederile art. 1909 Cod. civ. , când
bunul este mobil.