Sunteți pe pagina 1din 48

LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ

(Şcoli de naţionalitate cu limba de predare română şi bilingve)


Clasele 9-12

Obiectivul fundamental și misiunea programei cadru a disciplinei Limba şi literatura română


în școlile cu limba de predare română și bilingve este vehicularea unor cunoștințe practice de
limbă română, formarea unei viziuni deschise și moderne a limbii, întărirea atitudinii pozitive
de folosire a limbii. De asemenea programa cadru vizează conștientizarea ideii conform căreia
nivelul din ce în ce mai înalt de cunoaștere a limbii poate întări, pe de o parte, identitatea
lingvistică și culturală a elevului, iar pe de altă parte poate înlesni succesul individual,
deoarece odată cu ștergerea granițelor, în contextul lărgirii relațiilor, a realizării diferitelor
proiecte (economice, culturale, turistice), avem nevoie de cât mai mulți tineri bilingvi
(vorbitori de română și maghiară) și vorbitori de mai multe limbi.
Programa cadru ține cont de nivelul foarte diferit de cunoștințe de limbă al elevilor
care ajung la liceul bilingv de naţionalitate al minorității, provenind din școlile bilingve, sau
din cele în care limba română se predă ca obiect de studiu din satele din zona de graniță. De
aceea, în clasa a noua accentul se pune cu preponderență pe predarea limbii (gramaticii), față
de predarea literaturii (raport inversat pe parcurs). Echilibrarea, pe cât posibil, a nivelului de
cunoștințe de limbă este o prioritate în programa cadru pentru clasa a 9-a, în care se
preconizează munca pe echipe, cu exerciții diferențiate, prin folosirea unor mijloace moderne
de predare (table numerice, ore interactive).
Educarea în limba română (maternă) vizează dezvoltarea bagajului de cuvinte,
atingerea unui nivel apropriat de cunoaștere a limbii, dezvoltând cultura de comunicare, prin
care elevul să fie capabil să înțeleagă și să întocmească texte de beletristică și de limbă vorbită
și să-și însușească textele specifice ale diferitelor discipline studiate.
Prin programa cadru de limbă și literatură română se preconizează ridicarea nivelului
de cunoaștere a limbii, întărirea ansamblului de aptitudini și deprinderi de limbă, paralel cu
dezvoltarea multor alte competențe, punând accentul necesar pe dezvoltarea unor capacități de
folosire a mijloacelor digitale, indispensabile în societatea contemporană informaţională.
Educarea în spiritul încrederii în sine este o prioritate chiar de la începerea studiilor de
liceu, prin construirea unei imagini sănătoase despre sine însuși, prin încurajarea exprimării, a
judecății corecte și a gândirii axate pe soluționarea problemelor.
Scopul nostru principal este, familiarizarea elevului cu metodele de învățare, cu
diferitele surse de informații (cartea, biblioteca, internetul) pe care să știe să le folosească
corect la colectarea documentației, la selectarea și sistematizarea informațiilor și la
prelucrarea estetică şi raţională. Cu cât vor fi mai dezvoltate metodele de învățare pe care
elevul le folosește, cu cât va creşte interesul şi voinţa lui pentru studii, cu atât mai bine va
înțelege el provocările și valorile pe care limba și literatura română le comportă.
Limba și literatura română este o disciplină prin care elevii vor cunoaște în primul
rând caracterul deschis al sistemului limbii, vor înțelege că limba este într-o schimbare
continuă, că unele expresii devin perimate, în timp ce altele noi sunt generate sub impactul
schimbărilor socio-culturale. Programa cadru transmite și cunoștințe generale despre relația
dintre limbă și societate, despre schimbările din limbă, despre modul în care naţionalitatea
folosește limba, deoarece în acest context, elevii vor înțelege mai bine rolul și „statutul”
dialectului în viața indivizilor și a comunității.
Programa cadru va fi pentru elevi o demonstrație clară a sistemului logic supraetajat al
limbii în care diferitele nivele funcționează într-o permanentă interdependență. Cunoștințele,
regulile, legitățile proprii diferitelor nivele din sistem (ca fonetica, lexicologia, morfologia,
sintagma, sintaxa, semantica, textologia....) sunt indispensabile pentru dezvoltarea
aptitudinilor de exprimare orală și în scris.

1
Educația în spiritul limbii înseamnă dezvoltarea tuturor acelor cunoștințe, aptitudini și
deprinderi în domeniul limbii, care le vor permite elevilor să înțeleagă sau să elaboreze texte
de tipuri, genuri și forme diferite. Se va pune un accent deosebit pe elaborarea diferitelor texte
funcţionale atât pe suport hârtie cât și în format electronic, sau pe însușirea metodologiei de
întocmire a proiectelor. Genurile de comunicație în masă, de informare și de comunicare a
unor opinii constituie de asemenea o parte organică a materialului de însușit la această
disciplină. Programa cadru tratează cunoștințele de stilistică de asemenea cu prioritate, elevii
vor cunoaște diferitele variante de stil (niveluri de stil), vor tinde să-și formeze un stil propriu.
Știința retoricii își are de asemenea locul în învățarea acestei discipline, subliniind
importanța discursului public, a manifestărilor verbale. Dezvoltarea competențelor de limbă
este și mai mult înlesnită prin studierea metodelor de cultivare a limbajului și de ortografie.
Studierea limbii și literaturii române, mai ales prin educația estetică, va forma la elevi
simţul frumosului, îi va deprinde să descifreze codul, semnificaţia artelor, să înţeleagă sensul
ascuns al creaţiilor literare.
Această disciplină este exemplară în orientarea elevilor spre investigarea și formularea
valorilor filosofice, etice și estetice din creațiile artistice. Scopul este educarea lor pentru a
atinge un nivel de citire comprehensivă-expresivă, pentru a câștiga o mai mare afinitate în
înțelegerea artei. Materia de însușit la limba și literatura română invită de asemenea elevii la o
investigare deosebit de pasionantă a patrimoniului literaturii, a acestei lumi care le oferă
tulburătoare trăiri lăuntrice prin intermediul operelor lirice, narative și epice cu teme și forme
atât de variate.
În programa cadru regăsim diferitele epoci din istoria culturii, diferitele tendințe,
curente filosofice și de stil, operele și portretele artiștilor, moduri de abordare atât de diferite,
cu întregul lor arsenal de noțiuni, dar în centrul atenției va sta întotdeauna opera, creația
artistică care incită tânărul cititor la polemizare, făcând astfel legătura dintre prezent, trecut și
viitor.
Cititorul receptiv al operelor nemuritoare este confruntat cu problemele majore ale
existenței, astfel cu ideea vieții și a morții, cu modul faustian al existenței, cu problematica
dorinței de a cunoaște și a limitelor cunoașterii, cu gândurile "omului matur".
Beletristica îl ajută pe cititor să-și dezvolte memoria și capacitatea înțelegerii și
interiorizării trăirilor prin lectură. Elevii vor întâlni în operele citite situații (conflictuale) și
modalități de rezolvare a lor, care le vor servi ca model în propria lor viață și astfel lectura îi
va face mai buni și mai sensibili față de problemele altora. Enunțul „ frumosul este adevărat,
iar adevărul este frumos” le va trezi sensibilitatea și vor deveni mai deschiși pentru o viață
onestă și de calitate.
La orele de literatură elevii vor ajunge să vehiculeze codurile artei, să descifreze
sensurile ascunse ale operei, să descopere bogăția conținutului și formei creației artistice.
Programa cadru pune accent pe integrarea cunoștințelor de literatură română, maghiară și
universală la elevi, punând în valoare de asemenea legăturile care există între literatură și
diferitele arte asociate.
Generația viitorului câștigă la această disciplină creativitate, conștiință estetică și
artistică, gândire independentă și afinitate pentru a învăța de-a lungul vieții.

Clasele 9-10

Disciplina limba și literatura română, în primii ani de liceu, va înlesni, pe de-o parte, prin
exerciții diferențiate, prin folosirea unei metodologii moderne și a unor mijloace audio-
vizuale (în cadrul lecțiilor interactive) atenuarea diferențelor nivelului de cunoștințe al elevilor
care ajung la liceu cu importante carențe în practicarea limbii, iar pe de altă parte, va dezvolta,

2
la elevii care vorbesc mai bine limba, competențele de înțelegere și de compunere a unor
texte, va contribui la formarea unui mod propriu de abordare a literaturii, la dezvoltarea
gândirii orientate asupra soluționării problemelor.
Dezvoltarea în continuare a exprimării orale și în scris va apare cu prioritate la această
disciplină, la fel ca și folosirea normelor grafiei românești, a unei caligrafii ordonate și a
normelor ortografice în vigoare.
Disciplina are de asemenea menirea să-i încurajeze pe elevi la folosirea limbii, la
însușirea unor atitudini de limbă pozitive, la dezvoltarea capacității de a învăța singuri, de a
simți plăcere la învățarea limbii. Un obiectiv atotcuprinzător este educarea, formarea elevilor
pentru ca prin autocontrol să devină conștienți de diferitele atitudini de limbă convenabile în
cele mai diverse ipostaze de comunicare.
Armonizarea sistemelor de comunicare verbale și non-verbale la elevi este o prioritate și în
aceste clase la limba și literatura română. Cunoștințele lor de istoria limbii și de gramatică
descriptivă (de fonetică, lexicologie, morfologie, sintaxă, semantică, textologie....) se vor
adânci pe parcurs atingând nivele superioare.
Cunoștințele de gramatică (ca de exemplu acordurile de caz, de număr, de persoană, articolele
hotărâte și nehotărâte) și de stilistică, vizând dezvoltarea multidimensională a competențelor
de limbă, indispensabile vorbirii îngrijite, civilizate a limbii române, vor fi tratate cu prioritate
la această disciplină.Elevii vor fi pregătiți să înțeleagă și să compună cele mai variate tipuri de
texte, (pe suport hârtie sau electronice). Creativitatea, gândirea originală, o exigență de înalt
nivel la folosirea limbii, o exprimare corectă verbală și în scris vor fi urmărite pe tot parcursul
procesului de învățare.
Predarea literaturii vizează în primul rând dezvoltarea culturii literare a elevilor,
dezvoltarea capacității lor de a folosi abstracția, de a extrage esențialul dintr-un text, de a-și
dezvolta competențe de analiză a operelor de artă.
În primul ciclu, la capitolele "realitate" și "valoare" elevii se vor familiariza cu opere care,
luate din cele mai variate perioade ale literaturii române de la începuturi și până acum,
tratează teme de bază din domeniul artelor ( natura, dragostea, adolescența, lumea adulților,
virtuți și vicii omenești, destinul artistului). Apoi, vor fi prezentate diferitele perioade ale
istoriei culturii și civilizației românești, tratate în ordine cronologică, curente literare și
filozofice, destine ale artiștilor, crochiuri, portrete, opere clasiciste, romantice sau realiste,
printre care capodoperele de dragoste sau filosofice din creația geniului literar, cunoscut și în
literatura universală, Mihai Eminescu.
În conformitate cu crezul formulat în capitolul introductiv, obiectivul fundamental al
acestei discipline este instaurarea „dialogului” dintre „operă” și „receptorul său”, investigarea
sensurilor lăuntrice ale operei de artă, folosirea unor procedee de analiză a textului adaptate la
specificul genului literar.
Este important ca elevii să-și îmbogățească în continuare cunoștințele legate de tema și
forma operei de artă, cunoștințele legate de opera privită ca compoziție, fie ea lirică sau epică.
La orele de limbă și literatură română elevii vor fi pregătiți să dezbată, să poarte
discuții despre acele valori, probleme etice, conflicte, forme comportamentale, care apar în
opera de artă.Un accent deosebit se pune pe creativitate la compunerea textelor, pe scrierea
unor noi forme de compunere și pe dezvoltarea plăcerii de a citi.
Programa cadru de predare a limbii și literaturii române prevede un proces complex de
dezvoltare simultană a cunoștințelor de limbă a elevilor, a simțului lor moral, a capacității lor
de judecată, a metodologiei de învățare și de cultură comportamentală, respectiv, este un
proces complex de formare a personalității elevilor.

Limba

3
Unitate tematică/ Total
Comunicare
Obiective cadru 40 ore
Utilizarea corectă a formelor de comunicare-de creație, de ideație și
de încheiere a comunicării. Armonizarea comunicării verbale și
Cunoștințe
nonverbale. Înțelegerea comunicării cu grai viu a instrucțiunilor, a
anterioare
solicitărilor. Conformare cu situația și cu partenerul de discuție.
Formularea îngrijită a întrebărilor și răspunsurilor, potrivit vârstei.
Dezvoltarea în continuare a aptitudinii de înțelegere a textului, a
Obiectivele culturii de comunicare verbală. Interpretarea corectă a textelor de
instructiv-educative diferite tipuri, dezvoltarea capacității de reacție rapidă și corectă.
ale unității tematice Înlesnirea decodificării curente a sistemului de semne de comunicare
verbală și non verbală.
Cunoștințe/Cerințe de dezvoltare Puncte de legătură
Cunoașterea factorilor procesului de comunicare. Participare activă Artă dramatică şi
la o comunicare multipersonală cu doi sau mai mulți interlocutori dans: jocuri dramatice,
cu o folosire adecvată a termenilor. situații de vorbire,
Folosirea din ce în ce mai expresivă și mai armonizată a codurilor pantomima.
verbale și non verbale.Înțelegerea și transmiterea corectă a
mesajului. Afișarea rolului adecvat de informare, exprimare, Etică:dialogul dintre
incitare, potrivit scopului generații.
Înțelegerea rolului estetic al comunicării. Comunicarea meta-
lingvistică. Cunoașterea tipurilor de comunicare. Informatică: programe
audio-vizuale.
Comunicarea, scopul și funcția ei, mesajul, codul, limbajul corporal,
Noțiuni–cheie/ poziția corpului, mimica, tonalitatea vocii, pantomima, contactul vizual,
noțiuni mijloace de fonetică a propoziției și a textului (accentul, intonația, timbrul
vocii ).

Unitate tematică/ Total 7


Istoria limbii române
Obiective cadru ore
Cunoștințe de bază despre originea limbii române: s-a format din
Cunoștințe
latina vulgară. Locul ei în familia limbilor latine. Cuvinte
anterioare
împrumutate.
Îmbogățirea cunoștințelor legate de procesul de formare a limbii
Obiectivele
române. Înțelegerea legăturilor de la cauză la efect privind diferitele
instructiv-educative
interacțiuni dintre limbi. Locul și rolul limbii române. Facilitarea
ale unității tematice
recunoașterii ei.
Cunoștințe/Cerințe de dezvoltare Puncte de legătură
Limbile din Europa. Citirea cu atenție a diagramei arborescente a Istorie, cunoştinţe
familiilor de limbi. Cunoașterea mai aprofundată a familiei limbilor despre societate şi
neolatine.(enumerarea limbilor neolatine ). cunoştinţe cetăţeneşti,
Înțelegerea procesului de formare a limbii române din latina geografie: limbi, spații
vulgară. Cunoașterea fazelor de formare a limbii. Contextul de vorbire a limbilor în
cultural-istoric și identificarea legăturii sale cu crearea Europa (folosirea

4
vocabularului. hărții).
Cunoașterea criteriilor de înrudire între limbi. Surse de istoria
limbii, citirea vestigiilor de limbă, (scrise, tipărite), concluzii. Limbi străine: limbi,
Cunoștințe despre începuturile scrierii în limba română (Scrisoarea limbi neo-latine.
lui Neacșu din Câmpulung), cunoștințe despre alcătuirea normelor
de scriere a limbii. Limba și literatura
Explicarea efectului pozitiv al reformei religioase asupra dezvoltării maghiară: istoria
culturii românești. Rolul marilor istoriografi în propagarea culturii scrierii.
române. Cunoștințe de tipografie; legături de la cauză la efect.

Noțiuni–cheie/ Familia de limbi, familia limbilor neolatine, etimologia, înrudirile


noțiuni limbilor, cuvinte împrumutate, arhaisme, neologisme, istoriografie,
tipografie.

Unitate tematică/ Limba și societatea.Variante de limbă. Folosirea limbii Total


Obiective cadru de către naţionalitate 20 ore
Cunoștințe Recunoașterea diferențelor dintre dialect și limba vorbită. Arhaisme.
anterioare Neologisme.
Obiectivele Stratificarea geografică şi socială în vocabular. Se va observa
instructiv-educative specificul limbii vorbite regionale, al limbajului de specialitate, al
ale unității tematice argoului, al limbajului tinerilor, al jargonului.
Cunoștințe/Cerințe de dezvoltare Puncte de legătură
Recunoașterea dialectelor : dacoromân ( din Muntenia, din Geografie:spațiul
Moldova, din Banat, din regiunea Crișurilor, din Maramureș ); lingvistic, variante de
dialectul meglenoromân, istroromân şi aroman (macedoromân). limbă.
Diviziunile limbii române de astăzi. Recunoașterea principalelor
variante de limbă (graiuri, dialecte, argouri.). Cultură și civilizație
Variantele limbii vorbite de românii din Ungaria. Principalele românească : texte de
caracteristici ale dialectului vorbit în zona Crișurilor. etnografie, creații
Compararea graiului din Bihor și din zona Criș-Mureș. Observarea folclorice.
principalelor similitudini și diferențe și „demonstrarea” lor prin
câteva exemple (și mărg; să mărg).
Experiențe proprii, cunoștințe privind limba folosită de
naţionalitate, despre bilingvism, despre schimbul de cod al limbii.
Enumerarea altor limbi ale naţionalităţilor de pe teritoriul Ungariei.
Recunoaşterea contextului dintre dezvoltarea socio-culturală şi
schimbările provocate în limbă.
Dialectul, graiul, limba vorbită, limba unei comunități, variante de limbaj,
Noțiuni–cheie/
limbajul tinerilor, argou, limba naționalității, bilingvism, schimb de cod
noțiuni
lingvitic.
Unitate tematică/ Total
Nivele de limbă, caracteristicile gramaticale ale limbii
Obiective cadru 60 ore
Folosirea adecvată a cunoștințelor de fonetică, morfologie,
Cunoștințe
lexicologie, sintagmă, sintaxă în procesul de exprimare în scris și
anterioare
verbală.

5
Cunoașterea cât mai aprofundată a diferitelor nivele de limbă,
Obiectivele
identificarea corelațiilor. Înțelegerea sistemului logic al limbii;
instructiv-educative
dezvoltarea conștientizării limbii. Identificarea diferenței dintre
ale unității tematice
sensul primar și secundar al propoziției.
Cunoștințe/cerințe de dezvoltare Puncte de legătură
Cunoștințe de fonetică: sunetele limbii române; cunoașterea Limba și literatura
sistemului de vocale și de consoane; grupuri de sunete (diftongi, maghiară: fonetică,
triftongi, semivocale) pronunțarea și scrierea lor corectă. Hiatul. morfologie, sintaxă.
Pronunțarea corectă a silabelor accentuate și neaccentuate.
Tipurile de grupuri de vocale și consecințele lor ortografice. Limbi străine:
Observarea diferențelor dintre dialectele limbii române. compararea structurii
Compararea sistemului de sunete din limba română și limba limbii române cu
maghiară. fonetica, structura
Caracteristicile morfologiei: rolul sufixelor și prefixelor în forma și morfologică, metode de
înțelesul cuvintelor. formare a cuvintelor,
Rădăcini de cuvinte absolute și relative. Cuvinte de bază, cuvinte structura sintaxei în
formate prin derivare, familii de cuvinte. Formarea corectă a limba străină studiată.
cuvintelor.
Cunoștințe de lexicologie: criteriile și tradițiile grupării cuvintelor
în părţile de vorbire; cunoașterea sistemului părţilor de vorbire; părți
de vorbire tranzitorii.
Sintagmele : (structuri de cuvinte) tipurile de sintagme, rolul lor în
construirea propoziţiei. Recunoașterea sintagmelor de subordonare
și de coordonare. Folosirea lor corectă la construirea propoziţiilor.
Definirea structurilor sintagmatice ale propoziţiilor, alcătuirea
reprezentării grafice raționale a propoziţiei.
Sintaxa: însușirea noțiunilor de sintaxă. Sensul sintaxei. Tipurile de
propoziţii,comunicația în funcție de conținut și de intenția
vorbitorului. Folosirea corectă a propozițiilor simple și compuse.
Înțelegerea coordonării și subordonării.
Înțelesul propoziției în context. Înțelegerea sensului propoziției de
denotare și de co-notare.
Compararea structurii limbii române și limbii maghiare.
Observarea ordinii cuvintelor.
Sunetul, fonema, regulile foneticii, diftongul, triftongul, hiatul, morfema,
Noțiuni–cheie/
rădăcina cuvântului (rădăcină absolută și relativă), structura cuvântului
noțiuni
(sintagma), părți de coordonare și de subordonare în propoziție.

Unitate tematică/ Total


Semantica
Obiective cadru 15 ore
Cunoașterea onomatopeelor și interjecțiilor. Legătura dintre fonetism
Cunoștințe și sensul cuvântului. Cuvinte cu unul și mai multe sensuri, mono-, și
anterioare polisemia. Sinonime, antonime, omonime-rolul lor în dezvoltarea
vocabularului. Câteva zicale și proverbe.
Obiectivele Recunoașterea legăturii dintre aspectul fonetic și înțelesul cuvântului.
instructiv-educative Observarea mai multor sensuri ale unui cuvânt, sinonimia, cuvinte cu

6
formă identică sau asemănătoare (omonimia și paronimia),
ale unității tematice interpretarea și folosirea corectă a lor.
Cunoștințe/cerințe de dezvoltare Puncte de legătură
Cuvinte, tipuri de cuvinte pe baza legăturii dintre aspectul fonetic Limba și literatura
și sensul lor. Grupurile de cuvinte onomatopee și interjecții. maghiară : compararea
Înțelegerea corectă a noțiunii de polisemie. Înțelegerea rolului zicalelor și proverbelor
cuvintelor cu un singur sens și cu mai multe sensuri. Înțelegerea românești și maghiare,
corectă a expresiilor metaforice, dezvoltarea pe parcurs a descifrarea mesajului
aptitudinilor și deprinderilor necesare pentru acest exercițiu. lor; recunoașterea
Folosirea conștientă a sinonimelor și antonimelor în interesul unui rolului onomatopeelor
mod nuanțat de exprimare. Îmbogățirea vocabularului prin căutarea și al interjecțiilor în
cuvintelor din același câmp semantic. Dezvoltarea modului de creațiile lirice;
comunicare și de scriere civilizate, efortul de a-și constitui un sensurile multiple ale
arsenal de moduri de exprimare nuanțat și diversificat, în vederea diferitelor opere.
folosirii fluente a cunoștințelor.
Înțelegerea tâlcului zicalelor și proverbelor românești. Compararea Istorie, cunoştinţe
zicalelor și proverbelor românești și ungurești, concluziile care se despre societate şi
pot trage. cunoştinţe cetăţeneşti:
sensul expresiilor în
limba vorbită și în
disciplinele citate.
Aspectul fonetic, sensul, cuvinte onomatopeice și interjecții, structura
Noțiuni–cheie/ semantică, câmpul semantic, cuvinte mono -, și polisemantice, polisemia,
noțiuni cuvântul polisemic, omonimia, omonimele, sinonimia, sinonimele
(cuvinte cu înțeles înrudit), antonimia, antonimele.

Unitate tematică/ Total


Textul
Obiective cadru 30 ore
Aptitudini de înțelegere a textului și de compunere de texte potrivit
vârstei. Citirea comprehensivă a textelor de beletristică și a celor
Cunoștințe
care comunică cunoștințe generale. Scoaterea ideii de bază și
anterioare
reformularea ei. Recunoașterea diferențelor dintre graiul viu, textul
pe suport hârtie şi în format electronic.
Înțelegerea textului ca mijloc de comunicație având ca valoare
principală o coeziune pronunțată (globală, lineară).
Obiectivele Cunoașterea componentelor lingvistice și nelingvistice ale textului și
instructiv-educative folosirea lor în practică.
ale unității tematice Dezvoltarea aptitudinilor de analiză a textului, luând în considerare
factorii lingvistici și nelingvistici. Învățarea metodelor de prelucrare
a textului.
Cunoștințe/cerințe de dezvoltare Puncte de legătură
Cunoașterea noțiunilor și caracteristicilor diferitelor texte. Limba și literatura
Contextul, coeziunea textului (globală, lineară). maghiară: construirea
Asimilarea și folosirea la nivel de aptitudini a componentelor textelor românești și
lingvistice și nelingvistice ale textelor orale și scrise. Armonizarea maghiare (observare,

7
textului oral și a limbajului corporal.(contactul vizual, mimica, comparare).
timbrul).
Armonizarea și folosirea corectă a simbolurilor lingvistice (de Istorie, cunoştinţe
ex.propoziții) și nelingvistice (de ex.silabisirea, tipurile de litere, despre societate şi
figurile ). cunoştinţe cetăţeneşti:
Textul și comunicarea. Cunoașterea circumstanțelor de comunicare tipurile de texte
care influențează alcătuirea şi înțelegerea textului. bibliografice.
Unitățile structurale (micro, și macrostructurale) ale textului și
tipurile de structuri (structuri lineare, paralele sau opuse, structuri Cultură și civilizație
mozaic și structuri încadrate ). Sensul și tema textului. Coeziunea românească:
conținutului, a ideii, elemente de coeziune semantică în text. interpretarea textelor de
Gramatica textului. Dezvoltarea culturii lingvistice prin exerciții de acest gen.
analiză a textului și de compuneri de texte.
Cunoașterea caracteristicilor diferitelor tipuri de texte. Biologie-higienă,
Compararea textelor orale și scrise, identificarea unor elemente chimie,
diferite. geografie:vocabularul
Compararea textelor orale, pe suport hârtie, și pe internet, și structura textelor de
observarea unor caracteristici diferite. Cunoașterea și exersarea popularizarea
metodelor de prelucrare a textului. cunoștințelor.

Informatică: lecţii
interactive de limbă,
diferite tipuri de texte,
texte funcționale.
Texte, texte corelate, coeziunea textelor, coeziunea globală, lineară,
mesajul, factori lingvistici și nelingvistici, circumstanțe de comunicație:
expeditorul, destinatarul, realitatea, codul, situația de comunicație, tipul
de text, unitate micro, și macrostructurală, propoziție enunț, bloc de
Noțiuni–cheie/
propoziții, propoziție în sistem, tipuri de structuri: structura lineară,
noțiuni
paralelisme, opoziție, structuri încadrate și sub formă de mozaic, asocieri,
texte asociative; cuvânt cheie, izotipia, descrirerea noțiunii, tema, ordinea
cuvintelor, ordinea propozițiilor, tipuri de texte: monolog, dialog, polilog,
text oral, text scris, electronic, spontan, pregătit.

Unitate tematică/ Total


Înțelegerea textului, compunerea de texte.
Obiective cadru 20 ore
Înțelegerea mesajului din textul auzit și citit. Cunoașterea tipurilor
Cunoștințe
de texte imprimate sau electronice. Familiarizarea cu fazele
anterioare
compunerii unui text.
Obiectivele Formarea unor deprinderi și tehnici de a lua notițe, conform
instructiv-educative destinației textului. Dezvoltarea aptitudinii de a extrage esențialul,
ale unității tematice de a concentra, de a sintetiza textul.
Descifrarea mesajelor verbale și nonverbale. Familiarizarea cu
structurile și forma diferitelor tipuri de texte (text oficial, eseuri cu
caracter privat). Dezvoltarea deprinderilor de "compunere" prin
multe exerciții de elaborare a unor texte de diferite tipuri.
Dezvoltarea deprinderilor de elaborare a unor lucrări sau de

8
întocmire a proiectelor.
Cunoștințe/cerințe de dezvoltare Puncte de legătură
Citirea cu voce tare și în gând a diferitelor tipuri de texte (imprimate Istorie, cunoștințe
sau electronice ); utilizarea corespunzătoare a unor tehnici de citire, despre societate și
citirea globală şi cea detaliată a textului. Cunoașterea și exersarea cunoștințe
unor tehnici de prelucrare de texte, de a lua notiţe şi de întocmire a cetățenești; biologie
unor schițe după text. Dezvoltarea capacității de a prescurta textul higienă: scrierea unui
scoțând esențialul. Dezvoltarea unor texte, recrearea lor. Moduri de eseu.
receptare: interpretativ, critic și creativ. Ilustrații și figuri, legătura
dintre imagine și text. Toate disciplinele:
Procedee de interpretare a diferitelor tipuri de texte (literare, de întocmirea unor
cultură generală). Caracteristicile tipurilor de texte neliterare (de schițe, luarea de
răspândire a cunoştinţelor, din manual, din presă). notițe.
Procedee de analiză conform naturii genului din text. Îmbogățirea
cunoștințelor de elaborare de texte, experiențe în acest domeniu. Limba și literatura
Cunoașterea factorilor care determină elaborarea diferitelor tipuri de maghiară: scrisoare
texte: circumstanțe de comunicare, caracteristicile tipului de text și poetică, epistola; din
aptitudinile individuale ale autorului textului. Caracteristici de corespondența dintre
comunicare și de gen ale diferitelor tipuri de texte: (narațiunea, scriitori și poeți.
descrierea, caracterizarea, argumentarea, eseul, evaluarea,
dezbaterea, autobiografia, scrisoare de motivaţie, cererea, blogul, Informatică:
scrisoarea particulară și oficială). întocmirea de
Cunoașterea caracteristicilor de structură ale textului, dezvoltarea prezentări în format
deprinderilor de compunere de texte prin exerciții. power-point ; lucrări
Folosirea bibliotecii și a internetului în studierea individuală a de proiect, texte pe
documentelor imprimate și online. Culegerea de date: studierea internet (forumuri,
literaturii de specialitate, întocmirea bibliografiei; catalogare, notări în blog, e-mail),
întocmirea de fișiere, notițe, trimiteri; selectarea materialului, corespondență privată
sistematizarea, prelucrarea sa creativă și etică. Citatele, indicarea și oficială; documente
surselor, evitarea plagiatului. online: citirea unor
Dezvoltarea aptitudinilor de compunere a unor eseuri; tipurile de texte neliterare, texte
eseuri, caracteristicile lor. de publicitate, știri,
Cunoașterea caracteristicilor genurilor de studii și de prelegeri. comenzi.
Întocmirea diferitelor eseuri și prelegeri, citirea lor, dezbaterea lor,
pe baza criteriilor de conținut și formă învățate. Redactarea textelor
(format tradițional și electronic): invitații, apeluri (de ex.la serbări în
școală). Scrisoare de motivaţie (cu prilejul orientării profesionale).
Descriere, caracterizare, conferință, eseu, scrisoare oficială, cerere,
Noțiuni–cheie/
autobiografie, curriculum vitae (CV),scrisoare de motivaţie, împuternicire,
noțiuni
adeverință, invitație.

Unitate tematică/ Total


Cunoștințe de ortografie și de pronunție corectă
Obiective cadru 20 ore
Cunoașterea și aplicarea „noilor”reguli de ortografie. Cunoașterea
Cunoștințe
DOOM-ului (Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii
anterioare
române) și folosirea lui conform destinației.

9
Obiectivele Aplicarea regulilor de ortografie ale limbii române la nivel de
instructiv-educative deprinderi.
ale unității tematice Dezvoltarea deprinderilor de autocontrol și de autocorectare.
Cunoștințe /cerințe de dezvoltare Puncte de legătură
Compararea vechilor și noilor reguli de ortografie : problematica Limbi străine:
legată de „ă” și „î”; „sânt”, „sunt”. Cunoașterea regulilor principale compararea limbii
de ortografie și de pronunție a limbii române și folosirea lor pronunțate cu voce tare
corectă. cu alte limbi străine
Tipurile de semne diacritice și funcția lor. Vocale și semivocale învățate.
(diftongi, triftongi, hiat).
Consoanele: folosirea corectă a consoanelor duble. Toate disciplinele:
Ortografierea corectă a numelor proprii (străine) și pronunția lor ortografie și pronunție
corectă. corectă.
Folosirea majusculelor: formule de adresare, nume proprii, ființe
mitologice, sfinți, nume de animale, teritorii geografice și Informatică: folosirea
administrative, constelații, epoci istorice și evenimente majore, programelor de control
conferințe științifice, sărbători religioase și profane. al ortografiei, texte
Problematica scrierii împreună sau separat (de ex..sau/s-au; iau/i- funcționale
au; ceai/ce-ai…). (corespondență,
Ortografierea cuvintelor mozaic, a cuvintelor create (prefixări, adresare).
sufixări) și a cuvintelor compuse, a grupurilor de cuvinte.
Regulile folosirii prepozițiilor și a conjuncțiilor.
Exersarea unor reguli de ortografie legate de diferitele nivele ale
limbii dezvoltarea deprinderilor de scriere corectă. Folosirea
dicționalelor ortografice, a unor programe electronice de control al
ortografiei.
Noțiuni–cheie/ Principiul de bază al ortografiei, reguli, legități, programe de control al
noțiuni ortografiei, cuvinte mozaic.

Literatura

Unitate tematică/ Total


Arta, realitatea, valorile
Obiective cadru 15 ore
Cunoștințe Cunoștințe de bază despre rolul literaturii.
anterioare
Înțelegerea importanței și rolului literaturii (al artelor) de construire a
Obiectivele personalității, de înnobilare a sufletului. Abordarea artelor,
instructiv-educative dezvoltarea simțului etic și estetic. Capacitatea de a face abstracție și
ale unității tematice dezvoltarea în continuare a aptitudinii de interpretare a operei de
artă.
Cunoștințe Cerințe Puncte de legătură
Artă și realitate. Elevul Limba și literatura
Literatura și artele asociate.  va înțelege că arta prezintă o maghiară: diferite
Rolul artelor, caracterul lor realitate mai profundă, mai genuri literare.
senzual. Trăirile prin artă. adevărată, mai esențială decât
Esența reflectării realității în realitatea superficială; Cultură vizuală: opere

10
artă.Beletristica, artă a  știe că literatura este arta românești, ungurești și
cuvântului. cuvântului; din arta universală.
Creația literară: realitate-ficțiune.  este capabil să caute sensul
Limbajul artistic (imaginea). figurat din opera literară să Cânt și muzică: opere
Puterea expresivă a limbii. sesizeze esențialul de dincolo muzicale, romanțe.
Sensuri excedentare exprimate de fenomenul prezentat;
prin mijloace artistice, valoarea  știe că simbolul, grupul de Artă dramatică şi
artistică. simboluri (cuvântul dans: text, muzică,
Structura operei literare. propoziția) nu câștigă mișcare.
Legătura dintre conținut și înțelesuri suplimentare decât
formă. în contextul operei;
Operele epice.  cunoaște caracteristicile
Operele lirice. specifice creației epice,
Ilustrații din lumea artei în formele epice de comunicare;
lumina unor opere la liberă  recunoaște câteva genuri
alegere (următoarele opere sunt lirice (tradiționale (de
recomandate ). ex.cântecul, elegia, oda);
De ex. adolescența:  este capabil să facă legătura
Ionel Teodorescu: La Medeleni, cu alte creații artistice
Lucian Blaga: Hronciul asociate la analiza operei
vârstelor; Mircea Eliade: literare epice sau lirice ;
Romanul adolescentului Miop.
 înțelege și simte puterea
Dragostea :
operei artistice de a face omul
Mihai Eminescu: Dorinţa;
mai bun, de a-i înnobila
Joaca:
sufletul, de a-i cizela mintea
Lucian Blaga: Izvorul nopţii;
prin trăiri care delectează și
Matei Florin: Băiuţeii
impresionează.;
(A bajutiak) fragment, Aventurile
 este capabil să facă diferența
incredibile ale lui Stim și Stam.
dintre creația artistică și
Tudor Arghezi: Prefaţă la Ţara
kitsch;
piticilor.
Familia:  cunoaște pe dinafară 2-3
Costache Negruzzi: Cum am fragmente de proză și 3 opere
învăţat româneşte. lirice.
Crezurile poetice ale autorilor:
Octavian Goga: Rugăciune;
Lucian Blaga: Eu nu strivesc
corola de minuni a lumii,
Horia Lovinescu: Moartea unui
artist (fragment).
Slăbiciuni umane:
B.Șt.Delavrancea: Hagi Tudose.
Aventuri, călătorii:
Calistrat Hogaș: Chira
Chiralina.
Lumea fantasticului:
Mircea Eliade: Cum am găsit
piatra filozofală, 12000 de
capete de vită.
Viața și moartea:

11
Mihai Eminescu: Mai am un
singur dor.
Artă, realitate, valoare, beletristică, temă, motive, fenomene, esențialul,
Noțiuni–cheie/ sensuri suplimentare, estetica, creație autonomă, epigoni, expresie, idee,
noțiuni subiectivul, epica scurtă, epica lungă, simbol, limbaj artistic-estetic,
katarsisul.

Unitate tematică/ Biblia Total 7


Obiective cadru (în limba română) ore
Cunoștințe Câteva pilde din Biblie în limba română din Vechiul și Noul
anterioare Testament.
Elevii vor înțelege că biblia este „cartea cărților”, piatra de temelie a
artelor.
Obiectivele
Dezvoltarea aptitudinilor și a deprinderilor prin interpretarea pildelor
instructiv-educative
biblice; explicitarea sensurilor suplimentare din textele biblice.
ale unității tematice
Prezentarea unor forme comportamentale, teme, motive, principii
pozitive; formarea unor atitudini corecte.
Cunoștințe Cerințe Puncte de legătură
Fragmenete din Vechiul Elevul Limba și literatura
Testament (de ex.: Geneza;  posedă cunoștințe de bază maghiară: creații
Cădere în păcat; Cain și Abel; despre istoria Bibliei, despre literare pe teme
barca lui Noe ; Iosif și frații săi; traducerile sale; biblice.
Judecata lui Solomon; Istoria  înțelege că influența „cărții
profetului Ionas; Moise și cele cărților ” este aproape Cultură și civilizație
zece porunci; Cântarea incomensurabilă în cultura românească: poezii pe
cântărilor (fragment). europeană (cât și în arta tema obiceiurilor
Ilustrații de texte din Noul românească și cea ungară); populare.
Testament de ex. Nașterea lui  știe că diferitele ramuri ale
Isus; Călătoria magilor; artelor (literatura, muzica, Cultură vizuală:
Fiul risipitor; Imnul iubirii al artele plastice, filmul) se prelucrarea temelor
apostolului Paul; Pasiunea și inspiră din istoriile Vechiului biblice în literatură,
învierea domnului Isus. și Noului Testament, și le muzică, arte plastice și
Păstrarea tradiţiei biblice în prelucrează; film (exemple din
cultura europeană, maghiară și  înțelege rolul Bibliei (al diferite epoci istorice).
română. Sărbători religioase pildelor biblice, al psalmilor)
(Crăciunul, Paștele). în crearea diferitelor genuri Cânt și muzică:
Poezia populară a tradițiilor artistice; imnuri, psalmi puși pe
etnografice (de ex.colindele,  cunoaște cele zece porunci muzică.
cântecele de Crăciun....). primite de Moise;
Creații pe teme biblice (ilustrații  cunoaște colinde, zicale,
de texte ) din literatura română: proverbe românești cu
de ex.: Mihai Eminescu: referințe biblice (de
Scrisoarea I.; Rugăciunea unui ex.:.nimeni nu poate fi profet
dac; Marin Sorescu: Ionas în țara sa);
(fragment); Tudor Arghezi:
 înțelege corelația care există
Psalm.
între unele întâmplări biblice

12
și sărbători (de ex.: de
Crăciun: scene legate de
Sfânta sărbătoare a Nașterii
Domnului; colindatul;
colindatul cu turca, colindatul
cu steaua).
 cerințe minime de cunoaștere
a bibliei: 2-3 pilde din
Vechiul Testament; 2-3 pilde
din Noul Testament.
Vechiul și Noul Testament din Biblie; geneza, parabola, pilde, psalmi,
Noțiuni–cheie/
evanghilia, evangheliștii, profeții, apostol, pasiune, răstignirea pe cruce,
noțiuni
Golgota, canonul, Canaanul.

Unitate tematică/ Total


Poezia populară românească
Obiective cadru 10 ore
Cunoștințe Cunoașterea câtorva creații populare (balada, doina, cântecul de
anterioare leagăn).
A se arăta că poezia populară este parte integrantă a literaturii
Obiectivele
române, este un mijloc de exprimare a bogăției spirituale a
instructiv-educative
poporului. Cunoașterea și îndrăgirea creațiilor caracteristice poeziei
ale unității tematice
populare românești.
Cunoștințe Cerințe Puncte de legătură

13
Poezia populară-poezia cultă. Elevul Limba și literatura
„Doina” creație tipică a poeziei  va recunoaște caracteristicile maghiară:
populare românești.Multiplele de conținut și formă ale paralelisme
feluri de doine, caracteristicile de „doinei”, va resimți starea (Monăstirea
conținut și stare sufletească ale emoțională lăuntrică; Argeşului, Kőmíves
doinelor.  Va putea declama corect Kelemenné).
textul baladei Mioriţa ;
Balade populare românești :  va înțelege mesajul multiplu Cultură vizuală:
Mioriţa și/sau Monăstirea al acestor creații și va mănăstiri, cetăți și
Argeşului. cunoaște caracteristicile alte realizări ale
Caracteristicile genului de baladă genului; civilizației.
populară. Teme, motive.  va putea folosi și va îmbogăți
cunoștințele pe care le are
despre baladă;
 va putea căuta și identifica
principalele motive: ca de ex.
complotul, păstoritul de
transhumanță, (pe două
pajiști) oaia năzdrăvană ;
măicuța plângând și imaginile
de „nuntă-înmormântare;
testamentul păstorului;
 va ști să argumenteze la
nivelul vârstei sale ideile
filozofice legate de destin care
apar în baladă;
 va ști să dea definiția
alegoriei;
 va înțelege sensul "motivului
de sacrificiu" din balada
Monăstirea Argeşului, va
percepe tensiunile care se iscă
din" relația dintre artist și
opera sa";
 știe că este nevoie de un mare
sacrificiu pentru a crea o
operă nemuritoare, de valoare
universală;
 este capabil să facă asociația
cu o capodoperă a literaturii
maghiare, cu balada Kőmíves
Kelemenné ( Meșterul zidar
Kelemen);
 este capabil să aducă
argumente pro și contra
pentru spiritul de
sacrificiu,dragostea de muncă,
conștiința menirii;
 știe să enumere alte exemple
pe această temă din literatura

14
Valori artistice și morale în Elevul
povestea „Tinereţe fără  înțelege adevărul universal
bătrâneţe şi viaţă fără de din poveste și este capabil să-
moarte”. și formuleze o părere proprie;
Structura. Motive. Valoarea  participă la obiceiurile
universală a mesajului acestei populare dramatice;
povești. recunoaște importanța poeziei
Obiceiuri populare dramatice și populare;
arta lor poetică.  nivelul minim de cunoștințe
din opere de acest gen:
este capabil să înțeleagă
sensul unei doine, al unei
balade, și al unei povești;
 este capabil să declame textul
corect al baladei „Miorița".
Balada populară, balada cultă, cainismul; păstoritul de transhumanță,
Noțiuni–cheie/
testamentul „nunta-înmormântare”, motivul sacrificiului, imnul, psalmul,
noțiuni
predica.

Unitate tematică/ Total 5


Literatura română în secolul XVI-XVIII.
Obiective cadru ore
Cunoștințe Cunoștințe de bază de istoria limbii, legende.
anterioare
Conștientizarea importanței culturii românești în limba slavă veche.
Cunoașterea primului vestigiu de limbă română, interpretarea lui în
legătură cu începuturile scrierii în limba română. Elevii vor înțelege
Obiectivele că literatura religioasă și operele cronicarilor au contribuit la
instructiv-educative dezvoltarea limbii române.
ale unității tematice Se vor identifica corelațiile cu istoria culturii.
Prezentarea succintă a curentului filozofic al epocii luminilor.
Prezentarea rolului Școlii Ardelene, în contextul epocii luminilor din
Europa.
Cunoștințe Cerințe Puncte de legătură
Ilustrații din literatura secolelor Elevul Limba și literatura
16–18 în limba slavă veche și  va cunoaște începuturile maghiară:
română. Fragmente din vestigiul culturii românești scrise, cele iluminismul european
de limbă în slava veche mai vechi vestigii de limbă; și cel unguresc.
Învăţăturile lui Neagoe Basarab  va înțelege însemnătatea
către fiul său Teodosie. literaturii religioase și a Istorie, cunoștințe
Începuturile scrierii în limba operei cronicarilor în despre societate și
română (Scrisoarea lui Neacşu dezvoltarea limbii și culturii cunoștințe cetățenești:
din Câmpulung). românești; religia reformată și
Biblia de la București.  va cunoaște profesiunea de protestantismul.
Marii cronicari (scurtă trecere în credință a Școlii Ardelene, în
revistă). contextul gândirii epocii Informatică: căutare
Dimitrie Cantemir: Descrierea pe internet; culegerea

15
Moldovei (fragment). luminilor și rolul său în de informații.
Iluminismul românesc și Școala înrădăcinarea și adâncirea
Ardeleană. conștiinței naționale;
 va ști să-i enumere pe
reprezentanții Școlii
Ardelene: Samuil Micu
Klain, Gheorghe Şincai,
Petru Maior, Ion Budai-
Deleanu;
 va înțelege puterea și
impulsul pozitiv al
protestantismului asupra
dezvoltării limbii și culturii
românești într-o relație de la
cauză la efect;
 nivel minim de cunoaștere a
operelor:
Dimitrie Cantemir:
Descrierea Moldovei
(fragmente).
Noțiuni–cheie/ Limba vorbită, cea scrisă, vestigii de limbă, cronicari, iluminismul,
noțiuni protestantismul, traducerea bibliei.

Unitate tematică/ Total


Literatura română în prima jumătate a secolului XIX.
Obiective cadru 10 ore
Cunoștințe Cunoașterea câtorva creații epice și lirica.
anterioare
Cunoașterea trăsăturilor esențiale ale celor mai importante programe
pentru dezvoltarea limbii române, a presei, a învățământului și a
teatrului.
Personalități celebre: prezentarea activității lui Grigore
Obiectivele
Alexandrescu, Nicolae Bălcescu, Dimitrie Bolintineanu, Alecu Russo,
instructiv-educative
asimilarea cunoștințelor.
ale unității tematice
Prezentarea curentelor de gândire și de stil caracteristice epocii:
clasicismul, sentimentalismul, romantismul-legat de activitatea și
profesiunea de credință a lui Ion Eliade-Rădulescu, Grigore
Alexandrescu, Vasile Alecsandri.
Cunoștințe Cerințe Puncte de legătură
Contextul social, politic și Elevul Limba și literatura
cultural al primelor decenii ale  are vaste cunoștințe despre maghiară:
secolului XIX. Dezvoltarea filozofia și profilul epocii; reprezentanții
presei, învățământului, teatrului despre curentele de gândire și romantismului în
în limba română. de stil ale epocii; despre literatura română,
Cunoștințe generale despre principiile filozofice, artistice maghiară și
grupul de artiști ai epocii: Ion ale grupurilor de artiști; universală;
Heliade-Rădulescu, Grigore  cunoaște rolul determinant al caracteristici ale

16
Alexandrescu, Nicolae Bălcescu, personalităților marcante curentului de stil;
Alecu Russo, Dimitrie asupra epocii; programele principale
Bolintineanu, Anton Pann,  cunoaște în esență cele mai în serviciul limbii
Vasile Alecsandri. importante programe și maghiare.
Programe culturale. lucrări pentru dezvoltarea
Curentele de stil ale epocii: limbii române; Istoria, cunoștințe
clasicismul, sentimentalismul,  recunoaște trăsăturile de stil despre societate și
romantismul. ale noilor genuri, ale cunoștințe cetățenești:
Dacia literară program al clasicismului, Personalitățile celebre
romantismului românesc. sentimentalismului, și ale epocii reformiste
Contribuția scriitorilor pașoptiști romantismului; din Ungaria.
(1848) la dezvoltarea limbii și  este capabil să facă asociații Caracteristicile epocii.
literaturii române, la crearea de cu cunoștințele de literatură
noi genuri și opere literare. maghiară și universală; Cultura și civilizația
Ion Heliade Rădulescu:  nivelul minim de cunoaștere a românească: poezia
Zburătorul (analiza literară a operelor: populară și
operei).  elevul este capabil să romantismul.
Grigore Alexandrescu: Umbra înțeleagă singur opera lui Ion
lui Mircea. Heliade-Rădulescu Geografie: Topografia
La Cozia (analiza operei). Zburătorul; legată de teme și de
 este capabil să interpreteze creatori.
gândirea și forma specifică a
operei lui Grigore
Alexandrescu Umbra lui
Mircea, La Cozia;
 este capabil să dea individual
răspunsuri orale și în scris
identificând
corelaţiileimportante.
Noțiuni–cheie/ Viața literară, program de cultură; mișcare, curente de idei, de stil,
noțiuni clasicismul, romantismul.

Unitate tematică/ Total


Portret–Vasile Alecsandri
Obiective cadru 15 ore
Cunoștințe Câteva trăsături fundamentale ale stilului epocii romantismului.
anterioare Cunoașterea câtorva pasteluri ale poetului.
Prezentarea portretului artistului creator al stilului romantic timpuriu.
Obiectivele Conștientizarea câtorva teme fundamentale ale operei (trăiri legate
instructiv-educative de peisaj și de dragoste, patriotismul, trecerea).
ale unității tematice Accentuarea rolului de pionierat al lui Vasile Alecsandri, prezentarea
programului său de acțiuni și a tezei sale poetice.
Cunoștințe Cerințe Puncte de legătură
Creația lirică a lui Vasile Elevul Limba și literatura
Alecsandri, teme caracteristice  cunoaște epoca istorică, maghiară:
(de ex..dragostea, peisajul, viața istoria culturii, perioada romantismul.
și moartea, evenimente istorice). culturală în care poetul a trăit,

17
Poezia de dragoste. a creat și și-a asumat funcții Cultură vizuală:
Idile și elegii. publice; creații romantice de
De exemplu: O seară la Lido,  cunoaște portretul unui poet artă plastică.
Steluţa, Lăcrămioare. romantic, angajamentul său
Creaţii peisagistice. Pasteluri: uman și artistic, programul
Sfârşit de toamnă, Lunca din său novator;
Mirceşti.  știe că Vasile Alecsandri a
Evenimente istorice: creat un nou gen literar în
Hora Unirii. literatura română, pastelul;
 studiază și individual câteva
teme importante ale operei lui
Alecsandri, atitudinea eului
său liric (de ex.dragostea,
peisajul, viața și moartea,
evenimente istorice);
 este capabil să își formuleze o
părere proprie la analiza
operelor;
 nivel minim de cunoaștere a
operelor: O seară la Lido și
un pastel (de ex. Sfârşit de
toamnă).
Noțiuni–cheie/ Atitudine poetică, eul liric, portretul, întreaga operă, pastelul, idila, elegia.
noțiuni

Unitate tematică/ Epoca marilor clasici ai literaturii române. Total


Obiective cadru Opera lui Mihai Eminescu 30 ore
Câteva date din viața lui Eminescu. Cunoștințe de bază privind
Cunoștințe
particularitățile stilului romantic.
anterioare
Fiind băiet păduri cutreieram; Sara pe deal.
Literatura celei de-a doua părți a secolului XIX.(prezentare globală).
Prezentarea marilor teme și motive caracteristice ale poetului geniu
romantic, cunoscut și în literatura universală (timpul, cosmosul,
Obiectivele istoria, natura și dragostea). Prezentarea complexă a operei sale în
instructiv-educative vederea dezvoltării aptitudinilor de abstractizare, de interpretare a
ale unității tematice unei opere la elevi. Pregătirea elevilor pentru a integra conținutul
filosofic al operei, pentru a înțelege concepția poetului despre peisaj,
despre dragoste, teoria lui despre geniu, despre univers, despre
trecerea timpului, singurătate și artă.
Cunoștințe Cerințe Puncte de legătură
Opera lui Mihai Eminescu. Elevul Limba și literatura
Marile teme ale poeziei sale.  va cunoaște principalele maghiară: Teme și
Timpul (timpul concret,timpul perioade ale creației lui motive asemănătoare
subiectiv ): Eminescu și locul său în în poezia lui Mihai
ex. Trecut-au anii… literatura universală; Eminescu și a lui
 este capabil să lege Vajda János.

18
Cosmosul (micro și cunoștințele pe care le are din Traduceri ale poeziilor
macrocosmosul, infinitul, cerul, literatura română, maghiară și lui Eminescu în limba
luna, soarele, stelele, luceafărul, universală cu cunoștințele maghiară (de ex.:
geneza, muzica sferelor): La despre romantism; Esthajnalcsillag;
steaua; Luceafărul.  cunoaște principalele Ó, jössz-e már?).
caracteristici ale stilului Muze în literatura
Ars poetica: epocii romantismului; maghiară.
Critica socială, destinul geniului,  recunoaște în decursul
singurătatea lui. analizelor literare marile teme Cultură vizuală:
Luceafărul. și motive, genurile literare, creații specifice epocii
soluțiile poetice ale lui din domeniul artelor
Peisajul: (concret, metaforic)- Eminescu, stilul său; plastice.
Vise de dragoste, dorința,  recunoaște legătura dintre
împlinirea: Dorinţa, Lacul, peisajul exterior și cel Cânt și muzică: piese
Floare albastră, Sara pe deal; interior, sufletesc (metaforic); muzicale romantice.
Dragostea neîmpărtășită: Pe  știe că în poezia de dragoste a
lângă plopii fără soţi, Te duci, lui Eminescu fericirea în Informatică: căutare
De câte ori iubito, De ce nu-mi dragoste este exprimată și pe internet; epoca
vii? prin perfecțiunea edenică a romantică (literatură,
Femeia înger și femeia demon; naturii (Dorinţa), iar natura muzică, arte plastice).
(Înger şi demon). lipsită de splendoare exprimă
iubirea neîmplinită (De ce nu-
Peisajul și trecerea: mi vii?);
Mihai Eminescu: Mai am un  cunoaște crezul poetului
singur dor. despre poezie și despre
menirea artistului;
Analiza complexă a capodoperei  este capabil să facă individual
lui Eminescu Luceafărul. analiza unei opere a lui
Eminescu;
Geneza, istoria poemului, sursele
 înțelege mesajul filozofic al
de inspirație (folclorul, filosofia
operei Luceafărul, că omul
schopenhaueriană, mitologia
având o menire, geniul,
greacă și cea din India,
plătește nemurirea, valoarea
creștinismul); viața poetului
universală a creației cu
transformată în simbol.
nefericirea sa;
Structura operei:
 recunoaște bogăția temelor și
Nivelul universal-cosmic și cel
motivelor, varietatea lor;
uman-terestru. Bogăția de teme
și motive.  realizează prezența unor
Elemente epice, lirice și elemente lirice, epice și
dramatice în poem. dramatice în capodopera lui
Importanța sa filosofică, Eminescu și este capabil să le
sensurile sale alegorice. identifice făcând analiza
Expresivitatea limbajului poetic. operei;
Corespondența dintre Mihai  este capabil să analizeze
Eminescu și Veronica Micle. individual opera, să descifreze
Analiza altor 2-3 creații lirice ale esențialul din operă; înțelege
poetului în afara celor de mai mijloacele poetice și rolul lor;
sus.  știe să enumere exemple din
diferite genuri;

19
Genurile poeziei lui Eminescu  nivel minim de cunoaștere a
(idila, egloga, epistola, romanța, operelor: Fiind băiet păduri
oda, elegia, epigrama, sonetul, cutreieram, Sara pe deal,
doina). Luceafărul, De ce nu-mi vii?
Mai am un singur dor și încă
Fragmente din proza lui Mihai alte 2-3 poezii; 2-3 poezii pe
Eminescu: Sărmanul Dionis. dinafară;
 va fi capabil să prezinte
Prietenia dintre Mihai Eminescu creația lui Eminescu (pe baza
și Ion Creangă; prietenia dintre a min.10-12 poezii lirice și 1-
Mihai Eminescu și Ion Luca 2 poezii epice);
Caragiale.  este capabil să formuleze o
părere proprie, să dea
răspunsuri orale și în scris, să
declame corect textul unor
poezii.
Filosofie, folclor, mitologie, limbaj poetic, idila, egloga, romanța, doina,
Noțiuni–cheie/ sonetul, luceafărul, omul de rând, geniul, teoria geniului, individul, micro,
noțiuni și macrocosmosul, teme, motive, traduceri ale poeziilor, poezii puse pe
muzică, singurătatea, geneza, spațiul concret și abstract.

Unitate tematică/ Total


Opera lui Ion Creangă
Obiective cadru 20 ore
Una-două povești de Creangă și fragment din romanul autobiografic
Cunoștințe Amintiri din copilărie.
anterioare Elevul cunoaște atitudinea poeților romantici (Vasile Alecsandri și
Mihai Eminescu) față de poezia populară.
Cunoașterea specificului, tendințelor caracteristice ale literaturii
române de atunci (a doua jumătate a secolului XIX). Prezentarea
Obiectivele
simbolurilor realismului și poporanismului în literatură.
instructiv-educative
Prezentarea complexă a portretului prozatorului Ion Creangă,
ale unității tematice
sublinierea metodelor folosite în creația sa. Dezvoltarea deprinderilor
de analiză a nuvelelor și romanelor
Cunoștințe Cerințe Puncte de legătură
Prezentarea carierei artistice a lui Elevul Cultură și civilizație
Ion Creangă.  este capabil să recunoască românească: texte din
Variante de genuri: povestea, caracteristicile stilului realist creațiile populare;
narațiunea, nuvela, romanul în și popular în operele zicale, superstiții.
creația lui Ion Creangă. sctiitorului;
 cunoaște înțelepciunea din Limba și literatura
Povestea lui Harap-Alb cele mai importante opere ale maghiară: prietenia
(poveste); Povestea unui om lui Ion Creangă, dintre poeți (Petőfi
leneş (narațiune); complexitatea lor stilistică, Sándor–Arany János;
Moş Nichifor Coțcariul (nuvelă); caracterul lor umoristic; Ady Endre–Babits
Amintiri din copilărie (roman  este capabil să identifice Mihály).
autobiografic); trăsăturile caracteristice de

20
Teme și motive: satul tradițional; conținut și formă ale Cultură vizuală:
amintiri nostalgice din copilăria poveștilor, narațiunilor, Amintiri din copilărie
dispărută; virtuți și vicii umane. nuvelelor; este capabil să varianta
Personaje „vii” pe scena creației abordeze opera ca o cinematografică a
sale. compoziție operei.
Caracteristicile scrierilor sale: (având introducere, conflict,
originalitate, stil popular, umor intrigă, punct culminant și
aparte, atitudine de moralist, deznodământ);
abordare anecdotică.  este capabil să formuleze o
părere proprie despre faptele
Analiza romanului autobiografic eroilor cu argumente pro și
Amintiri din copilărie. contra;
Trăirile legate de copilărie și de  percepe și identifică
pământul natal. Copilăria, o atitudinile umane
retrospectivă nostalgică. fundamentale (virtuțile și
Aventurile din tinerețe apar ca viciile);
primele forme de manifestare ale  observă formele și punctele
(auto)cunoașterii. de vedere ale narațiunii lui
Prezentarea vieții sufletești a Creangă;
adultului în devenire, exprimarea  este capabil ca în cadrul
frământărilor lăuntrice ale analizei operelor să
acestei perioade intermitente. caracterizeze personajele
Personajul liric al operei principale, să judece
Amintiri din copilărie prezintă conflictele care decurg din
aventurile și psihologia copilului atitudinea lor;
din Moldova din secolul al  cunoaște caracteristicile
XIX.și pe cele ale specifice ale genului de
„adolescentului universal”; roman autobiografic;
Caracterizarea personajului.  se pune în locul lui Nică,
Specificul romanului trăiește aventurile lui, înțelege
autobiografic (de ex.Creangă își și resimte mesajul operei;
povestește aventurile din
 este capabil de o abordare a
copilărie, trăirile sufletești la
romanului din mai multe
persoana întâi singular, pe un ton
aspecte; este capabil să-și
nostalgic).
exprime propria părere;
Caracteristicile stilului
 cunoaște locul lui Ion
romanului:
Creangă în literatura română;
(stil autentic, verbal, avântat, cu
„ culori moldovenești de stil”,  nivel minim de cunoaștere a
anecdotic, plin de umor și operelor: Amintiri din
autoironie). copilărie; analiza unei
Prietenia dintre Mihai Eminescu povești, narațiuni, sau nuvele;
și Ion Creangă.  va fi capabil să analizeze și o
operă a lui Creangă
necunoscută pentru el ;
 a auzit și a citit despre
prietenia dintre Mihai
Eminescu și Ion Creangă;
 un fragment de proză din
Amintiri din copilărie.

21
Noțiuni–cheie/ Romanul autobiografic, stilul autentic, nostalgia, autoironia, stilul
noțiuni anecdotic, umorul, regionalismele.

Elevul „a învățat să învețe”, să folosească corespunzător sursele de


informație: cartea, biblioteca, internetul. Se descurcă în lumea
informațiilor, știind să găsească în mod creativ esențialul. Este capabil să
reacționeze în mod adecvat și rapid la actele partenerului de vorbire în
situații de discuție de toate zilele (acasă, la școală, la medic, la
cumpărături).
Folosește o intonație potrivită în procesul de comunicație. Își exprimă la
fel de curajos părerea pro sau contra în situații de vorbire cu mai mulți
participanți. Vorbește cursiv, savuros despre trăirile sale personale,
despre aventurile din tinerețe, condimentând din când în când ce are de
spus cu câte un cuvânt dialectal. Bineînțeles, reușește să-și armonizeze
mesajele verbale și non-verbale (gestuale).
Cunoaște diferitele nivele ale limbii române ca fonetica, lexicologia,
morfologia, sintagma, sintaxa, textologia și regulile de ortografie.
Rezultate scontate
Se descurcă la folosirea corectă a mijloacelor de fonetică ale textului, a
la sfârşitul ciclului
ordinii corecte a cuvintelor în propoziție și a intonației potrivite în frază.
de doi ani de
Folosește abil cunoștințele din domeniul semanticii pentru îmbogățirea
studiu
vocabularului ( sinonime, antonime). Este capabil să elaboreze
individual un text atât pe suport hârtie cât și în format electronic.
Știe să formuleze texte funcționale frecvent folosite. Are cunoștințe
apropriate despre limbă și societate, despre stratificarea socială a limbii,
despre rolul diferitelor variante ale limbii, despre dialect (propria sa
limbă maternă).
Cunoaște capodoperele poeziei populare românești, diferitele epoci de
istoria culturii, curentele filosofice și de stil, opera și portretul scriitorilor
și poeților români și este capabil să „dialogheze” cu „creația artistică”.
Este capabil să prezinte oral, și de asemenea în scris, tema și elementele
de formă ale creațiilor epice, să exprime oral și în scris gândurile și
sentimentele cuprinse în aceste opere.
Știe să lucreze în gupuri de lucru, ascultă părerea altora, formulându-și
părerile în mod civilizat. Are un scris ordonat, citeț.

Clasele 11-12

Obiectivul disciplinei de limbă și literatură română în ultimii doi ani de liceu este dezvoltarea
capacității de sinteză a elevilor, lărgirea orizontului lor critic, perfecționarea limbajului și al
simțului estetic. Este de așteptat ca tinerii care se apropie de sfârșitul studiilor, să dispună de o
bogată cultură lingvistică manifestată prin înțelegerea exprimării orale, prin capacitatea de a
înțelege și de a elabora texte în scris și de a folosi la un înalt nivel calitativ toate aceste
deprinderi în diferitele forme de comunicare orală și în scris. Scopul studierii limbii române
este îmbogățirea competențelor de analiză a textelor prin cunoștințe de stilistică, de retorică.
Disciplina are ca scop, pe de-o parte, prezentarea caracteristicilor diferitelor genuri de
stil (legate de domeniul particular, public, oficial, științific, publicistic), iar pe de altă parte,
dezvăluirea, exersarea în situații date ( sau create ) a diferitelor tipuri de retorică, de exprimare

22
în public ( printre care cuvântări la diferite ocazii, elogieri). Elevul va cunoaște calitățile unui
bun orator, caracteristicile de conținut și formă ale unei cuvântări impresionante. Are
posibilitatea să folosească tehnici de argumentare, de înșirare a unor argumente pro și contra.
Tânărul de 17-18 ani are deja o mare rutină în folosirea bibliotecii și a internetului și este
capabil să colecteze materiale, să întocmească o bibliografie modernă, să ia notițe, să
întocmească fișiere, să sistematizeze și să proceseze documentația adunată, să formuleze o
părere proprie. Învață metodele, și practică întocmirea individuală de proiecte.
Cunoaște și respectă etica de notare, de indicare a surselor, refuză plagiatul. Elevul în
clasă terminală este deja capabil să întocmească individual o lucrare mai lungă, o prezentare
power-point pe baza unor „cercetări” proprii.
Cunoaște în egală măsură diferitele tipuri de texte, genurile presei orale și scrise (pe
suport hârtie sau în format electronic).
Are deprinderi de compunere, de redactare a unor texte funcționale mai des folosite
(de ex. curriculum vitae, scrisoare de motivație). Are experiență în luarea de notițe pe baza
explicațiilor profesorilor și a ascultării diferitelor prelegeri, știe să desprindă și să selecteze
esențialul. Are de asemenea o experiență suficientă în întocmirea schițelor și a notițelor.
Predarea literaturii vizează în primul rând citirea comprehensivă-expresivă și analiza
diferitelor genuri de opere (lirice, epice, dramatice). Elevul este deja capabil să citească și să
analizeze texte din ce în ce mai lungi din romane și opere dramatice. Cunoaște noi tipuri, noi
structuri de romane, știe să identifice teoria timpului proustian, și influența psihanalizei
freudiene asupra literaturii secolului XX. Are cunoștințe complexe despre curentele de stil ale
epocii (simbolismul, suprarealismul, expresionismul), și cunoaște formele caracteristice de
apariție ale lor în diferitele opere literare sau în alte manifestări artistice asociate.
Spre sfârșitul studiilor de limbă și literatură, elevii vor dispune deja de cunoștințe și
competențe suficiente pentru a fi capabili să facă referințe la alte opere pe tema dată, să
compare opere create în timpuri foarte diferite, cu diferențe chiar de mai multe veacuri, pentru
a căuta și a releva teme și motive comune. Într-un astfel de context și cu această metodă elevii
vor putea explora posibilitățile de comentare a operelor prin interiorizare și de înțelegere a
ființei lor proprii, a propriului lor eu.
Elevul bilingv, educat în ambele culturi, va putea găsi puncte de legătură în literatura
română, maghiară, universală și în artele asociate.
La sfârșitul studiilor de limbă elevii în prag de bacalaureat vor avea capacitatea de a
„compune” răspunsuri orale și lucrări scrise coerente și bine structurate nu numai pe marginea
unor opere studiate la orele de literatură ci și din creații necunoscute pentru ei, pe care nu le-
au analizat încă. Conform concepției prezentate în programa cadru, predarea limbii și
literaturii la școală își atinge scopul dacă la aceste ore se vor forma indivizi care vorbesc
fluent limba română și se pot „pierde„ în plăcerile cititului, oameni care prin literatură învață
să-și formuleze marile probleme ale existenței.

Limba

Unitate tematică/ Comunicația. Total


Obiective cadru Comunicația mass-media 15 ore
Cunoștințe Cunoștințe de bază privind funcția mijloacelor de comunicație mass-
anterioare media, codurilor lor verbale și nonverbale.
Cunoașterea aprofundată a caracteristicilor, funcțiilor, formelor
Obiectivele
lingvistice și de exprimare ale comunicației mass-media.
instructiv-educative
Cunoașterea speciilor de mass-media. Crearea unei atitudini
ale unității tematice
conștiente privind efectele mass-media.

23
Cunoștințe/cerințe Puncte de legătură
Elevii vor înțelege că mass-media, comunicarea în masă interpelează Istoria, cunoștințe
în mod indirect și unilateral cu mijloace verbale și nonverbale un despre societate şi
public larg de receptori. Formarea unei păreri proprii despre lumea cunoștințe
comunicării în masă, formarea și dezvoltarea aptitudinii de selectare, cetățenești: rolul
de ex.selectarea comunicărilor de valoare de cele fără de valoare, a mass-media în viața
esențialului de neesențial. oamenilor, impactul
Cunoștințe despre diferitele forme de mass-media și despre cele mai său social.
importante genuri ale sale.
O vedere de ansamblu asupra regrupării diferitelor organe de presă, Limba și literatura
cunoașterea criteriilor de regrupare (de ex. publicare, periodicitate, maghiară: genuri ale
locul difuzării, presa scrisă și electronică, conținutul, diferențierea mass-media.
tendențioasă, limba).
Cunoașterea genurilor jurnalistice, presa de informare (comunicare a Etică: societatea de
informațiilor) și presa publicistică ( stilul publicistic). Aptitudinea de consum.
a recunoaște diferitele ansambluri redacționale de informare (știre,
informare, comunicat, corespondență, reportaj, interviu), observarea Cinematografie și
particularităților și a diferențelor acestora. mass-media: emisiuni
Cunoașterea textelor jurnalistice de opinie (articol, comentariu, de popularizare a
glosă, notă, scrisoare deschisă, scrisoare de la cititori, recenzie, cunoștințelor,
studiu, monografie, eseu). obiceiurile de consum
Cunoașterea genurilor ziaristice de radio și televiziune, tipuri de mass-media, radio și
emisiuni (printre care și emisiuni în limba naţionalităţii). Genurile televiziune ale
jurnalistice scrise și comentative. Observarea diferențelor dintre naţionalităţilor etnice.
emisiunile dinainte înregistrate (conserve) și emisiunile în direct.
Formularea părerii proprii despre diferitele tipuri de emisiuni, printre Informatică: reluarea
care emisiunile pentru minorități. diferitelor emisiuni la
Dezbatere despre diferitele forme ale criticii. Argumente pro și cerere (prin internet),
contra despre rolul mass-media în viața oamenilor. post de radio cu
Adoptarea unei atitudini cumpătate și critice față de raportul dintre emisiune în incinta
tineri și mass-media. școlii și jurnal
publicat în școală.
Mass-media, receptorul, media, genurile jurnalistice, genurile de
informare (știre, comunicat, corespondență, reportaj, interviu); genuri
Noțiuni–cheie/
jurnalistice de opinie (comentariu, glosă, notă, scrisoare de la cititori),
noțiuni
tipuri de emisiuni, emisiuni în limba naționalității, emisiune în direct,
emisiuni conservă, canale publice și comerciale de televiziune.

Unitate tematică/ Total


Cunoștințe de bază de stilistică
Obiective cadru 15 ore
Cunoașterea unor figuri de stil și mijloace stilistice și folosirea lor la
Cunoștințe
analiza operelor. Recunoașterea trăsăturilor specifice de stil ale
anterioare
autorilor și epocilor învățate.
Obiectivele Însușirea mijloacelor care influențează stilul. Identificarea valorii
instructiv-educative elementelor de limbă care determină stilul operei.
ale unității tematice Motivarea elevilor pentru a-și făuri un stil propriu prin identificarea

24
unor mijloace stilistice subtile. Făurirea unui stil propriu printr-o
folosire conștientă a limbii. Rafinament în folosirea limbii prin
cunoașterea unor mijloace stilistice nuanțate.
Dezvoltarea gândirii creative și a capacității de abstractizare, cât și a
aptitudinilor de înțelegere și de elaborare a unor texte.
Cunoștințe/cerințe Puncte de legătură
Înțelegerea legăturii strânse care există între noțiunile de limbă, Artă dramatică și
vorbire, text și stil. dans: utilizarea unor
Formarea unui stil propriu, utilizarea unor nuanțe subtile de stil. nuanțe de stil în
Recunoașterea valorii stilistice a elementelor verbale și nonverbale conversație.
din text. Elemente determinante de stil și efectul lor asupra stilului
în textul dat. Stil al epocii, al grupului, stil individual. naliza Istorie, cunoștințe
efectului unor nuanțe specifice de stil. despre societate și
Cunoașterea diferitelor genuri de stil (legat de domeniul vieții cunoștințe cetățenești;
particulare, publice, bisericești, oficiale, științifice, publicistice, cultură și civilizație
beletristice). Analiza efectului produs de diferitele nuanțe stilistice românească:
caracteristice. caracteristicile stilului
Folosirea conștientă a diferitelor genuri de stil proprii unor situații unor texte sursă.
de vorbire, sau unor intenții de comunicare la elaborarea de texte.
Se va acorda o atenție specială alegerii cu grijă a cuvintelor folosite Limba și literatura
și bunei înțelegeri privind importanța alegerii termenilor. maghiară:
Identificarea modului direct și metaforic în comunicare. Efectul muzicalitatea limbii
produs de folosirea mijloacelor de fonetică a frazei și a textului, de maghiare şi române,
schimbare a tonalității, intonației, intensității și a pauzelor în ordinea cuvintelor în
exprimare. Exerciții de folosire a diferitelor tipuri de texte (din propoziție, melodia
viața particulară, publică, din domeniul oficial, științific). frazei.
Recunoașterea caracterului unic, individual al textelor de
beletristică. Exerciții de stil. Cinematografie și
Utilizarea corespunzătoare a dicționarelor explicative (de sinonime, mass-media: diferite
antonime). manifestări.
Noțiuni–cheie/ Stilistica, stilul, valoarea stilului, genuri de stil, efectul stilului, stil verbal,
noțiuni stil nominal, mijloace poetice, figuri de stil (metafore, comparații,
sinestezie, metonimie, alegorie, simbol), eufemismul, cacofemismul.

Unitate tematică/ Total


Retorica
Obiective cadru 20 ore
Cunoștințe Formarea unei păreri proprii cu argumente pro- și contra. Utilizarea
anterioare diferitelor forme de exprimare verbală.
Introducere în știința retoricii. Se va înțelege că de fapt retorica ne
învață să vorbim. Investigarea din ce în ce mai profundă a funcțiilor
de comunicare ale retoricii.
Obiectivele
Identificarea caracteristicilor modului de exprimare. Învățarea
instructiv-educative
tehnicilor de argumentare corectă. Dezvoltarea aptitudinilor de orator
ale unității tematice
ale elevului, ale calităților sale de exprimare a gândurilor și
sentimentelor. Dezvoltarea în continuare a aptitudinilor sale de a
dezbate o problemă în mod civilizat.

25
Cunoștințe/cerințe Puncte de legătură
Cunoștințe de bază privind istoria retoricii. Elocința în trecut și în Istorie, cunoștințe
zilele noastre. Legătura dintre retorică și comunicare. despre societate și
Aptitudinile, calitățile relevante ale unui bun orator. Aptitudinea de cunoștințe cetățenești;
a intra în contact cu publicul. Valorizarea modului de prezentare și a limba și literatura
intensității vocii în concordanță cu nivelul emoțional al comunicării maghiară: elocința în
(intensitatea vocii, armonie, ritm). antichitate și în istoria
Obligațiile oratorului. Ungariei (de exemplu
Genurile de text de comunicare în public. Funcțiile de comunicare în epoca reformistă).
puse în valoare în diferitele genuri.
Forme de comunicare directe și indirecte, unidirecționale și Artă dramatică și
multidirecționale. Factorii procesului de comunicare în discursul dans: discursuri pe
public. Genurile clasice ale discursului. scenă,texte de
Structura ideatică-afectivă-spirituală a discursului argumentativ. monolog.
Structură rațională (includerea diferitelor argumente în text),
intensificarea climatului psiho-afectiv de la începutul discursului Cinematografie și
(atragerea atenției) până la atingerea apogeului stării afective a mass-media: mijloace
publicului receptor. de impresionare în
Formele, metodele de argumentare (inducție, deducție), elaborarea genurile de emisiuni
textului, discursul. televizate.
Dezbaterea (formularea părerii proprii, combaterea părerii
contrare,concluzii).
Armonizarea elementelor de comunicare verbală cu mijloace de
fonetică a textului (intensitatea vocii, intonația, accentul, melodia
frazei) și cu mijloacele de metacomunicație (mimica, gesturile).
Exerciții pentru însușirea diferitelor genuri de discurs public
(conferință, prezentare, intervenție, raport) cu situații create la orele
de curs, sau în afara lor.
Cunoștințe despre genurile de comunicare la radio și la televiziune
(știre, comunicat, glosă, reportaj, interviu).
Interpretarea fidelă, expresivă a textului din unele creații lirice și
epice.
Istoria retoricii, retorica (arta discursului, elocința), oratorul, discursul,
Noțiuni–cheie/ manifestare în public, modul de prezentare a discursului, intensitatea
noțiuni vocii, armonia, ritmul, genurile de texte, forme de comunicare,
argumentul, contraargumentul.

Unitate tematică/ Total


Cultivarea limbii
Obiective cadru 10 ore
Cunoștințe Ortografie, regulile (fundamentale) de gramatică în folosirea
anterioare vocabularului.
Obiectivele Perceperea ideii că limba este într-o permanentă schimbare. Prezentarea
instructiv- factorilor care influențează schimbările în limbă. Evidențierea rolului
educative ale normelor, a standardelor în limbă (modul de scriere, folosirea
unității tematice cuvintelor).
Explicitarea şi acceptarea în fața elevilor scopurile şi sarcinile cultivării

26
limbii.
Înțelegerea scopului și sistemului de sarcini în cultivarea limbii.
Tipurile de greșeli de ortologie (familial, familiar, babă bătrână).
Folosirea conștientă a cunoștințelor de ortologie în comunicarea
verbală și în scris.
Cultivarea limbii, programarea limbii, politica şi răspândirea
cunoştinţelor cu privire la folosirea limbii: norme, standarde,
intensificarea efectului afectiv de la începutul discursului (atragerea
atenției) până la atingerea apogeului stării afective a publicului
receptor.

Noțiuni–cheie/ Cultivarea limbii, programarea reformelor în limbă, norme, standarde,


noțiuni politica cu privire la folosirea limbii, popularizarea cunoștințelor de
limbă.

Cunoștințe/cerințe Puncte de legătură


Cunoașterea și utilizarea criteriilor și diferitelor faze de elaborare a Limba și literatura
proiectelor. Formularea scopului de atins prin lucrarea propusă. maghiară: metode de
Formularea temei, a titlului, alegerea tipului de text, colectarea de întocmire a schemei, de
materiale la bibliotecă, cu surf pe net, sau împrumutând cărți la luare de note, și de
bibliotecă. Întocmirea bibliografiei, studierea literaturii de elaborare a unui
specialitate, etichetarea, note din literatura de specialitate. proiect.
Colectarea de material autentic pe teren (ex.: material etnografic și
folcloric) cu chestionare, interviuri, cu notarea autentică a textului, Cultură și civilizație
cu folosirea unor mijloace TIC. românească:
Selectarea materialului strâns, întocmirea schemei, sistematizarea elaborarea unui proiect
materialului, tratarea lui, scrierea textului; folosirea corectă a în mod individual cu
metodelor. colectare de materiale
Citatul și referința. autentice.
Prezentarea bibliografiei (în ordine alfabetică, cu indicarea pe
primul loc a numelui de familie). Biologie-igienă:
În limba română se va pune virgulă între numele de familie și întocmirea unei lucrări
numele propriu (ex.Pop, Dimitru). de proiect.

Informatică: căutare cu
ajutorul unor programe
de surf pe net.
Noțiuni–cheie/ Cărți, folosirea cărților, programe de căutare pe net, lucrări de proiect,

27
colectarea de materiale, bibliografia, literatura de specialitate, citatul,
noțiuni
referința.

Unitate tematică/ Total


Pregătire pentru bacalaureat.
Obiective cadru 24 ore
Cunoștințe Cunoștințe legate de diferitele nivele de limbă.
anterioare Folosirea unui vocabular adecvat pentru situația de vorbire dată.
Se va pune în evidență sistemul logic de semnalizare al limbii, din
care fac parte toate elementele structurale, chiar și cele mai diferite
nivele de limbă (de la fonetică la textologie).
Obiectivele
Dezvoltarea deprinderii de sistematizare și de sinteză.
instructiv-educative
Întărirea curajului de a vorbi, activizarea vocabularului (oral și scris),
ale unității tematice
îmbogățirea lui în continuare.
Motivații pentru exersarea cunoștințelor de gramatică, ortografie,
stilistică; motivații pentru utilizarea legităților la nivel de aptitudini.
Cunoștințe/cerințe Puncte de legătură
Cunoștințe despre limba română în limba română. Limba și literatura
Înțelegerea importanței analizei diacronice și sincronice a limbii. maghiară: cunoștințe
Reîmprospătarea cunoștințelor de istoria limbii. de limbă (gramatică).
Sistematizarea și exersarea orală și în scris a cunoștințelor de
fonetică, lexicologie, morfologie, sintagmă, sintaxă, semantică, Cultură și civilizație
textologie, stilistică, retorică. Aplicarea regulilor gramaticale, românească:
stilistice și ortografice la elaborarea diferitelor tipuri de texte. interpretarea unor
Rezolvarea problemelor în mod individual și în grup. Atitudine texte, analiza poeziei
creativă de limbaj. populare legate de
Dezvoltarea competențelor de limbă și a altor competențe prin datinile învățate.
citirea unor texte și prin exerciții de folosire a limbii. Deprinderea de
comunicare orală, de citire comprehensivă, de elaborare creativă a Informatică: program
unor texte în mod corect. Înțelegerea avantajelor bilingvismului de ortografiere; pagini
(mutilingvismului). web pe teme de limbă
și de cultivare a limbii.
Noțiuni–cheie/ Analiza diacronică și sincronică a limbii, istoria limbii, competența,
noțiuni gramatica.

Literatura

Unitate tematică/ Total


Viziunea lui Ioan Slavici
Obiective cadru 15 ore
Cunoștințe Realismul în literatura română a secolului XIX. Creația artistică a lui
anterioare Ion Creangă și Ion Luca Caragiale.
Obiectivele Prezentarea portretului prozatorului ardelean Ioan Slavici;
instructiv-educative prezentarea tehnicilor sale narative.
ale unității tematice Abordarea sub mai multe aspecte a nuvelei sale psihologice Moara
cu noroc și a romanului Mara.

28
Dezvoltarea aptitudinilor de interpretare a nuvelelor și a romanelor.
Cunoștințe Cerințe Puncte de legătură
Caracteristicile creației artistice a
Elevul Limba și literatura
scriitorului realist român  cunoaște filosofia scriitorului maghiară: elemente
ardelean Ioan Slavici. realist; de stil ale realismului.
Influența lui Confucius asupra  știe că pentru Ioan Slavici
filosofiei scriitorului. Confucius era înțeleptul Etică: dezbaterea unor
Slavici protagonist al moralității, înțelepților, cine a enunțat probleme morale; legi
bun cunoscător al sufletului principiile morale ale scrise și nescrise;
uman. Contribuția sa la existenței (dragostea, legea și conștiința.
dezvoltarea prozei. sinceritatea, cinstea,
Moara cu noroc (analiză mărinimia, cumpătarea, Filosofie: chestiuni
literară). justețea); legate de sensul vieții.
Aspectul dramatic al acțiunii:  își dă seama de lupta eroului
conflicte sociale și psihice. principal, a lui Ghiță, cu Cinematiografie și
Analiza subconștientului. ispita îmbogățirii, drama mass-media:
Caracterizarea personajelor. psihologică a eroului adaptarea
Caracteristicile artei scriitorului principal care se zbate fiind cinematografică a
Slavici. sclavul banilor; operelor literare.
Comentarea altor nuvele de  urmărește cu atenție
Slavici (ex. Budulea Taichii, monologul interior al lui
Gura satului). Ghiță, frământările sale,
decăderea morală, ispășirea
Ioan Slavici: analiza romanului păcatelor lui;
Mara, abordarea romanului sub  se implică în dezbatere cu un
mai multe aspecte, de ex. puncte real discernământ;
de vedere, caracterizarea  formulează în mod individual
personajelor, tehnica de narare. judecăți în probleme de etică;
 este capabil să înțeleagă
sensul profund al nuvelei;
 comentează cu ajutorul
profesorului romanul Mara;
 cunoaște trăsăturile specifice
ale romanului realist;
caracterizarea complexă a
personajelor, analiza
psihologică aprofundată;
 nivel minim de cunoaștere a
operei: comentarea unei
nuvele și a unui roman.
Morala, analiza psihologică, arta literară, punctul de vedere,
Noțiuni–cheie/
caracterizarea, tehnica de narare, timpul, spațiul din roman, eroul din
noțiuni
roman.

Unitate tematică/ Total


Viziunea lui Ion Luca Caragiale
Obiective cadru 17 ore

29
Cunoștințe Câteva schițe ale lui Ion Luca Caragiale: D-l Goe, Vizita.
anterioare
Comunicarea unor cunoștințe de istorie a teatrului și de teorie a
dramei. Înţelegerea faptului că Ion Luca Caragiale în comdiile sale
cu o deosebită clarviziune critică mentalitatea, lipsa moralităţii,
Obiectivele deşertăciunea intelectuală şi psihică a oamenilor din mahala
instructiv-educative (suburbire bucureşteană). Elevii vor fi pregătiți să înțeleagă intenția
ale unității tematice educativă a comediilor, profesiunea de credință a autorului, și anume:
„nimic nu arde mai mult pe ticăloși ca râsul”.
Explicitarea calității comicului de a determina genul literar.
Descoperirea diferenței dintre comic și umoristic.
Cunoștințe Cerințe Puncte de legătură
Ion Luca Caragiale scriitorul Elevul Limba și literatura
realist și moralist.  cunoaște câteva schițe și maghiară: comedii,
Schițe și nuvele: semnificația lor nuvele de Caragiale, și este piese de teatru din
(ex. Două loturi, Lanţul capabil să descifreze mesajul literatura maghiară și
slăbiciunilor, Inspecţiune). lor; universală (ex.eroii lui
 dispune de suficiente Molière, comicul de
Ion Luca Caragiale Molière al cunoștințe de bază despre caracter și de situație).
românilor. istoria și teoria teatrului şi
Crezul său: râsul corectează dramei; Artă dramatică și
moravurile.  înțelege diferența dintre dans: arta teatrului,
comic și umor; efectul scenic.
Satira slăbiciunilor oamenilor  recunoaște metodele de
din mahala cu mijloace ca ironia, caracterizare ale scriitorului
satira, sarcasmul și comicul prin ironie, satiră, sarcasm și
(comicul de situație, de caracter, comic; în comediile analizate:
de limbaj, de nume; comicul O noapte furtunoasă și/sau O
tendențios/insinuant). scrisoare pierdută;
Personaje și împrejurări tipice.  este capabil să citeze exemple
Caracteristicile societății de din diferitele tipuri de comic;
mahala (triunghiuri conjugale,  înțelege perspicacitatea
scandaluri, fapte criminale și viziunii scriitorului în
senzaționale). prezentarea contradicțiilor din
Critica defectelor umane prin mahala și intenția educativă a
arta râsului: (ex. demagogia, comediilor sale;
incultura, ipocrizia,servilismul,
 este capabil să formuleze
infidelitatea, adulterul,
individual o caracterizare a
carierismul (parvenitismul),
personajelor; să analizeze
falsificarea alegerilor).
atitudinea și conflictele lor;
Comentarea comediei O noapte
 spectacolul de teatru îi face
furtunoasă și/sau O scrisoare
plăcere;
pierdută.
 își formulează părerea despre
piesa pe care a văzut-o și/sau
a citit-o;
 nivelul minim de cunoaștere a
operei:
comentarea unei comedii de

30
Caragiale, prelucrarea
analitică a comediei;
 are competența de a elabora o
teză coerentă de bacalaureat;
își structurează logic
răspunsul oral.

31
Realismul, istoria teatrului și a dramei; teoria dramei; comicul (de situație,
Noțiuni–cheie/
de caracter, de nume, comicul tendențios); ironia, satira, sarcasmul,
noțiuni
umorul, tipurile, tipic, circumstanțe.

Unitate tematică/ Literatura română la sfârșitul secolului XIX. și Total


Obiective cadru începutul secolului XX. Opera lui George Coșbuc 20 ore
Cunoștințe Curentele de idei și de stil în secolul XIX.( cele mai importante
anterioare particularități ale stilului).George Coșbuc: La oglindă.
Curentele de idei de la sfârșitul secolului XIX. și începutul secolului
Obiectivele XX, prezentarea constituirii unor grupuri, mișcări, curente de stil,
instructiv-educative identificarea specificului lor estetic, poetic (realismul,
ale unității tematice sămănătorismul, poporanismul).
Prezentarea operei lui George Coșbuc; teme, motive.
Cunoștințe Cerințe Puncte de legătură
Curente de idei și de stil în Elevul Limba și literatura
dezvoltarea literaturii și culturii  va cunoaște tendințele maghiară: romantism,
române. curentelor, cenaclelor, realism, poporanism.
Realismul, sămănătorismul, programelor de la sfârșitul
poporanismul. secolului XIX.și începutul
secolului XX.; caracteristicile
Reviste și personalități literare. estetice ale curentelor de stil;
Revista Sămănătorul–George  va cunoaște toate acele
Coșbuc, Alexandru Vlahuță, tendințe care au contribuit la
Nicolae Iorga. dezvoltarea culturii și
Viața românească: literaturii române.
Constantin Stere, Garabet
Ibrăileanu.
Opera lui George Coșbuc. Elevul Cultură vizuală :
Etapele carierei sale și creații  cunoaște epocile creației lui creații de arte plastice
caracteristice. Coșbuc, caracterul, tema, în stil realist.
Influența viziunii poporaniste ; genul, mijloacele poetice ale
realism și poporanism. poeziilor sale; Cultură și civilizație
Poezia naturii și a erosului rustic.  recunoaște influența românească: poezia
Sentimentul de dragoste (dorul, realismului și a riturilor de trecere.
împlinirea, decepția) analiza poporanismului;
următoarelor poezii, de ex.: La  descoperă legătura dintre
oglindă, Dușmancele, Numai natură și trăirile de dragoste
una, Pe lângă boi, în poezia lui Coșbuc;
Cântecul fusului și încă cel puțin  observă trăirile sufletești în
două-trei opere. poezia de dragoste a lui
Genurile lirice: cântecul, Coșbuc (cântece ocazionale,
cântecul ocazional, idila, elegia. idile, elegii) de la înfiriparea
Poezia evenimentelor majore din sentimentului-prin faza
viața rurală: Nunta Zamfirei și împlinirii -până la decepție.
Moartea lui Fulger (interpretarea Ex. La oglindă, Numai una,
operei). Cântecul fusului;
Post-romantismul.  recunoaște influența culturii
Caracteristicile conținutului, populare (datini, poezia
climatului, formei baladelor populară, elemente de basm);
culte. Prelucrarea artistică a  cunoaște specificul,
tradițiilor și datinilor populare. elementele de formă și de
Tonul de basm al ceremoniilor. conținut ale baladei culte;
Puterea expresivă a limbajului  desprinde elementele lirice,
poetic. epice, dramatice;
Trecutul istoric:  înțelege mesajul filosofic al
O scrisoare de la Muselim-Selo operelor despre viață și
(interpretarea operei). moarte;
Alte creații la alegere.  este capabil să comenteze
individual și să exprime ideile
din opera dată ;
 nivelul minim de cunoaștere a
operei: 5-6 creații lirice și cel
puțin o baladă cultă;
 știe să reproducă exact texte
învățate pe de rost: La
oglindă, Numai una, Cântecul
fusului (fragmente); Nunta
Zamfirei, Moartea lui Fulger
(fragmente).
Noțiuni–cheie/ Opera completă, sămănătorismul, poporanismul, balada cultă, erosul.
noțiuni

Unitate tematică/ Total


Portret–Octavian Goga
Obiective cadru 10 ore
Realismul, sămănătorismul, poporanismul.
Cunoștințe
Poezia de dragoste de inspirație populară, poezia peisagistică a lui
anterioare
George Coșbuc.
Pregătire pentru înțelegerea filosofiei poetului despre predestinație.
Obiectivele
Desprinderea caracterului simbolic al poeziilor lui Goga.
instructiv-educative
Abordarea din mai multe aspecte a atitudinii poetice, a genurilor
ale unității tematice
caracteristice,a temelor.
Cunoștințe Cerințe Puncte de legătură
Portretul lui Octavian Goga. Elevul Limba și literatura
Conștiința menirii sale,  va cunoaște caracterul poeziei maghiară: Ady Endre
mesianismul. lui Goga, motivele sale, (corespondența cu
Influența figurilor de stil ale figurile de stil ; va cunoaște Goga).
epocii asupra poeziei lui Goga. tonul specific al lui Goga;
Poetul profet.  identifică legătura strânsă
Teme, motive, trăiri dintre om și natură în poeziile
(ex.rădăcini, dezrădăcinare, analizate;
înstrăinare, singurătate,  recunoaște influența lui Mihai
melancolie, nostalgie, suferință, Eminescu și a lui George
adio, amintire, peisaj, dragoste). Coșbuc asupra creației lui
Caracterul profetic al stilului său. Goga;
Comentarea operelor Noi, Casa  se familiarizează cu noțiunile
noastră, Bătrâni, Rugăciune. de „dezrădăcinare” și de
Alte creații la liberă alegere. „înstrăinare”;
 nivel minim de cunoaștere a
operei: analiza complexă a 2-
3 creații;
 texte învățate pe de rost:
Bătrâni, Casa noastră
(fragment).
Noțiuni–cheie/ Dezrădăcinarea, înstrăinarea, mesianismul, poetul profet, traducere
noțiuni literară, dor, nostalgie, melancolie, vremea amintirilor.

Unitate tematică/ Simbolismul în literatura română. Total


Obiective cadru Portret–Alexandru Macedonski–George Bacovia 20 ore
Cunoștințe Romantism, realism, sămănătorism, poporanism.
anterioare
Obiectivele Prezentarea spiritualității şi a artei poetice a simbolismului românesc,
instructiv-educative descrierea concepției l’art pour l’art. Dezvoltarea deprinderilor de
ale unității tematice înțelegere a creației artistice.
Cunoștințe Cerințe Puncte de legătură
Reprezentanții simbolismului Elevul Cultură vizuală:
românesc.  va cunoaște spiritualitatea, simbolismul în arta
Alexandru Macedonski, Dimitrie esența artei poetice în plastică.
Anghel, Ștefan Petică, George simbolismul universal,
Bacovia, Ion Minulescu. maghiar, românesc; Limba și literatura
 știe să facă legătura dintre maghiară:
Alexandru Macedonski, cunoștințele sale de literatură simbolismul.
teoreticianul simbolismului română și universală;
românesc. Analiza operei  înțelege mesajul alegoriei
Noaptea de decemvrie. Noaptea de decemvrie, idealul
Poezie romantică cu elemente artistic al lui Macedonski,
simboliste. teoria sa despre geniu, crezul
a gânditorului elevat, al
omului adevărat;
 recunoaște elementele
simbolismului în poeziile
romantice (îndrumat de
profesor);
 compară trăsăturile omului de
rând și ale geniului, evocând
esența filosofiei
schopenhaueriene și a operei
lui Eminescu Luceafărul;
 culege motivele romantice
(ex. noaptea, clar de lună,…)
și elementele simboliste (ex.
emir, drumețul slut, drumul
adevărat, drumul sinuos,
Mecca cerească, Mecca
pământeană).
Poezia simbolistă a lui George Elevul
Bacovia, lirica sa emoțională. – este capabil să simtă
Exprimarea sentimentului atmosfera apocaliptică a
decadent de viață. Teme, motive. liricii lui Bacovia;
Îmbinarea peisajului interior cu  recunoaște în poezie starea
cel exterior; peisajul pustiu de sufletească zbuciumată a
iarnă, de toamnă (zăpada, omului modern, însingurat,
furtuna, vântul, frigul, gheața)– (angoasa, frica, singurătatea,
peisajul interior: (singurătatea, disperarea, neputința);
angoasa, frica, ambianță de  înțelege că esența liricii lui
sfârșitul lumii, agonia, moartea). Bacovia este absența,
Sunete și culori ( elemente excluderea, conștiința morții;
auditive și vizuale).  resimte ambianța „ de plumb”
Plumb–crezul poetului simbolist, din poezie, „mirosul morții”;
destăinuirea sa lirică. golul din suflet, singurătatea;
Alte creații la alegere: Lacustră,  descifrează sensul simbolic al
Decor. „plumbului” (culoare,
greutate), atmosfera evocată
(flori de plumb, amor de
plumb, aripi de plumb);
 este capabil să facă o analiză
complexă a poeziei, să
identifice mijloacele poetice,
fonetice, figurile de stil din
text (metafore, sinestezii,
comparații, repetiții,
gradații);
 nivel minim de cunoaștere a
operei: Noaptea de
decemvrie, Plumb (analiza
complexă a poeziei);
 știe pe dinafară poezia Plumb
și declamă fragmente din
opera Noaptea de decemvrie;
 este capabil să dea un răspuns
structurat la bacalaureat.
Alegoria, „l’art pour l’art”, simbolismul, simbolul, decadența, monotonia,
Noțiuni–cheie/
lirica de atmosferă, sinestezia, sentimentul apocaliptic, arta poetică,
noțiuni
spleenul.

Unitate tematică/ Modernismul Total


Obiective cadru Opera lui Tudor Arghezi 20 ore
Cunoștințe Caracteristicile simbolismului românesc (George Bacovia: Plumb).
anterioare
Obiectivele Evidențierea trăsăturilor esențiale ale modernismului. Se va înțelege
instructiv-educative că în literatura română Tudor Arghezi este „inovatorul limbajului
poetic românesc”, creatorul „esteticii urâtului”, la fel ca Baudelaire
în lirica europeană. Analiza axată pe temele lirice, pe soluțiile
poetice în opera lui Tudor Arghezi. Dezvoltarea creativității, a
ale unității tematice deprinderilor de a analiza, de a abstractiza.
Dezvoltarea capacității de a face o analiză comparativă a operelor
(ex. trăirea sentimentului divinităţii în poezia lui Tudor Arghezi și a
lui Ady Endre ).
Cunoștințe Cerințe Puncte de legătură
Tudor Arghezi ca „Mesia” Elevul Limba și literatura
poeziei românești.  cunoaște principalele etape maghiară:
Opera sa. Etapele carierei sale, ale creației, caracteristicile simbolismul,
curente de stil. stilului poetului; Baudelaire; poeziile
Tradiție și inovație în poezia lui  știe că Arghezi este inovatorul lui Ady Endre pe tema
Tudor Arghezi. limbajului poetic românesc, dumnezeirii.
Inovarea limbii poetice creatorul „esteticii urâtului”
românești. în literatura română; Cultură vizuală:
Tematica liricii sale:  va cunoaște prin analiza simbolismul în arta
Problematica faustiană; relația operelor temele tipice ale plastică.
între om şi Dumnezeu; dorința poetului, soluțiile poetice
cunoașterii universului; peisajul utilizate;
și trăirile dragostei;destinul de  este capabil să desprindă
artist (poetul și opera sa). sensul poeziei Testament;
Ars poetica: Flori de mucigai,  înțelege că poezia este crezul
Rugă de seară, Ex libris. poetului, cuvântul este putere
Analiza creației lui Tudor creatoare, iar opera este
Arghezi: Testament. produsul inspirației
dumnezeiești și a „lucrării
Trăirea sentimentului divinităţii cizelate”;
în poezia lui Arghezi: Psalmi.  înțelege crezul lui Arghezi că
Analiza unei poezii la liberă menirea lui este de a uni
alegere (Psalmi). pentru eternitate cele două
lumi (frumosul artistic în
Fragmente din proza lui sensul clasic al cuvântului și
T.Arghezi. frumusețea urâtului);
 este capabil să înțeleagă
definiția în versuri a operei
literare, după care creația este:
grație,talent, inspirație, efort
intelectual;
 este capabil să înțeleagă unele
metafore (Dumnezeu cioplit
în piatră, slova de foc);
 identifică paralelismul în
poezia despre Dumnezeu a lui
Tudor Arghezi și Ady Endre
filosofia după care „cred în
Dumnezeu necredincios
fiind”, frământările eului liric
între credință și scepticism;
 știe să formuleze o părere
proprie;
 cunoaște locul lui Arghezi în
literatura română;
 nivel minim de cunoaștere a
operei: Testament (fragment
pe dinafară ), cunoaștere a 3-4
Psalmi (analiză complexă);
 declamă poezia Psalm (Te
drămuiesc în zgomot și-n
tăcere) respectând textul ;
declamă unul-două fragmente
de proză (la liberă alegere);
 este capabil să scrie o lucrare
de bacalaureat și să dea un
răspuns oral.
Noțiuni–cheie/ Tradiție și inovație, estetica urâtului, trăiri legate de Dumnezeu, psalmul,
noțiuni problema faustiană, scepticismul.

Unitate tematică/ Modernismul Total


Obiective cadru Portret–Lucian Blaga 15 ore
Cunoștințe Cunoașterea artei poetice a simbolismului. Poezii de Bacovia.
anterioare
Pregătire pentru a înțelege poezia filosofică a lui Lucian Blaga,
pentru a recunoaște stilul său particular.
Obiectivele
Interpretarea principiilor de structurare a poeziei. Capacitatea de
instructiv-educative
abstractizare, dezvoltarea simțului estetic. Adâncirea gândirii de
ale unității tematice
soluționare a problemelor.
Identificarea figurilor de stil expresioniste.
Cunoștințe Cerințe Puncte de legătură
Lucian Blaga poet și filosof Elevul Limba și literatura
român ardelean ; filosof și poet.  cunoaște arta poetică a maghiară : (literatura
Reprezentantul liricii moderne. expresionismului, figurile sale universală)
Influența expresionismului de stil; expresionismul și
german și a psihologiei abisale a  cunoaște caracterul filosofic psihologia abisală a
lui Freud. al poeziei lui Lucian Blaga, lui Freud.
Blaga vestitorul „tainei rolul poetului în literatura Arany János: Sub
tainelor”; „poetul și filosoful română; stejari – A tölgyek
misterelor”.  descoperă trăsături alatt.
Teme, motive, marile întrebări: asemănătoare în poezia lui
ființa și neființa; viața-moartea; Lucian Blaga și József Attila:
presimțirea morții ; peisajul și „Cu Universul mă măsor”;
sentimentul dragostei.  pe baza explicațiilor date de
Alegerea unor poezii din profesor înțelege influența
volumul Poemele luminii. psihologiei abisale a lui
Freud.;
Analiza operei lui Lucian Blaga  recunoaște genurile, temele,
Eu nu strivesc corola de minuni trăirile, formele tipice ale
a lumii. versurilor lui Blaga,
Crezul poetic. (ex.versul liber);
 cunoaște arta poetică lui
L.Blaga întitulată Eu nu
strivesc corola de minuni a
lumii;
 știe că poetul prezintă două
lumi opuse în poezie :
concepția luciferiană și cea
edenică a lumii;
 știe de asemenea că marele
poet era condus de dorința de
a dezlega marile mistere și de
a cunoaște Universul.
Gorunul analiza complexă a Elevul
operei.  este capabil să înțeleagă
mesajul filosofic al elegiei lui
Analiza altor 3-4 poezii de Blaga Blaga Gorunul (cu ajutorul
la liberă alegere. profesorului);
 își dă seama că Blaga prin
înțelepciune atenuează
presimțirea morții, risipește
frica și dezleagă drama
sufletească;
 înțelege că există o
corespondență între filosofia
acestei creații și cea a baladei
populare Miorița, respectiv o
corespondență cu filosofia
poeziei lui Arany János A
tölgyek alatt (Sub stejari);
 știe că în cele trei creații „eul
liric” se împacă cu ideea
trecerii;
 știe să prezinte caracteristicile
conținutului și formei acestei
poezii;
 nivel minim de cunoaștere a
operei: analiza poeziei Eu nu
strivesc corola de minuni a
lumii și declamarea ei
textuală. Gorunul (analiza
complexă a poeziei).
Noțiuni–cheie/ Poet și filosof; filosof și poet; lirica modernă, misterul, psihologia abisală,
noțiuni poezia liberă, spațiul „mioritic”.

Cunoștințe Cerințe Puncte de legătură


Generația poeților din anii '60. Elevul Limba și literatura
(ex. Nichita Stănescu, Ana  înțelege că această generație maghiară : arta
Blandiana, Ioan Alexandru) a de poeți a reînnoit poezia; (în poetică a poeților;
inovat limbajul poetic și l-a urma realismului socialist) s-a creații pe tema
ridicat spre înălțimi necunoscute revenit la formele de expresie dragostei,
metaforice, la reflecțiile
până atunci. neomodernismul.
filosofice, la mit, la ironie;
Caracterul neomodern al poeziei
lui Nichita Stănescu.  cunoaște concepția poetului Informatică:
Gânduri despre relația dintre despre artă, viziunea sa asupra informare individuală
„poet și opera sa”, despre lumii, modul de exprimare din diferite baze de
puterea „logos"-ului. artistică, iscusința poetică, date sau pagini web.
Poezia ca o aventură a stilul particular, expresivitatea
cuvântului. sa; Cultură vizuală:
Ars-poetica autorilor:  știe să desprindă mesajul Creații artistice
„Ars poetica”, „Arta poeziei”, artistic: Arta scrisului, Arta neomoderne.
„Arta scrisului”, Poezia. poeziei, Autoportret (analiza Clovnul în arta
operei); plastică, clovnii lui
Nichita Stănescu: Leoaică  are aptitudinea de a face o Picasso, modernismul
tânără, iubirea. analiză complexă a poeziei în arta plastică.
Este o destăinuire lirică, o Leoaică tânără iubirea, de a
metaforă despre dragoste, ca identifica specificitățile
forță cosmică. conținutului și formei poeziei
Unicitatea, expresivitatea stilului și de a "construi" un răspuns
lui Stănescu. oral;
Analiza complexă a principalei  Nivel minim de cunoaștere a
opere de lirism erotic românesc. operei: analiza complexă a
 3-4 poezii neomoderne;
Analiza creațiilor altor poeți, la  pe dinafară : Poezia; Leoaică
liberă alegere. tânără iubirea; Despre limba
Ana Blandiana: română (fragment);
(ex. Descântec de ploaie,  este capabil să se concentreze
Părinții, Numai iubirea). și asupra altor creații pe teme
Ștefan Augustin Doinaș: asemănătoare (ex. destinul
Mistrețul cu colți de argint. geniului Șt. A. Doinaș:
Nicolae Labiș: Moartea Mistrețul cu colți de argint;
căprioarei. Mihai Eminescu: Luceafărul;
Ioan Alexandru: Clopotele. Alecsandru Macedonski:
Autori români din Ungaria: Noaptea de decemvrie).
Lucian Magdu: Confesiune,
Colind, Amintire.
Postmodernismul:
Mircea Cărtărescu: Georgica a
patra (analiza operei).
Noțiuni–cheie/ Generație de poeți, logosul, arta poetică, filosofia, reflecția.
noțiuni

Unitate tematică/ Proza românească în secolul XX. Total


Obiective cadru Viziuni 50 ore
Cunoștințe Realismul lui Ion Creangă și al lui Ioan Slavici (cunoașterea câtorva
anterioare nuvele și a câte unui roman).
Obiectivele Cunoașterea câtorva tendințe determinante ale literaturii române a
instructiv-educative secolului XX. Analiza câtorva nuvele, romane (fragmente), unghiuri
de vedere ale artiștilor, viziunea lor, teme, dezbaterea contextului
istoric, cultural.
ale unității tematice Prezentarea diferitelor tipuri de romane, a specificului lor.
Dezvoltarea simţului literar, a deprinderilor de analiză a romanelor.
Motivarea elevilor pentru a analiza operele alese în mod individual.
Cunoștințe Cerințe Puncte de legătură
Perioada 1900-1918. Elevul Limba și literatura
Duiliu Zamfirescu, Barbu  va cunoaște câteva tendințe maghiară: (literatura
Ștefănescu Delavrancea, Ion determinante ale literaturii universală) romane
Agârbiceanu, Gala Galaction, secolului XX.; moderne,
Ioan Alexandru Brătescu-  cunoaște câțiva prozatori postmoderne.
Voinești (fragmente liber alese, moderni distinşi din secolul
din novele şi romane). XX.: Liviu Rebreanu, Camil Cinematografie și
Petrescu, Mircea Eliade, mass-media: adaptări
Perioada interbelică. Marin Preda; cinematografice.
Curente și tendințe.  are deprinderea de a
Reprezentanții distinşi ai acestei recunoaște principalele
perioade. Caracteristicile diferențe estetice dintre
romanului secolului XX. romanele tradiționale și
Continuitate și discontinuitate. inovatoare;
Romanele care păstrează formele  este capabil să facă legătura
tradiționale. dintre cunoștințele sale de
Romane inovatoare ale formei. literatură română și
Romanul tradițional, obiectiv. universală;
Temele majore ale prozei lui  cunoaște noi viziuni, principii
Mihail Sadoveanu. și tehnici artistice în romanele
Hanu-Ancuței (analiza operei). analizate;
Analiza complexă a romanului  observă cu ajutorul
psihologic Baltagul. profesorului unitățile de
Prezentarea artistică a vieții structură ale romanului,
ciobanilor. ștergerea limitelor dintre
Prezentarea universului datinilor diferitele genuri, apariția unor
și tradițiilor populare. elemente lirice în roman,
Psihologia Vitoriei Lipan, eroina narația la persoana întâi
principală cu calități hamletiene. singular, tehnica de montaj,
Apariția acestor teme, motive în intercalarea unor documente
alte creații literare din literatura (scrisoare, jurnal);
română și maghiară.
 a învățat despre psihologia
abisală a lui Freud și despre
Romanul modern, obiectiv.
influența ei asupra creațiilor
Liviu Rebreanu creator al
secolului XX.(poeți, scriitori,
romanului românesc modern.
artiști);
Interpretarea romanului
 este capabil să caracterizeze
psihologic Pădurea
personajele și să-și formeze o
spânzuraților.
părere proprie, să formuleze
Circumstanțele apariției
argumente pro și contra;
romanului, structura sa și
mesajul artistic.  nivel minim de cunoaștere a
Drama sufletească a lui Apostol operei: 2-3 opere ale
Bologa, zbuciumul între datorie scriitorilor de la început de
și conștiința sa interioară. secol (B.Șt.Delavrancea, Ion
Structura și mesajul artistic al Agârbiceanu, A.B.Voinești,
romanului. Mihail Sadoveanu: Baltagul;
sau un roman de Liviu Rebreanu;
Liviu Rebreanu: Ion o operă a lui Camil Petrescu;
(interpretarea romanului). Mircea Eliade: Maitreyi și
Roman subiectiv modern: încă un roman; una-două
Elementele noi în proza lui nuvele ale scriitorilor despre
Camil Petrescu în literatura care a învățat, la liberă
perioadei interbelice. alegere);
Refuzarea formelor tradiționale,  texte pe dinafară : 2-3
elemente noi în estetica fragmente de proză (la liberă
romanului. alegere).
Influența lui Proust.Timpul
subiectiv (al amintirii),
întâmplări interioare.
Intercalarea unor documente în
roman (scrisoare, jurnal).
Analiza romanului:
Ultima noapte de dragoste,
întâia noapte de război.
Structura operei (planul subiectiv
și obiectiv).
Psihanaliza și creația bazată pe
observare, drama
intelectualității;
și/sau interpretarea romanului
Patul lui Procust (caracterul unic
al creației, stilul său).
Alți scriitori și opere de ales:
Mircea Eliade: Maitreyi (analiza
operei).
George Călinescu: Enigma
Otiliei.
Romanul de tip balzacian,
psihologia avarului și a
parvenitului.
Romanul românesc de după cel
de-al doilea război mondial.
Marin Preda: Moromeții
(fragmente); Cel mai iubit dintre
pământeni (analiza operei).
Literatura romanelor, romanul modern, postmodern, psihologic, romanul
ideatic-intelectual, spațiul romanului, timpul din roman (concret, abstract,
Noțiuni–cheie/
obiectiv, subiectiv), romanul tradițional, cu forme noi, platforma de timp,
noțiuni
psihologia abisală, dilema psihanalizei, mustrări de conștiință, ironia,
grotescul, absurdul, parabola, limbajul metaforic.
Istoria teatrului și a dramei–câteva tendințe în
Unitate tematică/ Total
literatura dramatică românească a secolului XX. și a
Obiective cadru 15 ore
epocii contemporane.
Cunoștințe Interpretarea unei comedii a lui Ion Luca Caragiale.
anterioare Crezul lui Lucian Blaga despre poezie.
Obiectivele Dezvoltarea aptitudinii de a formula judecăți de valoare corecte și de
instructiv-educative a interpreta corect operele dramatice.
ale unității tematice
Cunoștințe Cerințe Puncte de legătură
Istoria teatrului și a dramei Elevul Limba și literatura
(cunoștințe globale).  are cunoștințe vaste despre maghiară : drama în
Tendințe caracteristice în istoria teatrului și dramei; literatura maghiară și
literatura dramatică a secolului  are capacitatea de a face universală, drame
XX. legătura și de a utiliza expresioniste,
Autori de renume: cunoștințele pe care le are din problema „destinului
Camil Petrescu, Lucian Blaga, literatura maghiară și artistului, Biblia
Marin Sorescu, Horia Lovinescu, universală cu trimiteri la (istoria lui Iona).
Matei Vișniec. literatura dramatică;
Estetica dramei moderne.  cunoaște bine figurile de stil Artă dramatică și
ale expresionismului și dans: istoria teatrului,
Lucian Blaga: Meșterul Manole caracteristicile genului arta dramatică.
(interpretarea dramei). dramatic;
Dramă modernă, mitică,  are capacitatea de a descifra Cultură vizuală:
expresionistă, drama sufletului. sistemul de simboluri dintr-o expresionismul în arta
Intelectualizarea „motivului operă, să facă caracterizarea plastică.
jertfei”. unor personaje simbolice;
Manole ca un Faust modern.  știe să asocieze „motivul
Dansul „ macabru” de jertfă a lui jertfei” din balada Monastirea
Manole și al Mirei în vederea Argeșului;
creării operei nemuritoare, a  recunoaște simbolul acesteia
idealului artistic. în drama modernă;
 înțelege crezul faustian al
Teatrul neomodern
meșterului Manole, că numai
Interpretarea dramei neomoderne
cu dragoste se poate crea ceva
a lui Marin Sorescu: Iona.
nemuritor;
Dramă ironică, parabolă a
 recunoaște unitățile de
singurătății și a trecerii, a
structură ale dramei;
zbuciumului omului modern,
„nevrozat”.  recunoaște elementele lirice
Căutarea sensului vieții, (ex.dăruirea de sine a Mirei,
exprimarea metaforică a dorinței moartea lui Manole și a
de a cunoaște. Sursa de Mirei);
inspirație: istoria lui Iona din  este capabil să descifreze
biblie. sistemul de simboluri al
operei Iona;
Drame la alegere:  înțelege abordarea filosofiei
Horia Lovinescu: Moartea unui destinului în drama modernă,
artist, Matei Vișniec: Caii la parabolică;
fereastră.  recunoaște „eroul” care luptă
împotriva absurdității
însingurării în viață, care își
exprimă frământarea
sufletească despre ființă și
neființă într-un „monolog
dialogat”;
 interpretează recenzii și scrie
notițe;
 înțelege multiplele sensuri,
simbolurile, metaforele
dramei;
 nivel minim de cunoaștere a
operelor: este capabil să
interpreteze atât oral cât și în
scris cele două drame,
Meșterul Manole, de Lucian
Blaga și Iona de Marin
Sorescu;
 reproduce oral textul fidel al
unor fragmente din drame.
Noțiuni–cheie/ Modern, neomodern, drama expresionistă, drama parabolică, conflictul
noțiuni interior, personaj simbolic.

Elevul are deprinderi de folosire a cărților, a bibliotecii, a internetului,


de colecționare și de folosire corectă și etică a materialului (referințe,
note, notarea bibliografiei). Are capacitatea de a înțelege și de a elabora
Rezultate scontate în mod creativ cele mai variate tipuri și genuri de texte-inclusiv genurile
la sfârşitul presei-(narațiunea, caracterizarea, expunerea, eseul, raportul, scrisoare
ciclului de doi ani particulară și oficială, invitația, cererea, procesul verbal). Practică
de studiu intervenția orală în incinta școlii și în cele mai variate situații de viață
(luarea de cuvânt, răspunsul, relatarea unor întâmplări).
Cunoaște principalele criterii ale retoricii și are curajul să intervină oral
în public, să pronunțe un scurt discurs de ocazie (ex. urare, felicitare,
discurs de adio). Are capacitatea de a reproduce oral texte învățate pe de
rost. Are o cultură vastă de comunicare, este capabil să se adapteze
diferitelor situații de vorbire și să se acomodeze cu partenerii de vorbire.
Cunoaște bine criteriile de analiză ale unui text și le poate folosi, pe de o
parte în vederea identificării unor sensuri ascunse ale operelor
beletristice, pe de altă parte la analiza textelor de cunoștințe generale.
Are capacitatea de a scoate esențialul dintr-un text analizat, de a lua
note, de a face o schiță, de a formula o părere proprie, pe care o exprimă
oral sau în scris.
Are deprinderea de a elabora lucrări de proiect ( la nevoie sub
îndrumarea profesorului) respectând criteriile și normele care se impun
la lucrările cu caracter științific. Aplică corect și consecvent regulile și
normele etice privitoare la utilizarea citatelor. Este capabil să
întocmească o prezentare în imagini, să își sistematizeze logic gândurile
și să se exprime concis la subiect.
Are un scris citeț, ordonat, frumos. Competențele sale digitale sunt
convenabil dezvoltate, știe să scrie în format electronic de ex. o
scrisoare de motivație, o autobiografie, o cerere, o împuternicire, o
scrisoare oficială. Știe să se descurce în lumea adulților cu cunoștințele
pe care le are în domeniul gramaticii, semanticii, stilisticii, și cu
deprinderile sale de ortografie. Își desăvârșește cultura beletristică cu
noi cunoștințe din domeniul liric, epic și dramatic.
Cunoaște noi opere, noi tipuri de romane și de dramă din poezia și proza
românească modernă și postmodernă. Aptitudinile sale de interpretare a
poeziilor, nuvelelor, romanelor și operelor dramatice sunt la nivelul
categoriei sale de vârstă.Știe să folosească procedeele învățate de
prelucrare, de abordare a unor texte.
Are capacitatea de a judeca în mod individual valorile, aspectele morale,
formele comportamentale, situațiile conflictuale și soluțiile care apar
într-un text. Participă la discuțiile de analiză în mod creativ, civilizat,
ascultând cu răbdare părerea altora. Are capacitatea de a argumenta, de a
contrazice, de a concluziona. Știe să facă analiza complexă chiar și a
unor creații lirice postmoderne, să desprindă mesajul operelor, să
descopere rolul mijloacelor poetice.
Chiar și în situații de dialog activ cu opera are capacitatea de a face
asociații cu contextul exterior, cu curente de gândire și de stil, cu
biografia unor artiști, cu anumite portrete.
Este capabil să facă „o călătorie în literatură”, să lege cunoștințele de
literatură română, maghiară și universală. Are capacitatea de a cuprinde
și pe orizontal o epocă, să fie atent la corelația care există între diferitele
opere, să tragă concluzii inteligente.

S-ar putea să vă placă și