Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
G. Călinescu
● roman interbelic
● roman de sinteză estetică (realist – balzacian, cu elemente clasice, romantice şi moderne)
● roman obiectiv
● roman de dragoste
● Bildungsroman
3. Tema romanului este balzaciană - istoria unei moşteniri, opera fiind, în acelaşi timp, frescă a
societăţii burgheze de la începutul secolului al XX-lea, zugrăvită în datele ei esenţiale, cu relaţii şi
tipologii specifice. Personajele sunt oameni obsedaţi de patima înavuţirii, banul reprezentând valoarea
supremă, într-o societate degradată moral. Caracterul de frescă este dublat de caracterul de
Bildungsroman: imaginea societăţii constituie fundalul pe care se proiectează formarea unui tânăr
care, înainte de a-şi face o carieră, trăieşte experienţa iubirii şi a relaţiilor de familie.
O scenă ce ilustrează modul în care, prin tehnica balzaciană, autorul construieşte o imagine
plină de autenticitate a mediului burghez este cea desfăşurată în seara când Felix ajunge în
strada Antim. Familiarizarea cu mediul, prin procedeul restrângerii treptate a cadrului, de la stradă, la
casă, la interioare, la fizionomia şi la gesturile locatarilor (tehnica focalizării), este o modalitate de
pătrundere a psihologiei personajelor din acest spaţiu, prin reconstituirea atmosferei. Arhitectura
străzii Antim sugerează imaginea unei lumi în declin, care a avut cândva energia necesară pentru a
dobândi avere, dar nu şi fondul cultural. Pătruns în locuinţă, Felix îl cunoaşte pe unchiul său, apoi pe
verişoara Otilia, şi asistă la o scenă de familie: jocul de table şi de cărţi. Cei patru jucători sunt
Costache, Pascalopol, Aglae şi Aurica. Scena colectivă, incipit specific romanului realist, este un
prilej de a prezenta un adevărat spectacol cu măşti. Felix este primit cu răceală, deşi toţi cei prezenţi
arată „felurite grade de curiozitate”. Replicile Aglaei anticipează conflictul succesoral, iar atitudinea
protectoare a Otiliei motivează ataşamentul lui Felix. Pascalopol participă la joc spre a face plăcere
familiei şi pentru a se afla permanent în preajma Otiliei. Folosirea detaliului apare atât pentru
descrierea fizionomiei personajelor, cât şi a coafurii, vestimentaţiei, gesturilor, timbrului vocii,
construind personajele în totalitate, fizic, moral, în mişcare.
O scenă antologică, aflată în capitolul al XVIII - lea este cea care urmează atacului suferit
de moş Costache. Atunci Aglae şi familia ei „ocupă casa milităreşte". Pentru a sublinia egoismul
feroce al fiecăruia şi imposibilitatea unei comunicări reale între ei, autorul foloseşte modelul
dialogului divergent din teatrul absurdului. Aglae vorbeşte despre o vagă boală proprie, hotărând
să-şi îngrijească sănătatea. Aurica, obsedată ca întotdeauna de căsătorie, vorbeşte despre norocul
fetelor care se mărită. Stanică îşi aminteşte, cinic, despre veghea unui unchi muribund, dezvăluind
propria preocupare pentru moştenire. Niciunul dintre membrii familiei Tulea nu are nicio urmă de
compasiune pentru bolnav. Toţi par a avea însă dorinţa de a-l vedea sfârşit, pentru a-şi împlini visul de
a pune mâna pe averea lui. Se reliefează astfel înspăimântătoarea lăcomie şi lipsa de omenie ale
personajelor.
4. În opinia mea, în romanul„Enigma Otiliei”, autorul porneşte de la datele realităţii pentru a
înfăţişa imaginea societăţii bucureştene de la începutul secolului al XX-lea. Viziunea despre lume a
scriitorului realist este reliefată prin temă, prin prezentarea critică a unor aspecte sociale, prin
specificul secvenţelor descriptive (observaţia şi detaliul semnificativ, specifice tehnicii balzaciene),
prin preocuparea pentru aspectul moral (realizarea unor tipologii), prin veridicitate. Cu toate acestea,
romanul depăşeşte modelul realismului clasic, constituind, aşa cum s-a spus, „un balzacianism fără
Balzac”. N. Manolescu afirmă chiar că „balzacianismul este redescoperit polemic”. De asemenea, pe
lângă elementele clasice şi romantice (procedeul antitezei, motivul orfanului), apar elemente ale
modernităţii (ambiguitatea personajelor, interesul pentru procesele psihice deviante, tehnicile moderne
de caracterizare - comportamentism, reflectarea poliedrică).
Pornit ca o demonstraţie artistică pentru o formulă teoretică de construcţie narativă, romanul
rămâne o realizare, în termeni originali, a simbiozei dintre tradiţie şi inovaţie în proza românească
interbelică.