Cunoașterea rațională și

cunoașterea senzorială a lumii.

Comunități și modele senzoriale

Conf. univ. dr. Cristina Bogdan

• Un paradox oriental spune că lumea este aşa
cum o percepem, pentru că o percepem aşa
cum o percepem.

• În Vrăjitorul din Oz, toţi cei care trăiau în

Oraşul de Smarald purtau ochelari verzi.
• Corpul uman e o ŢESĂTURĂ SENZORIALĂ în continuă
rezonanţă. Stimulii vizuali, auditivi, olfactivi, gustativi,
tactili ne asaltează cu sau fără voia noastră constant.

• SINESTEZIA – un soi de sinteză a simţurilor

(Bachelard – polifonia simțurilor)

• Toate simţurile noastre presupun activarea unor

instrumente de captare a informaţiei din mediul
înconjurător (receptorii de simţ) şi de prelucrare a ei
la nivelul creierului, pentru a o transforma apoi în
senzaţii vizuale, auditive, olfactive, gustative şi
tactile.
 Fiecărui simţ îi corespund forme specifice
ale PLINULUI şi ale VIDULUI
• Culorile şi non-culorile (alb, negru);
• Sunetul şi liniştea;
• Materia comestibilă şi foamea (gura plină şi golul
din stomac);
• Consistenţa lucrurilor şi apucarea în gol;
• Mirosul şi anosmia.

• Fiecare dintre formele de vid este RELATIVĂ:

nu există o linişte absolută, aerul e resimţit tactil
ca adiere, avem senzaţii de frig, cald etc.
• Fiecare societate elaborează un MODEL SENZORIAL.
A te naşte într-o anumită societate înseamnă a
achiziţiona încă din pruncie un mod particular de a
vedea, a auzi, a atinge, a mirosi, a gusta.

• Percepţia spaţiului, a culorilor, a sunetelor, a

aromelor este întotdeauna modelată cultural.

• La naştere, copilul percepe lumea ca pe un haos

senzorial, e scufundat într-un univers de senzaţii de
tipul rece, cald, foame, sete, de mirosuri (mai ales
cel al mamei), de sunete (cuvinte, şoapte, melodii),
de forme vizibile neclare. Treptat, acest haos se
ordonează într-un univers comprehensibil.
 Natură / Cultură
• Experienţa senzorială este, în primul rând, un
proces de interpretare, modelat cultural.

• Nu trebuie să fim surprinşi de faptul că universul

senzorial al eschimoşilor diferă considerabil faţă
de cel al locuitorilor Parisului. Doar copilul
eschimos va fi nevoit şi va ajunge să
deosebească peste o duzină de nuanţe de alb
sau şi mai multe varietăţi de vînt. În plus, simţul
dominant în orientarea spaţială nu este văzul, ca
în cazul occidentalilor, ci o percepţie globală,
sinestezică, ce privilegiază mai degrabă auzul,
olfacţia şi simţul tactil.
 Simţuri-perechi
• SIMŢUL VIZUAL ŞI CEL TACTIL;
• SIMŢUL OLFACTIV ŞI GUSTUL.

• „Simţul olfactiv este pentru gust ceea ce

vederea este pentru cel tactil; îl previne, îl
avertizează de modul în care o anumită
substanţă trebuie să îl afecteze şi dispune la a o
căuta sau a fugi după ea, după impresia pe care
o dă apriori.”
(J. J. Rousseau, Emil sau despre educaţie)
• În antichitate, se face distincţia între SIMŢURI
ALE DISTANŢEI (văzul şi auzul) / SIMŢURI de
CONTACT (tactilitatea şi gustul); olfacţia ocupă
un loc intermediar.

• Dar această împărţire nu este valabilă pentru

toate populaţiile, există comunităţi în care
simţul olfactiv este un simţ al DISTANŢEI.
• Există o suită de limbi care NU cunosc un
cuvânt prin care să denumească ideea de
CULOARE (ex: anumite limbi africane, dar şi
chineza).

• Pentru a indica această proprietate, limbile se

folosesc de termeni referitori la aerul feţei,
emoţie, sentiment (China) sau la maniera în
care un lucru se prezintă vederii (Africa).
• PERCEPŢIA CULORILOR porneşte de la
CULOAREA PROPRIULUI CORP, a propriei
epiderme (primul factor de segregare, de
diferenţiere).

• Pentru OMUL ALB (indo-europeni, indieni) –

policromie bogată, excesivă, se vorbeşte
despre „un delir cromatic”.
 În lumea NEAGRĂ (Africa, anumite
zone din Oceania sau din sudul Asiei)
Decupajul cromatic se face în funcţie de cîteva mari
unităţi (predomină ROŞUL, NEGRUL şi ALBUL).

De ex.: Tribul Bambara din Mali clasează tot ceea ce

este de culoare VERDE sau ALBASTRĂ ca fiind
NEGRU; GALBENUL ÎNCHIS şi PORTOCALIUL sunt
percepute ca fiind ROŞU, iar GALBENUL DESCHIS,
ALB.
• Explicaţia celor 3 culori fundamentale din
lumea neagră ţine şi de natura SURSELOR
LUMINOASE existente:

• NOAPTEA e generatoare de NEGRU;

• ASTRELE (luna, soarele) de ALB;
• FOCUL de ROŞU.
• TRIADA ROŞU / ALB / NEGRU se regăseşte şi la
populaţiile de VÂNĂTORI-CULEGĂTORI din
Malaezia sau la aborigenii australieni, dar este cel
mai bine ilustrată la populaţiile din Africa.

• W. Turner o descrie la populaţiile Ndembu.

• Pentru Ndembu, de pildă, negrul excesiv este
dezirabil pentru o amantă, dar nu pentru soţie.

• La albi, albul excesiv este privit ca dezirabil

(Albă ca Zăpada).
• Cele 3 culori denotă, în fapt, STAREA DE
MATURARE A FIINŢEI UMANE, diversele
trepte ale maturizării.

• Când se naşte, copilul e mai deschis la culoare,

iar consistenţa corpului este moale, apoi trece
către culoarea roşie (există şi practici menite
să-l “ajute” în acest sens: expunerea la soare
sau la foc, vopsirea corpului cu ocru roşu),
apoi către negru, culoarea maturităţii.
• Uneori se fac comparaţii între corpul nou-născutului
şi o ceramică nearsă, apoi arsă în cuptor, iar în final,
uscată şi supusă influenţei altor stimuli.

• Asocierea ALBULUI cu începutul este vizibilă şi în

RITURILE DE INIŢIERE, atunci când corpurile
neofiţilor sunt pictate în alb.
 Simțul fundamental

• Fiecare om are un canal senzorial

fundamental, mai bine dezvoltat decât toate
celelalte (astfel, persoanele se împart în mai
multe categorii: VIZUALI, AUDITIVI, MOTRICI
sau TACTILI-KINESTEZICI).

• Fiecare cultură privilegiază un anumit simţ

(care se poate schimba în decursul istoriei).
• Suntem cufundaţi într-o baie de priviri, simţul
vizual este, în cultura occidentală, cel mai
solicitat dintre simţurile noastre şi de aceea
orbirea, cecitatea e privită ca un handicap
major.
• În alte spaţii culturale însă, nu se vorbeşte
despre VIZIUNE ASUPRA LUMII, ci despre
DEGUSTAREA LUMII sau TACTILITATEA LUMII
sau AUZIREA LUMII sau MIROSIREA LUMII.
 Simţurile în cultura europeană,
în durata lungă
• Tradiţia ebraică şi cea a creştinismului timpuriu
au conferit statutul esenţial simţului auditiv.
Educaţia în aceste culturi consistă în a asculta:
„Ascultaţi...”
• Însăşi CREAREA LUMII şi a OMULUI este un act
săvârşit prin CUVÂNT.
• Pe drumul Damascului, Saul cade la pământ
atunci când AUDE vocea lui DUMNEZEU şi îşi
pierde VEDEREA.
• În Renaştere (cf. Lucien Febvre şi Robert
Mandrou) vederea e secundară, principal este
auzul; se intră cu adevărat în era vederii din
momentul apariţiei tiparului.
 SIMŢUL VIZUAL – PRIVIREA

• Vederea este cel mai economic dintre simţuri,

cel care parcurge rapid distanţele; contrar urechii,
ochiul este activ, mobil, selectiv (privim acolo
unde dorim, operăm decupaje din realitate, ne
întoarcem privirea de la ceea ce nu vrem să
vedem).

• Există lucruri care scapă privirii (lucrurile

infinitezimale sau cele aşezate la distanţe prea
mari faţă de ochi). Ceea ce se află prea aproape
sau prea departe de ochi NU poate fi corect
desluşit.
• A vedea este adesea echivalat cu a crede, simţul
vizual devine astfel simţul martor; în multe limbi
există ideea că „voi crede dacă voi vedea”.

• Importanţa acordată privirii – OCHIUL LUI

DUMNEZEU (în diverse religii).

• A fi ORB capătă valenţe metaforice negative (lipsa

înţelegerii, a discernământului, absenţa LUMINII).
 DONALD LOWE, 4 etape în evoluţia umanităţii,
definite în raport cu atitudinea
faţă de simțul vizual

• Evul mediu – predominau simţul auditiv şi tactil;

• Renaşterea – a permis apariţia perspectivei şi a
tiparului, deschizând calea spre o cultură vizuală;
• Societatea pre-modernă, caracterizată prin
interesul pentru spaţializare;
• Societatea burgheză, care a prelungit în timp (prin
fotografie) şi în spaţiu (televiziunea) văzul -
reprezentând capitalizarea privirii în beneficiul unui
grup dominant.
• Vederea este şi o condiţie a ACŢIUNII, nu
acţionăm până nu vedem (nu mergem, nu
întindem mâna, nu salutăm până nu vedem).

• Vederea e mereu o metodă, un mod de a gândi

lumea, de a o judeca, de a o aprecia. Orice privire
e o selecţie şi o interpretare.

• Frontiera dintre VIZIBIL şi INVIZIBIL e fluidă şi

construită cultural, în funcţie de epoca în care ne
plasăm.
• La copil, sentimentul difuz al culorii apare
înainte de achiziţia limbajului. Copilul va
distinge gama de culori în care îşi va
recunoaşte lumea, societatea. Copilul învaţă
semnificaţia culorilor prin ASOCIERE (alb ca
laptele, verde ca frunzele copacilor etc).

• Vederea presupune existenţa unei surse de

lumină. Lumea începe printr-un „Fiat Lux!”
Experienţa nopţii îl lipseşte pe om de
facultatea de a vedea, îl coboară în haosul
simţurilor.
 Vederea Celuilalt şi vederea Sinelui
• „Celălalt este, prin definiţie, cel care mă
priveşte.” (J. P. Sartre)

• Simţul vizual este şi simţul supravegherii, al

controlului celuilalt.

• Contactul vizual este esenţial în comunicarea

INTERPERSONALĂ (evitarea privirii / privire
insistentă).
• P. Collett – Societăţi ale PRIVITULUI MAXIMAL (ţările
mediteraneene) / Societăţi ale PRIVITULUI MINIMAL
(Europa nordică, centrală şi de est);

• Societăţile privitului minimal au dezvoltat alte tipuri

de strategii pentru a-şi satisface nevoia de a-l vedea
pe Celălalt (privirea periferică sau privitul pe furiş).

• În societăţile privitului minimal se practică

„NEATENŢIA POLITICOASĂ” (E. GOFFMANN).

• J. P. Sartre, Fiinţa şi Neantul: Fie celălalt se uită la

mine şi mă privează de libertate, fie eu îmi însuşesc
privirea lui şi îi răpesc astfel libertatea.
 Peter Collett, Cartea gesturilor
Funcţiile privirii
• 1. de MONITORIZARE (de observare);

• 2. EXPRESIVĂ (ne ajută să adunăm informaţii

legate de atitudinile şi intenţiile semenilor);

• 3. de CONTROL (pentru a supraveghea şi a

interveni în acţiunile celorlalţi).
 David Le Breton

• Distincţia între:

OCHIUL OPTIC (păstrează distanţa, e într-o

continuă mişcare)
şi
OCHIUL HAPTIC (îşi apropriază elementul privit,
îl ia în stăpânire).
 Georg Simmel – dominanţa privirii
• Arhitectura modernă privilegiază vizibilitatea:
„lungi culoare în perspectivă, etaje decalate
plonjând pe o esplanadă, holuri goale, pereţi
opaci înlocuiţi de sticlă...”
Lumea văzută prin ECRANE: al televizorului, al
calculatorului, parbrizul maşinii sau al
mijloacelor de transport în comun;
Necesitatea de a atrage privirea prin noile forme
de artă stradală: graffiti-ul, arta murală în
general, dar şi felul în care aranjăm vitrinele
magazinelor, barurilor etc.
Arta stradală – funcție socio-politică
(Cairo, Egipt)
Tbilisi, Georgia
Buenos Aires
Imaginea
timpului,

Bloc din
Hamburg,
Germania
Craiova, zona centrală
Inserții arhitecturale sau de natură în graffiti
 Bibliografie selectivă

Constance CLASSEN, Worlds of Sense: Exploring

the Senses in History and Across Cultures,
Londra, Ed. Routledge, 1993;
David LE BRETON, La Saveur du Monde. Une
anthropologie des sens, Paris, Ed. Métailié, 2006;
David LE BRETON, Antropologia corpului şi
modernitatea, trad. de Liliana Rusu, Chişinău,
Ed. Cartier, 2009, pp. 209-230;
Nicolae PANEA, Orașul subtil, București,
Ed. Etnologică, 2013.