Tema 4. I.

Caracteristicile bursei: o piaţă publică, accesibilă – prin intermediari

specializaţi, oricărei persoane fizice sau juridice, care doreşte să cumpere şi/sau să vândă
valori mobiliare; o piaţă organizată, piaţă ce are orare stricte de funcţionare şi un mod tipic
de încheiere a tranzacţiilor; toate acestea sunt aduse la cunoştinţa publicului investitor; o
piaţă reglementată şi supravegheată, piaţă care funcţionează după anumite reguli şi care
garantează, prin modul de reglementare şi organizare a încheierii tranzacţiilor, condiţii
echitabile şi corecte pentru toţi participanţii la piaţă. Definiție: Bursa de valori este o piaţă
publică (fictivă) organizată pentru a mijloci tranzacţii cu hârtii de valoare pe termen lung,
emise anterior de către cele mai importante societăţi comerciale pe acţiuni, precum şi de către
autorităţile publice. Bursele de valori sunt pieţe special organizate de către stat sau de către
asociaţii particulare, în cadrul cărora se pot încheia tranzacţii cu valori mobiliare. În
majoritatea surselor, bursele sunt definite, în primul rând, ca un „loc” sau un spaţiu bine
determinat unde se realizează tranzacţiile, acesta purtând numele de ring sau pachetul bursei.
Clasificare: --În funcţie de organizarea lor teritorială: 1)Burse da valori locale, pe care se
tranzacţionează valori emise de entităţi locale; 2)Burse de valori naţionale, care admit la
tranzacţionare valori emise de entităţi locale şi naţionale; 3)Burse de valori regionale, care-şi
au sediu într-o anumită ţară şi fac parte dintr-o comunitate internaţională, uniune economică,
comercială, financiară sau monetară regională; 4)Burse de valori internaţionale, care-şi au
sediul într-o anumită ţară şi în care sunt tranzaţionate valori naţionale şi străine; 5)Burse da
valori globale, rezultate din conexiunea burselor de valori naţionale şi regionale şi în care se
tranzacţionează valori emise de entităţi aparţinând unei comunităţi sau unui stat. -După forma
de constituire: 1)Burse private, înfiinţate şi organizate sub formă de societăţi pe acţiuni, în
special ţările francofone; 2)Burse de stat, înfiinţate sub egidă guvernamentală. -În funcţie de
sfera de cuprindere: 1)Burse generale, unde se tranzacţionează o gamă largă şi variată de
mărfuri; 2)Burse specializate, (burse de mărfuri, burse de valori). -Din punctul de vedere al
accesului la calitatea de membru al unei burse: 1)Burse închise, care presupun un număr fix
de membri, locul deţinut de fiecare dintre aceştia putând fi vândut, închiriat sau cedat prin
moştenire; 2)Bursele deschise – sunt instituţii care nu presupun un număr limitat de membri,
aceştia plătind o taxă de admitere şi o cotizaţie anuală. -Modul de executare a tranzacţiilor: 1)
Burse spot sau cash; 2)Burse la termen sau cu tranzacţii în marjă. -Tehnica tranzacţionării:
1)Burse cu strigare liberă; 2)Burse electronice.
**Funcțiile bursei: 1)Macroeconomice: Bursa asigură un circuit mai scurt şi mai eficient
între economiile pe termen lung(ale persoanelor private) şi nevoile de finanţare ale
întreprinzătorilor şi colectivităţile publice; Bursa reprezintă un instrument pentru asigurarea
lichidităţilor într-o economie; Informaţiile oferite de bursa de valori sub forma cotaţiilor
reprezintă baza practică pentru evaluarea valorii de piaţă a capitalului; Bursele de valori
reprezintă suportul şi instrumentul necesar pentru importante reorganizări sectoriale.
2) Microeconomice: Bursa facilitează creşterea sau micşorarea notorietăţii companiilor listate
şi astfel influenţează motivarea întreprinzătorilor de a vinde sau a cumpăra; Bursa permite
creşterea fondurilor proprii ale companiilor; Bursa stimulează un management mai bun al
întreprinderilor, cu scopul creşterii valorilor activelor, ceea ce va genera o creştere a
profiturilor acţionarilor. 3)Individuale: Bursa facilitează obţinerea de lichidităţi de către
acţionari şi mijloceşte, de asemenea, o evaluare a averii personale; Deţinătorii titlurilor trebuie
să aibă posibilitatea, în orice moment, să cunoască nivelul la care sunt cotate oficial titlurile în
care au investit.
II. Caracteristica generală și structura organizatorică. Bursa de valori are statut de
persoană juridică, de obicei, sub formă de societate pe acţiuni. Formarea buselor începe de la
depunerea unei cereri de asociere la Camera de Comerţ şi Industrie, la care se anexează
statutul care, în special, trebuie să includă: obiectul de negocieri în cadrul bursei, drepturile şi
obligaţiunile participanţilor, modul de alegere a Comitetului de conducere şi atribuţiile
Adunării Generale, finanţarea bursei, reguli privind contractele, procedura de negocieri,
dispoziţii privind activitatea economică a bursei, stabilirea comisioanelor percepute etc. În
Republica Moldova, în luna decembrie 1994, în baza Legii cu privire la circulaţia valorilor
mobiliare şi bursele de valori, a fost fondată Bursa de Valori a Moldovei (BVM),
reprezentând o societate pe acţiuni de tip închis. În Republica Moldova, conform Regulilor
Bursei de Valori a Moldovei din 17.11.2008, membri ai Bursei pot fi persoanele juridice care
satisfac următoarele cerinţe: posedă licenţă corespunzătoare valabilă, eliberată de CNPF; se
conformează cerinţelor privind capitalul propriu minim şi fondul de garanţie; dispun de active
financiare disponibile pentru a achita taxele şi cotizaţiile curente stabilite de Bursă; dispun de
un birou, dotat cu mijloace de operare tehnică şi comunicaţie; membrii conducerii şi
colaboratorii autorizaţi vor avea studii superioare şi/sau practică profesională în domeniile:
economic, financiar, bancar, afaceri sau juridic; dispun de un cont deschis la banca de
decontare indicată de către Bursă; să nu includă în componenţa colaboratorilor lor persoane
condamnate pentru falsificarea documentelor sau titlurilor financiare, furturi, luare de mită etc.
Decizia referitoare la atribuirea calităţii de membru, şi retragerea ei se ia de către Consiliul
Bursei. Deciziile respective se iau printr-o majoritate simplă de voturi. Solicitantul de a obţine
calitatea de Membru se angajază să respecte Statutul, Regulile Bursei, procedurile şi orice alte
reglementări emise de către Bursă şi CNVM.
Organizarea și conducerea burselor de valori este efectuată de 4 organisme: de decizie, de
execuție, de consultanță și control. 1) Organismele de decizie. Organul Suprem este numit
Adunarea Generală. Adunările Generale se convoacă de câte ori este nevoie, dar nu mai
puţin de două ori pe an. Adunarea Generală este constituită legal cu jumătate din numărul total
al membrilor. Deciziile Adunării Generale se adoptă cu majoritatea absolută a membrilor
prezenţi la şedinţă. Printre atribuţiile Adunării Generale, se disting atât alegerea preşedintelui
precum şi a secretarului bursei.
Preşedintele, vicepreşedintele şi secretarul constituie Biroul Adunării Generale, care, la
rândul său, aleg membrii delegaţi în Comitetul bursei şi membrii care formează Comisia de
arbitraj. 2)Organismele de execuţie (acesta asigură desfăşurarea normală a activităţii curente
a bursei de valori). După cum s-a menţionat anterior, Comitetul bursei alege preşedintele
bursei, care se aprobă de Adunarea Generală. Preşedintele este un funcţionar, angajat prin
contract de management, pentru îndeplinirea deciziilor luate de Adunarea Generală şi
Comitetul bursei. De asemenea, în conducerea bursei pot fi numiţi vicepreşedinţi care au în
subordine directori de departamente şi şefi de servicii în funcţie de segmentul de activitate pe
care o desfăşoară.
La Bursa de Valori a Moldovei, în prezent, îşi desfăşoară activitatea următoarele subdiviziuni
şi departamente:Departamentul Listing, Marketing şi Cotare, care se ocupă de înregistrarea
valorilor mobiliare la bursă, cercetarea şi înscrierea valorilor mobiliare la Cota Bursei.
Listingul este un sistem de susţinere a pieţei care creează condiţii favorabile pentru piaţa
organizată, permite a depista cele mai sigure şi calitative valori mobiliare şi contribuie la
sporirea lichidităţii lor. Departamentul Clearing şi Decontări reprezintă totalitatea acţiunilor
întreprinse de Departamentul specializat al Bursei în vederea colectării, verificării, corectării şi
confirmării informaţiei referitoare la tranzacţionarea valorilor mobiliare la Bursă, perfectarea
documentelor pentru executarea tranzacţiilor, precum şi stingerea obligaţiunilor de plată
reciproce între membrii Bursei. Departamentul pentru Supravegherea Pieţei are drept scop
realizarea următoarelor funcţii: respectarea corespunderii normelor şi cerinţelor legislaţiei la
realizarea activităţii Bursei şi a membrilor ei; supravegherea permanentă a activităţii
membrilor Bursei şi a activităţii privind valorile mobiliare la Bursă; soluţionarea problemelor
juridice. Departamentul Sistemul Electronic (supravegherea şi susţinerea sistemului
electronic pentru tranzacţionare la Bursă). 3)Organismele consultative. 1)Comitetul de
supraveghere, cu rol de a veghea respectarea normelor şi procedurilor legale şi regulamentare
privind încheierea şi derularea tranzacţiilor pe piaţa bursieră; 2) Comitetul pentru membri,
care controlează modul de respectare a criteriilor şi normelor stabilite pentru dobândirea,
păstrarea şi pierderea calităţii de membru; 3)Comitetul pentru disciplină, care răspunde de
respectarea normelor de etică profesională a celor care desfăşoară activităţi în cadrul bursei, la
cererea Comitetului sau Adunării Generale; 4)Comitetul pentru introducerea pe piaţă a noi
titluri de valoare, a unor noi operaţii bursiere, precum şi a unor inovaţii financiare; 5)Comisia
de arbitraj, formată din arbitrii desemnaţi de Adunarea Generală, care au rol în soluţionarea
litigiilor aferente activităţii din cadrul bursei. Organismele de control. În cadrul burselor de
valori, controlul poate fi efectuat de sine stător sau prin intermediul organismelor specializate,
formate din personal calificat, experţi, cenzori etc. La finele activităţii sale, aceştia prezintă
raport Adunării Generale.
III. Indicii bursieri. Indicatorii cantitativi se referă la preţul cu care se vinde şi se cumpără
un anumit titlu de valoare, la un moment dat, rentabilitatea şi dobânda, ce o poate primi
posesorul, cantitatea de titluri tranzacţionate, precum şi alţi indicatori legaţi de operaţiunile
complexe pe pieţele de valori moderne. PER – un indicator, care determină cât plăteşte un
investitor pentru obţinerea unei unităti valorice din profitul net al emitentului. PER=Curs/PPA
(prețul plătit de investitor/profitul net anual, ce îi revine unei acţiuni a emitentului). Indicatorii
calitativi oferă posibililor investitori o imagine a situaţiei prezente pe piaţa de valori mobiliare,
precum şi tendinţele posibile în ceea ce priveşte atractivitatea unui anumit titlu, a unui
portofoliu de titluri sau a bursei în general. Indicii bursieri reprezintă instrumentul prin
intermediul căruia este evidenţiată tendinţa de ansamblu a bursei, respectiv mişcarea generală
a cursurilor acţiunilor pe aceeaşi piaţă. Indicii bursieri constituie medii aritmetice sau
geometrice ale preţurilor unui grup de valori mobiliare sau ale pieţei bursiere, în ansamblu,
calculate pentru a informa asupra evoluţiei în timp a tendinţelor preţurilor bursiere, pe o
anumită piaţă, comparând valoarea de bază cu cea curentă. Clasificare: -După natura
valorilor mobiliare care stau la baza construcţiei indicelui: indici pentru acţiuni; indici
pentru obligaţiuni; indici pentru fonduri mutuale. -După gradul de cuprindere a pieţei:
indici generali sau compoziţi, care au drept scop reflectarea evoluţiei unei economii în
ansamblu; indici speciali sau sectoriali, care reflectă evoluţia valorilor mobiliare încadrate
într-o ramură. - După modul de construcţie privit prin prisma evoluţiei: indici din prima
generaţie, care includ un număr redus de societăţi şi nu elucidează toate segmentele ramurale
ale unei economii, de obicei, fiind calculaţi ca o medie aritmetică simplă a preţurilor acţiunilor
componente; indici din generaţia a doua, unde, de regulă, numărul societăţilor selectate este
mai mare, cuprind titluri din toate sectoarele, fiind ponderaţi cu capitalizarea bursieră. -După
entitatea care a conceput şi calculează indicele: indici oficiali, indici calculaţi de autorităţile
pieţei bursiere; indici neoficiali, care pot fi calculaţi de publicaţii de specialitate, de instituţii
financiare etc. -În funcţie de intervalul de timp la care sunt calculaţi: indici calculaţi în timp
real, de regulă, disponibili on-line, la un interval de timp foarte scurt; indici calculaţi la
momente precise: doar la începutul şi sfârşitul zilei de bursă. -În funcţie de posibilitatea de a
construi produse bursiere derivate: indici negociabili, care sunt utilizaţi pe pieţele derivate ca
active suport; indici nenegociabili, care, prin modul de construcţie (de concepţie) sau printr-o
interdicţie expresă a creatorilor, nu pot fi utilizaţi în acest scop. -După modul de ponderare a
preţului, sub raportul formulei de calcul: medie aritmetică simplă; medie aritmetică ponderată;
medie geometrică. -După modul de organizare a pieţei secundare de capital pe care sunt
calculaţi: indici pentru pieţe secundare tip bursă de valori; indici pentru pieţe secundare tip
OTC. -După arealul cuprins în evaluare: indici naţionali; indici regionali; indici mondiali.
Etapele parcurse pentru construirea unui indice: 1)Selectarea eşantionului, format dintr-un
număr restrâns de titluri; 2)Determinarea ponderii diferitelor elemente ale eşantionului;
3)Realizarea formulei indicelui; 4)Alegerea datei de referinţă şi a indexării.
Cel mai cunoscut dintre indicii de bursă este Dow Jones (creat în 1884), denumit după numele
a doi celebri specialişti financiari: Charles Dow şi Edward Jones.În prezent, se deosebesc
patru indici Dow Jones: Indicele industrial include 30 de titluri care deţin 15-20% din
valoarea capitalizată la NYSE; Indicele transporturilor creat în 1896 şi care cuprinde
acţiunile a 20 de companii din domeniul transporturilor feroviare, rutiere şi aviatice;
Indicele serviciilor publice creat în 1929, care, în prezent, conţine 15 acţiuni; Indicele
compus care reflectă cursurile celor 65 de acţiuni din indicii sectoriali. În Republica Moldova,
la începutul anului 2000, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (predecesoarea CNPF) a
introdus în circulaţie indicele CNVM-32. Indicele se calculează săptămânal după închiderea
şedinţei de vineri (sau a celei de luni) de tranzacţionare la BVM. Drept bază pentru calcularea
indicelui respectiv a fost luat cel mai răspândit indice în lume – "Dow Jones”, calculat în
regimul timpului real în baza rezultatelor negocierilor la Bursa de Valori din New-York.
Începând cu 1 ianuarie 2007, indicele CNVM-32 a fost redenumit în CNVM, de către CNPF
precum şi a fost aprobată noua structură a portofoliului acestuia, care conţinea 24 de companii
contra a 32 înregistrate anterior.
IV. Definirea și tipologia tranzacțiilor bursiere. Tranzacţii bursiere contractele de
vânzare-cumpărare de titluri şi alte active financiare, care se încheie pe piaţa secundară de
capital cu mijlocirea agenţilor de bursă, respectiv a societăţilor de intermediere financiară
autorizate. Aceste tranzacţii se vor efectua în conformitate cu legislaţia privind valorile
mobiliare din ţara respectivă, şi cu regulamentele instituţiilor implicate (Bursa de Valori,
instituţiile pieţei OTC etc.). Tranzacţiile cu valori mobiliare pot fi privite prin prisma
următoarelor aspecte: organizaţional – se manifestă prin etapele obligatorii parcurse în
vedrea realizării tranzacţiilor; economic – se exprimă prin scopul cu care se realizează
tranzacţia (investire, speculaţie, hedging etc.); legislativ – se manifestă prin drepturile şi
obligaţiunile participaţilor care s-au angajat în realizarea unei tranzacţii; etic – se reflectă în
comportamentul manifestat de părţile implicate în tranzacţia bursieră.
Tipuri de tranzacții: la vedere; la termen. -În funcţie de obiectul lor, tranzacţiile bursiere se
împart în tranzacţii cu: titluri financiare primare; tranzacţii cu derivate financiare. După scopul
final urmărit: plasamente simple (o simplă investire pe piaţa de capital a resurselor financiare
disponibile în scopul obţinerii veniturilor sub formă de dobânzi şi dividende sau sub forma
creşterii de capitaluri); speculaţii bursiere (operaţiuni de vânzări-cumpărări succesive de
titluri financiare, prin care se urmăreşte obţinerea de profituri din diferenţele de curs); arbitraj
cu valori mobiliare (obţinerea veniturilor printr-o succesiune de plasamente, dar de sensuri
diferite şi, practic, constă în cumpărarea a unei valori mobiliare pe o piaţă bursieră, în care
cursul ei este mai scăzut şi apoi vinderea acesteia simultan sau imediat pe o piaţă în care
cursul respectivei valori este mai ridicat); operaţiuni de acoperire (hedging) (se realizează
prin acele operaţiuni bursiere prin care cel ce le iniţiază urmăreşte să se acopere contra
riscurilor modificării cursurilor valorilor sale mobiliare prin ocuparea, concomitent, a două
poziţii de vânzător şi cumpărător, dar în diferite condiţii.); tranzacţii tehnice (efectuate de
creatorii de piaţă cu scopul menţinerii stabilităţii pieţei).
V. Mecanismul derulării unei tranzacții bursiere. Etapele realizării unei operațiuni
bursiere: iniţierea tranzacţiei, prin stabilirea legăturii dintre client şi societatea de bursă şi
transmiterea, de către primul, a ordinului de vânzare/cumpărare; perfectarea tranzacţiei,
respectiv negocierea şi încheierea contractului de către agenţii de bursă; executarea
contractului, adică îndeplinirea obligaţiilor şi obţinerea drepturilor rezultate din tranzacţie.
1)Fazele etapei de iniţiere. Prima fază constă în alegerea nemijloacită, de către client, a unei
societăţi de valori mobiliare, semnarea contractului şi deschiderea de către firma de broker, a
unui cont în favoarea clientului prin intermediul căruia se va asigura reglementarea financiară
a operaţiunii. Pentru toate tranzacţiile pe care le execută, brokerul percepe un comision, drept
plată pentru serviciile sale. A doua fază în plasarea ordinului de către client. Ordinul de la
clienţi este, de fapt, o ofertă fermă (în cazul vânzării), respectiv o comandă (în cazul
cumpărării) având ca obiect tranzacţionarea unui anumit volum de titluri financiare, în
anumite condiţii comerciale. Elementele ordinului: sensul operaţiunii (vânzare/cumpărare);
produsul bursier (specificarea titlului financiar care face obiectul ordinului); cantitatea
oferită sau comandată (numărul de „contracte”); tipul tranzacţiei (operaţiune cash, futures
etc.), în cazul celor la termen precizându-se scadenţa; preţul sau cursul la care se oferă sau se
comandă produsul bursier.
Ordine bursiere: 1)Ordinele comune (care indică preţul la iniţierea tranzacţiei de către
clienţi): Ordinul „la piaţă”, care este un ordin de vânzare/cumpărare la cel mai bun preţ oferit
de piaţă. Pentru cumpărător este preţul cel mai scăzut, iar pentru vânzător cel mai mare.
Ordinul limită, este cel în care clientul precizează preţul maxim pe care este disponibil sa-l
achite în calitate de cumpărător şi preţul minim acceptat în calitate de vânzător. Ordinul
„take” instrucţionează cumpărarea întregii cantităţi disponibile în piaţă la cel mai bun preţ de
vânzare. Ordinul „hit” instrucţionează vânzarea întregii cantităţi disponibile în piaţă la cel
mai bun preţ de cumpărare. Odinul „match” (pereche) creează un ordin opus celui existent în
piaţă, de exemplu , dacă există un ordin Ordinul „hit”, creează unul „take”.
2)Ordinele conditionaţe sunt ordinele ce se activează (pleacă spre bursă) într-un moment
definit de investitor. Acestea includ: Ordinul stop sau de limitare a pierderii, acţionează,
oarecum, în sens contrar ordinului cu limită de preţ. El devine un ordin de vânzare/cumpărare
la piaţă, atunci când preţul titlului evoluează contrar aşteptării clientului, respectiv creşte/scade
la nivelul specificat.
3)Ordinele cu restricţii de timp sunt acelea care stabilesc valabilitatea acestora:
Ordinul „la zi” înseamnă că ordinul este valabil numai pentru şedinţa de bursă din ziua
respectivă; Ordinul deschis se poate executa până la anularea din Registru de către agentul de
bursă, care l-a introdus; Ordinul bun până la o dată se poate executa până la închiderea
şedinţei din data specificată (zi, lună, an); Ordinul bun până la sfârşitul săptămânii poate fi
executat până în ultima zi din săptămână cu şedinţa de bursă; Ordinul bun până la un timp
se poate executa până la o anumită oră, minut şi se combină cu un ordin prezentat anterior, de
exemplu, bun până la sfârşitul săptămânii. Ordinul execută şi dispari, care, după exercitarea
parţială, diferenţa până la total este anulată.
4)Ordinele cu termeni speciali: Ordinul cu termenul „totul sau nimic” exprimă dorinţa
clientului de a cumpăra/vinde un volum important de titluri la un anumit curs şi într-o perioadă
precizată; ordinul este executat, numai dacă piaţa oferă atât condiţiile de cantitate, cît şi pe
cele de preţ; Ordinul cu termenul „execuţie minimă” impune executarea imediată în
întregime la cel puţin volumul minim indicat, urmând ca diferenţa până la cantitatea totală să
fie executată total sau în tranşe; Ordinul cu termenul „bloc minim” instrucţionează
executarea numai a cantităţilor cel puţin egale cu cantitatea minimă, cantităţile mai mici decât
minimumul se execută cu termenul totul sau nimic.
În executarea ordinelor de bursă, una din obligaţiile esenţiale ale brokerilor este respectarea
regulilor de prioritate. Prin prioritatea de preţ se înţelege faptul că agenţii de bursă trebuie
să execute ordinele de cumpărare la preţuri mai mari înaintea celor date la preţuri mai mici;
similar, ordinele de vânzare la preţuri mai mici vor fi executate înaintea celor la preţuri mai
mari. În cazul ordinelor date la acelaşi preţ, se procedează conform următoarelor reguli:
Prioritatea de timp implică regula „primul venit, primul servit” (FIFO); Prioritatea de
volum - regulă complementară la prioritatea în timp - arată că primul ordin executat va fi cel
cu volumul cel mai mare; Executarea “pro rata” înseamnă că toate ordinele la acelaşi preţ
vor fi executate în raport cu volumul lor, această regulă se aplică atunci când piaţa nu permite
executarea integrală a ordinelor, alocându-se pentru fiecare o rată din volumul disponibil al
pieţei.
II. Perfectarea tranzacţiei sau negocierea contractului – în funcţie de ordinele primite, se
trece la procesarea acestora fie prin sistemul de licitaţie, fie prin cel de negociere.* Tipuri de
licitaţie: Licitaţiile simple - cînd vânzătorii, până la începerea licitaţiei, îşi înaintează
ofertele privind vânzarea titlurilor de valoare la preţul iniţial şi, dacă există concurenţă între
cumpărători, preţul respectiv creşte pas cu pas, până când nu va rămâne un singur cumpărător,
iar valorile mobiliare sunt vândute la cel mai înalt preţ oferit. Licitaţia „olandeză”-la care
preţul iniţial al vânzătorului este înalt şi persoana care conduce licitaţia propune consecvent
sume tot mai mici, până când una este acceptată. În asemenea caz, valorile mobiliare sunt
vândute primului cumpărător, căruia îi este convenabil cursul propus. La licitaţia „pe
nevăzute” (la întâmplare), sau licitaţia fără frecvenţă - toţi cumpărătorii îşi înaintează taxele
simultan şi valorile mobiliare le capătă acela care a oferit un preţ mai bun Licitaţie dublă
de felul: 1. pe piaţa specială de împrumut cu pas rar – când piaţa este mai puţin lichidă şi
există o ruptură mare între cerere şi ofertă. 2. licitaţie neîntreruptă – prezenţa cererii şi ofertei
sunt permanente pe piaţa valorilor mobiliare. *Modalităţi de negociere. Negocierea pe
bază de carnet de ordine presupune centralizarea, de către agenţii de bursă, a ordinelor
primite de la clienţi într-un document numit carnet de ordine; el conţine ordinele repartizate în
raport cu gradul lor de negociabilitate (ordinele de cumpărare de la preţul cel mai mare la
preţul cel mai mic şi, în sens contrar, ordinele de vânzare). Carnetul de ordine poate fi deschis
pentru consultare de către agenţii de bursă terţi. Negocierea prin înscrierea pe tablă prezumă
prezentarea ordinelor astfel, încât ele să poată fi văzute de toţi agenţii de bursă care participă
la şedinţa respectivă. Aceasta se realizează prin înscrierea pe un tabel electronic a primelor
două (cele mai bune) preţuri de vânzare (ask) şi cumpărare (bid).Contractarea are loc atunci,
când un agent de bursă terţ acceptă o cotaţie înscrisă pe tablă. Negocierea prin anunţarea
publică a ordinelor. Negocierile sunt deschise de un funcţionar al bursei, care strigă titlul ce
urmează a fi negociat. Apoi, agenţii de bursă anunţă cu voce tare preţurile lor ”ask” şi ”bid” şi
caută parteneri interesaţi. Contractarea are loc atunci, când un agent de bursă, care a strigat
cotaţiile sale, primeşte un răspuns afirmativ din partea altui agent de bursă. Negocierea în
„groapă” este o variantă a metodei descrise mai sus. Spaţiul unde au loc negocierile, este unul
semicircular, foarte aglomerat, unde iau loc agenţii de bursă şi îşi strigă preţurile de
vânzare/cumpărare, putând acţiona în cont propriu (dealeri) sau în contul unor terţi (brokeri).
Negocierea pe blocuri de titluri are loc, de regulă, în afara sălii principale de negocieri a
bursei, într-un spaţiu special amenajat din incinta instituţiei. Blocurile de titluri sunt contracte
de volum mare (10000 de acţiuni sau mai multe) şi, deoarece dimensiunea contractelor este
atât de însemnată, încît poate influenţa situaţia pieţei, negocierea lor este supusă unui regim
special: în tranzacţii, se ţine seama de informaţiile venite din sala de negocieri, dar
contractarea blocurilor de titluri se realizează separat, urmând apoi ca tranzacţia să fie
raportată la bursă, după ce aceasta a fost încheiată. Negocierea electronică presupune
utilizarea tehnologiei moderne în procesul de transmitere a ordinelor şi de prezentare a
acestora la bursă.
Cursul bursier se formează prin confruntarea directă a cererii cu oferta, pe baza ordinelor
înregistrate la bursă, la un moment dat, pentru fiecare valoare mobiliară înscrisă la cota bursei.
Tehnica clasică de formare a cursului se bazează pe concentrarea şi centralizarea cererii şi a
ofertei şi, ca urmare, cumularea ordinelor de cumpărare se realizează de la cel mai ridicat nivel
de curs către cel mai scăzut nivel de curs, în timp ce cumularea ordinelor de vânzare se face pe
limite de curs, în sens crescător.
III. Executarea contractului. Întâlnirea, prin intermediul mecanismului bursier,a două ordine
de sens contrar (vânzare/cumpărare), conţinând aceleaşi condiţii referitoare la scadenţă, volum
şi preţ, conduce la perfectarea contractului. Acesta generează în sarcina părţilor contractante
obligaţia de predare a titlurilor - pentru vânzător - şi de plată a preţului acestora - pentru
cumpărător. Procesul prin care aceste obligaţii interdependente sunt îndeplinite se numeşte
executarea contractului sau lichidarea tranzacţiei. În principiu, există două sisteme de
executare a contractului bursier: prin lichidare directă sau prin lichidare centralizată
(clearing). Lichidarea directă presupune, în esenţă, transmiterea titlurilor de la societatea de
bursă care a vândut la societatea de bursă care a cumpărat şi transmiterea în sens invers a
contravalorii titlurilor pentru fiecare din contractele care au fost încheiate la bursă.
Mecanismul lichidării cuprinde următoarele faze principale: 1)compararea documentelor
privind contractul: brokerul vânzătorului îl contactează după şedinţa de bursă (telefonic) pe
brokerul cumpărătorului şi are loc verificarea înscrisurilor care atestă încheierea contractului;
2)livrarea titlurilor are loc printr-un curier pe care brokerul îl trimite la cel de-al doilea (de
regulă, în dimineaţa următoarei zile de bursă); 3)când curierul predă titlurile, brokerul
cumpărătorului îi eliberează un cec conţinând contravaloarea acestora.
Lichidarea centralizată (prin clearing) utilizează principiul compensării obligaţiilor de
acelaşi fel şi de sens contrar: vânzările făcute la bursă sunt compensate cu cumpărările, astfel
încât participanţilor la tranzacţii le revine obligaţia de a regla soldurile astfel rezultate. Primul
sistem de clearing a fost organizat în Germania (Frankfurt) în 1867.Lichidarea centralizată
presupune intervenţia a două organisme specializate: casa de depozit, care funcţionează ca
depozit central pentru toate titlurile deţinute de membrii săi, participanţii la piaţa bursieră, şi
casa de clearing, care efectuează compensaţiile şi determină soldurile creditoare/debitoare ale
membrilor săi, referitoare la titluri şi, respectiv, la fondurile băneşti corespunzătoare.
Casa de depozit este organismul care asigură păstrarea centralizată a titlurilor membrilor săi;
depozitarea se poate face atât pentru titlurile materializate sub formă de certificate de acţiuni,
obligaţiuni sau alte înscrisuri, cât şi pentru titlurile sub formă electronică, înregistrate într-un
sistem computerizat de conturi. Scopul creării acestei instituţii este de a raţionaliza procesul de
păstrare şi livrare a titlurilor, garantând securitatea acestora şi permiţând circulaţia lor
operativă.
Casa de compensaţie joacă rolul central în mecanismul derulării, prestând pentru membrii săi
serviciile legate de lichidarea tranzacţiei. Membrii casei de compensaţie contribuie cu capital
la formarea fondului de clearing - baza financiară a instituţiei - care are două funcţii
principale: să garanteze obligaţiile pe care aceasta şi le asumă şi să difuzeze riscurile asociate
tranzacţiilor bursiere efectuate de membri. Clearingul titlurilor poate avea loc în două
moduri: Prin procedura tradiţională a livrării/primirii fizice a titlurilor. În acest caz,
casa de compensaţie dă instrucţiuni instituţiei care păstrează titlurile (casa de depozit) de a
preda titlurile care fac obiectul contractului de la deţinătorul acestora (vânzătorul) către
cumpărător. Prin procedura reglementării în „contul electronic”. În acest caz,
„depozitul” de titluri îmbracă forma unei înregistrări în cont, iar transferul are loc prin
creditarea/debitarea conturilor de titluri, fără existenţa şi circulaţia unor înscrisuri de tipul
certificatelor de acţiuni.Clearingul bănesc se face prin creditarea/debitarea conturilor deschise
de casa de compensaţie pentru vânzătorii/cumpărătorii de titluri. Practic, casa de compensaţie
îşi asumă toate obligaţiile de a face plăţi membrilor săi, în schimbul preluării tuturor
drepturilor acestora de a primi încasări rezultate din tranzacţiile încheiate la bursă.