Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea de Științe Economice

DEPARTAMENTUL ”FINANȚE ȘI BĂNCI”

SAMSON MARINA, FB1703

”POLITICA FINANCIARĂ ÎN REPUBLICA MOLDOVA”

Referat

Conducător științific:

Ciobanu Maxim, lector universitar

Chișinău 2018
 Politica financiară face parte din politica generală a statului şi îndeplineşte un rol important
în traducerea în viaţă a programelor de dezvoltare economică.
Politica financiară exprimă totalitatea metodelor, mijloacelor, instrumentelor, instituţiilor privind
procurarea şi dirijarea resurselor financiare utilizate de stat pentru influenţarea proceselor economice
şi a relaţiilor sociale în vederea realizării scopurilor macroeconomice şi obţinerea echilibrului
general adecvat în economie.

Politica, în general, şi implicit cea financiară poate contine elemente specifice, atât acţiunilor cu
caracter strategic, cât şi tactic. Primele se concretizează prin decizii de politică financiară privind
realizarea unor obiective pe termen mai îndelungat şi de mai mare amploare, reflectate în planul
activităţii financiare. Prin comparaţie, elementele de tactică financiară vizează, în mod direct,
aspectele de ordinul tehnicilor folosite pentru efectuarea operaţiilor băneşti-financiare curente,
oferind şi cadrul organizatoric adecvat atingerii obiectivelor strategice. În principiu, se admite ca
deciziile (opţiunile) care stabilesc coordonatele politicii financiare pentru o anumită etapă a evoluţiei
societăţii sau unei entităţi economico-sociale, reflectate în programele financiare de perspectiva mai
îndelungată alcătuiesc strategia financiară, în timp ce actele administrative de planificare şi
programare a operaţiunilor băneşti, pe perioade scurte, ca şi măsurile sau deciziile luate pentru
executarea obiectivelor specifice unei perioade sau alteia, constituie componente ale tacticii
financiare.
O abordare a politicii financiare, prin prisma problematicii la care se referă, evidenţiază structurarea
sa pe mai multe domenii mari, dintre care se pot distinge:
a) mobilizarea, respectiv procurarea resurselor băneşti la fondurile financiare ce se constituie, fie în
sectorul public, fie în cel privat;
b) repartizarea, sau alocarea pe destinaţii şi utilizarea fondurilor băneşti constituite;
c) îndatorarea, respectiv activitatea de creditare, incluzând regimul de practicare a împrumuturilor şi
dobânzilor;
d) organizarea şi funcţionarea pieţelor financiare;
e) organizarea şi realizarea activităţii privind asigurările, care, la rândul lor, se diferenţiază în
asigurări sociale şi asigurări de bunuri, persoane şi răspundere civilă;
f) organizarea şi funcţionarea aparatului financiar-bancar;
g) organizarea şi exercitarea controlului financiar;
h) folosirea pârghiilor financiare pentru influenţarea activităţii social-economice;
i) asigurarea premiselor necesare menţinerii echilibrului financiar şi monetar în economie.

Tuturor acestor domenii le corespund competente decizionale de politica financiară, menite

să asigure derularea proceselor economice şi fluxurilor băneşti în concordanţă cu obiectivele
politicii fiecărei entităţi economico-sociale, respectiv cu cele ale politicii generale a statului. Deşi cu
diferenţieri sensibile, politica financiară a oricărei entităţi, inclusiv a statului, cuprinde anumite
categorii de opţiuni, distincte prin conţinutul proceselor vizate, dar care se întrepătrund şi se
condiţionează reciproc, cum sunt cele asupra cheltuielilor de efectuat; resurselor (veniturilor)
utilizabile etc.
 Direcţii esenţiale ale politicii financiare a Republicii Moldova

Datorită faptului că Republica Moldova se află într-o criză economică de mult timp, statul
nostru se confruntă cu mari dificultăţi de ordin financiar, care împiedică atingerea obiectivelor
politicii generale a statului. Problemele financiare şi lipsa unor investiţii consistente caracterizează
toate componentele activităţii publice private. Identificarea, antrenarea şi fluidizarea resurselor
financiare, reclamă politici şi acţiuni neordinare. Republica Moldova are nevoie de un aflux masiv
de resurse financiare. Investiţiile străine directe nu vor întârzia dacă va exista o consecvenţă politică
în favorizarea acestor plasamente. Sunt absolut necesare măsuri energice în perfecţionarea
sistemului legislativ privind investiţiile, extinderea exportului (prin sporirea competitivităţii
produselor autohtone), disciplinarea regimului fiscal, negocierea unor credite preferenţiale cu
destinaţie specială, asistenţa externă prin intermediul unor instituţii financiare specializate şi altele.
Componenta esenţială a politicii de dezvoltare durabilă a Republicii Moldova este perfecţionarea
continuă a relaţiilor financiare, a mecanismelor de menţinere a stabilităţii şi echilibrului
macroeconomice, de stimulare a acumulărilor, investiţiilor, creşterii economice şi ca rezultat
ridicarea nivelului de trai al populaţiei. Aceste obiective strategice ale politicii economice şi sociale
a statului pot fi atinse dacă se vor realiza integral toate componentele politicii financiare cu
implementarea mecanismelor şi măsurilor corespunzătoare.

Politica financiară a Republicii Moldova prevede următoarele obiective şi acţiuni:

Obiective
• Onorarea obligaţiunilor financiare la toate nivelurile
• Stimularea antreprenoriatului prin politica bugetară
• Coordonarea nivelului cheltuielilor bugetare cu dinamica PIB
• Promovarea echităţii fiscale, transparenţii, stabilităţii şi simplităţii politicii financiare
• Asigurarea stabilităţii fiscale
Acţiuni:
1. Ajustarea cheltuielilor bugetare la posibilităţile reale de colectare a veniturilor
2. Echilibrarea bugetului consolidat, ţinînd cont de sporirea locurilor de muncă
3. Fixarea volumului cheltuielilor bugetare, ţinînd cont de programele eşalonate pentru fiecare
perioadă
4. Limitarea cotei externe on volumul anual al PIB
5. Finanţarea deficitului bugetar cu preponderenţă din contul împrumuturilor interne.

Politica monetar – creditară

Tradiţional, politica monetară reprezintă un ansamblu de acţiuni exercitate de stat şi de Banca

Centrală destinate controlului asupra ofertei de monedă şi utilizate ca un instrument de realizare a
obiectivelor generale ale politicii economice (creşterea economică, ocuparea forţei de muncă,
stabilitatea preţurilor, echilibrul extern). Politica monetară poate fi definită ca “ansamblu al
măsurilor monetare luate de stat şi de Banca Centrală pentru realizarea echilibrului dintre masa
banilor în circulaţie şi nevoile de bani ale economiei, sau pentru influenţarea într-un anumit sens a
conjuncturii economice.

Politica de credit poate fi definită ca politica Băncii Centrale (în unele state şi a Guvernului) care,
cu ajutorul unor instrumente specifice, urmăreşte să asigure prin intermediul creditului echilibrul
general economic. Întrucît acest echilibru este fundamentat pe echivalenţa cererii şi ofertei de bunuri
şi servicii, politica de credit este menită să influenţeze indirect fluxul cheltuielilor printr-o acţiune în
trei trepte: 1)asupra mijloacelor lichide ale băncilor; 2)prin intermediul mijloacelor lichide bancare
asupra capacităţii de credit a băncilor, deci asupra volumului creanţelor bancare; 3)prin intermediul
acordării de credite, deci prin influenţarea volumului creanţelor bancare asupra volumului plăţilor,
implicit al cheltuielilor.
Banca centrală – promotorul principal al politicii monetar-creditare în cadrul reglementării
economiei, ce constituie o parte componentă a politicii economice a guvernului. Scopurile politicii
economice a guvernului pot fi multiple şi intercirelate. Situaţia în domeniul economiei în mare
măsură este dependentă de activitatea domeniului monetar-creditar.

Politica monetar-creditară trebuie examinată în sens larg şi îngust. În sens larg ea este orientată
spre combaterea inflaţiei şi şomajului, spre asigurarea ratelor stabile de creştere economică. Printre
metode aici apar reglementările masei monetare în circulaţie, lichidităţii sistemului bancar şi ratei
dobînzilor la împrumuturile de lungă durată.
În sens îngust ea este orientată spre stabilire cursului valutar optimal cu aplicarea intervenţiei
valutare, schimbarea cotelor procentuale a băncii centrale, altor metode de reglementare a ratelor de
scurtă durată. Intervenţia valutară – politica vînzării-cumpărării pe piaţa valutară a valutei străine de
către banca centrală. Cumpărînd sau vînzînd valuta străină banca centrală schimbă raportul cerere-
ofertă la valuta străină şi, respectiv, se schimbă cursul monedei naţionale. Dacă, de exemplu, BNM
vinde dolarii pe piaţă, - oferta dolarilor se măreşte şi cursul lor de schimb se micşorează. Cînd BNM
cumpără dolari – cursul lor creşte.

Reglementarea economiei prin influenţa stării creditului şi circulaţiei băneşti – elementul principal
al politicii economice a guvernului. Scopurile principale ale acestei politici sunt – atingerea
creşterii stabile a economiei, nivelului jos al şomajului şi inflaţiei, echilibrarea balanţei de plăţi.
Reglementare monetar-creditară a economiei Republicii Moldova se efectuează de BNM aplicînd
modificarea normei rezervelor minimale obligatorii, ratelor dobînzii la credite şi depozite,
comercializarea cu hîrtiile de valoare, stabilirea normativelor economice pentru băncile comerciale.
Pentru influenţare a lichidităţii sistemului bancar, BNM refinanţează băncile comerciale, oferindu-le
credite pe termen scurt şi depozitînd mijloacele libere a băncilor cu plata unei dobînzi fixate.

Măsurile care vor asigura atingerea scopurilor politicii monetar-creditare sunt:

 utilizarea în continuare a instrumentelor politicii monetare şi valutare: operaţiuni de piaţă
deschisă, acordarea facilităţilor de lombard şi a creditelor overnight, acceptarea de depozite
de la bănci, stabilirea şi urmărirea respectării normelor de menţinere a rezervelor obligatorii;
 majorarea rezervelor valutare ale BNM;
  creşterea ofertei din partea Băncii Naţionale a Moldovei şi corespunzător a masei monetare
(în condiţiile majorării produsului intern brut real şi veniturilor reale), determinate de
stabilizarea şi sporirea ulterioară a cererii de bani în economie;
 crearea unui serviciu de depistare a cazurilor de spălare a banurilor şi a mecanismelor de
prevenire a fenomenelor respective;
 stimularea dezvoltării formelor moderne de creditare bancară (creditarea ipotecara, precum şi
altor forme de credite);
 elaborarea şi aplicarea unor mecanisme eficiente de integrare a sectoarelor producătoare şi a
celui financiar (în special, bancar) pentru încurajarea creşterii economice, deţinerea
acţiunilor băncilor de către agenţii ne bancari şi invers;
 încheierea acordurilor multilaterale privind coordonarea activităţilor de piaţă.
 încurajarea băncilor comerciale în atragerea economiilor populaţiei şi ale persoanelor
juridice şi transformarea acestora în investiţii prin consolidarea în continuare a sistemului
bancar şi crearea unui sistem adecvat de asigurare a depunerilor, inclusiv elaborarea şi
adoptarea legii privind garantarea depunerilor.

Politica bugetar-fiscală
Politica bugetar-fiscală, fiind о parte componentă a politicii economice a ţării, reprezintă о pîrghie
efectivă în reformarea economiei. Această politică influenţează toate sferele vieţii: economică,
politică, socială. Prin intermediul ei, se formează resursele financiare ale statului, se realizează
politica socială, se stimulează activitatea investițională etc. Mecanismul bugetar-fiscal asigură о
influenţă dublă asupra proceselor economice: în primul rînd, majorînd cheltuielile bugetare în
domeniile prioritare şi, în al doilea rînd, creând condiţii de acumulare a veniturilor prin intermediul
sistemului fiscal. Folosind instrumentele politicii bugetar-fiscale, statul realizează reformele pe care
e axată strategia de dezvoltare social-economică a ţării. Un sistem fiscal perfect reprezintă una din
cele mai complicate sarcini ale politicii economice a statului, nu doar pentru ţările în tranziţie, dar şi
pentru cele dezvoltate. Pe de о parte, politica fiscală trebuie să asigure resurse financiare pentru
existenţa statului, pe de altă parte, impozitele trebuie să creeze agenţilor economiei condiţii
favorabile pentru activitate. Orice stat se confruntă permanent cu numeroase şi puternice fenomene
negative precum inflaţia şi recesiunea. Preocupările pentru găsirea soluţiilor prin care să se menţină
sub control excesele ciclului economic sunt de cea mai mare importanţă pentru orice stat. Soluţii
importante pe această linie au fost oferite de Keynes şi adepţii săi, acestea constând în folosirea
politicilor fiscale şi monetare. Inflaţia, recesiunea, dezvoltarea economică pot fi influenţate printr-o
politică fiscală şi monetară adecvată.

Scopul principal al politicii bugetar - fiscale din perspectiva pe termen mediu constă în menţinerea
creşterii economice şi soluţionarea celor mai acute probleme sociale prin ameliorarea condiţiilor de
funcţionare a sectoarelor social - culturale. În domeniul optimizării cheltuielilor şi reducerii
deficitului bugetului de stat, trebuie să fie luate următoarele măsuri:
• ajustarea in continuare a cheltuielilor bugetare la posibilităţile reale de acumulare a
veniturilor la buget şi obţinerea unei stabilităţi bugetare.
• reevaluarea întregului sistem de servicii publice şi transferul unor activităţi în sfera privată.
• perfecţionarea sistemului de planificare bugetară prin implementarea metodei de
fundamentare a bugetului pe baza de programe.
• stabilirea priorităţilor de cheltuieli sub aspect funcţional şi instituţional.
• finanţarea programelor bugetare doar în cazul cînd acestea sînt direcţionate în sectoarele
prioritare ale economiei sau conţin obiective de performanţă clar definite, cu un cert impact pozitiv
asupra creşterii economice şi standardelor de viaţă ale populaţiei.

În scopul modernizării procesului bugetar vor fi întreprinse următoarele măsuri:

• utilizarea modelelor econometrice moderne în cadrul corelării mărimii prognozate a
veniturilor în buget cu prognozele privind dinamica principalelor indicatori macroeconomici şi cu
politicile economice şi sociale ale statului pentru anul respectiv;
• perfecţionarea sistemului de transferuri alocate de la bugetul de stat către bugetele unităţilor
administrativ - teritoriale.

Politica fiscală. Obiectivele principale ale politicii fiscale sînt: diminuarea presiunii fiscale,
asigurarea transparentei, simplificarea şi stabilizarea sistemului fiscal şi extinderea în continuare a
bazei de impozitare.
Ameliorarea sistemului fiscal, bazat în principal pe impozitarea indirectă (TVA, accize), rata de
rezultatele finale ale activităţii producătorilor şi posibilităţile de stimulare a exporturilor, impune o
creştere a rolului impozitelor legate într – o măsură mai mare de rezultatele activităţii economice a
producătorilor.
Perfecţionarea sistemului fiscal implică efectuarea următoarelor măsuri:
- reducerea treptată a presiunii fiscale până la nivelul care va asigura o creştere durabilă a
producţiei şi investiţiilor;
- monitorizarea presiunii fiscale în toate sectoarele economiei;
- aplicarea unei noi modalităţi de impozitare a proprietăţii imobiliare, conform cadrului
legislativ respectiv privind evaluarea proprietăţii în scop de impozitare;
- uniformizarea sistemului fiscal concomitent cu simplificarea procedurilor fiscale;
- adoptarea integrală şi aplicarea Codului fiscal;
- revizuirea cotelor accizelor pentru mărfurile supuse accizelor, care contribuie nesemnificativ
la formarea părţii de venituri;
- neadmiterea modificărilor legislaţiei fiscale şi bugetare pe parcursul anului financiar în
defavoarea contribuabililor;
- consolidarea disciplinei fiscale şi intensificarea controlului fiscal;
- intensificarea combaterii fraudelor financiare şi a evaziunilor fiscale;
- eliminarea totală a compensaţiilor reciproce şi plăţilor în natură;
- implementarea în administrarea fiscală a tehnologiilor informaţionale.
Bibliografie