Sunteți pe pagina 1din 6

MORBIDITATEA

Definiţie: Morbiditatea reprezintă fenomenul de masă al îmbolnăvirilor apărute într-o


populaţie definită, într-o anumită perioadă de timp (în general un an). Scopul analizei
morbidităţii este de a cunoaşte cât mai complet frecvenţa bolii în populaţie şi tendinţele de
evoluţie ale acesteia. Datele pentru analiza morbidităţii sunt, în general, mai greu de obţinut
comparativ cu datele pentru mortalitate sau natalitate. Prin consens internaţional, din
morbiditate fac parte şi traumatismele/ otrăvirile accidentale sau voluntare (omucideri,
sinucideri), precum şi rănirile, traumatismele şi arsurile cauzate de războaie.

Generalităţi: Monitorizarea stării de sănătate pentru o populaţie sau pentru grupuri


specifice dintr-o populaţie are drept scopuri descrierea stării de sănătate pentru comunitatea
respectivă, punând în evidenţă factorii de risc/protecţie cu impact important pentru starea de
sănătate.

Un alt aspect important al monitorizării se referă la descrierea în dinamică a modelului


de morbiditate, oferind, în ultimă instanţă, o evaluare a informaţiilor colectate în sistem
integrat, identificând inegalităţile în starea de sănătate.

În iunie 2001, negociatorii din ţările în curs de dezvoltare şi cei din ţările industrializate
s-au întâlnit în cadrul Organizaţiei Mondiale a Pieţelor pentru a dezbate drepturile privind
proprietatea intelectuală şi accesul celor săraci la medicamentele esenţiale.

Mai multe delegaţii, incluzând oficiali din ministerele sănătăţii ale ţărilor participante,
au avut întâlniri cu experţi în sănătate publică. În acelaşi timp, la sediul Organizaţiei Mondiale
a Sănătăţii (OMS), şefi de state, 34 oameni de afaceri şi organizaţii non-guvernamentale au
discutat despre planurile de constituire a unui fond global pentru sănătate, idee lansată
anterior de secretarul general al Naţiunilor Unite. Acest fond trebuia să devină baza unei noi
abordări colective pentru controlul bolilor celor săraci, cu sublinierea particulară pentru
programele internaţionale şi colaborativ-naţionale elaborate de OMS, privind aducerea sub
control a maladiilor HIV/SIDA, tuberculoza şi malaria constituie exemple fac parte din
numeroasele iniţiative ce reflectă preocuparea pentru acţiuni în interiorul sectoarelor de
sănătate, acţiuni care trebuie completate de activităţi intersectoriale.

Doar prin intermediul acestor acţiuni complementare va fi posibilă protecţia şi


promovarea sănătăţii populaţiilor sărace. Într-o lume în care interconectarea şi

2
interdependenţa sunt în continuă creştere, este nevoie urgentă de acţiuni combinate pentru a
îmbunătăţi starea de sănătate a celor care au fost lăsaţi în urmă.

Direcţiile de acţiune ale factorilor şi organismelor abilitate de a asigura controlul şi


supravegherea bolilor transmisibile sunt descrise ca având două direcţii:

- o direcţie orizontală, în cazul problemelor care apar între state, probleme consecutive
traficului global microbian;

- o direcţie verticală, aşa cum se întâmplă în cazul problemelor care apar în interiorul
unei ţări care are o capacitate inadecvată de supraveghere în teritoriu.

Tipuri de morbiditate:

1. Morbiditatea reală, care include, teoretic, toate cazurile de îmbolnăvire existente într-
o populaţie

2. Morbiditatea diagnosticabilă, care se referă la cazurile de îmbolnăvire existente în


comunitate, dar pentru care tehnicile cunoscute în acel moment nu permit stabilirea
diagnosticului (se menţionează exemplul clasic al maladiei HIV/SIDA, care a putut fi
cunoscută după descoperirea tehnicilor de diagnosticare)

3. Morbiditatea diagnosticată care cuprinde cazurile de îmbolnăvire ce beneficiază de


diagnostic datorită tehnicilor existente

4. Morbiditatea resimţită, care se referă la îmbolnăvirile percepute de populaţie

Utilitatea studiului morbidităţii:

1. controlul bolilor într-o populaţie;

2. elaborarea şi implementarea măsurilor de prevenţie;

3. planificarea îngrijirilor de sănătate;

4. analiza şi interpretarea factorilor socio-economici şi de mediu cu determinism asupra


stării de sănătate populaţională;

5. estimarea importanţei economice a bolii (costurile bolii);

6. comparaţii naţionale şi internaţionale legate de incidenţa şi prevalenţa bolilor;

7. cercetări privind etiologia şi tabloul clinic al bolii.

3
Descrierea în dinamică a modelului de morbiditate, oferă, în ultimă instanţă, o evaluare
a informaţiilor colectate în sistem integrat, identificând inegalităţile în starea de sănătate.

Surse de informaţii:

- Documentaţia medicală (registre consultaţii, Foi de observaţie)

- Registre de boală (cancer, Boli Cardio-Vasculare, malformaţii)

- Screening

- Anchete medicale

- Chestionare

- Fişe de declarare a bolilor transmisibile majore

Morbiditatea – indicatori de măsurare:

- Incidenţa

- Prevalenţa

- Morbiditatea spitalizată

- Morbiditatea individuală

- Incapacitatea de activitate

- Măsurarea factorilor de risc care sunt precursori bolii (Raynald Pineault) – relaţia de
cauzalitate.

Incidenţa reprezintă fenomenul de masă ce măsoară frecvenţa de apariţie a cazurilor noi


de boală într-o populaţie definită şi într-o anumită perioadă de timp (1 an calendaristic).

Rata de incidenţă include noţiunea de timp (zile, luni, ani).

În cazul incidenţei, unitatea de observaţie este cazul nou de îmbolnăvire (sau de boală),
definit ca fiind cazul diagnosticat pentru prima oară de reţeaua sanitară, indiferent de data
îmbolnăvirilor sau apariţiei primelor semne clinice sau de laborator.

Cazul nou de îmbolnăvire se înregistrează şi se codifică de regulă în momentul


depistării de către medicul unităţii unde s-a prezentat bolnavul respectiv. Codificarea se face
în scopul uşurării prelucrării statistice şi a interpretării datelor.

4
Prevalenţa se referă la numărul total de cazuri de boală (noi şi vechi) existente într-o
populaţie definită, la un moment dat (prevalenţa de moment) sau într-o perioadă de timp
(prevalenţa de perioadă).

Prevalenţa de moment poate fi determinată prin anchetele medicale de prevalenţă. „Rata


de prevalenţă a perioadei” = numărul total de persoane despre care se ştie că au avut o boală,
sau o condiţie dată, oricând în intervalul perioadei specificate, împărţit la numărul total al
persoanelor care compun populaţia cu risc de a face boala, sau de a avea condiţia dată, la
mijlocul perioadei specificate.

Morbiditatea spitalizată

În urma analizei înregistrărilor medicale ale pacienţilor trataţi în spitale se obţin valori
statistice cu importanţă pentru planificarea şi evaluarea serviciilor spitaliceşti.

Înregistrările medicale conţin date clinice, demografice, sociologice şi privind


comportamentul. Abilitatea noastră de a identifica şi monitoriza datele importante pentru
epidemiologie şi sănătate publică este limitată.

Datele statistice nu pot fi comparabile între diferite ţări, de multe ori nici în cadrul
aceleaşi ţări deoarece mişcarea bolnavilor în spitale este în funcţie de numeroşi factori:

• accesibilitatea la unităţile spitaliceşti;

• adresabilitatea populaţiei;

• regimul de asigurare a sănătăţii populaţiei.

Aceste date pot evidenţia diverse grupuri populaţionale cu risc, grupuri care ar trebui
urmărite (şi care să fie supuse unui control periodic) şi după ieşirea din spital, în ipoteza unui
feed-back corespunzător dintre asistenţa medicală spitalicească şi cea primară, obţinându-se,
în final, optimizarea îngrijirilor de sănătate şi îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei.
Pentru morbiditatea spitalizată informaţiile se culeg mai uşor (foi de observaţie), dar reflectă
numai “vârful icebergului” (J.P.Fox), fiind necesară completarea cu morbiditatea din
cabinetele private, centre de sănătate, alte instituţii medicale (morbiditate nonspitalizată).

Foarte multe cazuri de îmbolnăvire rămân nedepistate. Clinicianul nu cunoaşte situaţia


generală, obiectivă a îmbolnăvirilor, activitatea lui referindu-se în special la bolnavii internaţi,
şi multe forme clinice scapă astfel internării.

Bergson în (1946) sublinia că morbiditatea spitalizată nu este reprezentativă pentru


morbiditatea din teritoriul arondat spitalului deoarece internările în spital depind de:
5
• căile de acces spre spitale;

• dotarea spitalului;

• numărul de paturi;

• pregătirea şi comportamentul personalului;

• dorinţa bolnavilor de a se interna;

• în spital ajung frecvent formele grave de boală;

• se internează şi bolnavi din alte teritorii;

• frecvenţa mai mare a internării la sexul feminin.

Morbiditatea din spitale se poate studia pe: sex, grupuri de vârstă, medii, ocupaţii şi
cauze concomitente

Un aspect deosebit în cadrul mişcării bolnavilor în spitale îl reprezintă decesul. Uneori


există o concordanţă între cauza bolii şi decesul bolnavilor, dar alteori decesul survine ca
urmare a unei boli concomitente.

Prelucrarea cauzelor multiple de boli corelate cu cauzele de deces ar fi forma cea mai
adecvată de studiu, dar metoda este dificilă şi se poate aplica pe un număr restrâns de boli.

OMS furnizează date din ţările dezvoltate care arată că ponderea internărilor este
dependentă de mulţi factori între care: natura, afecţiune şi sexul.

OMS a emis unele recomandări privind morbiditatea spitalizată şi anume:

- stabilirea diagnosticului de bază (dacă acesta nu este cunoscut se va menţiona


simptomul sau problema de sănătate care a determinat internarea;

- fişa de observaţie trebuie să cuprindă şi celelalte afecţiuni care au fost studiate sau
tratate cu ocazia internării respective;

- efectuarea unei clasificări şi a analizei a cauzelor care au impus spitalizarea.

În practică, diagnosticul principal clasifică bolile care au necesitat cele mai multe sau
mai importante îngrijiri medicale, iar în cazul în care pentru două sau mai multe afecţiuni s-au
acordat îngrijiri similare, se clasifică boala cea mai gravă sau cea care corespunde secţiei în
care se află internat pacientul respectiv.