Sensul vieții este un termen dificil de definit, el se referă la valoarea supremă pe care o are

fiecare om și o folosește ca reper în acțiunile sale. Defapt orice om care începe să facă o cercetare
mai aprofundată a sensului vieții, se găsește la un moment dat nevoit să explice și alți termeni
strîns legați de ”sensul vieții”. De exemplu pentru a ne putea face o idea clară asupra la cea ce
însemnă sensul vieții trebuie să studiem, explicăm, clarificăm și să luăm o poziție în cea ce privește
existența liberului arbitru, adică va exista o mare divergență în modul de a percepe sensul vieții la
persoanele care consideră că oamenii posedă liber arbitru și cei care consideră opusul. La fel se
întîmplă și între oamenii care au o părere diferită față de probabilitatea de a avea o veață după
moarte, față de etică, morală, societate. Majoritatea teoriilor atît din psihologie cît și din alte
discipline se fondează și se mențin ulterior pe o explicație dată naturii umane și a nevoilor sale,
ca un exemplu ar putea fi date teoriile lui Hegel și Marx, ei mai întîi au propus o idee despre ceea
ce este personalitatea umană, cum funcționează și ce nevoi are și apoi au relatat în teoria lor care
ar trebui să fie senul viții lor și cum ar trebui să fie structurată societatea ca să faciliteze viețuirea
în conformitate cu sensul vieții. Deci în studierea acestei teme, explicarea termenilor enumerați
mai sus devine un imperativ. Acesta este și un motiv din care oamenii de obicei nu își pun o singură
întrebare ci mai multe: Care este sensul vieții? Cine suntem? De unde venim? Încotro merge?

Chiar dacă nu există o disciplină care să studiieze numai acest fenomen există mai multe
discipline ca filosofia, teologia, sociologia, psihologia, care facilitează aflarea răspunsului la
întrebările de mai sus. De exemplu una din teorii din dominiul sociologiei care încearcă să explice
de ce oamnii caută un sens vieții este teoria managementului terorii. Teoria pune în lumină faptul
că toată lumea ştie că viaţa este limitată, chiar dacă cei mai mulţi oameni nu se gândesc la asta zi
de zi. Dar când îşi reamintesc de vulnerabilitatea existenţei lor, de exemplu în timpul unei boli sau
a unei ameninţări teroriste, atunci aceste gânduri au în mod clar un impact asupra modului în care
indivizii se comportă. Oamenii au o abilitate unică de auto-reflecţie, iar un efect secundar al
acesteia este conştientizarea propriei mortalităţi. Această conştientizare este neplăcută şi produce
anxietate existenţială, iar indivizii sunt motivaţi să reducă frica terorizantă prin încercarea de a
atinge o formă a nemuririi simbolice. Nemurirea simbolică poate fi atinsă prin crearea unei
perspective proprii asupra lumii, perspectivă aflată în strânsă legătură cu stima de sine şi credinţele
culturale. Cu toate acestea, o motivaţie mai generală şi poate mai puternică pentru om ar putea fi
aceea de a trăi mereu într-un sentiment de coerenţă şi sens. Reducerea fricilor inconfortabile şi a
incoerenţelor percepute în mediu poate fi realizată prin procese compensatorii de restaurare a
sensului, indiferent de domeniul în care acesta a fost ameninţat. Toate aceste aspecte ţin de
conştiinţa specific umană şi au, indiscutabil, consecinţe în plan social. Ele pot fi studiate prin
raportare la teoria managementului teorii una dintre cele mai cutremurătoare şi populare paradigme
din psihologia socială.

În filosofie idei referitoare la care ar trebui să fie sensul viețiii această temă fiind tratată
des în filosofia occidentală. De exemplu pentru Platon atingerea celei mai inalte forme de
CUNOASTERE, cunoașterea ideilor este cea spre ce ar trebui să tindă fiecare om, pentru Aristotel
obținerea binelui suprem – EUDAIMONIA