Sensul vieții este un termen dificil de definit, el se referă la valoarea supremă pe care

o are fiecare om și o folosește ca reper în acțiunile sale. Defapt orice om care începe să facă o
cercetare mai aprofundată a sensului vieții, se găsește la un moment dat nevoit să explice și
alți termeni strâns legați de ”sensul vieții”. De exemplu pentru a ne putea face o idea clară
asupra la cea ce însemnă sensul vieții trebuie să studiem, explicăm, clarificăm și să luăm o
poziție în cea ce privește existența ​liberului arbitru​, ​adică v​ a exista o mare divergență în
modul de a percepe sensul vieții la persoanele care consideră că oamenii posedă liber arbitru
și cei care consideră opusul. La fel se întâmplă și între oamenii care au o părere diferită față
de probabilitatea de a avea o viață după moarte, față de etică, morală, societate. Majoritatea
teoriilor atât din psihologie cât și din alte discipline se fondează și se mențin ulterior pe o
explicație dată ​naturii umane și a nevoilor sale, ca un exemplu ar putea fi date teoriile lui
Hegel și Marx, ei mai întâi au propus o idee despre ceea ce este personalitatea umană, cum
funcționează și ce nevoi are și apoi au relatat în teoria lor care ar trebui să fie sensul viții lor
și cum ar trebui să fie structurată societatea ca să faciliteze viețuirea în conformitate cu sensul
vieții. Deci în studierea acestei teme, explicarea termenilor enumerați mai sus devine un
imperativ. Acesta este și un motiv din care oamenii de obicei nu își pun o singură întrebare ci
mai multe: Care este sensul vieții? Cine suntem? De unde venim? Încotro mergem?
Chiar dacă nu există o disciplină care să studieze numai acest fenomen există mai
multe discipline ca filosofia, teologia, sociologia, psihologia, care facilitează aflarea
răspunsului la întrebările de mai sus. De exemplu una din teorii din domeniul sociologiei care
încearcă să explice de ce oamenii caută un sens vieții este ​teoria managementului terorii.
Teoria pune în lumină faptul că t​oată lumea știe că viață este limitată, chiar dacă cei mai
mulți oameni nu se gândesc la asta zi de zi. Dar când își reamintesc de vulnerabilitatea
existenței lor, de exemplu în timpul unei boli sau a unei amenințări teroriste, atunci aceste
gânduri au în mod clar un impact asupra modului în care indivizii se comportă. Oamenii au o
abilitate unică de auto-reflecție, iar un efect secundar al acesteia este conștientizarea propriei
mortalități. Această conștientizare este neplăcută și produce anxietate existențială, iar
indivizii sunt motivați să reducă frica terorizantă prin încercarea de a atinge o formă a
nemuririi simbolice. Nemurirea simbolică poate fi atinsă prin crearea unei perspective proprii
asupra lumii, perspectivă aflată în strânsă legătură cu stima de sine și credințele culturale. Cu
toate acestea, o motivație mai generală și poate mai puternică pentru om ar putea fi aceea de a
trăi mereu într-un sentiment de coerență și sens. Reducerea fricilor inconfortabile și a

1. I. Dafinoiu & Ș. Boncu , ​Psihologie socială clinică​. Iași, România: Polirom.

incoerențelor percepute în mediu poate fi realizată prin procese compensatorii de restaurare a
sensului, indiferent de domeniul în care acesta a fost amenințat. Toate aceste aspecte țin de
conștiință specific umană și au, indiscutabil, consecințe în plan social. Ele pot fi studiate prin
raportare la teoria managementului teorii una dintre cele mai cutremurătoare și populare
paradigme din psihologia socială.
În filosofie există mai multe idei referitoare la care ar trebui să fie sensul vieții această
temă fiind abordată des în filosofia occidentală. De exemplu pentru Platon atingerea celei mai
înalte forme de cunoaștere, cunoașterea ideilor este cea spre ce ar trebui să tindă fiecare om,
pentru Aristotel obținerea binelui suprem – eudaimonia. Marcus Aurelius consideră scopul
vieții eliberarea de suferință, iar Kant a explicat acest lucru utilizând termenul de imperativ
categoric. Un curent în filosofie s-a concentrat mai mult asupra acestei teme și anume
curentul existențialist. După părerea lui Soren Kierkegaard viața este total absurdă de acea
trebuie să dăm ​propriile sensuri vieții iar Albert Camus propune și trei modalități de a face
față absurdității vieții, suicidul, aderarea la anumite credințe religioase(suicidul psihologic)
sau acceptarea absurdului.
Creștinismul unul din cele 3 fundamente ale culturii europene a adus o mare
contribuție acestei teme. Creștinismul a încercat față de ideile din filosofie și sociologie să
afirme că există un sens al vieții obiectiv, valabil pentru toți oamenii. Conform scrierilor
biblice și a interpretării teologice omul a fost creat la început după asemănarea lui divinității
deci erau ”perfecți” dar după ”căderea” primilor oameni creați din rai oamenii au devenit
imperfecți, neautentici, și cu scopuri efemere. Sensul vieții conform creștinismului ar trebui
să fie recăpătarea stării pe care o aveau oamenii înainte de cădere, lucru care ar trebui să se
realizeze cu ajutorul ritualurilor și respectarea unor valori morale.
După cum am văzut majoritatea teoriilor descriu sensul vieții ca ceva subiectiv
determinat de capacitatea noastră de a interpreta evenimentele din viață, de acea cred că o
persoană care știe mai bine să interpreteze sau să reinterpreteze evenimentele în un mod
pozitiv, constructiv, ar putea găsi sensuri acolo unde aparent ele nu există și ar putea
valorifica și evenimentele negative. Gândirea laterala ne ar putea să interpretăm evenimentele
în un mod mai pozitiv. Gândirea laterală este abilitatea de a gândi creativ, de a ieși ușor
dintr-o zonă a confortului. Gândirea laterală presupune renunțarea la limite, la modul de
gândire tradițional și eliminarea prejudecăților. Această trăsătură de personalitate este un atu
important, indiferent de priorități, ocupație sau vârstă.

„2. ​Edward de Bono –​ Gândirea laterală​ , Editura Curtea Veche, București, 201