Sunteți pe pagina 1din 3

„DONEAZĂ UN LEU PENTRU CETATEA

DACICĂ DIN COVASNA”-Campanie de


strângere de fonduri pentru susținerea
cercetărilor efectuate de Muzeul Naţional
de Istorie a Transilvaniei din Cluj
Scris de: Mesagerul de Covasnala data de: 22 mai, 2019în: Ştirea zileiNiciun comentariu
Listare Email

Asociația Cultural – Creștină


„Justinian Teculescu” a lansat o campanie de strângere de fonduri în
vederea susținerii lucrărilor arheologice la Cetatea Dacică de la
Covasna, care a fost ridicată în urmă cu aproape două mii de ani şi
este una dintre cele mai mari cetăţi dacice din afara Munţilor
Orăştiei

Campania, pornită sub genericul „Donează un leu pentru Cetatea Dacică din
Covasna” are ca scop strângerea de fonduri pentru susținerea cercetărilor
efectuate de Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj.

„Asociația a lansat o campanie de strângere de fonduri pentru Cetatea


Dacică, și de promovare, în același timp. Asociația, în fiecare an susține
Muzeul de la Cluj; Muzeul de la Cluj trimite în fiecare an arheologi la Cetate și
timp de o lună de zile fac săpături; au nevoie de ajutoare și de finanțare. Ei,
tot ce descoperă, duc la Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni și la cel din
Cluj, dar apoi, trebuie să acopere zona, pentru a se păstra în timp vestigiile.
Cei de la muzeu vin și ei cu partea lor, dar au nevoie pentru lucrări pe care nu
le pot susține din surse proprii, iar Asociația <<Justinian Teculescu>> îi ajută
în fiecare an. De aceea, ne-am gândit să lansăm această campanie și să
realizăm, totodată, și o promovare a Cetății. Fiecare om ar trebui să considere
că ar trebui să aibă grijă de acea Cetate, pentru că este a tuturor.”- a declarat
reprezentanta Asociației Cultural – Creștine „Justinian Teculescu”, Luminița
Bunghez.

Pe pagina de Facebook a Asociației, unde a fost lansată campania, se pot citi


câteva rânduri din scrierile unui elev, rânduri pe care le redăm în continuare:
„Acum mii de ani, pe un deal înconjurat de prăpastie și de munți, se înălța
deasupra depresiunii Brașovului, o veche cetate dacică. Însă, măreția ei a
pierit cu anii, astăzi rămânând doar ruinele unui important centru al Regatului
Dac. Odată cu pierderea construcției în pământ și amintirile oamenilor s-au
rătăcit, întrucât aceasta a ajuns să fie neînsemnată și puțin cunoscută de
turiști.
Desprinsă dintr-o bucată de istorie, cetatea datează încă din secolul I î.Hr. și
chiar dacă a fost parțial distrusă în timpul războaielor daco-romane, au fost
descoperite ziduri care puteau atinge 3-5 m înălțime, construite din piatră
locală, sumar prelucrată, lemn și lut. Păzite de umbra zidurilor, au fost
dezgropate locuințe, ateliere și chiar temple, care ascundeau arme (sulițe,
săgeți, cuțite), pinteni, zăbale, monede, vase ceramice, obiecte de podoabă și
articole vestimentare.
De asemenea, poți păși și tu pe urmele dacilor. Parcurgând un drum forestier
și marcat, care pleacă de la Valea Zânelor, vei ajunge într-o oră, la mica
cetate. O vei găsi camuflată de pădure și de liniștea naturii, cu o priveliște
minunată spre orașul Covasna si împrejurimile acestuia.”

Campania se va desfășura până la finele anului, orice sumă donată fiind


binevenită.

„Campania se va desfășura pe termen mai lung…până la sfârșitul anului. Am


apelat și la hotelieri și am început să punem urne în hoteluri, pentru
promovarea campaniei. În hoteluri vin turiști care pot face cunoștință cu
Cetatea, pot să urce să o vadă și să și doneze. Orice sumă este binevenită!”-
a declarat Luminița Bunghez.

Potrivit acesteia, sumele strânse vor fi direcționate către Muzeul Naţional de


Istorie a Transilvaniei din Cluj.

Zidurile Cetății au ieşit întâmplător la lumină în anul 1995, în urma unei


furtuni puternice care a smuls arborii din rădăcini.

Potrivit specialiştilor, cetatea dacică din Covasna a fost ridicată în urmă cu


aproape două mii de ani şi este una dintre cele mai mari cetăţi dacice din
afara Munţilor Orăştiei, fiind înconjurată de cinci ziduri fortificate înalte de
aproape doi metri, foarte bine conservate. Cercetările la cetate au început în
anul 1998 de o echipă coordonată de dr. Viorica Crişan, de la Muzeului
Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj, aici fiind descoperite, printre altele,
două temple dacice. Dr. Viorica Crişan declara redactorilor noștri, anul trecut,
că templul se aseamănă cu unul dintre cele existente la Sarmizegetusa Regia
şi este o raritate pentru cetăţile din afara Munţilor Orăştiei. Este posibil să fi
fost folosit de daci pentru a aduce ofrande zeilor, în interiorul acestuia fiind
găsite foarte multe oase de animale şi vase, în special ceşti de opaiţ, dar şi
mărgele şi alte piese de podoabă, fabricate din chihlimbar şi sticlă, fibule,
pandantive, catarame, vârfuri de săgeţi, pinteni, etc.

Deși se știa de existența unor vestigii arheologice de o importanță deosebită


în pădurea de lângă Covasna, zona a fost cercetată prea puțin, iar statul a nu
a investit mare lucru în scoaterea la iveală a unei părți din istoria poporului
român, care este prea adesea contestată.
Cei care doresc să susțină campania, pot face donații în contul: RO72 RZBR
0000 0600 0117 9199, deschis la Raiffeisen Bank, beneficiar Asociația
Cultural-Creștină „Justinian Teculescu”; C.I.F.: 11044541, Covasna.

Detalii pot fi oferite telefonând la numărul: 0766 245 717 sau prin email
la: asociatia@teculescu.org.

Ana CIORICI COSTACHE

S-ar putea să vă placă și