O scrisoare pierdutǎ, I.L.

Caragiale

Traseul scrisorii

Zoe o pierde

Cetǎţeanul turmentat
gǎseşte scrisoarea, i-o Cetǎţeanul  turmentat  o    
restituie „andrisantului” citeşte  sub  felinar  
(lui Zoe)  
 

Caţavencu  i-­‐o  furǎ:  

Zoe  îi  propune   „dǎ-­‐i    cu  bere,  dǎ-­‐i  
cu  vin”.  O  foloseşte  
lui  Caţavencu  
ca    armǎ  politicǎ  →                
schimbul:   instrument  de  şantaj  
scrisoarea  în   „obiect  miraculous”  
locul  poliţei   –îi  ameninţǎ  pe  
falsificate,  însǎ   Trahanache,  Tipǎtes-­‐  
Caţavencu  
fgdgfsd nu   cu,  Zoe,  cu  
are  scrisoarea   publicarea  ei  .  

Trahanache  gǎsise  
Caţavencu  o  pierde  în  
soluţia:  poliţa  falsificatǎ  
timpul  încǎierǎrii  iniţiate
de  Caţavencu  
de Tipǎtescu. Scrisoarea
era în pǎlǎrie.  

• Scrisoarea  ca  „personaj”  

• Traiectoria  scrisorii  este  una  circularǎ  
• Procedee  compoziţionale  (vezi  prezentare)  
• Scrisoarea  =  obiect  magic  →  conferǎ  puteri  miraculoase  posesorului  
• Distribuţia  personajelor     cei  care  au  iluzia  puterii:  Caţavencu  
cei  care  se  tem:  Zoe  
intermediarul:  cetǎţeanul  turmentat    

 
 
 
 CONDUCEREA LOCALǍ OPOZIŢIA
Trahanache

Dǎscǎlimea: Ionescu, Popescu

Zoe Tipǎtescu

Brânzovenescu - Farfuridi Caţavencu

Cuplul geminat – personaje complementare
→ se completeazǎ CONFLICTUL
PRINCIPAL
(de interese)

Ghiţǎ Popa Pirici şi Tǎchiţǎ

Arta compoziţionalǎ: simţul de a crea şi a întreţine tensiunea din comedie

• dramaturgul apeleazǎ la simetrie:

Trahanache Caţavencu
→ de simetrie ţine şi strategia lui
Construcţia Dandanache, aceeaşi cu a lui Caţavencu
Zoe Tipǎtescu Farfuridi Dandanache
personajelor → impresia de marionete, de jucǎrii ale
→ triunghiul conjugal → triunghiul politic
unui regizor invizibil
• cuplul geminat (Farfuridi + Brânzovenescu): simetrie în gesturi şi replici
• apar/reapar: Caţavencu, Trahanache
• Ghiţǎ → rolul intermediarului
• rolul simetriei → pentru a marca vidul de conştiinţǎ – al personajelor din
universul comediei.
 CONFLICTE SECUNDARE
Trahanache

Conflict secundar 1:
Zoe îi cere lui Tipǎtescu sǎ sprijine candidature
lui Caţavencu, Tipǎtescu refuzǎ la început,
ulterior cedeazǎ rugǎminţilor lui Zoe
Conflict secundar 1
Zoe Tipǎtescu
Conflict secundar 2:

Secundar 2
conflict
Farfuridi îl vede pe Trahanache intrând în biroul
lui Caţavencu, pe Zoe ieşind de la Caţavencu.
Brânzovenescu l-a vǎzut pe Ghiţǎ intrând la
Caţavencu. Farfuridi se teme de trǎdare. Apare
Tipǎtescu, Brǎnzovenescu îi spune cǎ se aude cǎ
Brânzovenescu – Farfuridi partidul lor (de la colegiul 2) vor sǎ-l sprijine pe
Caţavencu. Farfuridi decide sǎ trimitǎ o depeşǎ
anonimǎ la Bucureşti, în care sǎ anunţe cǎ
Ghiţǎ prefectul şi oamenii sǎi trǎdeazǎ partidul.
(susţin pe Caţavencu).

Conflictul principal acumuleazǎ conflicte secundare (temporare), care au rolul de a accentua tensiunea dramatic. Tehnica acumulǎrii (tehnica bulgǎrelui
de zǎpadǎ).
Soluţii pentru rezolvarea conflictelor.
1. Zoe îl trimite pe Ghiţǎ sǎ rǎscumpere scrisoarea de la Caţavencu (Caţavencu refuzǎ)
2. Tipǎtescu recurge la strategii abuzive:
A. a) percheziţionarea casei lui Caţavencu, fǎrǎ mandat
b) arestarea lui Caţavencu
B. Încearcǎ sǎ-l mituiascǎ, îi oferǎ:
a) Postul de om al statului
b) Postul de primar
c) Moşia „Zǎvoiul din marginea oraşului”
Caţavencu refuzǎ.
3. Trahanache gǎseşte soluţia: descoperǎ poliţa falsificatǎ de Caţavencu prin care ridicase 5000 lei de la o societate. În timp ce personajele cautǎ
soluţii, de la centru (Bucureşti) vine vestea cǎ partidul trebuie sǎ sprijine candidature lui Agamemnon Dandanache.
 O scrisoare pierdutǎ, I.L. Caragiale

Etape în prezentarea operei

I. Date preliminare (introductive):
1. Text dramatic publicat în 1885 în revista „Convorbiri literare”
2. Geneza → bazǎ istoricǎ realǎ
• Revizuirea Constituţiei din 1883
• Alegerile
• Disputele dintre facţiunile liberale:
a) Caţavencu → radicali (C.A. Rosetti)
b) Farfuridi → moderaţi (I.C. Brǎtianu)
• Poziţia faţǎ de introducerea ideilor apusene
3. I.L. Caragiale se încadreazǎ în perioada MARILOR CLASICI ai literaturii române. A
scris prozǎ (schiţe, nuvele) şi teatru.
Considerat – Scriitor naţional → opera sa = reprezentativǎ pentru spiritul românesc.
Scriitor realist → prin opera sa a configurat o lume pe care a cunoscut-o, pe care a
reprezentat-o cu obiectivitate şi cǎreia i-a demascat deficienţele.
II. Tema: POLITICǍ: Mecanismele producerii unei FARSE ELECTORALE
III. Încadrare în gen: „O scrisoare pierdutǎ” = comedie – specie a genului dramatic, destinatǎ
reprezentǎrii pe scenǎ, structuratǎ pe un conflict banal, superficial, al carei subiect şi deznodǎmânt
provoacǎ râsul, în care sunt ridiculizate cu scopul de a fi îndreptate prin râs: aspect sociale, morale,
moravuri, tipuri umane, comportament, atitudine, concepţie.
IV. Structura piesei → comedie în patru acte: actul I = 9 scene, II = 14 scene, III = 17 scene, IV = 14
scene.
V. Compoziţie → procedee compoziţionale:
a) Pierderea şi regǎsirea scrisorii
b) Apariţia cetǎţeanului turmentat
c) Interferenţa seriilor de personaje
Simetria compoziţionalǎ:
În planul compoziţiei se remarcǎ o simetrie perfectǎ.
1. Analogia dintre planul politic şi conjugal → ambele sunt marcate de imoralitate
2. Simetria la nivelul gesturilor şi replicilor personajelor (Brânzovenescu, Farfuridi).
3. Caţavencu ↔ Dandanache ⇒ ambii încearcǎ sǎ obţinǎ puterea prin şantaj.
Se remarcǎ douǎ triunghiuri: unul conjugal, celǎlalt politic, ca şi simetria de ansamblu a
piesei. Pe axa imaginarǎ îi putem situa pe Pristanda şi Cetǎţeanul turmentat, ambii aflaţi în echilibru
instabil faţǎ de termenii majori ai conflictului. Cele douǎ triunghiuri marcheazǎ planul conjugal +
politic → rolul simetriei → reliefarea VIDULUI DE CONŞTIINŢǍ ca trǎsǎturǎ esenţialǎ a
universului comic. Simetria se remarcǎ şi în construcţia personajelor Farfuridi + Brânzovenescu =
personaje complementare, primul = exploziv + intransigent, al doilea temǎtor, moderat = „Tache,
Tache fii cuminte” + simetria în gesturi + replici.
Simetrie perfectǎ şi în planul obţinerii puterii: Dandanache procedeazǎ ca şi Caţavencu
(apeleazǎ la şantaj).
VI. Rezumarea acţiunii (vezi desenele)
VII. Conflictul: Intriga şi conflictul sunt elementele fundamentale în construcţia subiectului. Intriga =
evenimentul ce declanşeazǎ acţiunea. Conflictul derivǎ din latinǎ „conflictus” = şoc, ciocnire,
disputǎ, confruntare dintre douǎ sau mai multe personaje din pricina unor interese, sentimente,
atitudini, conceptii opuse.
În comedie conflictul este unul banal, superficial, de unde şi rezolvarea facilǎ şi
deznodǎmântul fericit. Conflictul central al piesei provocat de lupta pentru puterea politicǎ este
conflictul dintre cele douǎ tabere: conducerea localǎ care susţine candidatura lui Farfuridi şi opoziţia,
condusǎ de Caţavencu. Conflictul central acumuleazǎ progresiv conflicte secundare (exemplu: cel
 
 
 
din interiorul conducerii locale, Trahanche şi Tipǎtescu versus Farfuridi şi Brânzovenescu). Ultimii
doi vor sǎ trimitǎ o depeşǎ la Bucureşti pentru a înştiinţa centrul de trǎdarea lui Tipǎtescu (depeşǎ
opritǎ de Tipǎtescu). Un conflict secundar se manifestǎ şi între Zoe şi Tipǎtescu. Conflictul se
amplificǎ în actul III când Trahanache pronunţǎ numele candidatului, propus de la centru
(Bucureşti), moment în care Caţavencu vrea sǎ facǎ cunoscut conţinutul scrisorii, dar oamenii lui
Tipǎtescu, în frunte cu Pristanda îl înlǎturǎ pe Caţavencu de la tribunǎ. Conflictele secundare
genereazǎ tensiune dramatic.
VIII. Comicul
Comicul = categorie esteticǎ în a cǎrei sferǎ intrǎ: actele, situaţiile, personajele care provoacǎ
râsul. Comicul este o artǎ a contrastelor, exprimǎ un contrast, o contradicţie între aparenţǎ şi esenţǎ,
imaginaţie şi realitate, efort şi rezultat, scopuri şi mijloace, conţinut şi formǎ.
TIPURI DE COMIC
I. COMICUL DE INTENŢIE: constǎ în atitudinea scriitorului faţǎ de evenimente şi personaje
(ironicǎ, satiricǎ).
II. COMICUL DE MORAVURI: Caragiale satirizeazǎ moravurile societǎţii, viciile umane, defectele
umane. Exemple: viciul bahic (cetǎţeanul turmentat), adulterul, (Zoe), şantajul şi imoralitatea
(Caţavencu, Dandanache), furtul (Pristanda – steagurile), mania notorietǎţii publice (Caţavencu,
Dandanche), prostia (Farfuridi şi Brânzovenescu – depeşa anonimǎ), farsa electoralǎ (false alegeri –
Dandanache impus de la centru), incultura.
III. COMICUL DE CARACTER: se contureazǎ la nivelul tipologiilor personajelor. Personajele se
încadreazǎ în câteva tipologii comice. Exemple: tipul încornoratului (Trahanache), tipul amorezului
(Tipǎtescu), tipul cochetei şi adulterinei (Zoe), tipul demagogului (Caţavencu, Farfuridi), tipul
funcţionarului corupt (Pristanda).
CONSTRUCŢIA PERSONAJELOR COMICE
Personajele sunt construite pe un repertoriu schematic de trǎsǎturi: psihologice, morale,
sociale, comportamentale, unele sunt aproape identice sub raportul rolului, se diferenţiazǎ fizic şi
prin nume (Brânzovenescu şi Farfuridi). Personajele sunt construite pe o dominantǎ de caracter, sunt
personaje monovalente, nu au adâncime psihologicǎ, nici orizont cultural, intelectual, afectiv (ele
reflectǎ tipologia oamenilor imperfecţi). Evoluţia lor se înscrie pe o traiectorie circular. Nu cunosc
evoluţie, nu suferǎ transformǎri interioare, nu evolueazǎ, rǎmân neschimbate pânǎ la sfârşitul piesei.
Ele dau impresia de marionete, de pǎpuşi mecanice, închise în automatisme, stereotipii.
IV. COMICUL DE NUME: Numele este consonant cu dominanta de caracter. Exemple: Zaharia
(zaharisealǎ – bǎtrâneţe) +Trahana (în turcǎ = cocǎ moale) + sufixul „ache”, Zoe (în greacǎ = viaţǎ),
Tipǎtescu (de la „tip”) sugereazǎ încadrarea în tipare eterne, Pristanda (nume de dans moldovenesc:
doi paşi la stânga, doi paşi la dreapta) nume sugestiv pentru duplicitatea sa, Farfuridi şi
Brânzovenescu (personaje complementare = se completeazǎ), nume sugestive pentru oportunismul
lor, Agamemnon Dandanache, nume comic prin contrastul dintre prenume (celebrul cuceritor al
Troiei) şi numele „Dandana” (încurcǎturǎ + sufixul ache), cetǎţeanul turmentat, absenţa numelui este
sugestivǎ pentru marea masǎ de alegǎtori manipulatǎ de oamenii politici. Numele ziarelor sunt de
asemenea comice. Exemplu „Rǎcnetul Carpaţilor” condus de Nae Caţavencu şi „Razboiul” pe care îl
alege Dandanache pentru publicarea scrisorii de amor.
V. COMICUL DE LIMBAJ:
Cele mai multe surse ale comicului dezvǎluie falia (ruptura) dintre CONŢINUT şi FORMǍ,
se remarcǎ deplasarea accentului dinspre „ce” comunicǎ personajele spre „cum” comunicǎ,
personajele comice sunt interesate de formǎ, captive ale unor forme fǎrǎ conţinut. Aceasta are ca
efect criza comunicǎrii, personajele vorbesc, dar rareori comunicǎ.
Sursele comicului de limbaj:
1. Predominǎ STEREOTIPIILE VERBALE (ticurile verbale).
Exemple:
• Trahanache: „Ai puţinticǎ rǎbdare…”
• Cetǎţeanul turmentat: „Eu cu cine votez?”

 
 
 
 • Pristanda: repetiţia obsesivǎ şi aberantǎ a adjectivului „curat” pânǎ la sintagma
oximoronicǎ „curat murdar”
• Farfuridi: „Eu am, n-am treabǎ, la 12 trecute fix sunt la tribunal”
2. PROLIXITATEA (stil prolix = lipsit de claritate, de concizie, încǎrcat de detalii inutile)
3. TAUTOLOGIA (repetarea inutilǎ a aceloraşi cuvinte). Exemple: „Moşia, moşie, foncţia,
foncţie, coana Joiţica, coana Joiţica…” (Pristanda).
4. ANACOLUTUL (schimbarea bruscǎ a construcţiei gramaticale în cursul aceleiaşi fraze).
Exemplu: „Într-o chestiune politicǎ… şi care, de la care atârnǎ viitorul, prezentul şi
trecutul ţǎrii… sǎ fie ori prea – prea, ori foarte – foarte… (se încurcǎ, asudǎ şi înghite),
încât vine aici ocazia sǎ ne întrebǎm pentru ce? (Farfuridi). Consecinţa: lipsa de logicǎ,
ininteligibilitatea (de neînţeles).
5. PARADOXUL LOGIC: „Trǎdare sǎ fie, dar s-o ştim şi noi”; „Iubesc trǎdarea dar urǎsc
pe trǎdǎtori” (Farfuridi).
6. TRUISMELE: (adevǎruri evidente)
„Un popor care nu merge înainte stǎ pe loc” (Caţavencu)
„O societate fǎrǎ prinţipuri va sǎ zicǎ cǎ nu le are”.
„Unde nu e moral e corupţie” (Trahanache).
7. NONSENSUL: „Din douǎ una, daţi-mi voie… ori sǎ se revizuiascǎ, primesc dar sǎ nu se
schimbe nimica, ori sǎ nu se revizuiascǎ, primesc dar atunci sǎ se schimbe ceva şi anume
în punctele esenţiale” (Farfuridi).
8. ECHIVOCUL: (expresii ce lasǎ loc mai multor interpretǎri)
„Vreau ce mi se cuvine în oraşul ǎsta de gogomani (prostǎnaci), în care eu sunt cel
dintâi… dintre fruntaşii politici.”
9. ETIMOLOGIA POPULARǍ: (atracţie paronimicǎ = fenomen lingvistic de falsǎ analogie
între 2 cuvinte cu formǎ asemǎnǎtoare paronime, dar cu sensuri diferite).
Exemple: – capitalişti pentru locuitori ai capitalei;
– iluzii pentru aluzii;
– scrofuloşi (cu umflǎturi la gât) în loc de scrupuloşi (meticuloşi);
– „faliţi” folosit cu sens greşit în context cu sens de falǎ (mândrie).
10. ASOCIAŢII INCOMPATIBILE:
„Industria românǎ e admirabilǎ, sublimǎ, dar lipseşte cu desǎvârşire” (Caţavencu)
„Aclamǎm munca, travaliul care nu se face deloc în ţara noastrǎ” (Caţavencu)
11. CONTRADICŢIA ÎN TERMENI, ABATERI LOGICE:
„Dupǎ lupte seculare care au durat treizeci de ani.” (Caţavencu)
„Eu am, n-am treabǎ, la 12 trecute fix…” (Farfuridi)
12. DEFORMAREA NEOLOGISMELOR: (prin pronunţie greşitǎ) reflectǎ mimetismul şi
lipsa de culturǎ. Exemple: „catrindalǎ, bampir, foncţie, plebicist, renumeraţie”.
13. FOLOSIREA IMPROPRIE A UNOR TERMENI, cu sensuri inadecvate:
„liber schimbist” → elastic în concepţii
„olograf” → cu sensul de autentic
14. INCOERENŢA + LIPSA DE LOGICǍ → discursurile electorale
15. CONSTRUCŢII PLEONASTICE → „intrigi proaste”, „manoperǎ grosolanǎ” (intrigǎ,
lucrǎturǎ).