Nicolae Dabija (n.

15 iulie 1948, Codreni, raionul Cimișlia, RSS Moldovenească) este un scriitor, istoric literar și om
politic din Republica Moldova, membru de onoare al Academiei Române (din 2003)[1] și membru corespondent al
Academiei de Științe a Moldovei (2012). Nicolae Dabija, de naționalitate română și religie ortodoxă, este nepotul
arhimandritului Serafim Dabija, unul din marii duhovnici români, deportat în Gulag în 1947. Cunoaște profund viața
comunităților românești din jurul României. În calitate de redactor șef al săptămînalului Literatura și Arta editat de
Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova a avut un rol important în lupta de renaștere națională din Republica
Moldova. Săptămînalul condus de Dabija a fost, în anii 1988-1989, cea mai importantă publicație care susținea
revenirea limbii române la grafia latină și decretarea ei ca limbă oficială în RSS Moldovenească. În perioada de glorie
săptămînalul Literatura și Arta depășea tirajul de 260.000 de exemplare. În 2005 e ales președinte al Forului Democrat
al Românilor din Republica Moldova, organizație neguvernamentală de cultură și drept, la care au aderat peste 150 de
organizații culturale, uniuni de creație, asociații neguvernamentale. La 1 iulie 2008 avea peste 250 000 membri, fiind
organizația nonguvernamentală cu cea mai largă aderență din republică, cu filiale în Ucraina (Bucovina de Nord, Sudul
și nordul Basarabiei, or. Ananiev ș.a), Federația Rusă (Moscova, Norilsk, Surgut), Israel, Italia, Grecia, Serbia, Letonia,
Georgia. Dintre activitățile FDRM face parte și depunerea Cererii de Aderare a Republicii Moldova la Uniunea
Europeană (la 26 decembrie 2006) din partea Societății Civile, însoțită de peste 200 000 de semnături.

Dumitru Matcovschi, poet, scriitor, dramaturg s-a născut la 20 octombrie 1939, în localitatea Vadul-Rașcov, Soroca.
După absolvirea școlii, și-a continuat studiile la Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Moldova (1957-1961).
Ulterior, este angajat la ziarul „Moldova Socialistă”, în calitate de redactor, apoi devine redactor-șef adjunct la
săptămînalul „Cultura” (1966-1970). Între anii 1988-1997 este redactor-șef la revista „Nistru”.

Dumitru Matcovschi a debutat în poezie în 1963 cu volumul „Maci în rouă”. În 1969 apare volumul de versuri
"Descîntece de alb şi negru", care imediat după apariţie este interzis de cenzura sovietică, considerat subversiv.

Dumitru Matcovschi este bine cunoscut și în calitate de dramaturg. Piesele de teatru ”Preşedintele”, ”Cîntec de leagăn
pentru bunici”, ”Piesă pentru un teatru provincial”,” Pomul vieţii”, ”Abecedarul”, ”Ion Vodă cel Viteaz”,” Sperietoare”,
”Tata”, ”Troiţa”, ”Bastarzii” ş.a. au fost montate pe scenele tuturor teatrelor din Republica Moldova.

Dumitru Matcovschi este scriitorul și dramaturgul dăruit în totalitate literaturii, unul dintre liderii renașterii naționale.
După o activitate prodigioasă în domeniul publicisticii și literaturii, scriitorul este decorat, în 1989, cu Premiul de Stat al
Republicii Moldova, în 1997 se învrednicește de Premiul pentru Poezie „Nichita Stănescu”, iar în 1995 i se acordă
„Ordinul Republicii”.

În 1996 Dumitru Matcovschi este ales Membru titular al Academiei de Ştiinţe din R.Moldova, iar în 2010 este desemnat
Cetăţean de onoare al municipiului Chișinău.

A murit la data de 26 iunie 2013.

Leonida LARI – distinsă poetă, eseistă și traducătoare, om politic, cavaler al Ordinului Republicii (1996), luptătoare
pentru libertatea și emanciparea națională a românilor basarabeni, supranumită „o Jeanne d’Arc a Basarabiei”.Leonida
Lari s-a născut la 26 octombrie 1949, în s. Bursuceni, Sângerei, într-o familie de intelectuali. A activat la Muzeul
republican de Literatură „D. Cantemir”, la Editura „Cartea moldovenească” și la săptămânalul „Literatura și Arta”.
Redactor-șef, din 1989, al primei publicaţii în grafie latină din Basarabia, „Glasul”, reintitulată după 1994 „Glasul
Națiunii”. Deputat în Sovietul Suprem al URSS (1989–1991), deputat în Parlamentul României (1992–2009).

Între 1990 şi 1997, a stat în fruntea Ligii Creştin-Democrate a Femeilor din Republica Moldova.

Debutează editorial cu volumul de versuri „Piaţa Diolei” (1974), apreciat de critica literară ca una dintre cele mai
originale apariţii în colecţia „Debut”. Au urmat volumele „Marele Vânt”, „Mitul trandafirului”, „Scoica solară” , „Dulcele
foc”, „Anul 1989” , „Liră și păianjen”, „Al nouălea val”, „Între îngeri și demoni”, „Învingătoarele spații” (volum
antologic, București, 1999), „Infinitul de aur”, „Sibilă” (București, 2006) ș.a. Semnează volumul de eseuri
„Epifanii” (1994). În 1988, editează cartea de basme pentru adolescenți „Insula de repaos”, iar în 1989, placheta de
versuri pentru copii „Lumina grăitoare”.
A tradus din marii poeți ai lumii: Edgar Poe, Novalis, Hölderlin, Pușkin, Esenin. Lucrări ale sale sunt incluse în antologii
apărute în România, Franța, Suedia, Belgia, Iugoslavia.

A fost distinsă cu Premiul pentru poezie „Mihai Eminescu” al Academiei Române pentru volumul „Dulcele foc”, cu
Premiul România Mare – pentru întreaga activitate poetică și civică, şi cu Premiul „Tibiscus” (Serbia).

Leonida Lari s-a aflat în primele rânduri ale militanților pentru refacerea conștiinței civice și naționale, pentru
promovarea și afirmarea valorilor perene ale limbii, culturii și istoriei românilor moldoveni, manifestându-se ca o
luptătoare neînfricată. Opera Leonidei Lari va rămâne în patrimoniul culturii noastre, iar amintirea poetei și luptătoarei
va fi mereu neîntinată în inimile celor care au cunoscut-o și au apreciat-o.

Lunchevici Serghei– violonist, dirijor, compozitor, actor de cinema.

Serghei Lunchevici s-a născut la 29 aprilie1934 la Chișinău, tatăl lui era vatman, iar mama − controloare în acelaşi
tramvai. Serghei şi-a manifestat dragostea pentru muzică din fragedă copilărie, la auzul muzicii vibra întreaga lui fiinţă,
la vîrsta de 6 ani le-a declarat părinţilor, că va deveni muzician. Tatăl său, însă era de părere că aceasta nu este o
meserie serioasă şi încerca să-l determine să aleagă o altă meserie, fratele lui mai mare Victor (cu 9 ani mai mare) era
pasionat de matematică. Dacă în oraş venea vreo trupă de lăutari, Serghei trebuia căutat la o margine a Chişinăului şi-l
adunau tîrziu de pe drumuri, fapt care-i întrista pe părinţii lui.

Începînd cu anul 1955 este violonist în Orchestra de muzică populară a Filarmonicii din Moldova, care a fost apoi
redenumită în „Fluieraş”. În anul 1958, devine conducător artistic şi dirijor al orchestrei, înlocuindu-l la acest post pe D.
Fedov. El a fost cel mai tînăr artist distins cu titlul Artist Emerit al Republicii Moldova (la numai 25 de ani).

A cucerit inimile multor spectatori din întreaga lume începînd cu Birmania şi pînă în America Latină, din Africa şi pînă în
Europa, indiferent dacă interpreta „Jalea ţiganului” sau vreo piesă clasică. Chiar dacă maestrul nu a avut ocazia să
predea în vreo instituţie de învăţămînt, talentul său de dascăl şi pedagog este de necontestat, are mulţi discipoli.
Serghei Lunchevici rămîne unul dintre vioriştii şi dirijorii de frunte ai Republicii Moldova din cea de-a doua jumătate a
secolului al XX-lea.

Printre numeroasele sale pasiuni un loc special îl ocupa vînătoarea şi pescuitul. El este autorul Dicţionarului vînătorului
şi pescarului, pînă de curînd unica carte de acest fel editată în Republica Moldova.

În anul 2003 a fost luată decizia ca Filarmonica Naţională să-i poarte numele.

Vasile Zagorschi
S-a născut la 27 februarie în anul 1926 în satul Șevcenko, Chilia, județul Ismail, astăzi Ucraina. A fost un compozitor,
pianist și pedagog din Republica Moldova.
A absolvit cursurile liceului „Bjgdan Petriceicu Hașdeu” de la Chișinău (1941-1944) și Gimnaziul „Alexandru Lahovari”
din Rîmnicu-Vîlcea, România (1944-1945).
În anul 1952 a absolvit Conservatorul din Chișinău, clasa compoziţie a profesorului Leonid Gurov. A fost Preşedinte al
Uniunii Compozitorilor din Moldova (1964-9190). Din anul 1978 pînă în 1990 a fost membru al Comitetului Executiv al
Consiliului Muzical Internaţional UNESCO.
Vasile Zagorschi a abordat mai multe genuri muzicale, precum: muzica de cameră, muzica simfonică, teme muzicale
pentru filme și spectacole teatrale.
A activat în calitate de director al Teatrului de Operă și Balet din Chișinău și ca prorector al Conservatorului de Stat
din Chișinău (actualmente – Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice), a fost și docent la catedra de „Teorie și
compoziţie”.

Nicolae Sulac s-a născut în data de 9 septembrie 1936 în satul Sadîc, Județul Cahul, Regatul României (astăzi Republica
Moldova).

Activitatea sa artistică a început-o în cadrul Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești, și anume în cadrul capelei
corale "Doina" (din 1959). În 1965 Nicolae Sulac devine solist al ansamblului "Fluieraș", ansamblu care a lansat mulți
interpreți de muzică populară din Moldova. În anii 70 și începutul anilor 80 concertează în calitate de solist al
ansamblului "Lăutarii".

Nicolae Sulac este laureat al premiilor Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (URSS), artist al poporului al R.S.S.M. și
ulterior al Republicii Moldova, cavaler al Ordinului Republicii (1992).

În anul 2002 a creat un fond de susținere a muzicii populare.

Nicolae Sulac a interpretat piese exclusiv în limba română fiind aplaudat de fiecare dată de către toată sala, chiar și de
cei ce nu cunoșteau limba română.

Spre sfârșitul vieții Sulac a dorit să se stabilească la Iași, oraș care îi plăcea mult și unde obișnuia să se întâlnească cu
prietenii.

A decedat la Chișinău, în 2003, în urma unui atac cerebral și a fost înmormântat în Cimitirul Central din Chișinău. La 9
octombrie 2004, în cadrul Cimitirului Central a fost inaugurat un bust al său.

În 2007, postum, a apărut pe piață albumul "La o margine de drum" a lui Nicolae Sulac.

Mihai Volontir s-a născut la 9 martie în anul 1934 în satul Glinjeni, raionul Rezina, Republica Moldova. A făcut studii la
Şcoala pedagogică din Orhei 1952-1955 de la vîrsta de 18 ani a început să lucreze în calitate de învăţător la şcoala
rurală din satul Păpăuţi, Rezina, după absolvirea cărora este numit directorul Căminului cultural din satul Lipceni
(raionul Rezina). Începînd cu anul 1957 este actor la Teatrul Muzical-dramatic (în prezent: Teatrul Naţional) „Vasile
Alecsandri” din Bălţi, unde debutează în spectacolul „Chiriţa din Iaşi” în rolul Surugiului, devenind în scurt timp actorul
cu cele mai multe roluri principale, dar şi regizor al multor spectacole.

A debutat ca actor de film la studioul cinematografic „Moldova-film” în anul 1967 în filmul lui Gheorghe Vodă „Se caută
un paznic”, interpretînd rolul lui Ivan Turbincă. Au urmat mai multe filme, fiind solicitat să se filmeze şi la alte studiouri
în roluri centrale precum „Mosfilm”, studioul „A. Dovjenco” de la Kiev, „Azerbaidjan-film” ş. a. Printre aceste roluri se
numără şi rolul central în filmul „Această clipă” 1969, al regizorului E mil Loteanu. M Volontir a interpretat rolul unui
romantic vagabond Mihai Adam, care devine voluntar şi participă benevol la luptele cu franchiştii. În anul 1973 Mihai
Volontir a jucat rolul eminentului om de stat al Moldovei, savantului-filosof, istoric, lingvist − Dimitrie Cantemir în
filmul autobiografic cu acelaşi titlu. Pentru acest rol el i s-a oferit Premiul de Stat al RSS Moldoveneşti. În anul 1978 pe
ecranele ţării a apărut filmul „În zona atenţiei deosebite”, în rolurile centrale s-au produs Mihai Volontir şi Boris Galkin.
Filmul era unul de acţiune despre exerciţii militare de proporţii, cu implicarea tuturor tipurilor de unităţi militare. Acest
film a ocupat poziţia a cincea în anul 1978 la capitolul topul vizionărilor. În anul 1981 a fost filmată continuarea acestui
film – „Manevra de răspuns”, rolurile centrale fiind interpretate de aceeaşi actori. Chipuri puternice, cu caracter au fost
create de M. Volontir şi în filmele „De la Bug şi pînă la Visla” şi „O întîmplare în patratul 36 – 80”. Serialul „Ţigan” a
avut cea mai mare priză la public 1979, soarta ţiganului Budulai, despre rătăcirile sale pe pămînt în căutarea fericirii şi
libertăţii. Filmul a avut o audienţă de milioane de telespectatori. M. Volontir a intrat în rol atît de organic, încît mulţi,
fără să ştie numele actorului, au început să-l numească Budulai, ca în film, crezînd că acesta şi este numele său
adevărat. Ca urmare a acestui succes, dar şi a dorinţei spectatorilor s-a filmat continuarea serialului „Întoarcerea lui
Budulai” 1985. Mihai Volontir s-a filmat în circa 30 de filme.

Mihai Volontir locuieşte la Bălţi. După o operaţie grea, în anul 2003 Mihai Volontir a revenit pe scena teatrului în rolul
lui Iuliu Cezar, în acelaşi an s-a filmat în filmul „Ciandra”. De astă dată Mihai Volontir a interpretat rolul unui mecanic
de cinema, care a rămas să locuiască în cămăruţa mecanicului de cinema, printre filmele indiene. Personajul său este
fascinat de India, cîntă şi dansează în continuu. Un actor adevărat, care nu poate trăi fără scenă, filmări.

Ion Ungureanu (n. 2 august 1935, Opaci, raionul Căușeni, România – d. 28 ianuarie 2017,[1] București, România) a fost
un actor,regizor și luptător pentru identitate națională din Republica Moldova, care a îndeplinit funcția de ministru al
culturii și cultelor al Republicii Moldova (6 iunie 1990 - 5 aprilie 1994) și a fost deputat în primul Parlament al Republicii
Moldova în anii 1990-1994.
Ion Ungureanu este unul din cei 278 de delegați ai primului parlament al fostei R.S.S. Moldovenească (devenită apoi
Republica Moldova), care au votat Declarația de Independență a Republicii Moldova la 27 august 1991. Ion Ungureanu
s-a născut la 2 august 1935 în satul Opaci din comuna Căușeni (județul Tighina, România), astăzi în raionul
Căușeni (Republica Moldova). Membru ULCT. A făcut studii de filologie la Institutul Pedagogic din Chișinău (1954-
1955), apoi a studiat actoria la cunoscuta Școală teatrală “Boris Șciukin” din Moscova (1955-1960). Între anii 1963-1964
a mai urmat cursurile superioare de regie din capitala URSS.

După absolvirea studiilor actoricești, a fost angajat în anul 1960 ca actor la Teatrul "Luceafărul" din Chișinău,
îndeplinind în perioada 1964-1971 și funcția de director artistic al teatrului. Este acuzat de naționalism și nevoit să
părăsească RSS Moldovenească. Pleacă la Moscova, unde lucrează ca regizor la Teatrul Armatei din metropola rusă
(1978-1989).

Ion Ungureanu a debutat în cinematografie în anul 1958 în filmul Când omul nu-i la locul lui, primul film artistic realizat
la studioul "Moldova-film". În decursul timpului, s-a impus ca un interpret care știe să îmbine firescul cu expresivitatea
artistică. A jucat în 25 filme. Rolurile sale cele mai cunoscute au fost Boris Grădinaru din Când omul nu-i la locul
lui (1958), Sfântul Petru din Se caută un paznic (1967) și cel din filmul Favoritul (1976). De asemenea, a dublat zeci de
filme în limba română. A regizat mai multe filme la televiziunea centrală din Moscova.

În anul 1989 revine în Republica Moldova. Îndeplinește funcția de ministru al culturii și cultelor (6 iunie 1990 - 5 aprilie
1994), apoi pe cea de vicepreședinte al Fundației Culturale Române din București (1995-2005).

În calitate de ministru, Ion Ungureanu a luat o serie de decizii cum ar fi cea ca timp de doi ani, pentru învățarea limbii
române literare, regizorii basarabeni să lucreze în teatrele din România. El a desființat în anul 1992 Teatrul Național "A.
Pușkin" din Chișinău, înființând în locul lui Teatrul Național "Mihai Eminescu" [3].

A repus în centrul Chișinăului statuia lui Ștefan cel Mare.De asemenea a avut mare impact asupra readucerii statuii
lupoaicei.

Ion Ungureanu a decedat sâmbătă, 28 ianuarie 2017, la Spitalul Cotelea din București.

Lazăr Dubinovschi s-a născut la data de 1 mai 1910 în orașul Fălești, după alte surse în satul Albinețul Vechi din raionul
Fălești, în familia învățătorului Ițic Dubinovschi. În anul 1917 familia sa s-a mutat în orașul Bălți, unde a intrat la Școala
secundară și a studiat desenul în cercul școlar de la Școala secundară I.V. Savin.

A studiat la Academia de Arte Frumoase din București în atelierul lui Dimitrie Paciurea, ulterior sub conducerea
lui Oscar Han (1925-1929). La un moment dat, din lipsă de resurse materiale, Lazăr Dubinovschi, a vrut să părăsească
școala. Oscar Han l-a internat vara în spital, pentru ca acesta să aibă casă și masă pe timpul vacanței, și astfel a putut
să-și termine studiile.

Călătorește în anul 1929 la Paris, lucrând de probă în atelierul lui Antoine Bourdelle, de unde revine și își susține
lucrarea de diplomă. În anul 1930 revine în orașul Bălți, lucrând până în anul 1941 ca profesor de desen la Școala
secundară particulară.

A început să frecventeze saloanele Societății Basarabene de Arte Frumoase. Prima sa expoziție a avut loc în anul 1939,
la Iași. Încă de atunci manifesta un interese special pentru sculptura portretistică: pictând printre altele portretele
profesorilor Al. Philippide și Garabet Ibrăileanu. După cedarea Basarabiei către URSS, se prezintă din proprie inițiativă
direct la NKVD și se înrolează în Armata Sovietică, fiind angajat ca principal artist la Casa Armatei Roșii din Bălți.

În timpul celui de al II-lea război mondial s-a aflat pe front. Fiind rănit grav, este demobilizat în anul 1943 și evacuat
pentru tratament la Spitalul militar din Irkutsk, unde lucrează în calitate de sculptor (1943-1944). Creează cu acest
prilej ciclul compozițional Moldova în flăcări, expus la Irkutsk. Revine la Chișinău unde pe parcursul anilor creează o
galerie întreagă de portrete, monumente și compoziții sculpturale. Până în anul 1951 a lucrat ca șef al administrației
Comisiei artistice din RSSM

Începând din anul 1957 a realizat o galerie de portrete sculpturale, reprezentând oameni de cultură din
Moldova: Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Gheorghe Asachi, Costache Negruzzi, Dimitrie Cantemir, Miron Costin, A.
Sciușev, Oleg Dain, ale căror busturi urmau a fi amplasate în Parcul Pușkin, care s-a deschis în anul următor. A fost ales
ca membru corespondent al Academiei de Arte Plastice din Sankt-Petersburg (1954) și membru de onoare al Uniunii
Artiștilor Plastici din România (1961), fiind laureat al Premiului de Stat al RSSM (1970). A fost decorat cu Ordinul
"Drapelul Roșu de Muncă" (1948), Ordinul "V.Lenin" (1960) și Ordinul " Revoluția din Octombrie" (1980). În anul 1963, i
s-a conferit titlul de Artist Plastic al Poporului din RSSM.