Ioan Scurtu, Monarhia in Romania 1866-1947, Editura Danubius, Bucuresti, 1991

Gestul renuntarii la calitatea sa de mostinitor al tronului este plasat in toamna anului 1925. In
noiembrie era trimis la funeraliile reginei Alexandra a Angliei, in calitate de reprezentat al
familiei regale romane.(77) Carol s-a intalnit cu Elena Lupescu la Paris, iar de aici au plecat în
Italia (77). Din Italia avea să trimită scrisoarea, la 12 decembrie, prin care renunta
responsabilitatile sale legate de tron. O altă scrisoare era semnată de Printul Carol la 28
decembrie, in urma unor discutii cu Constantin Hiott, trimisul regelui in Italia (77).
La 30/31? Decembrie avea loc Consiliul de coroana de la Sinaia unde Regele priemste sprijin
in demersul sau din partea clasei politice. Avand in vedere ca gestul Printului Carol nu era lipsit
de precedent, Ferdinand cere ca principe mostenitor să devina Mihai (78).
Actul de la 4 ianuarie 1926 se concretizează în următoarele hotarari: renuntarea lui Carol era
acceptata, mostenitor al tronului devenea Mihai, se instituia Regenta alcatuita din Principele
Nicolae, patriarhul Miron Cristea si Gh. Buzdugan.(78)
Renuntarea sa la tron a avut a agitat mult atat familia regala cat si opinia publica. Așa cum
sublinia prof. Adrian Cioroianu în artioculul „Un nedreptățit: regele Carol al II-lea al
României”, publicat în revista „Istorie și Civilizație” în februarie 2011, Carol a fost încă „de la
început marea speranță a continuarii liniei dinastice in Romania – și părea cu totul pregatit sa
si-o asume”.