Etnogeneza românească

Etnogeneza românească a fost un proces complex, al cărui rezultat a fost apariţia unui popor romanic,
vorbitor de limbă neolatină, moştenitor al romanităţii orientale.
Unde, când şi cum s-a format poporul român
Unde (spaţiul de formare): nordul şi sudul Dunării (spaţiul carapato-danubianopontic şi Peninsula
Balcanică).
Când (perioada de formare): în secolele IV – VIII (inițiată în sec. II î. Hr odată cu primele contacte
comerciale dintre daci şi romani până la formarea limbii române – sec.IX d. Hr.).
Cum (modul de formare): prin contopirea mai multor popoare = două sinteze etnice majore au dus la
apariția poporului român
La nordul Dunării:
1. daci + romani = daco-romani
2. daco-romani + slavi = români
La sudul Dunării:
1. traci + romani = traco-romani
2. traco-romani + slavi = aromâni, meglenoromâni, istroromâni
Principalele etape ale formării poporului român au fost:
 perioada stăpânirii romane (secolele al II-lea-al III-lea, în provincia Dacia respectiv, secolele I-VII, în
zona dintre Dunăre şi Marea Neagră) când asupra dacilor s-a exercitat acţiunea romanizatoare a
coloniştilor, veteranilor, a administraţiei romane, formându-se populaţia daco-romană;
 continuitatea daco-romanilor la nordul Dunării după retragerea aureliană (anul 271), în perioada
migraţiilor, când fenomenul romanizării i-a cuprins şi pe dacii liberi; până la sfârşitul secolului al VIII-lea,
populaţia daco-romană s-a transformat în populaţie românească.
Totodată, a continuat să existe o populaţie daco-romană şi la sudul Dunării, urmaşă a traco-daco-
geţilor din provincia romană Moesia. Aceştia, cunoscuţi mai ales cu numele de vlahi, reprezintă vorbitorii
dialectelor limbii române: aromân, megleno-român, istro-român.
Limba română face parte, prin stratul fundamental de origine latină (circal 60% din fondul lexical
de bază), din familia limbilor neolatine, alături de“ portugheză, franceză, spaniolă, italiană.
Principalele etape ale formării limbii române au fost:
 adoptarea de către dacii din Dacia şi Moesia a latinei populare, în care s-au utilizat şi cuvinte traco-
dacice (aproximativ 10% din fondul lexical de bază);
 includerea, în secolelele al VIII-lea-al IX-lea, a elementelor provenite din limba slavilor sudici
(aproximativ 20% din fondul lexical de bază).
Dialectele limbii române şi graiurile daco-române
Particularităţile lingvistice ale unei limbi se împart în:
 Dialecte: varietăţi ale unei limbi vorbite în anumite zone geografice.
Limba română are patru dialecte: daco-român sau nord dunărean, aromân, meglenoromân şi istroromân.
 Graiuri: unităţi lingvistice din cadrul dialectelor, caracteristice pentru regiuni mai mici.
Pe înţelesul tuturor: în cadrul unei limbi, vorbitorii de dialecte diferite au nevoie de dicţionar pentru a se
înţelege, iar vorbitorii de graiuri diferite ale aceluiaşi dialect se înţeleg fără mari probleme.
Ex: graiul modovenesc, ardelenesc, maramuresean, oltenesc, muntenesc, etc
Documentele din Evul Mediu timpuriu îi amintesc pe români sub numele de vlahi, volohi, blahi
(termeni de origine germanică, ce desemnau populaţiile romanice).

1
 Teorie științifică
teoria continuităţii sau a autohtonismului
baze puse de B.P.Haşdeu şi A. D. Xenopol

Teorii neştiinţifice despre etnogeneza românescă :

1. teoria purismului latin
 Reprezentanţii Şcolii Ardelene (Samuil Micu, Petru Maior, Gh. Şincai) au afirmat cu tărie originea
pur romană a poporului român şi continuitatea. Susţinerea originii pur latine este o exagerare menită să
evidenţieze nobleţea românilor. Memoriul din 1791 – „Supplex Libellus Valachorum” cerea drepturi
pentru români (ştergerea denumirii de toleraţi, admişi) pe baza argumentelor istorice şi lingvistice
 August Treboniu Laurian – este reprezentantul cel mai de seamă al curentului latinist, căci el spune
că istoria noastră începe de la fondarea Romei şi propune purismul limbii prin eliminarea „impurităţilor”
adăugate în timp.
2. teoria imigraţionistă
 sec XVI la Istvan Szamoskozy – contestă în scris autohtonia şi continuitatea românilor în Dacia
 sec XVIII Franz Joseph Sulzer – teoria originii sud-dunărene a românilor, afirmând că aceștia nu se trag
din coloniştii romani
 I. Christian Engel adaugă negarea continuităţii. Potrivit acestuia, românii vin în Transilvania în sec IX
 Secolul XIX – Robert Roesler dezvolta teoria imigraţionistă. În esenţă, prin această teorie se susţine că
românii s-au format ca popor la sud de Dunăre şi au trecut la nord la începutul Evului Mediu, găsindu-i aici
pe maghiari şi secui = teoria roesleriană
Istoriografia comunistă
3. Istoricii ruşi propun, în perioada interbelică teoria celor două popoare: român si moldovenesc
4. Perspectiva istoriografică stalinistă – apropierea dintre români și slavi
Mihail Roller în „Istoria românilor” 1947 propune o nouă interpretare a istoriei, din perspectivă stalinistă.
Va fi studiat pe parcursul anilor `50
Susţine:
- exacerbarea elementului dacic dar şi al celui slav
- diminuarea contribuţiei elementului romanic
- poporul român era deja format înainte de cucerirea romană

Teoria roessleriana
1871 – Robert Roesler în lucrarea „Studii româneşti. Cercetări asupra istoriei vechi a românilor”
În esenţă, prin această teorie se susţine că românii s-au format ca popor la sud de Dunăre şi au trecut la
nord la începutul Evului Mediu, găsindu- i aici pe maghiari şi secui.
Teoria vidului istoric şi imigraţionistă :
1. dacii au fost exterminaţi în războaiele cu romanii
2. dacii nu au putut fi romanizaţi în doar 165 ani
3. provincia Dacia a fost părăsită în întregime în 274
4. limba română nu conţine cuvinte germanice vechi
5. asemănarea unor cuvinte din limbile română şi albaneză
6. românii nu sunt atestaţi în izvoare la N de Dunăre înainte de sec.XIII
7. influenţa sud-slavă asupra Bisericii românilor

Combaterea teoriei roessleriene

1. dacii au fost exterminaţi în războaiele cu romanii
Continuitatea geto – dacă :
- dovezi logice : romanii nu exterminau populaţiile cucerite
nevoia de mână de lucru ieftină
2
 răscoala din 117 nu a putut fi pusă decât pe seama dacilor
numele noii capitale conţine termenul Sarmizegetusa
formarea unor trupe auxiliare din daci (ex. cohors a II Augusta Dacorum în
Pannonia)
împăraţi romani de origine dacă: Gallienus, etc
- dovezi arheologice :
 aşezări şi locuinţe (pe tot cuprinsul teritoriului cucerit)
 necropole de incineraţie de rit dac: Noşlac, Cârcea, Caşolţ
 ceramică dacică, unelte, arme, obiecte de uz casnic
 cultul cavalerului trac păstrat şi după cucerire
 scene de pe Columnă prezintă revenirea la viaţa obişnuită a dacilor
- dovezi lingvistice :
o păstrarea celor 160/170 cuvinte dacice în limba română (ex : barză, moș, caș, brânză)
o numele unor daci romanizaţi după cucerire
o hidronime (Crisus = Criş ; Samus = Someş ; Donaris = Dunărea,etc)
o oronime (Carpaţii) + toponime (Sarmizegetusa)

2. dacii nu au putut fi romanizaţi în doar 165 ani

Romanizare = proces istoric specific lumii romane prin care popoarele cucerite îşi însuşesc civilizaţia
materială şi spirituală a cuceritorilor romani.
În Dacia, procesul de romanizare a fost îndelungat şi ireversibil.
Etapele romanizării :
 înainte de cucerirea romană – sec II î.Ch – sec I d.Ch.
 în timpul stăpânirii romane – 106-274
 după retragerea aureliană din 274 (extinzandu-se si asupra dacilor liberi)
Factorii romanizării :
 administraţia
 armata
 coloniştii
 veteranii
 viaţa economică
 urbanizarea
 învăţământul
 legislaţia
 limba latină
 religia
Renunţarea la propria limbă şi însuşirea limbii latine a reprezentat definitivarea procesului de romanizare.

3. provincia Dacia a fost părăsită în întregime în 274

Continuitatea daco – romană :
- dovezi logice : romanii nu retrăgeau toată populaţia din provinciile la care renunţau
oamenii de rând nu aveau motive să-şi părăsească gospodăriile
construcţia unor poduri peste Dunăre în timpul lui Constantin, Justinian
- dovezi arheologice :
o blocarea porţilor Sarmizegetusei şi transformarea amfiteatrului în fortăreaţă – sec IV
o morminte de înhumaţie în termele de la Napoca – sec IV
o apariţia unor aşezări noi pe valea Târnavelor : Bratei, Biertan, Laslea - sec IV
o tezaure monetare, unele începute anterior retragerii (ex.Cipău)

3
 o inscripţii : la Micia (inelul de Ag - "Quartine vivas") şi Biertan (donariul de bronz- "Ego Zenovius
votum possui"), plăcuţele din aur de la Germisara, etc
o Justinian dă orașului Drobeta numele Teodora (dovadă a gradului de dezvoltare a oraşului) – sec VI
- dovezi lingvistice : limba română este considerată latina vorbită astăzi (80% din fondul lexical este latin)
În domeniul religios se înregistrează interpretatio romana (fenomen de adorare a divinităţilor dacice
sub nume romane) şi sincretismul (contopirea mai multor divinităţi sau caracteristici ale acestora într-una
singură).
Romanizarea se extinde şi asupra dacilor liberi (prin intermediul populatiei daco-romane din fosta provincie)
- dovezi paleocreştine
 sec ll-lll- obiecte paleo-creştine (rare din precauţie) : opaiţe, capac de vas
 simboluri- delfinul(Iisus), corabia(Biserica), Tridentul(instrumentul mântuirii creştinilor),
păunul(învierea trupurilor), viţa de vie(crucea)
 Altare-Potaissa, Apullum, Micia, Dinogeţia, Barboşi
 inscripţii funerare la Tomis
 sec III-IV – persecutii impotriva crestinilor, inscriptii cu martiri, misionari condamnaţi la moarte
 edictul de la Milano – 313 – Constantin cel Mare – libertate creştinismului
 379-395 – Theodosius interzice cultele păgâne si provoaca organizarea Bisericii
 episcopi la Tomis – Teotim l, Ioan Cassian, Dionisie cel Mic
 Termeni creştini- biserică (basilica),altar(altarium), a boteza(baptisare), cruce(crux), Paşti(Paschae),
Scriptura, duminica, înger(angelus)

4. limba română nu conţine cuvinte germanice vechi

 trecerea migratorilor germanici se face pe perioade scurte de timp
 convietuirea cu acestia nu este de durata, ceea ce nu permite imprumuturi lingvistice

5. asemănarea unor cuvinte din limbile română şi albaneza

 ambele limbi au radacini indo-europene, ceea ce face posibila asemanarea

6. românii nu sunt atestaţi în izvoare la N de Dunăre înainte de sec.XIII

 fals
Românii sunt menționați în numeroase
 izvoare istorice (vezi cap. Romanitatea)
 izvoare narative : "Cântecul Nibelungilor" (cronică germană), "Cântecul lui Roland" (cronică
franceză), "Povestea vremurilor de demult" (cronică rusă)

7. influenţa sud-slavă asupra Bisericii românilor

 si bisericile slave si cele romane sunt crestine rasaritene (ortodoxe) si se constituie dupa modelul
impus de Patriarhia de la Constantinopol

Combaterea teoriei imigraţioniste (aprecieri generale)

 prezenţa dacilor după 106 şi a daco-romanilor după 274 în Dacia
 romanizarea s-a făcut înainte, în timpul şi după prezenţa romană în Dacia
 continuitatea daco-romană este dovedită de o multitudine de argumente
 există izvoare care atestă prezenţa românilor înainte de sec. XIII
 influenţa sud-slavă asupra Bisericii române confirmă prezenţa acestora la N de Dunăre
 forma de organizare a proto-românilor este aceeaşi ca a dacilor – obştea sătească