Comunism made în UE

Fără nici un fel de îndoială, criza economică globală din ultimii ani a generat o masificare fără
precedent postbelic a șomajului și a deprecierii nivelului de trai în SUA și în Uniunea Europeană (UE).
În acest context, voi sublinia că politica de contracarare a proliferării explozive a șomajului și a
sărăciei utilizată în SUA diferă ca de la cer la pământ comparativ cu cea utilizată în statele din UE.
Astfel, dacă în SUA politica de relansare a creșterii economice vizează stimularea consumului final
prin finanțarea monetară a deficitelor interne și externe, în cazul economiilor din UE aflate sub
incidența unui risc major de insolvență autoritățile UE și Fondul Monetar Internațional (FMI) au
impus amputări bugetare în scopul diminuării rapide a deficielor interne și externe. Așa cume era de
așteptat, nici una dintre aceste politici nu s-a dovedit a fi cât de cât fezabilă. În cazul SUA, persistența
la cote tot mai mari a deficitelor bugetare și comerciale în condițiile unei creșteri nestăvilite a masei
monetare reflectă faptul că relansarea creșterii economice implică, înainte de orice, creșterea
competivității pe piețele interne și externe a companiilor americane și , în nici un caz, exces de
monedă. Pe de altă parte, amputarea brutală a deficitelor publice în cazul statelor din UE afectate de
deficite bugetare și comerciale nesustenabile a determinat o previzibilă accentuare a declinului
economic și a șomajului .La fel ca și în cazul SUA, creșterea economică pe termen lung în cazul țărilor
din UE afectate de un nivel ridicat al riscului de insolvență implică, deasemenea, creșterea
competivității sectorului real al economiei și nu amptări bugetare inevitabil recesive.

Din această perspectivă, România a fost, în opinia mea, prima victimă a politicii de amputare brutală a
cheltuielilor bugetare impuse de oficialii UE și ai FMI, politică susținută cu un entuziasm nedisimulat
de Traian Băsescu și de guvernul Emil Boc. Evident, o asemenea politică nu putea avea decât
consecințe catastrofale. La fel ca și în România, politica curbelor de sacrificiu a generat, peste tot
unde a fost experimentată, declin economic și șomaj endemic.

Produsul intern brut (miliarde euro) Rata șomajului (%)

2008 2012 2008 2012
Irlanda 178,881 162,936 6,4 14,8
Grecia 233,198 193,749 7,7 24,3
Spania 1 087,788 1 048,491 11,3 25,0
Italia 1 575,144 1 565,916 6,7 10,7
Cipru 17,157 17,887 3,8 12,1
Portugalia 171,983 165,387 8,5 15,9
România 139,765 131,739 5,8 7,0
Surse de date: 1. Eurostat, National account; 2. Eurostat, Labour market.

În ceea ce privește România, datele privind nivelul șomajului nu reflectă suficient de clar diminuarea
dramatică a numărului de salariați în perioada 2008 - 2012. Astfel, în perioada menționată numărul de
salariați a scăzut în România cu 513 000, ceea ce reprezintă o diminuare cu 10,6 % a numărului de
salariați din 2008.

Dar de ce austeritatea bugetară excesivă s-a dovedit și cu acest prilej atât de ineficace și de ineptă ? În
primul rând, pentru că reducerea cheltuielilor publice determină, invariabil, diminuarea într-o măsură
mai mare sau mai mică a produsului intern brut (PIB). Din acest motiv, amputarea cheltuielilor publice
poate fi utilă doar ca politică macroeconomică anticiclică. Cu alte cuvinte, în situația in care ritmul
creșterii economice este excesiv și există riscul ca procesul de creștere economice să devină mult prea
inflaționist sau nesustenabil,este util un feedback negativ prin reducerea intr-o anumită proporție a
cheltuielilor publice. Dar atunci când procesele macroeconomice devin recesive, reducerea
cheltuielilor publice devine o politică toxică deoarece determină amplificarea și nu atenuarea
declinului economic și a șomajului. În al doilea rând, cauza principală a actualei crize economice
globale o constituie diminuarea pe termen lung a competivitității SUA și a majorității statelor din UE.
Drept urmare, relansarea creșterii economice în SUA și în statele europene care înregistrează deficite
externe masive și sistematice implică în mod necesar politici și proiecte fezabile de creștere a
competivității pe piețele globale și nu exces sau penurie de resurse financiare. Cu alte cuvinte, statele
care fac obiectul acestui studiu de caz au inregistrat în perioada 2000 – 2003 deficite comerciale și
financiare excesive datorită lipsei de competivitate pe piețele interne și externe. Mai întâi, deficitul de
competivitățe din sectorului real al economiei a determinat crahul sectorul financiar al economiei
americane din ultimele luni ale anului 2008. Acest crah s-a disipat apoi cu rapiditate in economia
globală, mai ales în economiile insuficient de fezabile în ceea ce privește competivitatea sectorului
real al economiei. Datele prezentate în continuare reflectă cu claritate relația directă dintre nivelul de
competivitate al sectorului real al economiei și riscul de insolvență la nivel statal (suveran).

balanța contului curent (% din PIB)

Irlanda Grecia Italia Spania Cipru Portugalia România SUA

2000 -0,358 -7,791 -0,136 -3,961 -5,321 -10,343 -3,025 -4,184
2001 -0,643 -7,229 0,271 -3,942 -3,287 -10,321 -4,380 -3,856
2002 -0,989 -6,532 -0,362 -3,259 -3,756 -8,234 -3,333 -4,296
2003 -0,001 -5,785 -0,778 -3,509 -2,256 -6,433 -5,819 -4,659
2004 -0,577 -7,785 -0,318 -5,250 -5,032 -8,327 -8,364 -5,303
2005 -3,490 -7,637 -0,820 -7,353 -5,879 -10,323 -8,646 -5,908
2006 -3,547 -11,373 -1,492 -8,961 -6,965 -10,685 -10,389 -5,985
2007 -5,364 -14,635 -1,242 -9,995 -11,781 -10,102 -13,426 -5,063
2008 -5,685 -14,940 -2,905 -9,623 -15,614 -12,638 -11,635 -4,738
2011 1,123 -9,808 -3,260 -3,562 -10,444 -6,449 -4,397 -3,091
Sursa datelor: International Monetary Fund, World Economic Outlook Database.

Pe de altă parte, datele precedente reflectă ineficacitatea flagrantă a politicilor macroeconomice

menționate anterior în ceea ce privește redresarea competivității sectorului real al economiei. Rezultă,
deci, că finanțarea deficitelor publice și a celor de comerciale prin injecții monetare, cazul SUA, sau
diminuarea masivă a deficitelor publice și comerciale printr-o austeritate bugetară excesivă, cazul UE,
reprezintă strategii total inadecvate de redresare economică. Dacă imi este permisă comparația,
politicile de redresare economică utilizate în SUA și în UE s-au dovedit la fel de inadecvate ca și
tratamentul unei infecții doar prin exces alimentar sau prin înfometare. Ori, cum poate fi stopată sau
eradicată o infecție fără antibiotice ?

Acesta este contextul în care, constatând cu mare întârziere cât de ineptă și de periculoasă este politica
curbelor de sacrificiu, oficialii UE și ai FMI au decis acum două zile că cea mai bună metodă de
redresare economică în cazuil Ciprului este finanțarea deficitului extern prin confiscarea unor cote
părți din depozitele bancare gestionate de bancile cu capital autohton sau străin din Cipru. Fără nici o
exagerare, acest comunism made în UE reprezintă, din punctul meu de vedere, anularea de facto a
oricăror garanții legale cu privire la așa numitele drepturi ale omului în cadrul UE. Pentru că
depozitele bancare ale persoanelor fizice sau juridice din UE reprezintă investiții financiare care sunt
finanțate din venituri nete din muncă sau din capital, venituri care în prealabil au fost impozitate de
către stat. Iată, deci, că statul cipriot ”impozitează” încă odată ceea ce a impozitat deja ! Acest jaf
haiducesc devine, deci, legal într-un stat din UE și nu în Coreea de Nord ! Nu mai am nimic de
adăugat. Totuși, care o fi diferența între naționalizarea comunstă de la 11 iunie 1948 și actuala
naționalizare a depozitelor bancare din zona gracă a insulei Cipru ?

Timișoara, 19 martie 2013 Dr. Ing. Nicolae Țăran