Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Antrenarea Creierului
Antrenarea Creierului
Căscaţi. Râdeţi dacă vreţi (deşi aţi face mai bine creierului dacă aţi zâmbi), dar
după părerea mea profesională, căscatul este unul dintre cele mai straşnic păstrate
secrete în neuroştiinţă. Chiar şi colegii mei, care fac la alte universităţi cercetări
asupra meditaţiei, relaxării şi reducerii stresului, au trecut cu vederea această
puternică unealtă de intensificare neuronală. Căscatul a fost folosit de multe decenii
în terapia vocii, ca un mijloc eficient de reducere a hipertensiunii din gât şi a
anxietăţii.
Deci ce anume se află înapoia mecanismului care face din căscat o unealtă atât
de esenţială? Pe lângă activarea precuneusului, reglează temperatura şi metabolismul
creierului. […]
În concluzie:
4. Îmbunătăţeşte memoria
5. Sporeşte conştiinţa şi introspecţia
6. Scade stresul
Antrenarea creierului
Zâmbiţi. Chiar şi dacă nu vă vine s-o faceţi, simplul act al zâmbitului repetitiv
ajută la întreruperea tulburărilor stării de spirit şi întăreşte abilitatea neuronală de a
menţine o viziune pozitivă asupra vieţii. Chiar şi dacă mimaţi un zâmbet, ceilalţi
oameni vă vor răspunde cu o mai mare generozitate şi bunătate. După ştiinţa mea,
singura religie care încorporează zâmbetul într-o practică spirituală este budismul. De
exemplu, Thich Nhat Hanh sugerează să facem „meditaţia zâmbetului” ori de câte ori
avem o clipă liberă în timpul zilei. Zâmbiţi când urcaţi într-un lift sau staţi la coadă la
supermarket şi veţi observa că oamenii din jurul vostru se vor calma. Vă veţi simţi mai
bine, veţi iradia empatie, iar oamenii vor răspunde cu bunătate. După cum scria Thich
Nhat Hanh, „Dacă nu vom fi capabili să zâmbim, atunci lumea nu va avea pace”.
Zâmbetele, că veni vorba, sunt contagioase neurologic în orice cultură, iar femeile
sunt mult mai capabile să zâmbească decât bărbaţii.
Zâmbetul stimulează circuitele creierului care sporesc interacţiunea socială,
empatia şi starea de spirit. De fapt, zâmbetul are un efect atât de puternic asupra
creierului, încât dacă vedeţi imaginea unui chip zâmbitor, vă veţi simţi involuntar mai
fericit şi mai în siguranţă. În sens invers, încruntatul (sau privitul unui chip încruntat)
stimulează sentimentele de furie, dezgust şi neplăcere. Într-un studiu controversat,
injecţiile cu Botox în ridurile de încruntare par să amelioreze sentimentele subiective
de depresie.
O personalitate înclinată spre râs poate fi benefică, dar până când nu ia cineva
un grup de subiecţi cărora să le ceară să râdă arbitrar timp de cinsprezece minute pe
zi, apoi să îi scaneze din nou în opt săptămâni, nu vom şti dacă circuitele neuronale
stimulate sunt legate de anxietate, plăcere, sadism sau pace.
Atingerea scopurilor
Antrenarea dendritelor
Un singur neuron poate avea zeci de mii de tentacule, ca nişte ramuri, care se
întind către capetele semnalizatoare ale altor neuroni. Imaginaţi-vă, dacă vreţi,
rădăcinile unui copac gigantic: acestea sunt dendritele, adunând informaţie şi
trimiţând-o către corpul neuronului (trunchiul copacului), care decide apoi ce alte
dendrite să stimuleze prin axonii terminali (frunzele) care cresc din capetele uneia
dintre „ramurile” neuronului.
Stresul, fie pe termen scurt, fie cronic, afectează memoria prin blocarea
activităţii dendritice. Cercetătorii au descoperit că o simplă săptămână de stres uşor
provoacă modificări semnificative în organizarea şi creşterea dendritelor. Dacă
situaţia care provoacă stresul este înlăturată, funcţia este restabilită. Dar nu
complet, pentru că aproape o treime din dendritele deteriorate se vor pierde definitiv
dacă stresul se repetă mai târziu.
NEUROŞTIINŢA
În primul rând, puneţi în palmă două migdale (fără coajă) imaginare. Acestea sunt
cele două jumătăţi ale amigdalei, care generează răspunsul luptă-sau-fugi la o teamă
percepută sau imaginară. Apoi puneţi în palmă două jumătăţi ale unei nuci (din nou
fără coajă). Acesta este talamusul, care trimite informaţie senzorială în toate
celelalte părţi ale creierului. De asemenea vă oferă simţul semnificaţiei şi vă dă o
imagine despre cum este realitatea de fapt.
Acum strângeţi pumnul şi răsuciţi braţul, astfel încât oasele să fie îndreptate spre
tavan. Antebraţul este coloana vertebrală, iar pumnul împreună cu jumătăţile de
migdală şi de nucă formează sistemul limbic, cea mai veche parte a creierului, pe
care o are fiecare reptilă, peşte, amfibie, pasăre sau mamifer. Sistemul limbic este
implicat în codificarea memoriei, răspunsul emoţional şi multe alte funcţii corporale.
(De fapt avem două talamusuri, două amigdale şi doi lobi frontali şi parietali în creier
– unul în fiecare emisferă – şi fiecare jumătate poate fi implicată în diferite funcţii
neurologice, dar ca să simplificăm lucrurile ne vom referi la ele la singular.)
Luaţi apoi patru coli de hârtie şi puneţi-le în vârful pumnului. Mototoliţi-le astfel
încât să stea fix şi voilà! – aveţi un creier uman. Acele patru coli sunt mărimea şi
grosimea aproximativă a neocortexului şi toate amintirile, credinţele şi
comportamentele pe care le-aţi acumulat într-o viaţă sunt depozitate pe ele,
împreună cu toate centrele de procesare vizuală, auditivă, motorie, de limbaj şi
cognitivă ale creierului. Treizeci la sută din hârtie este lobul frontal, care este plasat
chiar înapoia şi mai sus de ochi. El controlează aproape toate lucrurile de care sunteţi
conştient: logica, raţiunea, atenţia, limbajul şi motivaţia voluntară.
Observaţi unde hârtia mototolită vă atinge degetul mare. Este locaţia aproximativă a
cortexului cingulat anterior, care procesează conştiinţa socială, intuiţia şi empatia.
De asemenea, conţine un tip unic de neuron pe care îl au numai oamenii şi câteva
primate. Aceşti neuroni au apărut de 15 milioane de ani, în vreme ce amigdala
(migdalele din pumn) generează frica de 450 milioane de ani. Practicile spirituale
consolidează cortexul cingulat anterior şi, când se întâmplă lucrul acesta, activitatea
din amigdală încetineşte.
Mai există o zonă pe care aş dori s-o ţineţi minte: lobii parietali, poziţionaţi deasupra
şi uşor înapoia urechilor. Ei ocupă mai puţin de o pătrime din colile de hârtie, dar vă
oferă un sentiment al sinelui în relaţie cu alte obiecte din lume. Când activitatea din
această zonă descreşte, vă simţiţi una cu Dumnezeu, cu universul, sau cu orice alt
concept asupra căruia vă concentraţi conştient.