Proiect realizat de: Tudose Ana Corina

Profesor coordonator: Cioroiu Ion

Clasa a-XII-a C
Colegiul Național "Vasile Alecsandri" Galați
Cuprins:

1. Introducere
2. Istorie
3. Geografie
4. Politică
5. Guvernul
6. Demografie
7. Economie
8. Transporturi
Introducere

Țările de Jos (în neerlandeză Nederland, în frizonă Nederlân; denumite

neoficial Olanda) sunt o monarhie constituțională, stat membru fondator
al Beneluxului și al Uniunii Europene, situat în nord-vestul Europei, în
vecinătatea Mării Nordului, Belgiei și Germaniei. Țările de Jos împreună cu câteva
colonii de peste mări formează Regatul Țărilor de Jos.
Numele folosit în mod tradițional în limba română, Olanda, sub care sunt cunoscute
Țările de Jos, corespunde etnonimului „olandez” folosit în numeroase limbi, între care și
româna. El acoperă însă doar o parte din teritoriul țării, anume provinciile Olanda de
Nord și Olanda de Sud. Locuitorii Țărilor de Jos sunt numiți în engleză Dutch, nume
derivat de la aceeași rădăcină ca Deutsch, adică „german”. Limba neerlandeză este
forma literară a germanei plate, limba vorbită ca dialect în nordul Germaniei.
Un sfert din teritoriul Țărilor de Jos se află sub nivelul mării, statul având cea mai joasă
altitudine din lume. De asemenea, este una dintre țările cele mai dens populate din
lume. Olanda are o lungă istorie de toleranță socială și este în general considerată ca
fiind o țară liberală, legalizând avortul, prostituția și eutanasia și menținând în același
timp o politică de relativă toleranță în ceea ce privește regimul drogurilor numite
„ușoare” precum marijuana În anul 2001, a devenit prima țară din lume care a
legalizat căsătoriile între persoane de același sex. Este membră NATO și UE. Pe
teritoriul său se află sediul Curții Penale Internaționale.
Capitala Olandei este Amsterdam. În timp ce Amsterdam este capitala oficială a țării
conform Constituției, la Haga (în neerlandeză Den Haag, sau oficial 's-Gravenhage) se
află sediul guvernului, reședința regală, precum și cea mai mare parte a ambasadelor.

Istorie
Carol Quintul, împărat al Sfântului Imperiu Roman și rege al Spaniei, regiunea făcea
parte din cele 17 Provincii ale Țărilor de Jos, care includeau și Belgia actuală. După ce
și-a obținut independența în 1648, Olanda a devenit o mare putere maritimă și
economică în secolul XVII. Această perioadă, în timpul căreia Olanda și-a creat colonii și
semicolonii în lume, este cunoscută drept secolul de aur.
După ce a fost integrată în Imperiul Francez de Napoleon, în 1815 prin Congresul de la
Viena a fost creat un Regat împreună cu Belgia și Luxemburg. Belgienii au devenit
independenți începând cu 1830, ca și luxemburghezii.
Olanda se impune drept cea mai prosperă provincie
Una dintre Țările de Jos, Olanda nu are o istorie unificată până în secolul al XV-lea.
Regiunea vestică a Rinului, formată ca parte a provinciei romane a Germaniei de Jos, a
fost locuită de către Batavi. Aproape întreaga arie a fost cucerită în secolele XIV-XV de
către franci, care, odată cu destrămarea Imperiului Carolingian, au trecut, în majoritate,
în regatul francez și, în acest fel, la Marele Imperiu Roman. Conții Olandei au fost unii
dintre cei mai puternici lorzi medievali ai regiunii, lângă vecinii lor sudici din Brabant și
conții Flandrei. În secolele XIV și XV, Flandra, Olanda, Zeelandă, Gelderland și Brabant
au trecut sub puternicii stăpâni ai Burgundiei, care controlau virtual toate Țările de Jos.
Cu toate acestea, orașele și porturile olandeze erau slabe din punct de vedere economic
față de prosperitatea comercială și centrele industriale ale Flandrei și Brabantului. Cu
toate acestea, toți erau parte a Ligii Hanseatice și se bucurau de anumite privilegii. În
1477, Mary a Burgundiei a restaurat toate libertățile interzise de către predecesorii ei.
Mariajul său cu arhiducele Maximilian (împăratul Maximilian de mai târziu) a adus
Țările de Jos în casa Imperiului Habsburgic. Charles al V-lea le-a dat, în 1555, fiului său,
Philip al II-lea al Spaniei. În acel timp, provinciile de nord au ajuns la prosperitate
economică.
Revolta în Olanda
Ascensiunea calvinismului a ajutat la separarea Țărilor
de Jos de Spania catolică; aristocrații, suportați de
către mulți oameni din motive religioase și economice,
au cerut autonomie pentru provincii, ca recompensă
pentru înlăturarea oficialilor spanioli. Încercarea
lui Filip, prima oară prin cardinalul Granvelle și după
aceea prin ducele de Alba, de a introduce Inchiziția
spaniolă și de a readuce Țările de Jos la statut de
provincie a avut parte de opoziția mai multor clase
sociale, mai ales a catolicilor și a protestanților. Lupta
de independență pentru Țările de Jos (1562-1566) a
început în Flandra și Brabant, provinciile nordice, sub
conducerea lui William Taciturnul, prinț de Orania.
Țările de Jos au fost unite sub conducerea lui William
în lupta împotriva Spaniei. Alessandro Farnesse i-a
luat locul lui John de Austria ca guvernator al Spaniei,
a recucerit provinciile de sud și le-a readus
la catolicism. Barierele râurilor erau cruciale pentru protecția împotriva rebeliunii și a
religiei protestante din nord. Cele șapte provincii nordice,
Olanda, Utrecht, Zeeland, Gelderland, Overijssel, Friesland și Groningen au format
Uniunea de la Utrecht (1579) și au declarat independența în 1581. William Taciturnul a
fost asasinat în 1584 și a fost înlocuit ca șef al statului de către fiul său, Maurice de
Nassau, care a fost susținut încă de la început de către Johan van Oldenbarneveldt. O
expediție engleză condusă de către Robert Dudley, conte de Leicester, numit căpitan-
general al armatei olandeze, pentru ajutarea Olandei împotriva ducelui de Parma, a
eșuat, ducând la numirea lui Maurice de Orania în locul acestuia (1587). Dovedindu-se
unul dintre cei mai buni strategi ai timpurilor sale, Maurice a organizat rebeliunea
împotriva Spaniei într-o revoltă coerentă încheiată cu succes, care a dus la semnarea
în 1609 a unui armistițiu de 12 ani cu Spinole, comandantul Spaniei.

Provinciile Unite
Lupta cu Spania a fost încheiată în războiul de 30 de
ani (1618-1648), după care a fost recunoscută
independența Provinciilor Unite în tratatul de pace de
la Westfalia. În 1648, Spania a cedat, de asemenea,
nordul Brabantului cu Breda și o parte din Limburg
cu Maastricht. Luptându-se încă pentru independență
și implicați în lupta dintre Calvinism și Protestantism,
olandezii și-au pus temelia imperiului lor comercial și
colonial. Compania Indiei de Est olandeze a fost
înființată în 1602 și Compania Indiei de Vest olandeze, în 1621.
Căderea Antwerpului sub regulile și drepturile spaniole de a controla estuarul Scheldt
le-a oferit supremație porturilor olandeze, în special Amsterdamului. Comercianții
olandezi au negociat pe fiecare continent și au acaparat piața schimbului. Provinciile
unite și-au deschis porțile pentru refugiații religioși, în special evrei portughezi și
spanioli, dar și hughenoților francezi, care au contribuit la prosperitatea Olandei în
secolul al XVII-lea.
Cu bogăția materială a venit și o epocă culturală de aur. Rembrandt, Vermeer, Jacob van
Ruisdael, Frans Hals și mulți alții au dus arta olandeză pe culmi. Universitatea Leiden a
câștigat renume european, filozofii Descartes și Spinoza, precum și juristul Hugo
Grotius, au fost activi în Provinciile Unite. Prințul Frederick Henry, care l-a înlocuit
după moartea fratelui său, Maurice, în 1625, ca șef de stat (Stadhouder), a fost, la rândul
său, urmat de către fiul său, prințul William al II-lea, în 1647. Moartea acestuia de
variolă în 1650, a deschis calea pentru oponenții Casei de Orania pentru a-și relua
drepturile asupra provinciilor și a statului, în general. Jan de Witt, liderul politic al
statelor olandeze, care a fost ales în 1652, a condus Republica Olandeză pentru
următorii 20 de ani. Pentru a preveni recâștigarea autorității de către prințul William al
III-lea de Orania, de Witt, prin edictul din 1667, a încercat să abroge postul de șef al
statului în Olanda și să îndepărteze casa de Orania de putere. Însă, în ciuda prevederilor
edictului, în urma dezastruosului război din 1672 cu Franța și Anglia Wilhem al III-lea a
fost ales șef al republicii olandeze, ceea ce a dus la căderea lui de Witt.
O succesiune de războaie
Administrarea lui de Witt a fost în mare măsurǎ
îngreunată de către războaiele Olandei cu Anglia (1652-
54, 1664-67), apariția primelor acte de navigație engleze
(1651) și rivalitatea comercială olando-engleză. Tratatul
de la Breda (1667) a fost avantajos pentru Olanda, care a
câștigat privilegii de negoț și i-a fost recunoscută
posesia Surinamului. Olanda a ajuns la apogeul puterii
politice, formând în 1668 Tripla Alianță cu Suedia și
Anglia, fapt care l-a forțat pe Ludovic al XIV-lea al
Franței să oprească războiul împotriva Spaniei.

Ludovic al XIV-lea s-a răzbunat, începând în 1672 al treilea război olandez în care
Franța a luat Țările de Jos. În apărare, olandezii și-au deschis digurile și au inundat
țara, creând un baraj pentru apă care virtual era impenetrabil. De Witt a căutat să
negocieze pacea, dar a fost ucis de către o mulțime a partizanilor Casei de Orania. Șefia
de stat a fost reinstaurată lui Willem al III-lea (de asemenea rege al Angliei după 1689).
Războiul a devastat provinciile, dar prin tratatul de la Nijmegen (1678–79), olandezii au
obținut o importantă concesiune din partea Franței.
Olanda a luptat din nou cu Ludovic al XIV-lea în Războiul Marii Alianțe (1688–97) și în
Războiul Succesiunii Spaniole. La moartea lui William III șefia de stat a fost încă o dată
suspendată și statul general a recuperat controlul asupra guvernului, dar, în 1747,
partidul republican a pierdut puterea și William IV de Orania a devenit șef de stat
ereditar. În secolul al XVIII-lea legătura comercială, militară și culturală a Provinciilor
Unite în Europa au scăzut în timp ce cele ale Franței și ale Angliei au crescut. Olanda s-a
aliat cu Anglia în Revoluția Americană și ca rezultat a pierdut mai multe colonii prin
Tratatul de Pace de la Paris din 1783. În 1806 Napoleon I a înființat Regatul Olandei și l-
a făcut pe fratele sǎu, Louis Bonaparte, rege. Bonaparte a fost detronat în 1810 și regatul
a fost anexat de către Franța.
Anii de după război
Capitularea Germaniei din mai 1945 a fost urmată de imediata reîntoarcere a reginei și a
cabinetului. Olanda a devenit membră a Națiunilor Unite în 1945 și în 1957 a intrat într-
o alianță cu Belgia și Luxemburg, care a devenit în 1958 Uniunea Economică Benelux.
Țara a participat de asemenea la crearea organizației ce a devenit mai târziu Uniunea
Europeană.
Geografie

Hidrografie
Un aspect dominant al hidrografiei în Olanda este delta Rin-Maas. Este o deltă comună
situată în Olanda, Germania și Belgia care s-a format prin sedimentele aduse de fluviile
Rin și Maas (Meuse). Apele curgătoare mai importante care alimentează delta
sunt: Rinul, Waal, Merwede, Noord, Nieuwe Maas, Nederrijn, Lek, Gelderse
IJssel, Maas, Schelde, Oude Rijn, Vecht, Hollandse IJssel și Linge. Delta are un bazin de
colectare de circa 5.700 km².
Climă
Clima este temperat-oceanică, dulce și umedă, cu vânturi permanente, ceea ce a dus la
folosirea intensivă a morilor de vânt, care au devenit, în timp, un simbol al Olandei. În
Olanda vara este caldă, temperatura medie a lunii iunie este de 16–17°C. Iarna este este
un anotimp răcoros, temperatura medie a lunii ianuarie pe coastă fiind în jur de 2°C, în
interiorul țării mai scăzută. Masele de aer polar fac ca în multe ierni temperatura aerului
să scadă sub temperatura de îngheț. Atunci când ninge canalele și lacurile se acoperă cu
gheață. Cantitatea anuală de precipitații este în jur de 800 mm, în ținuturile aflate mai
departe de mare este ceva mai mică. Cele mai uscate luni sunt februarie, martie, aprilie
și mai.
Floră și faună
Vegetația naturală a făcut loc în mare parte culturilor agricole și pășunilor; doar în est și
nord există încă suprafețe însemnate de turbării și landă (formație vegetală tipică
zonelor nisipoase). În sud-est, pădurile de foioase (fag și stejar) au o extindere
importantă. Vegetația este halofilă și arenicolă, iar fauna cuprinde păsări de apă
(bâtlanul purpuriu, cormoranul, lopătarul etc.), păsări migratoare, mamifere mari
concentrate în rezervații. Unele specii ca porcul mistreț, castorul și altele au fost
introduse local sau reintroduse, iar reptilele sunt în pericol de dispariție. Unele specii de
animale și plante sunt protejate de lege, iar dintre rezervații cele mai cunoscute sunt
Naardermeer din Amsterdam, Parcul Național Hoge Veluwe și Oostvaardersplassen din
South Flevoland.
Politică
Olanda este o monarhie constituțională din anul 1815,
după ce între 1581 și 1806 a fost o republică (țara a fost
ocupată de Franța între 1806și 1815).
Din 2013, Olanda este reprezentată de regele Willem-
Alexander, succesorul reginei Beatrix. Teoretic, regele
numește membrii guvernului. Practic, odată cunoscute
rezultatele alegerilor parlamentare, se formează guvernul
de coaliție (această etapă poate dura câteva luni), urmând
ca acesta să fie recunoscut de rege.
Parlamentul este compus din două camere. Membrii celei
de-a doua camere (Tweede Kamer) sunt aleși prin vot
direct o dată la patru ani. Senatul, prima cameră (Eerste
Kamer), are o importanță mai mică. Reprezentanții
acesteia sunt aleși indirect de către parlamentele
provinciale (care la rândul lor sunt alese direct de
asemenea o dată la patru ani). Cele două camere formează
adunarea Stărilor Generale (Staten Generaal). Puterea executivă este exercitată de
Consiliul de Miniștri condus de un prim-ministru, numit de suveran. Consiliul de
Miniștri este răspunzător față de Statele Generale. Consiliul de Stat este organul
consultativ cel mai vechi și cel mai important al guvernului. Regele este președintele
Consiliului, dar activitatea curentă este condusă de vicepreședinte. Membri Consiliului
sunt aleși pe viață dintre foști politicieni, oameni de știință, judecători, oameni de
afaceri. Cele 12 provincii sunt administrate de câte un Consiliu Provincial (ales prin vot
direct, are rol de Parlament), un Consiliu Executiv (ales dintre membrii Consiliului
Provincial și un Comisar Regal – numit prin decret al suveranului).
Relații externe
Face parte din: Uniunea Europeană, inclusiv din Uniunea Economică și
Monetară (UEM); este unul din cele șase state europene semnatare ale Tratatului de
înființare a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (Paris, 18 aprilie 1951), ale
Tratatului de înființare a Comunității Europene pentru Energie Atomică (Bruxelles, 17
aprilie 1957) și ale Tratatului de înființare a Comunității Economice Europene (Roma,
25 mai 1957). Este membră a ONU,
UNCTAD, FMI, BIRD, BERD, OCDE, OMC, NATO etc.
Guvernul

Unități administrative
Astăzi există 12 provincii, diferite ca mărime și ca număr de populație.
Provincia Utrecht este cea mai mică, în timp ce cel mai puțin populată este
provincia Zeelanda. Granițele majorității provinciilor au fost hotărâte istoric, astfel că
ele nu mai coincid cu forma teritorială a activităților socio-economice sau
infrastructurale actuale. Cu excepția împărțirii în secolul trecut a provinciei Olanda într-
o provincie de nord și una de sud, și a formării provinciei Flevoland (literal din mare, ca
urmare a pământului extras din mare pentru umplerea lacului Zuidersee), nicio altă
schimbare majoră nu a mai avut loc. Totuși, planurile de reorganizare a provinciilor
olandeze au devenit în ultimii 30 de ani un subiect constant al agendei administrației
publice.
Cele 12 provincii își au propriile parlamente provinciale și guverne provinciale alese
direct. Statutul legal și instituțional al provinciilor și cel al municipalităților sunt în
mare parte similare. Aceasta se datorează faptului că ambele nivele au fost create în
urma unuia și aceluiași amendament la Constituția olandeză. Și tot aceasta a constituit o
idee de bază în implementarea modelului olandez de stat unitar descentralizat.

Demografie
Orașe
Amsterdamul este cel mai mare centru industrial și administrativ din Olanda.
Dezvoltarea lui a început în secolul al XIII-lea în locul unde se vărsa râul Amstel în
Zuiderzee. Orașul a început să se extindă pe insulele mlăștinoase învecinate, are peste
800 de poduri, iar multe construcții sunt ridicate pe piloni pentru a fi ferite de inundații.
Este și azi oraș portuar. Legătura cu marea este realizată prin Noordzeekanaal (Canalul
Mării Nordului), executat între orașele Amsterdam și Ijmuiden. Aceasta este capitala
oficială a țării, dar sediul guvernului, al reprezentanțelor diplomatice și al câtorva
ministere se află în Haga. Al doilea oraș ca mărime este Rotterdamul. Timp de 40 de ani
(până în 2004), Rotterdam a stat în fruntea listei celor mai aglomerate și mai mari
porturi ale lumii (luând în considerație cantitatea de mărfuri tranzitată). A fost însă
surclasat de Shanghai, Singapore și Hong Kong, iar acum deține întâietatea doar în
Europa, fiind urmat îndeaproape de Anvers și Hamburg. Portul Rotterdamului a fost
completat de un Europort de mare capacitate aflat pe malul lui Nieuwe Waterweg, după
ce fluviul Rin a primit un rol important în derularea activității comerciale a Comunității
Europene și în transporturi.
Comunități etnice
Cei mai mulți musulmani de aici locuiesc în Amsterdam, Rotterdam și Haga,
majoritatea provenind din Turcia și Maroc. Mare parte din populația musulmană a venit
în anii '60–'70, când guvernul olandez a recrutat forță de muncă, pentru a impulsiona
revenirea economică a țării.
Limbi
Olanda are două limbi oficiale: olandeza (neerlandeza) pe întreg teritoriul și frizona de
vest în Friesland. Adițional, limbile limburgheză și neersaxonă au statutul de limbă
regională. Aproximativ 99% din populația Olandei cunoaște limba neerlandeză.
Există o tendință de învățare a limbilor străine în Olanda: între 90% și 93% din
populație este capabilă să poarte o conversație în engleză, 71% în germană, 29%
în franceză și 5% în spaniolă.
Programele de televiziune și filmele străine sunt difuzate aproape întotdeauna în limba
lor originală cu subtitrare. Doar programele pentru copii sunt dublate în olandeză.
Religie
Din 1970 până în 2008, 205 biserici catolice din Olanda au fost demolate, iar 148 au fost
transformate în centre de sănătate, restaurante, librării sau apartamente.
Educație
Învățământul obligatoriu în Olanda începe la vârsta de 5 ani, însă, în cele mai multe
cazuri, școlile acceptă și copiii în vârstă de 4 ani. Începând cu această vârstă și până la 12
ani copiii sunt înscriși în școala elementară (opt clase). După absolvirea școlii
elementare, elevii sunt înscriși la liceu. În funcție de școliile generale urmate și de
rezultatul testului Cito (susținut la sfârșitul clasei a VIII-a), aceștia sunt îndrumați către
unul din următoarele trei tipuri de programe liceale: VMBO (Preparatory Middle Level
Applied Education), HAVO (Higher General Continued Education) și VWO (Preparatory
Scientific Education). Programul liceal VMBO (patru ani) este obligatoriu și oferă
educație vocațională și teoretică, elevii având ocazia să studieze limbi străine,
matematică, istorie, arte sau științe reale. Elevii care termină un astfel de ciclu liceal se
pot înscrie numai la programe postliceale care în Olanda poarta numele MBO (Middle
Level Applied Education). Programele liceale HAVO (cinci ani) și VWO (șase ani) sunt
obligatorii și oferă elevilor posibilitatea de a urma, după absolvire, studii superioare. În
funcție de acestea, elevii care termină un ciclu liceal HAVO se pot înscrie doar la
universități de științe aplicate care oferă doar Diplome de Licență (Bachelor Degree) și
Diplome de Master (Master Degree), iar cei care termină un ciclu liceal VWO se pot
înscrie la instituțiile de învățământ superior și cercetare WO care oferă Bachelor
Degrees in Arts, Science sau Law, Master Degrees și PhD Degrees (Diplome de
Doctorat).
Sănătate
Potrivit unui studiu realizat de Health Consumer Powerhouse (HCP), Olanda este țara
cu cel mai performant sistem sanitar din Europa.
Sistemul de sănătate aflat în funcțiune în Olanda a fost introdus în 2006 și, la momentul
respectiv, a fost considerat un posibil model pentru reforma sistemului medical
din Statele Unite, datorită modului în care îmbină asigurarea medicală obligatorie cu
asigurările private de sănătate. Acest sistem este organizat pe două nivele. Îngrijirea
medicală primară, precum și accesul la spitale, clinici și medici de familie sunt finanțate
prin intermediul asigurărilor private obligatorii. Îngrijirile pe termen lung pentru
pacienții în vârstă sau cu dizabilități, îngrijirile paliative și cele pentru pacienții cu boli
mintale sunt acoperite de asigurările sociale finanțate prin taxe. Sistemul de sănătate
olandez este, în proporție de 50%, finanțat prin taxele salariale plătite de angajatori
către un fond controlat de Autoritatea de Reglementare în Sănătate, la care Guvernul
contribuie cu un procent de 5%. Restul, de 45% din cheltuielile de sănătate, sunt
acoperite de sumele achitate de către asigurați direct companiilor asigurătoare. Spitalele
din Olanda sunt reglementate și controlate, dar în mare parte au acționariat privat și
sunt orientate spre profit, la fel ca și majoritatea companiilor de asigurări.

Economie
Conform Economist Intelligence Unit, Olanda este una dintre cele mai sigure destinații
de afaceri, bucurându-se de un climat politic stabil, o bază macroeconomică puternică,
un cadru legal clar și relații comerciale bine dezvoltate. Plasată pe coordonatele
economiei vest-europene, de care este legată printr-un sistem de relații speciale (fiind
membră a uniunii vamale Benelux, a Comunității Economice Europene, a Comunității
Europene a Cărbunelui și Oțelului, a Comunității Europene pentru Energie Atomică,
a Organizației Economice pentru Cooperare și Dezvoltare), economia olandeză se
detașează prin dimensiunile sale, care au prea puțin cu întinderea sa teritorială.
Economia olandeză se bazează în mare măsură pe comerțul exterior și se remarcă prin
relațiile industriale stabile, șomaj și inflație moderate, balanță comercială excedentară și
rolul de important hub european de transport. Poziția geografică avantajoasă, dublată
de un sistem fiscal stimulativ, plasează Olanda între primele 10 destinații preferate
pentru investitori. În același timp, firmele olandeze sunt prezente în majoritatea țărilor
lumii, asigurând constant Olandei poziții de top în clasamentul investitorilor străini atât
în economiile dezvoltate, cât și în cele emergente.
Economia olandeză a fost afectată în anul 2009 de criza economică internațională,
înregistrând o scădere de 3,5%. În anul 2010, economia a revenit pe un trend pozitiv,
creșterea economică fiind de 1,7%, ca apoi în anul 2011 să fie de doar 1,2%, iar în anul
2012 să aibă o scădere de 1%. Apoi, în anul 2013 s-a înregistrat o scădere de 0.7%, iar în
anul 2014 economia olandeză a crescut cu 0,8%.
În anul 2014, exporturile au totalizat 432,5 miliarde de euro, cu 0,8% mai puțin decât în
anul 2013. Olanda a fost pe locul II în anul 2011, având cele mai mari exporturi
din Europa, după Germania, și este al cincilea mare exportator la nivel global. Aceasta se
datorează în principal exporturilor de tranzit către alte țări europene. În acest sens,
Olanda este cu adevărat poarta spre Europa pentru mai multe produse din alte regiuni.
Jumătate din exporturile olandeze sunt exporturi de tranzit. Prin Rotterdam, cel mai
important port european, este tranzitat un volum de marfă de două ori mai mare decât
în portul concurent Anvers, activitățile portuare contribuind anual cu aproximativ 10%
la formarea PIB. Principalele mărfuri tranzitate sunt mașinile și echipamentele,
produsele chimice, carburanții și produsele alimentare. În anul 2014, pentru Olanda cei
mai importanți parteneri de export au fost: Germania
(24,6%), Belgia (12,3%), Franța (8%), Marea Britanie (7,9%), Italia (3,8%)
și SUA (3,3%). Iar la import: Germania (16,7%), Belgia (10%), China (8,4%), Marea
Britanie (6,7%), SUA (6,6%) și Franța (4,6%).
Structura economiei olandeze
Cel mai dezvoltat sector al economiei olandeze este cel al serviciilor. Sectorul serviciilor
furnizează aproximativ trei sferturi din Produsul Intern Brut, din care serviciile
comerciale reprezintă cu puțin sub jumătate din PIB. În domeniul comercial, cel mai
important segment de afaceri este cel al vânzărilor cu ridicata și cu amănuntul (peste
13% din valoare adăugată brută), urmat de cel al serviciilor din domeniul tranzacțiilor
imobiliare (circa 8%), sectorul serviciilor din transporturi și comunicații (7%) și cel al
serviciilor financiar-bancare (6,5%).
Odată cu creșterea gradului de integrare a piețelor financiare, sectorul olandez de profil
a reacționat prompt și dinamic și și-a diversificat oferta de servicii, băncile olandeze
fiind o prezență activă pe piața internațională. Patru dintre băncile olandeze sunt cotate
între primele 60 de instituții bancare din lume: ABN AMRO, ING Groep, Rabobank și
Fortis. Împreună, acestea au dezvoltat o rețea de aproximativ 6.500 de filiale pe
teritoriul Olandei și peste 500 în alte 50 de țări. În același timp, în Olanda funcționează
60 de filiale și sucursale ale unor bănci din Europa, Asia și America. Bursa de Valori
Mobiliare de la Amsterdam este cea mai veche instituție de acest gen din Europa și una
dintre cele mai importante din lume. În prezent, face parte din Euronext N. V., primul
operator bursier paneuropean, creat în 2000 prin fuziunea burselor de valori din
Amsterdam, Bruxelles și Paris. Servicii de finanțare a afacerilor sunt asigurate și prin
alte instituții specializate, cum ar fi: Banca Națională de Investiții – NIB Capital
specializată în împrumuturi pe termen mediu și lung, companii de investiții de capital
(inițial create de guvern, în prezent semi-independente) și agenții regionale de
dezvoltare (servicii financiare pentru înființarea de noi companii sau preluarea riscului).
Cea mai mare concentrare economică se înregistrează în partea de vest a Olandei,
cunoscută sub numele de Randstat, unde își au sediul și își desfășoară activitatea peste
45% din numărul total de companii. Partea de sud a țării, de asemenea bine dezvoltată,
este în prezent o zonă industrială în creștere, orientată în principal spre export și cu o
pondere de circa 25% în economia națională. Provinciile din estul țării, la granița cu
Germania, au din punct de vedere economic o structură diversă, activitățile principale
desfășurându-se în sectorul industriilor manufacturiere, în cel al transporturilor și în
sectorul comerțului cu ridicata. Doar 10% din totalul firmelor olandeze s-au stabilit în
provinciile din nordul țării, activitățile acestora fiind concentrate în special
în agricultură și mai puțin în industrie. Activitățile industriale sunt concentrate în
domenii de înaltă tehnologie: biotehnologie, chimie fină, industrie farmaceutică,
electronică, telematică, IT&C, tehnologie medicală, realizarea de materiale noi, industria
alimentară, imprimerie. Industria metalurgică și electrotehnică utilizează 25% din
personalul angajat în industrie și prezintă un profil foarte variat. Sectorul metalelor
neferoase este reprezentat printr-o serie de întreprinderi importante
producând aluminiu (123 de mii de tone anual), plumb (45 de mii de tone), zinc (60 de
mii de tone), cositor (7 mii de tone), precum și unele metale speciale ca indiu.
De reputație internațională bine stabilită se bucură construcțiile navale, aeronautice,
ramura electronicii și electrotehnicii. Șantierele navale sunt concentrate îndeosebi
la Rotterdam și la Amsterdam, iar construcțiile de vase plasează Olanda pe locul III
printre țările pieței comune, cu o producție de 3% din producția mondială. Se
construiesc vase pentru cabotaj sau navigația internă, drăgi, platforme de foraj,
petroliere cu capacitate depășind 200.000 de tone. Construcția aeronautică s-a afirmat
prin avioanele de transport turbo-propulsoare ale uzinelor Fokker N. V., după cum bine
primite pe piața internațională sunt automobilele DAF. Industria electrotehnică și
electronică este reprezentată îndeosebi prin concernul Philips, care asigură circa 11% din
întregul export al țării. Industria alimentară se situează pe locul al doilea în cadrul
industriilor manufacturiere, iar Unilever, grupul anglo-olandez cu acest profil, este în
prezent cel mai important din lume. Producția acestei ramuri industriale este dirijată
către piețele externe în proporție de circa 25%. Profilul industriei mai este completat de
industria textilă, industria hârtiei (Olanda fiind primul exportator mondial de pastă de
hârtie pentru fabricarea cutiilor și cartonului ondulat), industria ceramicii și a sticlei,
industria poligrafică, cu tradiții multiseculare, ca și industria diamantului.

Agricultura

Agricultura Olandei este una dintre cele mai

performante din lume. Densitatea populației
influențează însă puternic dimensiunea
fermelor individuale, circa 90% dintre
acestea având între 2–2,5 ha și mai mult de
jumătate circa 5 ha. O altă cale de dezvoltare
a agriculturii este extinderea suprafețelor
cultivabile, dar și aici s-a ajuns la limita la
care extinderea urbană a depășit ritmul
recuperării de noi terenuri. În condițiile
arătate, rezultatele agriculturii olandeze s-au
obținut datorită cultivării intensive a
terenurilor arabile și a unei specializări foarte
accentuate în sectorul creșterii vitelor și a
horticulturii. Din suprafața totală de 2.215.000 ha utilizate în agricultură, pășunile ocupă 62%,
pământul arabil 33% și grădinăritul 5% (dintre care 7.100 ha culturile de seră). Primul loc în
sectorul agricol este ocupat de creșterea vitelor cu un aport de 67,5% din valoarea producției
globale a agriculturii olandeze față de 18% partea horticulturii. Creșterea vitelor este concentrată
îndeosebi în provinciile din nord și din vest. Reputația Olandei ca mare producătoare de
produse lactate este foarte veche, untul de Delft sau cel de Leida bucurându-se de o largă
preferință pe piața internațională. În prezent, circa 40% din producția de lapte este
industrializată în vederea exportului, Olanda situându-se pe primul loc în exportul mondial de
brânzeturi și de lapte condensat. Aceeași atenție este acordată creșterii păsărilor, Olanda fiind
cea mai mare exportatoare de ouă de pe piața mondială. Culturile cerealiere
(grâu, orz, secară, ovăz) ocupă o suprafață redusă (circa 3/5 din suprafața terenurilor agricole) și
nu acoperă consumul intern. În schimb, culturile de sfeclă de zahăr satisfac în întregime
consumul intern (care atinge cifra de 50 kg de zahăr pe locuitor, respectiv cu circa 30% mai
ridicat decât Franța), creând și un disponibil pentru export. Apropierea de marile centre și
admirabilul sistem de comunicații au fost condiții de bază care au dat un impuls deosebit
culturilor horticole și florale ale țării. Culturile de seră, care și-au văzut în ultimii ani suprafața
sporită cu mai bine de 70%, dau regiunii Westland din sudul orașului Haga un aspect mai mult
industrial decât agricol, datorită nenumăratelor coșuri ale instalaților destinate să mențină
temperatura optimă pentru dezvoltarea plantelor. Faima Olandei este legată de culturile sale de
flori, îndeosebi de culturile de lalele. Agroturismul este o formă de completare a veniturilor
pentru peste 2.500 de ferme olandeze, dintre care marea majoritate sunt situate în
provincia Zeeland. Circa 9% din fermele din această provincie oferă facilități de vacanță.
Agroturismul este mai puțin răspândit în provinciile Groningen, Olanda de Sud și Brabantul de
Nord. Mai mult de jumătate dintre fermele incluse în circuitul agroturistic sunt ferme de
creștere a vacilor.
Resurse naturale
Olanda (inclusiv sectorul olandez al Mării Nordului) este cel mai mare producător și
exportator de gaze naturale din UE. Între 15% si 20% din consumul total anual de gaze
naturale al Uniunii Europene este produs în Olanda. Astfel, în ultimii 40 de ani,
industria națională de gaze naturale a avut, și continuă să aibă, o contribuție importantă
la prosperitatea Olandei. Producția de gaze naturale generează peste 2% din PIB-ul
olandez și asigură aproximativ 11.000 de locuri de muncă, predominant în partea de
nord a țării. Anual, în Olanda se extrag circa 70 miliarde m³, din care jumătate pentru
consumul propriu, iar jumătate pentru export (9 miliarde de euro). Rezervele sunt
estimate la aproximativ 1.600 miliarde m³, dar având în vedere faptul că până în anul
2025 acestea se vor sfârși, guvernul olandez plănuiește să creeze un „hub” de gaz în
Europa, asigurându-și astfel poziția importantă în producția, tranzitul, depozitarea,
comercializarea și cercetarea în acest sector. Două treimi din volumul total al resurselor
sunt offshore.
Pana în 1975 în Limburg se extrăgea cărbune. În localitățile Hengolo și Delfzijl sunt
mine de sare, producția anuală fiind de 4 milioane de tone. De asemenea, se extrage și o
cantitate destul de mică de țiței.

Transporturi
Mai bine de jumătate din întreaga rețea de transport feroviar, circa 2.890 km,
funcționează prin intermediul energiei eoliene.