Sunteți pe pagina 1din 1

Acuarela

de Ion Minulescu
Lirica lui Ion Minulescu apartine unui simbolism exterior, absenta profunzimii fiind trasatura definitorie La el estetismul caracteristic simbolistilor pare asa de evident incat nu mai trebuie dovedit nimic (Nicolae Manolescu, Metamorfozele poeziei). Poezia Acuarela de Ion Minulescu este inspirata din refugiul poetului la Husi din 1916 si dedicata sotiei sale, dar apare in volumul Strofe pentru faptele diverse din 1930. Banalitatea faptului divers, orasul si ploaia, motiveaza includerea poeziei in volum. Poezia Acuarela se incadreaza in estetica simbolista prin: folosirea simbolurilor si a corespondennelor, motivul ploii, mediul citadin conturat, marcat de monotonie, banalitate, repetabilitate, vagul, utilizarea laitmotivului, a versului refren, a sinesteziei, supletea versului obtinuta prin eliberarea lui de rigiditaile ritmice si de tirania rimei, muzicalitatea exterioara si interioara. Titlul poeziei Acuarela, alcatuit dintr-un substantiv nearticulat ilustreaza in maniera simbolista, prin aluzia cromatica, universul citadin vag conturat, in care domina imaginea ploii continue. Tema poeziei este prezentarea mediului citadin coplesit de monotonie din cauza ploii continue, care prin repetabilitate si persistenta, capata dimensiunile potopului biblic. Textul poetic este structurat in doua strofe cu numar inegal de versuri. Versul refren, reluat de doua on pe parcursul fiecarei strofe In orasu-n care ploua de trei ori pe saptamana", confera simetrie discursului liric si marcheaza trecerea intre ideile poetice. Poezia se deschide cu versul refren, cu rol de laitmotiv, care concentreaza ideea centrala a textului: In orasu-n care ploua de trei ori pe saptamana." Mediul conturat este prin excelenta citadin si lipsit de identitate. Singurul detaliu care poate fi retinut despre orasul evocat este unul de natura senzoriala, generator de vag si ambiguitate: ploaia care se repeta in mod obsedant, cu aceeasi frecventa (de trei ori pe saptamana"). Timpul universal este redus la o succesiune de unitati, in care nu se produce nicio variatie. In acest oral, in care nu se intampla niciodata nimic, in care obiectele vechi, umanizate cu ajutorul personificarii, sufera si ele din cauza ploii care parca nu se mai opreste (De sub vechile umbrele, ce suspina/ ,Si se-n-doaie,/ Umede de-atata ploaie"), oamenii par sa-Si fi pierdut orice urma de individualitate, iar gesturile for au devenit reflexe, mecanice, absurde: Orasenii pe trotuare/ Par papusi automate, date jos din galantare." In strofa a doua, este amplificata impresia de monotonie. Pe strazi se intalnesc aceiasi oameni, care repeta aceleasi gesturi si care nu au alta activitate decat aceea de a numara cadenta picaturilor de ploaie: In orasu-n care ploua de trei on pe saptamana/ Nu rasuna pe trotuare/ De cat pasii celor care merg tinanau-se de mana,/ Numarana/ In gand/ Cadenta picaturilor de ploaie. Imaginea ploii este redata intr-o gradatie ascendents, iar monotonia pe care o creeaza este atat de puternica, incat aproape ca patrunde in sangele oamenilor, ca un ser: Ce coboara din umbrele,/ Din burlanel /Si din cer/Cu puterea unui ser/ Datator de viata lenta,/ Monotona,/ Inutila/ Si absenta..." Este de remarcat atitudinea ludica in asocierea epitetelor care amplifica ideea de monotonie, prin enumerare. Ludicul, parodicul, anecdoticul sunt atitudini poetice asociate at monotonia ploii. Imaginea finals, a decrepitudinii fiintei, pare ea insasi o consecinta a ploii exasperante: In orsu-n care ploua de trei ori pe saptamana/ Un batran si o batrana / Doua jucarii stricate / Merg tinandu-se de mana..."