Cerinta: prezentarea trasaturilor simboliste ale unei poezii studiate.

Acuarela de Ion Minulescu

Poezia Acuarela de Ion Minulescu este inspirata din refugiul poetului la Husi din 1916 si
dedicata sotiei sale, dar apare in volumul Strofe pentru faptele diverse din 1930. Banalitatea faptului
divers, orasul si ploaia motiveaza includerea poeziei in volum.
Poezia Acuarela se incadreaza in estetica simbolista prin: folosirea simbolurilor si a
corespondentelor, motivul ploii, mediul citadin conturat, marcat de monotonie, repetabilitate, starea de
spleen, vagul, utilizarea laitmotivului, a versului refren, supletea versului obtinuta prin eliberarea lui de
rigiditatile ritmice si de tirania rimei, muzicalitate exteriora si interioara.
Titlul poeziei Acuarela, alcatuit dintr-un substantiv nearticulat ilustreaza in maniera
simbolista, prin aluzia cromatica, universul citadin vag, conturat, in care domina imaginea ploii
continue.
Tema poeziei este prezentarea mediului citadin coplesit de monotonie din cauza ploii
continue care prin repetabilitate si persistenta, capata dimensiunile Potopului biblic.
Textul poetic este structurat in doua strofe cu numar inegal de versuri. Versul refren, reluat
de doua ori pe parcursul fiecarei strofe: “In orasu-n care ploua de trei ori pe saptamana” confera
simetrie discursului liric si marcheaza trecerea intre ideile poetice.
Interesul pentru pictural face ca din tabloul ploii citadine sa lipseasca marcile lingvistice
ale eului liric, atitudinea poetului fiind sugerata indirect, prin detaliile surprinse, care dobandesc
valoare d esimbol: “orasenii... par papusi automate..”, “Un batran si o batrana - /Doua jucarii
stricate-/ Merg tinandu-se de mana”.
Poezia se deschide cu versul refren, cu rol de laitmotiv, care concentreaza ideea centrala a
textului: “In orasu-n care ploua de trei ori pe saptamana” mediul conturat este prin excelenta citadin si
lipsit de identitate. Timpul universal este redus la o succesiune de unitati, in care nu se produce nicio
variatie. In acest oras in care nu se intampla niciodata nimic, in care obiectele vechi, umanizate cu
ajutrul personificarii, sufera si ele din cauza ploii, care parca nu se mai opreste (“De sub vechile
umbrele, ce suspina / Si se-n-doaie/ Umede de-atat ploaie”), oamenii par sa-si fi pierdut orice urma de
individualitate, iar gesturile lor au devenit reflexe: “Orasenii pe trotuare/Par papusi automate, date jos
din galantare”.
In strofa a doua este amplificata impresia de monotonie, de spleen, de absurd existential. Pe
strazi se intalnesc aceiasi oameni, care repeta aceleasi gesturi. Imaginea ploii este redata intr-o gradatie
ascendenta, iar monotonia pe care o creeaza este atat de puternica incat aproape ca patrunde in sangele
oamenilor ca un ser: “Ce coboara din umbrele/Din burlane/Si din cer/Cu puterea unui ser/ Datator de
viata lenta/Monotona/Inutila/Si absenta...” Este de remarcat atitudinea ludica in asocierea epitetelor
care amplifica ideea de monotonie, prin enumerare. Imaginea finala, a decreptitudinii fiintei, pare ea
insasi o consecinta a ploii exasperante: “In orasu-n care ploua de trei ori pe saptamana/ Un batran si o
batrana - /Doua jucarii stricate-/ Merg tinandu-se de mana”.
La nivel fonetic si prozodic se remarca preocuparea pentru muzicalitatea versurilor. De
aceea se foloseste in strofe inegale, versul liber, lipsit de rigiditatile ritmice si de tirania rimei cu
masura variabila, de la doua silabe (in versul “In gand”) la 16 silabe, in versul refren cu rol de
laitmotiv.
La nivel morfologic, verbele la prezent (ploua, suspina, se-ndoaie, nu rasuna, coboara) si
mai ales cele la gerunziu (tinandu-se, numarand) accentueaza impresia de cadere continua a ploii, de
monotonie a existentei in orasul de provincie.
La nivel stilistic se remarca prezenta sinesteziei, figura de stil folosita prin excelenta de
scriitorii simbolisti: “De sub vechile umbrele, ce suspina / Si se-n-doaie/ Umede de-atat ploaie” si a
epitetelor in enumeratie, care amplifica ideea de monotonie: “...viata lenta / Monotona / Inutila / Si
absenta...”.