Sunteți pe pagina 1din 4

MANAGEMENTUL PROIECTELOR

Proiectul este o investitie de resurse pe o perioada determinata, avand ca scop


realizarea unui obiectiv sau unui set de obiective precise. In alti termeni, un proiect este
o idee de imbunatatire a unei stari de lucruri. Proiectul se caracterizează ca o acţiune
unică, specifică, compusă dintr-o succesiune logică de activităţi componente coordonate
şi controlate, cu caracter inovaţional de natură diferită, realizat într-o manieră
organizată metodic şi progresiv, avînd constrângeri de timp, resurse şi cost, destinat
obţinerii cu succes de noi rezultate complexe, necesare pentru satisfacerea de obiective
clar definite.
În anumite proiecte, obiectivele se pot perfecţiona şi, ca urmare,
caracteristicile proiectului se definesc şi adaptează progresiv pe parcursul desfăşurării
proiectului.
Managementul proiectelor a apărut ca un instrument de planificare, coordonare,
realizare şi control al activităţilor complexe din proiectele industriale, comerciale,
sociale, culturale şi politice moderne.
Orice activitate modernă este privită ca un proiect modern, cu un caracter
complex, care impune o viziune nouă începând cu analiza necesităţilor proiectului şi
terminând cu reutilizarea eficientă a rezultatelor proiectului. Presiunile sistemului
globalizat economic şi politic concurenţial al lumii industrializate, competitivitatea
dintre producători, un respect mai mare pentru valoarea, respective bunăstarea celor
care formează forţa de muncă a proiectului şi implicit pentru costul acestei forţe de
muncă au dus la dezvoltarea de noi tehnici de management de proiect. Primul care
furnizează ceea ce clientul doreşte este câştigător şi va supravieţui în cadrul acestui
sistem concurenţial. Soluţia este realizarea de proiecte performante cu un management
de proiect performant.
O afacere performantă înseamnă o investiţie într-un proiect performant, cu
activităţi previzibile şi planificate. În acest caz, investiţia trebuie făcută cu parteneri
care au activităţi previzibile pe o piaţă previzibilă, cu evaluarea şi minimizarea
riscurilor.
Principala caracteristică definitorie a unui proiect este noutatea sa. Un proiect
este un pas în necunoscut, pândit de riscuri şi incertitudini. Nu există două proiecte
perfect identice şi chiar un proiect care se repetă va fi de fiecare dată diferit într-unul
sau mai multe din aspectele sale comerciale, administrative, sociale, politice sau fizice.
Proiectul este proces nerepetitiv care realizează o cantitate nouă, unicat, bine definită, în
cadrul unor organizaţii specializate. Proiectul are drept carcteristică, o acţiune unică,
specifică şi nouă, compusă dintr-o succesiune logică de activităţi componente cu
caracter inovaţional de natură diferită, realizate într-o manieră organizată metodic şi
progresiv, având puncte de plecare şi puncte de finalizare bine definite, destinate pentru
obţinerea cu succes de noi rezultate complexe, necesare pentru sadisfacerea de obiective
clar definite.
În toate domeniile anumite proiecte s-au dovedit a fi eşecuri grave şi
costisitoare. De aici a apărut necesitatea de a înţelege cum pot fi ameliorate cunoştinţele
şi practica atunci când este vorba de conceperea sau dezvoltarea unui proiect.
Managementul proiectului are drept obiectiv realizarea unui produs / serviciu
care să corespundă necesităţilor exprimate întrucât nu se poate produce orice pentru a
vinde, nu se vinde decât ceea ce clientul / utilizatorul doreşte.
Managementul proiectului este proces de planificare, organizare şi control al
fazelor şi resurselor unui proiect cu scopul de a îndeplini un obiectiv bine definit care
are în mod uzual restricţii de timp, resurse şi cost. Managementul proiectelor impune
planificarea,
organizarea, monitorizarea şi controlul tuturor aspectelor unui proiect şi motivarea
tuturor celor implicaţi pentru a realiza în siguranţă obiectivele proiectului, în limita
timpului, costului şi criteriilor de performanţă stabilite. Conţine totalitatea sarcinilor,
tehnicilor şi măsurilor care decurg din calitatea de leadership. Atributul de modern
subliniază extinderea conceptului la o varietate de aspecte de interfaţă legate de
domeniu, cost, timp, calitate, performanţă. Necesităţile fiind definite de utilizatori, este
indispensabil de a fi înţelese de realizatorul sau furnizorul produsului / serviciului, care
trebuie să ţină cont, totodată şi de impactul pe care îl va avea produsul / serviciul asupra
colectivităţii. Această lege este valabilă pentru toate tipurile de proiecte, oricare ar fi
domeniul lor de aplicare. Pentru a atinge acest obiectiv, partenerii realizatori ai
proiectului, care constituie un consorţiu de proiect, furnizori ai produsului / serviciului,
trebuie să gestioneze toţi parametrii tehnici, economici, sociali, politici, culturali de care
depinde realizarea proiectului, precum şi relaţiile dintre aceştia. Se are în vedere
impactul asupra acţiunilor viitoare, mai ales asupra proceselor de producţie şi de
utilizare a produsului / serviciului. Accentul trebuie pus pe noţiunea de serviciu aşteptat
de utilizator, produsul nefiind decât suportul acestuia. Astfel, satisfacţia este măsurată
mai mult sub raportul serviciului oferit decât asupra produsului realizat în cadrul
proiectului.
Managerul de proiect trebuie să aibă drept caracterisitici definitorii competenţa
profesională şi managerială, capacitatea de a lucra în echipă, pragmatismul, claritatea şi
simplitatea în acţiuni, respectful faţă de client şi parteneri. Un manager performant este
cel care face rost cel mai rapid de cea mai bună informaţie şi o utilizează în cel mai bun
mod pentru realizarea obiectivelor proiectului.
Managerul de proiect este persoana care în virtutea sarcinilor, responsabilităţilor
şi competenţelor atribuite postului ocupat, exercită procese de management, adoptă
decizii şi iniţiază acţiuni ce influenţează comportamentul decizional şi acţional al altor
persoane numite executanţi sau parteneri, cu scopul creşterii eficienţei structurii din
care face parte. Managerul se caracterizează ca cel mai bun dintre egali care are
drept activitate/ profesiune managementul, ocupându-se cu problemele de conducere a
activităţilor de concepţie, organizatorice şi general administrative ale structurii din care
face parte (echipă, organizaţie, societate, consorţiu de proiect, etc.). Managerul trebuie
să rentabilizeze activitatea celor care îl plătesc.
În scopul dominării consorţiului uni proiect sau a unei structuri organizatorice,
unii manageri incompetenţi creează în mod deliberat şi rău intenţionat situaţii
conflictuale artificiale precis direcţionate pentru dezbinarea membrilor structurii
respective. Aceste acţiuni conduc la stăpânirea structurii respective într-un mod forţat,
despotic, dar conduc şi la falimentul dezastruos al acestei structuri.
Înainte de a începe managementul unui proiect trebuie identificat foarte clar
scopul acestuia. Nu există proiecte fără obiective cuantificabile. Mijlocul prin care este
fixat obiectivul este specificaţia. Aceasta este definită ca expresie cuantificabilă a
caracteristicilor la care trebuie să răspundă produsul / serviciul, fiind traducerea în
limbajul specialistului a necesităţilor calitative şi cantitative furnizate de utilizator. În
sens strict, specificaţia este un document care prescrie, în termeni tehnici, exigenţele pe
care produsul realizat trebuie să le satisfacă. Specificaţia arată o solicitare actuală a unui
client sau poate fi o previziune pentru potenţiali clienţi cuprinzând desene, modele,
planuri, instrucţiuni ori o documentaţie scrisă care descrie obiectivul proiectului.
Managementul proiectului se defineşte ca un proces de planificare, organizare
şi conducere a activităţilor şi resurselor unui proiect cu scopul de a îndeplini obiective
bine definite care au în mod uzual restricţii de timp, resurse şi cost.
Activitatea se defineşte ca o acţiune caracterizată prin parametrii de început şi
de sfârşit. Îndeplinirea activităţilor este importantă pentru îndeplinirea proiectului.
Proiectul este compus din mai multe activităţi ordonate.
Resursele se definesc ca personalul uman, echipamentele şi materialele
utilizate pentru realizarea activităţilor proiectului şi, respectiv, a proiectului.
Obiectivele se caracterizează drept criterii cuantificabile care trebuie luate în
considerare şi îndeplinite ca un proiect să aibă succes. Obiectivele trebuie să includă cel
puţin următorele elemente măsurabile: cost, calitate, termen. Elementele greu
cuantificabile ale unui proiect precum satisfacţia clientului sau creşterea clităţii vieţii
cresc riscul ca proiectul să nu le poată satisface.
Restricţiile reprezintă factori care limitează opţiunile echipei de management a
proiectului. Cel mai adesea, un buget predefinit este o restricţie care limitează scopurile
echipei de management, structura echipei de management şi opţiunile de urmărire a
proiectului. Cele mai multe proiecte au caracterisitic comune precum descompunerea
proiectului în activităţi uşor de condus, urmărirea activităţilor, comunicarea în cadrul
echipei de proiect şi desfăşurarea activităţilor în scopul realizării progresive a
proiectului.
Toate proiectele au de obicei trei etape majore:
1) concepţia planului proiectului;
2) desfăşurarea şi managementul proiectului;
3) finalizare proiectului.
Cu cât aceste trei etape sunt de succes, cu atât creşte şansa ca proiectul să fie de
succes.
Managementul proiectului are rolul de a dirija desfăşurarea acestuia de o
asemenea manieră încât să menţină, în orice moment, echilibrul dintre exigenţele
(specificaţiile), de regulă contradictorii, legate de cei trei factori caracterisitici ai
proiectului: calitate, buget şi termen de realizare, ţinând cont de resurse, de
performanţele cu tehnologia necesară în cadrul unor relaţii foarte bune cu clienţii sau
beneficiarii proiectului. Asigurarea succesului proiectului înseamnă realizarea unui
produs / serviciu performant, în condiţii de eficienţă (costuri reduse), care să fie oferit
clientului în cât mai scurt timp(termen scurt de răspuns).
muncă atribuită unei resurse diferă de durata unei activităţi.

S-ar putea să vă placă și