Curs 8

CONTINUARE GENUNCHI.

III. ARTICULATIA FEMURO-TIBIALA face parte din complexul articular al

genunghiului.
- In sens vertical rotula e fixata intre tendonul rotulian si tendonul cvadricipital,
intre cele 2 tendoane formandu-se un unghi “Q” care e deschis in afara. Dintre
cele 2 tendoane doar cel cvadricipital e motor el ridicand rotula si tragand-o in
afara.
- In sens transversal rotula are 2 aripioare: una interna intarita de insertia
vastului intern si ligamentul menisco-rotulian intern si una externa, mai slaba,
intarita de insertia vastului extern, fascia lata si ligamentul menisco-rotulian
extern.
Peste rotula se formeaza o retea; aceasta retea fixeaza rotula pe santul
trohlear si e compusa din fibre ce vin din muschii vasti, croitor, fascia lata,
aponevroza gambiera si dreptul anterior din cvadriceps.
 Rolul rotulei e acela de a departa tendonul cvadricepsului de trohlee la
extensie maxima; in acest fel bratul de parghie al cvadricepsului creste cu
50% si deci forta necesara pentru echilibrare va fi mai mica.
 In flexie - rezistenta e reprezentata de contractia cavdricepsului si de
aparatul rotulian. Aceasta rezistenta echilibreaza greutatea corpului. Bratul
rezistentei variaza in functie de pozitia genunchiului: cu cat flexia creste,
bratul parghiei pe care apasa greutatea corpului creste, deci activitatea
cvadricepsului va trebui sa creasca pentru a echilibra balanta. Deci rotula
usureaza activitatea cvadricepsului. Traiectul urmat de rotula e concav in
afara. Rotula va avea in permanenta contact cu trohleea femurala doar pe
o 1\3 din suprafata ei; la inceputul flexiei exista contact intre 1\3 inferioara
a rotulei si trohleea femurala, la 45 grade intre 1\3 medie a rotululei si
trohlee, iar la peste 60 grade flexie exista contact intre 1\3 superioara si
trohlee. Deci in orice moment al cursei, presiunea propriu-zisa ce se
exercita doar pe 1\3 din suprafata rotulei va fi de 3 ori mai mare.
 In extensie - rotula se afla sus si in afara datorita contractiei cvadricepsului
si pierde contactul cu trohleea.
Recapituland structurile genunchiului acestea se impart in:
1. Structuri portante:
 extremitatea inferioara a femurului
 extremitatea superioara a tibiei
 rotula.
 In mod normal suprafata portanta medie este de 20 cm patrati in extensie si
scade la 12 cm patrati in flexie de 90 grade . Dupa meniscectomie suprafetele
portante scad astfel: 12 cm patrati in extensie maxima si 6 cm patrati in flexie
de 90 grade. Asa se explica rolul meniscurilor in transmiterea incarcarii.
Suprafata de contact dintre femur si rotula variaza de la 0,8 -1,8 pana la 3-5 cm
patrati. Aceasta suprafata de contact cu rotula creste odata cu cresterea flexiei
de la 0 la 40 grade, apoi scade. E de retinut ca la 40 grade flexie contactul
femur- rotula e maxim.
2. Structuri de fixare. Acestea permit miscari fara pierderea raporturilor
normale. Ele sunt:
 capsula articulara, care e groasa si rezistenta.
 ligamentele de intarire.
3. Structuri de alunecare. Acestea usureaza miscarea suprafetelor in contact si
sunt un amortizor al miscarilor sub incarcare. Ele sunt:
 Meniscurile.
 masa grasoasa Hoppa.
 bursele seroase extraarticulare.
 membrana sinoviala, care participa direct la alunecare dar actioneaza si
indirect producand lubrefiantul care functioneaza ca mijloc de alunecare
intre suprafate.
4. Structurile ce asigura miscarile active si anume: grupele musculare
extensoare, flexoare si rotatoare.
-Din punct de vedere biomecanic:
 Flexia activa atinge 120 grade daca soldul e extins si 140 grade daca e
flectat.
 Flexia pasiva ajunge la 160 grade. Totul depinde insa si de grosimea partilor
moi.
 Extensia completa e posibila daca tibia se roteste in jurul axei sale verticale
pana la 5 grade extern. Aceasta miscare se numeste rotatie terminala care
„inchide-inlacateaza ”, si se face la ultima parte a extensiei genunchiul in
extensie. Deci, in extensie maxima, stabilitatea genunchiului e totala;
acesta se comporta ca un pilon. Aceasta miscare nu e comandata fiind
automata.
 Rotatia activa si pasiva la genunchi nu se produce decat cu genunchiul in
flexie, in jurul unei axe ce trece putin intern fata de centrul articulatiei, prin
spina tibiala interna.
STABILITATEA GENUNCHIULUI:
o In extensia completa stabilitatea e realizata de:
- rotatia terminala
 - pozitia care face ca axul de miscare al genunchiului sa fie posterior fata
de verticala coborata prin centrul de greutate (adica fata de axul de
miscare al soldului si al gleznei). Cand axul de miscare al genunchiului
ajunge pe aceeasi linie cu cele ale soldului si gleznei atunci stabilitatea se
pierde.
o In flexie, mai precis de cand incepe flexia, pozitia axelor se schimba si
atunci stabilitatea se mentine exclusiv muscular. Stabilitatea dinamica in
timpul flexiei e asigurata de muschiul cvadriceps care mentine strans
contactul dintre suprafete.
o In plan frontal (adica echilibrul intre valg si var) si orizontal (intre Rotatie
Interna si Rotatie Externa) stabilitatea e mentinuta exclusiv prin elemente
capsuloligamentare.
Genunchiul se poate bloca in flexie in 2 situatii:
1) fie face flexie+valg+RE,ca la schi,
2) fie flexie+var+RI.
In cursul miscarii de flexie, centrele articulatiilor membrului inferior
(coxofemurala, genunchi, glezna) sunt pe acelasi ax mecanic al membrului
pelvin. In sprijin biped egal, verticala din centrul de greutate se repartizeaza egal
celor 2 membre pelvine si axul medial al corpului trece la egala distanta de cei 2
genunchi. In sprijin unipodal verticala din centrul de greutate trece inauntrul
articulatiei genunchiului de sprijin si ajunge in poligonul de sustinere; greutatea
in acest caz trece in totalitate prin membrul inferior de sprijin pana la nivelul
gambei si piciorului. In sprijinul unipodal greutatea corpului tinde sa traga
femurul pe tibie spre interior ( sa valgizam pentru echilibrare). Aceasta tendinta
de a trage femurul e echilibrata de fortele musculare (tensorul fasciei lata,
fesier mare, cvadriceps, si biceps femural) care trag in exterior capul femural.
Valoarea rezultantei ce actioneaza asupra genunchiului de sprijin va fi acum de
2 ori greutatea corpului (deci presiunea va fi dublata de greutatea corpului si de
rezistenta musculara).
o In plan sagital echilibrul corpului e dat de oscilatii inainte – inapoi, si de
echilibrul intre lantul triplei extensii, adica a muschilor posteriori pe de o
parte: paravertebrali, fesier mare, popliteu, ischiogambieri, triceps sural si
pe de alta parte a muschilor anteriori: abdominali, cvadriceps si gambier
anterior. Acesti muschi asigura ortostatismul. Echilibrul in planul sagital
fiind sustinut de muschi este deci, activ.
Genunchiul in mers:
Fortele ce solicita genunchiul cresc in mers, in fuga sau atunci cand
subiectul face salturi. In aceste conditii, la greutatea corpului se adauga forte
suplimentare ce supraincarca articulatia. Unghiurile utile la nivelul genunchiului
pentru mers sunt: genunchiul atinge flexie maxima de 65-70 grade dupa
ridicarea degetelor de pe sol. Extensia maxima a genunchiului se produce
inainte de a atinge solul cu talonul. Aceasta se produce datorita contractiei
rapide, balistice a cvadricepsului. La pasul posterior, membrul portant care
sustine stabilitatea trebuie sa aiba o flexie de 15-20 grade; pastrarea unui grad
de flexie la sprijinul pe sol, asigura supletea membrului.
Stabilitatea genunchiului e elementul cel mai important in functionarea
articulatiei. Ligamentele incrucisate reprezinta pivotul central al stabilitatii ce
asigura stabilitatea in varum-valg. Exista insa si formatiunile capsuloligamentare
ce asigura stabilitatea rotativa.
 Stabilitatea pasiva e asigurata de formatiunile capsuloligamentare si alte
elemente de intarire .
 Stabiliatea activa e asigurata de grupuri musculare care intaresc ligamentele.
Exemple:
- ligamentul colateral lateral e intarit de tendoanele muschilor: popliteu,
biceps femural si tractul iliotibial. Impreuna, ligamentul colateral lateral si
componenta musculara, formeaza aparatul stabilizator lateral.
- ligamentul colateral medial, ca element de stabilitate pasiva, intarit de
insertiile complexe ale semimembranosului formeaza aparatul stabilizator
medial.
- In regiunea posterioara stabilitatea activa e sustinuta de
semimembranos, popliteu si gemeni care stabilizeaza capsula. In flexie,
regiunea posterioara sufera tractiuni pe meniscul lateral si medial. La nivel
medial exista o arie mai vulnerabila care se afla intre insertiile muschilor
croitor si drept intern in partea anterioara, si semitendinos,
semimembranos in partea posterioara. Intre cele 2 grupe musculare
exista o zona neacoperita muscular ce e vulnerabila la traumatisme.
 Stabilitatea in extensie. In hiperextensie stabilitatea e pasiva pentru ca
verticala centrului de greutate e anterioara axului articular al genunchiului
pentru flexie-extensie. Stabilitatea presupune doar tensionarea elementelor
capsulo-ligamentare posterioare. Cand se mentine rectitudinea dar se iese
din hiperextensie, verticala centrului de greutate va fi posterioara axului de
flexie-extensie si stabilitatea presupune contractia statica a cvadricepsului.
La stabilitatea in extensie participa si tensor al fasciei lata care e stabilizator
al pelvisului si fixator al genunchilui. Este vorba de fapt de contractia
combinata a tensorului fasciei lata cu fesierul mare care impreuna formeaza
bandeleta iliotibiala. Aceasta bandeleta impreuna cu cvadricepsul formeaza’’
deltoidul fesier’’ ce asigura echilibrul si la nivelul soldului si al genunchiului.
Tensorul fasciei lata actioneaza mai ales in sprijin unipodal.
 Stabilitatea in flexie. Se urmareste mai ales in sprijin unipodal cand discutam
de controlul concomitent al flexie, rotatiei axiale si devierii laterale in valg si
 var. Exista 2 pozitii extreme de stabilitate in flexie: flexie cu valg si RE in care
valgul si RE se blocheaza reciproc. Pentru o noua flexie e nevoie sau sa scada
valgul sau RE. A-2-a e de flexie cu var si RI. In acest caz orice tendinta de var
va fi blocata de Ri. Controlul activ al stabilitatii pe flexie il asigura
cvadricepsul.
Mecanismul de actiune a m. cvadriceps in asigurarea stabilitatii pe flexie se
exprima prin rotula si ligamentul rotulian care trage de tuberozitatea anterioara
a tibiei.
Forta m. cvadriceps se descompune in 3 vectori:
1. Unul aplica rotula pe trohleea femurala.
2. Al-2-lea aplica femurul pe tibie.
3. Al-3-lea tangential e singurul vector motor eficace in miscarea de extensie.
La acest nivel se aplica legea lui Stendler care spune ca daca axul de
contractie al unui muschi face cu parghia osoasa pe care o misca un unghi
mai mic de 30 grade, componenta stabilizatoare va fi mai mare decat
componenta de miscare. La diferitele grade de flexie mai participa ca
stabilizatori si: tricepsul sural care dubleaza prin gemeni calotele condiliene
(deci peretele posterior pe care se sprijina cvadricepsul) si ischiogambierii
care sunt stabilizatori activi la unghi mai mare de 60 grade flexie. Rotatia din
timpul flexiei e controlata pasiv capsuloligamentar.
Controlul Rotatiei Externe a genunchiului. El are un mecanism dublu:
1. sistemul cvadriceps-popliteu. Acest sistem e activ pe primele 60 grade
flexie si are cvadricepsul anterior si popliteu posterior. Exista un unghi
„Q” intre tendonul cvadricepsului si cel rotulian care e deschis extern
astfel incat se creeaza o forta ce roteste intern tibia. Popliteul controleaza
activ orice RE pe primele 60 grade flexie.
2. sistemul musculaturii labei de gasca (croitor, semitendinos, gracilis) cu
semimebranos. Acest sistem formeaza componenta anterioara.
Semimembranosul e componenta posterioara. Acesta controleaza RE
peste 60 grade flexie. Muschii labei de gasca sunt muschi valizanti si sunt
elementul motor in blocajul var + RI.
Controlul Rotatiei Interne e asigurat pe extensie de tensorul fasciei lata. De la
60 grade flexie, rotatia interna e controlata de bicepsul femural.
STABILITATEA ARTICULATIEI FEMURO-PATELARE. Atat coxartroza cat si
gonartroza sunt diagnostice radiologice si nu clinice. In ambele cazuri durerea
are caracter mecanic ambele fiind articulatii portante; ea scade in repaus si
creste la incarcare. In viata reala ne cofruntam mai mult cu periartrite de
genunchi si nu gonartroze; acestea apar la nivel capsuloligamentar si muscular .
Indiferent de patologie urmarim tonifierea musculara in primul rand si in al -2-
lea rand intarirea aparatului capsuloligamentar. Elementul de inflamatie este un
alt element intalnit si in acest caz nu se face kinetoterapie. In recuperarea
genunchiului conteaza patologia care trebuie gandita in program kinetic global
mai mult ca la orice alta articulatie pentru ca afecteaza si soldul si piciorul si
coloana vertebrala.
Stabilitatea depinde de:
1. raportul normal intre trohleea femurala si rotula, acel sprijin de 1\3 pe care
rotula il face permament dar cu alta zona din ea pe trohlee; deci adaptarea
suprafetelor.
2. stabilitatea ligamentara. E data de continuitatea complexului cvadriceps-
ligament rotulian care trece peste fata anterioara a rotulei si aripioarele ei
si formeaza o chinga transversala care participa la stabilitate.
3. stabilitatea musculara. In plan sagital e asigurata de cvadriceps care aplica
rotula pe femur iar in plan transversal o asigura expansiunile muschilor
vasti (lateral si medial) si fascia lata care se opun lateralitatii rotulei.
Dispozitia anatomica (respectiv valgul anatomic) ca si directia tendoanelor
cvadriceps si rotulian, solicita rotula in translatie externa in sus si exterior.
La aceasta translatie se opun 4 obstacole: proeminenta versantului lateral
al trohleei, rezistenta aripioarei rotuliene mediale, forta care tracteaza
rotula pe femur si contractia vastului medial. Daca oricare din obstacole
scade, translatia externa e facilitata si creste riscul instabilitatii.
Statica genunchiului.
In repaus genunchiul prezinta acel genu-valg fiziologic de 170-177 grade (in
medie 174), care e determinat de lungimea femurului, de inclinarea colului
femural si de distanta dintre capetele …..? Axul mecanic al femurului face in
plan frontal un unghi de 6-10 grade deschis in sus cu axul anatomic al
femurului. Datorita deschiderii bazinului, axul mecanic al femurului face cu
verticala un unghi de 3 grade care e mai mare in cazul femeilor care au un
bazin mai larg.
Statica in plan frontal.
- In statiune bipodala simetrica picioarele se gasesc in rotatie de 10-15
grade, genunchii suferind o incarcare egala pe cele 2 membre.
- In conditii de sprijin biped asimetric (pozitie soldie) incarcarea este
inegala incarcandu-se mai ales genunchiul pe partea pe care se inclina
corpul, adica pe membrul de sprijin. Se remarca jocul articulatiei
subastragaliene.
In acest contest de sprijin bipodal asimetric, elementele lantului kinetic sunt
echilibrate si sustinute:
o la nivelul soldului prin adductori, fesier mijlociu si fesier mare.
o pentru glezna si picior prin muschii laterali adica: tibial posterior si
peronierii.
 o pentru coloana prin muschii oblici.
De remarcat, in aceasta situatie, este ca genunchiul nu participa ci doar
sufera consecintele inclinarii laterale.
- In sprijin unipodal, echilibrul presupune translatia intregului corp pe
membrul portant. Mentinerea acestei pozitii presupune oscilatii laterale in
jurul verticalei., deci deplasari usoare ale segmentului scapular si pelvin.
Controlul acestor deplasari e realizat de contractia simultana a muschilor
laterali ai piciorului prin miscari de balans ale bratelor si prin contractii
incrucisate ale muschiului fesier mijlociu si musculatura abdominala.
Statiaca in plan sagital prespune oscilatii inainte-inapoi astfel:
- Oscilatia anterioara e echilibrata de muschii posteriori: triceps sural,
ischiogambieri, popliteu, fesier mare si paravertebrali.
- Oscilatia posterioara de muschii anteriori: extensori, tibial anterior,
cvadriceps, abdominali.
- Cvedupatruechilibrul in plan sagital este activ, este eminamente muscular;
verticala din centrul de greutate in plan sagital antreneaza grupele de
muschi de jos in sus astfel:
1) tendinta flexiei gamba pe picior e echilibrata de tricepsul sural
2) tendinta de basculare anterioara a bazinului, de ischiogambieri
3) tendinta de flexie a genunchilor, de tensiunea ligamentului rotulian si de
contractia muschilor gemeni.
- Dispozitia ischiogambierilor de sus in jos si a gemenilor de jos in sus care
trec posterior peste genunchi asigura:
1) deplasarea fortelor spre centrul suprafetei articulare.
2) repartizarea uniforma a presiunilor.
3) impiedica cresterea localizata si durabila a solicitarilor.
Suprafata rotulei e de 15 cm patrati si doar 1\3 se afla in contact cu trohleea,
presiunile crescand corespunzator la acest nivel.
Comportamentul genunchiului in mers.
 Genunchiul pendulant in mers presupune flexie maxima (60-70 grade)
imediat la desprinderea de pe sol; flexia e asociata cu Rotatie Interna si
adductie gamba, apoi genunchiul se extinde gradual pana la extensia
maxima inainte de sprijinul pe talon. Aceasta se realizeaza printr-o
contractie rapida, balistica a m. cvadriceps.
 Genunchiul portant este in sprijin pe toata talpa cu un grad mic de flexie
de 15-20 grade care asigura supletea mersului. Ulterior genunchiul se
extinde si in tot acest interval lucreaza in balanta cvadricepsul cu
ischiogambierii. Acest echilibru limiteaza extensia si contribuie la
stabilitatea articulatiei. Dupa ce se produce extensia urmeaza ridicarea
piciorului de pe sol si ciclul se reia.
 GAMBA, GLEZNA SI PICIORUL

GAMBA – elemente componente:

 Articulatia tibioperoniera superioara. Este o artrodie acoperita si intarita
de o capsula fibroasa consolidata de ligamentul anterior si posterior
 Articulatia tibioperoniera inferioara. Este tot o artrodie si intarita de o
capsula fibroasa consolidata de ligamentul anterior, posterior si
ligamentul interosos (intraarticular). Este o articulatie strict ligamentara -
NU ARE CARTILAJ ARTICULAR SI NICI SINOVIALA- ca articulatia sacroiliaca.
 Membrana interosoasa se intinde intre cele 2 articulatii; e suprafata de
insertie pentru mai multi muschi. Pe fata anterioara se insera muschiul
tibial anterior, extensor comun al degetelor si extensor propriu al
halucelui. Pe fata posterioara gasim insertiile tibialului posterior si
flexorul peronier al degetelor.
Gamba este o regiune bogata in muschi. La nivelul pielii sunt 12 muschi
organizati in 3 loje musculare:
I. Loja anterioara care cuprinde: tibialul anterior, extensorul comun al
degetelor, extensorul propriu al halucelui si peronierul anterior.
II. Loja externa (laterala) cuprinde: lungul peronier si scurtul peronier
lateral.
III. Loja posterioara cuprinde: triceps sural, plantar subtire, popliteu, tibial
posterior, flexorul comun al degetelor, flexor propriu al halucelui.
Din puct de vedere static in ortostatism axul gambei prelungeste axul
biomecanic al coapsei, deci transmite greutatea corpului la picior prin axul
tibiei.
BIOMECANICA
 in lant cinematic inchis ca in mers, in alergare, cadere de la inaltime, etc,
gamba se comporta ca o parghie de gr. I, deci cu sprijinul la mijloc intre forta
reprezentata de extensorii piciorului si rezistenta reprezentata de greutatea
corpului. Parghia de gr. III este cu sprijinul intr-o parte si este o parghie de
viteza. MUSCHII CARE IMPIEDICA CADEREA PICIORULUI SUNT EXTENSORII.
Valorile cresc in cazul miscarii de propulsie ca in derularea pasului in mers
cand echilibrul se rupe pentru a invinge fortele gravitationale.
 in lant cinematic deschis gamba este o parghie de gr.III permitand
mobilizarea genunchiului si gleznei. Forta este la mijloc si e reprezentata de
contractia cvadricepsului, rezistenta e la un capat reprezentata de greutatea
 gambei si sprijinul la celalalt capat reprezentat de condilii femurali. Este o
parghie de viteza.
Punctul principal de aplicare a fortelor (centrul de greutate al cuplului
cinematic picior-gamba) e deasupra 1\3 distale a gambei. Ori de cate ori se
suprasolicita, mai ales rotational, aceasta zona, astfel incat solicitarea sa fie mai
mare decat rezistenta tibiei, osul se fractureaza la acest nivel (deasupra 1\3
inferioare a gambei); discutam inclusiv de fracturile prin mecanisme indirecte.
Deci zona de maxima fragilitate a gambei este reprezentata de acesta zona.
Din punct de vedere biomecanic:
 articulatia tibioperoniera superioara permite numai alunecari de mica
amplitudine dar care sunt indispensabile dinamicii articulare
tibioperoniere inferioare si gleznei.
 articulatia tibioperoniera inferioara e specifica in sensul ca articulatia
intervine in flexia-extensia piciorului pe gamba. Ea are capacitatea sa se
largeasca in flexia dorsala a piciorului cand intra partea anterioara a
astragalului care e mai lata, si revine la dimensiune initiala in flexie
plantara cand intre maleolele tibiala si peroniera intra partea posterioara
mai ingusta a astragalului. Acest joc se datoreaza faptului ca articulatia
este ligamentara fara capsula si sinoviala. Ligamentele tibioperoniere
inferioare mentin contactul intre cele 2 extremitati ale oaselor gambei
atat in statica cat si in dinamica. Ele sunt rezistente pentru a mentine
contactul osos chiar si atunci cand greutatea corpului apasa pe glezna
dar sunt si elastice permitand o distensie de 1-2 mm si revenind la
normal. Lezarea ligamentelor tibiperoniere inferioare produce
Diastazisul tibioperonier care determina afectarea grava cu departarea
maleolelor din cadrul articulatiei. Functia gleznei, in acest caz e afectata
grav.

GLEZNA SI PICIORUL
Piciorul e compus din:
 26 de oase scurte intarite de ligamente puternice care dau nastere la 32 de
articulatii. Avem astfel:
 14 falange,
 5 metatarsiene
 7 tarsiene: tarsul posterior format din astragal si calcaneu si tarsul
anterior format din scafoid 3 cuneiforme si cuboidal.
 Articulatiile.
 Articulatia gleznei este o articulatie trohleara intre pensa tibioperoniera
si mosorul astragalian care cuprinde fata superioara si partile superioare
ale fetelor laterale ale astragalului. Mosorul prezinta un sant oblic inainte
 si in afara care face cu planul sagital un unghi de 30 grade astfel incat
miscarile anteroposterioare sunt oblice. Exemplu: flexia dorsala a
piciorului aduce varful in ADD. Suprafata articulara a tibiei prezinta cate o
margine anterioara si una posterioara (a-3-a maleola) mai coborata. Ele
limiteaza miscarea inainte - inapoi. Suprafata articulara a tibiei priveste
usor inainte cu un unghi de 9-16 gr., in medie 11 grade. Aceasta asiguratie
a gleznei e consolidata de o capsula fibroasa intarita de ligamentul lateral
intern si ligamentul lateral extern. Ligamentul intern are un strat
superficial numit si ligament deltoidian care pleaca dela varful maleolei
interne si se etaleaza pe fata interna a astragalului, pe fata interna a
calcaneului, pe gatul astragalului si pe fata superioara a scafoidului. Stratul
profund e puternic si pleaca de la varful maleolei interne pana la fata
interna a astragalului. Ligamentul lateral extern are 3 fascicule
independente: ligamentul peroneoastragalian anterior, posterior si intre
ele, ligamentul peroneocalcanean. In pozitie intermediara sunt tensionate
numai ligamentele fasciculului peroneocalcanean; in flexie dorsala sunt
tensionate ligamentele fascicului posterior, iar in flexie plantara numai
fasciculul anterior. Fasciculul anterior este cel mai interesat in entorsele
piciorului. Ligamentul peroneoastragalian anterior poarta numele de
ligamentul entorsei. Aceasta capsula e tapetata de o sinoviala.
 Articulatia astragalocalcaneana. Este o dubla artrodie avand 2 parti: una
intre fetele anterointerne ale oaselor si a-2-a intre cele posteroexterne ale
oaselor. Intre cele 2, se gaseste un tunel (SINUS TARSI), prin care trec
formatiunile nervoase si vasculare. Articulatia e intarita de ligamentul
extern, unul posterior si unul posterior ?chiar in sinus tarsi.
Articulatia tibiotarsiana si astragalocalcaneana functioneaza impreuna
asemea unei suspensii galvanice. Axul de rotatie e perpendicular pe axul
articulatiei astragalocalcaneene ( ax HENKE).
 Articulatia mediotarsiana(Chopart) intre astragal si calcaneu pe de o
parte si scafoid si cuboid pe de alta parte. Sunt de fapt 2 articulatii
distincte. Intern articulatia astragaloscafoidiana si extern
calacaneocuboidiana. Ambele sunt in contact prin ligamentele superior,
inferior si comun in Y.
 Articulatiile intertarsiene intre cele 5 oase ale tarsului anterior formand 5
artrodii.
 Articulatia tarsometatarsiana ( artic Dis..?) care se face intre cuboid si
cele 3 cuneiforme pe de o parte si bazele celor 5 metatarsiene pe de alta
parte. Ea are o interlinie curba concava inapoi si inauntru. E formata din
artrodii si e consolidata de ligamente interosoase dorsale si plantare.
  Articulatiile intermetatarsiene. Ele sunt 3 artrodii ce unesc
metatarsienele la bazele lor, capetele fiind libere si sunt legate de un
ligament transvers (LIGAMENTUL TRANSVERS AL METATARSULUI) care
este o bandeleta fibroasa transversala.
 Articulatiile metatarsofalangiene. Sunt articulatii condiliene fiecare
avand cate o capsula si cate 2 ligamente laterale.
 Articulatiile interfalangiene. Sunt trohleare la nivelul fiecarei raze digitale
 Aponevroza plantara e alcatuita din:
 aponevroza superficiala care are forma triunghiulara cu varful pe
calcaneu si cu baza catre baza degetelor. De la ea pornesc 5 bandelete pe
fata dorsala a articulatiei metatarsofalangiene. Ea e foarte rezistenta
mentinand forta plantara in ortostatism.
 Aponevroza profunda
 Muschii:
 Muschii gambei
 Muschii proprii ai piciorului. Sunt organizati in 4 regiuni: una dorsala si 3
regiuni plantare (interna, mijlocie si externa). Functional forta muschilor
insumata cu cei ai gambei abia egaleaza forta muschiului triceps sural.
Observatie: muschii piciorului nu actioneaza in pozitie ortostatica
plantigrada (cu sprijin pe toata talpa). Ei intra in contractie in totalitate in
mai multe conditii:
1. In jumatatea posterioara a fazei de sprijin in mers,
2. In mersul pe teren accidentat,
3. In urcatul si coboratul scarilor,
4. In ortostatism cu ridicare pe varfuri.
In aceste situatii musculatura piciorului mentine bolta plantara.

Statica piciorului.
Bolta plantara ia nastere din torsiunea metatarsienelor care in ortostatism,
cu cele 2 picioare apropiate cu marginile interne in contact, formeaza o cupola
care poarta greutatea variabila a corpului si de la care pleaca linii de forta si
puncte de forta variabile. Apare si o bolta orizontala intarita prin legaturi intre
punctele de sprijin. Bolta e rezultatul imbinarii pieselor osoase datorita formei
oaselor ? si datorita legaturilor intre punctele de sprijin. Legaturile intre
punctele de sprijin sunt realizate de: ligamentele interosoase, de muschii scurti
plantari ce asigura sustinerea boltii si de muschii lungi ai gambei care
actioneaza pe punctele de insertie si care prin tendoanele lor au rol de chinga.
Acestia sunt: lungul peronier lateral si tibial anterior. Un rol important il are si
aponevroza plantara care leaga intre ei pilonii de sprijin si nu permite
departarea lor. Aponevroza plantara are un comportament specific. Pe masura
ce greutatea corpului creste ea devine tot mai puternica, modulul de
elasticitate al ei crescand progresiv. Bolta interna trece prin calcaneu, astragal,
scafoid, cele 3 cuneiforme si metatarsian 1. Ea e sustinuta de: aponevroza
plantara intarita de ligamentul calacaneoscafoidian plantar si de tendoanele
lungului flexor al halucelui, tibialului posterior si peronierului lung lateral. Ea
mai este sustinuta de ligamentele si capsulele fiecarei articulatii. Bolta
longitudinala externa trece prin calcaneu, cuboid, metatarsienele 4 si 5.
Sustinerea e asigurata cu ajutorul capului astragalului, a scafoidului si a
cuneiformului al-3-lea. Punctul cel mai inalt al botii este articulatia calacaneo
cuboidiana. La cresterea greutatii corpului punctul de distributie se muta
anterior. Bolta transversala scurta pleaca din marginea externa de la cuboid
prin cuneiformul 2 la marginea interna a cuneiformului 1; dupa uniii autori
exista si a-2-a bolta transversala mai mica, paralela cu prima care trece prin
capetele metatarsienelor.
Transmiterea tensiunilor. Greutatea corpului se transmite numai prin tibie. De
la ea se transmite la astragal si de aici o parte merge la calcaneu iar alta spre
scafoid si cuboid. Suprafata articulara a extremitatii inferioare a tibiei este un
sistem de sustinere . Pensa maleolara poarta numele de – sistem de directie a
gleznei. Maleola peroniera externa e mai joasa si face cu cea interna un unghi
fata de orizontala de 25-30 gr. Maleola externa impiedica deviatia piciorului; ea
este tutorele sau osul principal al piciorului. Ca definitii descriem antepiciorul si
postpiciorul limita dintre ele fiind articulatia intertarsometatarsiana.
Postpiciorul cuprinde cele 7 oase tarsiene cu articulatiile intertarsiene, si este
legat direct functional cu articulatia gleznei. El este un segment relativ fix si
solidar. Antepiciorul e format din cele 5 metatarsiene si degetele, impreuna cu
articulatiile intermetatarsofalangiene si interfalangiene. El este foarte mobil si
rezistent la fortele ce actioneaza asupra lui. Elementul functional cel mai
important este bolta anterioara transversala care se vede in descarcare dar
dispare la incarcare. In mers beneficiem de sprijin pe cele 5 metatarsiene dar cu
presiuni variabile. Pe capul metatarsianului 1 se lasa 2\6 din greutatea corpului,
in vreme ce in cele de la 2 la 5, cate 1\6 din greutatea corpului. Clasic se credea
ca sprijinul se face doar pe capetele metatarsienelor 1 si 5. Studiile au aratat
insa ca nu este asa. In timpul sprijinului, capetele metatarsienelor se deplaseaza
vertical (coboara), iar in sens transversal creste distanta dintre ele. Cresterea
diametrului transversal al antepiciorului e limitata de : tensionarea
ligamamentelor intermetatarsiene, de lungul peronier lateral si de fasciculul
transvers al muschiului abductor.
o ROLUL MECANIC AL BOLTILOR PLANTARE DUPA …?.
Boltile plantare au rol diferentiat: cea externa este de sprijin iar cea interna de
fixare.
BIOMECANCA GLEZNEI SI PICIORULUI.
 GLEZNA. Axul biomecanic este transversal facand un unghi de 8 grade cu
linia bimaleolara; de aceea flexia dorsala duce varful piciorului in adductie
fata de axul transversal pentru flexie-extensie al genunchiului care e strict
frontal. Axul gleznei are si o inclinatie de 20-50 gr. lucru care este
determinat de rotatia externa normala a tibiei. Aceasta rotatie a tibiei se
accentueaza cu varsta intre 0-7 ani. Dupa steingler? rotatia externa a
tibiei determina unghiul de declinatie? al soldului. Rotatia externa a tibiei
apare ca o necesitate functionala in derularea mersului. Flexia-extensia
gleznei biomecanic are o amplitudine de 55 grade; 20 grade pe flexia
dorsala si 30 grade pe flexia plantara. Exista o usoara lateralitate a
astragalului care e limitata de maleole si mai ales de cea peroniera care-i
mai lunga.
 PICIORUL. Toate miscarile foarte mici de la nivelul articulatiilor piciorului
si anume: flexia-extensia, abd-add, rotatia interna-rotatia externa, si
circumductia, sunt de mica amplitudine pentru fiecare articulatie. Aceste
miscari insa, se insumeaza. Flexia-extensia se realizeaza in principal in
articulatia gleznei. In articulatia mediotarsiana se realizeaza in principal
rotatiile. Abd-add se realizeaza in articulatia subastragaliana cu
ampitudine de 10-20 gr. Supinatia-pronatia in articulatia mediotarsiana si
subastragaliana. Inversia e o miscare combinata de add+ri+flexie plantara
iar eversia este o miscare de abd+re+flexie dorsala. Flexorii dorsali ai
piciorului sunt: tibialul anterior, extensorul comun al degetelor si
extensorul propriu al halucelui. Flexorii plantari sunt: triceps sural, plantar
subtire, tibial posterior, lung flexor comun degete, lung peronier lateral,
lung flexor haluce si scurt peronier lateral. Adductorii si rotatorii interni
sunt: tibial anterior, tibial posterior si extensor propriu al halucelui.
Abductorii si rotatorii externi sunt: lung peronier lateral, scurt peronier si
extensor comun degete. Franarea miscarilor o asigura ligamentele si
rezistenta musculara care e principalul element frenator la care se adauga
marginea pilonului tibial si astragalul. Flexia dorsala (extensia) e franata ca
factor muscular de rezistenta tricepsului si ca factor capsuloligamentar de
partea posterioara a capsulei + fasciculele posterioare ale ligamentelor
medial si lateral. Ca factor ososi, de contactul dintre astragal si pilonul
tibial. Flexia plantara e limitata de factori musculari reprezentati de
muschii extensori, de fasciculele capsuloligamentare, respectiv de capsula
anterioara si de fasciculul anterior al ligamamentului lateral. Factorii ososi
ai flexiei plantare sunt reprezentati de contactul dintre astragal si
marginea posterioara a tibiei. Muschii sunt considerati coaptatori activi iar
ligamentele coaptatori pasivi.