Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
ARSURI
ARSURI
PROIECT
COORDONATOR:
ABSOLVENT:
PROMOTIA 2009
PLANUL PROIECTULUI
MEMORIU EXPLICATIV
CAPITOLUL I
l.1 Noţiuni de anatomie şi fiziologie
I.2 Notiuni despre boala
I.3 Participarea asistentei medicale la acte de investigaţii
I.4 Participarea asistentei medicale la intervenţii autonome şi delegate
CAPITOLUL II
Plan de îngrijire al pacientului cu arsuri
II.1 Culegerea datelor
II.2 Analiza şi interpretarea datelor
II.3 Planificarea îngrijirilor
II.4 Aplicarea îngrijirilor
II.5 Externarea bolnavului
CAPITOLUL III
EVALUARE FINALĂ
ANEXE
ÎNGRIJIRI SPECIFICE ASISTENTEI
MEDICALE ACORDATE PACIENŢILOR CU
ARSURI
I.1 NOŢIUNI DE ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE
FANERELE
- sunt anexe ale pielii cu rol de protecţie, vizibile la suprafaţa pielii şi
reprezentate la om de păr şi unghii.
Părul – este alcătuit dintr-o parte profundă sau rădăcina părului care se
termină cu o umflătură numită bulb şi din tulpină sau partea liberă a părului.
- rădăcina – este învelită într-un sac numit folicul pilos, format la rândul său
dintr-o teacă epiteliată internă şi o teacă epiteliată externă ambele învelite
într-o teacă fibroasă:
- papila bulbului este formată din ţesut conjunctiv fără fibre elastice cu
capilare şi fibre nervoase, care pătrund într-o învaginaţie de la baza bulbului
asigurând nutriţia şi inervaţia părului;
- tulpina sau firul de păr propriu-zis este alcătuită din: măduvă, dispusă
înăuntru şi prelungindu-se în rădăcină, formată din celule poliedrice mari,
care conţin pigment; corticală situată la periferia măduvei formată din celule
cheratinizate şi cu pigment, după care urmează stratul periferic numit
cuticula părului alcătuită din celule turtite cheratinizate. Pigmentul din
medulară şi corticală dă culoare părului.
Unghia – este un organ de protecţie, de structură cornoasă, situată pe
faţa dorsală a vârfului degetelor.
Este alcătuită dintr-o parte vizibilă numită corpul unghiei şi o parte
ascunsă acoperită de o cută a pielii, numită rădăcina unghiei:
- corpul – prezintă o margine liberă – vârful unghiei – şi 2 margini laterale
acoperite şi ele cu câte un repliu cutanat. Sub corpul unghiei se găseşte un
strat celular. Corpul este alcătuit din celule solzoase, cheratinizate,
cheratinina acestor celule fiind mai bogată în sulf şi mai săracă în grăsimi
decât cea din epiderm;
- rădăcina – este despărţită de corp printr-o zonă semilunară mai albicioasă
numită lunula şi se termină posterior prin marginea ocultă a unghiei care
corespunde unei zone cu diviziuni celulare frecvente numită matrice, zona
de creştere a unghiei.
I.2 NOTIUNI DESPRE BOALA
CLASIFICAREA ARSURILOR
SIMPTOMATOLOGIE
SEMNE CLINICE
1. Hipovolemia – scăderea volumului sângelui circulant, se datorează
pierderilor grave şi continue în aria arsă şi în organele lezate;
2. Anemia – hematiile sunt distruse de un număr mare de factori şi
arsul este un mare anemic. Cu toate acestea hematocritul arată o
hemoconcentraţie care este însă falsă şi pentru aceasta periculoasă;
3. Acidoza – lipsa de oxigen cronică şi gravă a irigării ţesuturilor – se
datoreşte defectării tuturor mecanismelor oxigenării: hipoxia hipoxică
(pulmonară), hipoxia anemică (sanguină), hipoxia de stază (circulatorie) şi
hipoxia histotoxică (celulară).
Pentru combaterea ei trebuie reţinute toate aceste funcţii;
4. Deteriorarea hemato-rheologică.
- scăderea sub un prag determinat a valorilor de flux sanguin.
Nu numai aria plăgii ci toate organele şi ţesuturile organismului sunt
„îmbâcsite” de o „ploaie” de „insule de şoc” adică zone de obturare
(astupare) a vasului sanguin cu sinuciderea enzimatică în bloc a ţesuturilor
ne (irigate) de vasul obliterat care are ca rezultat „autofagia” arsului. Când
aceste insule sunt prea numeroase, bolnavul evoluează către şoc cronic şi
„insuficienţe de organe şi sisteme”;
5. Hipoxia – toate metabolismele se fac la arşi în hipoxie.
Lipsa oxigenului lasă neoxidaţi, deci nelichidaţi, intermediarii acizi în
toate trei metabolismele.
Arsul este prin definiţie un mare acidotic;
6. Azotemia – când organismul şi-a terminat de ars glucidele şi
lipidele „de rezervă”, el trăieşte din arderea proteinelor. Inflaţia de proteine
la ficat şi rinichi (insuficiente) pe de o parte şi defectarea mecanismelor
antiamoniac şi a eliminării renale pe de altă parte, are ca rezultat acumularea
ionului Na+, cu toate consecinţele azotemiei;
7. Tulburările din sfera respiratorie – catastrofala creştere a „foamei
de oxigen” a ţesuturilor şi a indicilor circulatori ca şi defectarea suportului
circulator al sângelui (hematiile) pe de o parte şi extraordinara mobilizare a
grăsimilor periferice către pulmon, asociată cu bacteriemia anaerobă prin
translocaţie intestinală, pe de altă parte, fac din plămân „călcâiul lui Achile”
al arsului;
8. Tulburările din sfera digestivă – ca în toate şocurile tubul digestiv
suferă grave tulburări motorii şi secretorii, ceea ce este desemnat ca „intestin
de şoc”.
Hemoragiile digestive, ileusul şi translocaţia bacteriană intestinală
reprezintă împreună cu lipsa asimilaţiei trăsăturile intestinului de şoc, atunci
când (frecvent) nu apare o veritabilă urgenţă chirurgicală;
9. Suferinţa renală – Suprasolicitaţi prin toţi factorii cunoscuţi ai
I.R.A. (insuficienţei renale acute) prerenală şi renală, rinichiul arsului
cedează periodic până chiar la necesitatea diurezei extrarenale (rinichiului
artificial). După vindecare toţi arşii supravieţuitori rămân cu procente
variabile de insuficienţă renală cronică;
10. Suferinţa cardiacă şi circulatorie – chiar dacă inima nu ar fi
afectată de gravitatea arsurii, bolnavul este un solicitat permanent din
punctul de vedere cardiac, perfuzarea practic continuă, luni de zile, a unor
cantităţi mari de lichide cu caractere foarte diferite (soluţii cristaloide, soluţ
de gravitatea arsurii, bolnavul este un solicitat permanent din punctul de
vedere cardiac, perfuzarea practic continuă, luni de zile, a unor cantităţi mari
de lichide cu caractere foarte diferite (soluţii cristaloide, soluţii coloide,
emulsionate de grăsimi, sânge, medicamente) care determină o insuficienţă
miocardică cunoscută de toţi arseologii;
11. Suferinţa imunitară – este cea mai gravă condiţie biologică a
arsului.
Toate componentele imunităţii sunt afectate şi restituirea capacităţii de
apărare necesită tratament complex, inclusiv grefările necesare şi restabilirea
completă a biologiei arsului.
EVOLUŢIE
Arsura evoluează ca boală generală cu stadii.
STADIUL I – primele 3 zile – este perioada şocului şi se caracterizează prin
mari dislocări hidroelectrolitice, cu edeme, hipovolemie gravă, anemie,
hipoxie, oligoanurie, catabolism profund.
La sfârşitul acestui stadiu bolnavul corect tratat trebuie să aibă diureza
restabilită, să fie conştient, liniştit, cu constante circulatorii şi respiratorii
normale, cu tranzitul intestinal reluat.
STADIUL II – primele 3 săptămâni (ziua a 4-a – ziua a 21-a) este perioada
metaagresională dismetabolică cu catabolism profund în condiţii de hipoxie
în insuficienţa funcţională a organelor de excreţie: rinichiul, ficatul,
plămânul. Rezultă deşeuri şi produşi intermediari neeliminaţi care se
acumulează şi blochează sistemele de apărare, determinând scăderea masivă
şi bruscă a imunităţii de apărare.
Se instalează infecţia generală cu febră şi semne de extindere locală
infecţiei plăgii, începând din ziua a 3-a de evoluţie şi devenind problema
majoră a supravieţuirii arsului.
Toată această perioadă stă sub semnul unei grave hipoproteinimii care
pune complicate probleme de reanimare.
La sfârşitul acestui stadiu bolnavul trebuie să fie vindecat la leziunile
de gradul I şi II, cu arsurile de gradul III şi IV total sau parţial eliminate şi cu
potul glanular al plăgilor în curs de constituire.
STADIUL III – primele 2 luni: ziua a 22-a – ziua a 60-a.
Este perioada „de stare” adică perioada stabilirii unui echilibru
(instabil) al fenomenelor sistemice care cu terapeutică energică pot fi
susţinute şi dirijate.
Este perioada grefărilor cutanate şi a vindecărilor chirurgicale.
STADIUL IV – luna a 3-a, a 12-a, a 24-a, a 36-a. Este stadiul de
convalescenţă în care repararea înceată şi progresivă a leziunilor locale şi a
stigmatelor organelor interne se desfăşoară lent (capricios) întreruptă de
nenumărate „evenimente”.
Leziunea locală iniţială, vindecată, epitelizată, este în continuare
evolutivă putând să se repare complet sau să se cicatrizeze atrofic,
hipertrofic, keloid, normo sau discromic, totdeauna cu modificări retractile
serioase.
După o evoluţie îndelungată, această cicatrice care „nu se linişteşte”
se ulcerează (ulceraţii cronice) şi se malignizează (cancerizează).
Evoluţia cicatricei este de regulă „zgomotoasă”, cu crize „fierbinţi”
(congestie, dureri) din ce în ce mai rare şi mai atenuate, până în luna a 7-a –
a 9-a, când dispar (nu totdeauna).
Atenuarea şi dispariţia acestor crize lasă loc contracturii diformizante.
Leziunile organelor interne (descoperite numai la biopsie sau
autopsie) nu sunt dezvăluite de examenele paraclinice şi se repară greu,
îndelung, capricios.
Sechelele definitive, hepatice, renale, sanguine şi imunitare sunt
regula la marii arşi.
STADIUL IV – patologic (şocul cronic) este o stare morbidă gravă care
apare când s-a pierdut momentul operator (din cauza gravităţii extreme a
arsurii).
Şocul cronic postcombustional este un sindrom clinic şi biologic de o
gravitate excepţională, caracterizat prin persistenţa plăgilor granulare, prin
denutriţie gravă, stare septică şi prăbuşirea constantelor paraclinice sub
limitele admise ca fiind compatibile cu viaţa.
Ultima şi singura resursă terapeutică este grefarea cutanată a
bolnavului în condiţii de terapie intensivă susţinută, operaţia fiind singura
garanţie a „întoarcerii” (cotiturii) evoluţiei sale.
COMPLICAŢII
Complicaţiile perioadei I
1. Edemul pulmonar acut – consecinţă a reanimării exagerate sau a
nereducerii cantităţii de lichide administrate în perioada de „reîntoarcere a
edemului”.
Tratament – reducerea cantităţii de lichide perfuzate, diuretice,
cardiotrope cu acţiune rapidă.
2. Rinichiul de şoc – consecinţă a reanimării insuficiente.
Clinic – oligoanurie, hiperpotasemie, hiperazotemie şi fenomene acidotice.
Se administrează lichide suficiente pentru a avea un flux urinar
continuu de 30-50 ml / h.
Prevenire – dacă apar semne ale insuficienţei funcţionale renale, vor fi
sporite cantităţile de lichide.
- dacă după 18 h şi administrare a 3.000 ml nu se obţine o diureză
satisfăcătoare, se vor administra diuretice (Manitol 10 % - 250 ml şi
Furosemid).
3. Complicaţii gastrointestinale – se instalează la nivelul întregului tract
digestiv şi anexelor şi pot îmbrăca una din următoarele forme:
- la nivelul stomacului şi intestinului: autoliza mucoasei poate
determina hemoragii digestive superioare, ulceraţii şi invazii cu anaerobi,
cauze ale sepsisului;
- la ficat – atrofie galbenă acută, hepatită autoimună;
- la pancreas – hemoragie prin autoliză enzimatică.
Complicaţiile depistate pot fi prevenite prin:
- măsuri de deşocare – prin asigurarea decontaminării respiratorii – prin
administrare de antihistaminice;
- prin evitarea infecţiei locale şi generale;
- clisme evacuatoare.
4. Trombozele şi emboliile – sunt complicaţii ale terapeuticii.
Cauzele favorizante sunt continuu prezente la ars – hipercoagubilitatea
- staza şi lezarea endovenei
Complicaţiile pot apare în orice moment al evoluţiei arsului.
Prevenire şi tratament
- heparinizare, Trasylol
- evitarea soluţiilor perfuzabile hipertone
PROGNOSTIC
EXAMENE HEMATOLOGICE
- Hemogramă cu formulă leucocitară. La arşii mari pot apărea mari
modificări în formula leucocitară:
- VSH crescut
- Timp de sângerare
- Timp de coagulare
3. Evacuarea victimei
- transportul rapid la spital în serviciul chirurgical are o mare importanţă şi
se face cu cel mai rapid mijloc disponibil;
- senzaţia de sete se va calma prin umezirea gurii, dar nu se vor administra
lichide per os, deoarece supraîncărcarea digestivă expune la vărsături;
- în cazul că s-ar impune o perfuzie şi nu se poate instala , celui ars i se dă să
bea apă îndulcită cu ceai;
- la cei cu arsuri peste 10-15 %, când transportul victimei se face cu
autosanitara şi se prevede a dura mai mult de o oră, se montează o perfuzie
ci soluţie de glucoză 5 % sau ser fiziologic sau cu soluţii macromoleculare:
Dextran, Marisang;
- în timpul transportului bolnavul va fi supravegheat permanent;
- se administrează oxigen dacă se constată o slăbire a pulsului;
- accidentatul va fi aşezat cu capul mai jos ridicându-i-se picioarele pe un
sul.
3. Anestezia generală
- bolnavul este aşezat pe masa de operaţii şi i se instituie oxigen;
- se puncţionează vena cea mai mică şi mai distală accesibilă şi se recoltează
probe de sânge: - hemogramă
- grup sanguin şi Rh
- hematocrit
- uree sanguină
- glicemie
- probe hepatice
- R.A.
- ionogramă serică
- la indicaţia medicului asistenta instituie perfuzie de glucoză 5 %;
- se face apoi anestezie generală i.v. prin tubul montajului de perfuzie,
cu un barbituric sau ketalar.
-
4. Toaleta primară
- medicul şi asistenta, echipaţi cu echipament steril (halat, mănuşi, bonetă)
încep toaleta primară;
- se spală suprafaţa arsă cu bromoval 1‰ , cu ser fiziologic sau apă sterilă
până la îndepărtarea completă a corpilor străini de pe plagă;
- medicul execută toaleta chirurgicală, îndepărtează flictenele (sparte sau
nesparte) şi conţinutul lor precum şi tegumentele sau restul ţesuturilor arse;
- se schimbă prima pereche de mănuşi;
- după îndepărtarea flictenelor sau a sfacelelor se face o badijonare cu alcool
70-80 %. Alcoolul are acţiune triplă: precipită proteinele, are acţiune
anestezică şi antiseptică.
5. Aplicarea pansamentului
- înainte de a se pansa se apreciază întinderea şi profunzimea şi se estimează
I.P.;
- se aplică pansamentul uscat, steril depăşind pe zone nearse circa 10 cm
distanţă;
- peste pansamente se trag cu atenţie feşi sterile;
- când se observă semne de infecţie locală (secreţie seropurulentă cu halou
congestiv perilezional), pansamentul se face cu soluţii antiseptice:
- cloramină 4 ‰
- rivanol 1 ‰
- faţa nu se pansează. Este recomandabil ca şi regiunile perineale să nu se
panseze.
9. Asigurarea medicaţiei
- asistenta pregăteşte şi administrează medicamentele prescrise:
- anticoagulante - Heparină
- vitamine – C, B1, B2, B6
- cardiotonice
- Tarsylol
- antibiotice
- este interzisă la bolnavii arşi cu risc vital orice administrare per os. De
asemenea nu se hidratează şi nu se alimentează pe gură pentru a evita
complicaţiile (ileus, hemoragie, vărsături).
3. Alimentaţia bolnavului
- când diureza s-a reluat, regimul alimentar va fi de „cruţare digestivă”,
un regim hiperproteic, normo sau hiperglucidic şi hipolipidic;
- dacă bolnavul nu se va alimenta singur îl va alimenta asistenta.
4. Administrarea tratamentului
- în această perioadă este necesar tratamentul cu vitamine, care la arşi
este obligatoriu;
- la nevoie se aplică tratament simptomatic;
- în cazuri rare pot apărea complicaţii şi de obicei sunt de natură
infecţioasă (supuraţii ale regiunii, limfangite, tromboflebite)pentru care
asistenta va administra tratament indicat.
5. Îngrijiri locale
- în această perioadă tratamentul este preponderent local şi este una din
problemele cheie ale determinării evoluţiei arsului;
- până în ziua a 3-a – îngrijirea locală este aceeaşi – pansamente zilnice
cu soluţie de cloramină 4 ‰ schimbate zilnic. Soluţiile dezinfectante pot
fi alternate (cloramină, acid boric, rivanol);
- la nevoie pansamentul se desface în baie cu soluţie de bromocet,
permanganat de potasiu;
- acolo unde sunt condiţii se va căuta să se instituie tratamentul deschis,
imediat ce transsudatul s-a coagulat şi plasmoragia a încetat;
- plaga trebuie îngrijită zilnic, crustele trebuie îndepărtate, eventualele
colecţii trebuie evacuate;
- după toaleta chirurgicală a plăgii se poate aplica sprayul cu
oxitetraciclină – hidrocortizon (Bioxiteracor, Oxicort);
- dacă există grefe se va face tratament cu pansament (închis) apoi
tratament deschis;
- imobilizarea regiunii este obligatorie până la a 14-a zi de la grefă.
SURSE DE INFORMAŢIE
Pacienta
Foaia de observaţie
Echipa de îngrijire
DATE FIXE
Nume: A.
Prenume: M.
Vârstă: 62 ani
Sex: F
Religie: ortodoxă
Naţionalitate: română
Starea civilă: căsătorită
Ocupaţia: pensionară
DATE VARIABILE
Domiciliu:
Condiţii de viaţă şi muncă:
locuieşte într-o casă cu 4 camere
Gusturi personale:
igienă corespunzătoare
se odihneşte aproximativ 6 ore din 24 h
nu consumă alcool, cafea, tutun
consumă alimente bogate în calciu cum sunt: laptele, brânza,
smântâna
Mod de petrecere a timpului liber:
preferă natura şi îi place să petreacă timpul liber plimbându-se în aer
liber
PROBLEME POTENŢIALE
risc de complicaţii
agitaţie
epuizare fizică şi psihică datorită lipsei de somn
GRAD DE DEPENDENŢĂ
Bolnava A.M. prezintă dificultate în a respira, a se alimenta şi a se
hidrata, a elimina, a se mişca, a menţine temperatura corpului în limite
normale, a evita pericolele, a fi curat şi îngrijit, a dormi, a se îmbrăca şi
dezbrăca, a comunica, a se recrea, a învăţa.
Pentru ca pacienta să-şi refacă resursele proprii necesare satisfacerii
independente a acestor nevoi are nevoie de o persoană de îngrijire, ea fiind
dependentă temporar de aceasta.
DIAGNOSTIC NURSING
Disconfort fizic legat de durere datorită procesului inflamator
infecţios manifestat prin durere.
Alimentaţie insuficientă din punct de vedere calitativ şi cantitativ
datorită anxietăţii, imobilităţii, procesului inflamator infecţios,
manifestată prin hidratare insuficientă, inapetenţă, nesatisfacerea
aportului alimentar, nesatisfacerea aportului de lichide.
Dispnee datorită procesului inflamator infecţios, durerii, imobilităţii,
manifestată prin tahipnee.
Postură inadecvată – datorită durerii, anxietăţii, stresului, manifestată
prin poziţie inadecvată.
Hipertermie – datorită procesului infecţios şi inflamator manifestată
prin ridicarea temperaturii deasupra limitelor normale.
Eliminare urinară inadecvată – datorită anxietăţii, stresului, efect
secundar al unei medicaţii, imobilităţii, manifestată prin dificultate de
a urina.
Insomnie – datorită durerii, epuizării, stării depresive, manifestată prin
dificultate în a dormi, treziri frecvente.
Epuizare – datorită anxietăţii, stresului, durerii, manifestată prin
deprimare, oboseală, nelinişte.
Anxietate – datorită durerii, stării depresive, manifestată prin agitaţie,
diaree, îngrijorări, insomnie, preocupare.
Neîndemânare în a se îmbrăca şi dezbrăca – datorită durerii,
imobilităţii, manifestată prin dificultate de a se îmbrăca şi dezbrăca.
Dificultate în a-şi acorda îngrijiri igienice – datorită imobilităţii,
durerii, slăbiciunii, oboselii, manifestată prin faptul că nu-şi poate
acorda îngrijiri de igienă: să-şi perie dinţii, părul, să-şi cureţe unghiile.
Teama datorită durerii, evenimentelor marcante – spitalizare,
manifestată prin frică.
Stare depresivă – datorită durerii, evenimentelor marcante –
spitalizare, manifestată prin slăbiciune.
Comunicare ineficientă la nivel intelectual datorită anxietăţii,
stresului, fricii, manifestată prin dificultatea în a se concentra, limbaj
incoerent.
Devalorizarea – datorită epuizării, dependenţei sale în ceea ce priveşte
nevoile sale specifice, manifestată prin incapacitatea de a răspunde la
solicitări.
Dificultate de a se realiza – datorită epuizării, dependenţei sale în ceea
ce priveşte nevoile sale specifice, manifestată prin incapacitatea de a
răspunde la solicitări.
Incapacitatea de a efectua activităţi recreative – datorită durerii, stării
depresive, slăbiciunii, oboselii, imobilităţii, manifestată prin
dificultatea de a efectua o activitate.
II.3 PLANIFICAREA ÎNGRIJIRILOR
3.a OBIECTIVE
BILANŢUL AUTONOMIEI
PLAN DE RECUPERARE
SURSE DE INFORMAŢIE
Pacientul
F.O. clinică
Echipa de îngrijire
DATE FIXE
Nume: B.
Prenume: C.
Sex: F
Vârsta: 57 ani
Religie: ortodoxă
Naţionalitatea: română
Starea civilă: căsătorită
Ocupaţia: casnică
DATE VARIABILE
Domiciliu:
Condiţii de viaţă şi muncă
deţine o locuinţă compusă din 3 camere şi dependinţe
Gusturi personale:
igienă corespunzătoare
se odihneşte aproximativ 7 h din 24
nu consumă alcool, nu fumează, dar zilnic consumă o ceaşcă de
cafea
nu consumă carne de porc
duce o viaţă sedentară
-puls ritmic
PROBLEME POTENŢIALE
risc de complicaţii
agitaţie
epuizare psihică şi fizică datorită lipsei de somn
GRAD DE DEPENDENŢĂ
DIAGNOSTIC NURSING
3.a OBIECTIVE
INTERVENŢII ZILNICE
BILANŢUL AUTONOMIEI
PLAN DE RECUPERARE
ANEXE
PUNCŢIA VENOASĂ
Definiţie:
Puncţia venoasă reprezintă crearea unei căi de acces în venă prin
intermediul unui ac de puncţie.
Scop:
1. Explorator – recoltarea sângelui pentru examen de laborator, biochimic,
hematologic, serologic şi bacteriologic;
2. Terapeutic – administrarea unor medicamente sub forma injecţiei şi perfuziei
intravenoase;
3. Recoltarea sângelui în vederea transferării sale;
Executarea transfuziei de sânge sau derivate ale sângelui;
Sângerare 300-600 ml în edem pulmonar acut şi H.T.A.
LOCUL PUNCŢIEI
- venele de la plica cotului (bazilica şi cefalica) unde se formează un „M” venos;
- venele antebraţului;
- venele de pe faţa dorsală a mâinii;
- venele subclaviculare;
- venele femurale;
- venele maleolare interne;
- venele jugulare şi epicraniene, mai ales la sugar şi copilul mic.
PREGĂTIREA PUNCŢIEI
MATERIALE:
- de protecţie: pernă elastică pentru sprijinirea braţului, muşama şi aleză;
- pentru dezinfecţia tegumentului, pregăteşte câmpul cutanat: cu tamponul
îmbibat în alcool se badijonează tegumentul timp de 30 secunde;
- instrumentar şi materiale sterile, ace de 25-30 mm, diametrul 6/10, 7/10, 10/10
mm, în funcţie de scop.
Seringi de capacitate în funcţie de scop, pense, mănuşi chirurgicale,
tampoane;
- alte materiale: garou sau bandă Esmarch, eprubete uscate şi etichetate sau
vacutainere, cilindru gradat, fiole cu soluţii medicamentoase, soluţii perfuzabile,
tăviţă (materialele se vor pregăti în funcţie de scopul puncţiei).
PACIENTUL:
- Pregătire psihică – i se explică în ce constă tehnica şi importanţa efectuării
acesteia;
- Pregătire fizică – pentru puncţie în venele antebraţului:
se aşează într-o poziţie confortabilă atât pentru pacient cât şi pentru
persoana care execută puncţia (decubit dorsal);
se examinează calitatea şi starea venelor având grijă ca hainele să nu
împiedice circulaţia de întoarcere la nivelul braţului;
se aşează braţul pe perniţă şi muşama în abducţie şi extensie maximă;
se dezinfectează tegumentele;
se aplică garou la o distanţă de 7-8 cm deasupra locului de puncţie,
strângându-l astfel încât să oprească circulaţia venoasă fără a comprima
artera;
se recomandă pacientului să strângă pumnul, venele devenind astfel
turgescente.
EXECUŢIA PUNCŢIEI:
- asistenta îmbracă mănuşi sterile şi se aşează vizavi de bolnav;
- se fixează vena cu policele mâinii stângi, la 4-5 cm sub locul puncţiei,
exercitând o uşoară tracţiune în jos asupra ţesuturilor vecine;
- se fixează seringa, gradaţiile fiind în sus, acul ataşat cu bizoul în sus, în mâna
dreaptă, între police şi restul degetelor;
- se pătrunde cu acul traversând, în ordine, tegumentul în direcţie oblică (unghi
de 30o) apoi peretele venos, împingându-se o rezistenţă elastică, până când acul
înaintează în gol;
- se schimbă direcţia acului cu 1-2 cm în lumenul venei;
- se controlează pătrunderea acului în venă prin aspiraţie cu seringa;
- se va continua tehnica în funcţie de scopul puncţiei venoase, injectarea
medicamentelor, recoltarea sângelui, perfuzie;
- în caz de sângerare se prelungeşte acul de puncţie cu un tub de polietilenă care
se introduce în vasul colector, garoul rămânând legat pe braţ;
- se îndepărtează staza venoasă după executarea tehnicii prin desfacerea garoului
şi a pumnului;
- se aplică tamponul îmbibat în soluţie dezinfectantă la locul de pătrundere a
acului şi se retrage brusc acul;
- se comprimă locul puncţiei 1-3 minute, braţul fiind în poziţie verticală.
ÎNGRIJIREA ULTERIOARĂ PUNCŢIEI
- se face toaleta locală a tegumentului;
- se schimbă lenjeria dacă este cazul;
- se asigură o poziţie comodă în pat;
- se supraveghează pacientul.
PREGĂTIREA SÂNGELUI PENTRU TRIMITEREA LA LABORATOR
- pentru examen de laborator eprubetele se etichetează, se completează
formularele de trimitere;
- se măsoară cantitatea.
REORGANIZAREA
- materialele refolosibile se dezinfectează;
- deşeurile se îndepărtează.
ACCIDENTE
- hematom prin infiltrarea sângelui în ţesutul perivenos;
- străpungerea venei – perforarea peretelui venos opus – se retrage acul în
lumenul venei;
- ameţeli, paloare, lipotimie – se întrerupe puncţia pacientului, se aşează în
decubit dorsal fără pernă, se anunţă medicul.
Scopul:
evaluarea funcţiei respiratorie este indiciu al evoluţiei bolii, al apariţiei
unei complicaţii şi al prognosticului.
Elemente de apreciat:
tipul respiraţiei;
amplitudinea mişcărilor respiratorii;
ritmul;
frecvenţa.
Materiale necesare:
ceasul secundar;
creion de culoare verde sau pix cu pastă verde;
foaia de temperatură.
Intervenţiile asistentei medicale:
aşază pacientul în decubit dorsal fără a explica tehnica ce urmează a fi
efectuată;
plasează mâna cu faţa palmară pe suprafaţa toracelui;
numără inspiraţiile timp de 1 minut;
consemnează valoarea obţinută printr-un punct pe foaia de temperatură
(fiecare linie orizontală a foii reprezintă două inspiraţii). Se uneşte cu o linie
valoarea prezentă cu cea anterioară pentru obţinerea curbei. În alte documente
medicale se poate nota cifric valoarea obţinută.
Rs = 20 respiraţii/ minut
Rd = 18 respiraţii/minut
MĂSURAREA PULSULUI
Scopul:
evaluarea funcţiei cardio- vasculare.
Elemente de apreciat:
ritmicitatea;
frecvenţa;
celeritatea;
amplitudinea.
Locul de măsurare:
oricare arteră accesibilă palpării şi care poate fi comprimată pe un plan
osos:
- artera radială;
- artera femurală;
- artera humerală;
- artera carotidă;
- artera temporală etc.
Materiale necesare:
ceasul secundar;
creion roşu sau pix cu mină roşie;
foaia de observaţie.
Intervenţiile asistentei:
pregăteşte psihic pacientul (informează pacientul asupra tehnicii, îl
linişteşte privind complicaţiile şi inofensivitatea tehnicii);
asigură repausul fizic şi psihic timp de 10-15 minute şi se spală pe mâini
cu apă şi săpun;
reperează artera;
fixează degetele palpatoare pe traiectul arterei;
exercită o presiune asupra peretelui arterial cu vârful degetelor şi numără
pulsaţiile timp de 1 minut;
notează valoarea obţinută printr-un punct pe foaia de temperatură, ţinând
cont că fiecare linie orizontală a foii reprezintă 4 pulsaţii şi uneşte valoarea
prezentă cu cea anterioară pentru obţinerea curbei.
MĂSURAREA TENSIUNII ARTERIALE (TA)
Scopul:
evaluarea funcţiei cardio-vasculare (forţa de contracţie a inimii) rezistenţa
determinată de elasticitatea şi calibrul vaselor.
Elemente de evaluare:
tensiunea arterială sistolică (maximă) – TA max.
tensiunea arterială diastolică (minimă) – TA min.
Materiale necesare:
aparat pentru măsurarea tensiunii arteriale (TA):
- cu mercu Rivarocci;
- cu manometru;
- cu oscilometru Pachon.
stetoscop biauricilar;:
tampon de vată;
alcool;
creion albastru sau pix cu mină albastră.
Metode de determinare:
a) palpatorie;
b) auscultatorie.
Intervenţiile asistentei:
1. pentru metoda auscultatorie:
- se pregăteşte pacientul din punct de vedere psihic;
- se anunţă şi se informează asupra necesităţii şi inofensivităţii
tehnicii;
- se asigură repaus fizic şi psihic 15 minute înainte de măsurare;
- asistenta se spală pe mâini cu apă şi săpun;
- asistenta aplică manşeta pneumatică pe braţul pacientului sprijinit şi
în extensie;
- fixează membrana stetoscopului pe artera humerală sub marginea
inferioară a manşetei;
- se introduc olivele stetoscopului în urechi;
- pompează aer în manşeta pneumatică cu ajutorul perei de cauciuc
până la dispariţia zgomotelor pulsatile;
- decomprimă progresiv aerul din manşetă prin deschiderea supapei
până când se percepe primul zgomot arterial (care reprezintă valoarea tensiunii
arteriale maxime – TA max.);
- reţine valoarea indicată de acul manometrului pentru a fi
consemnată;
- se continuă decomprimarea, zgomotele arteriale devenind mai
puternice;
- reţine valoarea indicată de acul manometrului în momentul în care
zgomotele dispar – aceasta reprezintă tensiunea arterială minimă – TA min.;
- notează în foaia de temperatură valorile obţinute şi cu o linie
orizontală, socotindu-se pentru fiecare linie orizontală a foii o unitate coloană de
mercur (Hg);
- se unesc liniile orizontale cu linii verticale şi se haşurează spaţiul
rezultat.
De reţinut:
manşeta pneumatică va fi bine fixată pe braţul pacientului;
manometrul va fi plasat la nivelul arterei la care se face determinarea;
măsurarea va fi precedată de liniştirea pacientului;
în caz de suspiciune se repetă măsurarea fără a scoate manşeta de pe
braţul pacientului;
la indicaţia medicului se pot face măsurători comparative la ambele
braţe.
BIBLIOGRAFIE
4. „EXPLORĂRI FUNCŢIONALE ŞI
ÎNGRIJIRI SPECIFICE ACORDATE
BOLNAVULUI” LUCREŢIA TITIRCĂ