226

Îmi ridic ochii spre Tine şi Te chem cu dor, Isus,

Faţa mea în jos se-apleacă, dorul meu se-nalţă-n sus.

Se înalţă către ceruri Până dincolo de nori,

Căci Te chem cu dor, Isuse, Cu lacrimi de-atâtea ori.

Vino şi alină-mi dorul ce îmi arde inima!

Vino, adu-mi mângâierea! Vino, şi nu întârzia!

Căci se întinde ca o mreajă al ispitelor vârtej;

Vino, Tu, la cârma vieţii, căci pierim. O, nu ne vezi?

Vino şi scoală-Ţi poporul care stă nepăsător;

Dă îi din Duhul Tău putere să fie mai vegheator.

Căci au obosit pe cale, abătuţi pe alte căi;

Vino, fă să ardă iarăşi focul dragostei dintâi!

Vino şi adună-Ţi turma de prin văile adânci!

Vino, cheamă-Ţi porumbiţa ce-i ascunsă printre stânci.

Vino, să Îţi auzim glasul! Vino, Mire minunat,

Căci în piept ne arde dorul de atâta aşteptat.

Vino şi îmbracă-Ţi mireasa ce ai ales-o pe pământ!

O, îmbrac-o cu putere să tresalte în Duhul Sfânt!

Ca, în ziua minunată când trâmbiţa va suna,

Să o poţi răpi la Tine, sus în cer, în slava Ta.

Unde veşnic o să Îţi cânte că ai scăpat-o de la chin,

Fii slăvit al, nostru Mire, până în veci de veci! Amin!