IMNUL ACATIST

LA RUGUL APRINS AL MAICII DOMNULUI

După rugă ciunile începă toare:

Condacele şi Icoasele
Condacul I
(Preludiul acatist, Fecioara zaconul de transfigurare)

Cine este aceasta ca zorile de albă şi curată?

Este Împă ră teasa rugă ciunii, este rugăciunea întrupată .
Stăpâ nă Porfirogenetă şi Doamnă a dimineţii,
Logodnica Mâ ngâ ietorului, Preschimbă tor al vieţii,
spre tine noi alergă m, arşi, mistuiţi de dor!
Ia-ne şi pe noi pă rtaşi ai Sfâ ntului Munte Tabor,
Ş i fă -te şi nouă , umbră şi rouă ,
tu, adumbrirea de dar,
să-şi afle şi firea noastră înnoirea

24
dintru plă madă de har.
Ca să -ţi strigăm cu toată făptura
într-o deplină închinăciune:
Bucură-te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune!

Icos I
(Ipostasul rugăciunii, Sfânta Fecioară)

Cincizeci de veacuri să -mplinească ,

prin Avraam şi prin David,
spiţa ta proorocească
cerurile au obosit,
cu lacrimi şi plecă ciune
hă ră zind neprihă nit
carnea ta din rugă ciune,
vajnic Rug nemistuit.
Focul Sfâ nt în tine câ ntă
ca-ntr-o floare de slă vire,
Firea prin tine cuvâ ntă
dorul ei de izbă vire.
Ş i eşti, Doamnă , ipostasul
laudelor suprafireşti;
încâ t noi prinşi de extasul
dragostei Dumnezeieşti
aşa să ne sune glasul:

Bucură -te, rod învă luit cu sinaitic soroc;

Bucură -te, ce-ai zămislit Ză logul de foc;
Bucură -te, vohod de Scripturi, al Unicului-Cuvâ nt;
Bucură -te, organ muzical al Duhului Sfâ nt;
Bucură -te, meşteşugul ceresc de mâ necată mâ ntuire;
24
Bucură -te, filozofia cea vie, de dreaptă îndumnezeire;
Bucură -te, rug al răpirii, cum altul nu se mai poate;
Bucură -te, unitate şi salbă a simbolurilor toate;
Bucură -te, strună şi sunet, arcuş şi ală ută ;
Bucură -te, trup şi întrupare de veselie neîncă pută ;
Bucură -te, încâ ntare ce ai învins a lumii deşertă ciune;
Bucură-te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune!

Condac II
(Vovidenia inimii)

Precistă prea mâ ngâ ioasă ,

Doamnă , Pruncă Cuvioasă !
Cu stră ină cuviinţă a cuvâ ntului tă u cald,
şi chemarea cu credinţă dintr-a minţii rugă ciune,
cea dintâ i tu ai intrat la prestolul de minune,
Sfâ nta-Sfintelor din om, locul nostru de smarald.
Cu îndră znită înţelepciune,
tu ai spart cercul robirii, cerc de moarte, cerc de somn,
biruind blestemul firii, greul vieţii noastre domn,
prin puterea cură ţiei, pentru care pururea
Celuia ce ni te-a dat, să-I rostim înflă că rat: Aliluia!

Icos II
(Muzica Ierihonului, Ieşirea din blestem)

Fecioară a neînseratului veac,

Sfâ ntă Maică a Luminii!
Ascultă -ne şi pe noi cei din păcat
netrebnicii fii ai tinei!
Preablâ ndă , bună , Preasfâ ntă Fecioară ,
24
 polata Domnului Iisus!
Dezleagă -ne blestemul ce ne-nză voară ,
deschide-ne „calea de sus”.
Ca prin aprinsă descoperire,
arcana doritului Mire
şi noi să putem aşijderi câ nta
aşa cum Moise dezlegat de sanda,
cu faţa în văpaia de rug
fierbinte de har ţie îţi striga
unele ca acestea-n amurg:

Bucură -te, tulpină de lumină a Rugului nemistuit;

Bucură -te, pridvorule de smirnă , prin care Dumnezeu s-
a ivit;
Bucură -te, inel al unui foc ce-i mai presus de cer;
Bucură -te, lacrimă care topeşti tot lă untricul ger;
Bucură -te, toiag cu floare, întru a inimii călă torie;
Bucură -te, fir de ră coare, izvorâ t în lă untrica pustie;
Bucură -te, parafă de jar, pâ nă în suflet pătrunsă ;
Bucură -te, ză padă a minţii, de nici o patimă ajunsă ;
Bucură -te, mă sura a opta, a împă ră ţiei din noi;
Bucură -te, învă ţă tura scoasă din bucuria de apoi;
Bucură -te, uimire să rutată cu duhovnicească minune;
Bucură-te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune!

Condac III
(Numele de mărire, proorocească dăruire)

24
Peste veacuri, Fecioară , eu te aud,
prin gura lui Isaia, proorocul de jar.
Ş i-n cerul Scripturii vorba ta sună
cu toate înă lţimile de dar:
„Că iată, Prunc ni se va naşte
şi un Fiu nouă s-a dat.
Pe umăr, cu semnul stăpânitor
iar numele Lui: Minunat,
Îngerul Marelui Sfat, Dumnezeul cel biruitor,
Domnul păcii depline şi Părinte al veacului viitor.”
Acesta este numele Lui,
numele celor cinci cuvinte,
Sfâ nt numele Domnului
pe care Iisus îl va purta,
Suflete al meu, ia aminte,
cu toţi să putem striga: Aliluia!

Icos III
(Invitaţia la călătoria inimii. Hristosul lăuntric)

Dintr-o Maică de-a pururi Fecioară

aşa S-a ză mislit, S-a întrupat,
Cel ce a pă zit nevă tămat
trupul Rugului de pară .
Cuvâ nt de rostit S-a fă cut
Numele Domnului de slavă
Dumnezeul cel nevă zut
ce-n inima focului s-a ghicit,
Faţa Frumuseţii cereşti
Chipul cel nemă rginit
pe Sine S-a încă put
24
 cu mă sură S-a mă surat
şi aievea Cel nenumit
aici, printre noi S-a arătat
în biruitor smerit
că lare pe o asină .
Cercaţi dar şi voi, calea Numelui de Lumină
Că lă toria cea preaînaltă .
Ş i de la moarte la viaţă veţi trece
cu firea îndumnezeită
ca toţi să câ ntă m laolaltă
limpede şi fără de ispită :

Bucură -te, temeiul prin care şi în noi Dumnezeu se

încape;
Bucură -te, putere prin care umblăm cu Iisus peste ape;
Bucură -te, milostivire, prin care Hristos ni s-a dă ruit;
Bucură -te, umblare prin care Aminul în noi a venit;
Bucură -te, ră gazul în care Logosul în noi se ascultă ;
Bucură -te, pă trundere şi împăcare cu firea noastră
tăcută :
Bucură -te, blâ ndeţe prin care ajungem Emanuelului
frate;
Bucură -te, că lă torie prin care Duhul în sâ nge ne bate;
Bucură -te, însingurare în care cerul din inimă
izbucneşte;
Bucură -te, limpezime în care îngerul în trup ni se
urzeşte;
Bucură -te, cură ţie prin care numele de slavă este în
lume;
Bucură-te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune!

24
 Condac IV
(Fecioara Sfânta Apatie. Rugăciunea curăţitoare)

Cum să ne aflăm odihnă de la gâ nduri?

Maică Fecioară , Preasfâ ntă Fecioară !
Cum să ne rupem de-ale patimilor râ nduri,
necovâ rşitele ispite ce ne-nfă şoară ?
Fă -te tu nouă de taină râvnită ,
„măiestria cea bună a-nduhovnicirii”.
Cu ea să ne biruim firea robită ,
pâ nă în scrumul despă timirii.
Ş i furaţi întru tine, „Apatie luminoasă”,
să putem şi noi ridica
dintr-o laudă întreagă şi nemincinoasă
un psaltiric şi adevă rat: Aliluia!

Icos IV
(Pasărea de foc - răsuflarea)

Aprinsă floare a necovâ rşitei Văpă i,

De Dumnezeu Nă scă toare,
tu chip al pă cii vă zut în foc, într-un ocol de răcoare,
apleacă -te, acum, Preabună peste noi,
Ş i sub blâ nda ta îndurare
darnic ne dă să putem afla,
darul cel rar, al Sfâ ntului Fior,
ră suflul cel larg al odihnitului zbor
din pieptul porumbiţei de argint,
pe care şi împă ratul prooroc o vedea
pe culmile Vasanului plutind.
Ş i ne trece în fă ptură , fiecă ruia în parte
24
acest aprins tain de bună tate,
rupt chiar de la suflarea ta.
Ş i ne pune pe buzele noastre întinate
mă sura pâ lpâ irii celei curate
ca să putem învă pă iaţi a-ţi cânta:

Bucură -te, salt isihast cu zbor de binecuvâ ntare;

Bucură -te, ră suflul cel cast de paşnică înfiorare;
Bucură -te, lancie de cuvâ nt în cugetatul vă zduh;
Bucură -te, întoarcere cu avâ nt a porumbiţei de duh;
Bucură -te, zare arcuită cu heruvice aripe;
Bucură -te, vecie oprită în încă perea unei clipe;
Bucură -te, vâ slă uriaşă întru suişul cel ales;
Bucură -te, sorbire a cerului, cu subţiatic înţeles;
Bucură -te, fâ ntâ nă acoperită cu unduiri de Apă Vie;
Bucură -te, că ldură iscusită crescută din Filocalie;
Bucură -te, mă iestrită aflare a tâ lcului de-nchinăciune;
Bucură-te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune!

Condac V
(Aprinderea Duhului - neîncetata zicere)

"Foc am venit să cobor pe pământ"

zice Hristos cu arză tor cuvâ nt.
Ş i Preacurată , furtuna dragostei Lui,
să ne cuprindă cu tot ră scolul pârjolului
şi să ne umple de lumină nemă surat
24
 ca pe tine, Fecioară care L-ai purtat.
Dragostea Lui să ne fie de nelipsit
cu Numele de slavă de suflet lipit.
Ş i cu fiecare fir smerit de ră suflare,
să se aprindă în noi a Numelui chemare.
Să ne ardem de pară în Dumnezeu,
din toată dragostea Numelui Să u.
Ş i-nvăpă iaţi de să rbă toare în Domnul aşa,
ca flă că rile dragostei să strigă m: Aliluia!

Icos V
(Monologisma ulciorului. Puterea preschimhătoare
a litaniei - repetarea)

De la tine înţelegem Fecioară ,

stăruinţa cea neînţeleasă
şi puterea pomenirilor line,
din ruga smerită şi ştearsă .
Da, firea apei e moale;
a pietrei - nespus de vâ rtoasă .
Dar ulciorul de deasupra de piatră
cu prelingerea lui din atâ rnare,
prin picul boabei de apă ,
gă ureşte piatra cea tare.
Fecioară , stă ruieşte aşadar,
şi peste a noastră împietrire.
Ş i biruieşte-ne cu picurul de har,
ca să -ţi câ ntă m în imn de slă vire:

Bucură -te, îndră zneala gingă şiei din „zicerea” Sfâ ntului
Nume;
24
 Bucură -te, ulcior al pică turii cu stă ruinţă anume;
Bucură -te, statornicie luminoasă din piatra albă a
Domnului;
Bucură -te, fagure preadulce, a lui Iisus Fiul Omului;
Bucură -te, cuib de gâ nd, cel al Hristosului meu;
Bucură -te, împă rtă şanie de cuvâ nt din chemarea lui
Dumnezeu;
Bucură -te, revă rsare de mireasmă pe care Fiul ne-o dă ;
Bucură -te, metania cea în fir a Lui „miluieşte-mă";
Bucură -te, iureş ce mă ră peşte şi pe mine păcă tosul;
Bucură -te, noian de pomenire, care-şi sporeşte prinosul;
Bucură -te, harică depă nare a unei gră iri de minune;
Bucură-te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune!

Condac VI
(Mintea curată, cer lăuntric)

Fecioară Preasfâ ntă , în faţa ta

pururi peste veac de ruşine se vor da,
cugetarea şi ritorii înţelepciunii.
Că tu eşti sigiliul nestricăciunii,
Poartă -pentru cei isteţi - încuiată ,
şi oglindă vie de tră irea minunii.
Tu cunoşti că viaţa nu ne-a fost dată
să fie numai ră stă lmăcită .
Că ea se cere cu mult mai bogată
decâ t să fie numai tră ită .
Ea e a minţii de dincolo de gâ nd şi de loc
de dincolo de şirul clipelor dă inuirii.
Este vă direa unui cer lă untric de foc,
peste fântâ nile inimii şi-nfă ptuirii.
24
E a Cuvâ ntului lumii ce pentru ea se vrea
cale şi întrupare spre veşnicie: Aliluia!

Icos VI
(Trezia)

Fecioară şi Maica noastră Preacurată

Tu eşti într-adevă r trezia,
voinţa frunţii, în mir adunată ,
ochiul cel din lă untru deschis
în rotundul ză rilor toate,
inima cu centrul învins,
de străvezimea stă rilor curate.
Tu eşti cea mai dreaptă luare aminte,
care uneşte în puterea agerimii, dincolo de cuvinte,
într-un fulger al minţii:
ascuţimea gâ ndului de gheaţă ,
cu arsura iureşului de viaţă ,
caldul şi recele puse-n cruce,
care pe înţelesul cel înalt Îl aduce.
Dar trezia aceasta e trezie de prunc,
clară cheie de adâ nc
cu repeziş iute şi stră in,
ce cu nimic nu clinteşte sufletul tă u cel lin;
ci dimpotrivă , îţi dă sfâ nta mare simplitate,
de care noi pururea ne uimim
şi faţă de care pe câ t se poate, ne plecă m
întreaga suflare să -ţi câ ntă m:

Bucură -te, cruce a înflăcă ră rii şi agerimii alesului;

Bucură -te, osia cerului, cu luceafă rul înţelesului;
24
 Bucură -te, spargerea gâ ndurilor cu al lor zadarnic stup;
Bucură -te, oglindirea cea nevă zută , de dincolo de trup;
Bucură -te, cleştarul cel mai dinlă untru al sufletului meu;
Bucură -te, stră pungerea stră lucită a pomenirii lui
Dumnezeu;
Bucură -te, psaltirion al inimii, sub arcuş de gâ nd;
Bucură -te, strigă t de cinci strune, tot una zicâ nd;
Bucură -te, muzică negră ită a celei de-a doua naşteri;
Bucură -te, înă lţime unică a desă vâ rşitei cunoaşteri;
Bucură -te, logodnă la Numele cel de înţelepciune;
Bucură-te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune!

Condac VII
(Învăţătura de taină - arcana iniţierii creştine)

La iscusinţa ta cea sfâ ntă , Maică , noi venim,

sub palmele tale să ne primenim.
Fiindcă la slăvita nuntă a Marelui Mire
este cerută o grijă de întreagă neprihă nire.
Nu este îngă duită necuraţia ochilor şi a hainelor.
Nimeni dar, dintre cei ce sunt „ne-nvăţaţii tainelor”
de unele ca acestea să nu se atingă .
Cine va lă sa porcii din mărgă ritare să se hră nească ,
şi în vasele sfinte, câ inii să lingă ?
Îndemnarea, ca şi primirea, este duhovnicească .
Numai de la tine, Maica noastră cerească .
Vino, dar suflete smerit, împă cat şi curat.
Ş i aşa cu toţii laolaltă ne vom avâ nta
din bucuria cea curată şi întreagă a unui: Aliluia!

Icos VII
24
 (Binecuvântarea - adopţiunea şi zestrea duhovnicească)

Preasfâ ntă , preamă rită , preafrumoasă ,

preafilocalică Mireasă !
A nimburilor toate Împă ră teasă !
Tu eşti Maica binevoitoare
şi dăruitoare
a tuturor celor sfinte:
zestrea cea vie, a bunelor haruri
celor din Taine, celor din Daruri,
din odoare, din palme şi din cuvinte.
Eşti marea Predanie îmbietoare
şi mult stră lucitoare
a toată iconomia de binecuvâ ntă ri,
ca un policandru cu şapte lumâ nă ri,
înaintea marelui Tron Dumnezeiesc,
pentru care toţi îngerii şi sfinţii te preamă resc:

Bucură -te, binecuvâ ntare pascală a împlinirilor noi;

Bucură -te, virtute patriarhală în creştet pusă peste noi;
Bucură -te, înfiere iscusită spre îndumnezeirea tuturor;
Bucură -te, scumpă tate dă ruită cu atingerea de har
cură ţitor;
Bucură -te, lumină miruită peste minţile cele smerite;
Bucură -te, hă ră zire cumplită de puteri sufleteşti
negră ite;
Bucură -te, sporire vitează ce se dă inimilor întemeiate;
Bucură -te, unire în cuget a toate bisericile împă cate;
Bucură -te, adevă r de safir întru simţirea noastră
încrustat;

24
 Bucură -te, sechină însufleţită , ce ne dai liniştea de
Sabat;
Bucură -te, voroavă înveşnicită peste tăcerea de minune;
Bucură-te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune!

Condac VIII
(Ornicul inimii, harisma imnului interior)

Împă ră teasă , Doamnă Preasfâ ntă ,

Maică neispitită de nuntă ,
tu eşti singura inimă de om, întru care nescă zut
Numele de mă rire câ ntă ,
din tot rostul lui cel viu şi neprefăcut.
Cununa laudelor o ai pentru aceasta Preacurată
fiindcă în tine doar, ca niciodată
inima omului
cu inima Domnului
au bă tut şi bat laolaltă .
Rugă ciunea ca un ornic al gâ ndului şi al cerului
curge la lă untrul tă u,
şi se-ngeamă nă cu limpedea
ectenie a misterului
lâ ngă dragostea lui Dumnezeu.
O, tu, lumină neîntinată
ne-ntrecută , ne-nserată
îmbunează -ne şi pe noi cu darurile
inimii, binecuvâ ntată !
Ş i aşa înzestraţi şi vrednici,
ca unei biserici,
din toată fiinţa ţie ne vom da
ca drept şi sfâ nt să putem cânta: Aliluia!
24
 Icos VIII
(Inimă de har, Inimă de piatră)

Maică a Domnului, Inimă de Lumină ,

Maică a Domnului, Inima pămâ ntului,
Maică a Domnului, Inimă fără vină ,
Maică a Domnului, Inima Cuvâ ntului.
Că tre tine venim ruşinaţi şi scă zuţi
cu sufletul apus şi genunchii frâ nţi.
Că de atâ ta pacoste de păcat,
inima ni s-a învâ rtoşat
cum este steiul cremenii albastre,
mohorâ tă nespus.
Lă satu-ne-a pe că ile minţii noastre
Domnul să umblăm.
Ne atâ rnă prin pâ clă gâ ndul ră pus.
Dar iată acum către tine ne plecă m
Maica lui Iisus,
îmbră ţişează -ne ca pe nişte pietre ale vieţii
dornice de izvoarele dimineţii,
dimineţii neînserate,
şi înviază -ne cu inimi noi şi curate,
ca să -ţi câ ntă m:

Bucură -te, arcă de alianţă a sufletului meu;

Bucură -te, cufă r ferecat cu numele lui Dumnezeu;
Bucură -te, corabie vie ce pluteşti peste talazurile lumii;
Bucură -te, sicriaş ferit de toate ză dărniciile lumii;
Bucură -te, tronule pe care viaţa se întemeiază ;
Bucură -te, cutie de câ ntec prin care sună o rază ;
24
 Bucură -te, naos cuprinză tor al tuturor slujitorilor de
har;
Bucură -te, chivot de gâ nd al prea duhovnicescului altar;
Bucură -te, hram al cerurilor, în care mintea-i
liturghisitor;
Bucură -te, sipet de foc în pieptul nostru al tuturor;
Bucură -te, biserică prea doritoare treimic să se cunune;
Bucură-te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune!

Condac IX
(Obrazul rugăciunii)

Doamne Iisuse Hristoase, Mirele inimii noastre cel

blâ nd
sunt şi eu din neamul Preacuratei, vlă star înfiat de
curâ nd
Că tre Tine mă aplec cu fruntea
şi mâ na mi-o pun ca Toma în locul cel sfâ nt
strâ ns, adunat în mine, aşezat fără cuvâ nt
aştept ca orbul puntea
„Luminii din adânc, cea fără de înserare”
şi care-i pusă -n om, ca un lă untric soare
să lumineze întreagă , în încă perea fiinţei.
Cum nu te vă d de noaptea grosimii de păcate,
Te pipă i cu sfială ,
cu degetul nă dejdii, cu degetul credinţei,
cu deget de bă nuială , cu deget de dorire şi chiar de
îndoială .
Ş i neajuns aş pune încă şi cealaltă mâ nă ;
dar inima stră punsă de fulger de arsură ,
îndurerat de dulce, cu ră suflarea-ngâ nă
24
 chemarea ta întreagă şi fără voia mea
bă taia rugă ciunii aleargă spre lumină , într-un: Aliluia!

Icos IX
(Maica Domnului, însuşi meşteşugul isihiei)

Preasfâ ntă Fecioară atotfolositoare,

tu eşti mai înalt-stră vă ză toare
decâ t tot vârful minţilor cereşti
şi cunoşti şi tot chipul râ nduielii suprafireşti
pentru schimbarea la faţă cea izbă vitoare.
Tu eşti mă iestria, eşti meşteşugul, eşti hărnicia
şi toată sfâ nta migală omenească ,
care la un loc ne face stihia,
prielnică să ne mâ ntuiască .
Ş i pentru care gura noastră stă ruie
atâ ta să te proslă vească :

Bucură -te, încuviinţată cunoştinţă a sfinţeniei la

amă nunt;
Bucură -te, sofianică ştiinţă a lucră rii prin lă untric
cuvâ nt;
Bucură -te, dumnezeiască îndulcire a Numelui ca mirul
vărsat;
Bucură -te, monahicească iscusire în câ ntecul de lacrimi
udat;
Bucură -te, mă sură de pică tură pentru o serafimică
pruncie;
Bucură -te, asprimea cea de aur de pe rogojina din
pustie;

24
 Bucură -te, cununa de litanii din nodul mă tă niilor de
păr;
Bucură -te, anahoree de ungher, sub al candelei sfielnic
adevă r;
Bucură -te, izvod de scă unel pentru isihia rugă toare;
Bucură -te, zborul palmelor la ră pirea cea drept în
picioare;
Bucură -te, surâ s de engolpion, pentru a inimii
uscăciune;
Bucură-te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune!

Condac X
(Geneza pnevmatică)

O, Doamna cea harică fără cusur

Fecioara cu înariparea Marelui Vultur,
Semnul de apocalipsă al neprihă nitului pâ ntec
Biserică nă scă toare a omului lă untric!
Ajută -mă să mă zidesc în negră ita fire
din depă narea litaniei cu chemare subţire
şi dă-mi naşterea cea luminoasă , Duhovnica mea
ca din mă sura învierii să strig şi eu: Aliluia!

Icos X
(Blagoslovenia lacrimilor, nesfârşita pocăinţă)

Tu, Darnica Maică , Povă ţuitoare de taină ,

Doamna nă dejdii, a înseră rii albastre,
Stăpâ na cu trei luceferi pe haină ,
şi Sfâ ntă Anghiră a neputinţelor noastre!
Că tre tine din nou, iată am silit!
24
 Ră pus sunt de lume, de gâ nduri zdrobit.
Că după sfatul cel sfâ nt şi binecuvâ ntare
pă rtaş m-am făcut la mâ ntuirea mea;
Hotă râ re am pus, îndreptată şi tare,
să nevoiesc, toată clipa, în a mă ruga.
Dar idol de ţărâ nă , cugetul meu
nu-mi lasă ră gazul să mă cuceresc,
să fac din rugă ciune, cristelniţa lui Dumnezeu
întru zdrobirea inimii, spre care râ vnesc.
Ajută -mă dar, Ajută toarea mea
şi dă-mi darul de lacrimi, sarea pocă inţei
ca să -mi spă l cu ele duhul neputinţei
şi învrednicit iară să îţi pot câ nta:

Bucură -te, trandafirul cel plâ ns al întoarcerii de taină ;

Bucură -te, duioşia pocă inţei ce ai lumina drept haină ;
Bucură -te, binecuvâ ntarea lacrimii, dezvă luirea
înţelepciunii;
Bucură -te, discernă mâ nt potrivit la suspinele lumii;
Bucură -te, raiule dă ruit cu toate ploile izbă virii;
Bucură -te, uimirea umezită din privirea copilă riei;
Bucură -te, porfira sudorilor împă ră teşti ale Aminului;
Bucură -te, cristalul cel de har, din lacrimile Spinului;
Bucură -te, bună voinţa de rouă ce pe credincioşi îi
întă reşti;
Bucură -te, ajutorinţă şi-n că dere a celor neduhovniceşti;
Bucură -te, acoperă mâ nt ce te aşterni peste orice
slă biciune;
Bucură-te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune!

Condac XI
24
 (Prin Umbra cea albă la Theosis)

Mulţumesc ţie, Preamilostivă Maică Fecioară

că mai scă pat de moartea cea de-a doua oară .
Primejdia şi ispita sunt doar spre încercare,
şi prin chemă rile cele fă ră de încetare
ale prealuminosului Nume de putere,
simţurile şi voia inimii mele
au intrat în praguri de tăcere.
Slobod de ele
aştept să mă nă pă dească
auzul, vă zul şi graiul cel dumnezeiesc.
În mine de acum doar acestea să se rostească .
Ş i iubitul meu însuşi, Iisusul ceresc
să vadă , să vorbească şi să înţeleagă
prin chiar vă zul, auzul şi voia mea întreagă .
Hristos să vieţuiască aşa
prin toată vlaga mea.
Ca Domnul însuşi să strige prin mine: Aliluia!

Icos XI
(Scara teofonică a roadelor)

O, tu inimă şi minte şi cugete al meu!

Ră neşte-te cu întrebă rile la Faţa lui Dumnezeu:
Oare ce semn de-adeverire au roadele cereşti?
Ş i ce ră spuns să auzi şi tu, în ră spică ri duhovniceşti
de rourează peste tine chipul vederii neză rite,
întru lă rgimea cea de aur, a închipuirilor sfinţite,
adâ nc cu duhul tu vei fi pe stră lucire adunat,
cum a fost duhul Precistei în Sfâ nta Sfintelor curat;
24
 Ş i-ai să ajungi atâ t de înalt ră sună tor şi potrivit
cum e o trâ mbiţă de laudă în care îngeri s-au rostit.
Ş i-ntru simţiri gingaş vei fi ca floarea dreptului Iesei
care tresare-n patru ză ri în aşteptarea Celor Trei;
Spre acest semn flă mâ nzi suntem şi Sfâ nta Doamnă să
ni-l dea
ca-n mijlocirea-i milostivă toţi să -i strigă m cu un stih
aşa:

Bucură -te, tu scară cu pragul în inima ce se închină ;

Bucură -te, ascetică neprihă nire de rugă ciune senină ;
Bucură -te, că ldură de har ce pâ nă în carne nă pă deşti;
Bucură -te, stră ină lucrare ce din urzeli ne sfinţeşti;
Bucură -te, tu apa cerească , izvorâ tă la gene din fund;
Bucură -te, pace dezlegată de toată puzderia de gâ nd;
Bucură -te, luminiş suitor al unei minţi desţă rmurite;
Bucură -te, vedere în duh a tainelor necovârşite;
Bucură -te, ciudată stră fulgerare spre capul scă rii
negră it;
Bucură -te, iluminarea din inimă , ce eşti de nedestă inuit;
Bucură -te, nemărginirea desă vâ rşirii cu trup de
nestrică ciune;
Bucură-te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune!

Condac XII
(Modul paradoxal al isihiei)

Tu eşti Amma împă ră tească a sufletului meu,

Odihneşte-mă sub adă postul chipului tă u;
ca sub privirile tale de auriu că rbune
să ard şi eu nemistuit,
24
din plă mada arcanei de negră it
a tră irii de rugă ciune.
Ş i dintru inelul tă u de ră coare,
izvorule pecetluit,
din nou, mereu, să-mi pot împrospă ta
cu unda harului tă u de nelipsit,
marea pace, a odihnei să ltă toare.
Ş i mă încinge Sfâ ntă Amma aşa
cu veselia cea vie a biruinţei
ca învă pă iat la alb să pot câ nta
din toată isihia cunoştinţei: Aliluia!

Icos XII
(Sfânta Predanie. Gnoza întrupată)

Maică a Domnului, Duhovnică iubitoare a pămâ ntului!

Odră sluitoarea predaniei de taină a Cuvâ ntului!
Tu eşti dumnezeieşte de lină şi smerită ,
dar precum vorbeşte cântarea câ ntă rilor,
tu eşti şi nespus de dreaptă şi cumplită
„ca nişte oştiri sub steagurile lor”.
Eşti clară , eşti senină , eşti ascuţită ,
ca un paloş neîmblâ nzitor.
Ş i ai la Ierusalimul cerului, grabnici ajută tori,
pe toţi cei ce sunt ai „lepădării de sine” fiii tă i sâ rguitori,
toţi cei ai cetelor de asceţi, de pustnici, de anahoreţi,
spiţa ta toată de duhovnici înţelepţi,
ce au în grija lor comori de binecuvâ ntare,
toate cele lă muritoare, cură ţitoare şi îndreptă toare
ale neprihă nirii şi milostivirii tale neţă rmurite,
toate cele ce la un loc sunt numite
24
 „Gnoza cea curată” sau Moştenirea Sfinţilor
şi pe care ni le pui la îndemâ nă vă dite
prin slovele, palmele şi vorbele Pă rinţilor,
pentru care de-a pururi nu vom şti a te lă uda
a te cinsti, a te preamă ri, decâ t numai câ ntâ ndu-ţi aşa:

Bucură -te, spadă oblă duitoare a predaniei isihaste;

Bucură -te, garanta nemuritoare al înfierilor noastre;
Bucură -te, nă strapă unde odihneşte binecuvâ ntarea
Domnului;
Bucură -te, zadă care stră juieşti sfâ nta prefacere a
omului;
Bucură -te, destoinică lucră toare a mă iestriilor tăcute;
Bttcură -te, arhistratega cea mare a ră zboaielor
nevă zute;
Bucură -te, ochiul care ocroteşti dintru dulcea asprime;
Bucură -te, canon care râ nduieşti cu ascuţită agerime;
Bucură -te, pavă ză ce pă zeşti pămâ ntul celor vii;
Bucură -te, portal care opreşti tot chipul de necură ţii;
Bucură -te, roată de spulberare a duhului de urâ ciune;
Bucură-te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune!

Condac XIII
(Cele 24 de alăute şi năstrape)
O, Maică a Domnului, de-a pururi curată
şi Maică a Omului binecuvâ ntată !
Ca două zeci şi patru de ală ute şi potire
această închinăciune a noastră să fie
în revă rsarea ei neîncetată .
Ş i că tre Preasfâ nta Treime, suită bucurie,
aducerea ei prea binemiresmată
24
de pe palmele tale, că tre Hristosul Mire,
să-şi treacă prinosul de dreaptă slă vire.
Ca să putem cu cerurile toate a striga,
dintr-o îmbră ţişată necovârşire cel mai presus: Aliluia!
(de 3 ori)
Apoi Icos 1: Cincizeci de veacuri... şi
Condac 1: Cine este aceasta...

24