Sunteți pe pagina 1din 13

PARACLISUL

PREASFINTEI NĂ SCĂ TOARE DE DUMNEZEU


Ş I PURUREA FECIOAREI MARIA
Care se zice la întristarea sufletului
şi la vreme de nevoie.

Că tre Nă scă toarea de Dumnezeu, acum cu osâ rdie să


alergă m noi pă că toşii şi smeriţii şi să că dem cu pocă inţă ,
strigâ nd din adâ ncul sufletului: Stă pâ nă , ajută -ne,
milostivindu-te spre noi; gră beşte că pierim sub mulţimea
păcatelor, nu întoarce pe robii tă i deşerţi, că pe tine
singură nă dejde te-am câ ştigat. (de 2 ori)

Slavă... Şi acum...
Nu vom tăcea Nă scă toare de Dumnezeu, pururea a
spune puterile tale, noi nevrednicii. Că de nu ai fi stat tu
înainte rugâ ndu-te, cine ne-ar fi izbă vit pe noi din atâ tea
nevoi? Sau cine ne-ar fi pă zit pâ nă acum slobozi? Nu ne

13
vom depă rta de la tine, Stă pâ nă , că tu izbă veşti pe robii tă i
pururea din toate nevoile.
Apoi Psalmul 50: Miluieşte-mă Dumnezeule...

CANONUL NĂSCĂTOAREI DE DUMNEZEU

Cântarea 1, glasul al 8-lea


Apa trecând-o ca pe uscat şi din răutatea egiptenilor
scăpâ nd israeliteanul, striga: Izvă vitorului şi Dumnezeului
nostru să -i câ ntă m.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu,
mântuieşte-ne pe noi!
De multe ispite fiind cuprins, către tine alerg căutâ nd
mâ ntuire; o, Maică a Cuvâ ntului şi Fecioară , de rele şi de
nevoi mâ ntuieşte-mă .
Asupririle chinurilor mă tulbură şi de multe scâ rbe se
umple sufletul meu; aşează -le, Fecioară , cu liniştea Fiului şi
Dumnezeului tă u, ceea ce eşti cu totul fără de prihană .

Slavă...
Pe tine, ceea ce ai nă scut pe Mâ ntuitorul şi Dumnezeu,
te rog Fecioară , izbă veşte-mă din nevoi, că la tine scăpâ nd
acum, îmi tind şi sufletul şi gâ ndul meu.

Şi acum...
Fiind bolnav cu trupul şi cu sufletul, cercetă rii celei
dumnezeieşti şi purtă rii tale de grijă învredniceşte-mă tu,
Maica lui Dumnezeu, ca ceea ce eşti bună şi Nă scă toarea
Celui bun.

Cântarea a 3-a
13
Doamne, Cel ce ai fă cut cele de deasupra crugului
ceresc şi ai zidit Bisierica, Tu pe mine mă întăreşte în
dragostea Ta; că Tu eşti marginea doririlor şi credincioşilor
întă rire, Unule, Iubitorule de oameni.
Folositoare şi acoperă mâ nt vieţii mele te pun pe tine,
Nă scă toare de Dumnezeu Fecioară ; tu mă îndreptează la
adă postirea ta, ceea ce eşti pricina bună tă ţilor şi
credincioşilor întă rire, una întru tot lă udată .
Te rog Fecioară, risipeşte-mi tulburarea sufletului şi
viforul scâ rbelor mele, că tu, Maică dumnezeiască, pe
Hristos, începă torul liniştei ai nă scut, ceea ce eşti de
Dumnezeu fericită .

Slavă...
Ceea ce ai nă scut pe Făcă torul de bine, care este pricina
bună tă ţilor, bogă ţia facerii de bine izvoră şte-o tuturor, că
toate le poţi ca ceea ce ai nă scut pe Hristos cel puternic
întru tărie, una Preacurată .

Şi acum...
Fiind cuprins de neputinţe cumplite şi de chinurile
bolilor, tu Fecioară , ajută -mi, că pe tine te ştiu comoară de
tă mă duiri neîmpuţinată şi necheltuită , ceea ce eşti cu totul
fără de prihană .
Izbă veşte de nevoi pe robii tă i, Nă scă toare de
Dumnezeu, că toţi, după Dumnezeu, la tine scă pă m, ca şi
către un zid nestricat şi folositor.
Caută cu milostivire, cu totul lă udată Nă scă toare de
Dumnezeu, spre necazul cel cumplit al trupului meu şi
vindecă durerea sufletului meu.

13
Ceea ce eşti rugă toare caldă şi zid nebiruit, izvor de
milă şi lumii scă pare, cu deadinsul strigă m că tre tine,
Nă scă toare de Dumnezeu, Stăpâ nă : Vino degrabă şi ne
izbă veşte pe noi de nevoi, ceea ce eşti singură , grabnic
folositoare.

Cântarea a 4-a
Am auzit, Doamne, taina rânduielii Tale, am înţeles
lucrurile Tale şi am preaslă vit Dumnezeirea Ta.
Tulburarea patimilor mele şi viforul greşelilor mele
alină -le, ceea ce ai nă scut pe Domnul îndreptă torul,
Dumnezeiască Maică .
Chemând eu adâ ncul milostivirii tale, dă mi-l mie, ceea
ce ai nă scut pe Cel milostiv şi pe Mâ ntuitorul celor ce te
laudă pe tine.

Slavă...
Îndulcindu-ne Preacurată cu darurile tale, ţie câ ntare
de mulţumire câ ntăm, ştiindu-te pe tine Maica lui
Dumnezeu.

Şi acum...
Nă dejde şi întă rire şi zid de scă pare nemişcat
câ ştigâ ndu-te pe tine, ceea ce eşti întru tot lă udată , de tot
necazul ne izbă vim.

Cântarea a 5-a
Luminează -ne pe noi Doamne, cu poruncile Tale şi cu
braţul Tă u cel înalt, pacea Ta dă -ne-o nouă , Iubitorule de
oameni.
13
Umple Preacurată, de veselie viaţa mea, dă ruindu-mi
bucuria ta cea nestricată , ceea ce ai nă scut pricina veseliei.
Izbă veşte-ne pe noi din nevoi, Nă scă toare de
Dumnezeu, curată , ceea ce ai nă scut izbă virea cea veşnică
şi pacea, care covâ rşeşte toată mintea.

Slavă...
Risipeşte negura greşelilor mele dumnezeiască Maică ,
cu stră lucirea luminii tale, ceea ce ai nă scut lumina cea
dumnezeiască şi veşnică .

Şi acum...
Tămă duieşte Curată , neputinţa sufletului meu,
învrednicindu-mă cercetării tale şi să nă tate cu rugăciunile
tale dăruieşte-mi.

Cântarea a 6-a
Rugă ciunea mea voi vă rsa către Domnul şi Lui voi
spune scârbele mele. Că s-a umplut sufletul meu de răută ţi
şi viaţa mea s-a apropiat de iad, ci ca Iona mă rog:
„Dumnezeule, din stricăciune scoatec-mă".
Cum a mântuit de moarte şi de putrejune firea mea care
era ţinută de moarte şi de putrejune, pe Sine însuţi dâ ndu-
se spre moarte, Fecioară , roagă -te Fiului şi Dumnezeului
tă u, să mă izbă vească de ră utatea vră jmaşului.
Pe tine te ştiu folositoare şi pă zitoare prea tare vieţii
mele Fecioară , care risipeşti tulburarea nă pastelor şi
izgoneşti asupririle diavolilor, de aceea mă rog totdeauna:
izbă veşte-mă de stricăciunea chinurilor mele.

Slavă...
13
Pe tine Fecioară , te-am dobâ ndit ca un zid de scă pare şi
sufletelor mâ ntuire desă vâ rşită şi desfă tare în scâ rbe; de
lumina ta pururea ne bucură m, o Stă pâ nă şi acum ne
izbă veşte din nevoi şi din chinuri.

Şi acum...
Acum zac în patul durerilor şi nu este tă mă duire
trupului meu; ci mă rog ţie celei bune, care ai nă scut pe
Dumnezeu, Mâ ntuitorul lumii şi Tă mă duitorul bolilor,
ridică -mă din strică ciunea durerilor.
Ceea ce eşti pă zitoarea creştinilor nebiruită şi
rugă toare neîncetată că tre Făcătorul, nu trece cu vederea
glasurile cele de rugăciune ale păcă toşilor, ci sâ rguieşte ca
o bună spre ajutorul nostru, care cu credinţă ne rugăm ţie:
gră beşte spre rugă ciune şi te nevoieşte spre îmblâ nzire,
apă râ nd pururea pe cei ce te cinstesc pe tine, Nă scă toare
de Dumnezeu.

Stih: Pomeni-voi numele tău în tot neamul şi neamul.


Stih: Ascultă fiică şi vezi şi pleacă urechea ta şi uită
poporul tău şi casa părintelui tău.

Slavă...
Pă rinte, Cuvine şi Duhule, Treime Sfâ ntă , cură ţeşte
mulţimea greşelilor noastre.

Şi acum...
Pentru rugă ciunile Nă scă toarei de Dumnezeu,
Milostive, cură ţeşte mulţimea greşelilor noastre.
13
Stih: Miluieşte-ne Dumnezeule, după mare mila Ta şi
după mulţimea îndurărilor Tale, curăţeşte fărădelegile
noastre.

Şi stihirile acestea, glasul al 6-lea;


Ajutorului omenesc nu ne încredinţa pe noi, Preasfâ ntă
Stă pâ nă , ci primeşte rugăciunea robilor tă i, că scâ rbele ne
cuprind şi nu putem ră bda să getă rile diavolilor;
acoperă mâ nt nu ne-am agonisit nică ieri unde să scăpă m
noi, păcă toşii, pururea fiind biruiţi; mâ ngâ iere nu avem
afară de tine, Stă pâ na lumii, nă dejdea şi folositoarea
credincioşilor, nu trece rugăciunile noastre, ci le fă de folos.
Nimeni din cei ce aleargă la tine nu iese ruşinat,
Nă scă toare de Dumnezeu Fecioară ; ci cerâ nd dar bun,
primeşte dă ruirea că tre cererea cea de folos.
Prefacerea celor scâ rbiţi, izbă virea celor neputincioşi
fiind, izbă veşte pe robii tă i, Nă scă toare de Dumnezeu
Fecioară , pacea celor din ră zboaie, liniştea celor înviforaţi,
singura folositoare a credincioşilor.

Cântarea a 7-a
Tinerii cei ce au mers din Iudeea în Babilon oarecâ nd,
cu credinţa Treimii, vă paia cuptorului au că lcat-o, câ ntâ nd:
„Dumnezeul pă rinţilor noştri, bine eşti cuvâ ntat".
Când ai vrut să râ nduieşti mâ ntuirea noastră ,
Mâ ntuitorule, Te-ai să lă şluit în pâ ntecele Fecioarei, pe care
ai ară tat-o folositoare lumii. Bine eşti cuvâ ntat Dumnezeul
părinţilor noştri.
13
Maică Preacurată , roagă pe Domnul milei pe care L-ai
nă scut, să izbă vească de pă cate şi de întină ciune
sufletească pe cei ce câ ntă cu credinţă : Bine eşti cuvâ ntat,
Dumnezeul pă rinţilor noştri.

Slavă...
Comoară de mâ ntuire şi izvor de cură ţie, turn de tă rie
şi uşă de pocă inţă pe ceea ce Te-a nă scut pe Tine ai ară tat-o
celor ce cântă : Bine eşti cuvâ ntat Dumnezeul pă rinţilor
noştri.

Şi acum...
De neputinţele trupeşti şi de păcatele sufleteşti, pe cei
ce vin cu dragoste către acoperă mâ ntul tă u cel
dumnezeiesc, învredniceşte-i să fie tă mă duiţi, Nă scă toare
de Dumnezeu, care ai nă scut nouă pe Mâ ntuitorul Hristos.

Cântarea a 8-a
Nu trece cu vederea pe cei ce au trebuinţă de ajutor de
la tine Fecioară , pe cei care câ ntă şi te preaînalţă întru toţi
vecii.
Tămă duieşte neputinţa sufletului meu şi durerile
trupului meu, Fecioară , ca să te slăvesc, Curată , în veci.

Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh,


Domnul.
Bogăţie de tă mă duire verşi Fecioară , celor ce te laudă
cu credinţă şi preaînalţă naşterea ta cea negră ită

Şi acum...

13
Tu izgoneşti asuprirea şi nă vă lirea patimilor Fecioară ;
pentru aceea te lă udă m întru toţi vecii.

Stih: Să lăudăm bine să cuvântăm şi să ne închinăm


Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru
toţi vecii.
Irmosul: Pe Împăratul ceresc, pe Care îl laudă oştile
îngereşti, „lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii".

Cântarea a 9-a
Cu adevă rat, Nă scă toare de Dumnezeu te mărturisim pe
tine Fecioară curată , noi cei izbă viţi prin tine, slă vindu-te
„cu cetele cele fă ră de trup".
Să nu întorci faţa ta de la izvorul lacrimilor mele,
Fecioară , care ai nă scut pe Hristos, Cel ce a şters toată
lacrima de pe faţa tuturor.
Umple de bucurie inima mea, Fecioară, ceea ce ai primit
plinirea bucuriei şi ai pierdut grija păcatului.

Slavă...
Cu strălucirea luminii tale luminează , Fecioară , negura
neştiinţei şi o izgoneşte de la cei ce cu credinţă te
mărturisesc pe tine Nă scă toare de Dumnezeu.

Şi acum...
Pe mine care zac de boală în locul cel de ră utate,
tă mduieşte-mă Fecioară şi mă întoarce din nesă nă tate în
să nă tate.

13
O, prealuminate nor, Maica lui Dumnezeu, pe cei ce se
luptă cu noi surpă-i cu dreapta ta cea stă pâ nitoare şi
atotputernică ; celor ce sunt în scâ rbe le ajută , pe cei
asupriţi îi mâ ntuieşte şi dezleagă de pă cate pe cei ce se
roagă ţie, că toate le poţi câ te le voieşti.

Cuvine-se cu adevărat să te fericim, pe tine Nă scă toare


de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi
Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decâ t
Heruvimii şi mai slă vită fă ră de asemă nare decâ t Serafimii,
care fără strică ciune pe Dumnezeu Cuvâ ntul ai nă scut, pe
tine, cea cu adevă rat Nă scă toare de Dumnezeu, te mărim.

Apoi stihirile acestea:


Pentru toţi cei care scapă cu credinţă sub
acoperă mâ ntul tă u cel puternic te rogi, ceea ce eşti bună ;
că noi pă că toşii nu avem altă izbă vire că tre Dumnezeu în
nevoi şi în necazuri, pururea fiind încă rcaţi cu multe
păcate, Maica Dumnezeului celui de sus. Pentru aceea
că dem înaintea ta să ne izbă veşti pe noi robii tă i, din toate
nevoile.
Stih: Pomeni-voi numele tău în tot neamul şi neamul...
Tuturor scâ rbiţilor bucurie şi asupriţilor folositoare şi
flă mâ nzilor dă tă toare de hrană , stră inilor mâ ngâ iere, celor
învă luiţi adă postire, bolnavilor cercetare, celor
neputincioşi acoperămâ nt şi sprijinire, toiag bă trâ neţelor
tu eşti Preacurată , Maica Dumnezeului celui de sus; pentru
aceea ţie ne rugă m: gră beşte şi miluieşte pe robii tă i.

Stih: Ascultă fiică şi vezi şi pleacă urechea ta şi uită


poporul tău şi casa părintelui tău.
13
Bucură-te, Fecioară preacurată ; bucură -te, cinstitul
sceptru al Împă ratului Hristos; bucură -te, ceea ce ai crescut
Strugurele cel de taină ; bucură -te, uşa cerului şi rugul cel
nears; bucură -te, lumină a toată lumea; bucură -te, bucuria
tuturor; bucură -te, mâ ntuirea credincioşilor; bucură -te,
apă ră toarea şi scă parea tuturor creştinilor, Stă pâ nă .

Slavă... Şi acum...
Bucură-te, lauda a toată lumea; bucură -te, casa
Domnului; bucură -te, munte umbrit, bucură-te, scăpare;
bucură -te ceea ce eşti sfeşnic de aur; bucură-te, Preacurată ,
care eşti slava creştinilor; bucură -te, Marie, Maica lui
Hristos Dumnezeu; bucură-te, rai; bucură -te, masa cea
dumnezeiască ; bucură -te biserică ; bucură -te, nă strapă de
aur; bucură -te, bucuria tuturor.

Pe ceea ce este mai înaltă decâ t cerurile şi mai curată


decâ t stră lucirile soarelui, care ne-a izbă vit pe noi din
blestem, pe Stă pâ na lumii, cu câ ntă ri să o cinstim.
Pentru pă catele mele cele multe mi se îmbolnă veşte
trupul şi slă beşte sufletul meu; la tine scap, ceea ce eşti
plină de daruri, nă dejdea tuturor celor fară de nă dejde, tu
îmi ajută .
Stă pâ na şi Maica Izbă vitorului, primeşte rugăciunea
nevrednicilor robilor tă i, ca să fii solitoare că tre Cel ce S-a
nă scut din tine, o, Stă pâ na lumii, fii mijlocitoare.
Cântă m cu osâ rdie acum câ ntare de bucurie ţie, celei
întru tot lă udată , Nă scă toare de Dumnezeu. Cu
Înaintemergă torul şi cu toţi Sfinţii, roagă -L Nă scă toare de
Dumnezeu, ca să ne mâ ntuiască pe noi.

13
Toate oştile îngereşti; Înaintemergă torul Domnului, cei
doisprezece Apostoli şi toţi sfinţii, împreună cu
Nă scă toarea de Dumnezeu, faceţi rugăciuni ca să ne
mâ ntuiască pe noi.
Mută să fie gura pă gâ nilor celor ce nu se închină
cinstitei icoanei tale, celei zugră vită de sfâ ntul apostol şi
evanghelist Luca, ceea ce se cheamă Povăţuitoare.
Milostivă fii mie smeritului, că afară de tine altă scă pare
nu ştiu eu, cel ce sunt plin de tot felul de păcate. Miluieşte-
mă nă dejdea creştinilor.

RUGĂCIUNE CĂTRE MAICA DOMNULUI


Preasfântă Stă pâ nă , Nă scă toare de Dumnezeu, ceea ce
eşti singură preacurată şi cu sufletul şi cu trupul, ceea ce
singură eşti mai presus de toată cură ţia, întreagă
înţelepciune şi feciorie; ceea ce singură toată te-ai făcut
lăcaş a tot darul Preasfâ ntului Duh şi pe însă şi puterile cele
fără de materie, fără de asemă nare le covâ rşeşti cu
cură ţenia şi cu sfinţenia sufletului şi a trupului. Caută spre
mine pâ ngă ritul, necuratul şi întinatul, şi cu sufletul şi cu
trupul, cu întină ciunea împă timirii vieţii mele celei
dezmierdate. Cură ţeşte-mi mintea mea cea pă timaşă ,
spală -mi şi îndreptează -mi gâ ndurile mele cele ră tăcite şi
orbite. Îndreptează -mi şi povă ţuieşte-mi simţirile mele.
Slobozeşte-mă de obiceiul cel prea ră u şi urâ t care de-a
pururea ziua şi noaptea mă tiraniseşte pe mine, al
necuratelor mai înainte prinderi în minte şi al patimilor.
Opreşte-mă dinspre tot pă catul cel cu lucrare şi-mi
dă ruieşte trezire şi socoteală deslujitoare întunecatei şi
tică loasei minţii mele, spre îndreptarea greşelilor şi a
că derilor mele. Ca de întunericul pă catului izbă vindu-mă,
13
să mă învrednicesc a te slă vi şi a te lă uda cu îndră zneală , pe
tine cea singură adevă rată Maică a adevă ratei Lumini, a lui
Hristos Dumnezeul nostru. Că tu singură împreună cu
Dâ nsul şi printr-Însul eşti binecuvâ ntată şi preaproslă vită
de toată zidirea cea vă zută şi cea nevă zută , acum şi
pururea şi în vecii vecilor. Amin!
Pentru rugăciunile Sfinţilor Pă rinţilor noştri, Doamne
Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, mâ ntuieşte-ne pe noi.
Amin!

13

S-ar putea să vă placă și