Lecţia 10

PERFORMANŢA ASCENDENŢILOR CA SURSĂ DE

INFORMAŢIE ÎN PREDICŢIA VALORII DE AMELIORARE
A REPRODUCĂTORILOR

Cuvinte cheie: ascendenţi, coeficient de înrudire, arbore genealogic,

ancestori, pedigreu.

Arborele genealogic sau pedigreul unui animal în care este înscrisă

valoarea caracterelor ascendenţei, poate caracteriza valoarea de ameliorare a
individului. Fenomenul este real deoarece oricare animal are gene comune cu
ancestorii săi (părinţi, bunici şi străbunici). El primeşte 50% gene de la mama
lui şi tot atâtea de la tatăl său. Genele unui individ provin în proporţie de 25%
de la fiecare dintre bunici săi şi în proporţie de 12,5% de la fiecare străbunic.
Din această cauză se spune, că indivizii aparţinători unei familii sunt
asemănător din punct de vedere genetic.
Gradul de asemănare genetică dintre un individ şi ancestorii săi se
măsoară cu ajutorul coeficientului de înrudire notat “R”. Aşadar se poate afirma
că gradul de înrudire (R) sau gradul de asemănare genetică dintre un individ şi
părinţii săi este de R=0,5(50%), între nepot şi bunicii săi asemănarea genetică
este R=0,25(25%), iar între strănepot şi străbunicii săi ea este de
R=0,125(12,5%).
Dacă un animal este asemănător genetic, într-un anumit grad cu
ancestorii săi, atunci se ajunge la concluzia că valoarea genetică a unui individ
poate să se afle indirect dacă se cunoaşte performanţa părinţilor, a bunicilor sau
a străbunicilor. Aşa cum sunt părinţii, aşa trebuie să fie şi copii lor. “Aşchia nu
sare departe de trunchi” spune pe bună dreptate un vechi proverb românesc.

89
Deşi fenomenul este real noi nu vom putea estima însă, în mod direct, valoarea
de ameliorare a animalului (pentru un caracter dat) informându-se doar din
performanţa care a avut-o părinţi lui, pentru simplul motiv că valoarea de
ameliorare este dată doar de efectele genelor cu interacţiune aditivă (gene
aditive), dar nu şi de către efectele genelor neaditive.
Rezultă de aici că pentru a afla valoarea genetică aditivă sau VA a unui
animal după valoarea performanţei ancestorilor săi, este necesar să se corecteze
gradul de asemănare genetică “globală” existentă între probant şi ancestor cu h2,
care măsoară ponderea genelor aditive care stau la baza dezvoltării caracterului
analizat. În felul acesta se elimină din asemănarea genetică efectul genelor
neaditive ceea ce rămâne după corectare exprimă doar asemănarea genetică
aditivă dintre ancestor şi individ. Prin urmare valoarea de ameliorare a unui
caracter, la un animal, poate fi dedusă (estimată) din corectarea capacităţii de
producţie cea mai probabilă (CPP) a ancestorilor, exprimată ca diferenţă dintre
ei şi contemporanii lor (xc), cu valoarea coeficientului de heritabilitate al
caracterului şi valoarea coeficientului de înrudire dintre individ şi ancestor (R).

Astfel: VAdescendent=[Rdescendent-ancestor(XCPPancestor-XCPPcontemporani)] ⋅h2

unde: - R = gradul de înrudire dintre ancestor şi individul analizat

(probantul);
-XCPP ancestor = media capacităţii de producţie cea mai probabilă
a ancestorului (mamă, tată, bunic, bunică, etc.);
-XCPP contemporani = media capacităţii de producţie cea mai
probabilă a contemporanilor ancestorului;
- h2 = valoarea coeficientului de heritabilitate a caracterului luat în
considerare.

Să exemplificăm: Presupunem că se doreşte să se estimeze valoarea

de ameliorare (VA) a unui tăuraş în vârstă de 6 luni pentru producţia de lapte
folosind informaţiile existente la mama (M) şi bunica după tată sau mama

90
tatălui (MT). Vom presupune că CPP a mamei a fost de 6000 l lapte, iar a
mamei tatălui (bunica după tată) de 6500 l. Contemporanele mamei au avut o
medie a CPP pentru lapte de 5000 l, iar contemporanele bunicii după tată tot de
5000 l. Valoarea coeficientului de heritabilitate este de h2=0,3. Coeficientul de
înrudire (asemănare genetică) dintre individul analizat şi mama sa este de
R=0,5 (50%) iar între acesta şi bunica sa R=0,25(25%).
Acum avem toate elementele pentru a putea estima VA a tăuraşului
descendent.
Pentru a se estima valoarea de ameliorare a taurului folosind
informaţiile de la ancestorii lui redate în exemplu trebuie să se înlocuiască
factorii ecuaţiei de mai sus cu valorile realizate de ancestori:

VAdescendent=[Rdescendent-ancestor (XCPPancestor-XCPPcontemporani)⋅h2=0,5(XM-
Xcontemp.)⋅ h2 + 0,25⋅(XMT+Xcontemp) ] ⋅ h2 = 0,5 (6000 - 5000)
⋅0,3+0,25(6500-5000) ⋅0,3=150+112=262 l lapte

Valoarea obţinută trebuie să fie adăugată la media fermei (Xp) pentru

a afla cu cât se modifică valoarea generaţiei următoare dacă la ea participă
descendenţa acestui tăuraş. Dacă media fermei este de 5000 l, atunci:

XP1=5000+262=5262 l lapte

Dacă la stabilirea valorii de ameliorare a tăuraşului în cauză am fi luat

în considerare, nu numai performanţele mamei şi a bunicii lui după tată, ci şi
valoarea de ameliorare a tatălui său, atunci precizia estimării ar fi fost mult mai
mare. Afirmaţia se susţine prin aceea că valoarea de ameliorare a taurului tată
de regulă se estimează după valoarea medie a unui grup mare de descendenţi,
ceea ce sporeşte gradul de precizare a valorii genetice aditive al taurilor faţă de
cea a femelelor. Aceasta se întâmplă deoarece un număr mai mare de
descendenţi atrage după sine sporirea valorii coeficientului de heritabilitate (h2).
Să ne amintim că valoarea coeficientului de heritabilitate (h2) calculat pentru

91
mai multe cicluri de producţie (n) sporeşte în valoare, deoarece repetabilitatea
(Re) reduce mult din influenţele mediului special (MSp) asupra performanţei.
Reiese de aici că în cazul în care se va folosi valoarea coeficientului de
heritabilitate după mai multe cicluri de producţie (h2n) în aflarea corelaţiei
genetice aditive dintre valoarea tatălui şi valoarea de ameliorare a
descendentului atunci şi corelaţia respectivă va spori.
Să exemplificăm: Presupunem că tata tăuraşului din exemplul nostru a
fost testat şi i s-a precizat valoarea de ameliorare pentru lapte după performanţa
medie a 20 de fiice. În acest caz coeficientul de heritabilitate (h2) al caracterului
va avea o valoare mult mai mare decât la mama sa (h2=0,3) deoarece:

n⋅R 20 ⋅ 0,25 ( semisurori ) 1,5

h 2tată = h 2 ⋅ 2
= 0,3 ⋅ = = 0,62
1 + (n − 1) R ⋅ h 1 + (20 − 1) ⋅ 0,25 ⋅ 0,3 2,425

unde:
R – gradul de înrudire (asemănarea genetică) a semisurorilor
0,25(25);
n – 20.

În cazul femelelor h2 de regulă, se estimează după un singur ciclu de

producţie. Prin urmare h2 la mame are valoare mult mai mică decât la tată unde
h2 se calculează după un mare număr de fiice surori sau semisurori. Astfel o
vacă nu poate avea h2 mai mare de 0,3 sau cel caracteristic efectivului din care
face parte.
Să se observe că, în exemplul nostru, valoarea coeficientului de
heritabilitate (h2) sau precizia aprecierii valorii de ameliorare (cum i se mai
spune), este dublă în cazul tatălui testat după 20 de fiice, faţă de valoarea sa la
mamă (h2=0,3). Dacă tatăl tăuraşului ar fi fost testat după 50 de fiice în loc de
20 atunci şi valoarea sau acurateţea selecţiei (h2) al acestuia ar fi avut o
valoarea mai mare (h2=0,9). Din această cauză şi valoarea corelaţiei dintre
valoarea de ameliorare a tatălui şi valoarea de ameliorare a descendentului

92
(tăuraşului în cazul nostru) sporeşte de la 0,31 la 0,40 (deoarece
R⋅h2=0,5⋅0,81=0,40). Valoarea acestei corelaţii faţă de mamă este însă doar de
0,15 deoarece pentru mamă R⋅h2=0,5⋅0,3=0,15.
Concluzia care trebuie extrasă din cele spuse mai sus este următoarea:
valoarea de ameliorare a unui animal poate fi estimată după valoarea
ancestorilor. Ea însă are suficientă precizie numai pentru caracterele care sunt
determinate, în dezvoltarea lor, de mai multe gene aditive (peste 30%). Aceasta
înseamnă că ea are suficientă precizie (acurateţe) numai pentru caracterele cu
h2>0,30. Pentru caracterele cu h2 scăzut acurateţea aprecierii valorii de
ameliorare este foarte slabă, deoarece relaţia “R⋅h2” când este folosită pentru
astfel de caractere, dă o corelaţie foarte joasă între valoarea de ameliorare a
ancestorului şi individual analizat.

Pentru caractere cu:

- h2=0,2⇒ R⋅h2=0,5⋅0,2=0,10
- h2=0,6⇒ R⋅h2=0,5⋅0,6=0,30

Dacă în ascendenţa unui animal, tatăl sau bunicul sau şi unul şi altul
este testat după descendenţă atunci gradul de corelaţie dintre ancestori şi
descendentul care trebuie apreciat genetic creşte considerabil.

93
 Întrebări

1. Ce înţelegeţi prin termenul de “pedigreu” ?

2. Pentru ce caractere se recomandă estimarea valorii de ameliorare

după mai multe cicluri de producţie ?

3. Când un reproducător primeşte calitatea de “ameliorator al

structurii genetice al unui efectiv” ?

4. Pentru ce caractere se recomandă utilizarea performanţei

ascendenţilor ca sursă de informaţie?

5. Care sunt parametrii genetici care influenţează precizia acestei

estimări?

94