O zonă verde dispărută a Bucureștiului este grădina Scufa, probabil prima

grădină publică din Capitală, înființată la începutul secolului al XIX-lea. Aici

petreceau marii și micii boieri ai Bucureștiului, domnitorii, dar și
personalități ca Anton Pann și Nicolae Filimon.

La intersecţia Căii Plevnei cu bulevardul Regiei, se afla, din 1818, o

grădină publică, probabil prima din oraș, după cum notează bibliotecarul
Emanuel Bădescu, de la Cabinetul de Stampe al Academiei Române, în
revista Bucureștiul Meu Drag.

Grădina Scufa avea o suprafață de circa 5 hectare și, conform unei

descrieri făcute de Harta Blaremberg în 1842, avea în mijloc un rond din
care porneau șase alei.

"Ţinând seama de aprecierile profesorilor Vintilă Mihăilescu și C.C.

Giurescu, partea vestică a orașului era, la începutul secolului al XIX-lea, un
crâmpei din falnicul Codru al Vlăsiei, prin urmare și copacii grădinii lui
Scufa trebuie să fi fost impunători.", explică bibliotecarul.

Grădina era deținută de Ioan Gheorghiu Scufa, de origine grec, care

cumpărase terenul de la vornicul Radu Golescu.

Scufa a fost, timp de 30 de ani, locul în care petreceau bucureștenii, mai

ales personalități ale vremii ca Anton Pann, Nicolae Filimon, dar și boieri
mari și mici și domnitori, după cum adaugă Bădescu. Totodată, o litografie
după un desen de Auguste Raffet, datat 16 iulie 1837, îi prezintă pe soldaţii
și ofiţerii Regimentului 2 dansând în horă în frumoasa grădină.
După canalizarea Dâmboviţei în 1880-1883, pe zona nordică a Grădinii
Scufa cât și în locul Livezii lui Bellu de la fosta Barieră a Podului de
Pământ, este ridicată o fabrică de mobilă. Pe porţiunea sudică a fostei
grădini, s-a construit în epoca lui Dej complexul studenţesc Grozăvești.
După secarea ”bălților Ceșmegiului” dintre anii 1847-1852, sub conducerea
grădinarului peisagist Wilhelm Mayer, s-a realizat a doua grădină publică a
oraşului – Grădina Cişmigiu, fapt ce a contribuit din plin la creșterea
importanței zonei, considerată până acum periferică. De asemenea, cam
tot în acelaşi timp, apar alte două grădini publice ale oraşului, „Grădina cu
cai” și „Grădina lui Giafer”, livadă situată pe Podul de Pământ, vizavi de
biserica Sf. Constantin.

În vestul oraşului vechi, unde se află biserica Sf. Elefterie Vechi, a existat o
vastă zonă împădurită, care se întindea până pe Dealul Cotrocenilor. După
1850, o parte din această zonă verde a devenit grădina Zdrafcu, aflată în
zona actuală a Monumentului Eroilor Sanitari. Către 1870, în grădina
Zdrafcu a fost amenajată o sală mare de dans, sală care găzduia şi un
teatru. Grădina dispare treptat după primul război mondial în urma
lotizărilor cauzate de extinderea oraşului.

În apropierea ei, pe malul celălalt al Dâmboviţei, unde este Facultatea de

Drept se afla grădina Procopoaiei, care urca şi pe Calea Plevnei
 La începutul secolului trecut, în zonă Universităţii, exista o grădină,
“o fâşie îngustă de pământ care se întindea din Strada Academiei
până în B-dul Colţei, lângă Palatul Suţu, actualul Muzeu de Istorie şi
Artă al Muncipiului Bucureşti”, povestete George Potra în “Bucureştii
de ieri”.

Pe locul grădinii Universala, înainte se găsea Biserica Sf. Sava şi Şcoala

Domnească. Biserica a fost demolată în 1873, iar pe o parte a terenului se
construieşte Palatul Universităţii în perioadă 1857-1869, după planurile
arhitectului Alexandru Orăscu. Pe cealaltă parte a terenului se păstrează
grădina, unde de-a lungul timpului au fost instalate mai multe statui în
cinstea unor bărbaţi de seamă. Statuia lui Mihai Viteazu, Ion Heliade
Rădulescu, Gheorghe Lazăr şi Spiru Haret, aşa cum se văd şi astăzi, însă
lipsite de vegetaţie, flori şi alei cu pietriş, pe care se reagaseau bănci din
lemn de stejar, cu picioare din fier, pentru odihnă trecătorilor.

La Raşca era grădină de vară cea mai selectă, în care avea acces decât
societatea aleasă, fiind mai scumpă decât celelalte terase. Grădina a fost
inaugurată în 1860 de cehul Hrstchka, romanizat Raşca, şi se află în zona
unde astăzi se ridică Facultatea de Arhitectură şi o parte din clădirea
Universităţii, respective aripa Facultăţii de Matematică. La Raşca cânta
orchestra lui Louis Wiest, puteai servi o masă rafinată, îngheţată, prăjituri,
bere, vin, cafea, mazagran (cafea la gheaţă) şi erai primit de chelneri în
frac. Iluminatul grădinii se făcea cu sfeşnice de metal în care se infingeau
lumânări.

Grădina Bărăţia se află pe acelaşi loc unde se află şi astăzi Biserica

Bărăţia, în spatele fostului Palat Domnesc. În secolul al- XVII-lea în jurul
bisericii se afla şi o grădină, prima care fusese desenată după principiile
şcolii italiene din Bucureştii de odinioară.

Grădină Oteteleşanu se afla pe Calea Victoriei, în zona în care astăzi

regăsim Palatul Telefoanelor. Terenul aparţinea lui Ioan Otetelişanu, fost
ministru de finanţe în vremea lui Cuza Vodă. Clădirea în propietate de pe
Calea Victoriei a fost închiriată şi transformata în Hotel Frascatti, iar în
grădina de alături s-a ridicat o construcţie cu terasă şi umbrare, unde
funcţionau o berărie, un restaurant şi o cafenea. Pe timp de vară se jucau
piese de teatru în liber, iar iarna, pe un lac artificial, se facea patinaj şi
aveau loc meciuri de hochei. Gradină cu arbori bătrâni a fost în vogă în
perioadă 1860- 1930, iar aici cadrilurile, valsurile şi celalate dansuri ale
epociii făceau furori sub arcuşul lui Weist. „Salonul Oteteleşenilor te
consacra. Spre a fi cineva, oricine trebuia să treacă prin acest salon. Aici
se lansau fetele în lume, aici se lansau tinerii, aici se ţodau intrigile
sentimentale, aici se puneau la cale căsătorii, aici se hotărau şi multe
combinaţii politice”, povesteşte Constantin Bacalbaşa, în “Bucureşcii de
altadată”.
 Asezarea in teren a ulitelor si Podurilor din Bucurestiul anilor 1789-1791
era o adevarata retea de paianjen, multe dintre ele existand si astazi cu alte
denumiri sau chiar cu cele vechi dupa cum erau cunoscute de stramosi
nostri.

In continuare o sa vorbim despre unele dintre ele cu o scurta descriere.

o Podul Mogosoaei (astazi Calea Victoriei) de la capul Podului (Piata
Victoriei) pana la Palatul Postei (în prezent sediul Muzeului Naţional de
Istorie a României).
o Podul Targului de afara* (actuala cale a Mosilor) incepea din fata
puscarii domnesti (aproximativ in locul blocului din dreapta Hanului lui
Manuc) era podit pana unde ar fi azi strada Ardeleni, mergand pana
aproape de actuala strada Stefan cel Mare.
o Podul Calicilor* (actuala cale a Rahovei) era podit de la parta de sus a
fostei curti domnesti (strada Selari) pana ajungea la strada Amurgului de
astazi, disparea si podeaua.
o Podul Belicului * (actuala Serban Voda).
o Podul Vacarestilor *(actuala Calea Vacaresti) pornea din strada
Bratarei mai exact in spatele magazinului Uniri si continua pana la Piata
Sudului, era podit pe o scurta portiune pana in dreptul biserici Sf. Nicolae
din Sarbi astazi demolata era pozitionata cu aproximatie unde este noua
Biblioteca Națională a României.
o Podul de pamant*, cu aproximatie actualele strazi: Domniţa
Anastasia,bulevardul Elisabeta dintre strada Ion Brezoianu (inclusiv) si
piata Mihail Kogalniceanu, urmand in lung Calea Plevnei.
Probabil cel mai important moment al dezvoltării urbanistice a mahalalelor
sus menționate este ”tăierea” (construcția) Bulevardului Elisabeta. Acesta
pleca din dreptul Universității (o continuare a Bulevardului
Academiei/Universităţii, primul din oraș) și ajungea, în vest, până la Strada
Silfidelor (în apropierea Bulevardului Schitu Măgureanu). Necesitatea
acestui obiectiv urbanistic, devenit în perioada interbelică foarte, foarte
cunoscut, a fost îmbunătăţirea circulaţiei între două puncte importante ale
oraşului: Universitatea şi Palatul Cotroceni. Trasarea Bulevardului
Elisabeta se va realiza între anii 1871-1885 până la str. Silfidelor și, în
perioada 1885-1898, este definitivat.

O altă stradă importantă a Mahalalei Livedea Gospod, Strada Grigore

Cobălcescu, ia naștere la începutul secolului XX, între anii1910-1923. În
acestă perioadă se stabilește şi realizează noul traseu al Străzii Berzei.
Astfel, este prevăzut ca traseul reconfigurat al Străzii Berzei să coboare
direct spre sud de la intersecţia cu Strada Ştirbei Vodă până când întâlnea
Calea Plevnei. Vechiul traseu, de la strada Ştirbei Vodă până la Bulevardul
Schitu Măgureanu, va deveni o stradă nouă purtând numele savantului
Grigore Cobălcescu.