Planuri si pozitii

Obiective

• Definirea planurilor şi pozițiilor anatomice descrise ale corpului uman

Poziția anatomică la om

• Este în ortostatism, cu privirea orizontală, cu membrele inferioare alăturate, şoldurile şi genunchi în

extensiune, picioarele în unghi drept față de gambe, cu călcâiele lipite, cu un unghi de 45° între axele
picioarelor, iar membrele superioare, pe lângă părțile laterale ale trunchiului, cu coatele extinse şi
antebrațele în supinație; palmele şi degetele extinse privesc înainte.

• poziția ”zero” sau poziția ”neutră”

• în goniometrie reprezintă ”poziția de start” (există şi excepții).

Postura

• ”Postura acompaniază mişcarea ca o umbră”(Sherrington 1931).

• Activitatea posturală este automată şi specifică unei anumite mişcări.

• Postura este considerată ca un răspuns neuromuscular cu scopul menținerii echilibrului corpului.

Echilibrul

• Se consideră că un corp este în echilibru, atunci când suma tuturor forțelor care acționează asupra
acestuia este ”zero”.

• Echilibrul şi stabilitatea unui corp nu sunt termeni sinonimi.

• Un sistem este stabil numai atunci când, perturbându-i echilibrul, acesta se reîntoarce la poziția de
echilibru fără să cadă.

• Stabilitatea este invers proporțională cu înălțimea centrului de greutate al corpului şi direct proporțională
cu mărimea bazei de susținere.

Controlul postural

• Menținerea în poziție dreaptă, echilibrată, reprezintă, la om, scopul principal al controlului postural.

• Se realizează prin feed-back-ul informațiilor somatosenzitive, vestibulare şi vizuale.

• Important în redresarea posturală şi stabilitatea întregului corp este trunchiului.

• Activitatea posturală nu se referă numai la întregul corp, ci şi la orientarea unui segment sau a mai multor
segmente ale corpului, mai ales atunci când poziția membrului este sub influența gravitației.

Ortostatism

• Poziția verticală, specifică omului, se caracterizează prin stațiunea bipedă, unde baza de susținere este
de forma unui trapez isoscel, format de axele picioarelor aşezate cu călcâiele apropiate; între axele lungi ale
picioarelor se realizează un unghi de 45°. (Betes, A. şc. 1996)
Ortostatism

• Menținerea acestei poziții se realizează printr-o serie de reflexe posturale (22% metabolism):

• muşchii ischiogambieri împiedică flexiunea coapsei,

• cvdricepsul femural menține gamba în extensiune,

• tricepsul sural susține gamba să se flecteze pe picior.

• dreptul abdominal, împiedică trunchiul să cadă înapoi

• muşchilor vertebrali, împiedică trunchiul să cadă înainte.

• muşchii cefei opresc capul şi gâtul să se încline înainte.

Clinostatism

• Poziția orizontală în care corpul uman ia contact cu o suprafață rigidă situată în plan orizontal.

• În clinostatism, în funcție de partea corpului uman care ia contact cu suprafața orizontală, se descriu:

– Decubit costal – Decubit ventral – Decubit dorsal

Aşezat

• În poziția şezând, corpul se sprijină pe tuberozitățile ischiadice şi pe fața posterioară a coapselor atunci
când gambele atârnă sau pe tuberozitățile ischiadice şi pe tălpile picioarelor.

• Poziția centrului de greutate coboară până la nivelul vertebrelor L4-L5, iar proiecția acestuia este
deplasată posterior, în interiorul bazei de susținere.

Planurile descrise ale corpului

• În raport cu orientarea față de poziția anatomică, se descriu trei categorii principale de planuri anatomice:
–Sagital –Frontal –Transversal

Centrul de greutate

• Dacă se utilizează un fir cu plumb, acesta trece prin (proiecția centrului de greutate):

– fața vertebrei L2,

– posterior de articulația coxofemurală,

– înapoia axei transversale a genunchiului,

– înaintea articulației talocrurale şi

– cade în mijlocul bazei de susținere.

• Centrul de greutate al corpului nu ocupă o poziție fixă, acesta variind de la un individ la altul, de la o
poziție la alta şi de la o secvență a mişcării la alta.

Planul general de analiză a pozițiilor

• În analiza unei anumite poziții se utilizează un plan general care include:

– denumirea poziției,

– poziția segmentelor,

– baza de susținere,

– poziția centrului de greutate,

– menținerea echilibrului şi rolul reflexelor posturale,

– raporturile axelor biomecanice ale segmentelor,

– pârghiile osteoarticulare,

– grupurile musculare în activitate statică,

– variantele poziției.

Poziția segmentelor

• Din totalitatea pozițiilor adoptate de diversele segmente ale corpului rezultă poziția fundamentală
respectivă, a cărei descriere anatomică depinde de biomecanica segmentelor şi de descrierea acesteia.

Baza de susținere

• Este o suprafață de forme geometrice variabile delimitate de marginile laterale sau de punctele prin care
segmentele corpului omenesc iau contact cu suprafața de sprijin.

• Cu cât baza de susținere este mai mare, cu atât menținerea echilibrului este mai uşoară, iar cu cât aceasta
se micşorează mai mult, menținerea echilibrului devine mai dificilă.

Poziția centrului de greutate

• Corpul omenesc nu are o densitate uniformă şi este alcătuit din segmente care iau cele mai diverse
poziții, din acest motiv, centrul de greutate al corpului nu ocupă o poziție fixă, ci variabilă în raport cu
deplasarea.

• Pentru determinarea locului centrului de greutate al corpului în diverse poziții, s-a luat în considerare
greutatea diferitelor segmente, într-o poziție oarecare, stabilindu-se poziția centrului de greutate al
segmentelor în diverse atitudini.

Menținerea echilibrului

• Se realizează prin mecanisme reflexe statice, de postură.

• Stabilitatea poziției este cu atât mai mare cu cât proiecția centrului de greutate este mai apropiată de
centrul bazei de susținere şi menținută la acest nivel prin reflexe posturale.

Stabilizarea pasivă

• În menținerea unei posturi intră în acțiune şi factori de stabilizare pasivă:

– echilibrul intrinsec al coloanei vertebrale, ligamentele,

– capsulele unor articulații aflate în hiperextensiune,

– intrarea în contact a unor segmente osoase care limitează sau blochează mişcarea.

Variantele poziției

• Orice poziție fundamentală poate prezenta variante legate de caracteristicile individuale ale subiectului,
talent, fantezie, etc.

• În raport cu incidența axei mediosagitale a corpului față de sol, pozițiile pot fi împărțite în:

– Poziții verticale, cu sprijinul pe extremități:

• în ortostatism, pe fețele plantare ale picioarelor

• pe mâini, pe fețele palmare ale mâinilor;

– Poziții orizontale în care sprijinul pe sol se realizează pe una din fețele corpului (decubit dorsal, ventral şi
lateral);

– Poziții înclinate, sprijinul atât pe membrele superioare ca şi pe cele inferioare

Direcții anatomice

• Descrierea direcțiilor anatomice se face întotdeauna în raport cu corpul în poziția zero :

– Superior (cranial): spre cap sau mai sus decât o altă structură anatomică;

– Inferior (caudal): în direcție opusă capului, mai jos decât o altă structură anatomică;

– Anterior: spre partea anterioară a corpului;

– Posterior: spre partea posterioară a corpului;

– Medial: situat spre linia medială a corpului;

– Lateral: departe de linia medială;

– Proximal: spre linia medială, de punctul de origine;

– Distal: departe de linia medială sau de punctul de origine (se foloseşte doar în descrierea membrelor)

Axele de mişcare

• Axul sagital

– Se află în planul sagital, este orizontal şi are o direcție anteroposterioră; mişcările de abducție-adducție

Axul frontal

• Se află în planul frontal, este orizontal de la stânga la dreapta; mişcările de flexie-extensie folosesc acest
ax de mişcare în plan sagital (Betes, A. şc., 1996)

Axul longitudinal
• Este un ax vertical şi se întinde pe direcŃia cranial-caudală; mişcările de rotație medială-laterală folosesc
acest ax de mişcare în plan transversal (Betes, A. şc.1996) folosesc acest ax de mişcare în plan frontal.
(Betes, A. şc.1996)