ÎNOT TERAPEUTIC

Conf. dr. Nicolae Horațiu POP

 Obiective

• Definirea planurilor şi pozițiilor

anatomice descrise ale corpului
uman
Poziția anatomică la om
• Este în ortostatism, cu privirea orizontală, cu
membrele inferioare alăturate, şoldurile şi
genunchi în extensiune, picioarele în unghi drept
față de gambe, cu călcâiele lipite, cu un unghi de
45° între axele picioarelor, iar membrele
superioare, pe lângă părțile laterale ale
trunchiului, cu coatele extinse şi antebrațele în
supinație; palmele şi degetele extinse privesc
înainte.
• poziția ”zero” sau poziția ”neutră”
• în goniometrie reprezintă ”poziția de start” (există
şi excepții).
Postura
• ”Postura acompaniază mişcarea ca o
umbră”(Sherrington 1931).

•
Activitatea posturală este automată şi

specifică unei anumite mişcări.

•
Postura este considerată ca un răspuns

neuromuscular cu scopul menținerii
echilibrului corpului.
Echilibrul
• Se consideră că un corp este în echilibru, atunci
când suma tuturor forțelor care acționează asupra
acestuia este ”zero”.
• Echilibrul şi stabilitatea unui corp nu sunt termeni
sinonimi.
• Un sistem este stabil numai atunci când,
perturbându-i echilibrul, acesta se reîntoarce la
poziția de echilibru fără să cadă.
• Stabilitatea este invers proporțională cu înălțimea
centrului de greutate al corpului şi direct
proporțională cu mărimea bazei de susținere.
Controlul postural
• Menținerea în poziție dreaptă, echilibrată,
reprezintă, la om, scopul principal al controlului
postural.
• Se realizează prin feed-back-ul informațiilor
somatosenzitive, vestibulare şi vizuale.
• Important în redresarea posturală şi stabilitatea
întregului corp este trunchiului.
• Activitatea posturală nu se referă numai la
întregul corp, ci şi la orientarea unui segment sau
a mai multor segmente ale corpului, mai ales
atunci când poziția membrului este sub influența
gravitației.
Ortostatism

• Poziția verticală, specifică omului, se

caracterizează prin stațiunea bipedă,
unde baza de susținere este de forma
unui trapez isoscel, format de axele
picioarelor aşezate cu călcâiele
apropiate; între axele lungi ale
picioarelor se realizează un unghi de
45°. (Betes, A. şc. 1996)
Ortostatism
• Menținerea acestei poziții se realizează printr-o
serie de reflexe posturale (22% metabolism):
• muşchii ischiogambieri împiedică flexiunea coapsei,
• cvdricepsul femural menține gamba în extensiune,
• tricepsul sural susține gamba să se flecteze pe
picior.
• dreptul abdominal, împiedică trunchiul să cadă
înapoi
• muşchilor vertebrali, împiedică trunchiul să cadă
înainte.
• muşchii cefei opresc capul şi gâtul să se încline
înainte.
Clinostatism
• Poziția orizontală în care corpul uman ia contact
cu o suprafață rigidă situată în plan orizontal.

• În clinostatism, în funcție de partea corpului uman

care ia contact cu suprafața orizontală, se
descriu:

– Decubit costal
– Decubit ventral
– Decubit dorsal
Aşezat
• În poziția şezând, corpul se sprijină pe
tuberozitățile ischiadice şi pe fața
posterioară a coapselor atunci când
gambele atârnă sau pe tuberozitățile
ischiadice şi pe tălpile picioarelor.

• Poziția centrului de greutate coboară până

la nivelul vertebrelor L4-L5, iar proiecția
acestuia este deplasată posterior, în
interiorul bazei de susținere.
Planurile descrise ale corpului
• În raport cu orientarea față de poziția
anatomică, se descriu trei categorii
principale de planuri anatomice:

–Sagital
–Frontal
–Transversal
Centrul de greutate
• Dacă se utilizează un fir cu plumb, acesta trece
prin (proiecția centrului de greutate):

– fața vertebrei L2,

– posterior de articulația coxofemurală,
– înapoia axei transversale a genunchiului,
– înaintea articulației talocrurale şi
– cade în mijlocul bazei de susținere.

• Centrul de greutate al corpului nu ocupă o poziție

fixă, acesta variind de la un individ la altul, de la o
poziție la alta şi de la o secvență a mişcării la alta.
Planul general de analiză a
pozițiilor
• În analiza unei anumite poziții se utilizează un
plan general care include:

– denumirea poziției,
– poziția segmentelor,
– baza de susținere,
– poziția centrului de greutate,
– menținerea echilibrului şi rolul reflexelor posturale,
– raporturile axelor biomecanice ale segmentelor,
– pârghiile osteoarticulare,
– grupurile musculare în activitate statică,
– variantele poziției.
Poziția segmentelor

• Din totalitatea pozițiilor adoptate de

diversele segmente ale corpului
rezultă poziția fundamentală
respectivă, a cărei descriere
anatomică depinde de biomecanica
segmentelor şi de descrierea acesteia.
Baza de susținere
• Este o suprafață de forme geometrice
variabile delimitate de marginile
laterale sau de punctele prin care
segmentele corpului omenesc iau
contact cu suprafața de sprijin.
• Cu cât baza de susținere este mai
mare, cu atât menținerea echilibrului
este mai uşoară, iar cu cât aceasta se
micşorează mai mult, menținerea
echilibrului devine mai dificilă.
Poziția centrului de greutate
• Corpul omenesc nu are o densitate uniformă şi este
alcătuit din segmente care iau cele mai diverse
poziții, din acest motiv, centrul de greutate al
corpului nu ocupă o poziție fixă, ci variabilă în raport
cu deplasarea.

• Pentru determinarea locului centrului de greutate al

corpului în diverse poziții, s-a luat în considerare
greutatea diferitelor segmente, într-o poziție
oarecare, stabilindu-se poziția centrului de greutate
al segmentelor în diverse atitudini.
Menținerea echilibrului

• Se realizează prin mecanisme reflexe

statice, de postură.

• Stabilitatea poziției este cu atât mai mare cu

cât proiecția centrului de greutate este mai
apropiată de centrul bazei de susținere şi
menținută la acest nivel prin reflexe
posturale.
Stabilizarea pasivă

• În menținerea unei posturi intră în acțiune şi

factori de stabilizare pasivă:

– echilibrul intrinsec al coloanei vertebrale, ligamentele,

– capsulele unor articulații aflate în hiperextensiune,

– intrarea în contact a unor segmente osoase care

limitează sau blochează mişcarea.
Variantele poziției
• Orice poziție fundamentală poate prezenta
variante legate de caracteristicile individuale ale
subiectului, talent, fantezie, etc.
• În raport cu incidența axei mediosagitale a
corpului față de sol, pozițiile pot fi împărțite în:
– Poziții verticale, cu sprijinul pe extremități:
• în ortostatism, pe fețele plantare ale picioarelor
• pe mâini, pe fețele palmare ale mâinilor;
– Poziții orizontale în care sprijinul pe sol se
realizează pe una din fețele corpului (decubit dorsal,
ventral şi lateral);
– Poziții înclinate, sprijinul atât pe membrele
superioare ca şi pe cele inferioare
Direcții anatomice
• Descrierea direcțiilor anatomice se face
întotdeauna în raport cu corpul în poziția zero :
– Superior (cranial): spre cap sau mai sus decât o altă
structură anatomică;
– Inferior (caudal): în direcție opusă capului, mai jos
decât o altă structură anatomică;
– Anterior: spre partea anterioară a corpului;
– Posterior: spre partea posterioară a corpului;
– Medial: situat spre linia medială a corpului;
– Lateral: departe de linia medială;
– Proximal: spre linia medială, de punctul de origine;
– Distal: departe de linia medială sau de punctul de
origine (se foloseşte doar în descrierea membrelor)
Axele de mişcare

• Axul sagital
– Se află în planul sagital, este orizontal şi
are o direcție anteroposterioră; mişcările
de abducție-adducție folosesc acest ax
de mişcare în plan frontal. (Betes, A.
şc.1996)
Axul frontal

• Se află în planul frontal, este orizontal

de la stânga la dreapta; mişcările de
flexie-extensie folosesc acest ax de
mişcare în plan sagital (Betes, A. şc.,
1996)
Axul longitudinal

• Este un ax vertical şi se întinde pe

direcŃia cranial-caudală; mişcările de
rotație medială-laterală folosesc acest
ax de mişcare în plan transversal
(Betes, A. şc.1996)