Sunteți pe pagina 1din 3

1. Cum te cheamă?

Materiale necesare: fără

Jocul se va desfăşura într-un ritm rapid. Participan- ţii se plimbă prin sală până când animatorul strigă o
cifră. Atunci ei vor forma grupuri din numărul respectiv de persoane şi îşi vor spune prenumele în cadrul
grupurilor formate. Acţiunea se repetă de mai multe ori.

2. Întreaga sală-şi strânge mâna

Materiale necesare: fără

Ajută grupul să formeze 2 cercuri concentrice jurul cercului mari – unul în interiorul altuia. Participanţii
din cercul intern se întorc cu faţa la participanţii din cercul exterior, se prezintă repede şi dau călduros
mâna. Cercul extern se roteşte mereu spre stânga şi cercul intern se mişcă spre dreapta până când toţi
participanţii se reîntâlnesc.

3. Prinde mingea!

Materiale necesare: o minge

Jocul va decurge rapid. Participanţii stau, formând un cerc. Un voluntar care stă în centru aruncă mingea
în sus, spunând un prenume, apoi intră repede în cerc. Persoana numită va prinde mingea, înainte ca
aceasta să cadă jos şi va repeta procedura. Jocul continuă până când toţi au prins mingea cel puţin o
dată.

4. Acesta este prietenul meu

Materiale necesare: fără

Participanţii formează un cerc ţinându-se de mâini. Cineva începe jocul, prezentând persoana din stânga
sa, spunând „Acesta este prietenul meu X” şi când îi pronunţă prenumele, ridică mâna prietenului său.
Jocul continuă până când toate persoanele sunt prezentate.

5. Eu am secrete

Materiale necesare: fără

Participanţii formează perechi cu o persoană pe care o cunoaşte mai puţin. Ei se vor prezenta şi vor
spune diferite lucruri despre sine, printre care şi 2- 3 „secrete” – lucruri pe care nimeni din grup nu le
cunoaşte. Când sunt gata, roagă participanţii să- şi prezinte partenerul şi unul din „secretele” sale.
Rezervează câte 50-60 de secunde pentru fiecare prezentare. Asigură-te că nimeni nu se va simţi forţat
în vreun fel să dezvăluie lucrurile pe care nu le doreşte.
6. Ce avem în comun

Materiale necesare: o listă pregătită de animator

Animatorul pregăteşte din timp o listă cu lucruri / caracteristici pe care participanţii le-ar putea avea în
comun de exemplu „au fraţi / surori”, „au ciorapi de culoare neagră”, „vorbesc mult la telefon”, „le place
fotbalul” etc. Atunci când animatorul citeşte o caracteristică de pe listă, de exemplu, „citesc regulat
ziare”, toţi cei care o fac, se deplasează într-un anumit spaţiu al sălii, iar ceilalţi – în alt spaţiu. Când s-au
format grupurile, animatorul citeşte următoarea caracteristică.

7. Siluete pe perete

Materiale necesare: foi de flipchart, set de carioci pentru fiecare

Participanţii formează perechi. Partenerii lipesc o foaie de hârtie pe un perete şi, în perechi, îşi
desenează unul altuia silueta. Apoi le colorează şi scriu sau desenează alături câteva lucruri pe care le-au
aflat unii despre alţii. Pe rând, perechile se prezintă tuturor membrilor grupului.

8. Socializarea

Materiale necesare: un tablou colorat (afiş etc.) din carton de format aproximativ A2, tăiat sau rupt în
vreo 30 bucăţi cu contur neregulat.

Regulile jocului: instructorul va ascunde bucăţile tabloului înainte de începerea lecţiei, prin diverse locuri
din sală. După ce sosesc participanţii, se anunţă că prima lor sarcină este să găsească toate bucăţile şi să
colaboreze la reconstituirea imaginii.

Variante: fiecare participant caută o bucată componentă şi când o găseşte, o depune pe masa unde se
reconstruieşte tabloul, spunându-şi numele, eventual ceva despre cuvântul aflat, sau bucata găsită.

9. Petrecerea

Materiale necesare: fără.

Regulile jocului: instructorul alege un jucător şi anunţă grupului că “azi este ziua de naştere a lui cutare
(numele jucătorului ales)”. Toţi participanţii au fost invitaţi la “petrecerea” organizată de sărbătorit, dar
nu se cunosc între ei. În calitatea de gazdă, “sărbătoritul” trebuie să-i prezinte cumva pe unii altora,
conform regulilor de politeţe. El este însărcinat ca în trei minute (sau alt termen, corespunzător mărimii
grupului) să verifice că, pe rând, toţi “oaspeţii” îşi spun numele, îşi dau mâna şi se arată bucuroşi de
cunoştinţă. Poate începe cu un participant pe care-l cunoaşte şi pe care-l prezintă unui participant
necunoscut de el, după care continuă, din aproape în aproape.

10. Trenul numelor

Materiale necesare: fără.

Regulile jocului: participanţii formează un cerc, stând cu faţă spre centru. Instructorul alege un jucător
pentru a fi “locomotiva”. Acesta se fâţâie de-a lungul cercului, prin faţa jucătorilor, până se opreşte în
faţa unuia, căruia îi spune: “bună, eu sunt Cornel; pe tine cum te cheamă?”. Acesta va răspunde: “bună
Cornel, eu sunt Vlad”. “Locomotiva” va repeta cu voce tare numele nou aflat, de trei ori: “Vlad, Vlad,
Vlad!”, făcând gesturi glumeţe (îşi agită braţele şi picioarele, ca semaforul etc.). Apoi Cornel se întoarce
cu spatele iar Vlad îl apucă cu mâinile de talie, devenind “vagonul poştal”. Trenuleţul porneşte în jurul
cercului şi se opreşte în faţa altui participant, căruia îi anunţă numele “locomotivei” (eu sunt Cornel), al
“vagonului poştal” (eu sunt Vlad), şi apoi îl întreabă cum îl cheamă. După ce află, trenuleţul repetă în cor
de trei ori noul nume, făcând gesturi hazlii. De data asta noul jucător devine “locomotiva”, fiind apucat
de Vlad cu mâinile de talie, iar Cornel devine “vagon” şi se agaţă de talia lui Vlad. Se
continuă până ce toţi jucătorii se ataşează trenului, fiecare devenind pe rând “locomotivă”.
Indicaţii pentru instructor: pentru început alege un jucător mai dezinhibat, căruia să nu-i fie ruşine să
ţipe şi să se strâmbe în faţa celorlalţi, mai întâi în rolul de “locomotivă”, apoi în cel de “ultimul vagon”.

11. Îmbrăţişează vecinul

Materiale necesare: fără.


Regulile jocului: instructorul comandă jucătorilor să facă cunoştinţă, apoi să se îmbrăţişeze cu vecinul.
Dacă jucătorii stau în cerc, vecinii sunt cei din stânga şi dreapta (total 2). În cazul unei formaţii cu rânduri
şi coloane, vecinii vor fi: cel din faţă, din spate, din stânga, dreapta, faţă - stânga, faţă – dreapta, spate –
stânga, spate – dreapta (total 8).

12. Cercuri concentrice

Materiale necesare: un casetofon, sau un chitarist, sau fără.

Regulile jocului: grupul se împarte în două grupe egale, care formează două cercuri concentrice. Jucătorii
din cercul exterior au feţele spre interior, ceilalţi spre exterior, fiecare jucător dintr-un cerc având un
corespondent în faţa sa din celălalt cerc. Cele două cercuri pornesc să se mişte pe muzică, sau la
comanda instructorului, cercul exterior în sensul acelor de ceasornic, cercul interior în sens invers.
Deplasarea se face cu viteză mică, iar în momentul trecerii prin faţa unui partener, cei doi îşi ating
palmele şi spun ”salut”. Când muzica se opreşte, sau instructorul dă comanda “stop”, cele două cercuri
se opresc şi toţi jucătorii se îmbrăţişează cu cel de vizavi, apoi încep să vorbească: se prezintă, schimbă
informaţii despre ei etc. După câtva timp, muzica porneşte din nou, sau instructorul comandă “porniţi”,
şi jocul continuă la fel ca mai înainte.

13. Atinge cutia sau balonul

Materiale necesare: o sticlă mare din plastic, sau o minge mare etc.

Regulile jocului: jucătorii se adună în jurul obiectului, aşezat pe sol. Scopul este ca toţi să atingă în
acelaşi timp obiectul cu o anumită parte a corpului (care se indică, de exemplu: deget, deget de la picior,
genunchi,cot, umăr etc.).
Variante: grupa va transporta obiectul, susţinut de apăsarea extremităţilor respective ale corpurilor
jucătorilor, până într-un loc indicat dinainte, situat la vreo 4-6 m. Indicaţii pentru instructor: dacă grupul
e prea numeros, va fi împărţit în grupe mai mici.

S-ar putea să vă placă și