FOAIA DE OBSERVATIE

1. Nume, prenume, vârstă, sex, studii, starea civilă, domiciliu, profesia, locul de muncă,
internări anterioare, data internării actuale, cine a soliciat internarea.
2. Motivele internării, semne de violentă corporală:
 Se notează cuvintele pacientului
 Date de la familie
 Date de la prieteni, poliţie, vecini etc.

3. Implicaţii judiciare
4. ANTECEDENTE PERSONALE FIZIOLOGICE
ANTECENDE PERSONALE PATOLOGICE
ANTECENDENTE HEREDO-COLATERALE
5. ISTORICUL BOLII:
 Descrierea simptomelor şi cronologia acestora
 Durată, debut, intensitate, periodicitate, factori declanşatori
 Factori agravanţi sau protectivi
 Intervenţii terapeutice anterioare

6. EXAMEN SOMATIC
7. EXAMEN PSIHIATRIC
a. Psihodiagnosticul expresiei: atitudine, ţinuta vestimentară, privirea, vocea, mimica,
pantomimica
b. Funcția de cunoaștere: senzaţia, percepţia, atenţie, memoria, gândirea, imaginaţia
c. Funcția afectiv-motivațională: dispoziţia, emoţia, sentimente, pasiune, instincte
(alimentar, sexual, de apărare, matern), somn
d. Funcții efectorii: voinţa, activitatea, condiute motorii
e. Funcții de sinteză: temperament, caracter, conştiinţă, personalitate, intelect.
8. EXAMEN PSIHOLOGIC
9. ANALIZE DE LABOARTOR
10. ALTE ANALIZE
11. TRATAMENT

CLASIFICAREA ICD 10
1. Tulburări psihice organice
2. Tulburări psihice cauzate de substanţe psihoactive
3. Schizofrenia, tulburarea schizotipală şi tulburările delirante
4. Tulburările afective
5. Tulburările nevrotice, legate de stres şi somatoforme
6. Sindroame comportamentale asociate cu dereglări psihologice şi factori fizici
7. Tulburările de personalitate ale adultului
8. Retardul mintal
9. Tulburări ale dezvoltării psihologice
10. Tulburări de comportament şi emoţionale cu debut în copilărie şi adolescenţă

Clasificarea clasica (Kraepelin)

1
 1. Tulburari la limita cu normalitatea
2. Tulburari psihice majore

Tulburari la limita cu normalitatea

 Nevrozele
 Neurastenia
 Nevroza obsesivo-fobica
 Isteria
 Nevrozele mixte (motorii)
 Psihopatiile (tulb de personalitate)
 Schizoida
 Epileptoida
 Paranoic
 Impulsiv
 Anankast
 Histrionic
 Oligofrenia gr. I

Tulburari psihice majore

 Oligofreniile gr. II si III
 Psihozele
o Endogene
 Schizofrenia, PMD, paranoia, parafrenia
o Exogene
 Factori fizici, chimici, infectiosi, carentiali etc.
o Endo-exogene
 Postpartum, b. endocrine, epilepsie etc.
 Dementele
o Alzheimer, b. Pick.

EXAMEN PSIHIC

 Psihodiagnosticul expresiei:
atitudine: cooperantă, indiferentă, preocupată, schimbătoare
ţinuta vestimentară: îngrijită sau nu, excentrică
privirea: fixă, atentă, vioaie, mirată
vocea: joasă, monotonă sau cu tonalitate înaltă, tare
mimica: mobilă, fixă, anxioasă, indiferentă

 Funcția de cunoaștere: senzatia, perceptia, atentia,memoria, gandirea,

imaginatia

2
 Senzația
o Senzatia este cunoasterea unei însuşiri separate a unui obiect sau fenomen, în
momentul când acesta acţionează asupra unui organ senzorial. Izolarea unui
aspect al realităţii se datorează faptului că există organe de simţ diferenţiate,
specializate pentru a recepţiona, în condiţii optime, o anume categorie de
excitaţii. În realitate, senzaţia presupune nu doar un organ senzorial, ci un
intreg aparat, denumit de I.P. Pavlov „analizator". Acesta se compune din
organul senzorial, nervul aferent (senzorial) si o regiune corespunzatoare din
scoarta cerebrala (zona de proiectie).
o Act psihic elementar “monomodal” de realizare a imaginii singulare a unor
însuşiri ale obiectelor şi fenomenelor lumii materiale asupra organelor de
simţ
o Excitaţie à Analizatori: intero-, extero-proprioceptivi à Scoarţa cerebrală =
senzaţie
o O clasificare cuprinzatoare imparte senzatiile in 3 grupe: a) exteroceptive,
cele ce furnizeaza informatii cu privire la obiectele exterioare noua; b)
interoceptive, privind modificari in starea interna a corpului; c)
proprioceptive, referitoare la pozitia si miscarea corpului nostru. inainte de a
trece la studiul senzatiilor exteroceptive, care ne ghideaza comportamentul in
orice moment, sa aducem cateva precizari cu privire la celelalte doua
categorii mai putin cunoscute, desi sunt si ele prezente tot timpul.
o Senzatiile interoceptive mai sunt denumite si „organice", „viscerale" sau
„cenestezice".
o Senzatiile proprioceptive pot fi impartite in 3 categorii: a) somatoestezia
(cunoasterea pozitiei membrelor); b) kinestezia (informatii despre miscarea
membrelor), c) senzatiile statice, care ne fac deplin constienti de pozitia
capului si a corpului in spatiu.
o Cat priveste senzatiile exteroceptive, ele sunt mai variate si au putut fi
studiate mai amanuntit. A. Senzatiile tactile sunt provocate de receptorii aflati
in piele. Exista patru feluri de asemenea senzatii. a) Senzatii de contact si
presiune. b) Senzatiile de durere isi au originea in terminatiile libere ale
nervilor senzoriali, aflate in piele. c) Senzatiile de temperatura.
o Toti receptorii senzitivi din piele trimit excitatiile, prin nervii senzitivi, in cortex
(trecand prin bulb si talamus). Exista o importanta arie senzitiva in spatele
scizurii lui Rolando (in circumvolutiunea centrala posterioara). Acolo vom gasi
o proiectie rasturnata a senzorilor din piele. Suprafata corespunzatoare lor
este proportionala cu numarul organelor senzoriale din piele, si nu cu
suprafata pielii. Deci pentru degetele mainii vom gasi o suprafata mare, pe
cand pentru spate si abdomen, una mult mai mica.

3
o Senzatiile gustative apar datorita exercitarii mugurilor gustativi (in care sunt
grupate 2 pana la 12 celule gustative). Acestia sunt plasati in papilele
gustative, care sunt de mai multe feluri: circumvolate, fungiforme, foliate si
sunt distribuite pe suprafata limbii in special, dar si pe laringe, pe faringe, pe
stalpii amigdalieni anteriori. Exista patru categorii distincte de senzatii
gustative : dulci, amare, acre si sarate Suprafata limbii este inegal sensibila la
aceste gusturi: dulcele se produce mai ales pe varful limbii, saratul pe partea
ei anterioara, amarul la baza ei, iar acrul pe margini. Unii autori adauga gustul
alcalin (lesios) si gustul metalic. Fiecareia din cele 4 feluri de senzatii gustative
ii corespunde cate o grupa de substante : acizii provoaca senzatia de acru,
clorurile sunt sarate, zaharurile sunt dulci, dar exista si exceptii: zaharina are o
structura foarte diferita de cea a zaharului, si totusi este extrem de dulce.
o Organul mirosului este constituit din mucoasa olfactiva, aflata in treimea
posteri-oara a foselor nazale, in care se gasesc celulele nervoase olfactive.
Mirosul este provocat de particulele gazoase emanate de catre corpurile
mirositoare. Emanatia e dovedita prin aceea ca acestea isi pierd, treptat, din
greutate. Senzatiile olfactive apar cand aerul continand asemenea particule se
misca pe suprafata mucoasei. Am observat cu totii cum cainele inspira si
expira repede cand vrea sa recunoasca prin miros un obiect (ca fiind
comestibil sau nu). Sensibilitatea mirosului este foarte mare. In unele cazuri
este suficienta existenta a 1/1000 dintr-un miligram, la un litru de aer, pentru
a provoca o senzatie. Cantitatea necesara depinde insa de natura substantei,
fiindca e nevoie de 1000 de ori mai mult camfor in aer decat vanilina pentru a
fi detectat. Senzatiile olfactive se amesteca si cu cele de durere: mirosurile
usturatoare (amoniacul, acizii concentrati) irita mucoasa nazala; ele se pot
imbina si cu gustul - exista parfumuri dulci ori amarui, datorita existentei de
receptori gustativi pe faringe. Clasificarea mirosurilor e foarte dificila. Henning
a propus impartirea lor in 6 categorii: 1) parfumate (florile); 2) eterate
(fructele); 3) aromatice (mirosul de marar sau cel de piper); 4) balsamice
(rasinoasele, camforul); 5) empireumatice (gudronul, piridina); 6) putrede,
respingatoare (sulfura de carbon, hidrogenul sulfurat, mirosurile rancede).
Aceasta clasificare nu e acceptata unanim ; varietatea mirosurilor fiind foarte
mare, unele sunt greu de inclus intr-una din aceste sase grupe. Totusi pare sa
existe o specializare a celulelor olfactive, deoarece, cand o persoana isi pierde
temporar mirosul, sensibilitatea olfactiva nu se reface la toate mirosurile
dintr-o data.
o Auzul are la baza un complex organ senzorial, compus din urechea externa,
cea medie si urechea interna. Partea sensibila la sunete e constituita din
melcul membra-nos aflat in interiorul melcului osos al urechii interne.
Peretele melcului membranos formeaza membrana bazilara, care se compune
din 50.000 fibre de lungime descrescanda si e in relatie cu organul lui Corti, ce

4
 contine celulele senzoriale auditive. Acestea, prin intermediul ganglionului
spiral, comunica informatiile de natura acustica ramurii cochleare a nervului
acustico-vestibular. Partea din cortex unde ajung excitatiile din ureche se afla
in lobul temporal. Pentru a percepe un sunet e nevoie ca vibratia lui sa aiba o
frecventa intre 16 si 20.000 perioade pe secunda. Maximum de sensibilitate
auditiva corespunde frecventei de 1.000 vibratii pe secunda. Unele animale
(delfinul, liliacul, insectele) percep si sunetele cu frecventa mai mare :
ultrasunetele, ajungand pana la 80.000 de perioade
o Se pot deosebi sunetele muzicale, produse prin vibratii periodice, regulate, de
zgomote, cu vibratii aperiodice, neregulate. Sunetele muzicale au 3 calitati:
inaltimea, depinzand de frecventa perioadelor, intensitatea, depinzand de
amplitudinea, marimea oscilatiilor si timbrul, prin care recunoastem
instrumentul ce produce un anumit sunet. Timbrul se bazeaza pe faptul ca un
sunet muzical, pe langa tonul dominant, este insotit si de altele mai slabe,
suplimentare. Acestea modifica forma vibratiei undei sonore. Sunetele mai
slabe sunt numite „armonice" si au, de obicei, o frecventa de cateva ori mai
mare decat cea a sunetului fundamental.
o Auzul este un simt extrem de important, fiindca, pe de o parte, ne da
informatii privind fenomene foarte indepartate, iar, pe de alta, deoarece prin
el intelegem vorbirea celorlalti, asigurandu-se astfel comunicarea si
colaborarea intre oameni.

 Percepția:
= Procese senzoriale elementare, care se disting prin sintetism, unitate şi integritate, ele
redând realitatea obiectuală în imagini de ansamblu
 Multimodală – însuşiri multiple ale obiectelor lumii externe.
 Modificări:
 Cantitative: hipo-, hiperestezia.
 Calitative: iluzii, halucinaţii.

Perceptia consta intr-o cunoastere a obiectelor si fenomenelor in integritatea lor

si in momentul cand ele actioneaza asupra organelor senzoriale. Spre deosebire de
senzatie, care reda o insusire izolata a unui obiect, perceptia realizeaza o impresie
globala, o cunoastere a obiectelor in intregime, in unitatea lor reala. Perceptia
constituie un act de sesizare a realitatii concrete. Se pot descrie doua conduite
principale: identificarea si discriminarea.

 HIPERESTEZIE: creşterea intensităţii senzaţiilor şi percepţiilor

5
  Surmenaj, debutul unor boli infecto-contagioase, afecţiuni psihice, b.
Basedow.
 Cenestopatiile: senzaţii penibile difuze, cu sediu variabil, care apar fără o
modificare organică evidenţiabilă.

 HIPOESTEZIA:
 Stări reactive acute, isterie, oligofrenii, sch, tulburări de conştiinţă.

ILUZII
= Orice eroare cognitivă sau perceptivă.
 Mecanism:
 Proiectarea imaginarului şi a inconştientului în actul perceptiv
 Prelucrarea eronată a imaginilor percepute
 Iluzii fiziologice
 Iluzii patologice:
 Veridice
 Interpretare delirantă
 Generate de un excitant real

 VIZUALE:
 Metamorfopsii: deformarea obiectelor şi a spaţiului perceput
 Macropsie, micropsie, dismegalopsie (largi, alungite)
 Porropsia (mai apropiate sau mai îndepărtate)
 Pareidolie (interpretare imaginativă)
 Falsele recunoaşteri (identificarea greşită a diverselor persoane): déjà vu, deja
connu, deja vecu, jamais vu.
 Iluzia sosiilor: sdr. discordante
 AUDITIVE
 GUSTATIVE ŞI OLFACTIVE (parosmie)
 Viscerale
 De modificare a schemei corporale: formă, mărime, greutate, poziţie.

- Normal
- Tulb. funcţionale sau leziuni ale receptorilor, căilor de conducere, zonelor integrative
- Stări febrile, b. infecto-contagioase, toxice
- Stări confuzionale
- Nevrotici (isterici, TOC)
- Psihotici

HALUCINAŢIILE

1. Halucinaţii funcţionale
- percepţia unor excitanţi obiectivi determină apariţia unor percepţii false
◦ zgomotele roţilor de tren à voci ameninţătoare

6
 ◦ percepute atât timp cât există excitantul real

2. Halucinoidele
- fenomene psihopatologice cu aspect halucinator situate între reprezentări
vii şi halucinaţii vagi
- nu izbutesc să convingă pe deplin bolnavul asupra existenţei lor reale

3.Imaginile eidetice
- reproiectări în exterior ale imaginilor unor obiecte, fiinţe care au o forţă receptivă
deosebit de vie, legate de trăiri afective intense şi apropiate de prezent ca desfăşurare în
timp
- fiziologice la copii
- înaintea instalării somnului sau la trezire

4.Halucinozele
- h. a căror semnificaţie psihopatologică este recunoscută de bolnav
- caută să le verifice autenticitatea
- atitudine critică
- Halucinoza pedunculară, intoxicaţii alcool, barbiturice, encefalita epidemică

5.Halucinaţii propriu-zise (psihosenzoriale):

◦ Proiecţia spaţială: în/dincolo de spaţiul perceptiv
◦ Convingerea asupra “realităţii” lor
◦ “Perceperea” prin modalităţi senzoriale obişnuite şi căi senzoriale normale
◦ Intensitate discrete/intense
◦ Claritate diferită
◦ Complexitate variabilă
◦ Durată (intermitente/continue)
◦ Rezonanţă afectivă (anxiogene)

H. exteroceptive

H. Auditive: (afecţiuni ORL, b. neurologice, st. confuzionale, deliruri toxice şi infecţioase,

depresie, sch, parafrenie, aură epileptică)
◦ Localizare – în câmpul auditiv
- în afara
◦ Intensitate – discrete, surde
- puternice
◦ Complexitate
 Elementare (foneme, acoasme)
 Comune (ciripit, scârţîit)
 Verbale (voci)
◦ Continuitate
 Episodice/ continui
◦ Răsunet afectiv favorabile/defavorabile
H. Vizuale:
◦ Normal trecerea veghe à somn
7
 ◦ surmenaj, neurastenie,
◦ af. oftalmologice, neurologice
- macroscopice/microscopice
- mono-/policromatice
- în câmpul percepţiei/ h. extracampine
- claritate
- complexitate
 Elementare (fosfene, fotopsii)
 Complexe fantasmoscopii/ h. figurate
 Scenice: statice (panoramice), în mişcare (cinematografice)
.unice/multiple
-statice/dinamice
-accese/permanente

H. Autoscopice
- subiectul îşi percepe vizual propriul corp, părţi din corp, organe. “imaginea dublă”
- unică/persistentă
- acompaniament afectiv
H. Olfactive şi gustative
◦ gust/miros neplăcut sau mai rar plăcut
◦ “crize uncinate” epilepsie, tumori, leziuni lob T, stări delirante, stări
confuzionale
H. Tactile: impresia de atingere cutanată
- continue (intoxicaţia cu cloral) sau discontinuu, punctiform
(cocaină)
- epidermice/hipodermice
- parazitoze halucinatorii
H. interoceptive:
◦ Senzaţia existenţei unei fiinţe în corp sau a schimbării poziţiei unor organe, a
obstruării sau perforării lor, sau a transformării organismului în animale.
◦ H. Somatognozice – modificări de schemă corporală
◦ Isterie (violuri directe sau de la distanţă, orgasm)
◦ Schizofrenia paranoidă

H. proprioceptive:
◦ H. motorii sau kinestezice: impresii de mişcare sau de deplasare a unor
segmente sau ale corpului în întregime.

6. Pseudohalucinații

 Nu se confundă de obicei în totalitate cu reprezentarea imaginilor unor obiecte şi

fenomene reale

 Se petrec în minte, în cap, în interiorul corpului, nu se proiectează în afară

8
  Sunt convinşi de realitatea existenţei lor, acţiuni impuse din afară

 P. auditive:
 aude ceea ce citeşte fără voce şi crede că o persoană străină pronunţă
cuvintele în “capul lui”
 “sonorizarea gândirii”, “sonorizare a lecturii”
 Schizofrenie
 P. vizuale:
 apar în spaţiul perceptiv
 Imagini izolate/ scene panoramice
 Conţinut plăcute/neplăcute, terifiante, insultătoare
 “Văd cu ochii minţii”
 P. gustative şi olfactive
 P. tactile: curenţi magnetici, iradiere
localizare sfera genitală
 P. interoceptive
◦ “lipsă de libertate interioară”, “stăpânire interioară”
 P. motorii sau kinestezice: perceperea executării unor mişcări impuse
 P. plurisenzoriale: sdr. toxiinfecţioase, parafrenie, schizofrenie

ATENȚIA

= Orientează şi concentrează activitatea psihică spre un anumit grup limitat de obiecte şi

fenomene, cu scopul de a asigura condiţiile de claritate a grupului de imagini percepute, cât
şi delimitarea lor netă de câmpul perceptiv.

 HIPERPROSEXII: st. maniacale, depresii, cenestopaţi, hipocondriaci, fobici,

obsesionali.
 HIPOPROSEXII, APROSEXII: St. confuzionale, anxietate, surmenaj, oligofrenii,
demenţe, sch.

MEMORIA

= Proces psihic al orientării retrospective, realizat prin întipărire (fixare), păstrare

(conservare) şi evocare (reactualizare).
• Memoria imediata – nr de telefon sau o serie de 6 numere
• Memoria recenta – 3 obiecte pe care le repeta dupa 5 – 10 min
• Memoria indepartata – descrierea unui eveniment din urma cu 2 ani sau mai mult

 HIPERMNEZIA:
 HIPOMNEZIA: Surmenaj, stări nevrotice, oligofrenii, st. de involuţie
 AMNEZIILE:
 Anterograde: evenimentele trăite după debutul bolii

9
  Retrograde: se întind progresiv spre trecut
 A. lacunară: hiatus mnezic temporar
- stări confuzionale, TCC, echivalenţe epileptice
 A. totale şi parţiale
 A. tardivă/ întârziată: lacună mnezică despre tulburarea de conştienţă se
instalează treptat , nu imediat după aceasta
 A. electivă/tematică
- evenimente uitate electiv datorită încărcăturii afective negative

 Dismnezii calitative (Paramnezii):

 Tulburări ale sintezei mnezice imediate – Iluzii de memorie

 CRIPTOMNEZIA
 FALSA IDENTIFICARE sau FALSA RECUNOAȘTERE
 ILUZIE DE NERECUNOAȘTERE
 PARAMNEZII DE REDUPLICARE

 Tulburări ale rememorării trecutului - Allomnezii

 PSEUDOREMINISCENŢELE
 CONFABULAŢIILE / Halucinaţiile de memorie
 ECMNEZIA
 ANECFORIA

GÂNDIREA:

 Proces central al vieţii psihice, o activitate cognitivă complexă, mijlocită şi

generalizată prin care se distinge esenţialul de fenomenal, în ordinea lucrurilor şi
ideilor, pa baza experienţei şi a prelucrării informaţiilor
 Operaţiile g. : analiza, sinteza, comparaţia, abstractizarea, generalizarea.
 Cuvânt- noţiune- judecata- raţionament- întelegere.
 Tulb. de ritm şi coerenţă:
 Accelerarea ritmului ideativ:
 Fugă de idei (asociaţii întâmplătoare, asonanţă, rimă, localizare în timp
şi spaţiu, contraste facile)
 Mentismul (depănare rapidă, incoercibilă a reprezentărilor şi a ideilor;
au atitudine critică): st. de mare tensiune nervoasă, oboseală,
intoxicaţie uşoară cu cofeină, alcool, sch.,
 Tahipsihie
 Incoerenţa gândirii
 Salată de cuvinte
 Verbigeraţie

10
  Încetinirea ritmului ideativ: bradipsihie, vâscozitatea psihică, fading mental,
baraj ideativ
 Anideaţie: idioţie, demenţă sau epilepsie
 Tulb. de conţinut:
 Ideea dominantă (reversibilă, sfera normalului)
 Ideea obsedantă (străină, contradictorie personalităţii individului, îi
recunoaşte caracterul parazitar, luptă pt. a o înlătura)
 OBSESIA:
 Obsesii ideative
 Amintiri şi reprezentările obsesive
 Obsesii fobice – teama nejustificată, pe care nu o poate alunga, în ciuda
faptului că evită situaţia respectivă.
 Obsesii impulsive – compulsiune, ritualuri

 Ideea prevalentă:
 Poziţie dominantă în câmpul conştiinţei
 Neconcordantă cu realitatea şi cu semnificaţie aberantă
 Orientează şi diferenţiază cursul gândirii
 Celelalte ideii o sprijină, nu se opun ei.
 Concordantă cu personalitatea individului
 Tendinţa la dezvoltare şi înglobare a evenimentelor şi persoanelor din jur,
potenţialitate delirantă.
 St. postonirice, epilepsie, alcoolism, PMD, st. predelirante.

 Ideii delirante:

 O judecată eronată care stăpâneşte, domină conştiinţa bolnavului şi-i

modifică comportamentul în sens patologic.
 Este impenetrabilă la contraargumente şi inabordabilă prin confruntare, în
ciuda contradicţiilor cu realitatea.
 Este incompatibilă cu existenţa unei atitudini critice, este lipsit de
capaciatea de a-i sesiza în mod conştient esenţa patologică.
 Delir sistematizat: caută să impună ideiile sale realităţii, le trăieşte cu o
nestrămutată convingere.
 Nesistematizat: coerenţa şi stringenţa aparent logice nu sunt aşa de
puternice: slab structurat, instabil, polimorf, variabil ca tematică, fără
tendinţa a se impune realităţii.
 Expansive:
 De mărire şi bogăţie
 De invenţie
 De reformă
 Filiaţie
 Mistice
 Depresive:
 Persecuţie
 Revendicare
 Gelozie

11
  Relaţie
 Autoacuzare
 Hipocondriace
 Transformare şi posesiune
 negaţie
 Mixte:
 Influenţă
 Metafizice

Imaginația
 Proces psihic de prelucrare, transformare şi sintetizare a reprezentărilor şi ideilor, în
scopul făuririi unor noi imagini şi idei.
 Scăzută: ologofrenii, demenţe, st. de inhibiţie, nevroze, depresii, psihastenii.
 Exaltarea imag. Intoxicaţii uşoare, st. de excitaţie, delir cronic, sch.
 Mitomania:
 Organizarea romanească a trăirii
 Alibiul existenţial
 Supraestimarea
 Conduita de teamă

 Funcția afectiv-motivațională: dispoziția, emoția, sentimente, pasiune, instincte

(alimentar, sexual, de apărare, matern), somn
Stările afective:
- Procesul psihic cel mai legat de personalitate, prin intermediul căruia omul îşi
manifestă caracterul personal, ca existenţă originală, unică, irepetabilă.
- criterii: natura (polaritatea), intensitatea, forța, labilitatea, conținutul, adecvarea
motivațională sau motivarea delirantă.
Hipotimia: scaderea tensiunii afective si a elanului vital până la apatie şi indiferenţă.
Hipertimia: - negativă DEPRESIA
-pozitivă MANIA

• Sentimentele:
 normale: matern, patriotic, religios
 anormale: tocite, autostima scazuta sau crescuta, grandoare
• Emotii, pasiuni, anxietate
• Obiectiv – expresia faciala, tonalitatea vocii, postura

 Funcții efectorii: voința, activitatea, conduite motorii

Voința:
=activitatea psihică orientată spre atingerea unor scopuri propuse conştient pentru a
căror realizare trebuie depăşite anumite obstacole, interne sau externe, care apar în
calea acţiunilor.
Faze: 1. formularea scopului
2.lupta motivelor
3. adaptarea hotărârii
4.execuţia

12
 Disbulii:
Hiperbulia: St.obsesivo-fobice, toxicomanii, paranoia
Hipobulia: TCC, St. Maniacale, toxicomani, psihopatii
Abulia: lipsa iniţiativei şi a capacităţii de a acţiona: catatonie, depresii profunde

Disabulia: dificultatea de a trece la o acţiune sau de a sfârşi una începută

Parabulia – insuficienţă voliţională însoţită de acte paralele, pulsiuni, dorinţe
Impulsivitatea – insuficienţa voinţei pasive
Raptusurile anxioase: psihoze, st.delirante, sch

 Funcții de sinteză: temperament, caracter, conștiință, personalitate, intelect.

CONSTIINTA
= procesul de reflectare al propriului eu (conștiința eu-lui, a activității și
continuității persoanei) și a lumii înconjurătoare (conștiința locului, ambianței,
timpului)
Starea de conștiență = exprimă atât capacitatea și claritatea reflectării, cât și
înțelegerea realității obiective în mmentul respectiv.
 Nivelul de alerta
a. Somnolenta
b. Obnubilare
c. Stupor
d. Coma
 Orientarea
a. Timp
b. Spatiu
c. Propria persoana
 Constiinta bolii
a. Nu masoara severitatea tulburarii (ex cenestezia)

TULB. CANTITATIVE ALE CONȘTIINȚEI

1. STAREA DE OBTUZIE
= constă în ridicarea pragurilor senzoriale traducându-se prin dificultăţi
associative, pierderea supleţei şi mobilităţii ideative şi fiind trăită pe planul
subiectivităţii prin dificultatea insului de a-şi preciza şi forma ideile.
2. STAREA DE HEBETUDINE
= dezinserţia bolnavului din realitate
3. STAREA DE TORPOARE
= uşoară dezorientare, prin hipokinezie, scăderea tonusului afectivo-
voliţional, ce are drept consecinţă reducerea iniţiativei, indiferism şi apatie;
comparabilă cu starea de somnolenţă.
4. STAREA DE OBNUBILARE
= coborârea tonusului funcţional al întregului psihism, prin ridicarea
pragurilor senzoriale, se traduce prin recepţie întârziată şi inadecvată, prin lentoarea
şi dificultatea desfăşurării procesului asociativ.
5. STAREA DE STUPOARE

13
 = activitatea psiho-motorie a bolnavului pare suspendată: nu răspunde la
întrebări, nu reacţioneayă la excitanţii din mediu decât la cei f. puternici.
6. STAREA DE SOPOR
= o agravare a stării de obnubilare.
7. STAREA COMATOASĂ
= pierdere completă a conştiinţei

TULBURĂRI CALITATIVE ALE CONȘTIINȚEI

1. DE TIP DELIRANT
= constă în dezorientare în timp şi spaţiu, halucinaţii vizuale şi auditive, iluzii, fragmente
de idei delirante polimorfe.
2. STAREA ONEIROIDĂ
= inflitrare a construcţiiolr visului în gândirea vigilă. (Ey)
3. STAREA AMENTIVĂ
= dezorientare totală, incoerenţa gândirii este maximă, vorbire neinteligibilă, stare de
agitaţie.
4. STAREA CREPUSCULARĂ
= profundă alterare a reflectării senzoriale, cu păstrarea automatismelor motorii care
oferă un aspect coordonat şi coerent actelor comportamentale.

14