Sunteți pe pagina 1din 9

SISTEMUL GENITAL FEMININ

Histogenetic se dezvoltă din mezoderm. Este format din gonadele feminine


(ovare), organele genitale interne, respectiv căile genitale (trompele, uterul, vaginul)
şi organele genitale externe (vulva). În strânsă relaţie cu tractul genital se află şi
glandele mamare şi placenta.

OVARUL

Situat în micul bazin, este un organ pereche, de dimensiuni mici (2-4 cm), are
o formă oval-turtită şi suprafaţa neregulată (proeminenţele date de foliculii ovarieni
alternând cu zonele de depresiune determinate de numeroasele cicatrici
postovulatorii). Este considerat ca fiind o glandă amficrină, cu dublă funcţie: exocrină
citogenetică – este sediul dezvoltării şi maturării ovulelor şi endocrină – prin secreţia
hormonilor ovarieni (estrogen şi progesteron). Estrogenii sunt responsabili de
dezvoltarea organelor genitale interne și externe (inclusiv glanda mamară) și de
apariția fenotipului feminin la pubertate. Progesteronul determină modificări
secretorii, pregătind mucoasa uterină în vederea nidației oului fecundat și glanda
mamară pentru lactație.

Structura histologică
Este un organ parenchimatos, căruia i se descriu: capsula, stroma şi
parenchimul.
Capsula Este reprezentată atipic de o structură epitelială - epiteliul ovarian.
Este un epiteliu simplu, situat pe o membrană bazală groasă și ia aspecte diferite în
funcţie de vârstă: la fetiţe este cilindric, la femei este cubic, iar după menopauză
devine pavimentos. Nu este hormonodependent.
Stroma Este formată dintr-un ţesut conjunctiv caracterizat printr-o bogată
celularitate. Celulele, fibroblaste, miofibroblaste şi celule mezenchimale, se dispun
caracteristic „în vârtej”, ceea ce conferă stromei un aspect particular. Din celulele
mezenchimale, cu nuclei mari, veziculoşi, se diferenţiază celulele endocrine tecale
aparținând foliculilor ovarieni. Stroma corticală este hormonodependentă, aspectul ei
fiind în strânsă corelație cu fazele ciclului ovarian. În faza foliculinică, proliferativă,
stroma este mai celulară, în timp ce în faza progesteronică are loc fenomenul de
„luteinizare” a stromei, prin acumularea intracelulară de lipide. Stroma ovariană este
implicată în secreția de hormoni steroizi prin cel puțin 3 tipuri celulare: celulele
luteinizate, celulele tecale și celulele enzimatic active (CSEA), secretante de hormoni
androgeni. După expulzarea foliculului ovarian matur stroma suferă modificări.
Parenchimul Este organizat în două zone: corticala - periferic şi medulara -
profund. Corticala este zona de parenchim situată între albuginee şi medulară.
Conţine foliculii ovarieni în diferite stadii evolutive (respectiv pe acelaşi preparat
histologic se găsesc foliculi de dimensiuni şi structuri histologice diferite), corpii
galbeni şi corpii albicans. Medulara (zona vasculară) continuă corticala ovariană şi
se termină în hilul organului. Este alcătuită din ţesut conjunctiv lax cu numeroase
fibre elastice (permit modificarea dimensiunilor corticalei, consecutiv maturării
progresive a foliculilor). Se caracterizează prin numeroase vase cu traiect spiralat
(vene dilatate, vase limfatice) şi resturi embrionare „rete ovarii”, respectiv canalicule
tapetate de epiteliu simplu cubic. În zona hilului, structura sa se modifică; este
formată din ţesut conjunctiv dens, fibros, cu fibre musculare netede şi grupuri de
celule secretoare de hormoni androgeni - celulele Berger. Sunt celule mari, rotunde

1
sau ovalare, cu o citoplasmă eozinofilă granulară sau vacuolară, fiind asemănătoare ca
aspect celulelor Leydig din testicul. Numărul lor variază cu vârsta, fiind mai
numeroase până la maturitate. Hiperplazia sau tumorile derivate din ele se asociază cu
masculinizare.
Foliculii ovarieni. Caracterizează corticala parenchimului ovarian, sunt
numeroşi şi sunt înconjuraţi de stromă. Se formează în timpul vieţii embrionare.
Există mai multe tipuri principale de foliculi: primordiali, primari, secundari, maturi
(terţiari) şi atrezici. În timp ce ovarul fetal şi al fetiţei nou-născute conţine numai
foliculi primordiali sau primari, ovarul adult se caracterizează prin prezenţa foliculilor
în diferite stadii evolutive, cei mai numeroşi fiind foliculii primari. Foliculii
primordiali şi primari sunt situaţi superficial, sub albuginee, dar pe măsură ce
evoluează spre stadiul de maturitate, coboară din ce în ce mai profund, spre medulară.
În cele două ovare există în jur de 400 000 de foliculi primordiali la naştere, care
rămân în acest stadiu până la pubertate. Pe parcursul perioadei de reproducere a
femeii ajung să se matureze doar 300-400 de foliculi. Restul se distrug progresiv prin
procese de atrezie (modalitate particulară de involuţie a foliculilor ovarieni „în
surplus”, constantă şi produsă înainte de stadiul terţiar), iar în timpul menopauzei
dispar complet (unii mai persistă câţiva ani după încetarea menstruaţiei, fiind
responsabili de episoadele hemoragice de post-menopauză).
Ovogeneza este procesul formării ovulelor (gameţii feminini) şi are trei
perioade: de multiplicare, de creştere şi de maturaţie. La femeie, ovogeneza are o
durată foarte lungă: începe în timpul vieţii fetale şi se termină odată cu instalarea
menopauzei.

Tipuri de foliculi ovarieni


Foliculii primordiali Sunt cei mai mici, fiind dispuşi pe mai multe straturi,
sub albuginee și sunt alcătuiţi dintr-un ovocit primar (de ordinul I) şi din epiteliul
folicular. Ovocitul primar este celula sexuală oprită în stadiul de profază a meiozei I,
încă din viaţa embrionară. Are dimensiuni de circa 25 microni. Este sferic, cu un
nucleu mare, excentric, nucleolat; organitele celulare sunt bine reprezentate
(mitocondrii, reticul endoplasmic neted, ribozomi liberi). Epiteliul folicular este
format dintr-un singur rând de celule turtite care înconjoară incomplet şi inconstant
ovocitul, realizând joncţiuni cu acesta, la nivelul plasmalemei. Nucleul lor este alungit
şi hipocrom. Separarea de celulele stromei înconjurătoare se face printr-o lamină
bazală subţire (membrana Slaviansky). Foliculii primordiali pot suferi modificări de
maturare (odată cu pubertatea) sau procese de atrezie. Când atrezia survine în stadiul
de folicul primordial, conturul ovocitului devine neregulat, celulele foliculare devin
mai mici şi se separă; ovocitul şi celulele foliculare încep să se autolizeze, locul lor
fiind ocupat de stroma ovariană.
Foliculii primari Provin din maturarea foliculilor primordiali, care suferă
modificări ce interesează: ovocitul, celulele foliculare şi stroma adiacentă. Sunt cei
mai numeroşi foliculi din ovarul adult, dar se găsesc şi în ovarul fetal. Ovocitul
primar creşte, atingând un diametru de 100-150 μ; nucleul este veziculos, fiind
denumit de unii autori „vezicula germinativă”. Organitele sunt reprezentate de
ribozomi liberi şi mitocondrii dispersate în citoplasmă, câteva complexe Golgi şi
reticul endoplasmic rugos. Epiteliul folicular este format din celule cubice care
înconjoară complet ovocitul. După numărul de straturi celulare, se întâlnesc foliculi
primari unistratificaţi şi multistratificaţi. Foliculul primar unistratificat reprezintă
stadiul incipient, fiind înconjurat de un singur rând de celule foliculare. Nucleul este
mic, sferic, hipercrom, iar marginile celulare sunt indistincte. Apariţia zonei pellucida,

2
structură care separă ovocitul de celulele foliculare, indică foliculul primar activat,
care intră în evoluţie după pubertate, sub influenţa hormonului hipofizar
foliculinostimulator (FSH). Zona pellucida este amorfă şi are un aspect omogen,
acidofil, PAS+; este alcătuită din glicoproteine secretate de ovocit şi de celulele
foliculare. Microvilii ovocitului şi prelungirile celulelor foliculare invadează zona
pellucida şi vin în contact unele cu altele prin joncţiuni de tip „gap”, prin intermediul
cărora comunică pe tot timpul dezvoltării foliculare. Foliculul primar multistratificat
este un stadiu ulterior, în care celulele foliculare se divid, proliferează (sub acţiunea
FSH elaborat de celulele gonadotrope din adenohipofiză), alcătuind câteva straturi în
jurul ovocitului. Celulele foliculare devin celule granuloase (cu receptori
plasmalemali pentru hormonul luteinizant (LH), FSH şi hormoni androgeni), iar
epiteliul folicular, membrană granuloasă În timpul dezvoltării foliculare, membrana
granuloasă nu este vascularizată. Membrana bazală care separă epiteliul de structurile
subjacente începe să se îngroaşe. Din acest stadiu, celulele stromale încep să capete
caractere secretorii şi să se organizeze endocrin, formând teaca internă; sunt dispuse
iniţial pe un singur rând şi prezintă caracteristicile ultrastructurale ale celulelor
producătoare de hormoni steroizi: picături lipidice intracitoplasmatice şi reticul
endoplasmic neted, bogat; sintetizează hormonul masculin, androsteronul, care
pătrunde în citoplasma elulelor granuloase, unde este transformat în estradiol. Un
ţesut conjunctiv fibros nconjoară foliculul la periferie şi alcătuieşte teaca externă. n
foliculii pe cale de maturare, procesele degenerative sunt asemănătoare. Zona
pellucida devine ondulată la debutul procesului de atrezie, ca rezultat al
colapsuluifolicular, dar este foarte rezistentă şi persistă vreme îndelungată.
Foliculii secundari Se formează prin maturarea foliculilor primari, care ating
în jur de 200 μ. Se disting două forme principale: incipient cavitar şi cavitar.
Foliculul incipient cavitar ia naştere prin transformarea foliculului primar
multistratificat, care continuă să se dezvolte, creşte în dimensiune şi ajunge la mai
mult de 200 μ diametru. Se caracterizează prin proliferarea celulelor granuloase (sub
acţiunea FSH), situate pe mai multe rânduri în jurul ovocitului primar. FSH induce, de
asemenea, formarea receptorilor pentru LH, încorporaţi în plasmalema acestor celule.
În citoplasmă, celulele conţin organite citoplasmatice implicate în sinteza proteică
(mitocondrii cu creste lamelare, reticul endoplasmic granulos, ribozomi liberi şi
complex Golgi). Ele încep să secrete lichid folicular şi prin acumularea acestuia, în
interiorul masei de celule granuloase se formează mici spaţii denumite corpusculi
Call-Exner . La fluidul produs de celulele granuloase se adaugă treptat şi conţinutul
transudatului proteic plasmatic, produs de teaca internă, amplu vascularizată; astfel
lichidul folicular conţine glicozaminoglicani, proteine şi
hormoni. Foliculul cavitar (200-400 μ) se caracterizează prin coalescenţa
corpusculilor Call-Exner, din ce în ce mai numeroşi, care determină în final apariţia
unei singure cavităţi, antrul folicular; acesta este delimitat de multiple straturi de
celule granuloase. Datorită acumulării progresive de lichid folicular, ovocitul ocupă o
poziţie excentrică în cadrul foliculului, iar celulele granuloase se rearanjează în jurul
său; astfel, cele adiacente zonei pellucida alcătuiesc coroana radiată. Grupul sau
cordonul de celule foliculare care face legătura între coroana radiată şi membrana
granuloasă poartă denumirea de disc proliger. Teaca internă este reprezentată de 3-4
straturi de celule şi este invadată de capilare cu rol nutritiv. Majoritatea foliculilor care
ating acest stadiu suferă atrezii , exprimate prin următoarele forme:Foliculii chistici
Sunt frecvenţi, unici sau multipli şi de regulă au dimensiuni mari. Se caracterizează
prin: degenerarea ovocitului şi a tecii interne, acumularea lichidului folicular în antru,

3
reducerea grosimii membranei granuloase la 1-2 rânduri celulare (prin presiunea
exercitată de lichidul folicular) şi îngroşarea exagerată a tecii
externe. Foliculii tecogeni Sunt des întâlniţi, continuând să secrete foliculină şi după
menopauză. Se caracterizează prin moartea ovocitului şi resorbţia componentelor sale
şi a lichidului folicular, dezorganizarea membranei granuloase şi dezvoltarea
exagerată a tecii interne. Un număr mic de foliculi secundari continuă să se dezvolte
şi să se matureze devenind foliculi maturi (terţiari).
Foliculul matur de Graaf Reprezintă stadiul de dezvoltare completă a
foliculului secundar cavitar. Este rezultatul proliferării continue a celulelor granuloase
şi producerii de lichid folicular, atingând în momentul ovulaţiei un diametru de 2,5
cm. Ocupă întreaga corticală şi proemină la suprafaţa ovarului sub forma unei
vezicule mari şi rotunde. Este alcătuit din: ovocit (situat excentric), înconjurat de zona
pellucida şi coroana radiată, antrul cu lichid folicular şi cele trei structuri care îl
delimitează: membrana granuloasă, teaca internă endocrină şi teaca externă,
conjunctivă. Ovocitul, iniţial diploid, suferă înainte de ovulaţie prima diviziune de
maturare şi devine ovocit haploid (ordinul II). Este una dintre cele mai mari celule din
organism (120-200 μ). Nucleul prezintă un nucleol dens - pata germinativă.
Citoplasma conţine organite comune: reticul endoplasmic rugos, aparat Golgi,
mitocondrii; aspectul citoplasmei este intens granular în zona centrală, datorită
acumulării de lipide şi fin granular la periferie. Zona pellucida înconjoară ovocitul,
având semnificaţia unei membrane funcţionale nutritive (prin intermediul ei celulele
foliculare asigură nutriţia ovocitului). Discul proliger se fragmentează datorită
infiltrării intercelulare a lichidului folicular, secretat continuu, de către celulele
granuloase. Acest aspect anunţă ovulaţia. Cu puţin timp înainte ovocitul se desprinde
şi pluteşte liber la nivelul antrumului împreună cu discul proliger şi coroana radiată.
Membrana granuloasă este alcătuită dintr-un epiteliu cubo-cilindric pluristratificat
(2-3 rânduri de celule), dispus pe o membrană bazală evidentă şi mult îngroşată.
Teaca internă atinge dezvoltarea maximă în foliculul matur şi constituie glanda
interstiţială a ovarului sau glanda tecală. Este formată din celule poligonale cu aspect
epitelial, dispuse în cordoane separate de capilare. Celulele tecii interne sintetizează
testosteronul, transformat în estrogen de către celulele granuloase. Pe măsură ce
foliculul matur creşte, se constată o reducere a androgenilor produşi de celulele tecale,
concomitent cu o creştere a FSH şi a estradiolului. Teaca externă este un ţesut
conjunctiv cu rol nutritiv şi de protecţie. Este alcătuită din fascicule circulare de fibre
de colagen şi din celule fusiforme De asemenea, conţine şi vase sanguine şi limfatice.
Între cele două teci nu există o delimitare netă, ca de altfel şi între teaca externă şi
stroma ovariană. Vascularizaţia tecală deosebit de abundentă asigură fluxul
gonadotrop eficient şi orientat cu precădere către foliculul dominant; dezvoltarea
continuă a acestuia se face în detrimentul celorlalţi foliculi recrutaţi simultan, care vor
involua, suferind modificări atrezice. Datorită dimensiunii lor mari, foliculii terţiari nu
suferă procese de atrezie, ci de dezintegrare graduală, cu apariţia unei cicatrici
fibroase, „corpul fibros”, foarte asemănător ca aspect corpului albicans.

Ovulaţia
Ovulaţia este fenomenul central al ciclului ovarian şi constă în ruperea
foliculului matur într-un punct de minimă rezistenţă numit stigma, urmată de
expulzarea ovocitului secundar. Acest proces are loc la circa 36 de ore după un vârf de
secreţie de LH (iniţiază reluarea meiozei şi completarea diviziunii de tip reducţional
în ovocit). Ovulaţia are loc la jumătatea ciclului ovarian, adică în ziua a 14-a, la
femeie fiind eliberat un singur ovocit. Rareori pot ajunge la maturare doi sau mai

4
mulţi foliculi din acelaşi ovar sau din ambele ovare, ceea ce explică existenţa
gemenilor bizigoţi (bivitelini), respectiv multizigoţi (multivitelini). Prin ovulaţie se
realizează expulzarea ovocitului secundar împreună cu coroana radiată şi celulele din
discul proliger, precum şi eliminarea lichidului folicular.

Corpul galben
Localizat la nivelul corticalei, este o glandă endocrină temporară, dezvoltată
dintr-un folicul ovarian matur după ovulaţie. Este responsabil de sinteza
progesteronului („hormonul maternităţii”), care pregăteşte organismul în vederea
sarcinii şi modifică mucoasa endometrială pentru nidarea zigotului. Este voluminos,
cu un contur net şi neregulat, care proemină în corticala ovariană. Este foarte intens
vascularizat. După eliminarea ovocitului prin ovulaţie, cavitatea foliculară se
colabează, iar membrana granuloasă se cutează. Interiorul foliculului dehiscent este
ocupat de celule detaşate din membrana granuloasă şi de un exsudat sero-fibrinos uşor
hemoragic (provenienţa sa sunt atât capilarele de neoformaţie tecale care invadează
membrana granuloasă, cât şi sângele rezultat la ruptura foliculară). Ulterior se
formează un cheag sanguin central (corp hemoragic), care va fi fagocitat de
macrofage, nivelul crescut de LH determinând transformarea sa în corp galben.
Ruperea membranei bazale, care separă celulele membranei granuloase de teaca
internă, marchează transformarea endocrină a acestei structuri. Corpul galben rămâne
delimitat la periferie de teaca externă a foliculului ovarian matur, care îşi păstrează
conturul ovoid regulat. Evoluţia sa diferită, în corp galben menstrual sau de sarcină,
depinde de fecundarea sau nu a ovulului.
Corpul galben menstrual
Este o fază involutivă, simultană cu dezintegrarea ovulului, apărută în absenţa
fecundaţiei şi lipsa secreţiei de LH. Duce la apariţia corpului albicans. Parenchimul
corpului galben este format prin transformarea celulelor granuloasei foliculare şi a
celulelor din teaca internă în celule proprii, respectiv celule luteinice granuloase şi
celule luteinice tecale Celulele luteinice granuloase Sunt localizate central şi
reprezintă circa 80% din populaţia celulară a corpului galben. Sunt dispuse sub formă
de cordoane neregulate, anastomozate, separate printr-o reţea reticulinico-capilară.
Sunt celule mari, palid colorate, rotunde sau poligonale şi prezintă microvili lungi.
Datorită suportului sanguin nou format şi fiind prevăzute cu microvili, celulele vor
avea acces la LDL circulante, care le furnizează direct colesterol drept precursor al
hormonilor steroizi sexuali. Au nucleul sferic, voluminos, iar citoplasma conţine
organite necesare sintezei de hormoni steroizi, picături lipidice și un pigment
lipocrom care dă culoarea galbenă caracteristică acestei structuri în ovarul examinat în
stare proaspătă. Secretă progesteron şi transformă androgenii produşi de celulele
luteinice tecale în estrogeni. Celulele luteinice tecale (paraluteinice) Provin din
celulele tecii interne şi reprezintă 20% din populaţia de celule luteale. Urmează
plicaturile corespunzătoare penetrării unor muguri conjunctivovasculari, ceea ce duce
la un aspect festonat caracteristic. Sunt celule mici şi întunecate, dar se transformă în
celule secretante de hormoni. Nucleul, unic sau dublu, este hipercrom, iar citoplasma
este încărcată cu picături lipidice. Secretă estrogeni, progesteron şi hormoni
androgeni. Progesteronul şi estrogenul sintetizaţi de celulele luteinice granuloase şi
tecale inhibă secreţia de LH şi respectiv de FSH. Absenţa FSH previne dezvoltarea
de noi foliculi şi împiedică o nouă ovulaţie.

5
Corpul galben de sarcină
Se dezvoltă în cazul în care s-a produs fertilizarea ovulului. Este complet
structuralizat în luna a III-a de sarcină şi involuţia sa începe în lunile V-VI, când
funcţia sa endocrină este preluată de placentă. Hormonii secretaţi, estrogeni şi
progesteron, sunt indispensabili pentru dezvoltarea normală a sarcinii. La rândul său,
corpul galben este dezvoltat şi menţinut de hormonii produşi local - estrogenii sau la
distanţă - de către placentă (gonadotrofina corionică umană), hipofiză (LH și
prolactina) şi pancreas (insulina).

Corpul albicans
La maxim 9-11 zile postovulator, în absenţa fecundării, apare o degenerare
rapidă a corpului galben menstrual, printr-un mecanism insuficient elucidat, dar bazat
pe fenomene de apoptoză. Involuţia corpului galben, paralelă cu diminuarea stimulării
hormonale, determină şi modificări obliterative ale vaselor şi reducerea circulaţiei.
Celulele luteinice suferă modificările caracteristice degenerescenţei grase, iar apoi se
dezintegrează. Ca urmare se produce o nouă hemoragie în interiorul corpului galben,
cu pătrunderea de leucocite şi macrofage, ce vor fagocita celulele dezintegrate. Se
constituie în final un ţesut de granulaţie, prin a cărui organizare se dezvoltă o mică
cicatrice festonată, care se hialinizează; în centrul ei se pot găsi granule de pigment
hematic. Această cicatrice poartă denumirea de corp albicans Aspectul său
contrastează net cu structura bogat celulară a corticalei ovariene, conturul corpului
albicans fiind neregulat, festonat şi structura omogenă, acelulară. Diferenţa dintre
corpul albicans menstrual şi cel de sarcină constă doar în dimensiuni (primul fiind mai
mic).
Regresia corpului galben, urmată de scăderea bruscă a steroizilor, permite o
nouă creştere a FSH şi iniţierea unui nou ciclu menstrual.

Reglarea hormonală a funcţiei ovariene


Maturarea foliculilor ovarieni şi constituirea corpului galben se află sub
controlul hormonilor sintetizaţi de adenohipofiză. FSH induce maturarea foliculilor şi
sinteza de foliculină, iar LH influenţează structuralizarea corpului galben şi secreţia de
progesteron. La rândul lor, hormonii ovarieni modifică starea morfofuncţională a
tractului genital şi a glandelor mamare şi acţionează asupra endometrului uterin.
Maturarea foliculilor ovarieni şi constituirea corpului galben sunt procese ritmice care
alcătuiesc ciclul ovarian. Modificările endometrului uterin sunt dependente de ciclul
ovarian şi formează ciclul menstrual.
Ciclul ovarian reprezintă totalitatea modificărilor care au loc la nivelul
ovarului între două menstruaţii, sub influenţa hormonilor gonadotropi hipofizari
foliculinostimulator şi luteinizant. Are o durată de aproximativ 28 de zile şi prezintă
un paralelism cu ciclul uterin. Începe la pubertate, odată cu prima menstruaţie şi se
termină la menopauză. Primele şi ultimele cicluri ovariene sunt anovulatorii. Se
desfăşoară în două faze: foliculinică şi luteală. Faza foliculinică (zilele 1-13), aflată
sub influenţa FSH, se caracterizează atât prin evoluţia şi maturarea foliculilor
ovarieni, începând cu stadiul de folicul primar activat, cât şi prin secreţia de estrogen
a celulelor foliculare. Faza luteală (zilele 15-28) se caracterizează prin constituirea
corpului galben, secreţia de progesteron a celulelor luteale şi sinteza de estrogen a
celulelor luteinice tecale.

6
UTERUL

Uterul este un organ cavitar unic, situat în cavitatea pelviană pe linia mediană,
care se continuă bilateral cu trompele uterine. Cele 2/3 superioare ale uterului
reprezintă porţiunea cea mai mare, denumită corp uterin. Inferior, corpul uterin se
îngustează la nivelul istmului şi se continuă cu colul uterin (cervix) care pătrunde în
cavitatea vaginală.

CORPUL UTERIN
Cavitatea uterină este aplatizată, de formă aproximativ triunghiulară,
continuată supero-lateral cu lumenul trompelor uterine şi inferior cu canalul cervical.
Canalul cervical comunică cu vaginul prin orificiul uterin extern.
Structura generală a corpului uterin Peretele uterului este format din trei
straturi:
- endometrul, stratul intern (mucoasa);
- miometrul, stratul mijlociu (musculoasa);
- perimetrul, stratul extern (seroasa).
Endometrul Endometrul (mucoasa uterină) este format din epiteliul de
acoperire, glandele endometriale şi corion (lamina proprie). Epiteliul de acoperire
este un epiteliu simplu cubo-cilindric, format din celule bazale, celule cubo-cilindrice
şi celule ciliate. Celulele bazale sunt rare, mici, cu nuclei hipercromi, nucleoli mici şi
citoplasmă palid bazofilă. Celulele cubo-cilindrice sunt celule secretorii, cu
citoplasmă abundentă, cu numeroase vacuole secretorii supranucleare. Conţin
numeroase organite nespecifice (dintre care complexele mitocondriale gigante şi un
sistem nucleolar de canale reprezintă primele modificări postovulatorii decelabile
microscopic). Celulele ciliate se găsesc răspândite în epiteliul de acoperire al
endometrului şi rar în glande, dar sunt mai numeroase în zona istmului în faza
proliferativă. Sunt fuziforme sau columnare, cu cili dispuşi la polul apical. Glandele
endometriale sunt de tip tubular simplu, compuse dintr-un epiteliu simplu cu celule
bazale, secretorii şi rare celule ciliate. Corionul (lamina propria sau stroma) este
format dintr-un ţesut conjunctiv lax, care prezintă un aspect microscopic foarte variat
în funcţie de fazele ciclului menstrual. Endometrul prezintă două straturi (zone):
funcţional şi bazal Endometrul funcţional este un strat gros, reprezentat de cele două
treimi superficiale, care se elimină în faza menstruală. Endometrul funcţional este
vascularizat de arteriolele spiralate, care se desprind din arterele arcuate din stratul
vascular mijlociu al miometrului. Aceste arteriole prezintă fenomene ritmice de
contracţie şi dilatare. Din arteriolele spiralate se desprinde o reţea capilară bogată, cu
distribuţie la nivelul stromei şi periglandular. Endometrul bazal reprezintă un strat
îngust, treimea profundă, care conţine porţiunea bazală a glandelor şi a corionului,
având un rol regenerativ. Este vascularizat de arteriolele drepte, care se desprind de
asemenea din arterele arcuate. Endometrul bazal are aspect similar în toate fazele
ciclului menstrual, dar poate prezenta transformări secretorii în timpul sarcinii.
Miometrul Are grosimea de aproximativ 1 cm şi este format din fascicule
groase de fibre musculare netede dispuse în trei straturi: intern, mijlociu şi extern.
Stratul intern este format din fibre musculare cu dispoziţie longitudinală şi oblică, iar
în zona deschiderii trompelor uterine se concentrează circular. Stratul mijlociu este
stratul cel mai gros şi mai bine individualizat. Conţine fascicule groase, cu dispoziţie
plexiformă, circulară şi longitudinală. Stratul mijlociu este denumit şi „strat vascular”,
datorită prezenţei numeroaselor vase de sânge, cu lumen larg (arterele arcuate).
Stratul extern conţine fibre musculare orientate longitudinal şi circular.

7
Perimetrul Datorită raporturilor anatomice ale uterului, culcat anterior pe
vezica urinară, porţiunea anterioară este acoperită de adventiţie . O mică parte din faţa
anterioară (superior), fundul şi partea posterioară sunt acoperite de seroasa peritoneală
sau perimetru .

Modificările ciclice ale endometrului Ciclul menstrual normal poate fi


împărţit în 3 faze: menstruală, proliferativă (foliculară) şi secretorie (luteală).
Evenimentele constitutive decurg în mod continuu şi se corelează cu funcţiile
foliculului ovarian în dezvoltare.
Faza menstruală (zilele 1-4) Apare în absenţa fertilizării, la aproximativ 14 zile de la
ovulaţie şi durează 2-4 zile. Corpul galben devine nefuncţional, ceea ce determină
scăderea nivelelor de progesteron şi estrogen. Cu 2 zile înainte de începerea
sângerării, stratul funcţional al endometrului suferă un proces de ischemie Secreţia
glandulară se opreşte. La sfârşitul celor aproximativ 2 zile constricţia arteriolelor
spiralate devine permanentă, oprind aportul de oxigen, determinând necroza zonei
funcţionale. Stratul funcţional al endometrului este eliminat progresiv, procesul
continuând pe parcursul celor 3-4 zile ale menstruaţiei, până când rămâne doar
endometrul bazal. Celulele bazale din potiunea profundă a glandelor încep să
prolifereze, celulele nou formate migrează spre suprafaţă, pentru a începe
reepitelizarea Cu aceste modificări debutează faza proliferativă.
Faza proliferativă (foliculară) (ziua 4-13) Începe atunci când încetează fluxul
menstrual, aproximativ în ziua a 4-a şi are loc în paralel cu dezvoltarea foliculilor
ovarieni. Poate dura 9-12 zile. La începutul acestei faze, endometrul are o grosime de
0,5-1 mm. Are loc refacerea zonei funcţionale prin reepitelizarea suprafeţei
endometriale, reconstrucţia glandelor şi corionului: atât la baza glandelor, cât şi în
corion se observă numeroase mitoze. Proliferarea are loc şi la nivelul arteriolelor
spiralate, care se extind spre porţiunea superficială. În acest stadiu, glandele
endometriale au dimensiuni mici, prezintă un traiect drept, lumen îngust, epiteliu
cuboidal, de dimensiuni mici. Produşii de secreţie se acumuleză iniţial în regiunea
bazală a citoplasmei celulare, împingând nucleul apical. Corionul este bine
reprezentat, cu un aspect de ţesut conjunctiv lax. Arteriolele spiralate au un traiect mai
puţin sinuos. Aspectul general al endometrului este bazofil. La finalul fazei
proliferative, endometrul atinge grosimea de 2-3 mm
Faza secretorie (luteală) (ziua 15-28) Începe după ovulaţie Endometrul continuă să
se îngroaşe datorită edemului corionului şi acumulării secreţiei de glicogen şi MPZ în
glande. În acest stadiu, glandele endometriale au dimensiuni mari, traiect sinuos,
lumen larg şi neregulat care conţine secreţii acidofile. Aceste modificări interesează în
special porţiunea funcţională a glandelor, mai puţin cea bazală. Corionul este
edemaţiat, celulele devenind poligonale superficial, sub epiteliul de acoperire (aspect
pseudoepitelial sau predecidual). Arteriolele spiralate ating dezvoltarea completă,
spiralizarea este maximă. Aspectul general al endometrului este eozinofil. La finalul
fazei secretorii, endometrul atinge grosimea de 5-6 mm.

COLUL UTERIN (CERVIXUL)

Colul uterin reprezintă porţiunea terminală, elongată, a uterului, care proemină


în cavitatea vaginală. Dimensiunile sale sunt de aproximativ 2/5/3 cm. Suprafaţa
externă a zonei vaginale este denumită exocervix, iar suprafaţa dispusă în interiorul
canalului cervical este denumită endocervix. Joncţiunea dintre epiteliul
endocervixului şi cel al exocervixului este denumită joncţiunea

8
scuamocolumnară( cervico-vaginală). Canalul cervical comunică cu vaginul prin
orificiul extern. La extremitatea superioară, canalul cervical se continuă cu cavitatea
uterină prin orificiul intern.
Endocervixul Epiteliul endocervixului este un epiteliu simplu cilindric,
format din celule specializate în secreţia de mucus, cu nuclei ovalari, nucleolaţi şi
citoplasma palid colorată. Pe lângă celulele secretoare de mucus, în epiteliul
endocervical mai apar şi celule ciliate, celule bazale (de rezervă) şi celule endocrine.
Epiteliul de suprafaţă se invaginează în corion, formând fante, care sunt asemănătoare
glandelor, în secţiune transversală. Glandele endocervicale propriuzise sunt glande de
tip tubular ramificat.
Exocervixul Epiteliul exocervical este un epiteliu stratificat pavimentos
nekeratinizat. Pe lângă celulele pavimentoase, conţine şi un număr redus de celule
Langerhans, rare melanocite şi celule endocrine, dispuse pe ţesutul conjunctiv al
corionului.
Joncţiunea cervico- vaginală. Majoritatea cancerelor de col uterin se formează la
nivelul acestei zonei Colposcopia permite localizarea joncţiunii epiteliale.
Testul Papanicolaou este o metodă simplă şi eficientă de screening.

TROMPA UTERINĂ

Trompa uterină (tuba, oviductul sau tuba lui Fallope) este un organ tubular
pereche, cu rolul de a capta ovocitul eliberat din ovar şi de a-l transporta la uter. Are
lungimea de aproximativ 12 cm. Prezintă patru porţiuni, dinspre ovar spre uter:
- infundibulul, comunică cu cavitatea peritoneală prin orificiul extern al
trompei, prezintă margini neregulate datorită numeroaselor proiecţii digitiforme
(fimbriile);
- ampula, porţiunea cea mai dilatată, unde are loc fertilizarea de obicei;
- istmul, situat în vecinătatea peretelui uterin, cu lumen îngust;
- porțiunea interstiţială sau intramurală, localizată în grosimea peretelui uterin.

Structură histologică
Peretele este format din trei straturi: mucoasa, musculara şi seroasa.
Mucoasa prezintă numeroase pliuri longitudinale, în toate cele patru
segmente. Mucoasa este formată din epiteliu de acoperire şi corion. Epiteliul de
acoperire este de tip simplu cilindric. Celulele sunt de două tipuri: ciliate şi secretorii,
interesate în special de modificările ciclice ale epiteliului tubar. Modificările sunt mai
evidente la nivelul fimbriilor, infundibular, în partea laterală a ampulei Celulele
epiteliale ciliate sunt mai mari, ele au rolul de a transporta ovocitul în uter. Celulele
secretorii sunt indispensabile pentru fertilizare şi au rolul de a secreta un mediu
nutritiv şi protector După menopauză, epiteliul tubar redevine cubic, asemănător
celui din perioada prepuberală.
Corionul este compus din ţesut conjunctiv lax, în contact direct cu stratul
muscular. Conţine celule asemănătoare fibroblastelor, mastocite, un număr redus de
limfocite, plasmocite şi macrofage, fibre de colagen şi reticulină. Celulele
asemănătoare fibroblastelor sunt fuziforme şi se pot diferenţia în celule deciduale în
caz de sarcină tubară.
Musculara este formată din fibre muculare netede, dispuse într-un strat
circular intern şi unul longitudinal extern ..
Seroasa este reprezentată de peritoneu