Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
5824176930Sarah-J-Mass - Regatul Aripilor Si Al Pieirii PDF
5824176930Sarah-J-Mass - Regatul Aripilor Si Al Pieirii PDF
CU UN MOTIV
Şl AL PlEIRll
SERIA
REGATU L S P IN IL O R
I AL T R A N D A F IR ILO R
m v o lu m u l 3
MAAS
A UTOAREA SERIEI
TRONUL DE CLEŞTAR
DOAR TU POŢI DECIDE
CE TE POATE DISTRUGE!
9786060061625
Feyre s-a întors în Regatul Prim ă
verii, hotărâtă să obţină noi informaţii
despre manevrele lui Tamlin şi despre
plânurile acestuia de a-i invada şi de a-i
supune pe cei din Prythian.
i Dar, ca să-şi atingT^un asem e
ni nea scop, este nevoită să joace un joc
” extrem de periculos şi de viclean. Un
singur pas greşit i-ar putea fi fatal nu
|o a r lui Feyre, ci şi poporului acesteia.
Im in e n ţa războiului o obligă să aleagă
■«Ar
SARAH J. MAAS este autoarea
seriei bestseller Regatul spinilor şi al
trandafirilor, din cuprinsul căreia fac
parte volumele Regatul spinilor şi al
trandafirilor, Regatul ceţii şi al furiei,
Regatul aripilor şi alpieirii şi Regatul spi
nilor şi al trandafirilor-cartea de colorat.
Ocupă locul 1 în clasamentul reali
zat de New York Times pentru cele mai
binFTândute cărţi.
Este, de asemenea, autoarea seriei de
succes Tronul de cleştar, incluzând volu
mele: Tronul de cleştar; Diamantul de
la miezul nopţii, Moştenitoarea focului,
Regina umbrelor, Imperiul furtunilor.
Originară din New York, locuieşte,
în prezent, în Pennsylvania, îm preună
cu familia şi câinele său devotat.
Ilustraţiile de pe copertă
@A drian D adich, 2017 (personajul fem inin)
@ fedorm enshenin/ G etty Im ages (m unţi)
C oncepţia originală p e n tru copertă: Katie Everson
şi John C ande
Seria Regatul spinilor şi al trandafirilor
Regatul spinilor şi al trandafirilor
Regatul cetii şi al furiei
REGATUL
ARIPILOR
SI AL PlEIRll
volumul 3
din SERIA
REGATUL SPINILOR
SI
5 AL TRANDAFIRILOR
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
MAAS, SARAH J.
Regatul aripilor şi al pieirii / Sarah J. Maas; trad. de Andra-Elena Agafiţei prin
Lingua Tradom. - Bucureşti: RAO Distribuţie, 2018
ISBN 978-606-006-162-5
821.111
RAO Distribuţie
Str. Bârgăului nr. 9-11, sector 1, Bucureşti, România
www.raobooks.com
wrew.rao.ro
Sarah J. Maas
A C ourt o f Wings a n d R uin
Copyright © 2015 by Sarah J. Maas
Publicat prin înţelegere cu Bloomsbury Publishing Inc.
Toate drepturile rezervate
2019
ISBN 978-606-006-162-5
P entru Josh şi A nnie...
Un dar. Totul.
sât
(F R yM lA N
RHYS/lND
Cu doi ani înaintea Zidului
Feyre
+
M area Preoteasă arăta exact aşa cum îm i am inteam , şi în am in
tirile pe care m i le arătase Rhysand, şi în reveriile în care-m i înfi-
geam ghearele ascunse sub unghii ca să îi scot ochii şi lim ba şi apoi
să îi sfâşii gâtul.
în piept, furia m i se transform ase într-o creatură vie, în tr-u n
ecou al bătăilor inim ii care m ă adorm eau şi m ă trezeau. M i-am d o
m olit-o d o ar când am fixat-o cu privirea pe Ianthe din partea
cealaltă a m esei, aflată între Tamlin şi Lucien.
Aceasta încă m ai p u rta gluga galbenă şi diadem a argintie cu p ia
tra de u n albastru transparent, care sem ăna cu u n a Siphon. Biju
teria din m ijloc îm i am intea de cele ale lui Azriel şi ale lui Cassian.
Şi m -am întrebat dacă, la fel ca şi cele ale războinicilor illyrieni, bi
juteria ajuta cum va vreo magie stângace să se transform e în ceva
m ai rafinat, mai m ortal. N u şi-o scosese niciodată, dar nici nu o
văzusem pe Ianthe invocând o putere m ai m are decât cea necesară
aprinderii unei sfere de lum ină fae într-o cam eră.
M area Preoteasă îşi îndreptă privirea turcoaz spre m asa din lem n
negru, gluga aru n cân d u-i um bre pe chipul perfect.
- Vreau să încep p rin a spune cât de rău îm i pare. Am acţionat
din d o rin ţa de a-ţi... oferi lucrul pe care credeam că probabil ţi-1
doreşti, d ar n u îndrăzneşti să-l ceri cu voce tare şi, în acelaşi timp,
de a continua să-i m ulţum esc pe aliaţii noştri din H ybern cu loiali
tatea noastră.
M inciuni drăguţe şi otrăvite. Dar, ca să îi aflu adevăratele m o
tive... A şteptam întâlnirea aceasta de câteva săptăm âni. îm i petre
cusem ultim ele săptăm âni pretinzând că sunt în convalescenţă, că
m ă vindec de ororile cauzate de Rhysand, cărora le supravieţuisem .
- De ce m i-aş fi d orit ca surorile m ele să suporte aşa ceva?
Vocea m i se auzi trem urată, rece.
Ianthe îşi ridică fruntea, studiindu-m i chipul nesigur, dacă nu
p uţin distant.
- Ca să poţi fi îm preună cu ele pen tru totdeauna. Şi dacă Lucien
ar fi descoperit dinainte că Elain este partenera lui, ar fi fost... devas
tator să-şi dea seam a că ar avea la dispoziţie doar câteva zeci de ani.
Faptul că i-a rostit num ele surorii mele m ă făcu să vreau să m ârâi,
dar m -am înfrânat şi-am afişat un calm aparent, cea mai nouă m ască
din arsenalul meu.
- D acă vrei să-ţi fim recunoscători, m ai ai de aşteptat o vreme,
Ianthe, răspunse Lucien.
Tonul şi vorbele lui îi atraseră o privire de atenţionare din partea
lui Tamlin. Poate că Lucien ar fi ucis-o pe Ianthe înaintea mea, doar
p en tru groaza la care o supusese pe p artenera lui în ziua aceea.
- Nu, şopti Ianthe cu ochi m ari, im aginea perfectă a rem uşcării
şi a vinovăţiei. Nu, nu m ă aştept deloc să-m i fiţi recunoscători sau
să m ă iertaţi, ci să m ă înţelegeţi... Asta e şi casa mea.
Ea ridică o m ână subţire, îm podobită cu inele de argint şi brăţări
ca să arate cam era, conacul.
- Toţi am fost nevoiţi să facem alianţe pe care n u le-am fi crezut
vreodată posibile - unele poate neplăcute, da, dar... forţa H ybernului
este prea m are ca să fie oprită. A cum poate fi în fru n tată ca orice
altă furtună.
Ea îi aru n că lui Tam lin o privire.
- în toate lunile astea, am lucrat din greu ca să ne pregătim p e n
tru sosirea inevitabilă a H ybernului. A m com is o greşeală gravă şi
am să regret m ereu durerile pe care le-am cauzat, dar haideţi să
continuăm această lucrare bună îm preună. Să găsim o cale prin
care să asigurăm supravieţuirea teritoriilor şi a poporului nostru.
- Cu preţul câtor altora? întrebă Lucien.
Tam lin îi aru n că din nou acea privire de atenţionare, dar Lucien
îl ignoră.
- Ce am văzut în H ybern, spuse Lucien apucând cotierele scau
nului său destul de puternic încât lem nul sculptat scârţâi. Toate
prom isiunile de pace şi im unitate pe care le-a făcut...
El se opri de parcă şi-ar fi am intit că Ianthe ar fi p utut foarte bine
să-l inform eze pe rege. Slăbi strânsoarea de pe scaun şi îşi îndoi
degetele lungi înainte de a apuca iar cotierele.
- Trebuie să fim precauţi.
- Vom fi, prom ise Tamlin. D ar deja am fost de acord cu anum ite
condiţii. Sacrificii, chiar. D acă ne despărţim acum... chiar dacă
H ybernul ne este aliat, trebuie să facem u n front puternic. îm preună.
El încă avea încredere în ea. încă m ai credea că Ianthe luase, pur
şi simplu, o decizie proastă. Nu ştia ce pândea sub frum useţea,
hainele şi cuvintele pioase.
Dar, pe de altă parte, aceeaşi orbire îl îm piedicase să-şi dea seama
şi ce se ascundea sub pielea mea. Ianthe îşi coborî din nou privirea.
- M ă voi strădui să fiu vrednică de prietenii mei.
Lucien părea să facă u n efort enorm ca să nu-şi dea ochii peste
cap, dar Tam lin spuse:
- Cu toţii vom încerca.
Acesta era noul lui cuvânt preferat: „a încerca".
Eu am înghiţit, asigurându-m ă că el m ă observă, şi am dat încet
din cap, fixând-o pe Ianthe cu privirea.
- Să nu m ai faci niciodată aşa ceva.
Un ordin prostesc - unul la care se aşteptase, după iuţeala cu care
dădu aprobator din cap. Lucien se rezem ă de spătar, refuzând să
m ai spună ceva.
- Totuşi Lucien are dreptate, am spus fără să gândesc, afişând o
expresie îngrijorată. Cum răm âne cu oam enii din regat în timpul con
flictului? M -am încruntat la Tamlin. A m arantha i-a brutalizat - nu ştiu
cât de bine vor suporta să trăiască lângă Hybern. Au suferit destul.
Tamlin îşi încordă m axilarul.
- H ybernul a prom is că nu se va atinge de oam enii noştri.
O am enii noştri. Aproape m -am în cru n tat - chiar dacă am dat
din nou din cap că am înţeles.
- A fost o parte din... învoiala noastră.
C ând vânduse tot Prythianul, vânduse to t ce era b u n şi corect în
el ca să m ă recupereze.
- O am enii n o ştri vor fi în siguranţă la sosirea H ybernului. C hiar
dacă am sfătuit familiile să se m ute în partea estică a teritoriului.
Cel puţin p en tru m om ent.
Bun. M ăcar se gândise la posibilele victim e - m ăcar îi păsa de
poporul lui, înţelegea ce fel de jocuri bolnave îi plăcea H ybernului
să joace şi că el putea să jure ceva, referindu-se la altceva. D acă deja
îi m uta pe cei m ai expuşi la risc în tim pul conflictului... Asta îm i
uşura m unca. Şi în est - o inform aţie m ăru n tă pe care am ascuns-o.
Dacă estul era sigur, atunci vestul... H ybernul urm a, într-adevăr, să
se oprească aici, venind din acea direcţie.
Tam lin expiră.
- Asta m ă aduce la celălalt m otiv p en tru care ne-am întrunit.
M -am pregătit şi m i-am im pus să par curioasă când el declară:
- Prim a delegaţie din H ybern soseşte m âine.
Pielea bronzată a lui Lucien se albi.
- Jurian va ajunge înainte de amiază, adăugă Tamlin.
CAPITOLUL
1
k ]h
- El este u n m onstru.
- Se spune că te-ai întors schim bată, falsă. Râse ca o cioară. Nu
m am deranjat niciodată să le spun că eu cred că, în sfârşit, te-ai
mtors cum trebuie.
O prăpastie se deschise în faţa mea. Limite - aici erau nişte
limite şi supravieţuirea m ea şi a Prythianului depindea de cum le
u spectam. M -am ridicat de pe pat, m âinile trem urându-m i uşor.
Dar, apoi, Alis spuse:
- V ară-m ea lucrează în palatul din Adriata.
Regatul Verii. La început, Alis fusese din Regatul Verii şi fugise
aici cu cei doi nepoţi, după ce sora îi fusese ucisă cu brutalitate în
tim pul dom niei A m aranthei.
- Servitorii din palat n u trebuie să fie văzuţi sau auziţi, dar ei văd
şi aud destule când nim eni nu crede că sunt prezenţi.
Era prietena mea. M ă ajutase cu m ari riscuri la Poalele M untelui.
Răm ăsese lângă m ine în lunile ce urm aseră. D ar dacă punea totul
în pericol...
- Ea a spus că ai fost în vizită. Şi că erai sănătoasă, râdeai şi erai
fericită.
- A fost o m inciună. El m -a obligat să m ă p o rt aşa.
N u am depus cine ştie ce efort ca vocea să-m i trem ure.
Ea zâm bi strâm b, cu subînţeles.
- Dacă spui tu.
- A şa este.
Alis scoase o rochie de u n alb crem os.
- N u ai apucat să o porţi pe asta. A m com andat-o p en tru a doua
zi de după nuntă.
Nu prea părea de m ireasă, ci m ai degrabă sugera puritatea. G e
nul de rochie pe care o detestasem când m ă întorsesem de la Poalele
M untelui, disperată să evit orice com paraţie cu sufletul m eu d is
trus. D ar acum ... M -am uitat în ochii lui Alis şi m -am întrebat ce
plan îm i descifrase.
- N u-ţi spun decât o dată, şopti Alis. Orice ai plănui să faci, te
im plor să nu îi implici pe băieţii mei. Răzbună-te cum vrei, dar te rog
să-i cruţi!
„N iciodată n u aş...“ era cât pe ce să spun, însă doar am scuturat
din cap şi m -am încruntat, profund confuză şi m âhnită.
- Nu vreau decât să m ă obişnuiesc din nou cu viaţa de aici. Să
m ă vindec.
Să vindec tărâm ul de depravarea şi întunericul care îl învăluiau.
Şi Alis părea să înţeleagă asta. Ea agăţă rochia de uşa dulapului,
aerisind fustele largi şi strălucitoare.
- Să o p o rţi la Solstiţiu, spuse ea încet.
Şi am purtat-o.
CAPITOLUL
4
I un întrebat încet:
Vrei să dansezi cu mine?
Da, şopti el uşurat, fericit şi un pic îngrijorat. Da, bineînţeles.
Aşadar, l-am lăsat să m ă conducă în dansul rapid, învârtindu-m ă
şi înclinându-m ă, oam enii adunându-se ca să ne ovaţioneze şi să
aplaude. A m dansat şi-am tot dansat, p ân ă când transpiraţia a în
ceput să îm i curgă pe spate în încercarea m ea de a ţine ritm ul, de a
zâmbi şi de a-m i aduce am inte să râd când m âinile îm i erau atât de
aproape de gâtul lui.
în cele din urm ă, m uzica se m ai dom oli, iar Tamlin încetini şi el,
în ritm ul ei. C ând ceilalţi se arătară mai interesaţi de propriii p ar
teneri, îm i şopti:
- în dim ineaţa asta... Eşti bine?
M i-am ridicat repede capul.
- Da. Eu... nu ştiu ce a fost aia, dar, da. Ianthe... s-a supărat?
- N u ştiu. N u se aştepta la asta - nu cred că reuşeşte să facă faţă
prea bine surprizelor.
- Ar trebui să îm i cer scuze.
O chii îi licăriră.
- De ce? Poate că a fost o binecuvântare. M agia încă m ă sur
prinde. D acă este nervoasă, este problem a ei.
Am luat un aer gânditor, apoi am încuviinţat din cap. M -am ap ro
piat, urân d toate locurile în care corpurile ni se atingeau. N u ştiam
cum suportase Rhys aşa ceva - cum o suportase pe A m arantha
tim p de cincizeci de ani.
- Eşti frum oasă azi, spuse Tamlin.
- M ulţum esc. M -am forţat să-l privesc. Lucien... Lucien m i-a
spus că nu ai desăvârşit ritualul de Calanm ai. Că ai refuzat.
„Şi că, în schim b, ai lăsat-o pe Ianthe să-l ia pe el în peştera aia."
El înghiţi în sec.
- Nu am p u tu t să suport aşa ceva.
„Şi totuşi ai suportat să faci un târg cu H ybernul, ca şi când aş fi
fost u n obiect furat care trebuia returnat."
- Poate că dim ineaţa asta nu a fost doar o binecuvântare p en tru
m ine, am spus eu.
Singurul lui răspuns fu atingerea de pe spatele meu.
Nn ne-am m ai spus altceva urm ătoarele trei dansuri, până ce
Lum ea m ă târî spre mesele unde acum ne aştepta cina. L-am lăsat
. 1 mi umple o farfurie şi să m ă servească atunci când am găsit un
M -am târâit înapoi spre conac la două ore după m iezul nopţii,
prea extenuată ca să rezist până la răsărit.
M ai ales când am observat cum se uita Tam lin la m ine, am in-
tindu-şi de zorii de anul trecut, când m ă luase şi m ă sărutase la
răsăritul soarelui.
L-am rugat pe Lucien să m ă însoţească, iar el fusese mai m ult
decât bucuros să o facă, având în vedere că statutul său de m ascul
cu pereche îl făcea să nu-1 m ai intereseze com pania femelelor în
u ltim a vrem e şi că Ianthe încercase să-l încolţească toată ziua ca să-l
întrebe ce se întâm plase la cerem onie.
M -am schim bat în cămaşa de noapte, o chestie m ică şi dantelată
pe care o p u rtasem cândva ca să-l distrez pe Tamlin, şi lipită acum
de pielea transpirată, m -am băgat în pat.
Tim p de aproape o jum ătate de oră, am îm pins cearşafurile cu
picioarele, agitându-m ă, învârtindu-m ă şi zbătându-m ă.
A ttorul. Ţesătoarea. Surorile m ele aruncate în Cazan. Toate se
îm pleteau şi se roteau în jurul m eu. Le-am lăsat.
Ceilalţi încă sărbătoreau când ţipătul brusc şi ascuţit m ă făcu să
sar din pat.
Pulsul îm i zvâcni puternic de-a lungul venelor când am deschis
uşa, transpirată şi palidă şi am ieşit pe hol.
Lucien răspunse la a doua bătaie în uşă.
Te-am auzit... Ce s-a întâm plat?
I I mă studie, ochiul roşiatic m ărindu-i-se când îm i observă
l'.irul zburlit şi căm aşa de noapte transpirată.
Am înghiţit, cu o privire întrebătoare, iar el dădu din cap, retră-
j'.nulu-se în cam era lui ca să m ă lase să intru. Cu bustul gol, reuşi să
\r îmbrace cu o pereche de pantaloni înainte de a deschide uşa şi îi
uu lieie în grabă când am trecut pe lângă el.
( lamera lui fusese îm podobită în culorile Regatului Toam nei -
Mugu r ul om agiu adus casei lui pe care l-ar fi expus vreodată - iar
• o m -am uitat cu atenţie la spaţiul întunecat şi la cearşafurile şifo
na le. El se aşeză pe cotiera cilindrică a unui scaun im ens din faţa
l<>< ului stins şi m ă privi cum îm i frângeam m âinile în m ijlocul co
vor ul ui stacojiu.
Am visat Poalele M untelui, am spus eu răguşită. Şi când m -am
11c/it, nu m i-am am intit unde sunt. M i-am ridicat în faţă braţul
.i.mg, acum vindecat. N u-m i aduc am inte în ce perio a dă m ă aflu.
fi spusesem u n adevăr - şi, parţial, o m inciună. încă visam zilele
u elea oribile, dar n u m ă m ai epuizau. N u m ai alergam în baie în
mijlocul nopţii ca să vomit.
Ce ai visat în seara asta? m -a întrebat el încet.
M -am uitat în ochii lui, bântuiţi şi trişti.
- C um m -a ţin tu it de zid. Ca pe Clare Beddor. Iar A ttorul era...
M -am cutrem urat, trecându-m i m âinile peste faţă.
Lucien se ridică şi veni încet spre m ine. Valul de frică şi durere
provocat de cuvintele mele îm i m asca suficient m irosul, îm i m asca
propria putere când capcanele mele întunecate detectară o uşoară
vibraţie în casă.
Lucien se opri la jum ătate de pas de m ine şi nici m ăcar nu
<ibiectă când î-am cuprins de gât, îngropându-m i faţa în pieptul lui
gol şi cald. Apa de m are din darul lui Tarquin îm i curse din ochi pe
la ţa şi pielea lui aurie.
Lucien oftă profund, îm i cuprinse talia cu un braţ şi cu celălalt
părul, ca să-m i legene capul.
- îm i pare rău! şopti el. îm i pare rău!
Apoi el m ă îm brăţişă, m ângâindu-m ă pe spate cu m işcări linişti
toare, iar eu m i-am calm at plânsul, lacrim ile din apă de m are us-
cându-m i-se ca nisipul ud la soare.
în cele din urm ă, m i-am sprijinit capul de pieptul lui sculptat,
înfigându-m i degetele în m uşchii tari ai um erilor săi şi m -am uitat
la faţa sa îngrijorată. A m inspirat adânc, în cruntându-m ă şi des
chizând gura când am...
- Ce se întâm plă?
Lucien întoarse capul spre uşă, unde îl văzu pe Tamlin, al cărui
chip luase m asca rece de calm. Vârfurile ghearelor îi licăriră din
m onturi.
N e-am îndepărtat, prea repede ca să p ară u n gest nonşalant.
- A m avut u n coşmar, i-am explicat netezindu-m i căm aşa de
noapte. Eu... n u am v rut să trezesc toată casa.
Tam lin nu făcea decât să se holbeze la Lucien, a cărui gură se
încordase în tr-o linie subţire când îi văzu ghearele ieşite pe jum ătate.
- Am avut un coşmar, am repetat cam brusc, prinzându-1 de braţ
pe Tam lin p en tru a-1 conduce afară din cam eră înainte ca Lucien să
apuce m ăcar să deschidă gura.
A m închis uşa, dar încă sim ţeam că atenţia lui Tam lin era fixată
asupra m asculului din spatele ei. El n u îşi retrase ghearele şi nici nu
le scoase m ai mult.
A m făcut cei câţiva paşi spre cam era m ea, urm ărindu-1 pe
Tamlin cum studia holul şi distanţa dintre uşa m ea şi a lui Lucien.
- N oapte bună, i-am spus lui Tam lin şi i-am închis uşa în nas.
Am aşteptat cele cinci m inute de care Tam lin a avut nevoie ca să
se hotărască să nu-1 ucidă pe Lucien, iar apoi am zâmbit.
M -am întrebat dacă Lucien îşi dăduse seam a că eu ştiusem faptul
că Tamlin u rm a să vină în seara asta în cam era mea, după ce îl atin
sesem şi îl privisem de atâtea ori astăzi. Că m ă schim basem în cea
m ai indecentă căm aşă de noapte n u din cauza căldurii, ci ca să arăt
corespunzător atunci când capcanele mele invizibile din casă m ă
m lorm ară că Tam lin îşi făcuse, în sfârşit, curaj să vină în dorm i-
iiu ni meu.
Am pretins că avusesem un coşm ar, cearşafurile mele şifonate
sl.ind drept m ărturie. Lăsasem deschisă uşa de la cam era lui Lucien,
el liind prea distras şi n ebănuind de ce venisem cu adevărat ca să
mă deranjez să o închid, şi fără să observe scutul de aer d u r pe care-1
l'ioiectasem în ju ru l încăperii, astfel încât să nu-1 audă sau să-l m i
loasă pe Tam lin venind.
( .and Tam lin ne surprinse în cam eră îm brăţişaţi, ne fixă cu pri-
\ irea atât de intens, iar noi eram atât de e m o ţio n a ţi , că nici m ăcar
im i-am sesizat prezenţa. Scutul invizibil dispăruse înainte ca el să-l
p o a l ă simţi.
i i spusesem lui Tam lin că avusesem u n coşmar.
i'.u eram coşm arul, exploatându-i frica lui Tam lin încă din p ri
mele mele zile aici.
Nu uitasem cearta lui de dem ult cu Lucien şi nici faptul că-1
avertizase să nu m ai flirteze cu m ine - să păstreze distanţa. N u ui-
lasem team a că îl preferasem pe lordul cu păr roşcat în locul lui şi
«a asta i-ar fi am eninţat toate planurile pe care le avea. „Retrage-te!“,
i i spusese el lui Lucien.
■‘i j f l *
"1
CAPITOLUL .) '
6
Jurian n u se înşela.
în dim ineaţa urm ătoare, Lucien m ă trezi acoperindu-m i gura
cu o m ână, cu u n avertism ent ce licărea în ochiul său roşiatic. D upă
o clipă, am sim ţit izul de cupru al sângelui.
N e-am îm brăcat şi ne-am încălţat, iar eu am inventariat rapid
arm ele pe care le înghesuisem în cortul nostru. Aveam trei p u m
nale. Lucien avea două şi o sabie scurtă şi elegantă. Era mai bine
decât nim ic, dar nu cine ştie ce.
Privirea pe care m i-o aruncă, îm i transm ise destul de bine planul
nostru: să ne p u rtăm norm al până ce evaluăm situaţia.
M i-a luat o clipă să-m i dau seam a că asta era poate prim a dată
când el şi cu m ine lucraserăm în tandem . La vânătoare, nu ne u n i
serăm eforturile, iar la Poalele M untelui, unul avusese grijă de celă
lalt - nu fusesem niciodată o echipă. O unitate.
Lucien ieşi din cort, cu m em brele relaxate, şi gata să ocupe o
poziţie defensivă. Cândva, îm i spusese că fusese instruit în Regatul
Toam nei şi în acesta. C a şi Rhys, alegea de obicei cuvintele ca să
câştige bătăliile, d ar îl văzusem pe el şi pe Tam lin în ringul de an tre
nam ent. Ştia cum să m ânuiască o arm ă şi cum să ucidă, la nevoie.
M i-am făcut Ioc pe lângă el, devorând detaliile îm prejurim ilor
ca şi când aş fi fost u n om flăm ând la u n festin.
Pădurea era la fel. Jurian stătea ghem uit în faţa focului, aţâţând
tăciunii, afişând o m ască dură şi gânditoare, iar santinelele erau
palide când Lucien se îndreptă spre ele. Le-am u rm ărit cum îşi în
dreptau atenţia spre copacii din spatele lui Jurian.
Nici u rm ă de nobili.
Sângele...
Un iz de cupru, da, dar dantelat cu păm ânt şi m ăduvă şi p u tre
gai. M oarte.
M -am grăbit spre copaci şi tufele dense.
- Ai ajuns prea târziu, spuse Jurian când am trecut pe lângă el,
continuând să îm pungă tăciunii. Au term in at acum două ore.
Lucien era în u rm a m ea când am in trat în m ărăcini, spinii zgâ-
riin d u -m i m âinile.
Nobilii din H ybern nu se deranjaseră să-şi cureţe m izeria, adică
ce m ai răm ăsese din cele trei cadavre, robele galbene sfâşiate fiind
precum cenuşa care cădea în tr-u n m ic crâng. D agdan şi B rannagh
le înăbuşiseră, probabil, ţipetele cu u n fel de scut.
Lucien înjură.
- Au trecut p rin zid noaptea trecută. Ca să-i vâneze.
în ciuda puţinelor ore care-i separau, nobilii erau Fae - rapizi,
nem uritori. Cei trei Copii ai celor B inecuvântaţi ar fi obosit după
atâta alergat, ar fi cam pat p e undeva.
Sângele se usca deja pe iarbă şi pe trunchiurile copacilor din
apropiere.
Tortura specifică H ybernului nu era foarte artistică: Clare, regina
blondă şi aceştia trei... M utilarea şi to rtu ra erau asemănătoare.
M i-am descheiat m antia şi am aşezat-o cu grijă peste cele mai
m ari răm ăşiţe pe care le-am găsit: trunchiul tânărului, sfâşiat de
gheare şi secat de sânge. Suferinţa încă i se citea pe chip.
Flăcările îm i încălzeau vârfurile degetelor, im plorându-m ă să-i
ard, să le ofer m ăcar acest m od de înm orm ântare. Dar...
- Crezi că au facut-o de plăcere sau ca să ne trim ită u n mesaj?
Lucien îşi întinse m antia peste răm ăşiţele celor două femei. Era
mai serios ca niciodată.
- C red că n u sunt obişnuiţi să fie refuzaţi. Aş spune că a fost un
acces de furie al nem uritorilor.
Am închis ochii, încercând să-m i calm ez stom acul agitat.
- Nu e vina ta, adăugă el. I-ar fi putut ucide pe tărâm urile m urito
rilor, dar i-au adus aici, ca să ne dem onstreze cât sunt de puternici.
Avea dreptate. C opiii celor Binecuvântaţi ar fi m urit şi dacă nu
aş fi intervenit.
- Ei sunt am eninţaţi, am spus eu gânditoare. Şi prea m ândri. Am
atins cu vârful cizm ei iarba udă de sânge. îi îngropăm ?
Lucien se gândi.
- Gestul trim ite un mesaj - că suntem dispuşi să le curăţăm
m izeria.
M -am uitat din nou cu atenţie la crâng şi m -am gândit la ce era
în joc.
- Atunci, să le trim item un altfel de mesaj.
CAPITOLUL
8
Tam lin se plim ba în faţa şem ineului din biroul personal, fiecare
întoarcere fiind la fel de iute ca o sabie.
- Ei sunt aliaţii noştri, m ârâi el la m ine şi la Lucien, care stăteam
în fotoliile de lângă şem ineu.
- Sunt nişte m onştri, i-am răspuns replicat eu. Au ucis deja trei
fiinţe nevinovate.
- Şi ar fi trebuit să m ă lăsaţi pe m ine să m ă ocup de asta. Tam lin
respiră sacadat. N u să vă ră zb u n a ţi prosteşte. El îi aruncă o privire
încruntată lui Lucien. Aveam aşteptări m ai m ari de la tine.
- D ar de la m ine nu? am întrebat eu încet.
Ochii verzi ai lui Tam lin erau ca două bucăţi de jad îngheţat.
- Tu ai o legătură personală cu oam enii aceia. E l nu are.
- Ăsta e genul de gândire, am izbucnit eu apucând cotierele, care
a perm is u nui z id să fie singura soluţie p en tru popoarele noastre;
pen tru ca fiinţele Fae să se uite la genul ăsta de crim e şi să nu le pese.
Ştiam că gărzile de afară ne auzeau. Ştiam că oricine trecea prin
apropiere putea să audă.
- Pierderea oricărei vieţi din orice parte este o legătură perso
nală. Sau do ar vieţile M arilor Spiriduşi contează p en tru tine?
Tam lin se opri brusc şi m ârâi la Lucien:
- Ieşi afară! M ă voi ocupa de tine m ai târziu.
- N u-i vorbi aşa, am spus eu printre dinţi şi m -am ridicat în
picioare.
- Aţi pus în pericol alianţa cu isprava pe care aţi facut-o amândoi...
- Bun. D in partea mea, să ardă în iad! am strigat eu.
Lucien tresări.
- Tu l-ai trim is p e Bogge după ei! urlă Tamlin.
Nici m ăcar nu am clipit şi ştiam că santinelele chiar ne auziseră,
după tuşea uneia de afară - u n sunet al şocului înăbuşit.
Şi m -am asigurat că santinelele m -au auzit când am spus:
- I-au terorizat pe acei oam eni - i-au făcut să sufere. M -am g ân
dit că Bogge este u na dintre puţinele creaturi care ar fi putut să le
întoarcă favoarea.
Lucien îi dăduse de u rm ă - şi, în decursul orelor, îl m om isem
cu atenţie înapoi spre tabără, chiar către locul unde D agdan şi
B rannagh se lăudaseră cu crim ele lor. Ei reuşiseră să fugă, dar doar
după ce păruseră că se luptă şi ţipă un pic. Erau palizi la faţă chiar
şi după câteva ore, iar ochii le erau încă plini de ură ori de câte ori
catadicseau să se uite la noi.
Lucien îşi drese vocea şi se ridică.
- Tam, oam enii aceia erau nişte copilandri. Feyre le-a ordonat
nobililor să se retragă. Ei i-au ignorat ordinul. D acă lăsăm H ybernul
să ne dom ine, nu vom pierde doar alianţa. Bogge le-a am intit că şi
noi avem gheare.
Tamlin nu îşi luă privirea de la m ine când îi spuse lui Lucien:
- Ieşi afară!
Cuvintele fură destul de violent rostite, astfel că nici Lucien şi
nici eu nu am obiectat de data asta când ieşi din cam eră şi închise
uşile duble în u rm a lui. M i-am întins puterea pe hol, simţindu-1
cum stătea pe treapta de jos a scărilor şi asculta, la fel ca şi cele şase
santinele de pe hol.
- Nu poţi să-m i vorbeşti în halul ăsta, i-am spus lui Tamlin, cu
spatele drept ca bradul. A i p ro m is că nu te vei p u rta aşa.
- H abar nu ai ce riscăm...
- N u-m i vorbi de sus. Nu după toate lucrurile p rin care am tre
cut ca să m ă întorc aici, la tine. La p o p o ru l nostru. Crezi că vreunul
dintre noi este fericit să colaboreze cu H ybernul? Crezi că n u le
citesc pe chip întrebarea dacă m erit dezonoarea asta?
El respiră din no u sacadat. Bun, voiam să-l forţez. Prea bine.
- Ne-ai vândut ca să m ă recuperezi, am spus eu, încet şi rece.
Ne-ai vân d u t H ybernului. Iartă-m ă dacă eu încerc acum să recâştig
o parte din ce am pierdut.
îşi scoase ghearele şi u n m ârâit feroce răsună din el.
- I-au vânat şi ucis pe oam enii aceia de plăcere, am continuat.
Poate că tu eşti dispus să îngenunchezi în faţa H ybernului, dar eu cu
siguranţă n u sunt.
El explodă.
Mobila se făcu ţăndări şi zbură; ferestrele se crăpară şi se sparseră.
Şi, de data asta, nu m -am apărat.
M asa de lucru se izbi în m ine, aru n cân d u -m ă în raftul de cărţi şi
toate locurile în care carnea şi osul întâlniră lem nul scârţâiră şi m ă
durură. Am căzut în genunchi pe covorul de pe podea, iar Tamlin
veni im ediat lângă m ine, cu m âinile trem urânde...
Uşile se deschiseră.
- Ce ai făcut? şopti Lucien.
Lui Tam lin i se citi suferinţa pe chip atunci când Lucien îl îm
pinse în tr-o parte. El îl lăsă pe Lucien să îl dea deoparte şi să m ă
ajute să m ă ridic.
Ceva cald şi u m ed îmi alunecă pe obraz. Era sânge, după m iros.
- Hai să te curăţăm , spuse Lucien, cuprinzându-m i um erii cu
braţul, în tim p ce m ă conduse afară din cameră.
Abia I-am auzit peste ţiuitul din urechile mele, în învârtirea
uşoară a lumii.
Santinelele - p rin tre care Bron şi Hart, doi dintre lorzii război
nici preferaţi ai lui Tamlin - se uitau cu gurile căscate, îm părţin-
du-şi atenţia între biroul distrus şi chipul meu.
Din m otive întemeiate. C ând Lucien m ă conduse pe lângă oglinda
aurită de pe hol, am văzut ce îi făcuse să se îngrozească. Ochii îm i
erau sticloşi, iar faţa palidă - în afară de zgârietura de sub pom ete,
lungă de cinci centim etri, din care-m i curgea sânge.
Pe gât şi pe m âini eram plină de m ici zgârieturi, dar i-am im pus
puterii de curăţare şi de vindecare - cea a M arelui Lord al R ăsări
tului - să n u le caute. Să nu le trateze.
- Feyre, şopti Tam lin din spatele nostru.
M -am oprit, conştientă de toţi ochii care ne priveau.
- Sunt bine, am şoptit eu. îm i pare rău. M i-am şters sângele care
m i se prelingea pe obraz. Sunt bine, i-am spus din nou.
Nim eni, nici m ăcar Tamlin, nu părea convins.
Şi, dacă aş fi p u tu t picta m om entul, aş fi num it tabloul „Un p o r
tret al capcanelor şi al m om elilor”.
h )h
Lucien şi Tamlin le arătară gem enilor unde era crăpătura din zid.
Şi, ca şi în cazul prim elor două, îşi petrecură câteva ore stu-
diind-o, co n tinuând să fie atenţi la terenul înconjurător.
De data asta, am răm as aproape şi i-am urm ărit, prezenţa m ea fi
ind considerată oarecum neam eninţătoare, dacă nu o pacoste. Ne
jucaserăm micile jocuri de putere, stabiliserăm că aş fi putut să m uşc
dacă mi-aş fi dorit, dar că aveam să ne tolerăm unii pe ceilalţi.
- Aici, îi şopti B rannagh lui D agdan şi-i arătă din bărbie deschi
zătura invizibilă.
Singurele sem ne erau copacii diferiţi: pe partea noastră, erau de
un verde prim ăvăratic, proaspăt şi strălucitor. Pe partea cealaltă,
erau întunecaţi, m asivi şi se îndoiau uşor din cauza căldurii - în
m ijlocul verii.
- Prim a era m ai bună, zise Dagdan.
Eu m -am aşezat pe un mic bolovan, cojind un m ăr cu un cuţitaş.
- Şi m ai aproape de coasta vestică, îi m ai spuse surorii gemene.
- Asta e m ai aproape de continent - de strâm toare.
A m tăiat adânc m ărul, scoţând o bucată de pulpă albă.
- Da, dar am avea m ai m ult acces la proviziile M arelui Lord.
Lordul era acum plecat cu Jurian, căutând o m âncare m ai săţioasă
decât sendvişurile pe care le îm pachetaserăm . Ianthe se dusese la un
pârâu din apropiere ca să se roage, iar eu nu ştiam unde erau Lucien
şi santinelele.
îm i fu şi m ie mai uşor când am băgat felia de m ăr în gură şi am zis:
- Eu spun să o alegeţi pe asta.
Ei se întoarseră spre m ine, B rannagh rânjind, iar D agdan rid i
când din sprâncene.
- Ce ştii tu despre aşa ceva? întrebă Brannagh.
A m ridicat din um eri şi am tăiat o altă bucată de măr.
- Voi doi vorbiţi m ai tare decât vă daţi seama.
Fraţii se în cru n tară unul la celălalt. Erau m ândri, aroganţi şi
cruzi. îi studiasem în ultim ele două săptăm âni.
- Dacă nu vreţi să riscaţi ca toate celelalte regate să aibă tim p să
se adune şi să vă intercepteze înainte să puteţi traversa spre strâm
toare, aş alege-o pe asta.
Brannagh îşi dădu ochii peste cap.
Am continuat să turui, plictisită:
- D ar ce ştiu eu? Voi doi v-aţi ascuns o insuliţă tim p de cinci sute
de ani. în m o d clar ştiţi m ai m ulte decât m ine despre P rythian şi
armatele în mişcare.
- Asta n u are legătură cu armatele, deci sper că ai să-ţi ţii gura
până când o să avem nevoie de tine, spuse B rannagh p rintre dinţi.
Am pufnit.
- Vrei să spui că scopul prostiei ăsteia nu este să găsiţi un loc prin
( are să treceţi p rin zid şi să folosiţi C azanul ca să vă transportaţi şi
armatele aici?
Ea râse, aru n cându-şi pletele negre peste umăr.
- Rolul C azanului n u este să transporte arm atele de soldaţi, ci să
i clacă lum ile, să distrugă zidul hidos şi să ne revendice natura.
Eu m i-am încrucişat picioarele.
- Cu o arm ată de zece mii, nu cred că aţi avea nevoie de niciun
obiect m agic care să vă facă treaba m urdară.
- A rm ata noastră e de zece ori m ai m are, fato! spuse dispreţuitor
brannagh. Şi de două ori m ai num eroasă dacă îi punem la socoteală
po aliaţii noştri din Vallahan, M ontesere şi Rask.
1)ouă sute de mii. M am a să ne salveze!
- Cu siguranţă aţi fost ocupaţi în ultim ii ani. I-am studiat, deloc
■rii imidată. De ce n u aţi atacat când A m arantha avea insula?
Pe atunci, regele nu găsise Cazanul, în ciuda anilor de căutări şi
(•.la i-a servit scopurilor de a o lăsa să vadă cum i-am putea distruge
pe oam enii ăştia. Şi i-a m otivat pe aliaţii n o ştri de pe co n tin en t să
111 se alăture, ştiind ce îi aşteaptă.
Am term in at m ărul şi am aruncat cotorul în pădure. Ei îl priviră
zburând ca doi câini de vânătoare care urm ăreau u n fazan.
- Aşadar, toţi vor veni aici? Trebuie să o fac pe gazda p en tru atât
de m ulţi soldaţi?
- A rm ata no astră se va ocupa de P rythian înainte de a se uni cu
celelalte. C om andanţii noştri se pregătesc p en tru asta chiar acum.
- Probabil credeţi că e posibil să pierdeţi, dacă vă deranjaţi să
folosiţi Cazanul ca să vă ajute să câştigaţi.
- C azanul este şansa noastră. Va curăţa din nou lum ea asta.
A m ridicat din sprâncene cu un cinism lipsit de respect.
- Şi aveţi nevoie exact de locul ăsta ca să îl dezlănţuiţi?
- Locul ăsta, spuse D agdan cu o m ână pe m ânerul săbiei, există
deoarece o persoană sau un obiect de m are putere a trecut p rin el.
Cazanul va analiza gaura deja făcută şi o va m ări până când zidul se
va prăbuşi de tot. Este un proces atent, com plex şi pe care nu cred
că m intea ta de m uritoare poate să-l înţeleagă.
- Probabil. Deşi m intea asta de m uritoare a reuşit să dezlege
ghicitoarea A m aranthei şi să o distrugă.
B rannagh se întoarse din nou spre zid.
- De ce crezi că H ybernul a lăsat-o să trăiască atât de m ult în
ţinuturile acestea? Era mai bine să aibă pe altcineva care să-i facă
treburile m urdare.
+•
CAPITOLUL *>
IO
B rannagh îşi trecu degetele p rin p ărul auriu al lui Ianthe, ţâţâind
când văzu carnea însângerată ocrotită în poala ei.
- Pleci undeva, Feyre?
M i-am lăsat m asca să cadă.
- Trebuie să fiu undeva, le-am spus nobililor din H ybern, o b
servând poziţiile de flancare pe care le ocupară prea nonşalant în
jurul m eu.
- Ce ar putea fi m ai im portant decât să ne asişti? La u rm a urm ei,
eşti obligată să-l asişti p e regele nostru.
Trăgeau de tim p - până când Tam lin avea să se întoarcă de la
vânătoare îm preună cu Jurian.
Lucien se în d ep ărtă de copac, d ar n u veni lângă m ine. Ceva ase
m ănător agoniei îi traversă chipul când observă, în sfârşit, centura
Iurată şi desaga de pe um erii mei.
- Nu am încheiat nicio alianţă cu voi, i-am spus lui B rannagh,
i and D agdan tocm ai ieşise din raza m ea vizuală. Sunt o persoană
liberă; pot să plec o riunde şi oricând îm i doresc.
- Da? spuse gânditoare B rannagh, strecurându-şi o m ână spre
sabia de la şold.
M -am întors uşor ca să n u îl p ierd din vedere pe Dagdan.
- în ultim ele săptăm âni, ai pus la cale nişte planuri şi intrigi
destul de pricepute. N u părea să te îngrijoreze faptul că poate şi noi
am făcut acelaşi lucru.
N u aveau de gând să-l lase pe Lucien să plece viu din poiana asta
sau cel p u ţin nu întreg la minte.
El p ăru să-şi dea seam a odată cu m ine, înţelegând că era im
posibil ca ei să dezvăluie aşa ceva fără să ştie că ar fi scăpat
nepedepsiţi.
- C uceriţi Regatul Verii, am spus eu şi am vorbit serios. O ricum
o să cadă, in tr-u n fel sau altul.
Lucien m ârâi. L-am ignorat.
- O, asta intenţionăm să facem, spuse B rannagh, scoţând un pic
sabia din teaca neagră. Dar, pe de altă parte, şi tu eşti o problem ă.
A m scos două cuţite dintre cuţitele de luptă illyriene.
- D urerile de cap n u te-au făcut să-ţi pui întrebări? N u ai observat
cum lucrurile par un pic mai înăbuşite în anum ite legături mentale?
în ultim ele săptăm âni, puterile m i se sleiseră atât de repede şi
slăbiseră atât de mult...
D agdan pufni şi, în sfârşit, i se adresă surorii lui:
- C red că m ai durează aproxim ativ zece m inute până ca m ărul
să-şi facă efectul.
B rannagh chicoti, atingând cu vârful piciorului cătuşele din pia
tră albastră.
- La început, i-am dat preotesei pudra. E făcută din piatră fae pi
sată şi otrăvită, m ăcinată atât de fin, încât să nu o vezi şi să nu îi simţi
m irosul sau gustul în mâncare. Ea a adăugat-o câte puţin, nim ic sus
pect - nu prea m ult, ca să nu îţi înăbuşe toate puterile deodată.
Stom acul începu să m i se strângă din cauza neliniştii.
- Suntem daem ati de o m ie de ani, fato, spuse cu dispreţ Dagdan.
D ar nici m ăcar nu am fost nevoiţi să ne strecurăm în m intea ei ca să
o obligăm să ne facă voia. Iar tu... ce efort curajos ai depus, în încer
carea de a-i proteja pe toţi de noi!
M intea lui D agdan se în d rep tă spre cea a lui Lucien, ca o să
geată neagră. A m aru n cat u n scut în tre ei. C apul şi p ân ă şi oasele
m -a u d u ru t...
- Ce m ă r ? am întrebat eu.
- Cel pe care l-am înfulecat acum o oră, spuse Brannagh. C rescut
şi îngrijit în grădina personală a regelui, udat constant cu apă de pia
tră fae otrăvită. Suficient cât să îţi anuleze puterile câteva zile la rând,
Iară să fie nevoie de cătuşe. Şi, iată-te, crezând că nim eni nu a obser
vat că plănuieşti să dispari azi. Ea ţâţâi din nou. Unchiul nostru ar fi
lost foarte indignat dacă am fi perm is să se întâm ple aşa ceva.
îm i expira tim pul câştigat. Aş fi p u tu t să m ă teleportez, dar, pe
de altă parte, l-aş fi lăsat pe Lucien în seam a lor dacă nu ar fi reuşit
cum va să o facă şi el, cu m âncarea otrăvită din tabără...
Să îl las. A r fi trebuit şi aş f i p u tu t să-l las.
Dar unei sorţi poate m ai rele ca m oartea...
O chiul Iui roşiatic licări.
- Pleacă!
Am ales.
Am explodat în noapte, fum şi um bră.
Şi nici m ăcar o m ie de ani nu fură de ajuns p en tru D agdan să se
pregătească aşa cu m treb u ia când m -am telep o rta t în faţa lui şi
.mi lovit.
l-am tăiat partea din faţă a arm urii din piele, nu suficient de
ul.ânc încât să-l ucid, iar când lam a se prinse în plăcile ei, el se ră
ni i cu pricepere, forţându-m ă ori să-m i expun partea dreaptă, ori
•..i pierd cuţitul...
M -am teleportat din nou. De data asta, D agdan veni cu m ine.
Nu luptam cu acoliţii H ybernului, spălaţi pe creier, în pădure.
Nu luptam cu A ttorul şi neam ul lui pe străzile din Velaris. Dagdan
vi . 1 prinţul H ybernului - un com andant.
I upta ca unul.
Se t o t teleporta şi tot lovea.
E ram u n vârtej n eg ru de oţel şi um bre p rin poiană, iar lunile în
care Cassian m ă antrenase cu brutalitate îm i fură de folos ca să
n u cad.
Mi s-a p ăru t că Lucien se uita cu gura căscată şi că până şi
B rannagh era su rprinsă de cum luptam îm potriva fratelui ei.
în să loviturile lui D agdan n u erau puternice - nu, erau precise
şi rapide, dar el nu îşi dădea toată silinţa.
Trăgea de tim p, încerca să m ă obosească până ce m ărul şi-ar fi
făcut efectul, iar puterea lui m -ar fi transform at într-o fiinţă aproape
m uritoare.
Aşadar, l-am lovit în cel m ai slab punct.
B rannagh ţipă în tim p ce un val de flăcări se izbi în ea.
D agdan îşi pierdu concentrarea p en tru o clipă. C ând i-am tăiat
adânc abdom enul, strigătul său alungă păsările din copaci.
- Ticăloasă mică! spuse el, retrăgându-se din faţa urm ătoarei mele
lovituri când focul dispăru, dezvăluind-o pe Brannagh în genunchi.
îşi neglijase scutul fizic, aşteptându-se să îi atac m intea.
Acum trem ura, gâfâind agonizant. M irosul urât al pielii arse pluti
spre noi, direct din braţul ei drept, coaste şi coapsă.
D agdan se avântă din nou către m ine, iar eu m i-am ridicat am
bele cuţite ca să-i parez sabia.
El n u îşi retrase lovitura de data asta şi i-am sim ţit reverberaţia
ei în tot corpul.
Am sim ţit şi liniştea sufocantă. O m ai sim ţisem o dată - în ziua
aceea din H ybern.
Brannagh sări în picioare cu un ţipăt ascuţit, dar Lucien era acolo.
C oncentrată asupra mea, ca să-m i răpească frum useţea pe care
i-o arsesem, Brannagh nu îl văzuse teleportându-se decât atunci când
fu prea târziu, iar sabia lui Lucien refractă lum ina soarelui care p ă
trundea p rin coroana copacilor, întâlnind apoi carnea şi osul.
Un trem u r străbătu poiana ca şi când firul dintre gem eni s-ar fi
ru p t în clipa în care capul b ru n et al lui B rannagh căzu cu u n zgo
m ot surd pe iarbă.
D agdan ţipă şi se aruncă spre Lucien, teleportându-se cei cinci
m etri dintre noi.
Lucien abia îşi scosese sabia din gâtul tăiat al lui B rannagh când
Dagdan ajunse în faţa lui, cu sabia întinsă ca să-i străpungă gâtul.
Lucien avu tim p suficient doar cât să se retragă clătinându-se
din lovitura m ortală a lui Dagdan.
Aveam destul tim p ca să p u n capăt luptei.
I-am parat sabia lui D agdan cu u n cuţit, m asculul făcând ochii
m ari când m -am teleportat între ei şi i l-am înfipt pe celălalt în ochi.
C hiar în ţeasta din spatele lui.
Osul, sângele şi ţesutul m oale scârţâiră şi alunecară de-a lungul
lamei, D agdan căscând încă surprins gura când am smuls cuţitul.
L-am lăsat să cadă peste sora lui, zgom otul surd al cărnii peste
carne fiind singurul sunet.
Cu puterile sleite şi cu o durere groaznică de stomac, m -am uitat
la Ianthe şi i-am dat u n ultim ordin, în com pletarea celor de m ai
il e vreme.
- Spune-le că i-am ucis. în legitim ă apărare. D upă ce m -au rănit
alât de grav, în tim p ce tu şi Tam lin n u aţi făcut nim ic. C hiar şi
alunei când au să te tortureze ca să zici adevărul, ai să le spui că am
Iugit după ce i-am ucis - ca să salvez regatul acesta de ororile lor.
Privirea goală şi inexpresivă fu singurul răspuns prim it.
- Feyre!
Lucien era răguşit.
M i-am şters cele două cuţite de spatele lui Dagdan, înainte de a
n u duce să-m i iau desaga căzută.
Te întorci. în Regatul Nopţii.
M i-am pus pe u m ăr desaga grea şi, în cele din urm ă, m -am uitat
-D a .
C hipul bronzat îi albise. Se uită cu atenţie la Ianthe şi la cei doi
nobili m orţi.
- M erg cu tine!
- Nu, fu tot ce am spus, îndreptându-m ă spre copaci.
Am simţit o cram pă dureroasă în pântece. Trebuia să fug - trebuia
să-m i folosesc ultim ele puteri ca să m ă teleportez spre dealuri.
- N u ai să reuşeşti fără magie, m ă avertiză el.
N -am făcut decât să scrâşnesc din dinţi din cauza durerii groaz
nice din abdom en când m i-am adunat puterea ca să m ă teleportez
spre dealurile îndepărtate, dar Lucien m ă prinse de braţ şi m ă opri.
- Vin cu tine, îm i spuse el din nou, cu faţa stropită de un sânge
la fel de strălucitor ca părul lui. Vreau să-m i recuperez partenera.
Nu aveam tim p p en tru discuţia asta. P entru adevărul, polem i-
cile şi răspunsurile pe care vedeam că şi le dorea cu disperare.
în tre tim p, probabil că Tam lin şi ceilalţi auziseră strigătele.
- N u m ă face să regret, i-am spus eu.
h|h
DISTRUGĂTOAREI
B LEST EM U LU I
CAPITOLUL
11
h|h
M ersul p rin pădurea Regatului Toam nei sem ăna cu o plim bare
într-o cutie cu bijuterii.
Cu toate că acum probabil eram căutaţi... dar culorile erau atât
de vii, încât trebuia să faci un efort să nu te uiţi cu gura căscată.
Până la ju m ătatea dim ineţii, b ru m a se topise sub soarele untos,
ca să dezvăluie ce era bun de m âncat. Stom acul îm i chiorăia la
fiecare pas, iar p ăru l roşcat al lui Lucien licări ca frunzele de dea
supra noastră când scrută pădurea după orice ar fi putut să ne u m
ple burţile.
Era pădurea lui, după descendenţă şi lege. Era un fiu al pădurii,
iar aici... Părea născut din ea. P entru ea. Până şi ochiul auriu.
Lucien se opri în cele din u rm ă în dreptul unui râu străveziu
care curgea încet p rin tr-o viroagă flancată de granit, un loc despre
care spunea că, odată, fusese plin de păstrăvi.
începusem să-m i construiesc o undiţă rudim entară când el in
tră în apă, desculţ şi cu pantalonii suflecaţi până la genunchi, şi
prinse u nul cu m âinile goale. îşi legase părul, câteva şuviţe căzân-
du-i pe faţă când se aplecă din nou şi aruncă u n al doilea păstrăv pe
malul nisipos, un d e m ă aflam eu încercând să găsesc u n înlocuitor
p en tru firul undiţei.
Am tăcu t p ână când peştii încetară să se m ai zbată, înotătoarele
lor strălucind în toate culorile atât de vii de deasupra noastră.
Lucien îi apucă de cozi, ca şi când ar fi făcut asta de o m ie de ori.
Probabil că o făcuse, chiar aici, în râul acesta.
- Am să-i curăţ cât aprinzi focul.
La lum ina zilei, strălucirea flăcărilor nu ar fi fost observată. Deşi
fumul... era u n risc necesar.
Am gătit şi apoi am m âncat în linişte, pârâitul focului fiind sin
gurul sunet ce se făcea auzit.
Am mers spre nord tim p de cinci zile, abia schim bând un cuvânt.
Teritoriul lui Beron era atât de vast, încât ne luă trei zile să in-
(răm, să îl traversăm şi să ieşim. Lucien ne conduse spre m argine,
încordat la fiecare strigăt şi foşnet.
Casa Pădurii era un complex întins, m ă inform ă Lucien în cele
câteva m inute în care am riscat sau ne-am deranjat să vorbim ,
l usese construit în ju rul copacilor şi al pietrelor şi doar etajele su
perioare erau vizibile deasupra păm ântului. D edesubt, câteva etaje
erau săpate în piatră, întinzându-se pe o suprafaţă considerabilă. P u
teai să m ergi d in tr-u n capăt al casei în celălalt şi ar fi durat o ju m ă
tate de dim ineaţă. Era înconjurată de cercuri de santinele, poziţionate
pe diverse niveluri: în copaci, pe păm ânt, pe ţiglele acoperite cu
m uşchi şi pe pietrele casei.
N iciun inam ic n u se apropia de casa lui Beron fără ştirea lui.
N iciunul nu pleca fără perm isiunea lui.
M i-am dat seam a că trecusem dincolo de rutele de patrulare şi
de posturile cunoscute de Lucien când um erii i se lăsară.
Ai m ei erau deja lăsaţi.
N u prea dorm isem , p erm iţându-m i să o fac doar când Lucien
respira altfel, m ai profund. Ştiam că n u puteam să rezist m ult tim p,
dar fără abilitatea de a m ă proteja, de a sim ţi pericolele...
M -am întrebat dacă Rhys m ă căuta. D acă sim ţise tăcerea.
A r fi trebuit să-i trim it un mesaj. Să-i fi spus că plecam şi cum să
m ă găsească.
O trava - din cauza ei m i se păruse atât de înăbuşită legătura.
Poate că ar fi trebuit să o ucid pe loc pe Ianthe.
D ar faptul era consum at.
îm i frecam ochii dureroşi, o d ih n in d u -m ă o clipă sub noul n o s
tru dar: u n măr, plin cu fructe m ari şi zemoase.
îm i um plusem desaga. D ouă cotoare zăceau deja aruncate lângă
m ine, m irosul dulce al descom punerii fiind la fel de liniştitor ca
bâzâitul albinelor care se înfruptau din m erele căzute. Pe picioare-
le-m i întinse, u n treilea m ăr era deja pregătit p en tru a fi m âncat.
D upă ce făcuseră nobilii din Hybern, ar fi trebuit să renunţ la
m ere p en tru totdeauna, dar foamea îm i întunecase m ereu raţiunea.
Lucien, care stătea la câţiva paşi distanţă, îşi aruncă al patrulea
m ăr în tufe când am m uşcat din al meu.
- Ferm ele şi câm purile sunt aproape, m ă anunţă el. Va trebui să
ne străduim să ne facem nevăzuţi. Tatăl m eu nu plăteşte bine p e n
tru recoltele lui, iar m uncitorii câm pului vor stoarce orice m onedă
în plus, dacă e posibil.
- D ezvăluind locaţia unuia dintre fiii M arelui Lord?
- M a i ales aşa.
- N u te plăceau?
M axilarul i se încordă.
- Ca fiul cel m ai m ic dintre cei şapte, nu eram necesar sau dorit
în m od deosebit. Poate că a fost u n lucru bun. A m reuşit să studiez
mai m ult tim p decât le-a perm is tata fraţilor m ei înainte de a-i
alunga să conducă vreun teritoriu de pe păm ânturile noastre şi am
putut să m ă antrenez cât de m ult am vrut, de vrem e ce nim eni nu
credea că aş fi suficient de prost încât să îm i fac loc printre n e n u
m ăraţii m oşternitori, ucigându-i. Şi când m -am plictisit de studiat
şi de luptat... am învăţat ce am putut despre păm ânt de la oam enii
lui. Şi despre oam eni.
El se ridică în picioare gem ând, părul liber sclipindu-i când
soarele de la am iază îi făcu nuanţele de culoarea sângelui şi vinului
să strălucească.
- Aş spune că seam ănă m ai m ult cu viaţa unui M are Lord, şi nu
cu a unui fiu inutil şi nedorit.
El îm i aruncă o privire tăioasă.
- C redeai că num ai ura i-a îm pins pe fraţii m ei să-şi dea silinţa
să m ă distrugă şi să m ă ucidă?
Fără să vreau, am sim ţit u n fior pe şira spinării. M i-am term inat
m ărul şi m -am ridicat în picioare, luând încă unul de pe o creangă
joasă.
- Ai vrea coroana tatălui tău?
- N im eni nu m -a întrebat asta niciodată, spuse gânditor Lucien
când am plecat, ocolind m erele căzute şi în descom punere. Aerul
era greţos de dulce. N u ar m erita să vărs sânge ca să câştig coroana.
Nici regatul ăsta putrezit. Aş câştiga o coroană d oar ca să conduc un
popor viclean, cu două feţe.
- Lordul Vulpilor, am spus eu, p u fn in d când m i-am am intit de
masca pe care o p urtase odată. D ar n u m i-ai răspuns la întrebare -
i u i mi-ai spus m otivul p en tru care te-ar trăda oam enii de aici.
Aerul din faţă se lum ină, iar un câm p auriu de orz se legănă spre
pădurea îndepărtată.
- D upă ce s-a întâm plat cu Jesminda, ar face-o.
Jesm inda. N u îi rostise niciodată num ele.
Lucien se strecură p rintre spicele care se legănau.
- Ea era u n a d intre ei. Cuvintele abia se auzeau în foşnetul orzu
lui. Şi p en tru că nu am protejat-o... Le-am trădat şi lor încrederea.
C ând am fugit de fraţii mei, am alergat la unele dintre casele lor.
M -au alungat p en tru ce am perm is să i se întâm ple.
Valuri aurii şi ivorii se unduia în ju ru l nostru, sub cerul albastru
şi senin.
- N u p o t să-i învinovăţesc, spuse el.
Am d orm it - în sfârşit.
Cu focul care pârâia în ultim a peşteră pe care-o găsisem, căl
dura şi izolarea relativă fură suficiente încât să m ă adoarm ă în cele
din urm ă.
Şi, în visele mele, cred că am înotat prin m intea lui Lucien, ca şi
când o fărâm ă a puterii mele se întorcea în sfârşit.
Am visat focul n o stru liniştit şi pereţii stâncoşi, spaţiul fiind abia
suficient de m are ca să ne găzduiască pe noi şi focul. Am visat noap-
lea lugubră de dincolo, toate sunetele pe care Lucien le identifica
alât de atent, cât stătea de pază.
La un m om ent dat, îşi îndreptă atenţia spre m ine şi m ă privi.
Niciodată nu ştiusem cât de tânără şi de um ană păream când
dorm eam . Cosiţa îm i era o sfoară peste um ăr, gura uşor în tre
deschisă şi, din cauza zilelor în care m ă odihnisem şi m âncasem
puţin, eram trasă la faţă.
Am visat că m i-a acoperit pătura cu m antia lui.
Apoi m -am retras, ieşind din m intea lui când visele m i se schim
bară şi am plutit în altă parte. Am lăsat o m are de stele să m ă
adoarmă.
Jh
O m ân ă m ă apucă de faţă atât de tare, încât durerea din oase
m ă trezi.
- Uite pe cine am găsit! spuse rece şi tărăgănat un mascul.
C unoşteam faţa aia - părul roşcat, pielea palidă, rânjetul supe
rior. C unoşteam feţele celorlalţi doi m asculi din peşteră, ce-1 ţintu-
iau sub ei pe Lucien care m ârâia.
Erau fraţii lui.
CAPITOLUL
11
- Tata este cam supărat că nu te-ai oprit să-l saluţi, îi spuse lui
I ucien cel care îm i ţinea acum un cuţit la gât.
- Suntem în tr-o m isiune şi nu putem să întârziem , răspunse
calm Lucien, stăpânindu-se.
C u ţitu l îm i apăsă u n pic m ai m u lt pielea când el râse fără să
sc am uze.
- Corect. Se zvoneşte că voi doi aţi fugit îm preună, că i-aţi pus
<oarne lui Tam lin. R ânjetul i se lărgi. N u te credeam în stare de
asia, frăţioare!
A fost în stare, p en tru ea, chicoti un altul.
M i-am în dreptat privirea spre m asculul de deasupra mea.
- O să ne daţi drum ul.
Stimatul n o stru tată vrea să te vadă, spuse el cu un zâm bet de
■.arpe. C uţitul nu trem ură. Deci ne vei însoţi acasă.
Eris! îl avertiză Lucien.
Numele răsună p rin m ine. D easupra m ea, la doar câţiva centi
m e i ri distanţă... Era fostul logodnic al lui Mor. M asculul care o
abandonase când îi găsise corpul to rtu rat la graniţă. M oştenitorul
Marelui Lord.
Aş li p utut ju ra că ghearele-fantom ă îm i intrau în palme.
Incă o zi sau două şi probabil aş fi p utut să-i tai gâtul.
D ar nu aveam atâta tim p la dispoziţie, ci doar m om entul p re
zent. Trebuia să profit.
- Ridică-te! îm i spuse Eris rece şi plictisit.
Atunci am sim ţit-o trezindu-se, ca şi când ar fi îm puns-o un băţ,
ca şi cum prezenţa m ea pe teritoriul lui, prin tre rudele lui nobile, o
trezise cum va la viaţă, fierbând peste acea otravă, transform ând-o
în aburi.
Cu cuţitul încă înclinat pe gâtul m eu, l-am lăsat pe Eris să m ă
ridice, ceilalţi doi târându-1 pe Lucien înainte să poată sta singur
în picioare.
Trebuia să profit de tim pul pe care-1 aveam. Să m ă folosesc de ce
îm i ofereau îm prejurim ile.
I-am su rp rin s privirea lui Lucien, iar el văzu tran sp iraţia care
m i se ad u n a pe tâm plă şi pe buza superioară în tim p ce sângele mi
se încălzea.
O uşoară m işcare a bărbiei fu singurul sem n că înţelegea.
Eris u rm a să ne ducă lui Beron, iar M arele Lord fie ne-ar fi ucis
de plăcere şi n e-ar fi vândut celui care oferea mai m ult, fie n e-ar fi
reţinut pe term en nelim itat. Şi după ce îi făcuseră ei iubitei lui
Lucien, după ce îi făcuseră lui Mor...
- D upă tine, spuse calm Eris, coborând în cele din u rm ă cuţitul
şi îm pingându-m ă u n pas.
Aşteptasem . Echilibrul, m ă învăţase Cassian, era decisiv în câşti
garea unei lupte.
Şi când ghiontul lui Eris îl făcu să se dezechilibreze, m i-am în
tors piciorul spre el.
R ăsucindu-m ă atât de repede încât n u m ă văzu atacându-1, i-am
băgat cotul în nas.
Eris se clătină înapoi.
Flăcările se izbiră în ceilalţi doi, iar Lucien se dădu la o parte
când ei ţipară şi căzură m ai adânc în peşteră.
Am dezlănţuit fiecare picătură de foc din m ine, u n zid de foc
inălţându-se între noi şi ei, închizându-i pe fraţii lui în peşteră.
- Fugi! am spus gâfâind, dar Lucien era deja lângă m ine, susţi-
nându-m i braţul cu o m ână când am făcut flacăra să ardă tot m ai
fierbinte. N u avea să-i ţină închişi m ult tim p, iar eu chiar sim ţeam
puterea cuiva ridicându-se ca să o provoace pe a mea.
însă m ai aveam o altă forţă pe care să o folosesc.
Lucien înţelese odată cu mine.
Transpiraţia clocoti pe fruntea lui Lucien când un puls de putere
r u urm e de foc se izbi chiar în pietrele de deasupra noastră. Praful
.şi resturile căzură.
Am aruncat orice strop de magie în urm ătoarea lovitură a lui
I ucien.
Şi în urm ătoarea.
C ând faţa palidă a lui Eris se zări din plasa m ea de foc, stră
lucind ca u n zeu al furiei nou creat, Lucien şi cu m ine am distrus
i.ivanul peşterii.
focul ţâşni p rin crăpăturile m ici ca limbile a o mie de şerpi de
Iik , dar surparea nu produse nici m ăcar u n trem ur.
Grăbeşte-te! gâfâi Lucien, iar eu nu m -am deranjat să-i con-
luin când am fugit clătinându-ne în noapte.
Sacii noştri, armele, m âncarea... toate erau în peşteră.
Aveam cu m ine două pum nale, iar Lucien unul. Deşi îm i luasem
. n mine m antia... el m i-o dăduse şi pe a lui. Lucien trem ură în frig
>ai ne-am târât şi ne-am căţărat pe panta m untelui, fără să în d răz
ni m să ne oprim .
Hh
A m supravieţuit nopţii.
Eram ţeapănă şi m ă dureau toate când am început să coborâm
atent p anta m untelui. Fraţii lui Lucien nu se vedeau pe nicăieri. Nici
alte fiinţe vii.
N u-m i păsa; nu când traversasem în sfârşit graniţa spre tărâ m u
rile din Regatul Iernii.
Dincolo de m unte, un câmp m are şi îngheţat scânteia la distanţă.
A r fi durat câteva zile să-l traversăm , dar nu conta: m ă trezisem cu
destulă putere în vene încât să ne încălzim cu u n m ic foc. încet -
atât de încet dispăreau efectele otrăvii.
Eram dispusă să pariez că am fi ajuns la jum ătatea gheţii înainte
să ne putem teleporta de aici. Asta dacă am fi avut noroc şi n u ne-ar
fi găsit nim eni.
M -am gândit la tot ce m ă învăţase Rhys despre Regatul Iernii şi
Marele lui Lord, Kallias.
Palatele erau înalte şi splendide, pline de şem inee aprinse şi îm
podobite cu plante m ereu verzi. Săniile sculptate erau m ijlocul
preferat de tran sp o rt din regat, trase de reni cu coarne catifelate şi
ale căror copite despicate erau ideale p en tru m ersul pe gheaţă şi ză
padă. A rm ata era bine instruită, dar deseori se bazau pe urşi m ari şi
albi care să se plim be p rin ţin u t în căutarea vizitatorilor nedoriţi.
M -am rugat să n u ne aştepte niciunul pe gheaţă, perfect cam u-
Ilat de blană.
Relaţia Regatului N opţii cu cel al Iernii era destul de bună, dar
incă fragilă, aşa cum erau toate legăturile noastre, după A m arantha,
după ce-i m ăcelărise pe atât de m ulţi dintre ei - inclusiv zeci de
copii ai Regatului Iernii. M i-am am intit toate astea cu greaţă.
Nu puteam să-m i im aginez pierderea, furia şi suferinţa. Nu
.ivusesem niciodată curaj să-l întreb pe Rhys, în lunile de an tren a
ment, ai cui fuseseră copiii. Care fuseseră consecinţele. D acă era
considerată cea m ai gravă crim ă a A m aranthei sau doar una dintre
multe altele.
Dar, în ciuda tu tu ro r încercărilor de a crea legături, Regatul
Ie rnii era u nul d intre Regatele Sezoniere. A r fi putut să i se alăture
lui Tamlin, lui Tarquin. Cei m ai bu n i aliaţi ai noştri răm âneau
Regatele Solare: al D im ineţii şi al Zilei, însă erau departe în nord -
peste linia de dem arcaţie dintre Regatele Solare şi cele Sezoniere.
Bucata de p ăm ân t sacru, nerevendicat care se afla la Poalele
Muntelui şi pe care era coliba Ţesătoarei.
U rm a să plecăm înainte să fim nevoiţi să intrăm în străvechea
pădure, unde am eninţarea m orţii pândea la tot pasul.
Mai trecură o zi şi o noapte până am traversat m unţii şi am păşit
p e gheaţa groasă. N u creştea nim ic pe aici şi m i-am dat seam a că
eram pe teren solid d o ar după zăpada îndesată de dedesubt. A ltm in
t e r i , în prea m ulte locuri, gheaţa era transparentă ca sticla - dez
CAPITOLUL
ÎS
CAPITOLUL
16
*
Aş spune că N esta îi face concurenţă lui A m ren în ceea ce
l'i m .le setea de sânge, spuse gânditor Rhys câteva ore m ai târziu
uni el şi cu m ine ne-am plim bat singuri pe străzile Velarisului.
iur.ui a diterenţă este că A m ren chiar îl bea.
\m pufnit, scuturând din cap când am cotit pe strada lată de
I iiiea sidra şi am rătăcit de-a lungul râului presărat cu stele.
Atât de m ulte urm e încă stricau frum oasele clădiri ale Velarisului, i
străzile fiind găurite din cauza ghearelor şi a resturilor căzute. Mare §
parte din oraş fusese reparată, d ar unele vitrine fuseseră acoperite*
cu scânduri, câteva case din lungul râului fiind doar nişte grăm ezi de j
moloz. Am zburat de acasă im ediat ce am term inat cina - ei b in e ,!
vinul, presupun. M or luase încă o sticlă cu ea când dispăruse în 9
casă, Azriel încruntându-se în u rm a ei. a
Rhys şi cu m ine n u mai invitaserăm p e nim eni cu noi. El m ă j
întrebase p rin legătură: „M ergi cu m ine?“ Iar eu dădusem su b til!
d in cap. I
Şi iată-ne! Ne plim bam deja de peste o oră, în m are parte tăcu ţi..*
gândindu-ne la cuvintele, inform aţiile şi am eninţările î m p ă r t ă ş i »
azi. N iciunul din noi nu încetini pasul înainte să ajungem la m icul!
restaurant unde cinaserăm cu toţii sub stele, într-<v- sară. !
Ceva încordat din pieptul m eu se relaxă când am văzut c lă d ire *
neatinsă, plantele citrice din ghivece şuierând în briza râului. Şi îl*
briza aceea... am sim ţit arom a m irodeniilor pătrunzătoare, al câ rn i*
cu usturoi şi al roşiilor fierte... M -am rezem at de balustrada tr o tu a J
rului din lungul râului, u rm ărin d cum lucrătorii restaurantul™ 1
serveau la mesele aglomerate. 1
- C ine ştie, am şoptit eu, răspunzându-i în cele din urm ă. P o a t*
că şi Nesta îşi va însuşi obiceiul de a bea sânge. Cred că a m e n in ţa re *
de a-m i ru p e gâtul e adevărată. Poate îi va da de gust. j
Rhys chicoti, sunetul răsunându-m i în oase când se aşeză lâ n g *
m ine, cu coatele sprijinite de balustradă şi aripile strânse. A m in sp i!j
rat profund, inhalându-i parfum ul de citrice şi m are în plăm ân*!
ajungând în sânge. El îm i atinse gâtul cu gura. |
- Ai să m ă urăşti dacă-ţi spun că N esta este... dificilă? f
A m râs încet. !
- Aş spune că situaţia a decurs destul de bine, luând totul în c o n s*
derare. M ăcar a fost de acord în privinţa unui lucru. M i-am m u ş c *
buza de jos. Nu ar fi trebuit să o descos în public. Am făcut o greşeai*!
HI răm ase tăcut, ascultând.
Cu ceilalţi, am întrebat eu, cum găseşti echilibrul - între
Marele Lord şi familie?
Rhys se gândi.
Nu este uşor. A m luat destule decizii greşite de-a lungul seco
l el or . Deci n u -m i place să-ţi spun că seara asta ar putea fi doar
nu l-putui.
Am oftat prelung.
Ar fi trebuit să m ă gândesc la faptul că s-ar putea să nu se sim tă
■onlortabil povestindu-le unor străini ce i s-a întâm plat în Hybern.
‘■ora mea a fost o persoană retrasă toată viaţa ei, chiar şi faţă de noi.
Rhys se aplecă să-m i sărute din nou gâtul.
Mai devrem e, azi - acasă, spuse el retrăgându-se ca să mă
pi iv ească în ochi. Fără să tresară. Deschis. N u am vrut să o insult.
Imi pare rău că am izbucnit la tine.
I I ridică o sprânceană neagră.
De ce naiba ţi-ar părea rău? Ţi-am insultat sora; tu i-ai luat
i| mi area. Aveai tot dreptul să m ă baţi p en tru asta.
Nu am v ru t să... te subm inez.
1hibrele licăriră în ochii lui.
A!
I I se roti spre Sidra, iar eu l-am urm at. Apa şerpuia pe lângă noi,
■■ii|>i-tlaţa întunecată u nduindu-se cu lum inile aurii de la stâlpii de
iluminat şi cu giuvaierele strălucitoare ale Curcubeului.
I >e aceea... lucrurile au fost ciudate între noi în seara asta. El se
■i i- |u şi se întoarse către m ine. Pe toţi zeii, Feyre!
<'brajii m i se încălziră, iar eu l-am în treru p t înainte să poată
• onimua.
înţeleg totuşi de ce. Un front solid, unit este im portant. Am
.'i'.M ut lem nul neted al balustradei cu un deget. Mai ales pentru noi.
Nu în familia noastră.
C ăldura se răspândi p rin m ine când am auzit cuvintele - familia
noastră.
El m ă luă de m ână, îm pletindu-şi degetele cu ale mele.
- Putem să facem ce reguli ne dorim . Ai tot dreptul să m ă ches
tionezi, să-m i dai idei - şi în particular, şi în public. El pufni.
Bineînţeles, dacă hotărăşti să m ă iei cu adevărat la bătaie, aş putea
să-ţi cer să o faci în spatele uşilor închise, ca să n u în d u r secole de
tachinări, dar...
- N u te voi su b m in a în public. Şi nici tu n u m ă vei su b m in a
pe mine.
El răm ase tăcut, lăsându-m ă să gândesc, să vorbesc.
- Ne p utem adresa întrebări unul celuilalt p rin legătură, dacă ne
aflăm în preajm a unora care nu n e sunt prieteni, am spus eu. Dar,
p en tru m om ent, în prim ii ani, aş vrea să arăt lum ii u n front unifi
cat... Asta dacă supravieţuim .
- Vom supravieţui. O hotărâre intransigentă se sim ţea în acele
cuvinte şi i se citea pe chip. D ar vreau să te sim ţi în largul tău când
m ă încurajezi, când îm i spui unde greşesc...
- C ând nu am făcut asta?
El zâmbi, d ar eu am adăugat:
- Vreau să faci şi tu acelaşi lucru - p en tru mine.
- S-a făcut! D ar în familia noastră... să-m i spui când greşesc, ori
de câte ori vrei. De fapt, insist.
- De ce?
- P entru că e am uzant.
L-am înghiontit cu cotul.
- D eoarece eşti egala mea, spuse el. Şi asta înseam nă să ne apă
răm în public, dar şi să fim sinceri unul cu celălalt, să ne spunem
adevărul.
M -am uitat cu atenţie la oraşul aglom erat din ju ru l nostru.
- Atunci, p o t să-ţi spun un m ic adevăr?
El răm ase nem işcat, dar spuse:
- întotdeauna.
Am respirat adânc.
C red că ar trebui să ai grijă în colaborarea ta cu Keir. N u din
i .ui/.a josniciei lui, ci p en tru că... eu cred că ai putea să o răneşti pe
Mor cu adevărat dacă nu faci ce trebuie.
Rhys îşi trecu o m ână p rin păr.
Ştiu, ştiu...
M erită trupele pe care ni le poate oferi? Dacă asta înseam nă să
n urneşti pe ea?
Lucrăm cu Keir de câteva secole. Ea ar fi trebuit să se obişnuiască
pana acum. Şi, da - soldaţii lui m erită asta. Aducătorii de întuneric
nul bine antrenaţi, puternici şi inactivi de prea m ult timp.
M am gândit.
Ultima dată când ne-am dus în Regatul C oşm arurilor, am ju-
■ai i olul curvei tale.
( ăi vântul îl făcu să tresară.
Dar acum sunt M area ta D oam nă, am continuat eu, trecân-
flu mi un deget peste dosul m âinii lui. El îm i urm ări m işcarea. Am
i oi I>ii mai încet. Ca să-l faci pe Keir să fie de acord să ne ajute... Ai
l’iiioa să-m i spui ce m ască ar trebui să p o rt în O raşul Cioplit?
Tu decizi, spuse el, încă u rm ărin d cum îi trasam lent cercuri
p< piele cu degetul. Ai văzut cum sunt acolo - cum suntem . Tu de-
. i / i , mu să îţi joci rolul.
Presupun că aş face bine să decid curând - nu doar p en tru
i t.i, u şi p en tru întâlnirea cu ceilalţi M ari Lorzi de peste două
..ipi.imâni.
Kliys îm i aru n că o privire piezişă.
Poate regatele sunt invitate.
Mă îndoiesc de faptul că va veni, având în vedere că este aliatul
l h hem ului, iar el ştie că l-am ucide.
la i/a râului îi agită părul negru-albăstrui.
- La întâlnire se va face o vrajă de legare, care ne va forţa pe toţi
să încetăm ostilităţile. Dacă cineva o va încălca în tim pul întâlnirii,
m agia va cere u n preţ scump. Probabil viaţa respectivului. Tamlin
nu este destul de prost să atace - nici noi pe el.
- De ce l-ai invitat?
- Excluderea lui nu ar fi făcut decât să-l aţâţe mai m ult îm po
triva noastră. C rede-m ă, nu vreau să-l văd. Sau pe Beron, pe care
acum îm i doresc probabil să-l ucid m ai m ult decât pe Tamlin.
- Tarquin va fi acolo. Iar noi suntem aproape de capul listei sale .
cu indivizi pe care vrea să-i omoare.
- C hiar şi cu rubinele de sânge, nu ar fi destul de prost să atace i
în tim pul întâlnirii.
Rhys oftă pe nas.
- Pe câţi aliaţi putem conta? în afară de Keir şi de O raşul Cioplit, ]
vreau să spun.
M -am uitat de-a lungul trotuarului de lângă râu.
Mesenii şi petrecăreţii erau prea ocupaţi să se distreze ca să ne]
observe m ăcar prezenţa, în d u d a aripilor uşor de recunoscut ale luij
Rhys. Totuşi - poate că nu era cel mai bun loc p entru o conversaţie.
- N u ştiu, recunoscu Rhys. H elion şi Regatul Zilei, probabil.
Kallias... poate. Cu Regatul Iernii, situaţia e încordată de la eveni
m entele petrecute la Poalele M untelui.
- P resupun că Azriel va afla m ai multe.
- Deja a plecat să afle.
Am dat aprobator din cap.
- A m ren a pretins că ea şi Nesta au nevoie de ajutor ca să cerce
teze căile p rin care să repare zidul. A m gesticulat înspre oraş.]
în d reap tă-m ă spre cea m ai bună bibliotecă de unde pot să aflu ceva]
în legătură cu asta.
Rhys ridică din sprâncene.
- C hiar acum ? Etica m uncii tale o face de ruşine pe a mea.
- M â in e , deşteptule! am şuierat eu.
El chicoti, aripile um flându-se şi strângându-se. Aripile... aripile
|u - 1 are îi perm isese lui Lucien să le vadă.
Ai încredere în Lucien.
Intrebarea-nu-prea-întrebare îl făcu să-şi încline capul.
Cred în faptul că acum ne aflăm în posesia singurului lucru pe
' .ne şi-l doreşte mai m ult decât orice. Şi câtă vrem e situaţia nu se
■■iliimbă, va încerca să ne facă pe plac. Dar, dacă se schimbă...
talentul i-a fost risipit în Regatul Prim ăverii. Ştii, avea un m otiv
peniiu care p u rta m asca de vulpe. G ura i se strâm bă într-o parte.
I >.u a ar lua-o pe Elain înapoi în Regatul Prim ăverii sau oriunde
iii undeva... în sinea ta, nu crezi că ar vinde tot ce ştie? O ri pen tru
■.i •i i;;, ori ca să îi garanteze ei siguranţa?
Totuşi l-ai lăsat să audă totul în seara asta.
Niciuna dintre inform aţii nu i-ar perm ite H ybernului să ne
di . 1 1 ugă. Este foarte p ro b ab il ca regele să ştie deja că vom căuta
•I ne aliem cu Keir - că vom încerca să găsim o cale de a-1 opri să
di .ii ugă zidul. Nu a fost deloc subtil cu căutările lui D agdan şi ale
Im Uiaunagh. Şi se va aştepta ca noi să încercăm să-i adunăm pe
M u ii l orzi. Tocmai de aceea locaţia întâlnirii nu se va decide decât
iu.i i u rziu . li voi spune lui Lucien? îl voi aduce şi pe el?
M am gândit la întrebarea lui: Aveam eu încredere în Lucien?
Nici eu nu ştiu, am recunoscut şi am oftat. Nu îm i place că
I tun este un pion.
Şl in. N iciodată nu este uşor.
'■< confruntase cu asem enea lucruri secole la rând.
Vreau să aştept - să văd ce face Lucien în urm ătoarele două
u|'i.imani. C um se p o artă cu noi şi cu Elain. Ce crede Azriel des-
I |1 r|.
M am încruntat.
Nu este o persoană rea - nu este malefic.
! o siguranţă, nu este.
- Eu doar... I-am întâlnit privirea calm ă şi fermă. Riscăm dacă
avem încredere oarbă în el.
- A discutat ce sentim ente are faţă de Tamlin?
- Nu. N u am v ru t să insist. Lui îi... părea rău p en tru ce mi s-a
întâm plat, ce s-a petrecut în H ybern şi ce a păţit Elain. S-ar fi sim ţit
la fel dacă Elain nu ar fi fost implicată? N u ştiu - poate. N u cred că
ar fi plecat totuşi.
Rhys îm i dădu la o parte părul de pe faţă.
- Totul face parte din joc, dragă Feyre. în cine să ai încredere,
când să ai încredere - ce inform aţii să schimbi.
- îţi place?
- Uneori, da. Acum nu. Nu când riscurile sunt atât de mari. Dege
tele lui îm i atinseră fruntea. C ând am atât de multe de pierdut.
M i-am pus palm a pe pieptul lui, chiar peste tatuajele illyriene de
sub hainele lui, chiar peste inim a lui şi i-am sim ţit bătăile puternice
răsunându-m i în piele şi-n oase.
A m uitat de oraşul din jurul n o stru când îm i întâlni privirea, cu
buzele deasupra pielii mele şi-m i şopti:
- Vom continua să ne facem planuri de viitor, cu sau fără război.
Eu voi continua să fac planuri p en tru viitorul nostru.
Gâtul îm i ardea şi am dat din cap.
- M erităm să fim fericiţi, spuse el, ochii scânteindu-i suficient,
încât să-m i spună că îşi am intea cuvintele pe care i le spusesem pe
acoperişul casei din oraş, după atac. Şi voi lupta din răsputeri ca să
ni-1 asigur.
- N oi vom lupta, am spus eu răguşită. N u doar tu.
Prea m ulte. îm i dăruise deja prea m ulte şi tot nu i se părea că era
suficient.
D ar Rhys se uită la restaurantul vesel din spatele nostru, peste
u m ăru l lui lat.
- în prim a seară în care am venit cu toţii aici, spuse el şi i-am
urm ărit privirea, uitându-m ă la lucrătorii care aranjau cu pricepere
şi eu pasiune mesele. C ând i-ai spus Sevendei că te-ai sim ţit trează
după ce ai m âncat m âncarea pregătită de ea... El scutură din cap. A
li ist prim a dată când ai părut... liniştită. De parcă erai într-adevăr
11 cază, vie d in nou. A m fost atât de uşurat, încât am crezut că am să
vomit direct pe masă.
M i-am am in tit privirea lungă şi ciudată pe care m i-o aruncase
i and vorbisem în cele din urmă. Apoi, plimbarea lungă spre casă, când
auzisem m uzica pe care m i-o trim isese în celula m ea de la Poalele
Muntelui.
M-am înd ep ărtat de balustradă şi l-am tras spre podul care se
1 1 1 11 1 idea peste Sidra - po dul care ne ducea acasă. Trebuia să lăsăm
nf-i
în dim ineaţa urm ătoare, am sim ţit că Rhys era atent la m ine câtă
vreme ne-am îm brăcat şi în tim pul m icului dejun consistent. Totuşi
el nu insistă; n u -m i ceru să îi spun ce m ă târâse în iadul ţipetelor.
Trecuse m ult tim p de când coşm arurile ne treziseră din som n,
creând confuzie.
Abia când ne-am aflat pe hol, aşteptându-1 pe Cassian înainte să
ne teleportăm la închisoare, Rhys, stând rezem at de balustrada
scărilor, m ă întrebă:
- Simţi nevoia să vorbeşti despre asta?
Hainele m ele illyriene din piele scârţâiră când m -am întors
spre el.
- Cu mine... sau cu oricine altcineva, m ă lăm uri Rhys.
I-am răspuns sincer, trăgând de capătul cosiţei împletite.
- Cu toate lucrurile care ne aşteptă, cu ce este în joc... M i-am
lasat cosiţa să cadă. N u ştiu. C red că a sfâşiat o... parte din m ine
i are, m ulţum ită am ândurora, se refăcea încet.
El dădu din cap, fără team ă sau reproş în privire.
Aşadar, i-am povestit tot, poticnindu-m ă la părţile care încă m ă
îmbolnăveau. El nu făcu decât să m ă asculte.
Tot trem u ra m când am term inat, dar... când m i-am exprim at
team a cu voce tare, prinsoarea feroce a tero rilo r se dom oli,
evaporându-se ca roua la soare. Am expirat prelung, ca şi când aş fi
suflat fricile din m ine, lăsându-m i corpul să se relaxeze.
Rhys se în d ep ărtă tăcut de balustradă şi m ă sărută de două ori.
D upă o clipă, Cassian intră pe uşa din faţă şi m orm ăi că era prea
devrem e ca să suporte să ne vadă sărutându-ne. Partenerul m eu
m ârâi la el înainte să ne ia pe am ândoi de m ână şi să ne teleporteze
la închisoare.
Rhys îm i strânse degetele m ai m ult decât de obicei, când vântul
suflă în ju ru l nostru, Cassian alegând cu înţelepciune să tacă. C ând
am ieşit din vântul întunecat şi rotitor, Rhys se aplecă să m ă sărute
p en tru a treia oară, dulce şi uşor, înainte ca lum ina gri şi şuieratul
vântului să ne întâm pine.
A parent, închisoarea era rece şi ceţoasă, indiferent de anotim p.
Stând la baza m untelui stâncos şi acoperit de m uşchi sub care
era co nstruită închisoarea, Cassian şi cu m ine ne-am uitat în c ru n
taţi spre pantă.
în ciuda hainelor din piele illyriene, frigul îmi intra în oase. M i-am
frecat braţele şi am ridicat din sprâncene spre Rhys, care nu se schim
base de hainele obişnuite, atât de nepotrivite în insuliţa verde -
unde era um ed şi bătea vântul - din m ijlocul unei m ări cenuşii.
Vântul îi zburli părul negru în tim p ce ne studie, Cassian m ăsu
rând deja din priviri m untele ca pe un oponent. D ouă săbii illyriene
erau încrucişate pe spatele m usculos al generalului.
- C ând vei fi înăuntru, nu vei putea să m ă contactezi, spuse
Rhys, cuvintele abia auzindu-i-se în vânt şi fuioarele argintii care
coborau de pe versant.
- De ce?
M i-am frecat m âinile deja îngheţate, înainte de a-m i încălzi din
no u palm ele cu o răsuflare caldă.
- D in cauza protecţiilor şi a vrăjilor m ult m ai vechi decât P ry
thianul, fu tot ce spuse Rhys şi făcu sem n din bărbie spre Cassian.
Să nu vă pierdeţi din ochi unul pe celălalt.
Seriozitatea cu care vorbi Rhys m ă făcu să nu îi răspund.
într-adevăr, privirea partenerului m eu era dură, fermă. Cât noi
eram aici, el şi Azriel aveau să discute despre ce aflase cel din urm ă
despre poziţia Regatului Toamnei în ceea ce privea războiul, iar apoi
să-şi m odifice strategia p en tru întâlnirea cu M arii Lorzi, dar eu
simţeam im pulsul de a-i cere să ni se alăture. Să ne protejeze.
- Să-mi strigi p rin legătură când ieşi din nou, spuse Rhys cu o
blândeţe care nu i se citi şi în privire.
Cassian se uită peste umăr.
- întoarce-te în Velaris, cloşcă! Ne vom descurca.
Rhys îl fixă d in n o u cu o p rivire serioasă, care nu îl ca rac te
riza deloc.
- Am inteşte-ţi pe cine ai închis aici, Cassian.
Cassian îşi strânse aripile, ca şi când toţi m uşchii s-ar fi încordat
pentru luptă, arătându-se stabil şi solid ca m untele pe care urm a
sâ-1 escaladăm .
F ăcându-m i sem n din ochi, Rhys dispăru.
Cassian îşi controlă cataram ele săbiilor şi îm i făcu sem n să încep
lunga d ru m eţie spre vârf. Stomacul m i se încordă când m -am uitat
la panta din faţă, la goliciunea şuierătoare a locului.
- Pe cine ai închis aici?
Păm ântul acoperit de m uşchi îm i am ortiza paşii.
Cassian îşi duse un deget cu cicatrice la buze.
- M ai bine îţi povestesc altă dată.
C orect. L-am u rm at, coapsele arzân d u -m i la fiecare pas pe
('anta abruptă. C eaţa îm i răci faţa. C assian îşi conserva puterea,
nu-şi risipea nicio picătură de energie ca să ne protejeze de ele
m entele naturii.
- C hiar crezi că eliberarea C ioplitorului ne va ajuta îm potriva
I lybernului?
- Tu eşti generalul, am spus eu gâfâind, tu să-m i spui.
El se gândi, vântul răvăşindu-i părul negru peste faţa bronzată.
- C hiar dacă prom iţi că ai să găseşti o cale de a-1 trim ite înapoi
în lum ea lui cu C artea sau să-i dai ce lucru păcătos îşi doreşte, spuse
gânditor Cassian, cred că ar fi m ai bine să găseşti o cale de a-1 co n
trola în lum ea asta , altfel, vom lupta cu inam ici pe toate fronturile.
Şi ştiu cine ne va distruge.
- C ioplitorul este atât de rău?
- M ă întrebi chiar înainte să ne întâlnim cu el?
- P resupun că Rhys ar fi refuzat dacă ar fi fost chiar atât de ris
cant, am spus p rin tre dinţi.
- Se ştie că Rhys urzeşte planuri care îm i fac inim a să-m i stea în
loc, m orm ăi Cassian. Deci nu aş conta pe raţiunea lui.
M -am încru n tat la Cassian, iar el îm i rânji ca un lup şi scrută
cerul înnorat, ca şi când ar fi vru t să vadă dacă eram spionaţi, apoi
m uşchii, iarba şi pietrele de sub cizmele noastre, în căutarea u re
chilor care ascultau de dedesubt.
- înainte ca M arii Lorzi să pună m âna pe Prythian, era viaţă aici,
spuse el, răsp u n zându-m i în sfârşit la întrebare. Vechii zei, cum le
spunem noi. Ei dom inau pădurile, râurile şi m unţii - unii erau crea
turile alea. Apoi m agia s-a orientat spre M arii Spiriduşi, care i-au
adus cu ei pe Cazan şi pe M am ă şi, chiar dacă vechii zei m ai sunt
veneraţi de câţiva, cei m ai m ulţi i-au uitat.
M -am ţin u t de o piatră m are şi gri când m -am căţărat pe ea.
- C ioplitorul de Oase era u n zeu vechi?
El îşi trecu o m ână p rin păr, pietrele Siphon strălucind în lu
m ina apoasă.
- Asta spune legenda şi se zvonea că era în stare să ucidă sute de
soldaţi d in tr-o singură suflare.
Un fior care nu avea nicio legătură cu vântul rece îmi coborî pe
şira spinării.
- Este util pe câm pul de luptă.
Pielea bronzată a lui Cassian se albi când se gândi la asta.
- N u fară m ăsurile de precauţie corespunzătoare. N u Iară ca el
să fie obligat să ne asculte cu preţul vieţii lui.
A m presupus că trebuia să m ă gândesc şi la chestiunea aceasta.
- C um a ajuns aici, la închisoare?
- N u ştiu. N im eni nu ştie.
Cassian m ă ajută să urc peste u n bolovan, apucându-m ă strâns
de mâini.
- D ar cu m plănuieşti să-l eliberezi din închisoare?
Am tresărit.
- Presupun că prietena noastră ştie, de vrem e ce a ieşit.
Atenţi - trebuia să fim atenţi când îi m enţionam num ele lui
Amren aici.
Solem nitatea se citi pe chipul lui Cassian.
- Ea n u vorbeşte despre cum a reuşit, Feyre. în locul tău, aş avea
grijă cu ea.
De vrem e ce încă nu-i spusesem lui A m ren unde eram azi şi ce
făceam, m -am gândit dacă să spun mai m ulte, dar în faţă, sus pe
pantă, porţile masive din os se deschiseră.
4-
k Jh
C ând ne-am întors în casa din oraş în toiul caniculei după-am ie-
zii de vară, Cassian şi Azriel traseră la sorţi ca să vadă cine avea să
răm ână în Velaris, în acea seară.
A m ândoi voiau să ni se alăture în O raşul Cioplit, dar cineva tre
buia să păzească oraşul - era o parte din vechiul lor protocol. Şi ci
neva trebuia să o păzească pe Elain, deşi cu siguranţă nu aveam de
gând să-i spun asta lui Lucien. Cassian, înjurând şi ţâfnos, alese
băţul mai scurt, iar Azriel îl bătu uşor pe u m ăr înainte să se îndrepte
spre Casă p en tru a se pregăti.
L-am u rm at după câteva m inute, lăsându-1 pe Cassian să-i spună
lui Rhys restul poveştii C ioplitorului şi ce anum e îşi dorea.
Acasă, erau două persoane pe care voiam să le văd înainte de a
pleca. A r fi trebuit să o verific mai devrem e pe Elain, să-m i fi am intit
că aşa-zisa ei nuntă trebuia să aibă loc peste câteva zile, dar... m -am
înjurat singur p en tru că uitasem . Iar în ceea îl privea pe Lucien... nu
ar fi stricat, m i-am spus eu, să ştiu unde era. C um decursese conver
saţia cu Azriel din ziua precedentă. Să m ă asigur că îşi am intea re
gulile stabilite.
Dar, după cincisprezece m inute, încercam să nu m ă crispez
m ergând pe holurile Casei Vântului, recunoscătoare că Azriel m i-o
luase înainte. M ă teleportasem pe cer, deasupra celui m ai înalt
balcon - şi, de vrem e ce m ă gândeam că acum era un m om ent p o
trivit să practic zborul, îm i invocasem aripile.
Şi căzusem de la şase m etri pe piatră dură.
Un vânt puternic m ă îm piedică să-m i ru p vreun os, dar şi ge
nunchii şi m ân d ria îm i erau destul de rănite după tum ba lipsită de
graţie p rin aer.
M ăcar nu m ă văzuse nim eni.
Paşii mei rigizi şi şchiopătatul, cel puţin, se relaxaseră în tr-u n
mers m ai lin înainte să o găsesc pe Elain în biblioteca familiei.
Aceasta continua să se holbeze către fereastră, chiar şi după ce ieşise
din cameră.
N esta citea pe scaunul ei obişnuit, cu un ochi atentă Ia Elain şi cu
celălalt la cartea deschisă din poală. D oar N esta se uită spre m ine
când m -am strecurat p rin uşile sculptate din lem n.
- Bună! am şoptit eu şi am închis uşile în urm a mea.
Elain nu se întoarse. Era încă îm brăcată cu rochia de un roz pal,
care nu prea îi avantaja pielea păm ântie, părul şaten-auriu atârnân-
du-i în bucle grele pe spatele-i firav.
- Este o zi frum oasa, le-am spus eu.
N esta ridică o sprânceană.
- Unde ţi-e m enajeria de prieteni?
I-am aruncat o privire rece.
- Acei prieteni ţi-au oferit adăpost şi alinare. Şi antrenam ent -
sau orice facea A m ren. Eşti pregătită p en tru seara asta?
- Da. Nesta se întoarse p u r şi simplu la cartea ei, ignorându-m ă.
Am pufnit încet p en tru că ştiam că aveam să o enervez şi m -am
îndreptat spre Elain. Nesta îm i supraveghe fiecare pas, ca o panteră
care se pregătea să atace la cel m ai m ic sem n de pericol.
- La ce te uiţi? am întrebat-o pe Elain cu o voce blândă, familiară.
Faţa îi era palidă şi abia îşi m işcă buzele vineţii când spuse:
- Acum p o t să văd atât de departe, până la mare!
într-adevăr, m area de dincolo de Sidra era o scânteie îndepărtată.
- D urează o vrem e până te obişnuieşti cu asta.
- îţi aud bătăile inim ii - dacă ascult cu atenţie. Aud şi bătăile
inim ii ei.
- Poţi să înveţi să ignori sunetele care te deranjează.
Eu învăţasem de una singură. Mă întrebam dacă şi Nesta o făcuse
sau dacă am ândouă sufereau, auzindu-şi reciproc bătăile inimii, zi şi
noapte. Nu m -am uitat la cealaltă soră a mea ca să îmi confirme.
în cele din urm ă, Elain se uită în ochii m ei p en tru prim a dată.
C hiar şi distrusă de suferinţă şi disperare, frum useţea lui Elain
continua să fie remarcabilă. C hipul ei ar fi putut îngenunchea regi.
Şi totuşi, nu afişa nicio bucurie, nicio lum ină. Era lipsit de viaţă.
- Aud m area, spuse ea. C hiar şi noaptea. C hiar şi în visele mele.
M area agitată şi ţipetele unei păsări de foc.
Am făcut un efort să nu m ă uit la Nesta. Până şi casa din oraş era
prea departe de cea m ai apropiată coastă ca să auzi ceva, cât despre
pasărea de foc...
- La cealaltă casă a m ea am o grădină, am spus eu. M i-ar plăcea
să vii să o îngrijeşti, dacă vrei.
Elain se întoarse din nou spre ferestrele însorite, lum ina dansând
în părul ei.
- A m să aud cum se m işcă vierm ii prin păm ânt? Sau cum cresc
rădăcinile? O să m ă privească pasărea din copaci?
N u eram sigură dacă trebuia să-i răspund. M -am străduit să nu
trem ur.
însă i-am surprins privirea Nestei, observând licărul de durere
care-i traversă chipul surorii mele m ai m ari înainte să se ascundă
sub acea m ască rece.
- Trebuie să m ă ajuţi să găsesc o carte, Nesta, am spus eu, a ru n
când o privire tăioasă spre teancul din stânga mea.
D estul de d ep arte ca să avem intim itate, d ar suficient de ap ro a
pe ca să răm ână în apropierea lui Elain în caz că ar fi avut nevoie de
ceva. Să facă ceva.
Ceva m i se rupse în piept când şi N esta îşi îndreptă privirea spre
ferestrele din faţa lui Elain ca să verifice, aşa cum o făcusem şi eu,
dacă puteau fi deschise cu uşurinţă.
D in fericire, erau perm anent închise, probabil ca să îm piedice
vreun prost neglijent să uite să le închidă şi să strice cărţile. Cel mai
probabil pe Cassian.
Nesta lăsă cartea jos fără să spună nim ic şi m ă urm ă în micul la
birint de teancuri, am ândouă fiind atente la zona principală de şedere.
C ând ne-am înd ep ărtat destul de m ult, am ridicat un scut de
vânt d u r în ju ru l nostru, ca să nu fim auzite,
- Cum ai convins-o să iasă din cameră?
- N u am făcut-o, spuse Nesta, rezem ându-se de raft şi încru-
d şân d u -şi braţele. A m găsit-o aici. N u era în pat când m -am trezit.
Probabil : ă Nesta intrase în panică atunci când găsise cam era
goală...
- A m âncat ceva?
- Nu. A m reuşit să o fac să m ănânce nişte supă aseară. A refuzat
orice altceva. Vorbeşte în dodii toată ziua.
M i-am trecut o m ână p rin păr, eliberându-m i şuviţele din cosiţă.
- S-a întâm plat ceva care să declanşeze...
- N u ştiu. O to t verific la câteva ore. N esta îşi încordă m axilarul,
l otuşi ieri am fost plecată mai m ult timp.
De fapt, fusese plecată ca să se antreneze cu A m ren. Rhys m ă
inform ase că, p ână la sfârşitul antrenam entului, scuturile rudim en-
(are ale Nestei erau destul de solide ca A m ren să o considere pe sora
mea pregătită p en tru seara asta.
D ar acolo, dincolo de com portam entul rece, se ascundea vi
novăţia. Panica.
- M ă îndoiesc de faptul că s-a întâm plat ceva, am spus eu repede.
Poate e doar... o etapă din procesul de refacere - poate se obişnuieşte
să fie Fae.
Nesta nu părea convinsă.
- Are puteri? Ca ale mele?
„Şi care sunt m ai exact puterile acelea, Nesta?“
- Eu nu ştiu. Nu cred. D oar dacă nu cum va e prim ul sem n că se
m anifestă ceva.
Am făcut un efort să nu adaug: „D acă ai vorbi despre ce s-a
întâm plat în Cazan, poate că am înţelege m ai bine".
- Hai să îi acordăm o zi sau două - să vedem ce se întâm plă.
D acă se sim te m ai bine.
- De ce să n u vedem acum?
- P entru că plecăm în O raşul Cioplit peste câteva ore, iar tu nu
p ari dispusă să ne laşi să ne băgăm în treburile tale, i-am spus eu
cât de m o n o to n am putut. Am îndoielile mele că Elain ne-ar lăsa să
o facem.
Nesta m ă fixă cu privirea, fără să afişeze vreo em oţie, şi dădu
politicos din cap.
- Ei bine, m ăcar a ieşit din cameră.
- Şi s-a ridicat de pe scaun.
Calm , ne-am privit reciproc.
- De ce nu vrei să te antrenezi cu Cassian? am întrebat-o eu apoi.
N esta înţepeni de spate.
- De ce trebuie să m ă antrenez doar cu Cassian? De ce nu o pot
face cu celălalt?
- Cu Azriel?
- Da, cu el, sau cu blonda care nu tace.
- Dacă te referi la Mor...
- Şi de ce este nevoie să m ă antrenez? N u sunt o războinică şi
nici nu vreau să fiu.
- D ar ai putea să devii m ai puternică...
- Sunt şi alte puteri, n u doar abilitatea de a folosi o sabie şi de a
curm a vieţi. A m ren m i-a spus asta ieri.
- Ziceai că-i vrei m orţi pe inamicii noştri. De ce nu-i ucizi chiar tu?
Ea îşi studie unghiile.
- De ce să m ă deranjez, când altcineva poate să o facă în locul meu?
Am evitat im pulsul de a-m i m asa tâmplele.
- Suntem...
D ar uşile bibliotecii se deschiseră, iar eu am spulberat bariera de
aer d ur la zgom otul surd al paşilor, apoi la oprirea lor bruscă.
A m apucat-o pe Nesta de braţ ca să o ţin nem işcată când Lucien
spuse deodată:
- Ai... ai ieşit din cam era ta.
N esta se enervă, dezgolindu-şi dinţii. A m apucat-o m ai strâns, şi
am ridicat u n alt zid de aer în jurul nostru, ţin ân d -o acolo.
Săptăm ânile de izolare nu o ajutaseră pe Elain să se sim tă m ai
bine. Poate că jum ătăţile de ghicitori erau dovada acestui fapt. Şi,
chiar dacă Lucien încălca acum regulile pe care le stabiliserăm...
Alţi paşi se auziră, fără îndoială m ai aproape de locul în care
stătea Elain la fereastră.
- Pot... să îţi aduc ceva?
Nu-1 m ai auzisem niciodată pe prietenul m eu atât de blând, atât
de nesigur şi de îngrijorat.
Poate că asta m ă făcu să fiu cea m ai josnică ticăloasă, dar m i-am
l rim is m intea spre ei, spre el.
Apoi m -am trezit în trupul şi în m intea lui.
Este prea slabă.
Probabil că n u m ă nâncă deloc.
C um poate să stea în picioare?
G ândurile îi p lu tea u p rin m in te u n u l du p ă altul. In im a îi batea cu
putere, iar el nu îndrăznea să se m işte din p o ziţia lui, de la doar cinci
paşi distanţă. Ea încă n u se întorsese spre el, d a r efectele p o stu lu i erau
ilestul de evidente.
Atinge-o, miroase-o, gust-o...
Instinctele erau ca u n râu. El îşi strânse p u m n ii p e lângă corp.
N u se aşteptase ca ea să fie aici. Cealaltă soră - vipera - era o
posibilitate, d ar una p e n tru care era dispus să rişte. în afară de fa p tu l
că în ziua precedentă vorbise cu îm b lâ n zito ru l U m brelor - fa p t care-l
descurajase p e a tâ t de m u lt p e cât se aştepta, deşi A zriel părea un
m ascul destul de cum secade - răm ăsese închis în casa bătută de vâ n t
tim p de două zile. G ândul la încă u na fu se se suficient să îl fa c ă să
rişte să-l m â n ie Rhysand.
Voia doar să se plim be şi să ia câteva cărţi. Trecuse un veac de când
avusese tim p liber să citească, şi cu a tâ t m ai p u ţin să citească de plăcere.
D a r iat-o p e ea.
Partenera lui.
N u sem ă n a deloc cu Jesminda.
Jesm inda fu sese toată u n zâ m b e t şi neastâm părată, prea sălbatică
şi liberă ca să fie m u lţu m ită de viaţa de la ţară, unde se născuse. îl
tachinase, îl chinuise - îl sedusese a tâ t de p ro fu n d, încât nu şi-o m ai
dorise decât p e ea, care n u îl văzuse ca p e cel de-al şaptelea fi u al
M arelui Lord, ci ca p e un mascul. îl iubise fă ră îndoială, fără ezitări.
Ea îl alesese.
Elain fusese... aruncată spre el.
El se uită spre serviciul de ceai de p e m asa jo asă din apropiere.
- Presupun că una dintre ceştile astea este a surorii tale.
într-adevăr, p e scaunul p e care stătea vipera de obicei se afla o
carte. C a za n u l să-l ajute p e m asculul care ar f i ajuns să fie legat de ea.
- Te superi dacă m ă servesc din cealaltă?
El încerca să pară non şa la n t - liniştit, chiar dacă p u lsu l îi creştea
a tât de repede încât credea că ar f i p u tu t să vom ite p e covorul fo a rte
vechi şi fo a r te scum p. D in Sangravah, dacă tiparele şi culorile bogate
erau vreun indiciu.
R h ysa n d era în m u lte feluri, d a r cu siguranţă avea gu stu ri bune.
Tot locul fu se se decorat cu atenţie şi eleganţă, cu o înclinaţie p e n
tru confort, în defavoarea aglomerării.
El n u voia să recunoască fa p tu l că îi plăcea, că oraşul i se părea
fru m o s.
Că cercul de persoane care p retin d ea u acu m a f i noua fa m ilie a lui
Feyre... era ceea ce, cu m u lt tim p în urm ă, crezuse că ar f i fo s t viaţa
la curtea lui Tamlin.
O durere ca o lovitură spre p ie p t îl străbătu, d ar el traversă covo
rul. îşi fo r ţă m âinile să n u îi trem ure când îşi tu rn ă o ceaşcă de ceai
şi se aşeză p e scaunul din fa ţa celui gol al Nestei.
- Sunt biscuiţi pe farfurie. Vrei unul?
El nu se aşteptă ca ea să răspundă şi îşi acordă doar un m in u t îna
inte să se ridice de pe scaun şi să plece, sperând să evite întoarcerea Nestei.
D ar lu m in a soarelui p e auriu îi captă atenţia, iar Elain se întoarse
încet de la ce urm ărea p e fereastră.
D in ziu a aceea din H ybern, n u îi văzuse chipul.
A poi fu se se tras şi îngrozit, com plet p u stiu şi am orţit, cu p ă ru l
lipit de cap şi buzele albastre de fr ig şi şoc.
U itându-se a cu m la ea...
Da, era palidă. V idul încă îi învăluia trăsăturile.
D ar lui i se tăie respiraţia când ea se întoarse cu totul spre el.
Era cea m a i fr u m o a s ă fe m e lă p e care o văzuse vreodată.
Trădarea, greţoasă şi uleioasă, îi alunecă p rin vene. Cândva, el
spusese acelaşi lucru despre Jesminda.
D ar chiar dacă ruşinea îl copleşi, cuvintele şi sim ţurile îi cântară:
.. \ mea. Eşti a mea, iar eu s u n t al tău. P artenerul tă u “.
Ochii ei erau cafenii ca blana u n u i p u i de cerb, iar el ar f i p u tu t
iura că în ei scânteie ceva când îi întâlni privirea.
- Cine eşti?
îşi dădu seam a fă ră să m a i ceară lă m u riri că era conştientă de ce
e ra el p e n tru ea.
- S u n t Lucien. Cel de-al şaptelea fiu al M arelui Lord al R egatului
L mumei.
Şi m ulte alte lucruri de nimic. îi spusese îm b lâ n zito ru lu i Umbrelor
h ’t ce ştia - despre fra ţii lui care supravieţuiseră, despre tatăl său. în
i cea ce-o privea p e m a m a lui... păstrase unele detalii, irelevante şiper-
« >>iale, p e n tru el. în rest, îl inform ase despre cei m ai apropiaţi aliaţi ai
laiului său şi cei m ai vicleni curteni şi lorzi. Evident, tot ce ştia era din
a • mă cu câteva secole, dar când fusese emisar, din inform aţiile p e care
le adunase, n u se schim baseră m ulte. O ricum , ei toţi se purtaseră la fe l
la Poalele M untelui. Şi, după ce se întâm plase cu fra ţii lui în u rm ă cu
câteva zile... N u se arătase deloc vin o va t când îi spusese lui A zriel ce
ştia. N u afişase nim ic din ce sim ţea când se uitase spre su d - spre a m
bele regate cărora le spunea acasă.
Tim p de o clipă ce părea că n u se m ai term ină, chipul lui Elain nu
se schim bă, dar se concentră, în m o d vizibil, un pic m a i m ult.
- Lucien, spuse ea în sfârşit.
Lar el îşi luă ceaşca de ceai, ca să n u trem ure la a u zu l n u m elu i său
p e buzele ei. D in poveştile surorilor mele. P rietenul ei.
- Da.
D a r E lain clipi încet.
- Tu ai fo s t în H ybern.
- Da, f u to t ce p u tu spune el.
- N e-ai trădat.
El îşi dori ca ea să-l f i a ru n ca t p e fereastra din spatele ei.
- A fost... o greşeală.
în ochii ei se citiră sinceritatea şi răceala.
- Trebuia să m ă căsătoresc peste câteva zile.
El se luptă cu fu ria , cu im pulsul iraţional de a-l găsi p e bărbatul
care o revendicase şi de a-l sfâşia. în schimb, rosti răguşit:
- Ştiu. îm i pare rău.
Ea nu îl iubea, n u îl dorea şi n u avea nevoie de el. Era mireasa
altui mascul.
Soţia u n u i o m m uritor. Sau ar f i fost.
Ea se uită în altă p a rte - spre fereastră.
- îţi a u d inim a, spuse Elain încet.
El n u ştia cu m să-i răspundă, aşa că nu spuse nim ic şi îşi bău
ceaiul, chiar dacă îi arse gura.
- C â n d dorm , îţi a u d in im a p rin piatră, şopti ea şi îşi înclină
capul, ca şi când priveliştea oraşului ar f i a v u t vreun răspuns. Tu o
a u zi p e a mea?
El n u era sigur dacă ea chiar voia să i se adreseze, dar spuse:
- N u, lady, n u pot.
Ea p ă ru să-şi a d u n e um erii prea fragili.
- N im en i nu poate. N im en i nu a încercat vreodată - nu cu adevărat.
C uvinte spuse fă ră rost.
- El a fă cu t-o , se chinui ea să şoptească. M -a văzut. A c u m nu o să
m ai vadă.
Cu degetul m are, îşi atinse inelul de fier.
Inelul altui bărbat, încă un sem n că era p ro m isă altcuiva...
Era suficient. Auzisem şi aflasem destule. M -am retras din m in-
lea lui Lucien.
Nesta se holba la m ine, chiar dacă se albise la faţă auzind cuvin-
lele rostite între ei.
- Ai in trat vreodată în...
- Nu, am spus eu răguşită.
Nu am vrut să o întreb cum de ştiuse ce făcusem. Nici când am
i oborât scutul din jurul nostru şi ne-am îndreptat spre zona de şedere.
Lucien, auzindu-ne, fără îndoială, paşii, roşise când se uită la
mine şi la Nesta. N u bănuia că intrasem în m intea lui şi că scoto-
( isem pe acolo ca un b andit noaptea. M i-am reprim at greaţa uşoară.
- Ieşi afară! îi zise sim plu sora m ea m ai mare.
M -am uitat urât la Nesta, dar Lucien se ridică.
- Am venit după o carte.
- Ei bine, găseşte una şi pleacă.
Elain se holba pe fereastră, neatentă - sau nepăsătoare.
Lucien nu se în d rep tă spre teancuri, ci spre uşile deschise. Se
<>pri chiar între ele şi ne spuse m ie şi Nestei:
Are nevoie de aer proaspăt.
- Ştim noi de ce are nevoie.
Aş fi p u tu t ju ra că p ărul lui roşcat străluci ca m etalul topit când
m- enervă. D ar el se dom oli, fixându-şi ochiul roşiatic asupra mea.
- D u-o la mare! D u-o într-o grădină! Scoate-o cum va din casa
•isia p en tru o oră sau două.
Apoi plecă.
M -am uitat la cele două surori ale mele închise aici sus, deasu
p ra lumii.
- Vă m utaţi în casa de la oraş chiar acum , i-am spus eu lui
Lucien, care se oprise în holul obscur de afară.
Nesta, spre uim irea mea, nu obiectă.
- Azriel ştie că te uiţi, spuse tărăgănat Rhys din locul în care stătea
în faţa oglinzii din dorm itor, aranjându-şi reverele jachetei negre.
D eoarece ne pregăteam să plecăm , în casa din oraş toţi ne agi
tam în linişte. M or şi A m ren sosiseră în u rm ă cu o jum ătate de oră,
p rim a îndreptându-se spre salon, cea din u rm ă ducând o rochie
p en tru sora mea. N u am îndrăznit să îi cer lui A m ren să văd ce
alesese p en tru Nesta.
„Ceva p en tru antrenam ent", spusese A m ren în urm ă cu câteva
zile. în Regatul C oşm arurilor existau obiecte m agice pe care sora
m ea le putea studia în seara asta, cât noi eram ocupaţi cu Keir.
M -am întrebat dacă O uroboros era una dintre ele şi m i-am notat să
o întreb pe A m ren ce ştia despre oglinda pe care C ioplitorul şi-o
dorea atât de m ult. De care trebuia cum va să-l conving pe Keir să se
despartă în seara asta.
Lucien se oferise să se facă util cât eram plecaţi, citind o parte
din textele adunate acum pe mesele din salon. A m ren nu făcuse
decât să m orm ăie când auzise de ofertă, iar eu îi spusesem lui
Lucien că însem na că era de acord.
Cassian era deja pe acoperiş, ascuţindu-şi relaxat săbiile. îl în
trebasem dacă cele nouă săbii chiar erau necesare, iar el îmi spusese
doar că nu strica să fie pregătit şi că, dacă aveam tim p să-l ches
tionez, atunci ar fi trebuit să am destul tim p p en tru un alt an tren a
m ent. Plecasem repede, arătându-i u n gest obscen.
Cu p ărul încă ud de la baia pe care o făcusem , m i-am pus cerceii
grei şi m -am uitat pe fereastra dorm itorului, supraveghind grădina
de dedesubt.
Elain stătea la una dintre mesele din fier forjat, cu o ceaşcă de ceai
în faţă. Azriel era întins pe şezlongul din partea cealaltă a pietrelor
gri, expunându-şi aripile la soare şi citind ceea ce părea a fi un teanc
de rapoarte - probabil inform aţii despre Regatul Toamnei, pe care
plănuia să i le prezinte lui Rhys de în d ată ce le-ar fi ord o n at pe
loate. Era deja îm brăcat p en tru O raşul Cioplit - arm ura excepţio
nală şi frum oasă nu se potrivea câtuşi de p u ţin cu grădina m in u
nată şi cu sora mea.
- De ce nu i-a făcut pe ei parteneri? am spus eu gânditoare. De
(. e Lucien?
- N u m -aş întreba asta faţă de Lucien.
- Vorbesc serios. M -am întors spre el şi m i-am încrucişat braţele.
<,'e decide asta? Cine decide?
Rhys îşi în d rep tă reverele înainte de a lua o scam ă invizibilă de
pe ele.
- Soarta, M am a, fuioarele Cazanului...
- Rhys.
El m ă urm ări în reflexia oglinzii când m -am îndreptat spre d u
lap, deschizând uşile ca să-m i scot rochia pe care o alesesem. Era
Iacută din fâşii de u n negru strălucitor - o versiune un pic m ai
m odestă a celei pe care o purtasem în Regatul C oşm arurilor, în
urm ă cu câteva luni.
- Ai spus că părinţii tăi nu se potriveau; Tam lin a spus că părinţii
lui nu se potriveau. M i-am scos halatul. Deci nu e vorba despre un
sistem perfect de îm perechere. D ar dacă - am făcut sem n din b ăr
bie spre fereastră, spre sora m ea şi îm blânzitorul U m brelor din
grădină - de asta are ea nevoie? Liberul arbitru nu există? Dacă
I ucien îşi doreşte unirea, dar ea nu?
- O legătură de îm perechere poate fi respinsă, spuse cu b lâ n
deţe Rhys, ochii licărindu-i în oglindă când se delectă cu trupul
meu gol. Se poate alege. Şi, uneori, da - legătura alege prost. C âteo
dată, legătura nu este decât o... presupunere prestabilită privindu-i
pe cei care ar putea oferi cel m ai puternic urm aş. La nivelul cel m ai
de bază, probabil că este doar atât. Vreo funcţie naturală, nu ceva
care să indice adevăratele suflete pereche.
El îm i zâmbi, probabil datorită situaţiei noastre rare.
- C hiar şi aşa, continuă Rhys, întotdeauna va fi o... atracţie. De
obicei, femelelor le este m ai uşor să o ignore, dar pe masculi... îi
poate înnebuni. Este povara cu care trebuie să se lupte ei, însă unii
cred că femela li se cuvine. C hiar şi după ce legătura este respinsă,
consideră că le aparţine. Uneori, revin p en tru a-1 provoca pe m as
culul pe care ea şi-l alege singură. C âteodată, se term ină m ortal.
Este ceva sălbatic şi urât şi, din fericire, nu se întâm plă des, dar...
M ulte perechi vor încerca să facă relaţia să funcţioneze, crezând că
i-a ales Cazanul d in tr-u n motiv. Abia după câţiva ani îşi vor da sea
m a că, poate, sufletele lor nu au fost bine alese.
A m luat cureaua neagră cu nestem ate din sertarul dulapului şi
m i-am aranjat-o pe coapse.
- Deci spui că ar putea refuza, iar Lucien ar putea să-l ucidă pe
m asculul ales de ea.
Rhys se întoarse în cele din urm ă de la oglindă, hainele lui negre
fiind im pecabile - croite perfect p en tru corpul său. în seara asta
nu-şi arăta aripile.
- Nu pe tărâm urile mele. Pe teritoriul n o stru este de m ult tim p
ilegal ca m asculii să facă aşa ceva. C hiar şi înainte să m ă nasc. în
alte regate, nu. Pe continent, sunt teritorii care consideră că femelele
le aparţin intr-adevăr partenerilor. D ar nu aici. Elain va beneficia
de toată protecţia noastră dacă respinge legătura. D ar tot va răm âne
o legătură, oricât de slăbită, care o va urm ări tot restul vieţii sale.
- Crezi că ea şi Lucien se potrivesc?
Am scos o pereche de sandale ale căror şn u ru ri îm i ajungeau
până la coapsele goale şi le-am încălţat înainte să încep să le leg.
- îi cunoşti m ai bine decât m ine, dar Lucien este de o loialitate
înverşunată.
- La fel şi Azriel.
- Azriel este interesat de aceeaşi femelă de cinci sute de ani, zise
Ithys.
- Legătura de îm perechere nu s-ar fi stabilit, dacă exista?
Rhys închise ochii.
- C red că asta se întreabă Azriel în fiecare zi de când a cunos-
i ut-o pe Mor.
El oftă când am term in at cu şnururile unei sandale şi am început
s.i mă ocup de cealaltă.
- îm i p erm iţi să-ţi cer să nu o faci pe peţitoarea? Lasă-i să se
descurce singuri.
M -am ridicat şi m i-am pus m âinile în şolduri.
- Nu m -aş am esteca niciodată în treburile altora!
El ridică o sprânceană, provocându-m ă în tăcere, iar eu m i-am
i lai seam a la ce se referea.
Stom acul m i se strânse când m -am aşezat la m asa de toaletă şi
•un început să-m i îm pletesc părul într-o cunună în vârful capului.
I’oate că eram o laşă p en tru că nu am putut să întreb cu voce tare,
dar am spus p rin legătură:
„Oare i-am violat intimitatea lui Lucien când i-am intrat în minte?“
„Nu p o t să răsp u n d în locul tău.“ Rhys se apropie şi îm i dădu o
agrafă, pe care m i-am strecurat-o într-o parte a cosiţei.
„Trebuia să m ă asigur că nu avea de gând să o răpească, să ne
i rădeze.“
El îm i dădu încă una. „Şi ai aflat?“
Rhys m ă ajută să-m i fixez coafura. „Cred că da. N u am făcut-o
di iar din cauza gândurilor lui, ci din cauza... sentim entelor sale. Nu
am sim ţit nicio rea voinţă, niciun gând viclean. D oar îngrijorare
pentru ea. Şi... tristeţe. Năzuinţă. A m scuturat din cap. Să-i spun?
( e am făcut?"
Rhys îm i fixă coafura într-o parte în care-m i era greu să ajung.
.Trebuie să vezi dacă m erită să te sim ţi vinovată."
C ostul fiind încercarea lui Lucien de a avea încredere în m ine,
aici. „Am depăşit o limită."
„D ar ai făcut-o p en tru siguranţa oam enilor pe care îi iubeşti."
„Nu m i-am dat seama..." M -am oprit, scuturând din nou din cap.
El m ă strânse de um ăr. „De ce anum e nu ţi-ai dat seama?"
Am ridicat din um eri, încovoindu-m ă pe taburetul tapiţat. „Că ar
fi atât de complicat. Faţa m i se încălzi. Ştiu că par cam prea naivă..."
„M ereu este com plicat şi niciodată nu devine uşor, indiferent de
câte secole o fac."
A m îm pins agrafele în plus pe m asa de toaletă. „Este a doua oară
când am in trat în m intea lui."
„A tunci spune că este ultim a dată şi term ină cu asta."
Am clipit, ridicând capul. M i-am dat pe buze cu o nuanţă de roşu
atât de închis, încât era aproape negru şi apoi le-am strâns.
„Faptul e consum at, m ă lăm uri el. Nu schim bi nim ic dacă te tor
turezi. Ţi-ai d a t seam a că este o lim ită p e care n u -ţi place să o depă
şeşti şi că n u ai să m a i repeţi greşeala. “
M -am ridicat de pe scaun. „Tu ai fi făcut-o?"
Rhys se gândi. „Da. Şi m -aş fi sim ţit la fel de vinovat după aceea."
A uzind asta, m -am m ai liniştit şi am dat din cap de două ori.
„Dacă vrei să te sim ţi un pic m ai bine, adăugă el, Lucien a încăl
cat regulile pe care le-am stabilit. Deci eşti îndreptăţită să-i pătrunzi
în m inte, chiar dacă doar să te asiguri de siguranţa surorii tale. El a
întrecut prim ul limita."
M -am m ai relaxat u n pic în sinea mea. „Ai dreptate."
Şi nu am m ai vorbit despre asta.
L-am privit pe Rhys în oglindă când o coroană neagră îi apăru în
mâini. Cea din pene de corb pe care îl văzusem pu rtân d -o - sau cea
identică, fem inină. O diadem ă pe care m i-o fixă cu blândeţe în faţa
cosiţei din vârful capului. C oroana originală... îi apăru lui Rhys pe
cap după o clipă.
îm preună, ne-am uitat la reflexia noastră. Lordul şi D oam na
Nopţii.
- Eşti gata să fii rea? îm i spuse m ieros la ureche.
M ângâierea din vocea lui m ă facu să-m i strâng degetele de la
picioare -- când m i-am am intit ultim a dată când plecasem în
Regatul C oşm arurilor. C um stătusem în poala lui şi unde îi alu
necaseră degetele.
M -am ridicat de pe bancă, întorcându-m ă spre el. Rhys îm i atinse
pielea goală din zona coastelor, spaţiul dintre sâni şi exteriorul
coapselor. O, şi el îşi am intea.
- De data asta, am şoptit şi i-am sărutat fuiorul tatuat care se
ivea chiar deasupra gulerului jachetei negre, eu am să-l fac pe Keir
să implore.
CAPITOLUL
25
- A fost bine.
M i-am încleştat m axilarul.
- Ce s-a întâm plat?
- M -a dus într-o cam eră plină de com ori, de obiecte ciudate. Şi...
I u trase de m âneca strâm tă a rochiei. Unele au v ru t să ne rănească,
de parcă erau vii - conştiente. Ca... în toate poveştile şi m inciunile
i urc ni s-au spus dincolo de zid.
- Eşti bine? N u vedeam ca vreuna din ele să aibă vreo rană şi
niciuna nu spusese ceva care să sugereze...
- A fost u n exerciţiu de antrenam ent. Cu o form ă de magie
concepută să respingă intruşii. Cuvintele erau spuse pe de rost. Aşa
cum probabil va fi zidul. A vru t să ru p apărarea - să-i aflu
vulnerabilităţile.
- Şi să le repari?
- D oar să le găsesc. Reparatul este altă treabă, spuse Nesta, ochii
ei devenind distanţi când se încruntă la cărţile încă deschise de pe
m asa joasă din faţa şem ineului.
Am oftat.
- Deci... m ăcar asta a decurs bine.
Ochii îi deveniră din nou tăioşi.
- A m d at-o în bară. D e fiecare dată. Deci nu. Nu a decurs bine.
N u ştiam ce să spun. Probabil m -ar fi m ustrat dacă m i-aş fi arătat
com pasiunea. Aşa că am ales o altă abordare.
- Trebuie să facem ceva cu Elain.
Nesta înţepeni.
- Şi ce soluţie propui, m ai exact? Să-l laşi pe partenerul tău să
intre în m intea ei ca să um ble pe acolo?
- Nu aş face niciodată aşa ceva. Nu cred că Rhys poate măcar...
să repare lu cruri din astea.
Nesta facu paşi în faţa şem ineului înnegrit.
- Totul are u n preţ. Poate preţul tinereţii şi al nem uririi ei a fost
să-şi piardă o p arte din sănătatea m intală.
G enunchii m i se înm uiară suficient cât să m ă aşez pe canapeaua
tapiţată.
- Care a fost preţul tău?
Nesta se opri.
- Poate să o văd pe Elain cum suferă - în tim p ce eu am scăpat
nevătăm ată.
M -am ridicat în picioare.
- Nesta...
- Nu te deranja.
însă eu am urm at-o când se îndreptă spre scări, spre locul în care
Lucien cobora acum treptele şi tresări când o văzu apropiindu-se.
Lucien îi făcu loc atunci când ea trecu repede pe lângă el. O sin
gură privire la chipul său încordat m ă făcu să m ă pregătesc şi să m ă
întorc în salon.
M -am aşezat pe cel m ai apropiat fotoliu, surprinsă să m ă văd
încă îm brăcată cu rochia neagră al cărei m aterial îm i zgârie pielea
goală. De cât tim p m ă întorsesem din O raşul Cioplit? De treizeci de
minute? M ai puţin? Iar la închisoare fusesem abia dim ineaţă?
Mi se părea că trecuseră câteva zile. M i-am sprijinit capul de
spătarul bro d at al fotoliului şi l-am privit pe Lucien aşezându-se pe
cotiera canapelei d in apropiere.
- A fost o zi lungă?
I-am răspuns m orm ăind.
El îşi m iji ochiul metalic.
- C redeam că închisoarea este doar un alt mit.
- Ei bine, n u este.
El îm i cântări to n u l şi îşi încrucişă braţele.
- Lasă-m ă să fac ceva p en tru Elain. A m auzit din cam era m ea
lol ce s-a întâm plat, chiar acum . Nu ar strica să o exam ineze o vin
decătoare. Extern şi intern.
Eram atât de obosită, încât abia am reuşit să-l întreb:
- Crezi că a în n eb u n it din cauza Cazanului?
- C red că a trăit ceva îngrozitor, răspunse Lucien prudent. Şi nu
strica să o chem aţi pe cea mai bună vindecătoare a voastră să o
•ii
examineze complet.
M i-am frecat faţa cu m âna.
Bine, am rostit eu greoi. M âine-dim ineaţă.
Am reuşit să-m i înghit nodul din gât, adunându-m i puterile ca
■•a mă ridic de pe fotoliu. G reutate - sim ţeam o greutate veche în
mine. Ca şi când aş fi p u tu t dorm i câteva sute de ani şi tot nu m i-ar
li lost de ajuns.
- Te rog să-m i spui, zise Lucien când am traversat pragul în hol,
ce spune vindecătoarea. Şi dacă ai nevoie de mine.
Am dat p en tru ultim a dată din cap, brusc nefiind în stare să
vorbesc.
Ştiam că N esta era încă trează când am trecut pe lângă cam era
ei şi că auzise fiecare cuvânt al conversaţiei noastre, m ulţum ită
auzului său Fae. Şi ştiam că auzise când, ascultând la uşa lui Elain,
am b ătu t o dată şi m i-am băgat capul în ă u n tru , găsind-o d o r
m ind... respirând.
I-am trim is o cerere lui Madja, vindecătoarea preferată a lui
Rhysand, ca să vină a doua zi la ora unsprezece. N u i-am explicat de
ce sau p en tru cine sau ce. Apoi am intrat în dorm itor, m -am târât
până pe saltea şi am plâns.
N u ştiam cu adevărat de ce.
k Jw
CAPITOLUL
28
30
4 *
Pe canapeaua din salon, Elain stătea culcuşită lângă Mor, care era
loarte relaxată, când am ajuns la casa din oraş. Nesta trecu pe lângă
mine, direct spre Elain, şi se aşeză pe un scaun de cealaltă parte a ei,
mainte de a-şi îndrepta atenţia spre locul în care noi am rămas pe hol.
Aşteptând - sim ţind cumva întâlnirea pe cale să se desfăşoare.
Lucien, p o stat lângă fereastra din faţă, renunţă să se m ai uite la
a radă, să o supravegheze. O sabie şi u n pum nal îi atârnau la centură.
Niciun am uzam ent şi nicio căldură nu îi înfrum useţau chipul -
doar hotărârea feroce şi severă.
- Azriel coboară de pe acoperiş, spuse Rhys, rezem ându-se de
Imita dinspre salon şi încrucişându-şi braţele.
Şi ca şi când l-ar fi chem at, Azriel ieşi d in tr-u n con de um bră
do lângă scări şi ne studie din cap până în picioare, uitându-se in-
‘.istent la sângele de pe m âinile lui Rhys.
Am ocupat u n loc lângă stâlpul uşii, în tim p ce Cassian şi Azriel
ram aseră între noi.
Rhys fu tăcut p en tru o clipă înainte să spună:
- Preotesele nu vor spune nim ic despre ce s-a întâm plat azi, iar
oam enii din oraş nu vor afla de ce A m ren se pregăteşte acum să
vâneze. N u ne putem perm ite să îi lăsăm pe ceilalţi M ari Lorzi să afle.
Asta i-ar descuraja şi ne-ar strica im aginea pe care ne-am străduit
atât de m ult să o creăm.
- Atacul asupra Velarisului, replică M or din locul ei de pe cana
pea, a dem onstrat deja că suntem vulnerabili.
- Acela a fost u n atac-surpriză de care ne-am ocupat cât de repede
am putut, spuse Cassian, pietrele Siphon pâlpâind. Az s-a asigurat
că inform aţia s-a răspândit înfaţişându-ne victorioşi, capabili să în-
frângem orice provocare din partea Hybernului.
- Asta am şi făcut azi, am spus eu.
- Este diferit, spuse Rhys. Prim a dată, am avut elem entul su rp ri
zei drept scuză. A doua oară... ne face să părem nepregătiţi. V ulne
rabili. N u p utem risca să se afle înainte de întâlnirea de peste zece
zile. Deci, p en tru a păstra aparenţele, ne vom păstra calm ul cât ne
vom pregăti de război.
M or se rezem ă de pernele canapelei.
- Un război în care nu avem niciun aliat în afară de Keir, nici în
Prythian, nici în afara lui.
Rhys îi aruncă o privire tăioasă, dar Elain spuse repede:
- S-ar p utea ca regina să-şi facă apariţia.
Linişte.
Elain fixa cu privirea şem ineul neaprins, cu privirea pierdută în
bezna slabă.
- Ce regină? spuse Nesta m ai ferm decât vorbea de obicei cu
sora noastră.
- Cea care a fost blestem ată.
- Blestem ată de Cazan, am lăm urit-o eu pe Nesta, dezlipin-
du-m ă de boltă. C ând s-a enervat după ce... ai plecat.
- Nu. Elain se uită cu atenţie la m ine, apoi la ea. N u aia. Cealaltă.
Nesta inspiră, deschizând gura fie ca să o ducă pe Elain la etaj,
Iu- să continue, d ar Azriel întrebă încet, păşind peste prag şi intrând
in sa lo n :
Care cealaltă?
Elain se încruntă.
Regina cu p en e de foc.
îm blânzitorul U m brelor îşi înclină capul.
l ucien îm i şopti, cu privirea aţintită asupra lui Elain:
Ar trebui să... ea are nevoie...?
Nu are nevoie de nim ic, răspunse Azriel fără să se uite m ăcar
ucien.
la l
Elain îl fixă cu privirea pe spion, fără să clipească.
Noi suntem cei care avem nevoie... se op ri Azriel. C larvăză-
Uure, spuse el m ai m u lt în sinea lui decât nouă. C azanul te-a făcut
1 1.ir văzătoare.
Q/1PIT0LUL
33
C larvăzătoare.
C uvântul răsună prin mine.
Ea ştiuse. O avertizase pe Nesta în privinţa Corbilor. Şi, în h ao
sul atacului, asta îm i scăpase. îm i scăpase în tim p ce realitatea şi
visul se îm pleteau p en tru Elain. C larvăzătoare.
Elain se întoarse spre Mor, care se holba acum de pe canapea la
sora mea.
- Asta este?
Iar cuvintele, tonul... p ăru ră atât de norm ale, încât am sim ţit o
strângere în piept.
M or se uită la faţa surorii mele, ca şi când ar fi cântărit cu v in
tele - întrebarea, adevărul sau m inciuna din ele.
M or clipi în cele din urm ă, deschizând gura, ca şi când m agia ei
ar fi desluşit dilem a. încet, clar, ea dădu din cap. Lucien se aşeză în
tăcere pe u n scaun din faţa ferestrei, ochiul m etalic rotindu-se când
se în d rep tă spre sora mea.
A m presupus că avea sens faptul că d oar Azriel o ascultase. M as
culul, care auzea lu cruri pe care ceilalţi n u le puteau auzi... Poate că
şi el, suferise la fel ca Elain, înainte să înţeleagă ce dar poseda.
- Mai este o regină? o întrebă el pe Elain.
Elain miji ochii ca şi când întrebarea ar fi presupus o clarificare
interioară, o... cale de a înţelege ce o zăpăcise şi o chinuise.
Da.
- A şasea regină, şopti Mor. Regina despre care cea blondă a
■.|uis că nu era bolnavă...
A zis să n u avem încredere în celelalte regine din cauza asta,
am adăugat eu.
Şi, de îndată ce am rostit cuvintele... Era ca şi când m -aş fi în d e
părt at de u n tablou ca să văd toată im aginea. De aproape, cuvintele
Inse, seră confuze şi am estecate, dar de la distanţă...
Ai furat de la Cazan, i-am spus Nestei, care părea pregătită să
■ara între noi toţi şi Elain. D ar dacă lui Elain C azanul i-a d a t ceva?
Nesta se albi la faţă.
Ce?
I.a fel de palid, Lucien p ăru înclinat să repete întrebarea pusă de
Ne s t a ,dar Azriel dădu din cap.
Ai ştiut despre tânăra regină transform ată în cotoroanţă, îi
■puse lui Elain.
Elain clipi în m o d repetat, ochii lim pezindu-i-se din nou, ca şi
*.nul înţelegerea noastră ar ff eliberat-o din ţinutul întunecos în care
si- allase.
A şasea regină este în viaţă? întrebă Azriel calm şi ferm, cu
vocea spionului M arelui Lord, care distrusese inam ici şi ferm e-
i .isc aliaţi.
Elain îşi înclină capul, ca şi când asculta o voce interioară.
Da.
Lucien continuă să se holbeze la sora mea, de parcă nu ar fi
\ i/ut-o niciodată.
Am întors capul spre Rhys.
„Un posibil aliat?“
„Nu ştiu, răspunse el. Dacă celelalte au blestem at-o...“
Despre ce blestem este vorba? întrebă partenerul m eu înainte
s.i term ine m ăcar de vorbit cu mine.
Elain îşi întoarse faţa spre el şi clipi din nou.
- Ele au vândut-o unui... lord-vrăjitor... întunecat... Ea scutură din
cap. Nu-1 văd. Nu văd ce este. Are o cutie neagră, m ai im portantă
decât orice altceva... în afară de ele. De fete. Ţine şi alte fete ca eai
dar ea... Ziua are o form ă, iar noaptea este din nou om.
- O pasăre cu pene de foc, am spus eu.
- Pasăre de foc ziua, spuse gânditor Rhys, femeie noaptea... Deci
este prizoniera acestui lord-vrăjitor?
Elain scutură din cap.
- Nu ştiu. O aud ţipând. De furie. Este foarte furioasă...
Ea se cutrem ură.
M or se aplecă în faţă.
- Ştii de ce au blestem at-o celelalte regine, de ce i-au vândut-o lui?
Elain studie masa.
- N u-m i este clar.
Rhys expiră.
- Poţi sim ţi unde este?
- Este... un lac. în inim a continentului, cred. Ascuns printre
m unţi şi p ăd u ri antice. El le ţine pe toate la lac.
- Pe alte femei ca ea?
- Da şi nu. Penele lor sunt albe ca zăpada. Ele plutesc peste apă,
în tim p ce ea se dezlănţuie în aer.
- Ce inform aţii avem despre această a şasea regină? îl întrebă
M or pe Rhys.
- Puţine, răspunse Azriel în locul lui. Nu ştim multe. Este tânără,
are vreo douăzeci de ani. Scythia se află de-a lungul zidului, spre
est. Este cel m ai m ic dintre ţinuturile reginelor um ane, dar plin de
arm e şi cu un com erţ înfloritor. Ea foloseşte num ele de Vassa, dar
nu am p rim it niciodată vreun rap o rt cu num ele ei complet.
Rhys se gândi.
- în seam nă că a fost o am eninţare im portantă p en tru regine,
dacă s-au întors îm potriva ei. Şi, având în vedere planul lor...
- Dacă o putem găsi pe Vassa, am intervenit eu, ar putea fi im
p o rtan tă în a convinge arm atele um ane să lupte. Şi ne-ar oferi un
aliat pe continent.
Dacă o găsim, răspunse Cassian venind lângă Azriel, cu aripile
uşor înfoiate. Ar putea d ura câteva luni. Ca să nu m ai spun că în-
Inuitarea m asculului care o ţine captivă ar putea fi mai dificilă decât
ne aşteptăm. N u ne p erm item toate posibilele riscuri şi nici nu am
.ivea tim pul necesar p en tru asta. A r trebui să ne concentrăm mai
ml,ii la întâlnirea cu ceilalţi M ari Lorzi.
D ar am putea câştiga m ai m ult, spuse Mor. Poate că ea are o
urmată...
- Poate că are, o întrerupse Cassian. D ar dacă este blestem ată,
i me o va conduce? Şi dacă regatul ei este atât de departe... trebuie să
i ulătorească precum m uritorii. îţi am inteşti cât de încet se mişcau,
i ui de repede m ureau...
M erită să încercăm , spuse Mor.
- Eşti utilă aici, spuse Cassian. Azriel p ăru înclinat să confirme,
>li iar dacă n u zise nim ic. Am nevoie de tine pe câm pul de luptă, nu
pe continent, pe jum ătatea oamenilor. D acă reginele au adunat a r
miile ca să i le ofere H ybernului, fără îndoială că au hotărât să stea
mire tine şi regina Vassa.
- N u-m i dai tu ordine...
- Nu, dar eu îm i perm it să o fac, spuse Rhys. N u te uita aşa! Are
dreptate - avem nevoie de tine aici, Mor.
Scythia, spuse Mor, scuturând din cap. îm i am intesc de ei.
Sunt oam eni duri. Călare, ar putea călători m ai repede...
Nu.
Ifotărârea îi aprinse ochii lui Rhys. O rdinul era irevocabil.
I )ar M or continuă cu încăpăţânare:
Există u n m otiv p en tru care Elain vede aceste lucruri. A avut
(luptate în privinţa celeilalte regine, care a îm bătrânit, şi a atacului
| orbilor - de ce prim eşte im aginea asta? D e ce o aude pe regina
.i'.ia? Trebuie să fie im portant. D acă ignorăm faptul, poate că m eri-
i.1 1 n să eşuăm.
Se lăsă liniştea. I-am studiat pe toţi. Toţi erau im portanţi aici.
D ar eu...
A m inspirat profund.
- M ă duc eu.
Lucien se holba la Elain când vorbi.
N e-am uitat cu toţii la el.
Lucien se concentră acum la Rhys şi la mine.
- M ă duc eu, repetă el, ridicându-se în picioare. Să o găsesc pe
cea de-a şasea regină.
M or deschise şi închise gura.
- Ce te face să crezi că ai putea să o găseşti? întrebă Rhys. Nu
lipsit de politeţe, ci din perpectiva com andantului, cântărind apti
tudinile pe care le oferea Lucien în com paraţie cu riscurile şi
posibilele beneficii.
- O chiul acesta... gesticulă Lucien spre dispozitivul metalic.
Vede lucruri pe care alţii... n u le po t vedea. Vrăji, farmece... Probabil
că m ă poate ajuta să o găsesc şi să-i rup blestem ul. El se uită la Elain,
care îşi studia din n o u poala. Eu n u sunt necesar aici. Voi lupta dacă
aveţi nevoie să o fac, dar... îm i zâm bi cu răceală. Locul m eu n u este
în Regatului Toamnei. Sunt dispus chiar să pariez că nu m ai sunt
bine-venit aca... în Regatul Prim ăverii. Aproape spusese acasă. Dar
nici nu p o t să răm ân aici, cu m âinile în sân. Reginele şi arm atele lor
sunt şi ele o am eninţare. Aşadar, folosiţi-mă! Trim iteţi-m ă! O voi
găsi pe Vessa, voi vedea dacă poate... aduce ajutoare.
- Te vei duce pe teritoriul oam enilor, îl avertiză Rhys. N u m ă pot
lipsi de o arm ată ca să te păzească...
- N u-m i trebuie una. Călătoresc m ai repede de unul singur. El
îşi ridică bărbia. O voi găsi. Iar dacă există o arm ată pe care să o
aduc înapoi sau cel puţin un m o d p rin care povestea ei să convingă
arm atele um ane... Voi găsi o cale să o fac şi asta.
Prietenii mei se priviră reciproc.
- Va fi... foarte periculos, zise Mor.
Lucien schiţă un zâmbet.
- E în regulă. Altfel, ar fi plictisitor.
Doar Cassian îi zâmbi.
- îţi voi da nişte arm e illyriene.
Elain îl urm ărea acum precaută pe Lucien, clipind din când în
i a n d . Ea nu dăd u niciun indiciu despre ce vedea... simţea. Niciunul.
Rhys se în d ep ărtă de arcadă.
- Te voi teleporta cât de aproape putem ajunge - spre locul din
>a r e să-ţi începi căutarea.
într-adevăr, Lucien studiase toate hărţile în ultim a vreme, poate
la porunca tăcută a forţei care ne ghida pe toţi.
- M ulţum esc, adăugă partenerul meu.
Lucien ridică din um eri şi doar gestul m ă facu să spun în cele
din urmă:
- Eşti sigur?
El se uită p u r şi sim plu la Elain, pe al cărui chip se citea din nou
n 1 1 vid calm în tim p ce îşi trecu un deget peste broderia de pe p ern a
<anapelei.
- Da. Lasă-m ă să ajut cum pot!
C hiar şi N esta părea oarecum îngrijorată. Fără îndoială că nu
dm cauza lui, ci a faptului că dacă ar fi fost rănit sau ucis... Ce i-ar fi
l.uut asta lui Elain? Ruperea legăturii de îm perechere... Nu m -am
mai gândit la ce m i-ar fi făcut mie.
C ând vrei să pleci? l-am întrebat pe Lucien.
Mâine.
Nu îl m ai auzisem atât de hotărât... de m ult timp.
- Mă voi pregăti restul zilei de azi şi voi pleca m âine-dim ineaţă,
după m icul dejun. Dacă îţi convine, i se adresă lui Rhys.
Partenerul m eu flutură leneş o m ână.
- Având în vedere ce urm ează să faci, Lucien, vom avea grijă să
In acţioneze.
Se lăsă din n ou tăcerea. Dacă ar fi putut s-o găsească pe regina
dispărută şi poate să aducă un fel de arm ată um ană sau cel p uţin să
■onvingă arm atele um ane să nu se lase subjugate de Hybern... Dacă
fl
Hh
CAPITOLUL
3G
Era m otivul p e n tru care lupta durase atât de m ult. Lovitura clară
şi precisă pe care intenţionase să o dea la sosire - singura care ar fi
salvat atât de m ulte vieţi... îi scăpase de sub control.
Aşadar, căutase atenuatorul. îşi făcuse loc luptând p rin A driata
i a să ajungă la această navă. Iar acum , extenuarea începea să îl cu
prindă... Soldaţii înarm aţi din jurul lui Rhysand se dădură la o parte,
mi el apăru.
închisă în m intea lui Rhysand, cu puterile înăbuşite şi cu trupul
cxlenuat, nu am p u tu t decât să urm ăresc cum Regele H ybernului
u şi de sub punte şi îi zâmbi partenerului m eu.
C/ffITOLUL
37
D oar alţi câţiva illyrieni m uriseră în tim pul nopţii. Sus pe d ea
luri însă, ţipetele şi vaietele oam enilor lui Tarquin se ridicau spre
noi pe fuioare de fum de la incendiile pornite de H ybern, care încă
ardeau când am p o rn it la prim ele ore de după răsărit, teleportân-
d u-ne înapoi în Velaris.
Cassian şi Azriel răm aseră ca să conducă legiunile illyriene spre
noua lor tabără de la graniţa noastră sudică, iar prim ul plecă de
acolo ca să zboare în Stepe şi să le transm ită condoleanţele sale
câtorva familii.
Nesta ne aştepta în foaierul casei din oraş, A m ren clocotind pe
un scaun în faţa şem ineului neaprins din salon.
Nici u rm ă de Elain, dar, înainte să spun ceva, N esta întrebă:
- Ce s-a întâm plat?
Rhys se uită la m ine şi apoi la A m ren, care se ridică în picioare
şi ne u rm ări acum cu aceeaşi expresie ca a Nestei. Partenerul m eu îi
spuse surorii mele:
- S-a dat o luptă şi am câştigat.
- Ştim asta, spuse A m ren şi traversă covorul spre noi fără ca pi
cioarele ei delicate să scoată vreun sunet. Ce s-a întâm plat cu Tarquin?
M or inspiră ca să spună ceva despre Varian care, probabil, nu s-ar
li term inat bine p en tru niciunul dintre noi, aşadar am intervenit:
- Ei bine, nu a încercat să ne ucidă pe loc, deci... lucrurile au
decurs bine.
Rhys îm i aruncă o privire am uzată.
- Fam ilia regală este în viaţă şi sănătoasă. Flota lui Tarquin a
suferit pierderi, dar Cresseida şi Varian n u au fost vătămaţi.
C hipul încordat al lui A m ren p ăru să se relaxeze la auzul vorbe
lor lui, atent alese şi diplomatice.
Dar N esta privea între noi toţi, cu spatele rigid şi gura încordată.
- U nde este el?
- Cine? spuse Rhys.
- Cassian.
Nu credeam că aveam să o aud vreodată rostindu-i num ele. Pen-
i ru ea, Cassian fusese m ereu „el“ sau „acela". Iar Nesta... se plim base
pe hol, ca şi când ar fi fost îngrijorată.
Am deschis gura, dar M or m i-o luă înainte.
- Este ocupat.
Nu o m ai auzisem niciodată vorbind atât de rece... de tăios.
Nesta se uită în ochii lui Mor. Ea îşi încordă şi relaxă m axilarul
de câteva ori, ca şi când s-ar fi luptat să nu p u n ă întrebări. M or nu
îşi plecă privirea.
M enţionarea fostelor iubite ale lui Cassian nu păruse niciodată
să o tulbure pe Mor. Poate din cauză că nu însem naseră m ult - nu
în privinţele im portante. D ar dacă războinicul illyrian n u m ai era
nn tam pon fizic şi em oţional între ea şi Azriel... Şi m ai rău, dacă
motivul stării ei era Nesta...
- C ând se întoarce, ţine-ţi vorbele veninoase p en tru tine, spuse
M or categoric.
Inim a începu să-m i bată cu putere, iar braţele m i se înm uiară pe
lângă corp la insulta rostită, la am eninţare, dar Rhys spuse:
- Mor!
Ea se uită încet, atât de încet, la el.
D oar hotărârea se citea pe chipul lui Rhys.
- Vom pleca la întâlnire peste trei zile. Trim ite scrisori celorlalţi
M ari Lorzi ca să îi inform ezi. Şi nu m ai vreau să m ă gândesc unde
să ne întâlnim . Alege un loc şi gata.
Ea se holbă la el p en tru o clipă, apoi se uită din nou la sora mea.
Răceala tot îi contura faţa Nestei, a cărei expresie nu se schim
base. Era atât de nem işcată, încât părea că nu prea respira. însă nu
dădu înapoi, nu îşi feri privirea de M orrigan.
M or d ispăru abia clipind.
Nesta se întoarse p u r şi sim plu şi se îndreptă spre salon, unde
am observat cărţile întinse pe m asa joasă din faţa şem ineului.
A m ren o urm ă, aruncând o privire înapoi, peste um ăr, la Rhys.
M işcarea îi făcu bluza gri să se m işte suficient, cât să zăresc u n licăr
roşu pe sub m aterial.
Era colierul cu rubine pe care îl p u rta ascuns sub cămaşă. D ăruit
de Varian.
D ar Rhys d ăd u din cap spre A m ren, iar femela o întrebă pe
sora mea:
- U nde am rămas?
Nesta se aşeză pe fotoliu, ţinându-se atât de strâns, încât m o n
turile i se albiră.
- îm i explicai cum s-au form at graniţele între regate.
Ea părea distantă, tensionată. „S-au apucat şi de lecţii de istorie?"
„Sunt la fel de surprins ca şi tine că m ai stă casa în picioare."
M i-am înghiţit râsul, luându-1 de braţ şi trăgându-1 pe hol. Tre
cuse o vrem e de când nu îl m ai văzusem atât de... m urdar. A m ândoi
aveam nevoie de o baie, dar m ai întâi trebuia să fac ceva.
în spatele nostru, A m ren îi şopti Nestei:
- Cassian a luptat de m ulte ori în război, fato! Nu degeaba este
generalul arm atei lui Rhys. Lupta asta a fost o încăierare, în com
paraţie cu ce urm ează. Probabil că vizitează familiile celor căzuţi. Se
va întoarce înainte de întâlnire.
- N u-m i pasă! spuse Nesta.
M ăcar vorbea din nou.
L-am oprit pe Rhys la jum ătatea holului.
Cu atât de m ulte urechi indiscrete în casă, am ales să-i spun prin
legătură: „D u-m ă la închisoare. C hiar acum “.
Rhys n u -m i puse nicio întrebare.
C4PIT0LUL
40
Eram înfom etaţi când ne-am întors la casa din oraş. Şi, de vrem e
ce niciunul din noi nu avea chef să aştepte ca m âncarea să fie p re
gătită, Rhys şi cu m ine ne-am îndreptat direct spre bucătărie,
trecând pe lângă A m ren şi Nesta, care abia flutură o mână.
Deja salivam când Rhys deschise cu um ărul uşa batantă spre
bucătărie, dar ne-am oprit când am văzut ce ne aştepta.
Elain stătea între N uala şi C erridw en la m asa lungă de lucru.
Toate trei erau pline de faină şi un fel de aluat se afla pe suprafaţa
din faţa lor.
Cele două slujnice-spion făcură im ediat o plecăciune spre Rhys,
iar Elain...
Ochii căprui îi scânteiau uşor, ca şi când s-ar fi sim ţit bine cu ele.
Nuala înghiţi cu greu.
- D oam na a spus că îi este foame, aşa că ne-am dus să îi gătim
ceva. Dar a spus că vrea să înveţe, deci... M âini încununate cu u m
bre se ridicară în tr-u n gest neajutorat, faina căzând de pe ele ca
zăpada. Facem pâine.
Elain se uita la noi toţi şi, când dădu să închidă ochii, i-am zâm
bit larg şi am spus:
- Sper că va fi gata curând; sunt lihnită de foame.
Elain schiţă u n zâm bet şi dădu din cap.
Ea era flăm ândă. Făcea ceva. în vă ţa ceva.
- Noi vom face o baie, am anunţat tocm ai când stom acul îmi
chiorăi. Vă lăsăm să coaceţi.
L-am tras pe Rhys pe hol înainte să term ine să-şi ia răm as-bun,
uşa bucătăriei închizându-se în u rm a noastră.
M i-am pus o m ână pe piept şi m -am rezem at de lam briul de
lemn ce îm brăca zidul de lângă scară, iar Rhys m i-o acoperi cu a lui
după o clipă.
- Asta am sim ţit, când te-am văzut zâm bind în noaptea în care
am cinat lângă Sidra, spuse el.
M-am înclinat în faţă, sprijinindu-m i fruntea de pieptul lui, chiar
deasupra inimii.
- Mai are m ulte de făcut.
- C u toţii avem.
El m ă m ângâie pe spate şi eu m -am aplecat spre atingerea lui,
.avurându-i căldura şi puterea.
Am răm as acolo m ult tim p, până ce am spus:
Hai să m ergem şi să m âncăm undeva în oraş.
- Hm m !
El nu părea să vrea să-m i dea drum ul.
M i-am ridicat în cele din urm ă privirea şi i-am văzut ochii
Nirălucind cu acea lum ină familiară, şireată.
- C red că m i-e foame de altceva, spuse el mieros.
M i-am strâns degetele în cizme, dar am ridicat din sprâncene şi
.un spus calmă:
- O?
Rhys îm i m uşcă lobul urechii, apoi în tim p ce ne teleportă în
baia noastră de la etaj, unde două farfurii cu m âncare aşteptau
icum pe birou, îm i şopti:
- îţi sunt dator p en tru aseară, draga m ea parteneră!
M ăcar îm i făcu favoarea de a-1 lăsa eu să aleagă ce să m ănânce
mai întâi: pe m ine sau mâncarea.
Am ales cu înţelepciune.
Nesta aştepta la m asă în dim ineaţa urm ătoare.
Nu pe m ine, m i-am dat seam a când m ă m ăsură din priviri ca şi
când aş fi fost d o ar o servitoare. Ci pe altcineva.
Am tăcut, fară să m ă deranjez să-i spun despre Cassian că era
încă în tabăra de război. Dacă nu avea de gând să întrebe... n u in
tenţionam să m ă bag în asta.
Nu când A m ren pretindea că sora m ea era aproape - atât de
aproape - să înţeleagă ce abilitate era necesară într-o posibilă p eti
cire a zidului. Dacă s-ar f i d ezlă n ţu it p u r şi simplu, spunea Am ren.
N u am înd răzn it să sugerez că poate lum ea nu era pregătită p en tru
aşa ceva.
Am luat m icul dejun în linişte, furculiţa scârţâind pe farfurie.
A m ren spuse că era pe cale să găsească în C arte şi ce aveam noi
nevoie - vraja pe care ar fi facut-o sora mea. C um de ştia A m ren
asta, habar nu aveam. N u m i s-a p ăru t înţelept să întreb.
Nesta îmi vorbi doar când m -am ridicat în picioare.
- Te duci la întâlnire peste două zile.
-D a .
M -am pregătit p en tru orice voia să spună.
Nesta se uită la ferestrele din faţă ca şi când încă ar fi aşteptat, ca
şi când încă ar fi urm ărit.
- Ai plecat la luptă. Fără să te gândeşti de două ori. De ce?
- P en tru că a treb u it să o fac. D eoarece oam enii aveau nevoie
de ajutor.
Ochii gri-albaştri îi erau aproape argintii în lum ina dimineţii. D ar
Nesta nu mai spuse nim ic şi, după ce am mai aşteptat o clipă, am
plecat, teleportându-m ă spre casă pentru lecţia de zbor cu Azriel.
CAPITOLUL
41
Urm ătoarele două zile fură atât de pline, încât lecţia cu Azriel fu
singura ocazie în care m -am antrenat cu el. Spionul se întorsese de
l,i trim iterea m esajelor scrise de M or privind schim barea datei
întâlnirii. Ei m ăcar fuseseră de acord cu data. D ar declaraţia lui în
legătură cu locul, în ciuda lim bajului său ferm , fusese respinsă de
toţi. Astfel, corespondenţa nesfârşită dintre regate continuă.
La Poalele M untelui fusese cândva locul lor neu tru de întâlnire.
C hiar dacă nim eni nu fusese privilegiat, niciunul nu era înclinat
sa se întâlnească acum acolo, aşadar discuţia referitoare la gazda
întâlnirii tu tu ro r M arilor Lorzi nu se încheie.
Ei bine, a şase d intre ei. Beron, în sfârşit, catadicsise să se alăture,
insă nu prim iserăm nicio veste din Regatul Prim ăverii, deşi ştiam
să mesajele fuseseră trim ise.
U rm a să m ergem toţi - m ai p uţin A m ren şi Nesta, deoarece p ri
ma insistase că a doua avea nevoie de mai m ult antrenam ent. Mai
ales când, în seara precedentă, A m ren găsise în C arte un pasaj care
ur f i p u tu t fi ce ne trebuia ca să reparăm zidul.
Cu doar câteva ore la dispoziţie în seara trecută, se hotărî ire
vocabil ca întâlnirea să aibă loc în Regatul D im ineţii. Era destul de
aproape de m ijlocul ţinutului şi, de vrem e ce Kallias, Marele Lord al
Iernii, nu perm itea nim ănui să intre pe teritoriul lui după ororile la
care îi supusese A m arantha poporul, era singura zonă care flanca
tărâm ul n eu tru de mijloc.
Rhys şi Thesan, M arele Lord al Regatului D im ineţii, erau în rela
ţii bune. Regatul D im ineţii era în m are parte n eu tru în orice co n
flict, dar, ca u n u l d intre cele trei Regate Solare, era m ereu înclinat
să le fie loial. N u era un aliat la fel de puternic precum Helion,
Spintecătorul de Vrăji din Regatul Zilei, dar destul de puternic.
Asta nu îi opri pe Rhys, M or şi Azriel să se adune în jurul mesei
din sufragerie din casa de la oraş, în seara precedentă, ca să re
vizuiască toate m icile inform aţii pe care le aflaseră vreodată despre
palatul lui Thesan - despre posibilele capcane şi căile de scăpare.
Am făcut u n efort să nu m ă agit, să nu întreb dacă nu cum va
riscurile erau m ai m ari decât avantajele. Atât de m ulte lucruri m er
seseră prost în Hybern. Atât de m ulte lucruri m ergeau prost în lume.
De fiecare dată când vorbea Azriel, îl auzeam cum striga de durere
când ţăruşul îi trecuse p rin piept. De fiecare dată când M or îi răspun
dea, îi vedeam chipul palid şi retrăgându-se din faţa regelui. De fie
care dată când îm i cerea Rhys părerea, îl vedeam îngenunchind în
sângele prietenilor săi, implorându-1 pe rege să nu ne taie legătura.
D in când în când, Nesta şi A m ren se opreau din antrenam ent în
salon, astfel încât cea din urm ă să-i poată da prim ei câte un m ic sfat
sau să o avertizeze în privinţa întâlnirii. Sau ca A m ren să se poată
răsti la N esta să se concentreze, să-şi dea m ai m ult silinţa, în tim p
ce ea frunzărea Cartea.
Alte câteva zile, spuse A m ren când N esta plecă la etaj în cele din
urm ă, plângându-se de o m igrenă. Alte câteva zile şi sora m ea, cu
ajutorul vreunei p uteri m isterioase, ar fi p u tu t fa ce ceva. Adică,
adăugă A m ren, dacă ar fi p utut descifra la tim p secţiunea p ro m i
ţătoare a C ărţii. Şi, cu asta, femela b ru n e tă ne spuse noapte bună, ca
să se ducă şi să citească până ce i-ar fi sângerat ochii.
Având în vedere cât de îngrozitoare era Cartea, nu eram sigură
dacă glumea.
Nici ceilalţi.
Abia m -am atins de cină. Şi abia dacă am dorm it în noaptea aceea,
i.isLicindu-rnă în cearşafuri până ce Rhys se trezi şi m ă ascultă ră b
dător şo ptindu-m i fricile, până ce ajunseră să fie doar nişte um bre.
Se crăpă de ziuă şi, cât m -am îm brăcat, dim ineaţa se transform ă
intr-o zi însorită şi uscată.
Deşi u rm a să participăm la întâlnire aşa cum eram cu adevărat,
ţinutele noastre obişnuite erau aceleaşi: Rhys în jacheta lui neagră
preferată şi pantaloni, Azriel şi Cassian în arm urile lor illyriene, cu
loate cele şapte pietre Siphon lustruite şi strălucind. M or se lipsi de
obişnuita rochie roşie p en tru una de un albastru-închis. Avea un
decolteu asem ănător şi aceleaşi fuste lungi şi transparente, dar părea
oarecum... sobră. Regală, ca p en tru o prinţesă a ţinutului.
Toţi aveau o ţin u tă obişnuită, în afară de mine.
Nu găsisem o rochie nouă p en tru că n u exista nicio altă rochie
mai spectaculoasă decât cea pe care o p u rtam acum în foaier, când
ceasul de pe şem ineul din salon bătu ora unsprezece.
Rhys încă nu coborâse şi A m ren şi N esta nu se zăreau pe nicăieri
ca să ne conducă. Ne adunaserăm cu câteva m inute m ai devrem e,
dar... m -am m ăsurat din nou din priviri. C hiar în lum ina caldă a
holului, rochia strălucea şi licărea ca o nestem ată nou tăiată.
Luasem rochia de la C ăderea Stelelor şi o m odificasem , adăugând
aplicaţii din m ătase pe um erii negri, m aterialul strălucitor sem ănând
cu lum ina stelară când îm i cobora pe spate în chip de văl sau de
mantie. D acă R hysand era N oaptea Trium fătoare, eu eram steaua
care strălucea d o ar m ulţum ită întunericului său, lum ina vizibilă
doar datorită lui.
M -am în cru n tat pe scări, în ideea în care s-ar fi deranjat să apară
la timp.
Nuala îm i aranjase părul într-o cunună preţioasă şi elegantă
peste cap şi în faţa ei...
L-am surprins pe Cassian uitându-se la m ine p en tru a treia oară
in m ai p uţin de u n m inut şi 1-am întrebat:
- Ce este?
C olţurile gurii îi zvâcniră.
- A răţi atât de...
- Iar începem , m orm ăi M or din locul în care îşi curăţa unghiile
date cu roşu, rezem ată de balustrada scării. Avea inele pe toate d e
getele şi rân d u ri de brăţări îi zăngăneau la am bele încheieturi ale
m âinilor.
- Oficial, spuse Cassian privind neîncrezător spre ea şi flutură o
m ână plină de pietre către m ine. E xtravagant.
- Are m ai bine de cinci sute de ani, e un războinic şi un general
priceput, cunoscut în toate teritoriile şi tot are problem e în a le face
com plim ente doam nelor, spuse Mor, scuturând tristă din cap. Poţi
să-m i am inteşti de ce te luăm cu noi la întâlnirile diplomatice?
Azriel, învăluit în um bre lângă uşa de la intrare, chicoti încet.
Cassian îi aru n că o privire încruntată.
- Las’ că nici tu n u eşti un poet, frate!
Azriel îşi încrucişă braţele, încă zâm bind uşor.
- Nu am nevoie să recurg la aşa ceva.
M or râse, iar eu am pufnit, lucru care-1 făcu pe Cassian să-m i
dea u n a în coaste. I-am alungat m âna, dar m -am abţinut să-l îm
ping aşa cum voiam , doar p en tru că era prim a dată când îl vedeam
de la A driata, iar um brele încă îi întunecau ochii... şi din cauza
greutăţii coroanei.
Rhys m ă încoronase la flecare întâlnire şi reuniune organizată,
cu m ult înainte să fiu partenera lui, cu m ult înainte să fiu M area lui
D oam nă. C hiar şi la Poalele M untelui.
Nu pusesem niciodată întrebări despre diadem ele şi coroanele
pe care N uala sau C erridw en m i le îm pleteau în păr. N iciodată nu
avusesem vreo obiecţie în privinţa lor - nici m ăcar înainte ca relaţia
dintre noi să fi fost aşa. D ar asta... M i-am ridicat privirea spre scări,
când paşii lenţi ai Iui Rhysand se auziră pe covor.
C oroana era mai grea. Nu nedorită, ci... ciudata. Iar când Rhys
apăru în capul scărilor, splendid în jacheta neagră, cu aripile vizi
bile şi strălucind ca şi când le-ar fi lustruit, m -am trezit din nou în
camera în care m ă dusese târziu seara trecută, după ce îl trezisem
cu agitaţia m ea din pat.
Aceasta se afla la un nivel deasupra bibliotecii d in Casa Vântului
şi era protejată cu atât de m ulte vrăji, încât avusese nevoie de câteva
clipe să le anuleze. D oar noi doi - şi orice viitor urm aş, adăugase el
schiţând un zâm bet - puteam să intrăm . Asta dacă nu aveam
musafiri.
C am era era rece şi întunecată - ca şi când a m f i p ă tru n s în m intea
anei bestii adorm ite. Şi în spaţiul ro tu n d licăreau insule strălucitoare
de lum ină. D e nestem ate.
O com oară strânsă în zece m ii de ani, ordonată p e p o d iu m u ri, în
certare deschise, pe busturi şi rafturi.
- S u n t bijuteriile fa m iliei, spuse R hys zâ m b in d înşelător. Pe cele
care nu ne plac le păstră m în R egatul Coşm arurilor, doar ca să nu se
supere p en tru că uneori le îm p ru m u tă m fa m ilie i lui Mor, dar aces
tea... sunt p e n tru fam ilie.
M ă condusese dincolo de vitrinele care scânteiau ca nişte m ici
constelaţii, fiecare valorând... C hiar dacă eram fiica u n u i negustor,
nu le p u te a m calcula valoarea.
Sar spre p a rtea din spate a camerei, învăluite şi m ai m u lt în
întuneric...
A u zise m de catacom bele de p e continent, u n d e craniile o a m e
nilor iubiţi sau ale infam ilor erau păstrate în m ici firid e - zeci şi sute
pe un perete.
Aici, conceptul era acelaşi: un întreg z id de coroane era cioplit în
piatră. Fiecare se afla pe un p o sta m e n t căptuşit cu catifea neagră,
toate lu m in a te de...
- Licurici, îm i spusese R hys când sferele m inuscule şi albăstrui din
bolţile tu tu ro r nişelor păruseră să licărească precum un cer înstelat.
Ceea ce m i se p ă ru seră a f i m ici lu m in i fa e p e ta va n u l înalt...
erau licurici. D e un albastru-deschis şi turcoaz, lu m in a lor era la fe l
de m ă tă so a să ca a lunii, lu m in â n d n estem a tele cu fo c u l lor vechi
şi tăcut.
- Alege unul, îm i şoptise Rhys la ureche.
- Un licurici?
El m ă m uşcase de lobul urechii.
- D eşteapto! M ă întorsese din n ou spre z id u l de coroane diferite,
p recum craniile. Alege-o pe care vrei!
- N u p o t să iau una p u r şi sim plu.
- Cu siguranţă, po ţi. îţi aparţin.
A m ridicat o sprânceană.
- N u... nu cu adevărat.
- C onform legii şi tradiţiei, toate su n t ale tale. Vinde-le, topeşte-le,
poartă -le - f ă ce vrei!
- N u îţi p a să de el?
A m g esticu la t spre cu fă ru l care valora m a i m u lt decât m a jo ri
tatea regatelor.
- O, a m câteva bijuterii preferate la care m -a m g â n d it că aş p u tea
să te conving să le cruţi, dar... acesta îţi aparţine. în tru totul.
Privirile ni se întâlniseră şi îm i dădusem seam a că şi el îşi am intea
cuvintele p e care i le şoptisem în urm ă cu câteva luni. Că fiecare bucată
din inim a m ea care încă se vindeca îi aparţinea. Z âm bisem şi îm i tre
cusem o m â n ă p e braţul lui înainte să m ă apropii de zidul cu coroane.
C ândva, în regatul lui Tam lin, m ă îngrozise ideea de a m i se oferi
o coroană. M ă tem u sem de aşa ceva. Şi a m p resupus că nu m ă agi
tasem niciodată în privin ţa asta când era vorba de Rhys. Ca şi când o
mică pa rte din m ine ar f i ştiu t că aici trebuia să fiu : lângă el, ca egala
lui. Regina lui.
R hys îşi înclinase capul ca şi când m i-a r f i co n fim at - el văzuse,
înţelesese şi ştiuse dintotdeauna.
C oborând acum scările casei din oraş, Rhys îşi îndreptă atenţia
direct spre coroana de pe capul m eu, iar em oţia care i se undui pe
chip fu suficientă ca să-i determ ine până şi pe M or şi pe Cassian să
îşi m ute privirea.
Lăsasem coroana să m ă cheme. Nu o alesesem din cauza stilului
sau a faptului că voiam să m ă sim t confortabil, ci pen tru că m ă
atrăsese ca şi când ar fi fost inelul din coliba Ţesătoarei.
C oroana m ea era făcută din argint şi diam ante, în form ă de spi
rale de stele şi diverse faze ale lunii. în v ârf avea o sem ilună din
diam ant, flancată de două stele care explodau. Şi cu rochia străluci
toare de la C ăderea Stelelor...
Rhys coborî de pe scări şi m ă luă de m ână.
Noaptea Trium fătoare şi Stelele Eterne.
Dacă el era întunericul dulce şi îngrozitor, eu eram lum ina
st i aiuritoare pe care doar um brele lui o puteau arăta.
- C redeam că plecaţi, interveni N esta din capul scărilor.
M -am pregătit, nem afiind atentă la Rhys.
într-o rochie de un albastru foarte închis, Nesta nu p u rta bijute-
n i şi părul fără podoabe îi era pieptănat pe spate. Am presupus că nu
avea nevoie de accesorii, ţinând cont de frum useţea ei uluitoare. Ar
li fost ca şi când ai h îm podobit un leu cu bijuterii. D ar să se îm
brace aşa...
Ea coborî scările, iar când ceilalţi tăcură, m i-am dat seama...
Am încercat să nu ies prea m ult în evidenţă când m -am uitat la
<ăssian.
Ei nu se văzuseră din Adriata.
Dar războinicul nu făcu decât să-i arunce o privire superficială
si se întoarse spre Azriel ca să-i spună ceva. M or îi urm ărea atentă
pe am ândoi - avertism entul pe care i-1 dăduse surorii mele răsunând
lăcut între ele. Iar Nesta, la naiba, p ăru să-şi am intească. Păru să-şi
înghită cuvintele pe care intenţionase să le spună şi m ă abordă.
Aproape îm i făcu inim a să se oprească din cauza şocului când
uni spuse:
- Eşti frum oasă.
Am clipit la ea.
- Asta încercai tu să spui, Cassian? întrebă Mor.
Noi am ales să nu auzim ce zise el şi i-am răspuns Nestei:
- M ulţum esc. Şi tu.
N esta d o ar ridică din um eri.
- De ce te-ai îm brăcat atât de frum os? am insistat eu. Nu ar tre
bui să te antrenezi cu Am ren?
Am sim ţit cum Cassian îşi îndreptă atenţia spre noi; i-am sim ţit
pe toţi privind când Nesta spuse hotărât:
- Vin cu voi!
CAPITOLUL
42
sa m i-o spui.
Rhys flutură indiferent o m ână.
- Toate la tim pul lor. „Ticălosul", îm i spuse el făcându-m i sem n
din ochi.
Im ediat după aceea, însă, Tarquin îşi făcu apariţia în sală, pe cea
mai înaltă treaptă, flancat de Varian şi de Cresseida.
Varian se uită p rin tre noi după cineva care nu era acolo şi se
încruntă când îl văzu pe Cassian, aşezat în stânga Nestei. Cassian
doar îi rânji încrezut.
„Am distrus o clădire", spusese Cassian cândva despre ultim a
vizită în Regatul Verii, ţinut în care accesul îi era acum interzis. Apa
rent, nici m ăcar faptul că îi ajutase în luptă nu anulase interdicţia.
T arquin ne ignoră pe R hysand şi pe m ine - ne ignoră pe toţi,
inclusiv aripile lui Rhys - în tim p ce îşi cerea, form al, scuze p en tru
întârziere, d ân d vina pe atac. Şi probabil că era adevărat. Sau poate
că se gândise p ân ă în ultim ul m inut dacă să vină, în ciuda acceptă
rii invitaţiei.
El şi H elion erau aproape la fel de încordaţi şi doar Thesan părea
să fie în relaţii bune cu el. Mai bine spus, neutre. Kallias devenise şi
m ai rece... m ai distant.
Prezentările fură făcute, iar apoi...
Un însoţitor îi şopti lui Thesan că B eron şi toţi fiii săi sosiseră.
Z âm betul dispăru im ediat de pe buzele şi din privirea lui Mor.
Şi din a mea.
Violenţa care clocotea în prietenii m ei era suficientă cât să ne
facă apa de la degetele de la picioare să fiarbă atunci când Marele
Lord al Toam nei trecu pe sub boltă u rm at de fiii lui şi având-o pe
soţia sa - pe m am a lui Lucien - alături. O chii ei roşiatici scrutară
cam era, ca şi când şi-ar fi căutat fiul pierdut. în schim b, privirea i se
opri asupra lui e Helion, care sim ulă o plecăciune. Ea se uită rapid
în altă parte.
Cândva, îm i salvase viaţa... la Poalele M untelui, p en tru ca, la
rândul m eu, să-i cruţ viaţa lui Lucien.
Se întreba un d e era acum fiul ei pierdut? Auzise zvonurile pe
care le răspândisem , m inciunile pe care le născocisem ? Nu puteam
să-i spun că Lucien căuta o regină ferm ecată pe continent, ferin-
du-se de arm ate, ca să găsească o u rm ă de salvare.
Beron - tras la faţă şi cu barba cafenie - nu se u ită decât la M arii
Lorzi adunaţi, dar fiii lui răm aşi ne rânjiră superior, suficient cât
peregrynii să-şi zburlească penele. Până şi Varian îşi dezgoli dinţii
în sem n de avertism ent la privirea urâtă a lui Cresseida. Tatăl lor nu
se deranj ă să îi controleze.
D ar Eris o facu.
La un pas în u rm a tatălui său, Eris şopti: „Destul", iar fraţii lui
m ai m ici se supuseră. Toţi trei.
Beron nu lăsă să se observe dacă îi păsa ori nu. Nu, el se opri în
m ijlocul camerei, cu m âinile îm preunate în faţă şi se încruntă ca şi
când am fi fost o haită de corcituri.
Beron, cel m ai b ătrân dintre noi şi, cel m ai îngrozitor.
Rhys îl salută calm , deşi puterea lui era u n m unte întunecat care
sc cutrem ura sub noi.
- N u m ă su rp rin d e că ai întârziat, având în vedere că fiii tăi au
lost prea lenţi ca să-m i p rin d ă partenera. Presupun că este o trăsă
tură de familie.
Beron strâm b ă u n pic din buze când se uită la m ine şi la c o
roana mea.
- Parteneră... şi M are D oam nă.
M -am uitat plictisită în ochii lui şi la detestabilii săi fii, la Eris.
Eris îmi zâmbi, am uzat şi dispreţuitor, totodată. Ar fi purtat m asca
aceea când i-ar fi pus capăt vieţii tatălui său şi i-ar fi furat tronul?
Cassian îl u rm ărea pe viitorul M are Lord ca u n uliu care îşi stu-
diază urm ătoarea masă. Eris catadicsi să arunce o privire la gene
ralul illyrian şi îşi înclină capul în sem n de invitaţie, atingându-şi
subtil stom acul. Pregătit p en tru ru n d a a doua.
Apoi, Eris îşi în d reptă atenţia spre Mor, m ăsurând-o din priviri
cu un dispreţ care m ă facu să văd roşu în faţa ochilor. M or îl fixă
nepăsătoare cu o privire plictisită.
Chiar şi Viviane îşi m uşca buza. Aşadar, ştia şi ea ce păţise M or -
ceea ce d eterm in a prezenţa lui Eris.
N eştiind de întâlnirea care se organizase deja, de im pactul alian
ţei păcătoase, Azriel răm ăsese încrem enit, de parcă nici nu mai res
pira. D acă M or observa sau nu, dacă ştia sau n u că, deşi încercase să
treacă peste înţelegerea pe care o făcusem , vinovăţia încă îl bântuia
pe Azriel, chipul ei n u exprim a nim ic.
Se aşezară pe ultim ele scaune.
N u m ai răm ase niciun scaun liber, iar asta spunea m ulte despre
planurile lui Tamlin.
Am încercat să m ă ţin tare în scaunul m eu când însoţitorii se
îngrijiră de Regatul Toamnei, aşa cum am stabilit cu toţii.
Thesan, ca gazdă, începu.
- Rhysand, tu ai stabilit întâlnirea aceasta. Ai insistat să ne întâl
nim m ai devrem e decât intenţionam să o facem. A cum ar fi tim pul
să ne explici ce este atât de urgent.
Rhys clipi încet.
- Cu siguranţă, armatele invadatoare care acostează pe ţărm urile
noastre explică multe.
- Deci ne-ai chem at ca să facem ce, mai exact? îl provocă Helion,
rezem ându-şi antebraţele de coapsele m usculoase şi sclipitoare. Să
aduni o arm ată unită?
- P rintre altele, spuse cu blândeţe Rhys. Noi...
Intrarea fu aproape aceeaşi.
Aproape aceeaşi ca în noaptea din vechea căsuţă a familiei, când
uşa se sfărâm ase şi o bestie dăduse buzna înăuntru, odată cu gerul,
şi uriaşe la noi.
El nu se deranjă să aterizeze pe balcon sau cu escortele. Nu avea
un anturaj.
Ca un fulger, urât ca o fu rtu n ă de prim ăvară, el se teleportă chiar
în cameră.
Sângele m i se răci m ai m ult decât gheaţa lui Kallias când Tam lin
apăru şi zâm bi ca un lup.
CAPITOLUL
44
43
so
i
CAPITOLUL
SI
A m sim ţit că lui Elain îi transpirau palm ele când Rhys ne tele-
p o rtă pe tărâm ul oam enilor, M or luându-i pe Azriel şi pe Nesta. Şi
chiar dacă faţa îi era calm ă când ne-am trezit clipind la căldura şi
strălucirea soarelui din toiul verii m uritorilor, m ă ţinu la fel de p u
ternic de m ână ca inelul de fier care îi strângea degetul.
C ăldura învăluia m oşia din faţa noastră - corpul de gardă fiind
singura deschidere pe care o vedeam în toate direcţiile.
Era singura deschidere în zidul înalt din piatră care se ridica în
faţa noastră, solid ca o bestie im ensă, atât de înalt încât trebui să îmi
las capul pe spate ca să văd ţepele care ieşeau din vârf.
Gărzile de la porţile groase din fier...
Rhys îşi băgă m âinile în buzunare, un scut fiind deja ridicat în
ju ru l nostru. M or şi Azriel ocupară poziţii defensive lângă noi.
Erau doisprezece paznici la acea poartă. Toţi înarm aţi, cu chipu
rile ascunse sub căştile groase în ciuda căldurii. C orpurile le erau de
asem enea acoperite cu arm ură placată, până la cizme.
O ricare dintre noi ar fi p utut să-i ucidă fără să ridice o m ână. Iar
zidul şi porţile pe care le păzeau... Nici despre ele nu am fi spus că
ar fi rezistat mult.
Dar... dacă am fi putut plasa protecţiile aici, ne-am fi perm is,
probabil, să instalăm un bastion de războinici Fae... Prin porţile
deschise, am zărit terenuri întinse - câm puri, pajişti, crânguri şi un
lac... Şi dincolo... o fortăreaţă solidă şi m asivă din piatră de culoare
m aro-închis.
N esta avusese dreptate. Locul era ca o închisoare. Stăpânul ei se
pregătise să reziste din interior, ca un rege peste aceste resurse. D ar
era destul loc p en tru oam eni.
Şi viitoarea stăpână a acestei închisori... Cu fruntea sus, Elain le
/ise paznicilor, celor douăsprezece săgeţi acum aţintite spre gâtul
ei zvelt:
- Spuneţi-i lui Graysen că logodnica lui s-a întors la el! Spuneţi-i
că Elain A rcheron cere adăpost!
%
ţ
- ..ti2&K
CAPITOLUL
52
-f
+1
CAPITOLUL
57
k |« s
38
59
"f1
CAPITOLUL
GO
*
Rhys îi chem ă pe Tarquin şi pe H elion ca să le arate ce
descoperiserăm .
Prea puţini. Aveam prea puţini soldaţi ca să atacăm arm ata
aceea, chiar şi cu cele trei de aici. îi arătasem lui R hysand ce văzu
sem, iar el le arătase şi celorlalţi.
- Kallias va sosi curând, spuse Helion, trecându-şi m âna prin
părul negru.
- Ar trebui să aducă patruzeci de m ii de soldaţi, spuse Cassian.
Mă îndoiesc de faptul că are m ăcar jum ătate.
Rhys se tot holba la grăm ada de pietre şi oase de pe hartă. Am
sim ţit cum m ânia em ană din el - n u doar din cauza H ybernului, ci
p en tru că nu se gândise că acesta ar fi putut să se joace intenţionat
cu noi, p o ziţionându-ne aici.
D om inasem aceste două lupte, însă H ybernul câştigase un avan
taj în războiul acesta.
El ştia ce aştepta în Mijloc.
Iar H ybernul ne forţase acum să ne adunăm aici - în acest loc -
astfel încât el şi arm ata lui im ensă să ne conducă spre nord. D eparte
de sud, îm pingându-ne în cele din urm ă în M ijloc sau forţându-ne
să ne despărţim , ca să evităm încurcătura am eninţătoare de copaci
şi locuitori.
Iar dacă ne luptam cu ei... Am fi riscat să m urim .
N iciunul dintre noi nu era destul de prost să-şi facă planuri în
funcţie de Jurian, indiferent cui i-ar fi fost credincios. Cea m ai bună
şansă a n oastră era să tragem de tim p p en tru ca Thesan şi Kallias,
ceilalţi aliaţi ai noştri, să sosească.
Tam lin alesese pe cine să sprijine în acest război. Şi chiar dacă
ar fi ales P rythianul, i-ar fi răm as m isiunea de a aduna arm ata
Regatului Prim ăverii, după ce îi distrusesem încrederea în el.
Iar M iryam şi Drakon... „Nu avem destul tim p, îm i spuse Rhys.
Ca să îi căutăm , să-i găsim şi să le aducem înapoi arm ata. Am putea
să ne întoarcem şi să aflăm că H ybernul ne-a distrus arm ata."
D ar m ai era şi C ioplitorul - dacă aş fi îndrăznit să risc să-i aduc
oglinda. N u i-am spus şi nu i-am oferit opţiunea asta. Nu înainte să
fiu sigură că n u aş fi leşinat din cauza epuizării.
- Ne vom m ai gândi la asta, spuse Tarquin oftând. Să ne în tâl
nim m âine la răsărit. Luarea unei decizii după o zi grea nu a folosit
niciodată nim ănui.
Helion confirm ă şi ieşi afară. M i-a fost greu să nu m ă holbez, să
nu îi com par trăsăturile cu cele ale lui Lucien. Aveau acelaşi nas,
ciudat de identic. C um de nim eni nu îi spusese asta niciodată?
Am presupus că era ultim a m ea grijă. Tarquin se încruntă la
h artă o ultim ă dată şi spuse:
- Vom găsi o cale să înfruntăm situaţia.
Rhys dădu d in cap, în tim p Cassian strâm bă din buze şi se aşeză
din nou pe scaun p en tru discuţie, bând o fiertură vindecătoare din
cana pe care i-o adusese Azriel.
Tarquin se întoarse de la m asă, tocm ai când clapele cortului
făcură loc p en tru doi um eri laţi...
Varian. N ici m ăcar n u se u ită la M arele lui Lord, în d re p tâ n -
du-şi atenţia direct spre locul în care A m ren stătea în capul mesei,
ca şi când ar fi sim ţit că ea era acolo sau că i-ar fi spus cineva, iar el
venise alergând.
A m ren îşi ridică privirea din C arte când Varian se opri. Un zâm
bet sfios îi flutură pe buzele roşii.
Pielea m ăslinie a lui Varian era încă îm proşcată cu sânge şi m u r
dărie care-i acopereau arm ura argintie şi părul alb tuns scurt. El nu
p ăru să observe şi nici să-i pese când se îndreptă spre Am ren.
N iciunul dintre noi nu îndrăzni să vorbească atunci când Varian
căzu în genunchi în faţa scaunului lui A m ren, după ce îi cuprinse
chipul şocat în m âinile lui late şi o sărută.
\
CAPITOLUL
G3
*
A m ren se izolase in tr-u n cort şi nu voia să lase pe nim en i să
intre. Nici pe m ine, nici pe Varian şi nici pe Rhysand.
Bineînţeles că am încercat, şuierând când i-am îm pins protec
ţiile, dar nici m ăcar m agia lui H elion nu le putea sparge. Şi indife
rent cum i-am cerut sau am încercat să o conving sau să o rog să m ă
iase, n u -m i răspunse. Ce îm i spusese Suriei să-i sugerez în privinţa
Cărţii... i se părea m ai im portant decât m otivul p en tru care venisem
să-i vorbesc, şi anum e să m i se alăture în recuperarea lui Bryaxis.
Probabil aş fi p u tu t să o fac fără ea de vrem e ce anulase protecţiile
care o ţineau pe Bryaxis, dar... prezenţa lui A m ren ar fi fost...
bine-venită. P entru m ine, cel puţin.
Poate că m ă făcea să par laşă, dar să o în fru n t singură pe Bryaxis,
să o p rin d într-o întruchipare un pic mai tangibilă şi să o chem aici
ca, în sfârşit, să spulbere arm ata Hybernului... A m ren ar fi fost m ai
pricepută la vorbit şi dat ordine.
Totuşi, de vrem e ce nu aveam de gând să încep să-m i trâm biţez
planurile în m ijlocul taberei... A m înjurat-o straşnic pe A m ren şi
m -am grăbit să m ă întorc în cortul m eu doar ca să aflu că planurile
oricum m i-ar fi fost date peste cap p en tru că, deşi aş fi adus-o pe
Bryaxis în arm ata Hybernului... Acea arm ată nu m ai era unde ar fi
trebuit să fie.
Stând lângă im ensa m asă de lucru din cortul de război, înconju
rată din toate părţile de M ari Lorzi şi de com andanţii lor, m i-am
încrucişat braţele când Helion îm pinse un n u m ăr descurajant de
figurine pe jum ătatea inferioară a hărţii Prythianului.
- Cercetaşii m ei spun că H ybernul a început să se m işte de
după-am iază.
Azriel, cocoţat pe u n taburet, cu aripile şi spatele bandajate şi cu
chipul încă palid din cauza hem oragiei, dădu o dată din cap.
- Spionii m ei confirmă.
Vocea îi era încă răguşită de la ţipat.
Helion îşi m iji ochii strălucitori de chihlim bar.
- El a schim bat direcţiile totuşi. Plănuia să m ute arm ata spre nord,
să ne conducă din no u acolo. Acum m ărşăluieşte spre est.
Rhys îşi sprijini m âinile pe m asă, părul negru alunecându-i în
faţă când studie harta.
- Deci acum traversează direct insula - p en tru ce? Mai bine ar fi
ocolit-o navigând. Şi m ă îndoiesc de faptul că nu m ai vrea să ne în
tâlnească în luptă. C hiar dacă Tamlin s-a dovedit a fi u n inamic.
Toţi se arătaseră şocaţi în tăcere, unii fiind uşuraţi să audă asta,
deşi nu aveam nicio veste cum că Tam lin avea să-şi îndrepte acum
m ica arm ată spre noi. Nici de Beron nu mai ştiam nim ic.
Tarquin se încruntă.
- Pierderea lui Tam lin nu îl va costa m ulţi soldaţi, dar H ybernul
s-ar putea să se ducă să întâlnească un alt aliat pe coasta estică, mai
precis, arm ata reginelor um ane de pe continent.
Azriel scutură din cap, tresărind cu siguranţă din cauza a ceea ce
m işcarea îi făcu spatelui său.
- El le-a trim is pe regine înapoi acasă, unde vor şi răm âne, d eo a
rece nici m ăcar nu şi-au adunat arm ata. Va aştepta să o folosească
până ce va sosi pe continent.
Asta după ce n e-ar fi anihilat. Iar dacă a doua zi am fi eşuat... ar
mai fi răm as cineva care să provoace H ybernul pe continent? Mai
ales de în d ată ce reginele şi-ar fi ad u n at arm atele um ane sub
stindardul lui...
- Poate ne va pu n e din nou pe fugă, spuse gânditor Kallias în-
cruntându-se, Viviane uitându-se la h arta de lângă el.
- N u este stilul H ybernului, zise Mor. El n u are tipare, ştie că
ne-am dat seam a de p rim a lui m etodă de a ne îm puţina. Acum va
încerca altceva.
în tim p ce vorbea, Keir - care stătea lângă doi căpitani ai arm atei
de A ducători ai întunericului - o studie atent. M -am pregătit p e n
tru orice fel de atitudine batjocoritoare, dar m asculul nu făcu decât
să studieze din no u harta. întâlnirile acestea fuseseră singurul prilej
cu care ea se deranjase să recunoască rolul tatălui ei în război şi,
chiar şi atunci - chiar şi acum - , abia se uita la el.
D ar era m ai bine decât ostilitatea făţişă, cu toate că nu m ă în
doiam că M or era destul de înţeleaptă să nu îl atace pe Keir când
încă mai aveam nevoie de A ducătorii întunericului. Mai ales după
ce legiunea lui Keir suferise atât de m ulte pierderi în cea de-a doua
luptă. Keir nu dădu de bănuit dacă era furios din cauza acelor p ier
deri, aşa cum nu o făcuse niciunul dintre soldaţii lui, care nu vor
beau m ai m ult decât era necesar cu cineva inferior lor. Liniştea, am
presupus eu, era de preferat. Iar sim ţul de conservare al lui Keir îl
făcea, fără îndoială, să-şi ţină gura în tim pul întâlnirilor şi să ac
cepte ordinele care i se dădeau.
- H ybernul întârzie conflictul, şopti Helion. De ce?
A m aruncat o privire spre Nesta, care stătea cu Elain lângă
felinare.
- încă-i lipseşte o p arte din puterea Cazanului.
Rhys îşi înclină capul, uitându-se cu atenţie la hartă şi apoi la
surorile mele.
- Cassian. El arătă spre râul im ens care traversa şerpuind conti
nentul p rin Regatul Prim ăverii. Dacă ar fi să plecăm spre sud, de
unde ne aflăm acum , să ne îndreptăm direct spre teritoriile um ane...
ai traversa râul sau ai m erge spre vest destul de m ult ca să-l eviţi?
Cassian, care nu m ai era palid ca în u rm ă cu o zi şi căruia n u îi
m ai era rău - o m ică binecuvântare - ridică o sprânceană.
în partea opusă a mesei, Lordul Devlon p ăru înclinat să des
chidă gura ca să îşi spună părerea. Spre deosebire de Keir, com an
dantul illyrian n u avea problem e în a-şi arăta dispreţul faţă de noi,
m ai ales în privinţa capacităţii de a conduce a lui Cassian.
D ar înainte ca Devlon să poată interveni, Cassian spuse:
- Am avea nevoie de tim p şi ar fi prea periculos să traversăm un
astfel de râu. Este prea lat. C hiar dacă ne-am teleporta, ar trebui să
construim bărci sau p o d u ri ca să trecem în partea cealaltă. Şi o ar
m ată atât de mare... Va trebui să m ergem spre vest, apoi să cotim
spre sud...
C ând se lăsă liniştea, Cassian se albi la faţă, iar eu m -am uitat la
locul în care m ărşăluia arm ata H ybernului spre est, sub râul imens.
Din locul în care ne aflam acum...
- El a vrut să ne epuizăm teleportându-ne armatele, spuse H elion
ghicindu-i gândurile lui Cassian. Să ne luptăm astfel încât, atunci
când am avea nevoie de putere p en tru a ne teleporta peste râu, să nu
putem să o facem. A r trebui să m ergem pe jos şi să ocolim ca să
evităm traversarea.
Tarquin înjură.
- Ca să poată m ărşălui spre sud, ştiind că suntem la câteva zile
în urm ă, şi să intre în teritoriile um ane iară să întâm pine nicio
rezistenţă.
- Ar fi putut să facă asta de la început, răspunse Kallias. G en u n
chii începură să-m i trem ure. De ce acum?
- Deoarece eu şi surorile mele l-am insultat, spuse Nesta, care se
afla pe scaun în cealaltă parte a camerei, lângă felinar.
Toţi îşi în d rep tară privirea spre noi.
Elain îşi apucă gâtul cu o m ână şi şopti:
- El va m ărşălui pe teritoriile oam enilor - să-i măcelărească. Şi
ca să ne facă în ciudă?
- I-am ucis preoteasa, am şoptit eu. Tu i-ai furat Cazanul, i-am
spus Nestei. Iar tu... Am studiat-o pe Elain. Faptul că te-am recupe
rat a fost ultim a insultă.
- N um ai un nebun s-ar folosi de forţa arm atei lui doar ca să se
răzbune pe trei femei, zise Kallias.
Helion pufni.
- Uiţi că unii d intre noi au luptat în Război. Ştim pe pielea n o as
tră cât de nebun poate fi şi că aşa ceva ar fi exact stilul lui.
I-am surprins privirea lui Rhys. „Ce este de făcut?“
Rhys m ă m ângâie cu degetul m are pe dosul mâinii.
- El ştie că vom veni.
- Aş zice că presupune destule despre cât de m ult ne pasă de
oam eni, rosti Helion.
Keir p ăru înclinat să confirme, dar alese cu înţelepciune să tacă.
Rhys ridică din um eri.
- Probabil a interpretat punerea pe prim ul loc a siguranţei lui
Elain drept dovadă că surorile A rcheron sunt im portante aici. El
crede că ne vor convinge să ne m işcăm fundurile într-acolo, probabil
pe un câmp de luptă cu puţine avantaje, unde am putea fi anihilaţi.
- Deci nu o vom face? se încruntă Tarquin.
- Bineînţeles că o vom face, spuse Rhys, îndreptându-se de spate
şi ridicându-şi bărbia. Vom fi copleşiţi num eric şi extenuaţi şi nu se
va term ina bine. D ar asta nu are nim ic de-a face cu partenera m ea
sau cu surorile ei. Zidul a căzut. Nu mai există. Este o lum e nouă, iar
noi trebuie să hotărâm cum să-i punem capăt celei vechi şi cum să
o luăm de la început. Trebuie să decidem dacă o vom face p er
m iţând ca aceia care nu se pot apăra să fie măcelăriţi. D acă suntem
astfel de persoane. N u regate individuale. Noi, ca popor Fae. îi
lăsăm singuri pe oam eni?
- Atunci, vom m uri cu toţii, spuse Helion.
- Bun, spuse Cassian, aruncând o privire spre Nesta. Dacă îm i
voi da viaţa apărându-i pe cei care au cea m ai m are nevoie de asta,
atunci voi considera că e o m oarte care m erită.
Lordul Devlon, pentru prim a dată, dădu aprobator din cap. M -am
întrebat dacă şi Cassian observă, dacă îi păsa. C hipul lui nu dezvă
lui nim ic, fiind concentrat doar asupra surorii mele.
- Şi eu, spuse Tarquin.
Kallias se uită la Viviane, care îi zâm bea tristă. Am văzut că re
greta tim pul pe care îl pierduseră, dar Kallias spuse:
- Va trebui să plecăm până m âine, dacă vrem să avem o şansă de
a opri măcelul.
- M ai curând, spuse Helion, zâm bind strălucitor. Peste câteva
ore. El facu sem n din bărbie spre Rhys. îţi dai seam a că oam enii vor
fi m ăcelăriţi înainte de a ajunge acolo.
- N u şi dacă putem acţiona m ai repede, am spus eu, rotindu-m i
um erii încă rigizi şi dureroşi, dar care se vindecau repede.
Toţi ridicară din sprâncene.
- în seara asta, am spus eu. Cei care putem ne vom teleporta în
patria oam enilor, în oraşe, şi-i vom scoate pe cât de m ulţi posibil
înainte de răsărit.
- Şi unde îi vom lăsa? întrebă Helion.
- în Velaris.
- Este prea departe să ne teleportăm , şopti Rhys, studiind harta
din faţa noastră.
Tarquin atinse uşor harta cu degetul, acolo unde era teritoriul lui.
- Atunci, aduceţi-i în Adriata! O voi trim ite înapoi pe Cresseida -
ca să îi supravegheze.
- Vom avea nevoie de toată puterea de care dispunem ca să
luptăm cu H ybernul, spuse Kallias precaut. Să o risipim telepor-
tân d oam eni...
- N u este nicio risipă, am spus eu. O singură viaţă poate schim
ba lum ea. U nde aţi fi fost cu toţii dacă cineva ar fi considerat, la un
m om ent dat, că salvarea vieţii mele era o pierdere de vreme? A m
arătat spre Rhys. D acă el ar fi considerat că a-m i salva viaţa la
Poalele M untelui era o pierdere de tim p? C hiar dacă sunt doar
douăzeci de familii sau zece... N u este o risipă. N u p en tru m ine sau
p en tru tine.
Viviane îi aruncă o privire tăioasă, încruntată şi m ustrătoare
partenerului ei, iar Kallias avu bunul-sim ţ să m orm ăie o scuză.
Apoi A m ren spuse din spatele nostru, intrând p rin clapele
cortului:
- Sper că aţi votat cu toţii să înfruntaţi H ybernul în luptă.
Rhys ridică o sprânceană.
- Am facut-o. De ce?
A m ren lasă C artea pe m asă cu u n zgom ot surd.
- D eoarece vom avea nevoie să-i distragem astfel. Ea îm i zâm bi
din nou sever. Trebuie să ajungem la Cazan, fato! Toată lum ea!
Iar eu am ştiut că nu se referea la Marii Lorzi, ci mai degrabă la noi
patru - cele care fuseserăm Create. Eu, Amren... şi surorile mele.
- Ai găsit o cale de a-1 opri? întrebă Tarquin.
Bărbia ascuţită a lui A m ren se înălţă când dădu din cap.
- Şi m ai bine. Am găsit o cale p rin care să opresc toată arm ata.
Trebuia să avem acces la Cazan ca să îl putem atinge îm preună.
Singură, încercarea aproape m ă ucisese. D ar îm preună cu cele
lalte Create... P uteam suporta puterea lui m ortală.
D acă l-am fi controlat, din tr-o singură m işcare, am fi p u tu t să-i
exploatăm puterea ca să-l oprim pe rege, să-i oprim arm ata, ştergân-
du-i astfel de pe faţa păm ântului.
A m ren găsise vraja p rin care să facă asta chiar acolo u n d e
afirm ase Suriei că ar fi fost ascunsă în C arte. D ecât să anulăm
pu terile C azanului... l-am fi ucis pe cel care îl controla. Şi to ată
arm ata lui.
D ar m ai întâi trebuia să găsim Cazanul, iar cu cele două arm ate
pregătite de luptă...
A m fi acţionat doar când m ăcelul ar fi atins apogeul, când
H ybernul ar fi p u tu t fi distras de haos. Asta dacă nu plănuise el să
folosească pe câm pul de luptă Cazanul.
Ceea ce era foarte probabil.
Nu aveam nicio şansă să ne infiltrăm din n o u în tabăra de ră z
boi - nu după ce o furasem pe Elain. Aşadar, trebuia să aşteptăm
p ân ă ce am fi in trat în capcana pe care ne-o întinsese, până ce-am fi
ocupat poziţiile dezavantajoase pe câm pul de luptă ales de el şi am
fi sosit extenuaţi din luptele dinainte, din cauza drum ului până aco
lo. Extenuaţi de teleportarea fam iliilor um ane din calea lui.
Ceea ce am şi făcut. în noaptea aceea, oricine se putea teleporta...
îm p reu n ă cu Rhysand, m -am întors în vechiul m eu sat.
M -am dus la casele unde lăsasem cândva aur, ca femeie muritoare.
La în cep u t, n u m ă re cu n o scu ră , d a r apoi îşi d ă d u ră seam a
cine eram .
Rhys le in tră uşor în m inte şi îi linişti cât eu le-am explicat ce m i
se întâm plase, ce u rm a să aibă loc şi ce trebuia să facem.
Ei nu avură tim p să-şi ia prea m ulte lucruri. Şi toţi trem urară
când i-am dus în cealaltă parte a lum ii, în pădurea caldă şi luxu
riantă de lângă A driata, Cresseida aşteptându-ne deja cu m âncare şi
o m ică arm ată de servitori ca să-i ajute şi să-i organizeze.
A doua familie n u ne crezu, spunând că era trucul vreunui
spiriduş. Rhys încercă să le controleze m intea, dar panica oam e
nilor era prea profundă, iar ura lor prea reală.
Voiau să răm ână.
Rhys nu le mai dădu de ales după aceea şi-i teleportă pe toţi. încă
ţipau când i-am lăsat în pădurea aceea, înconjuraţi de alţi oam eni,
însoţitorii n o ştri teleportându-i pe noii sosiţi p en tru a-i înregistra
şi calma.
Aşadar, am continuat. D in casă în casă. De la o familie la alta,
teleportându-i pe toţi din calea H ybernului toată noaptea, alături
de toţi M arii Lorzi din arm ata noastră şi de orice com andant sau
nobil care avea darul şi puterea.
Până când am obosit, până când un m ic oraş al oam enilor luă
fiinţă în pădurea văratică. Până când Rhys îşi epuiză puterea şi abia
se putu teleporta din nou în cortul nostru, unde el adorm i înainte
să pu n ă capul pe pernă, cu aripile întinse pe pat.
Făcuse prea m ult efort; se bazase prea m ult pe puterea lui.
L-am u rm ărit dorm ind, num ărându-i respiraţiile.
Toţi ştiam că nu ar fi evitat lupta.
Poate asta i-ar fi inspirat pe alţii să lupte, dar... Ştiam. Partenerul
meu, familia mea... ei ar fi luptat, ne-ar fi câştigat tim p cu vieţile lor
în tim p ce A m ren, surorile mele şi cu m ine am fi încercat să oprim
Cazanul. Unii aveau să m oară înainte să ajungem la el.
Iar ei erau dispuşi să o facă. Dacă se tem eau, nu se dădeau de gol.
I-am dat părul transpirat al lui Rhys de pe frunte.
Ştiam că ar fi dat totul înainte ca vreunui dintre noi să se ofere să
o facă. Ştiam că ar fi încercat.
Nevoia de a se sacrifica şi de a proteja era o parte din el, tot aşa
cum erau şi m em brele sale. D ar nu l-aş fi lăsat să o facă, nu fără să
încerc şi eu.
A m ren nu spusese nim ic despre Bryaxis în discuţiile noastre de
m ai devrem e. Păruse să fi uitat de asta, d ar noi tot aveam o luptă
de p u rtat a doua zi, iar dacă Bryaxis ar fi putut trage de tim p p en tru
prietenii m ei şi Rhys cât aş fi căutat Cazanul... Dacă aş fi p utut să le
asigur cea m ai m ică şansă de supravieţuire... Atunci ar fi putut s-o
facă şi C ioplitorul de Oase.
N u-m i păsa de costuri sau de riscuri. Nu când m ă uitam la p ar
tenerul m eu care dorm ea, la extenuarea de pe chipul său.
El făcuse destule, iar dacă asta m -ar fi distrus, m -ar fi înnebunit,
m -ar fi sfâşiat... A doua zi, cu Cazanul, A m ren nu ar fi avut nevoie
decât de prezenţa mea, de trupul m eu. Dacă ar fi trebuit să plătesc
orice alt preţ p en tru a le cum păra o m ică şansă la supravieţuire...
L-aş fi plătit cu bucurie. L-aş fi înfruntat.
Aşa că m i-am adunat ultim ele puteri şi m -am teleportat spre
nord, în Regatul C oşm arurilor.
în adâncul m untelui, era o scară în spirală care conducea doar
in tr-u n singur loc: într-o cam eră din apropierea celui mai înalt pisc.
Asta aflasem în tim pul cercetărilor mele.
Am răm as la baza scării, ridicându-m i privirea spre obscuritatea
de nepătruns, respiraţia aburindu-se în faţa mea.
O m ie de trepte: atâtea stăteau între m ine şi O uroboros, O glinda
începuturilor şi a Sfârşiturilor.
„D oar tu poţi decide ce te distruge, D istrugătoare a Blestemului!
D oar tu .“
Am aprins o sferă de lum ină fae deasupra capului şi am început
să urc.
\
CAPITOLUL
G8
Hb
C ioplitorul de Oase stătea rezem at de zid când am intrat în celu
la lui.
- Fără însoţitori de data asta?
Eu d o ar l-am fixat cu privirea pe băiatul acela, pe fiul meu.
Şi p en tru p rim a dată, C ioplitorul p ăru să încrem enească şi să
am uţească.
- Ai recuperat-o, şopti el.
M -am uitat spre u n colţ al celulei lui, unde O uroboros apăru,
încă plină de zăpadă şi de gheaţă. P uteam să o invoc oricând şi o ri
unde îm i doream .
- Cum?
Cuvintele erau încă lucruri străine, ciudate.
C orpul în care m ă întorsesem ... era şi el ciudat.
Limba îm i era uscată ca hârtia când am spus:
- M -am uitat.
- Şi ce ai văzut?
C ioplitorul se ridică în picioare.
M -am scufundat u n pic în corpul meu. D oar cât să schiţez un
zâmbet.
- Asta n u te priveşte.
Deoarece oglinda... îm i arătase atât de m ulte lucruri.
Nu ştiam cât tim p trecuse. Tim pul fusese altul în oglindă.
D ar chiar şi câteva ore ar fi p u tu t fi prea multe...
I-am arătat uşa.
- Ai oglinda. A cum , fa-ţi treaba! Lupta aşteaptă.
Cioplitorul de Oase privi când la mine, când la oglindă şi zâmbi.
- Va fi plăcerea mea.
Iar felul în care o spuse... Eram epuizată, sufletul nou îm i trem ura
şi totuşi l-am întrebat:
- La ce te referi?
C ioplitorul îşi netezi hainele.
- Nu prea îm i trebuie, spuse el, gesticulând spre oglindă. D ar ţie
ţi-a trebuit.
Am clipit încet.
- Voiam să văd dacă m eriţi să fii ajutată, continuă C io p h t° ru î-
Rareori se întâm plă ca o persoană să în fru n te ce este cu adevărat şi
să nu fugă de asta, să n u fie distrusă. Asta le arată O u ro b o ro s tu
turor celor care se uită în ea: cine sunt, fiecare centim etru p ăcăto s şi
josnic. Unii se uită şi nici m ăcar nu îşi dau seam a că ei su n t groaza
pe care o văd, chiar dacă groaza îi înnebuneşte. Alţii in tră şi, în
schimb, sunt distruşi de m ica şi jalnica fiinţă pe care o găsesc. D ar
tu... Da, eşti într-adevăr o raritate. Aş putea risca să plec de aici doar
pen tru asta.
O furie clocotitoare începu să um ple golurile lăsate de ceea ce
văzusem în oglindă.
- Voiai să vezi dacă sunt vrednică?
Voia să vadă dacă oam enii nevinovaţi m eritau să fie ajutaţi-
El dădu aprobator din cap.
- Da. Şi eşti. Iar acum te voi ajuta.
M -am gândit dacă să-l lovesc în faţă cu uşa celulei, însă i- a m zis
încet:
- Fie! M -am apropiat de el şi nu m -am tem ut când l-am ap u cat
pe C ioplitorul de Oase de m âna rece. Atunci, să începem!
CAPITOLUL
G9
Rhys îm i sărută lacrim ile care îmi alunecau pe faţă când regina
pasăre de foc se izbi în flota H ybernului şi lăsă în urm a ei doar res
turile arzânde ale navelor.
Tatăl n o stru şi arm ata um ană se îm prăştiară în larg, ca să-i atace
pe ceilalţi.
- D u-ţi legiunea pe uscat! îi zise Rhys lui Drakon.
Aveam o şansă foarte m ică de a câştiga sau de a opri măcelul.
Ochii lui D rakon căpatară o lucire care îm i spuse că dădea o r
dinele cuiva departe. M -am întrebat dacă Nephelle şi soţia ei făceau
p arte din legiune - dacă bătălia dată dem ult, pe fundul m ării fusese
ultim a dată când îşi scoseseră săbiile.
Şi Rhys părea să se gândească la trecut, deoarece îi m orm ăi lui
D rakon în vuietul care se auzea dinspre m are şi lupta de dedesubt:
- Jurian este aici.
G raţia nonşalantă şi arogantă a prinţului dispăru. F u ria rece îi
transform ă trăsăturile în ceva îngrozitor. Iar ochii lui că p ru i deve-
niră com plet negri.
- El luptă p en tru noi.
D rakon nu p ăru convins, dar dădu din cap şi făcu se m n d in b ă r
bie spre Cassian.
- Presupun că tu eşti Cassian.
G eneralul îşi înclină capul. Deja vedeam um brele d in ochii lui la
pierderea acelor soldaţi.
- Legiunea m ea îţi aparţine. C om and-o cum vrei!
Cassian se uită cu atenţie la arm ata noastră distrusă, la flancul
nordic pe care îl refăcea Azriel şi îi dădu lui D rakon câteva o rd in e
dare. D rakon bătu din aripile albe, atât de contrastante c u pielea lui
măslinie, şi îi spuse lui Rhys:
- Apropo, M iryam este supărată pe tine. Au trecut tre i sute cin ci
zeci de ani de la ultim a ta vizită. Dacă supravieţuim , a şte a p tă -te să
te ploconeşti!
Rhys râse răguşit.
- Spune-i vrăjitoarei că şi reciproca e valabilă!
D rakon zâm bi şi, cu o bătaie puternică a aripilor, d isp ă ru .
Rhys şi Cassian se uitară după el, apoi la flotele ca re se lu p tau
acum. Tatăl n o stru era acolo jos - tatăl nostru, pe care n u îl văzusem
niciodată folosind o armă...
Pasărea de foc dezlănţui iadul asupra navelor. La p ro p riu . U n iad
de foc atunci când se izbi în ei şi îi trim ise pe soldaţii p a n ic a ţi pe
fundul m ării.
- A cum , i-am spus lui Rhys. A m ren şi cu m ine tre b u ie să p le
căm acum .
Haosul era total. Cu lupta care se p u rta în toate direcţiile... A m ren
şi cu m ine am fi putut reuşi. Poate că regele avea să fie p re o c u p a t.
Rhys voi să m ă aducă din nou pe păm ânt, unde A m re n şi Elain
aşteptau încă.
- Aşteaptă! zise Nesta.
Rhys o ascultă.
Nesta se uită spre flotă, spre tatăl n o stru care lupta.
- Foloseşte-m ă ca momeală!
Am clipit în acelaşi m om ent când Cassian spuse: „N u“.
Nesta îl ignoră.
- Probabil că regele aşteaptă lângă Cazan. C hiar dacă ajungi
acolo, va trebui să te lupţi cu el. Să îl atragi afară, departe. Spre mine.
- C um , spuse încet Rhys.
- Este valabil în ambele cazuri, şopti N esta ca şi când cuvintele
rostite de parten eru l m eu în u rm ă cu câteva clipe i- ar fi dat ideea. El
nu ştie cât am luat. Iar dacă... dacă aş face să pară că urm ează să-i
folosesc puterea... Va veni în fugă, doar ca să m ă ucidă.
- El te va ucide, m ârâi Cassian.
Ea îi apucă strâns braţul.
- Aici intervii tu.
Ca să o păzească, să o protejeze. Să întindă o capcană pentru rege.
- Nu, spuse Rhys.
N esta pufni.
- Tu nu eşti M arele m eu Lord. Pot să fac ce vreau. Şi de vrem e ce
el va sim ţi că eşti cu mine... şi tu trebuie să te îndepărtezi.
Rhys îi spuse lui Cassian:
- N u te las să-şi pierzi viaţa p en tru asta.
Eram înclinată să fiu de acord.
Cassian studie rândurile illyriene îm puţinate şi care rezistau
acum , adunate de Azriel.
- Az controlează rândurile.
- A m spus nu! izbucni Rhys. Nu îl m ai auzisem niciodată folo
sind tonul acela cu Cassian, cu oricare dintre ei.
Cassian spuse ferm:
- Este singura noastră şansă să creăm diversiune. Să-l atragem
departe de Cazan, zise şi o strânse pe Nesta. Tu ai oferit totul, Rhys.
Ai trecut p rin iad p en tru noi, tim p de cincizeci de ani. El nu vorbise
niciodată despre asta, cel m ult făcuse o aluzie. Crezi că nu ştiu ce s-a
întâm plat? Ştiu, Rhys. Cu toţii ştim. Şi ştim că ai facut-o ca să n e
salvezi, ca să ne cruţi. El scutură din cap, lu m in a soarelui s tră lu
cind pe casca neagră şi înaripată. Lasă-ne să-ţi întoarcem favoarea!
Lasă-ne să plătim datoria!
- N u există nicio datorie de plătit!
Vocea spartă a lui Rhys îm i sfărâm ă inim a, d ar şi a lui C assian se
sparse când spuse:
- Nu am reuşit să o răsplătesc pe m am a ta p en tru bunătatea ei.
Lasă-m ă să o fac aşa! Lasă-m ă să trag de timp!
- Nu pot.
N u eram sigură dacă în toată istoria Illyriei se purtase v re o d ată
o astfel de discuţie.
- Poţi, spuse încet Cassian. Poţi, Rhys. El zâmbi indolent. P ăs-
trează-ne şi no u ă o parte din glorie!
- Cassian...
D ar Cassian o întrebă pe Nesta:
- Ai ce îţi trebuie?
N esta dăd u din cap.
- A m ren m i-a arătat destule. Ce trebuie să fac p en tru a a d u n a
puterea spre m ine.
Iar dacă A m ren şi cu m ine puteam controla Cazanul între noi...
D istragerea pe care n e-ar fi oferit-o ei...
N esta se uită la Elain care m onitoriza m ăcelul din faţă, apoi s p re
m ine şi spuse încet:
- Spune-i tatei că îi m ulţum esc.
Ea îşi înfăşură strâns braţele în ju ru l lui Cassian, ochii g ri-a l-
baştri strălucindu-i, apoi ei dispărură.
Rhys se încordă din cauza efortului de a nu pleca după ei c â n d
cei doi plutiră spre o dum bravă la m are distanţă în spatele câ m p u lu i
de luptă.
- El ar putea supravieţui, am spus eu încet.
- Nu, spuse Rhys, coborându-ne în zbor spre A m ren şi E lain .
Nu o va face.
L-am rugat pe Rhys să o m ute pe Elain în cel mai îndepărtat punct
al taberei noastre. Iar când se întoarse, partenerul m eu doar m ă
sărută pe gură înainte să se înalţe la cer, îndreptându-se spre m ij
locul bătăliei, spre cele m ai grele lupte. Abia am suportat să m ă uit,
să văd un d e aterizase.
Singură cu A m ren, ea îm i spuse:
- A scunde-ne vederii şi fugi cât de repede poţi. Nu te opri; în
cearcă să n u ucizi p en tru că vei lăsa o urm ă.
Am dat din cap, verificându-m i armele. Serafimii zburau acum la
m are înălţime, cu aripi strălucitoare ca soarele pe zăpadă. Am îm prăş
tiat o vrajă în jurul nostru, ascunzându-ne şi înăbuşindu-ne sunetele.
- Repede! repetă A m ren, ochii argintii clocotind ca norii de fur
tună. Să nu priveşti înapoi!
Aşa că n u am facut-o.
Cazanul fusese poziţionat pe o colină stâncoasă.
Ţesătoarea îşi făcuse bine treaba. Gărzile im portante şi posturile
erau doar nişte grăm ezi roşii şi ude de oase şi m uşchi. Şi am ştiut că
atunci când aveam s-o revăd... ea ar fi fost şi m ai frum oasă.
Puterea lui A m ren sclipi de nenum ărate ori, pătru n zân d prin
protecţiile din calea noastră până am ajuns în u rm a lui Stryga. In d i
ferent ce vrăji ar fi folosit regele... A m ren era pregătită p en tru ele.
însetată, le distruse pe toate cu un zâm bet sălbatic.
D ar dealul gri era plin de com andanţii H ybernului, m ulţum iţi
să-şi lase subalternii să lupte, aşteptând până când câm pul de luptă
i-ar fi separat pe soldaţi de adevăraţii războinici. îi auzeam spunând
prin tre dinţi cu cine din tabăra noastră voiau să se lupte.
Helion şi Tarquin erau două dintre cele mai des m enţionate nume.
Apoi, cel al lui Tamlin, pen tru trădarea lui. Şi Jurian. Ce m ult
aveau să sufere!
Varian. Azriel. Cassian, Kallias şi Viviane. Mor. Ei rosteau toate
num ele prietenilor m ei ca şi când ar fi fost cai de curse. Cine ar fi
rezistat suficient de m ult încât să îi înfrunte. C ine ar fi adus-o înapoi
aici pe parten era drăguţă a Lordului Iernii. Cine ar fi distrus-o, în
sfârşit, pe M orrigan, cine ar fi adus acasă aripi illyriene ca să le ţin-
tuiască de perete. Sângele îm i fierbea, chiar dacă tot corpul îm i
trem ura. Speram ca Bryaxis să-i devoreze pe toţi şi să îi determ ine
înaintea m ea să facă pe ei de groază.
D ar am în drăznit să privesc o dată înapoi.
M or şi Viviane nu urm au să vină curând pe câmpul acesta. Ele
ţineau un întreg grup de soldaţi ai H ybernului la distanţă, flancate de
femelele cu păr alb pe care le văzusem în tabăra Iernii şi de o unitate
de urşi puternici care sfâşiau soldaţii lovindu-i cu labele imense.
A m ren şuieră în sem n de avertism ent, iar eu m -am uitat înainte
când am început să urcăm panta liniştită a dealului gri. Nici u rm ă
de Stryga, deşi ea se oprise aici, la baza dealului pe care stătea
Cazanul. Deja îi sim ţeam prezenţa îngrozitoare - chemarea.
A m ren şi cu m ine am urcat încet, ascultând după fiecare pas.
Lupta vuia în spatele nostru. Pe cer, pe păm ânt şi pe mare.
Nu credeam... chiar şi cu D rakon şi arm ata oamenilor... n u cre
deam că decurgea bine.
M -am prins de stânca gri ascuţită a pantei dealului, încordân-
du-m i tru p u l când m -am ridicat, A m ren urcând cu uşurinţă. Nesta
trebuia să-l adem enească în curând pe rege sau am fi ajuns faţă în
faţă cu el.
M işcarea de la baza stâncii îm i atrase atenţia.
A m răm as nem işcată ca m oartea.
Acolo era o tânără brunetă care-şi ridică privirea la noi, m ijind
ochii şi adulm ecând.
Un zâm bet îi apăru pe buzele roşii - însângerate. Ea zâmbi în
direcţia m ea, dezgolindu-şi dinţii pătaţi de sânge.
Stryga. Ţesătoarea aşteptase, ascunzându-se aici până ce am sosit.
Ea îşi trecu o m ână albă ca zăpada peste tatuajul sem ilunii de pe
antebraţ. Era sem nul înţelegerii cu Rhys. Un m em ento şi u n avertis
m ent totodată.
Să plecăm! Să ne grăbim!
Ea se întoarse cu faţa spre poteca stâncoasă pe jum ătate vizibilă
în stânga noastră, giuvaierul lui Ianthe din părul ei fiind stropit cu
sânge, şi se îndreptă spre gărzile postate acolo, pe care le evitasem că-
ţărându-ne pe panta dealului. Câţiva m asculi tresăriră. Stryga zâmbi
o dată - un zâm bet plin de ură şi îngrozitor - şi sări asupra lor.
Era o diversiune.
A m ren se cutrem ură, dar am p o rn it din nou. Gărzile erau co n
centrate la m ăcelul ei, fugind de la posturile lor pe deal, ca să o
întâm pine.
Mai repede - nu aveam m ult tim p. Sim ţeam cum Cazanul îşi
aduna puterea...
Nu. N u Cazanul.
Acea putere... venea din spate.
Nesta.
- Bravo, fato! m orm ăi în şoaptă A m ren chiar înainte să m ă
apuce de spatele jachetei şi să m ă trântească cu faţa în jos pe piatră,
ferindu-ne.
Tocmai atunci o pereche de cizme coborâră pe poteca îngustă.
C unoşteam sunetul paşilor lui p en tru că îm i bântuia visele.
Regele H ybernului trecu chiar pe lângă noi. C oncentrat la Stryga,
la vuietul înd ep ărtat al puterii Nestei.
Ţesătoarea se opri când văzu cine se apropia şi zâmbi, sângele
curgându-i de pe bărbie.
- Cât de fum oasă eşti! şopti el, cu o voce seducătoare. Cât de
m inunată eşti, bătrâno!
Ea îşi dădu p ărul negru peste un u m ăr subţire.
- Poţi să faci o plecăciune, rege! Aşa cum se obişnuia cândva.
Regele H ybernului se îndreptă direct spre ea şi zâmbi la chipul
superb al Strygăi.
Apoi îi cuprinse chipul în m âinile late mai repede decât se putea
mişca ea şi îi rupse gâtul.
Probabil că nu o ucisese. Ţesătoarea era o zeiţă a m orţii - însăşi
existenţa ei o sfida pe a noastră. Deci probabil că nu ar fi ucis-o
rupându-i coloana, dacă regele nu i-ar fi aruncat trupul celor doi
câini naga de la poalele dealului, care sfâşiară trupul m oale al
Ţesătoarei fără ezitare.
Până şi A m ren scoase un sunet de m âhnire.
Dar regele se uita spre nord, spre Nesta.
Acea putere - puterea ei - clocoti din nou, facându-i sem n, aşa
cum m ă chem a acum C azanul de pe stâncă.
El se uită la m are, la lupta care se dădea acolo.
Aş fi p utut jura că a zâm bit în tim p ce s-a teleportat.
- Acum , şopti Am ren.
N u m ă puteam mişca. Nesta, Cassian şi Rhys nu credeau că
aveam vreo şansă să supravieţuim .
- Profită la m axim um ! izbucni A m ren şi în ochii ei străluci su
ferinţa adevărată. Ea ştia ce u rm a să se întâm ple. în tim pul pe care-1
câştigasem , m i-am reprim at disperarea şi groaza şi am alergat pe
deal - spre pisc, spre locul în care C azanul nepăzit ne aştepta.
C artea apăru în m âinile m ici ale lui A m ren. Cazanul era aproape
la fel de înalt ca ea. Un puţ negru de ură şi de putere.
Aş fi p u tu t opri totul chiar în acel m om ent. Să opresc arm ata şi
pe rege înainte să îi ucidă pe Nesta şi pe Cassian. A m ren deschise
C artea şi se uită la m ine, aşteptând.
- Pune m âna pe Cazan! spuse ea încet.
Am ascultat-o.
Puterea nesfârşită a Cazanului se izbi în m ine, un val am eninţând
să m ă doboare ca o furtună nesfârşită.
Abia am p u tu t să-m i ţin un picior în lum ea asta, abia m i-am
am intit cum m ă chema. M -am agăţat de ce văzusem în O uroboros -
de toate reflexiile şi am intirile pe care le înfruntasem sau le avusem,
de cele bune, de cele rele şi de cele gri. C ine eram , cine eram , cine
eram...
A m ren mă u rm ări un m om ent lung şi nu citi din carte. Nu îm i
băgă în ău n tru mâinile. Ea închise paginile aurii şi îm pinse cartea în
spatele ei cu piciorul.
A m ren m inţise. Ea nu plănuise să-l controleze pe rege sau să-i
stăpânească arm ata cu ajutorul C ărţii şi al Cazanului.
Şi eu căzusem direct în capcana ei, oricare ar fi fost aceasta.
M i-am revenit în sim ţiri în faţa gurii negre a Cazanului. L-am
apucat cu toată puterea.
- îm i pare rău că te-am m inţit, fu tot ce spuse Am ren.
N u îm i puteam în d epărta m âna. N u îm i puteam elibera dege
tele. Eram sfâşiată, încet şi pe deplin.
M i-am proiectat magia, disperată ca orice lanţ spre lum ea asta
să m ă salveze, să nu m ă lase să fiu devorată de obiectul etern şi în
grozitor care încerca acum să m ă târască în îm brăţişarea lui.
Focul, apa, lum ina, vântul, gheaţa şi noaptea se adunară şi toate
m ă dezam ăgiră.
Ceva alunecase, iar m intea m ea se apropie de braţele întinse ale
Cazanului.
L-am sim ţit a tingându-m ă.
Iar apoi, am fost pe jum ătate plecată.
Jum ătate aici, tăcută, lângă Cazan, cu m âna lipită de m arginea
neagră.
Jumătate... în altă parte.
Z burând p rin lume. C ăutând. Cazanul vâna acum puterea care
venise atât de aproape... şi îl tachina.
Nesta.
C azanul o căuta, la fel ca regele.
Plutea pe câm pul de luptă ca o insectă pe suprafaţa unui lac.
Pierdeam . Rău. Serafimii şi illyrienii erau însângeraţi şi doborâţi
de pe cer. Azriel fusese forţat să aterizeze, târându-şi aripile în n o
roiul însângerat în tim p ce lupta cu sabia îm potriva atacurilor ce p ă
reau de neoprit. Infanteriştii noştri rupseseră rândurile pe alocuri,
Keir strigându-le A ducătorilor întunericului să revină pe poziţie,
fuioare de întuneric em anând din el.
L-am văzut pe R hysand în m ijlocul rândurilor care se destrăm au.
Stropit cu sânge, lu p tând frum os.
L-am văzut evaluând câm pul din faţă şi transform ându-se.
Ghearele ieşiră prim ele, înlocuind degetele de la m âini şi de la
picioare. Apoi solzi negri sau poate pene, nu am reuşit să le văd, îi
acoperiră picioarele, braţele şi pieptul. C orpul i se contorsionă, o a
sele şi m uşchii crescând şi transform ându-se.
Era bestia pe care Rhys o ţinuse ascunsă şi pe care nu-i plăcuse
niciodată să o dezlănţuie, doar dacă situaţia era destul de gravă ca
să o facă.
înainte să m ă ia Cazanul, am văzut ce se întâm plă cu capul şi
faţa lui.
Era o creatură de coşmar. Nu avea nim ic um an sau Fae. Era o
creatură care locuia în puţurile întunecate şi ieşea doar noaptea ca
să vâneze şi să m ănânce. Faţa... era a acelor creaturi care fuseseră
sculptate în roca Regatului C oşm arurilor, care alcătuiau tronul.
Tronul nu era d o ar o reprezentare a puterii lui... ci şi a ceea ce p â n
dea în ăuntru. Iar aripile lui...
Soldaţii H ybernului începură să fugă.
Helion văzu ce se întâm plase şi fugi şi el, d ar spre Rhys, tra n s
form ându-se la rândul lui.
Dacă Rhys era o teroare zburătoare din um bre şi lum ină lunară
rece, H elion era echivalentul acestuia pe tim p de zi.
Pene aurii, gheare sfâşietoare şi aripi cu pene...
îm preună, parten erul m eu şi M arele Lord al Zilei se dezlănţuiră
asupra H ybernului p ână ce se opriră, până ce u n m ascul bine făcut
şi scund ieşi din rân d spre ei - unul dintre com andanţii H ybernului,
fară îndoială. M ârâitul lui Rhys cutrem ură păm ântul. D ar Helion,
strălucind cu o lum ină albă, fu cel care înaintă ca să înfrunte m as
culul, afundându-şi adânc ghearele în noroi.
C om andantul n u avea nici m ăcar o sabie. D oar haine gri ele
gante şi o expresie vag am uzată. Lum ina de culoarea am etistului se
rotea în ju ru l lui. H elion îi m ârâi lui Rhys - era un ordin, iar p ar
tenerul m eu dăd u din cap, sângele picurându-i din bot înainte să se
avânte din no u în încăierare, lăsându-i pe com andant şi pe Helion,
Spintecătorul de Vrăji, să se lupte corp la corp. Vrajă la vrajă.
Soldaţii din am bele tabere începură să fugă.
D ar C azanul m ă trase deoparte când H elion dezlănţui o explozie
de lum ină spre com andant, sursa acesteia nefîind pe câmpul de luptă.
„Vino!” p ă ru să cânte puterea Nestei. „Vino!“
Cazanul îi sim ţi m irosul şi ne îm pinse înainte.
Am sosit înaintea regelui.
C azanul p ăru să se oprească în poiană. P ăru să se răsucească şi
să se clatine înapoi, ca un şarpe pregătit să atace.
Nesta şi Cassian stăteau acolo, cu sabia scoasă, ochii Nestei
strălucind cu focul interior şi păgân.
- Pregăteşte-te! şopti ea. Vine.
Puterea pe care o acum ula Nesta...
Ea avea să-l ucidă pe Regele H ybernului.
Cassian era distracţia cât lovitura ei şi-ar fi găsit ţinta.
T im pul p ăru să încetinească şi să se deformeze. Puterea în tu n e
cată a regelui se în d rep tă spre noi, spre poiana în care nu m ă ve
deam şi nu m ă auzeam , unde eram doar o fărâm ă de suflet purtată
de un vânt negru.
Regele H ybernului se teleportă chiar în faţa lor.
Puterea Nestei se adună şi apoi dispăru.
Cassian nu se m işcă. N u îndrăzni.
D eoarece Regele H ybernului îl ţinea pe tatăl m eu în faţa lui, cu
o sabie la gât.
h ]h
yr
.ml ^ r e g m il .
- CEHI Şl, $
a 7* / \ L FURlfl
£
<
<
2
i
0 j