Una dintre cele mai mari, mai impresionante și mai misterioase civilizații ale lumii,

China a fost de multe ori, de-a lungul istoriei, deschizătoare de drumuri și pionieră de
noi standarde în cultură și civilizație.

Situată pe arealul fluviului Galben (Huang Ho), în ansamblul ei, China este un amestec
de elemente culturale ce aparțin diverselor comunități, răspândite pe un teritoriu
imens, reușind totuși o unitate și o omogenitate ce a ajutat la păstrarea patrimoniului.

Istoria Chinei este renumită pentru dinastiile sale (o dinastie reprezintă succesiunea la
conducere a membrilor aceleiași familii). Prima se spune că ar fi fost Xia (2205-1766 î.
Hr.), urmată de Shang (1776-1122 î. Hr.) la sfârșitul căreia se elaborează „Marea
Regulă”, conținând un cod juridic, religios și administrativ cuprins în 9 articole. Dinastia
Zhou (1122-256 î. Hr.) se remarcă prin construirea de orașe, dezvoltarea comerțului, și
chiar fondarea unor școli filozofice, ale căror părinți sunt printre cei mai renumiți
filozofi chinezi, cum ar fi Confucius, Lao Tzu sau Mo Tzu. Dinastia Qin (225-206 î. Hr.)
aduce apoi o organizare militarizată, o legislație unitară, și construcția Marelui Zid,
pentru a opri invazia hunilor din nord-vest, precum și a altor rețele de drumuri. Dinastia
Han (208 î. Hr. - 220 d. Hr.) provine dintr-o răscoală țărănească, și unește teritoriile
Chinei așa cum o vedem azi. Confucianismul revine religie de stat, filosofie care este

1
obligatorie de urmat. Dinastia Tang (618-906) reprezintă apogeul influenței budiste,
apar primii misionari creștini, noi teritorii sunt cucerite, iar viața devine cosmopolită și
culturală. În dinastia Song apare monetizarea economiei, în dinastia Yuan este pentru
prima dată stabilită capitala pe locul Beijingului de azi, iar în aceste două dinastii apar
praful de pușcă, busola, hârtia și tiparul, iar exploratori precum Marco Polo încep să
cunoască China. Cea mai mare enciclopedie a lumii (22.875 de fascicole), precum și
multe alte progrese în cultură, concomitent cu întoarcerea la vechile tradiții chineze,
au loc în dinastia Ming (1368-1644). Ultima dinastie este Qing, și a fost dominată de
convulsii interne și sociale, plus multe legături (uneori conflictuale) cu străinii, în special
europeni. A durat până în 1911 când China a devenit republică, iar apoi în 1949 Mao
Zedong introduce regimul totalitar formând Republica Populară Chineză.

Cultura chineză
Scrierea chineză ni se pare atât de interesantă și de diferită de cea latină, deoarece este
pictografică, cu multe forme de expresie și cu accent pe sensibil și concret.
Plurisemantismul este dat de schimbarea sensului cuvintelor în funcție de sensul
accentului. Pentru cele mai frecvente monosilabe – ceu, ki, iu, fu etc. – sunt peste 50
de variante de scriere, în funcție de accent. Învățarea limbii se face prin aprofundarea
semnelor, iar scrierea devine un mijloc de redare a fenomenelor realității.

Chinezii au avut numeroase realizări și contribuții la știință. Cartea Documentelor

descrie fenomene ale naturii, pe idee alternanței
dintre Yin (negativ) și Yang (pozitiv). Secolul XIV î.
Hr. aduce descoperiri despre eclipsele de Lună și
Soare. Catalogul 全天星圖 Quan Tian Xing Tu,
realizat de Chen Zhuo în 270 î. Hr. detaliază 1464 de
stele, în 284 de constelații. Chinezii au făcut printre
primele observatoare astronomice, începând din
jurul anului 2500 î. Hr., iar în 1088 d. Hr., Su Sang
realizează un impresionant „ceas astronomic”. În
matematică, teorema lui Pitagora le era cunoscută
încă din secolul II, iar valoarea π de 3,14 a fost
Turnul ceasului astronomic al lui Su Sang găsită de Liu Hui.

Medicina era considerată ca lucrând cu un domeniu magic, unde bolile erau cauzate
de spirite malefice. Yin și Yang sunt importante și în corpul uman, echilibrul lor fiind
starea de sănătate. Găsesc corespondențe între lemn, foc, pământ, metal și apă, și
elemente ale corpului. Farmacologia era foarte vastă, bazată fiind, cum e de așteptat,
pe prepararea plantelor.

2
FILOSOFIA CHINEZĂ
Idei și structurări filosofice apar din dinastia Zhou, în special sec. VI î. Hr., inclusiv despre
originea și organizarea lumii. Mari cărți au apărut în acea perioadă: Cartea Schimbărilor
(I Ching 易經), Cartea Odelor (Shijing 詩) și Cartea Documentelor (Shujing 書).

Cartea Schimbărilor încearcă să explice

lumea și universul prin recurs la principii
fundamentale. Reprezintă grafic 8 entități
materiale, prin linii cu semnificații filosofice.
Linia întreruptă (- -) reprezintă Yin, deci
negativul, slabul, pasivul, întunecosul, în
timp ce Yangul este luminos, puternic și
activ. Yin și Yang se regăsesc în orice
element al lumii, reprezentând contrastul,
extremele, polaritatea.

Lao Tzu formează Tao este învățătura conform căreia natura

este o realitate de sine stătătoare. Simolul este Tai-Ki, deci
chiar Yin și Yang. Tot ce există nu se datorează unei cauze
primordiale, ci a principiului Tao, fiind esența lucrurilor și o lege
fundamentală. Orice om trebuie să cunoască Tao pentru a fi în
armonie. Tao se manifestă în ritmurile universului, în alternanța
anotimpurilor, a zilei și a nopții. Ar exista o axă de referință
pentru toate lucrurile, ce trece prin centrul universului. Tao este
un continuu cosmic în care se mediază totul – viața/moartea, binele/răul. Un
complement a lui Tao este To, ce se referă la abordarea universalului prin implicarea
într-o formă concretă. Valoarea supremă pentru Lao Tzu era dragostea de oameni.
Dorește să edifice modelul uman al înțeleptului care cunoaște și se conformează cu
Tao. Alți Taoiști sunt Yang Zhu, Zhuang Zi, și Lie Zi, care face o sinteză a Taoismului.

Confucius, personalitate remarcabilă în filosofiei și unul din

marii fondatori ai religiei, crede că o ordine supremă ar fi
principiul de bază al oricărei morale, iar perfecționarea se
obține în trepte. Este un promotor al echilibrului și armoniei
în societate. Cunoașterea o consideră ca fiind condiția
supremă a omului, desăvârșirea fiind posibilă doar prin iubirea
aproapelui, înțelepciune și demnitate. Reflecțiile sale sunt
marcare de un puternic umanism ce guvernează socialul, politicul și eticul. El își
structurează lucrările în: Cartea schimbărilor (Y King), Cartea odelor (Si King), Cartea
documentelor istorice (Su king), Primăvara și toamna (Tsun tsiu), Cartea regulilor (Li
Ki), Invarianța în mediu (Tchang Yung) și Marele studiu (Tahio).