Sunteți pe pagina 1din 1

"Pare o constatare cinică, dar e o tristă realitate: România nu are oameni, nu are fondul

genetic pentru a fi altceva decât ceea ce este acum" -Dr. Doru Pop - Conf. universitar
Ne convine sau nu, acesta-i adevărul.
Oamenii de calitate, bărbați curajoși și femei inteligente, cetățeni bine educați și formați de-a
lungul câtorva generații ,au fugit din țară sau au fost uciși.
In România de azi instituțiile publice și private sunt lamentabile.
Pretutindeni vedem surogate de profesioniști publici, profesori contrafăcuți și bolnavi de
nervi,medici incompetenți, politicieni-marionete unii servili și alții infatuați.
Prima golire demografică a a avut loc la inceputul secolului trecut și a fost o consecință
nefastă a celor două războaie mondiale.
Catastrofa demografică a continuat in perioada stanilistă, când in România, după modelul
sovietic, statul a demarat un proces de epurare pe criterii de clasă socială, orientându-se
asupra elitelor și intelectualilor.
A fost distrusă o întreagă pătură medie, inteligentă şi valoroasă: săteni bogaţi, preoţimea
educată, precum şi o mare parte a intelectualităţii urbane (medici, avocaţi, jurnalişti).
Am pierdut apoi doua etnii importante, evreii si etnicii germani.
A treia şi cea mai mare golire demografică a avut loc după 1989. Deşi statisticile nu sunt
concludente, pentru că mulţi români şi-au luat lumea în cap, pur şi simplu au plecat fără să
se mai uite în urmă şi fără să oficializeze această plecare, se estimează că undeva între 3 şi
4 milioane de concetăţeni au emigrat în ultimii 25 de ani.
Şi nu au plecat infractorii, leneşii sau ignorantii. Au plecat tinerii de până în 35 de ani,
oameni educaţi şi bine pregătiţi profesional, bărbaţi şi femei, curajoşi şi cu iniţiativă, cu profil
psihologic de învingători, indivizi gata să muncească, dispuşi să facă eforturi remarcabile de
adaptare la o nouă societate.
Iarăşi am pierdut ce aveam mai bun din punct de vedere demografic.
Din păcate în locul unor oameni cinstiţi şi educaţi, instituţiile româneşti au fost populate cu
hoţi şi şarlatani. În locul unor intelectuali de calitate am fost obligaţi să punem analfabeţi
şnapani,în locul unor oameni capabili să dialogheze civilizat, am adus făpturi care urlă şi
creaturi care înjură şi scuipă, ghiolbanii şi primitivii i-au înlocuit pe oamenii inteligenţi şi
serioşi. Farsorii dansează goi pe scena publică, mimând societatea civilă, iar mass-media
este plină de ipochimeni care nu cunosc regulile de gramatică elementara si nimic nu-i
împiedică să debiteze aberaţii.
Daca astazi suntem o natiune distrusa, nu e din cauza disparitiei fabricilor si uzinelor,
aceasta fiind doar o consecinta, ci din cauza factorului uman.
Am înlocuit neamul bun cu neamul prost, iar neamul prost continuă să se perpetueze.
Democrația are multe plusuri, dar și un uriaș minus, lipsa oricărui criteriu de selecție valorică
a liderilor.
Așa că astăzi, România este o colonie vasală multora, dar mai ales, neamului prost ..

S-ar putea să vă placă și