Jocul ielelor, de Camil Petrescu

caracterizarea personajului Gelu Ruscanu

Drama de idei este o specie a genului dramatic ce constă într-o îmbinare de trăsături ale
comediei și ale tragediei, aceasta născându-se o dată cu piesele norvegianului Henrik Ibsen.
Teatrul își creează un microunivers propriu, în care dramaturgul se substituie naturii, creând
personaje și locuri noi, făcând din vis realitate, pentru a aduce în fața spectatorului o lume
inedită. Actorii sunt cei care dau viață personajelor plăsmuite de dramaturg, un adevărat Demiurg
care creează viața din nimic.

„Jocul ielelor" de Camil Petrescu este prima dramă de idei a scriitorului român în care
personajul principal Gelu Ruscanu devine reprezentativ pentru viziunea despre lume a
dramaturgului. 

 Discursul dramatic abordează tema dramei intelectualului care, slujind ideea de justiție
absolută, intră în conflict cu sine și cu realitatea din jur. Un moment semnificativ pentru ilustrarea
temei este cel al declanșării războiului dintre Gelu Ruscanu și Saru-Sinești, ministrul justiției.
Gelu Ruscanu deține o scrisoare de-a Mariei Saru-Sinești, care-i povestește un episod din viața
ei de familie, când Saru-Sinești a ucis-o pe bătrâna Manitti pentru a-i lua banii. Bătrâna locuia în
casa lor singură și fusese o prietenă de-a familiei Mariei. Ca să înstrăineze banii și valorile făcând
o donație filantropică, așa cum bătrâna avea de gând, Saru-Sinești o omoară, sufocând-o cu
perna, și îi ia hârtiile de valoare și aurul. Cu banii își construiește o avere și face o carieră politică,
ajungând apoi ministru. De aceea, Ruscanu își propune să arate cât de putredă este societatea
burgheză dacă pune un criminal ministru al justiției și să arate superioritatea mișcării socialiste. O
altă scenă semnificativă o reprezintă cea din tabloul IV, când Gelu și Praida merg în vizită la
închisoare, la Petru Boruga, cu copilul. Petru e supărat că n-a venit și nevasta lui, dar cei doi îl
mint că e bolnavă și îi dăruiesc un pachet. Însă, acesta constată nereguli în pachet: i-a trimis
tutun, deși el nu fumează, cărți, dar nu și ochelari. Petru povestește de condițiile grele din
închisoare (frig, mucegai, mizerie), dar care acum nu-l mai deranjează, pentru că deja simte cum
îi putrezesc oasele de vii. Tovarășii îi promit că vor încerca să-l scoată de acolo cât mai curând.

  Gelu Ruscanu este personajul principal, individual, masculin, pozitiv și real al operei
literare „Jocul ielelor" scrisă de Camil Petrescu. Statutul social al protagonistului este surprins
încă din incipitul textului, de unde cititorul află că personajul este director al ziarului „Dreptatea
socială" și fiul lui Grigore Ruscanu. Comportamentul și faptele protagonistului se impun a fi
analizate și din perspectiva moralității. Gelu Ruscanu are convingeri ferme, principii puternice și
își ghidează viața după atingerea idealului în iubire și în dreptate. Din punct de vedere psihologic,
Gelu Ruscanu trăiește conflicte interioare puternice, fiind un personaj frământat, analitic și
orgolios- trăsătură remarcată în final de Praida.

  Gelu Ruscanu, personaj principal al dramei „Jocul ielelor", este tipul intelectualului lucid, 

însetat de absolut, dar în același timp, orgolios și inadaptat. Director la ziarul „Dreptatea socială" ,
fiu de magistrat, Gelu Ruscanu agreează ideile socialiste și pledează cauza proletariatului, fiind
supus nedreptăților sociale și politice exercitate de un capitalism imperfect.

Jocul ielelor • caracterizare Gelu Ruscanu 1

   Portretul fizic, realizat în mod direct de către autor prin intermediul didascaliilor,
reprezentând un mijloc artistic modern, rareori utilizat în teatru, înfățișează „Un bărbat de
douăzeci și șapte-douăzeci și opt de ani, de o frumusețe mai curând feminină, cu un soi de
melancolie în privire, chiar când face acte de energie. Are nervozitatea instabilă a animalelor de
rasă. Privește întotdeauna drept în ochi pe cel cu care vorbește și asta-i dă o autoritate
deosebită. Destul de elegant îmbrăcat, deși fără preocupări anume." Această înfățișare a
personajului sugerează indirect numeroase trăsături morale: autoritatea de lider asupra celorlalți
conferită de franchețea cu care abordează pe oricine, noblețea provenită de la tatăl său și, de
asemenea, înclinația spre meditație, spre o gândire profundă, sugerată de aceea „melancolie în
privire." Portretul moral al acestui personaj reiese în mod indirect din zbuciumul sufletesc, din
trăirile interioare, conturate printr-o analiză psihologică a tuturor stărilor trăite în profunzime de
către acest intelectual însetat de absolut, chinuit de incertitudini și neglijențele societății, aceste
modalități fiind cuprinse în formula artistică de construire a personajului modern.

  La fel ca toți eroii lui Camil Petrescu, inadaptați, superiori și inflexibili, cu o nemăsurată
sete de absolut, orgolioși în aspirații, Gelu Ruscanu este înfrânt, mistuit de propriile idealuri ce nu
puteau fi înfățișate în mod concret cu realitatea socială. Obișnuit fiind într-o lume a ideilor pure,
Gelu Ruscanu este incapabil să rămână apatic la imperfecțiunile vieții pline de compromisuri,
dominat fiind de o mândrie ieșită din comun. Acest orgoliu fără limite conduce la nașterea unor
iluzii care, susținute cu încăpățânare, nu pot conduce la o soluție existentă, incontestabilă. Praida
afirmă în acest sens: „Tovarășe Ruscanu, ia seama... dezmeticește-te... nu te lăsa dus de șuvoiul
întrebărilor și răspunsurilor fără sens... E aici o mentalitate individualistă... Delirul acesta
ideologic este foarte periculos... Nu părăsi terenul solid al camaraderiei... Nu te aventura pe
apele tulburi ale întrebărilor fără răspuns... Ai vanitatea de a pricepe și de a hotărî... E grav,
tovarășe...". În acest sens, Gelu Ruscanu întruchipează personajul modern, înclinat către
poetizarea valorilor umanității: iubirea și dreptatea pe care le percepe în mod absolut, trăind
astfel drama unei inflexibilități a conștiinței, a unei pasiuni investigate cu luciditate, amplificând
astfel catastrofal semnificațiile unui simplu gest, unei simple priviri. Conflictul dintre idealul de
justiție și neputința de a aplica în viața reală conduce la drama de conștiință a personajului.
Râvnind la desăvârșire și la necondiționat, Gelu Ruscanu aspiră la concretizarea în existență a
ideilor pure, încercând să creeze o societate perfectă, căreia să îi lipsească orice fel de
compromis, intrând într-o continuă luptă cu ordinea socială, afacerismul, modernitatea și politica.

  Trăind cu aceeași obsesie pentru o lume impecabilă, o lume a perfecțiunii,

Gelu Ruscanu este dezamăgit de ordinea socială nedreaptă, hotărât fiind să își ducă planul până
la capăt, chiar dacă aceasta ar însemna pătarea memoriei tatălui său. Îndărătnic și înverșunat,
acesta refuză să se lase înduplecat de restul personajelor, continuând cu aceeași idee, și anume
demascarea ministrului justiției. Cu toate că este implorat în numele iubirii de către Maria Sinești
să nu publice scrisoarea care i-ar putea pune în pericol statutul de mamă, bărbatul rămâne
inflexibil în hotărârea sa, susținându-și idealul de dreptate. Motivat să lupte mereu pentru o cauză
bună, punându-și în practică dreptatea absolută, Gelu Ruscanu ține să-și aducă ordinea mai ales
în rândul proletariatului, categorie umană văzută ca fiind cea mai neîndreptățită. De asemenea,
concepția sa despre dreptate este una înaltă, considerând-o pentru toată lumea și toate timpurile,
simțindu-se dator să amintească fiecare amănunt esențial în această cauză. 

  Apărând ca un personaj modern, Gelu Ruscanu, sensibil și lucid, analizează minuțios

fiecare cuvânt, fiecare gest, fiecare mișcare, atribuind acestora semnificații dincolo de orice

Jocul ielelor • caracterizare Gelu Ruscanu 2

gândire rațională. Astfel, surprinzând scena din bibliotecă „unde credeam că nu e nimeni... erai
totuși tu, la fereastră, în picioare, iar lângă tine, apropiat, acel Gaian care-ți săruta mâinile și tu
râdeai", Gelu înțelege din acest gest nevinovat o apropiere plină de intensitate și de aceea
încetează orice legătură amoroasă cu Maria Sinești, căreia îi dezvăluie adevăratele sale motive
abia după trei ani: „Râsul tău alături de un bărbat străin nu exista pe lume, iar de atunci încoace
există... L-ai creat tu acest râs, străin de mine...". Este evidențiat, indirect, faptul că setea de
absolut este manifestată și în iubire, ilustrând concepția bărbatului despre aceasta: „Ți-am spus
că iubirea e un tot sau nu e nimic."

  Ceea ce a înfăptuit, lucruri considerate inițial de o înaltă puritate morală, i se par acum
nepotrivite, dictate de un orgoliu fără limită. Rememorând toate erorile săvârșite în viață,
Gelu Ruscanu imaginează o sinceră convorbire între el și acel „alter-ego", conștientizând
instabilitatea sa în respectarea principiilor absolute. Judecata care pare a fi cea mai dreaptă și
categorică privind modul de a fi și comportamentul lui Gelu Ruscanu este formulată de către
Penciulescu, reprezentând simbolic strucura unei asemenea concepții: „Cine a văzut ielele
devine neom, ce vrei? Trece flăcăul prin pădure, aude o muzică nepământească și vede în
luminiș, în lumina lunii, ielele goale și despletite jucând hora. Rămâne înmărmurit, pironit
pământului, cu ochii la ele. Ele dispar și el rămâne neom. Ori cu fața strâmbă, ori cu piciorul
paralizat, ori cu mintea aiurea. Sau, mai rar, cu nostalgia absolutului."

  În aceeași idee, tulburat și simțindu-se dator să-și exprime părerea asupra stării amicului
său, Praida afirmă: „Tovarășe, prietene, dezmeticește-te... Altfel, ești pierdut." Chinuit de îndoieli,
de întrebările care „țâșnesc din toate părțile, ca focurile de armă într-un sat, în care se dau prin
surprindere lupte de noapte", Gelu Ruscanu este conștient de locul pe care-l ocupă într-o lume
care-i stă împotrivă: „Jocul ielelor... Un joc... un joc... și eu sunt victima acestui joc... Victima
acestui negoț cu idei." Sigur de faptul că toate concepțiile trebuie să se adapteze împrejurărilor și
golit sufletește, fără alte repere existențiale, protagonistul se sinucide, repetând astfel destinul
tatălui său. Praida afirmă, în final, că drama lui Gelu Ruscanu a fost cauzată numai de orgoliul
său nemăsurat, care l-a condus astfel spre un destin tragic: „A avut trufia să judece totul... S-a
depărtat de cei asemeni lui care erau singurul lui sprijin... Era prea inteligent ca să accepte lumea
asta așa cum este, dar nu destul de inteligent pentru ceea ce voia el. Pentru ceea ce năzuia el să
înțeleagă, nicio minte omenească nu a fost suficientă până azi... L-a pierdut orgoliul lui
nemăsurat".

  Cu toate acestea, Marian Popa, istoric și critic literar, este de părere că Gelu Ruscanu
nu este un învins: ar fi fost învins dacă ar fi continuat să trăiască, dar moartea sa este moartea
cauzei sale. Această afirmație susține ideea că Ruscanu este un învingător, prin faptul că nu
renunță la idealurile sale, prin atitudinea sa inflexibilă față de imperfecțiunile societății, prin refuzul
constant de a face un compromis. Recurgând la sacrificiul de sine, datorită unui ideal fără de
care protagonistul se simte inutil, Gelu Ruscanu conștientizează neputința umană de a atinge
culmile absolutului.  

  Posedat de idealul dreptății absolute, personajul principal, Gelu Ruscanu, este înfrânt și

împins la sinucidere pentru că „justiția socială" este o noțiune ce conține o doză mare de
relativitate. Titlul este o metaforă ce face referire la folclorul românesc, unde ielele sunt ființe
fabuloase, ursitoare, al căror dans are capacitatea de a influența trecerea timpului. Vederea lor e
interzisă muritorilor de rând, consecințele fiind fatale: moartea sau nebunia. Ielele simbolizează

Jocul ielelor • caracterizare Gelu Ruscanu 3

aici ideile platoniciene, în stare pură, așa cum autorul se va exprima în primul volum publicat în
1923 și intitulat „Versuri".

  Relațiile spațiale sunt complexe, manifestându-se în această dramă atât spațiul real și
deschis al evenimentelor ce se petrec în București, precum și spațiul închis, psihologic al
protagonistului. Relațiile temporale reliefează, în principal, perspectiva continuă, cronologică a
evenimentelor care duc la destinul tragic al personajului. Se distinge, totodată, o discontinuitate
temporală, generată de alternanța evenimentelor, marcate de fluxul conștiinței.

  În concluzie, Camil Petrescu a creat un personaj dramatic, o trăire mereu tensionată, o

conștiință zbuciumată, din cauza nepotrivirii trăirii interioare cu realitatea exterioară.

Jocul ielelor • caracterizare Gelu Ruscanu 4