ADEVĂRUL ÎN NEW MEDIA.

PROPAGANDA ȘI FENOMENUL „FAKE NEWS”

1. INTRODUCERE

Conceptul de adevăr, alături de metodele și consecințele alterării acestuia, au

fost și sunt puternic influențate de către mass-media, de către industria publicității și,
în general, de către orice entitate ce dorește să transmită un mesaj prin intermediul
căruia să creeze, să schimbe sau consolideze convingeri în rândul unuia sau mai multor
indivizi. Fenomenul este îndeosebi accentuat de posibilitățile de comunicare oferite de
noile forme media, respectiv cele bazate pe internet.

Termenul de propagandă este bine cunoscut în ziua de azi de către majoritatea

persoanelor, avându-și originile acum mai bine de patru secole. Propaganda înseamnă
orice demers prin care o anumită doctrină sau opinie se dorește a fi răspândită
publicului cu scopul de a câștiga adepți. Adesea, este asociat unor acțiuni cu intenții
și/sau rezultate finale negative, deși conceptul în sine este neutru din punct de vedere
al valorii etice. Mijloacele propagandei acționează în diverse moduri, toate folosind
părți ale mecanismelor cognitive ce pot duce la întărirea sau schimbarea unui anumit
stil de gândire. Uneori, persoana-țintă este conștientă de faptul că se încearcă o
manipulare asupra sa – la care, fie acționează prin a nu se lăsa influențată, fie dintr-
un motiv sau altul ia parte în mod conștient, alteori manipularea se produce fără
acordul sau conștientizarea persoanei. În prima parte a acestei lucrări, voi încerca o
scurtă descriere a acestui fenomen și a câtorva feluri în care propaganda funcționează
asupra raționamentului unei persoane și a procesului de luare a deciziilor sub
influența mesajelor propagandistice.

O subcategorie a propagandei, ce funcționează în scopuri negative, este

răspândirea intenționată de știri false și opinii special formulate pentru a provoca
dezinformare, pentru a distrage atenția publicului de la alte probleme ce au un mult
mai mare impact asupra vieții lor și pentru a crea „senzaționalul” aducător de
popularitate media și alte beneficii pentru publicațiile ce le creează. Fenomenul a ajuns
cunoscut sub denumirea de „fake news” (știri false) și a fost adus intens în atenția
publică relativ recent, însă problema fundamentală pe care o reprezintă nu este deloc
nouă, fiind exploatată de sute de ani. În a doua parte a lucrării voi descrie ce înseamnă
acest fenomen, ce intervenții are asupra mecanismelor cognitive ale persoanelor pe
care le vizează, ce amenințări prezintă și care sunt metodele prin care efectele nocive

1
ADEVĂRUL ÎN NEW MEDIA. PROPAGANDA ȘI FENOMENUL „FAKE NEWS”

pot fi combătute – atât prin descurajarea fenomenului (a emiterii de știri false) cât și
prin educarea publicului pentru a le identifica, analiza și respinge dacă nu le consideră
suficient de credibile.

2
ADEVĂRUL ÎN NEW MEDIA. PROPAGANDA ȘI FENOMENUL „FAKE NEWS”

2. PROPAGANDA

2.1. Noțiuni generale

Propaganda este un efort sistematizat de a manipula în rândul oamenilor

convingeri, atitudini sau acțiuni, prin intermediul unor simboluri (care pot fi
reprezentate de cuvinte, gesturi, materiale publicitare, monumente, logo-uri, muzică,
stil vestimentar etc.). Un propagandist încearcă mai mult decât doar să poarte o
conversație liberă cu persoana pe care încearcă să o convingă. Acesta va adăuga o notă
semnificativă de intenție manipulatoare, va selecta cu atenție informațiile pe care le
livrează (inclusiv prin a lăsa intenționat la o parte anumite detalii, sau chiar a spune
intenționat neadevăruri) și le va prezenta în maniera în care consideră că vor avea cel
mai mare efect.1

Acest tip de acțiuni îl regăsim încă din Grecia antică – deși, la acea vreme nu
era consacrat încă termenul de propagandă – prin manifestările lor culturale. În acele
vremuri, desigur, oamenii nu aveau acces la „mass-media” în forma pe care o
cunoaștem azi. Totuși, idei și convingeri comune pe care le aveau oamenii le
împărtășeau prin metode precum teatrul, adunările populare, instanțele de judecată
sau manifestările religioase. La baza transmiterii mesajelor stătea oratoria, dar erau
folosite și manuscrise. Termenul de propagandă se pare că a fost folosit pentru prima
dată în Europa, într-una din acțiunile misionare ale Bisericii Catolice. Papa Grigore al
XV-lea a creat „Congregația pentru Propagarea Credinței” în 1622, adunând o suită de
cardinali care aveau să împărtășească învățături de credință și să se ocupe de aspectele
administrative bisericești din țară. 2 La început, propaganda era concepută și primită
de către publicul-țintă ca un demers de bun augur, chiar educațional, cu intenții din
cele mai benefice. Chiar și în ziua de azi, numeroase campanii sunt benefice, cum ar fi
cele de informare medicală sau care încurajează reciclarea.

1 Britannica, Propaganda, disponibil la https://www.britannica.com/topic/propaganda, accesat la

28.01.2022
2 Casey R. D., The story of Propaganda, EM2: What is Propaganda? (1944), disponibil la

https://www.historians.org/about-aha-and-membership/aha-history-and-archives/gi-roundtable-
series/pamphlets/em-2-what-is-propaganda-(1944)/the-story-of-propaganda, accesat la 28.01.2022

3
ADEVĂRUL ÎN NEW MEDIA. PROPAGANDA ȘI FENOMENUL „FAKE NEWS”

Propaganda e regăsită într-o mulțime de situații. Practic, orice formă de

comunicare umană poate avea trăsăturile unui schimb de idei propagandistice,
deoarece propaganda înseamnă, la urma urmei, stabilirea unei înțelegeri și acceptări
reciproce între ideile unui individ și ale unui grup. Treptat însă, după apariția și
recunoașterea sa, istoria ne arată că propaganda a fost folosită în scopuri tot mai
nocive. Ea devine vicioasă și represivă atunci când autorii ei diseminează în mod
conștient și deliberat informații despre care aceștia știu că nu sunt adevărate, sau când
țintesc efecte care știu că vor prejudicia binele comun.3

Mijloacele de propagandă modernă își au fundamentele strategice în tehnicile

folosite în reclamele comerciale, în comunicarea de masă, de către specialiști în relații
publice și psihologia maselor.4 Aceștia văd adesea grupurile de oameni, ca de altfel
societatea în ansamblu, ca pe niște complexe organisme. Fiecare organ (fiecare om, în
acest caz) are rolul său și poate provoca mișcări și răspuns la anumiți stimuli. Orice
efort de a provoca schimbări la nivelul întregului organism trebuie să aibă susținerea
componentelor individuale, iar dacă o forță externă atinge un punct-component
sensibil, va declanșa automat un răspuns de la acesta și de la cele similare lui.5 Inerția
de a opera schimbări este de asemenea un factor ce trebuie luat în considerare 6; multe
procese desfășurate „organic” tind să producă schimbări într-un timp îndelungat,
deoarece diferitele componente ale procesului nu-și pot schimba valențele într-un
timp scurt. În cazul mesajelor propagandistice, doar prin a cuceri atenția opiniei
publice e posibilă reușita campaniei. 7 Prin urmare, propagandistul va crea
circumstanțele în care publicul-țintă își va modifica într-un asemenea fel
comportamentul încât să răspundă cum dorește acesta.

Edward Bernays în lucrarea sa „Propaganda”, scrisă în 1922, exemplifică în

numeroase situații cum funcționa propaganda cu scop publicitar pentru industria
americană de la acele vremuri. El descrie cum lipsa cererii pentru un anumit tip de
produs, care duce la încetinirea ritmului de producție și, prin urmare, la scăderea
rentabilității fabricilor, poate fi stimulată prin campanii publicitare ce să încurajeze
potențialii clienți să-și modifice într-un fel sau altul stilul de viață, obiceiurile,

3 Bernays E., Propaganda, p. 22

4 United States Holocaust Museum Memorial, What is Propaganda?, disponibil la
https://www.ushmm.org/propaganda/resources/, accesat la 28.01.2022
5 Bernays E., Propaganda, p. 28
6 Bernays E., Propaganda, p. 135
7 Bernays E., Propaganda, p. 38

4
ADEVĂRUL ÎN NEW MEDIA. PROPAGANDA ȘI FENOMENUL „FAKE NEWS”

preferințele, nevoile, încât să aibă nevoie dea acel produs ce în prezent are vânzări
slabe. Prin provocarea unei cereri cu ajutorul campaniilor de propagandă publicitară,
industria respectivă și cele conexe își îndeplinesc interesele economice8. Unul din cele
mai dinamice medii în care propaganda este intens folosită este cel politic. Fiecare
campanie electorală este o cursă de convingere a alegătorilor prin apelul la nevoile
acestora. Desigur, există și componenta propagandistică politică de tip non-
democratic, cea care, de altfel, e responsabilă pentru o bună parte din conotațiile
negative ale termenului de „propagandă”, și anume cea ținută de statele autoritare.
Uniunea Sovietică, și de altfel toate statele comuniste din trecut și prezent folosesc
metode de a forța gândirea publică spre a se alinia cu obiectivele partidului unic,
folosindu-se într-o mare măsură de minciuni, de dezinformare și de mijloace opresive.

La baza oricărui demers propagandistic stă o intenție de a genera următorul

proces cognitiv: emițătorul își stabilește publicul țintă și obiectivul pe care
dorește să și-l îndeplinească (ce mesaj sau idee dorește să solidifice în atitudinea
publicului). În construcția obiectivului iau parte convingerile și interesele
emițătorului, iar publicul ales este cel pe care emițătorul îl consideră fie cel necesar,
fie cel mai probabil să îi îndeplinească dorința/nevoia prin adoptarea unui anume
comportament. Pentru aceasta, identifică unul sau mai multe motive pentru care
membrii-țintă ar fi dispuși să-și schimbe comportamentul. Apoi,
construiește mesajul în așa fel încât să exploateze trăsăturile de caracter și
convingerile deja existente (background-ul cultural) în membrii-țintă, făcând
conexiunile cu motivul dat de către emițător și compunând mesajul într-o
manieră convingătoare. Dacă toți declanșatorii din acest lanț funcționează
precum sunt anticipați, efectul va fi o schimbare de comportament la nivelul
publicului-țintă, ce va adera ideilor din mesajul propagandistic. Adesea, se
intenționează producerea unei reacții bazată pe emoții, nu pe rațiune.

Sub forma unei scheme, propun următoarea vizualizare:

8 Bernays E., Propaganda, pp. 35-36

5
ADEVĂRUL ÎN NEW MEDIA. PROPAGANDA ȘI FENOMENUL „FAKE NEWS”

Între trăsăturile informației oferite într-un mesaj propagandistic identificăm:

• Informația nu este obiectivă; creează o viziune distorsionată, modelată pe o

imagine construită așa cum emițătorul dorește să o vadă, sau pe o realitate
alternativă construită așa cum emițătorul ar dori să fie (în engleză regăsim
termenul „construal” cu traducerea „felul în care o persoană înțelege o situație
sau lumea din jurul său”).
• Felul în care faptele sunt prezentate este unul selectiv, adesea incomplet,
încurajând o sinteză sau percepție particulară. Din nou, operațiunea cognitivă
de construcție a realității pe care demersul propagandistic dorește să îl creeze
este una distinctă de situația reală în care se află individul.

6
ADEVĂRUL ÎN NEW MEDIA. PROPAGANDA ȘI FENOMENUL „FAKE NEWS”

• Prioritizarea componentei emoționale în defavoarea celei raționale va declanșa

mecanisme ce vor înrădăcina conceptual ideea transmisă, generând astfel efecte
pe termen lung ale asimilării respectivului mesaj.
• Folosirea unui limbaj compus din afirmații lapidare, țintit încât să declanșeze
concepte și instincte fundamentate în memoria culturală a persoanei-țintă.

Uneori, propaganda are un caracter explicit, adică, într-o oarecare măsură, este
anunțată și recunoscută transmiterea unor informații artificial compuse și părtinitor
construite. Alte ori, propaganda se face prin metode implicite, folosind practici ce
apelează la substraturi mentale și alte mijloace de a controla oamenii, de care aceștia
nu sunt conștienți.9 Iată câteva din mecanismele angrenate în transmiterea și recepția
unui mesaj propagandistic.

2.2. Metode de convingere prin propagandă.

Modelul euristic-sistematic de procesare a informațiilor

Acest model este o teorie a tehnicilor de persuasiune care arată că oamenii își
schimbă atitudinile procesând informațiile noi ce le primesc prin una din două
metode. Procesarea sistematică este cea în care persoana meditează cu atenție asupra
tuturor informațiilor disponibile și încearcă să le probeze veridicitatea înainte de a
acționa, schimbările de atitudine rezultate în acest caz fiind temeinic bazate pe date
corecte și evaluări pertinente. O altă metodă, mai simplă, ce necesită mai puțin timp
și dedicare, este cea euristică – descoperirea și cunoașterea de noi idei și căi de urmat
e bazată pe apelul la reguli și credințe preexistente, fără a le corela direct și concret cu
situația dată. În persuasiune și propagandă întâlnim euristici precum cea a
consensului (dacă multă lume face un lucru, înseamnă că așa e bine de făcut), a
expertului (dacă o autoritate cunoscută / o celebritate aprobă o idee, înseamnă că e
bună de aplicat) sau a mesajului (dacă un mesaj e lung și complex poate părea că ar
conține mai multe argumente și ar fi mai solid fondat).10 În propagandă, adesea se face
apel la asemenea metode de luare a deciziilor în defavoarea celor ce necesită gândirea
sistematică, deoarece economisesc timp, efort și, desigur, se pot adapta oricărui tip de

9Bondarenko I., Tools of Explicit Propaganda, p. 25

10Psychology (iresearchnet), Heuristic-Systematic Model of Persuasion, disponibil la
http://psychology.iresearchnet.com/social-psychology/social-influence/heuristic-systematic-model-
of-persuasion/, accesat la 28.01.2022

7
ADEVĂRUL ÎN NEW MEDIA. PROPAGANDA ȘI FENOMENUL „FAKE NEWS”

mesaj, indiferent cât de neverosimilă ar fi intenția propagandistică din punct de vedere

etic.

2.2.1. Apelul la autoritate

Ca în orice act de manipulare, una din principalele metode de a convinge e prin

puterea exemplului venit din partea unei persoane sau entități ce are deja o reputație
și o validare din partea publicului-țintă, argumentând că, dacă persoana respectivă
aderă la ideea expusă, atunci e de bun augur ca și publicul-țintă să o facă, sau că, dacă
publicul caută argumente și dovezi prin care să se convingă de avantajele adoptării
respectivei idei, atunci argumentul că persoana cu reputație le spune că ar trebui să o
adopte, atunci acela ar fi un motiv suficient în sine („argumentum ad verecundiam”).

De aici rezultă și că, odată cu influențarea liderilor (cu sau fără consimțământul
acestora), automat influențezi și grupul care îi dă acestuia autoritate și credibilitate.11
Îndelungă este manifestarea în istorie a influențării oamenilor politici de către grupuri
și persoane interesate (de obicei, din motive economice) care, prin lobby-ul aplicat în
rândul clasei politice manipulează întreg cursul de acțiune în dezvoltarea unei
comunități. Astăzi, această influențare a liderilor se regăsește în ranguri sociale din ce
în ce mai joase, deoarece liderii noii generații sunt persoane pe care publicul larg le
percepe a fi de același nivel cu ei, cu distincția că sunt ar fi mai informați, mai versați,
mai bogați și mai conectați la realitățile și noutățile sociale și comerciale. Avem și un
nume consacrat pentru acești indivizi: influenceri. În lumea rețelelor sociale online, a
influența a devenit o „ocupație”. Așadar, aceste persoane se presupune că
recepționează noutățile (din lumea modei vestimentare, a tehnologiei, a muzicii etc.),
le trec prin filtrele preferințelor proprii și adaugă stilul lor identitar, iar apoi le
transmit audienței ce îi urmărește și apreciază. Teoretic, acești indivizi ar trebui să fie
niște judecători și evaluatori corecți a fluxului de informații ce îl primesc și să ofere
mai departe informații autentice. Practic, aceștia sunt adesea plătiți de diverse
companii ce vând produse și servicii pentru a le promova noile oferte; ca atare, e greu
să credem că opiniile lor sunt nepărtinitoare și neinfluențate de componenta
financiară și de nevoia de a crea mereu conținut nou. Asistăm, așadar, la o propagandă

11 Bernays E., Propaganda, p. 49

8
ADEVĂRUL ÎN NEW MEDIA. PROPAGANDA ȘI FENOMENUL „FAKE NEWS”

pe două niveluri: întâi, de la companiile comerciale spre „influenceri”, iar apoi de la

aceștia către publicul lor.

Dar ce se întâmplă când nici măcar un astfel de lider nu există pentru a orienta
luarea deciziilor în rândul maselor de oameni? Studiile și observațiile arată că atunci
când oamenii sunt lăsați să gândească de unii singuri, prima dată vor face apel la clișee,
experiențe din trecut, la cuvinte și imagini deja stabilite în mentalul colectiv ce sunt
gata de accesat fără a presupune gândire și analiză („pat words” 12).13 Acest tip de a
răspunde unui mesaj sau unei provocări inițiate este facilitat dacă persoana inițiatoare
face apel la următorul nivel de „autoritate”: emoțiile.

2.2.2. Apelul la emoții

Un individ procesează informația primită din exterior în două feluri: afectiv –

în care se răspunde emoțiilor, și cognitiv – în care se face apel la gândirea logică. 14
Frica, șocul, amenințarea, incertitudinea, vinovăția, entuziasmul, mirarea, dragostea,
compasiunea, amuzamentul – acestea și alte asemenea reacții bazate pe instincte sunt
puternice elemente ajutătoare în influențarea comportamentului uman.

Frica face persoanele să se ferească de riscuri, în timp ce starea de nervozitate

(mânia) poate facilita comportamentele riscante. Entuziasmul anticipator,
amuzamentul sau iubirea prin atașare emoțională sunt legate de procesarea euristică
a informațiilor, generând sau având nevoie de argumente mai slabe, în timp ce
venerația sau iubirea nutrită sunt mai degrabă asociate procesării sistematice,
necesitând argumente mai puternice în transmiterea sau recepționarea mesajelor.
Starea de bucurie sau tristețe, de asemenea, își pune accentul pe nivelul la care oamenii
elaborează mesajele persuasive. Studiile arată că persoanele fericite elaborează și
analizează mai puțin mesajele primite și transmise. Faptul că au o stare de spirit
pozitivă îi face să nu găsească motive pentru a analiza în detaliu mesaje, ci se
concentrează pe asimilarea acelor părți din mesaj care le vor menține moralul ridicat.

12 Cambridge Dictionary, Pat, disponibil la https://dictionary.cambridge.org/dictionary/english/pat,

accesat 28.01.2022
13 Bernays E., Propaganda, p. 50
14 Sansen K., Emotion and Persuasion, The Cognition of Propaganda, p. 19

9
ADEVĂRUL ÎN NEW MEDIA. PROPAGANDA ȘI FENOMENUL „FAKE NEWS”

În contrast, persoanele cu probleme sentimentale vor procesa detaliile într-o măsură

mult mai mare, deoarece îi va distrage de la starea lor afectivă curentă.15

O componentă importantă a apelului la emoții este cea a apelării la spiritul

apartenenței unui grup. Multe persoane vor tinde să acționeze într-un anume fel
pentru simplul motiv că o mulțime de alte persoane (cunoscute sau necunoscute) fac
același lucru. Lipsa unei cunoașteri proprii a datelor respectivei probleme combinată
cu sentimentul că persoana trebuie să producă o reacție / un răspuns într-un timp
relativ scurt, face unele persoane să apeleze la această scurtătură cognitivă ce le aduce
o oarecare confirmare pentru decizia lor și îi scutește de incertitudinea luării unei
decizii proprii care știu că ar fi bazată pe puține date și dovezi concret. Termenul folosit
uneori în engleză este bandwagon.16 În același timp, opusul poate fi și el valabil: dacă
un mesaj propagandistic încearcă tocmai să încurajeze originalitatea și ruperea de
identitatea colectivă (spre exemplu, într-o reclamă pentru un produs nonconformist),
se poate apela la a evidenția felurile în care caracteristicile subiectului mesajului îl fac
să se diferențieze (în moduri pozitive) de semenii săi, notând deficiențe ale acestora
(mai mult sau mai puțin obiectiv calculate) și plusvaloarea adusă de subiectul pentru
care se face propaganda.

2.2.3. Disponibilitatea exemplelor și subiectivitatea decodării

mesajelor

Disponibilitatea euristică ne arată că oamenii își bazează credința că un lucru

are șanse să fie adevărat sau să se întâmple, pe ușurința cu care pot găsi exemple sau
rememora experiențe similare cu respectivul lucru. Cu alte cuvinte, dacă unei persoane
i se transmite un mesaj prin care e îndemnată să creadă că A acțiune produce B
rezultat, ea va gândi ce rezultate produc acțiuni similare acțiunii A, ce alte acțiuni ar
produce rezultate similare cu B, sau în general cu ce alte variabile mai cunoscute poate
înlocui A și B pentru a testa teoria respectivă. În acest caz, nu e nevoie ca un mesaj să
fie deosebit de complex sau de profund argumentat; dacă e de natură să declanșeze
acest tip de gândire ce prima dată încearcă asocierea cu alte exemple pe care persoana

15 Sansen K., Emotion and Persuasion, The Cognition of Propaganda, pp. 17-19
16 Smyth D., Language in Persuasion, The Cognition of Propaganda, p. 25

10
ADEVĂRUL ÎN NEW MEDIA. PROPAGANDA ȘI FENOMENUL „FAKE NEWS”

și le creează în propria minte, și dacă există asemenea exemple pe care persoana le

poate identifica, acest lucru în sine e suficient pentru a convinge. 17

Apoi, întâlnim situații în care o persoană își poate forma o opinie despre un
aspect în funcție de care sunt „consecințele” opțiunilor pe care le are. Dacă e conștientă
că o opinie negativă, spre exemplu, îi poate aduce penalizări de un fel sau altul, va tinde
să susțină una pozitivă. Oamenii tind să creeze hărți mintale pe care notează zonele
sociale și comportamentale din viața lor care produc feedback pozitiv și negativ, iar
aceasta le va influența atitudinea pe care o adoptă în funcție de situație. Din această
situație derivă și cea în care un manipulator / propagandist a fost la rândul său
manipulat în a crede / acționa într-un fel ce pare rău din punct de vedere moral.
Procesarea informațiilor la nivelul judecății sale s-a făcut prin orientarea pe o
asemenea hartă a pericolelor și beneficiilor, în așa fel încât el în prezent a devenit
convins de o anumită ideologie, chiar dacă nu a parcurs demersul de evaluare a
acesteia după criteriile proprii. Spre exemplu, un soldat dintr-o armată ia atitudinea
de a lupta contra inamicului convins fiind că trebuie să contribuie la națiunii sale,
indiferent dacă motivul pentru care națiunea sa a intrat în război este unul pe care el
îl consideră justificat.18

2.2.4. Limbajul de persuasiune

Limbajul poate fi definit printr-un set specific de simboluri și principii între care
există legături ce permit înțelegrea și comunicarea informațiilor. Se observă că un
limbaj mai puternic sau chiar extremist în construcție poate indica atitudini și judecăți
foarte convingătoare, sau cel puțin hotărâte. Prin puternic sau extrem ne referim la
folosirea repetată a cuvintelor cum ar fi comparative absolute, expresii ce nu lasă cale
de îndoială sau interpretare, metafore, hiperbole etc. Cu cât limbajul este mai extrem,
cu atât există mai mari șanse ca publicul să răspundă prin acțiuni sau să vină cu replici
la ideile comunicate. Mulți psihologi și propagandiști consideră că limbajul este
punctul pivotant al propagandei de consum. Vorbitorii cu un limbaj puternic tind să
fie considerați ca fiind mai experimentați sau chiar mai inteligenți. 19 De asemenea, o

17 Palmer J., Using the Availability Heuristic and the Encoding Bias to Persuade, The Cognition of
Propaganda, pp. 10-11
18 Palmer J., Using the Availability Heuristic and the Encoding Bias to Persuade, The Cognition of

Propaganda, p. 12
19 Smyth D., Language in Persuasion, The Cognition of Propaganda, pp. 23-26

11
ADEVĂRUL ÎN NEW MEDIA. PROPAGANDA ȘI FENOMENUL „FAKE NEWS”

mai bună convingere și aderare la ideile comunicate se poate obține și cu ajutorul unor
tehnici simple cum ar fi repetarea – fapt ce ajută mintea umană să decodifice și
solidifice mai bine informațiile, sau crearea unor sloganuri identitare simple și
puternice, care devin apoi simbolice pentru propagandistul respectiv. Eficacitatea
persuasiunii este determinată de stilul și puterea de exprimare a vorbitorului.

De fapt, simpla folosire strategică a anumitor cuvinte poate declanșa reacții

deosebit de puternice. Sloganurile ce apelează la emoții tind să pivoteze în jurul unui
singur cuvânt, a unei fraze sau afirmații lapidare ce poate fi considerată un
declanșator.20 Vyvyan Evans a propus ceea ce se numește LCCM (Theory of Lexical
Concepts, Cognitive Models and Meaning Construction – Teoria Conceptelor Lexicale,
a Modelelor Cognitive și a Construcției Sensului). În formularea ei, punctează câteva
aspecte despre însemnătatea cuvintelor, delimitând conceptele lingvistic și conceptual
– el le numește concept lexical și model cognitiv. Conceptele lexicale sunt asociate cu
forme ligvistice ce sunt parte din gramatica mentală individuală a persoanei și oferă
acces către diferite puncte în cunoașterea conceptuală, care sunt structuri non-
lingvistice pe care le numește modele cognitive. Aceste modele conțin informații
înregistrate pe cale perceptuală și subiectivă, fiind derivate din acțiuni precum
percepția senzorial-motrică sau introspecția. Constanta recepționare de noi informații
perceptuale actualizează modelele cognitive. Autorul propune un nivel intermediar de
concepte lexicale ce permit accesarea de diferite înțelesuri ale cuvintelor, stocate în
memoria persoanei. Ca și alți autori, Evans observă că reprezentările cuvintelor nu
sunt stabile și fix determinate, ci sunt variabile în funcție de contextul de utilizare.
Cuvintele, practic nu au înțeles în sine, ci reprezentările lor semantice sunt o funcție a
exprimării lor. Această teorie mai are denumirea de „natura proteică a înțelesului
cuvintelor”21.

Pentru a exemplifica în contextul propagandei, să luăm exemplul termenului

„5G” (referindu-ne la standardul tehnic actual, încă relativ nou, de telecomunicații),
care, în ultimii doi ani a fost subiect mai mult sau mai puțin constant de știri, atât

20Bondarenko I., Tools of Explicit Propaganda, p. 38

21Kielmann K., LCCM Theory – A Protean Approach to Word Meaning, disponibil la
http://www.jltonline.de/index.php/reviews/article/view/503/1354, accesat la 31.01.2022

12
ADEVĂRUL ÎN NEW MEDIA. PROPAGANDA ȘI FENOMENUL „FAKE NEWS”

pozitive, cât și negative. Termenul „5G” în sine nu putem spune că are o însemnătate
fixă.

Pentru un cunoscător de tehnologie, 5G este o denumire standard la fel ca USB,

DVD, NFC, JPG și alte abrevieri ce definesc standarde tehnice cu anumite
caracteristici. Pentru această persoană, faptul că află că un telefon mobil sau o mașină
funcționează cu standardul 5G, îi creează în memorie doar o imagine despre cât de
avansat este respectivul produs (dacă are 5G, înseamnă că are și procesor de generație
nouă, are un anumit tip de ecran, se poate aștepta să fie compatibil cu noile dispozitive
de realitate virtuală etc.). Un mesaj propagandistic destinat unei asemenea persoane
nu poate pivota doar în jurul termenului 5G, deoarece este deja o tehnologie tot mai
răspândită iar elementul nou, factorul care i-ar atrage și reține atenția trebuie să fie de
mult mai mare actualitate sau amploare. De asemenea, de punctat că o asemenea
persoană nu va crede mesaje „anti-5G”, deoarece înțelege conceptul suficient de bine
încât să știe care sunt beneficiile și dezavantajele standardului.

Pentru o persoană nepasionată de tehnologie dar care nici nu are tendința și

motivele să considere tehnologia nocivă, termenul 5G poate fi în general trecut cu
vederea; eventual, în momentul în care își va cumpăra un telefon sau o mașină nouă,
aflând că are 5G și aceasta îi permite navigare mai rapidă pe internet sau funcții de
conducere autonomă a mașinii, atunci va face minimul efort de a asculta explicația
pregătită de către agentul de vânzări sau scrisă în materialele promoționale. Va
înțelege beneficiile atât cât are nevoie pentru a-și satisface nevoile sale. Dacă această
persoană va fi supusă unei știri ce prezintă 5G-ul ca fiind nociv, la fel, va asculta
argumentele și va reacționa doar în măsura în care identifică potențiale amenințări
directe plauzibile la adresa siguranței sale.

Când vorbim însă de o persoană care nu cunoaște tehnologia, nu înțelege

standardele tehnice, nu a depus niciun efort în a se documenta, însă e predispusă la a
crede știri cu titluri „senzaționale”, idei conspirative și alte tipuri de formulări ce
apelează la emoții, frică, răzvrătire, scepticism etc., folosirea termenului 5G într-o știre
poate provoca un răspuns sub formă de protest din partea persoanei. Când persoana
aude că 5G-ul cumva ar fi responsabil pentru răspândirea COVID-19, chiar dacă nu
există nicio legătură demonstrabilă și nicio posibilitate reală între cele două concepte,
mintea sa va declanșa răspunsul de protest și opunere. Când va auzi că din cauza 5G
avioanele în Statele Unite sunt „în pericol” la fel, va răspunde protestând, fără a cerceta

13
ADEVĂRUL ÎN NEW MEDIA. PROPAGANDA ȘI FENOMENUL „FAKE NEWS”

că de fapt problema se poate manifesta doar ca erori în sistemul automat de aterizare,

fără a afla despre măsurile luate pentru a muta frecvențele sau de testele făcute pe
sistemele de navigație aeriană. Un termen lexic declanșator precum „5G” poate activa
în mentalul acestei persoane o concepție cognitivă bazată pe informații prost
documentate, pe situații în care emoțiile i-au întipărit în minte informații mai
puternice decât rațiunea și pe lipsă de competență și de dorință de informare.

Așadar, strategiile propagandistice sunt de efect doar dacă autorii cunosc

suficient de bine publicul-țintă și își modelează mesajul, din punct de vedere al
limbajului, într-un asemenea fel încât să facă legăturile corecte între însemnătatea
cuvintelor și modelele cognitive stocate în memorie, la nivelul persoanei-țintă.

2.2.5. Apelul la rațiune

Raționarea este procesul prin care se ajunge la o concluzie pe baza unor

informații primite. Apelul la rațiune în comunicarea unei idei va folosi niște fapte și
informații incontestabile, științific obținute (facts) pentru a convinge o persoană să
adopte o anumită atitudine. Motivația principală constă în faptul că o informație
concretă, incontestabilă, nu poate fi pusă sub semnul întrebării, al dubiului sau al
evaluării subiective. Observațiile arată că atunci când într-un mesaj propagandistic
(publicitar, spre exemplu) se introduce o asemenea informație, publicul reacționează
fără a sta pe gânduri. Din nou avem de-a face cu cele două tipuri de proces cognitiv:
cel bazat pe emoții și cel bazat pe analiză (se pot numi și cogniție sincretică și cogniție
analitică). Desigur, apelul la rațiune declanșează cea de-a doua metodă. Motivul
pentru care unii propagandiști apelează la acest apel la rațiune e că, în urma studiilor,
s-a descoperit că acest model creează impresii de mult mai lungă durată în memoria
publicului – informația va fi reținută pentru mult mai mult timp, și va avea un impact
mai mare. Chiar dacă cogniția sincretică se declanșează instant și cu un minim efort
țintit doar pe emoții, ea nu facilitează stocarea în memoria de lungă durată. Această
memorie este stocată la nivel cerebral în hipocamp. Când creierul identifică o idee ce
necesită raționare, va activa hipocampul unde sunt stocate asemenea informații care,
la momentul recepționării, au trecut prin filtrele rațiunii și sunt stocate pe termen
lung. Așadar, spre exemplu, o reclamă ce impresionează pe moment fără a necesita

14
ADEVĂRUL ÎN NEW MEDIA. PROPAGANDA ȘI FENOMENUL „FAKE NEWS”

judecata și rațiunea receptorului nu va avea același efect în timp ca și una care reușește
să-l facă pe receptor să reflecteze asupra conținutului său.22

22 Anderson D., Persuasion Through the Appeal to Reason, The Cognition of Propaganda, pp. 36-40

15
ADEVĂRUL ÎN NEW MEDIA. PROPAGANDA ȘI FENOMENUL „FAKE NEWS”

3. FENOMENUL „FAKE NEWS”

3.1. Definirea și istoria fenomenului

Propaganda poate, așadar, să aibă intenții pozitive sau negative. Un mod nociv
de a face propagandă, readus în atenția publică în ultima jumătate de deceniu este
răspândirea de știri false, în special prin intermediul internetului. Fenomenul a primit
denumirea de „Fake News”, termen care a fost consacrat și în limba română începând
cu a treia ediție a DOOM.23 Conform dicționarului Cambridge, fake news înseamnă
povești false care par să fie știri adevărate, răspândite prin internet sau alte medii, de
obicei create pentru a influența opinii politice sau pentru a servi drept glume.24 Există
multiple tipuri de fake news online, cum ar fi: clickbait (titluri senzaționaliste puse
în link-urile de acces, uneori irelevante pentru conținutul materialului ce urmează să
fie accesat), propagandă negativă clasică (povești create intenționat pentru a
schimba atitudini, promovând puncte de vedere părtinitoare), satiră/parodie
(adesea declarate ca fiind neadevărate, dar nu întotdeauna, intenționează ridiculizarea
unor persoane sau situații ce se regăsesc în știrile reale) sau titluri înșelătoare (care
scot din context anumite sintagme pentru a părea senzaționale). 25

Deși un termen relativ nou ca folosire, conceptul de știri intenționat construite

fals își are originea cu secole în urmă. În secolul XVI, spaniolii au distribuit în presă și
în zvonurile publice elogii, laude necuvenite pentru fapte de vitejie pe care le-ar fi avut
armata lor, Invincibila Armada, într-o serie de bătălii cu britanicii, în insulele Azore,
inclusiv sugerând intenția invadării Marii Britanii. Deși Armada era puternică,
realitatea a fost că în acel război din 1588 au suferit pierderi masive, iar campania
„publicitară”, care a ajuns și în Franța, Italia și chiar Anglia, a fost o intenționat
înșelătoare.26 Însă unul din cele mai celebre exemple de „fake news” similar cu

23 Ofițeru A., #10Întrebări | „Like”, „fake-news” sau „gay” vor fi cuvinte românești. Ioana Vintilă-
Rădulescu despre noul DOOM, Europa Liberă – România, disponibil la
https://romania.europalibera.org/a/like-fake-news-gay-dictionar-doom-radulescu/31578857.html,
accesat la 30.01.2022
24 Cambridge Dictionary, Fake news, disponibil la

https://dictionary.cambridge.org/dictionary/english/fake-news, accesat la 30.01.2022

25 WebWise, Explained: What is False Information (Fake News)?, disponibil la

https://www.webwise.ie/teachers/what-is-fake-news/, accesat la 30.01.2022

26 Casey R. D., The story of Propaganda, EM2: What is Propaganda? (1944), disponibil la

https://www.historians.org/about-aha-and-membership/aha-history-and-archives/gi-roundtable-
series/pamphlets/em-2-what-is-propaganda-(1944)/the-story-of-propaganda, accesat la 28.01.2022

16
ADEVĂRUL ÎN NEW MEDIA. PROPAGANDA ȘI FENOMENUL „FAKE NEWS”

practicile actuale este „Marea farsă a Lunii” (The Great Moon Hoax) publicată într-o
serie de șase articole în ziarul New York Sun, în 1835. Articolele pretindeau să fie
preluate din Edinburgh Journal of Science și descriau descoperirile unui faimos
astronom de la acea vreme, Sir John Herschel. Se spunea că acesta a instalat un nou
telescop foarte avansat în Africa de Sud (fapt adevărat), cu care ar fi observat pe
suprafața lunii animale fantastice precum unicorni, castori bipezi și creaturi aparent
omenești dar cu aripi de lilieci, acestea pe lângă descrierile despre craterele imense,
cristale de ametist, râuri și vegetații luxuriante – toate, bineînțeles, nefiind adevărate
și nici măcar posibile. New York Sun era un ziar ieftin de la acea vreme, cu priză la
publicul mai puțin emancipat, care a considerat că o asemenea narațiune ar ajuta
vânzările, fapt care s-a întâmplat.27 Aceștia însă exploatau naivitatea oamenilor și
faptul că la acea vreme mulți nu aveau de unde să verifice acele informații.

Termenul a fost readus în atenția publică odată cu alegerile prezidențiale din

SUA, din 2016, când Donald Trump a folosit termenul „fake news” pentru a descrie
știri ce îl portretizau negativ. Unele au fost false, altele titrau adevăruri, însă toate au
fost cuprinse sub acest termen-umbrelă, iar ca urmare a influenței sale, mass-media și
propagandiștii din întreaga lume au început să-l folosească des.28

3.2. Cum funcționează răspândirea și receptarea știrilor false

Fiind o subcategorie a propagandei, în fenomenul fake news regăsim câteva

trăsături similare, doar că, spre deosebire de propagandă, unde putem pune sub
semnul întrebării întreaga ideologie ce stă în spatele mesajului propagandistic, aici
tindem să ne focusăm doar pe valoarea de adevăr a afirmațiilor regăsite în știrea
publicată și pe motivele din spatele generării și receptării lor, fără a analiza mai
departe implicațiile asimilării acestora.

Unul din primele instrumente folosite pentru a genera știri false este apelul la
emoții (compasiune, dragoste, ură, vinovăție etc.), mai precis o ultragiere morală în
rândul publicului. Aceste știri, în special în mediul online, pot atrage și beneficii
financiare din simpla lor accesare; se observă că știrile ce provoacă la nivel emoțional

27 HISTORY.com, "The Great Moon Hoax" is published in the "New York Sun", disponibil la
https://www.history.com/this-day-in-history/the-great-moon-hoax, accesat la 30.01.2022
28 BBC News, How President Trump took 'fake news' into the mainstream, disponibil la

https://www.bbc.com/news/av/world-us-canada-46175024, accesat la 30.01.2022

17
ADEVĂRUL ÎN NEW MEDIA. PROPAGANDA ȘI FENOMENUL „FAKE NEWS”

oamenii au semnificativ mai multe distribuiri și interacțiuni. Un alt instrument este

apelul la autoritate, chiar dacă despre autoritatea respectivă este irelevantă pentru
subiectul știrii, sau chiar dacă afirmațiile despre respectiva autoritate sunt extrase și
prezentate părtinitor sau în afara contextului. De asemenea, autoritatea funcționează
și în situația în care o știre falsă este crezută ca fiind adevărată pentru simplul fapt că
a fost transmisă de către o persoană cu autoritate, pe care publicul o consideră
credibilă. 29 În situațiile în care se dorește transmiterea unei știri pe un subiect parțial
sau total necunoscut publicului, se vor căuta puncte-ancoră colaterale între subiectul
necunoscut și alte subiecte cunoscute de către respectivul public, indiferent dacă
acestea sunt corecte sau relevante.30 Când se dorește o știre care e de departe
implauzibilă, până și pentru cei mai puternic influențabili membrii ai publicului, se va
căuta crearea unei iluzii a adevărului prin adunarea mai multor mici detalii adevărate
și plauzibile luate, dar între care, de fapt, nu există conexiunile necesare pentru a
deduce din ele situația adevărată de nivel amplu ce se dorește a fi prezentată. Tot în
acest registru al creării unei iluzii de adevăr este și apelul la familiaritate –
precedentele de expunere la judecăți adevărate în situații aparent similare, vor da
impresia identificării adevărului și în situația curentă.31 O altă tactică este diminuarea
sau amplificarea forțată a importanței detaliilor într-o anumită știre; în acest caz,
există șanse ca știrea să nu conțină afirmații false, însă felul în care acestea sunt
aranjate și importanța pusă pe diferite detalii să fie într-o ierarhie diferită decât
raționamentele convenționale, morale, etice, ar stabili-o.32 Probabil cele mai greu de
detectat falsuri, facilitate oarecum te tehnica digitală de astăzi, sunt cele în care
manipularea se aplică imaginilor sau sunetelor. Schimbarea feței într-o filmare în care
cineva vorbește, ștergerea unor detalii din imagini, remixarea sunetului încât o voce
să pară alta decât cea reală, sau pur și simplu încadrarea în fotografie sau filmare în
așa fel încât să nu reflecte aspectul real al locului și/sau al unui anumit eveniment,
sunt doar câteva din metodele prin care informațiile sunt falsificate la nivelul la care
oamenii se așteaptă cel mai puțin, și anume atacând informația colectată direct de la
proprii receptorii ai stimulilor cum sunt văzul și auzul; acestea sunt uneori denumite
„deep fakes”.

29 Pennycook G., Rand D. G., The Psychology of Fake News, p. 393

30 Bondarenko I., Tools of Explicit Propaganda, pp. 33-34
31 Pennycook G., Rand D. G., The Psychology of Fake News, p. 393
32 Bondarenko I., Tools of Explicit Propaganda, pp. 35

18
ADEVĂRUL ÎN NEW MEDIA. PROPAGANDA ȘI FENOMENUL „FAKE NEWS”

Pentru a obține rezultatele dorite transmițând aceste știri false, e nevoie de

manipularea cognitivă a oamenilor, cu sau fără conștientizarea acestora. Unele
persoane sunt mai receptive la a crede și acționa conform unei știri false decât altele.
Încrederea în fake news este adesea asociată cu predispoziția la a forma iluzii,
dogmatismul, fundamentalismul religios, receptivitatea la inepții sau pretinderea /
revendicarea exagerată a unor idei. La fel, persoanele ce tind să aibă o încredere în sine
foarte puternică sunt susceptibile spre a primi și utiliza informații false, posibil
datorită faptului că acest tip de indivizi rar caută puncte de vedere diferite sau stau să
reflecteze asupra problemelor care cer o reacție din partea lor. De altfel, persoanele ce
obișnuiesc să reflecteze mai mult sunt mai abile să discearnă între adevăr și minciună,
indiferent dacă subiectul informației este sau nu similar cu opiniile lor. Același
comportament ajută la detectarea conținutul scris în stil părtinitor sau cu intenția de
a înșela.33

Discernământul poate fi calculat ca încrederea în știri adevărate minus

încrederea în știri false. Pentru a vizualiza și înțelege procedeul, putem aplica ceea ce
se numește teoria detectării semnalului (TDS). Această teorie poate fi folosită
pentru a evalua sensibilitatea (sau receptivitatea) în procesul de luare a deciziilor. În
cazul știrilor, vom înlocui termenul de sensibilitate cu discernământul, iar procesul de
luare a deciziilor îl considerăm evaluarea prin care credem sau nu credem o știre.
Premisa generală a TDS este că deciziile sunt mereu luate pe un fundal de
incertitudine, iar rolul persoanei care ia decizia va fi de a separa „semnalul”
informațional de „zgomotul de fundal”. În cazul știrilor, vom considera „semnalul” ca
fiind știrea adevărată, iar „zgomotul de fundal” ca fiind știrea falsă. În TDS semnalul
și zgomotul sunt reprezentate probabilistic în persoana decidentă (receptorul știrii),
iar măsura în care acestea se suprapun se poate estima bazându-ne pe răspunsul
decidentului și prezența sau absența semnalului. Grafic, teoria se reprezintă astfel:34

33Pennycook G., Rand D. G., The Psychology of Fake News, p. 392

34Anderson D. N., Teaching signal detection theory with pseudoscience, Frontiers in Psychology,
2015, disponibil la https://www.frontiersin.org/articles/10.3389/fpsyg.2015.00762/full, accesat
31.01.2022

19
ADEVĂRUL ÎN NEW MEDIA. PROPAGANDA ȘI FENOMENUL „FAKE NEWS”

Grafic A

Grafic B

Decidentul își bazează decizia relativ față de criteriul său (β). Când semnalul va
fi raportat ca prezent (când o știre are șanse să fie adevărată) puterea acestuia va fi mai
mare decât β, iar dacă este absent (dacă știrea are șanse să fie neadevărată) va fi mai
slab decât β. O receptare corectă a știrii reprezintă probabilitatea ca receptorul știrii să
o identifice ca fiind corectă atunci când ea chiar este corectă (Grafic A, verde). Când
receptorul crede că o știre este corectă când ea de fapt nu este, acesta devine victima
tratării unei știri de tip fake news ca fiind adevărată (Grafic B, roșu). Când o știre este
corectă dar receptorul decide să nu o creadă, acesta practic ratează ocazia de a dobândi
o informație nouă bună (Grafic A, roșu). Când o știre nu este corectă și receptorul nu
o crede, atunci face judecata corectă de a o respinge (Grafic B, verde). Factorul d’
reprezintă diferența dintre cele două distribuții, și astfel discernământul persoanei

20
ADEVĂRUL ÎN NEW MEDIA. PROPAGANDA ȘI FENOMENUL „FAKE NEWS”

care recepționează știrea. Cu cât o persoană are mai mult discernământ (cu cât
distanța d’ este mai mare în grafic), cu atât mai puțin probabil este ca să trateze o știre
corectă ca fiind incorectă și invers. Există, desigur, și o componentă a subiectivității /
părtinirii (bias), notată în grafic cu c. Observăm că fiecare curbă a probabilității are un
punct în care se intersectează cu cealaltă; altfel spus, există un prag de la care persoana
tinde să fie convinsă de o variantă în detrimentul celeilalte. Acel prag este stabilit prin
voința persoanei, iar diferența dintre punctul respectiv și criteriul concret țintit de
către aceeași persoană reprezintă gradul de subiectivitate sau părtinire în procesul de
acordare a credibilității. Schema TSD poate fi reprezentată și astfel: 35

Gradul de discernământ al unei persoane ne arată, așadar, predispoziția

acesteia la a recepționa fake news, a-l crede și a-l distribui mai departe. O altă metodă
de a evalua și prezice comportamentul persoanei este focalizarea pe măsura în care
persoana crede sau nu știrile, indiferent dacă sunt corecte sau nu. Factorii care
alterează încrederea generală în știri nu ar trebui să afecteze abilitatea persoanei de a
discerne adevăr de minciună. Creșterea sau descreșterea gradului de încredere nu ar
trebui să aibă efect asupra corectitudinii credinței persoanei (și, prin urmare, asupra
discernământului său). De menționat și că factori precum loialitatea față de
identitățile lor politice și ideologice poate fi pusă deasupra dorinței de a găsi și utiliza
adevărul (prin „identitate politică” nu ne referim neapărat la un apartenența la un
partid politic, ci la o anumită viziune despre cum ar trebui să fie luate anumite
decizii).36

35 Schwartz B. L., Krantz J. H., Decision Making in Signal Detection, Interactive Sensory Laboratory
Exercises (ISLE), SAGE Publications, 2015, disponibil la
https://isle.hanover.edu/Ch02Methods/Ch02SDTDecision_evt.html, accesat la 31.01.2022
36 Pennycook G., Rand D. G., The Psychology of Fake News, p. 388-391

21
ADEVĂRUL ÎN NEW MEDIA. PROPAGANDA ȘI FENOMENUL „FAKE NEWS”

3.3. Combaterea influenței fenomenului fake news

Din unele puncte de vedere, educarea persoanelor în a respinge știrile false,

precum și descurajarea lansării de asemenea știri de către autorii lor, întâmpină
dificultăți. O mulțime de știri de acest tip ajung să fie accesate cu ajutorul algoritmilor
de afișare a lor către persoanele ce navighează pe internet și folosesc rețelele sociale.
Componente precum monetizarea accesării / interacțiunilor, folosirea de cuvinte-
cheie optimizate pentru afișarea în rezultatele căutărilor (SEO) sau momentele în care
o știre / un video / o pagină web devine „virală” și înregistrează o foarte puternică și
rapidă creștere a numărului de accesări / distribuiri / aprecieri, fac rețelele de
socializare și motoarele de căutare să afișeze proeminent postarea respectivă în fluxul
de postări primit de utilizatori.

E de remarcat că toate rețelele sociale de mari dimensiuni (Facebook,

Instagram, Twitter etc.) au o politică anti-fake news, având algoritmii automați de
detectare a falsurilor, care reușesc să oprească distribuirea știrilor false. Totuși, aceștia
nu sunt perfecți și nu au cum să fie, deoarece adevărul nu este mereu absolut. Nuanțe
de exprimare, prioritizarea expunerii ideilor în prezentarea unui eveniment, scrierea
unui articol cu informații complet adevărate despre un subiect dar din care lipsesc
detalii-cheie care ar schimba cu totul atitudinea cititorului, acestea și alte asemenea
nu pot fi detectate încă de algoritmii automați. O reușită mai mare o are, spre exemplu
sondarea aleatorie a utilizatorilor. Twitter a testat „review prompts”, casete de dialog
prin care utilizatorul este solicitat să confirme postarea sau redistribuirea unui mesaj
pe care algoritmii l-au detectat ca posibil fals.37 Acest tip de interacțiune are șanse să
focalizeze atenția utilizatorului asupra importanței corectitudinii informațiilor și în
același timp ajută algoritmii să îmbunătățească detecția automată. În afara eforturilor
rețelelor de socializare de a combate fake news, companii și organizații independente
au coroborat website-uri ce servesc ca platforme de verificare a corectitudinii
informațiilor (fact checking), majoritatea scriind despre cele mai noi și întâlnite fake
news-uri ce circulă în mediul online, oferind dovezi pentru incorectitudinea lor.
Printre aceste site-uri se regăsesc: factcheck.org, politifact.com, BBC Reality Check
(www.bbc.com/news/reality_check), Channel 4 Fact Check
(www.channel4.com/news/factcheck) și altele.

37Twitter Support, disponibil la https://twitter.com/twittersupport/status/1363956974824550400,

accesat la 31.01.2022

22
ADEVĂRUL ÎN NEW MEDIA. PROPAGANDA ȘI FENOMENUL „FAKE NEWS”

Totuși, pe lângă eforturile de a automatiza și trata sistematic combaterea

fenomenului fake news, există metode simple de a detecta știrile false, pe care ar trebui
încurajate persoanele să folosească des. Exemplele includ:

1. Citirea articolului întreg, nu doar a titlului. Din dorința de a obține click-

uri, multe website-uri vor extrage în titlu sintagme senzaționaliste, provocatoare
de interes, însă dincolo de impresia lăsată de titlu, știrea poate să fie corect scrisă
și să ofere informații adevărate și complete.
2. Este o glumă? Tot în ideea în care site-ul / autorul știrii nu este în totalitate de
vină pentru înțelegerea sa greșită, e situația în care unele site-uri sunt intenționat
făcute cu scop de umor / satiră. Majoritatea sunt declarate în acest sens, însă
respectiva mențiune e posibil să nu fie într-un loc prea vizibil sau pe fiecare
pagină de articol.
3. Verificarea altor surse. Știrea respectivă a fost titrată și de organizațiile
media de mare reputație și încredere? Există menționate surse credibile în cadrul
paginii web care pare suspicioasă? Dacă nu, e posibil să fie o știre falsă. La fel,
dacă prin compararea cu alte surse, în sursele diferite observăm alte detalii sau o
altă abordare a problemei, putem deduce că sursa suspectă intenționează
manipularea pentru a se promova o agendă ideologică.
4. Verificarea datelor concrete. Data și ora publicării, plauzibilitatea și
coerența informațiilor prin căutarea de date științifice sau simpla comparare cu
alte surse / alte știri ce prezintă aspecte despre același subiect / eveniment. Dacă
există anomalii în asemenea privințe, există șanse ca știrea să nu fie adevărată.
5. Recunoaște-ți prejudiciile. Un punct mai dificil de realizat, mai ales pentru
persoanele cu o slabă claritate a concepției de sine (self-concept clarity), dar o
auto-analiză, o chestionare cât mai obiectiv posibilă a motivelor de a crede o
anumită știre datorită subiectivității proprii, poate fi un important instrument în
ferirea de a recepta știri false.
6. Atenție la detalii! Multe site-uri cu știri false au numeroase probleme și oferă
indicii de detaliu cu privire la lipsa lor de profesionalism.
• pagini care se încarcă mult prea greu;
• link-uri care duc către pagini inexistente;
• greșeli de ortografie, lipsa diacriticelor;
• imagini de o calitate foarte slabă;

23
ADEVĂRUL ÎN NEW MEDIA. PROPAGANDA ȘI FENOMENUL „FAKE NEWS”

• folosirea unui limbaj neprofesionist, mult prea colocvial, încărcat de

exclamații și întrebări, unele deloc pertinente;
• lipsa informațiilor de contact; mai ales în cazul unui website ce susține că ar
fi o publicație de presă legitimă, ar trebui să conțină date și nume ale
persoanelor de contact (redactor-șef, secretari de redacție, reporteri etc.), o
adresă a sediului, date de identificare fiscală a firmei etc.
• reclame afișate agresiv; chiar dacă și site-urile de încredere sunt aglomerate
azi de reclame, nu se întâlnesc situații cum ar fi deschiderea a trei ferestre
distincte reclame simultan cu click-ul pe un link; la fel, reclame pentru adulți
sau bannere ce promit câștiguri în bani nejustificate sunt de regulă
inexistente în platformele de afișare a reclamelor folosite de către site-urile
de încredere;
• apelul la logica elementară în observarea unor falsuri. Iată câteva exemple de
postări ce au circulat pe internet în 2020, la începutul pandemiei SARS-CoV2

Exemplul 1:

Imagine distribuită online Frontispiciul real al sediului respectiv

(Sursa: VDB Photos / Shutterstock)

Lăsând la o parte încercuirea roșie, imaginea are șanse să fie credibilă. Falsificatorul a
folosit un font de text similar cu cel real, a ajustat culoarea și chiar reliefarea textului
pentru a semăna. Dar textul nu respectă viziunea perspectivă a fotografiei, mai precis
unghiul din care se privește peretele; înălțimea ar trebui să fie mai mare în partea
stângă și să descrească înspre dreapta, sugerând un paralelism cu marginea de sus a
peretelui; de fapt, se observă că nu este paralel nici măcar cu linia de separare a dalelor
de marmură ce trece printre cele două rânduri pe care a fost scris. Pe lângă asemenea
detalii, locația se poate verifica din multiple surse online și, de către cine dorește, chiar
în persoană; în afara acelei imagini ce a circulat pe internet, nicăieri nu apare o
asemenea notație pe respectivul perete.

24
ADEVĂRUL ÎN NEW MEDIA. PROPAGANDA ȘI FENOMENUL „FAKE NEWS”

Exemplul 2:

• claritatea (sharpness) fotografiei cu sulul de hârtie este mai slabă decât textul; se
observă margini mult mai difuze la sulul de hârtie decât la literele textului;
• problema perspectivei, ca în exemplul anterior; textul ar trebui să urmeze forma
curbată a hârtiei;
• iluminarea complet imposibilă; tot textul pare a fi iluminat uniform, în timp ce
hârtia are numeroase puncte cu iluminare mai puternică;
• greșeli de scriere; Italy fără majusculă și lipsa spațiului între U.S. și ARMY.
• „documentul” nu prezintă deloc date de identificare; un asemenea obiect ar
trebui să aibă cel puțin un cod de bare, posibil și un număr, o serie; cum poate
cineva să creadă că în sistemele logistice precise și computerizate de azi e posibil
să fie adresat un „colet” prin simpla mențiune „Destination italy”?
• Care sunt șansele ca un obiect produs/distribuit de armata americană, cu
pretinsul scop de a ucide oameni, să fie „pierdut” într-o locație în care cineva să-
l găsească și fotografieze, având pe exterior detaliile despre conținutul său?

25
ADEVĂRUL ÎN NEW MEDIA. PROPAGANDA ȘI FENOMENUL „FAKE NEWS”

Exemplul 3:

Un tipic caz de scoatere a unei imagini dintr-un context. Persoana ce a distribuit

fotografia susține că acelea sunt „victime” Coronavirus din Ecuador. În realitate, este
un protest al unui grup de ecologiști în fața gării din orașul Münster, Germania.
Indiciile în acest caz sunt relativ subtile. În partea stângă se observă un steag al
grupării ce a organizat protestul (Extinction Rebellion) iar mai jos mascota lor; însă,
pentru cine nu cunoaște gruparea și elementele lor identitare, asemenea detalii pot fi
trecute ușor cu vederea. La fel, pentru mine cel mai evident indiciu îl reprezintă
mașinile în nuanța specifică taximetrelor germane, precum și tipul lor: în Ecuador sunt
slabe șanse de a întâlni taxi-uri Mercedes-Benz E-Klasse. Dacă imaginea ar fi avut o
calitate mai bună, e posibil să fi fost ușor de citit și textele de pe stația de autobuz și
clădirea de vizavi, identificând cuvinte în limba germană.

26
ADEVĂRUL ÎN NEW MEDIA. PROPAGANDA ȘI FENOMENUL „FAKE NEWS”

4. CONCLUZII
Propaganda este unul din cele mai puternice și des întâlnite procedee de a
altera percepția umană despre adevăr. Deși folosită de peste 400 de ani, ea a fost
definită și „perfecționată” în ultimul secol din interese în special politico-economice.
Astăzi, propaganda capătă noi dimensiuni și se îmbogățește cu noi tactici, prin
facilitățile de comunicare sporite oferite de internet și platformele de socializare
găzduite acolo. Conceptul de propagandă în sine este unul cu o valoare etică neutră;
pus în context, însă, acesta poate fi un catalizator atât pentru a răspândi idei bune cât
și pentru a provoca dezinformare și dezordine socială. Propaganda se folosește de
tehnici de persuasiune și manipulare, folosind cuvinte și alte simboluri cu scopul
transmiterii unui mesaj către un public de la care se dorește întărirea sau schimbarea
atitudinii cu privire la anumite probleme.

Un fenomen subsidiar propagandei este cel al răspândiri intenționate de știri

false, consacrat cu denumirea „fake news”. Din interese politice, ideologice și mai ales
financiare, o serie de publicații online au devenit în ultima vreme specializate în
răspândirea de informații false și în încurajarea oamenilor să adopte atitudini pozitive
cu privire la subiecte conspiraționiste, zvonuri mondene și alte tipuri de conținut
mediatic menit să apeleze la emoțiile și vulnerabilitățile oamenilor, în loc să-i îndrume
spre analiză și cercetare ca modele pe care să-și bazeze luarea deciziilor.

Atât propaganda în ansamblu, cât și fake news-ul în particular, folosesc

diferite metode de a influența cognitivul uman și caracteristicile sale pentru a altera
atitudinea persoanelor și viziunea acestora despre ce este adevărat și ce este fals.
Tacticile urmăresc atingerea unor puncte emoționale sensibile, vulnerabile, cu
ajutorul unor mesaje concepute special în acest sens pentru a declanșa răspunsuri de
la acei declanșatori. Odată declanșate, aceste puncte sensibile tind să creeze un climat
comunicațional în care și alte componente ale organismelor sociale li se alătură,
putând astfel să provoace trenduri sociale de mare amploare. Totuși, cercetând
metodele folosite și mecanismele acționate de aceste demersuri, putem să avem o
înțelegere bună a motivelor ce stau în spatele lor și să controlăm efectele pe care le au.
Situațiile în care propaganda este benefică trebuie încurajate și dezvoltate, iar cele în
care este nocivă trebuie combătute, atât sistematic, cât și individual, pentru a nu
permite o alterare a adevărului cu potențiale consecințe grave asupra societății.

27