Sunteți pe pagina 1din 3

GLOBALIZAREA

TUFAN ADRIAN

UNIVERSITATEA POLITEHNICĂ DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE INGINERIA SISTEMELOR BIOTEHNICE

Nu există o definiție a globalizării într-o formă universal acceptată și probabil, nici definitivă. Motivul
rezidă în faptul că globalizarea subinclude o multitudine de procese complexe cu o dinamică variabilă
atingând domenii diverse ale unei societăți. Ea poate fi un fenomen, o ideologie, o strategie, sau toate la un
loc.
Globalizarea este termenul modern folosit la descrierea schimbărilor în societăți și în economia
mondială, care rezultă din comerțul internațional extrem de crescut și din schimburi culturale.
Globalizarea are atât costuri cât şi benefiici. Au existat exemple de globalizare prost gestionate (de
exemplu, atunci când ţările deau deschis graniţele economice înainte de a avea capacitatea de a răspunde
bine) dar există, de asemenea, exemple de angajement bine gestionate cu comunitatea internaţională.
Nu există o definiţie a globalizării într-o formă universal acceptată şi, probabil, nici definitivă.
Motivul rezidă în faptul că globalizarea include o multitudine de procese complexe, atingând domenii
diverse ale unei societăţi. Ea poate fi un fenomen, o ideologie, o strategie sau toate la un loc. Un lucru este
cert: globalizarea suscită o polemică nesfârşită, avansează încontinuu şi ireversibil, generează efecte
majore, având deopotrivă susţinători şi contestatari.
Problemele în ceea ce priveşte globalizarea apar încă din momentul încercării de definire a acestei
noţiuni. Oamenii de ştiinţă şi opinia publică nu au căzut încă de acord asupra unei singure definiţii.
Globalizarea, în linii foarte generale, descrie un proces multicauzal, care are drept rezultat faptul că
evenimente care au loc într-o parte a globului au repercusiuni din ce în ce mai ample asupra societăţilor şi
problemelor din alte părţi ale globului. De aici interdependenţa şi multitudinea de efecte pe care le are toată
această „liberalizare” mondială.
„Prima eră” a globalizării se consideră că s-ar fi împărţit în etape odată cu primul război mondial şi, apoi,
spre sfârşitul anilor ’20 şi începutul anilor ’30. Din anii `90, noţiunea de globalizare a început să fie folosită
pentru a descrie un proces complex, socio-economic şi cultural.
Globalizarea economică implică, aşadar, fluxurile de bunuri/servicii, de persoane (migraţia), de capital şi
de tehnologie. Dar globalizarea are şi alte dimensiuni. Unele probleme globale, cum ar fi încălzirea
atmosferei, gaura din stratul de ozon sau tăierea pădurilor tropicale ilustrează în modul cel mai impresionant
fenomenul globalizării, pentru că, în acest caz, este vorba despre probleme globale, care necesită o abordare
pe măsură. În ceea ce priveşte dimensiunea ei socială, globalizarea afectează direct viaţa tuturor cetăţenilor,
lumea devenind un „global village“, iar comunităţile tradiţionale, cum ar fi familia, extinzându-se la scară
planetară. În fine, nimeni nu mai pune la îndoială dimensiunea culturală a globalizării, dacă luăm în
considerare, de pildă, faptul că producţiile hollywoodiene pot fi vizionate peste tot în lume, iar
„americanizarea“ culturii mondiale este un fapt incontestabil. Procesul de „americanizare”, asociat major
cu globalizarea, influenţează, este drept, viaţa cotidiană a fiecărui individ, însă ţine de fiecare din noi dacă
acceptăm sau nu acest lucru. Fiecare ţară are valori, tradiţii, obiceiuri, datini, stil de viaţă şi conduită.
Surprinzător, nu este nevoie neapărat de naţionalism exacerbat şi vocal pentru ca oamenii să se dovedească
apţi de a alege: în urma unei anchete efectuate de specialiştii Băncii Mondiale în rândul a zeci de mii de
persoane foarte sărace din toată lumea, s-a ajuns la concluzia că ceea ce aceşti cetăţeni defavorizaţi reclamă
cu prioritate nu este nevoia acută de bani, ci aceea de conservare a propriei demnităţi.
Pro şi contra
Indiscutabil, globalizarea universalizează, implicând ideea de unificare a societăţilor, chiar dacă prin
aceasta se ajunge la relativizarea identităţilor naţionale sau comunitare, cele prin care un popor sau o
comunitate anume îşi defineşte existenţa. Astfel, există pericolul omogenizării, al creării unei culturi
globale, cum este consumismul, care devine măsura tuturor lucrurilor. Pe de altă parte, globalizarea
particularizează, favorizând individualismul şi pluralismul. Aşadar, repere şi pentru cei care susţin
globalizarea, promovând-o şi beneficiind de pe urma ei, cât şi, pe de altă parte, pentru cei care o critică. La
fel de important este şi faptul că, totuşi, nu totul face parte din procesul de globalizare şi nu totul este
determinat în mod decisiv de aceasta. Globalizarea are limite.
În cazul consecinţelor globalizării, dezbaterile publice aduc în prim-plan diverse cuvinte la modă, dintre
care se detaşează „interdependenţa”, proces care se accelerează continuu. Unul dintre cele mai importante
efecte ale globalizării rămâne fără îndoială eroziunea statului naţional. Graniţele nu demult fixe, puterea
statului şi a populaţiei devin, sub tăvălugul globalizării, mult mai permeabile. Această „eroziune“ transpare
în mod deosebit de avansat în Europa. Aici, „statele au transferat asupra unei organizaţii supranaţionale
noi de la competenţe centrale până la suveranitatea monetară”, se arătă în „Revista de Ştiinţe Juridice”.
Tot globalizarea este considerată „responsabilă” şi pentru ceea ce este denumit „dumping social”: în timp
ce industria beneficiază de pe urma creşterii capacităţii de concurenţă în cadrul competiţiei globale şi
scăderea implicită a cheltuielilor presupuse de plata asigurărilor sociale (scăzând astfel şi cheltuielile
salariale suplimentare), sindicatele avertizează asupra pericolului scăderii prea abrupte a salariilor, care
permite anumitor ţări să producă mai ieftin, cu preţul prăbuşirii standardelor de viaţă. De aici o altă „vină”
a globalizării – accentuarea clivajului între bogaţi şi săraci (salariaţii din India câştigă mai puţin decât cei
din Europa şi în această privinţă nu se va schimba mai nimic în viitorul apropiat). Acesta este, de altfel,
unul dintre pilonii majori pe care se sprijină mişcarea criticilor globalizării, care a reuşit să-şi atragă între
timp un număr considerabil de susţinători.
Politicul nu a rămas impasibil la repartizarea neuniformă a câştigurilor, impozitele neplătite de centrele
financiare off-shore, crizele internaţionale ca rezultat al unor mişcări de capital speculative, concurenţa
ruinătoare la nivel local (generată de ameninţările venite din direcţia companiilor multinaţionale), precum
şi celelalte consecinţe ale globalizării (efectul de seră, fenomenul migraţiei, criminalitatea internaţională
sau distribuţia armelor de distrugere în masă). Problemele căpătând un caracter din ce în ce mai global,
soluţionarea lor politică tinde să devină şi ea de ordin „global“. În acest sens, există nenumărate proiecte,
care vizează inclusiv constituirea unui stat global. Şi pentru că acesta rămâne – cel puţin pentru viitorul
apropiat – o utopie, şi pentru că, după părerea multora, nu este nici măcar de dorit, s-a încercat găsirea unor
forme organizaţionale noi, care să adapteze politica la noua eră a globalizării. În acest scop, a fost inventat
conceptul de „global governance“, mai exact o politică internă la nivel mondial, o politică a noii ordinii
mondiale, pe scurt, politica secolulului XXI. Nu este mai puţin adevărat că globalizarea este de cele mai
multe ori ,,ţapul ispăşitor” în dezbaterile politice, în special atunci când se impune justificarea anumitor
nereuşite de ordin intern, induse de o guvernare defectuoasă, instituţii slabe sau politici economice greşite.
Dacă influenţa globalizării înlocuieşte „dictatura” elitelor naţionale (un aspect pozitiv) cu cea a finanţelor
internaţionale (aspect negativ), democraţia permite proteste faţă de efectele considerate nefaste ale
fenomenului. Aşa au apărut actorii mişcării antiglobalizare, care susţin că aeasta cauzează sărăcie,
favorizează ţările bogate şi cauzează prejudicii majore mediului înconjurător. Membrii mişcării anti-
globalizare sunt organizaţi în reţele prezente atât la nivel global (Forumul Social Mondial), cât si regional.
În plus, există sindicate, organizaţii ale consumatorilor sau aparţinând altor categorii sociale („Public
Citizens” – SUA), institute („Center for Economicand Policy Research”) sau organizaţii care lupta
împotriva globalizării („GlobalExchange) şi pentru obţinerea unor drepturi („Marşul Mondial al
Femeilor”), pentru respectarea drepturilor omului („Human Right Watch”), pentru protecţia mediului
(„Greenpeace”) şi, nu în ultimul rând, pentru eliminarea sărăciei („Christian Aid”). Toatea cestea sunt
susţinute şi de trusturi media, cum ar fi „AfterNet” sau „Idependent MediaCenter”, iar tabloul general este
completat de organizaţii mici, formate strict pentru nevoi de moment. Manifestaţiile antiglobalizare se
produc în special pe fondul desfăşurării a două categorii de evenimente: reuniunile anuale ale celor mai
importante foruri financiare internaţionale – Organizaţia Mondială a Comerţului, Fondul Monetar
Internaţional şi Banca Mondială – acuzate că netezesc drumul puterii corporaţiilor multinaţionale şi
întâlnirile celor mai puternice ţări din lume, considerate marile beneficiare ale globalizării. Relevant pentru
complexitatea întregului proces este faptul că legătura dintre membrii mişcării se realizează cu ajutorul
internetului, una dintre „pietrele de temelie” ale globalizării pe care toţi aceşti contestatari o înfierează…

Avantaje şi dezavantaje
 reducerea costurilor de producţie, datorită economiei de scară; accelerarea tranzacţiilor
schimburilor care se realizează aproape în timpii comunicaţi – fax, internet etc.; creşterea vitezei
de derulare a operaţiunilor comerciale, financiare şi tehnologice; extinderea puternică a pieţelor şi
crearea de noi pieţe independente de anumite surse sau zone tradiţionale şi, implicit, o creştere a
eficienţei întregii activităţi economice la nivel planetar, ca urmare a mişcării libere a capitalurilor,
investiţiilor, tehnologiilor şi forţei de muncă spre domeniile şi zonele mai profitabile.
 „disiparea” naţiunii şi statului naţional, reducerea locurilor de muncă în ţările în curs de dezvoltare
sau cu un nivel mai redus al productivităţii muncii; specializarea unor state în activităţi de producţie
generatoare de poluare şi care necesită un consum mare de muncă, materii prime şi energie;
adâncirea decalajelor economice şi a polarizării sociale (în prezent, 258 de persoane miliardare
deţin o bogăţie egală cu cea posedată de 2,5 miliarde de oameni – aproape ½ din populaţia Terrei);
riscul privind dispariţia unor ramuri; falimentarea unor bănci; destabilizarea vieţii economice,
inclusiv a unor state.