Subiectul 1.

Sudarea prin topire cu arc electric

Arcul electric este o descărcare de durată între doi electrozi executaţi din
materiale conducătoare electric, în condiţiile existenţei unei diferenţe de potenţial
suficientă pentru a asigura un înalt grad de ionizare a spaţiului dintre aceştia.
Arcul poate avea acţiune directă sau acţiune indirectă.
În primul caz (fig. 1.51, b) arcul se stabileşte între un electrod, fuzibil (metalic)
sau nefuzibil (din cărbune sau wolfram, fig. 1.51, a) şi piesa de sudat 1, care joacă
rolul celui de al doilea electrod. Sursa de curent, poate debita curent continuu
sau alternativ.
În cazul utilizării electrodului metalic fuzibil acesta are o compoziţie chimică
asemănătoare cu cea a metalului de bază şi se topeşte sub influenţa căldurii arcului
electric, care realizează şi transportul particulelor de metal din electrod spre cusătura
sudată. Dacă se foloseşte electrod nefuzibil, pentru umplerea rostului dintre piesele
de îmbinat este necesar material de adaos 2, sub forma unei vergele sau sârme de 1,5 pct
compoziţie chimică asemănătoare cu cea a materialului de bază. În cazul utilizării
arcului cu acţiune indirectă (fig. 1.51, c) arcul electric se realizează între doi electrozi

Fig. 1.51. Clasificarea arcurilor electrice:

a - arc cu acţiune directă, cu electrod nefuzibil; b - arc cu acţiune directă, cu electrod fuzibil; c - arc cu
acţiune indirectă; 1 - metalul de bază;2 - material de adaos; 3 - electrod
nefuzibili 3, legaţi la sursa de curent de sudare fiind întotdeauna necesar materialul
de adaos 2.
În practică cel mai des se utilizează arcul cu acţiune directă. În cazul utilizării
curentului continuu, pentru amorsarea şi menţinerea arcului cu acţiune directă
este importantă polaritatea utilizată. Situaţia în care piesa este legată la anod, iar
electrodul la catod, se denumeşte polaritate directă, iar situaţia contrară se numeşte
polaritate inversă.
Structura arcului electric pentru sudare (fig. 1.52) cuprinde: coloana arcului 1,
aureola 2, pata anodică 3 şi pata catodică 4.
Temperatura arcului depăşeşte 5000 °K în coloană, petele având temperaturi
variabile, funcţie de natura electrodului (2500-3700°K pentru pata catodică, 2600- 1 pct
4250°K pentru pata anodică). Încălzirea mai puternică a anodului se explică, în
principal, prin faptul că pentru emisia electronică în pata catodică se cheltuieşte lucru
mecanic de ieşire, în contul electrodului, iar prin intrarea electronilor în anod se
restituie această energie. De aceea, polaritatea directă se utilizează la sudarea
pieselor mai groase, în general, când este necesar să se încălzească mai tare piesa
de sudat, iar polaritatea inversă va fi utilizată mai ales la sudarea pieselor subţiri, sau
la utilizarea unor electrozi relativ groşi.
Fenomenul de producere a arcului se numeşte
amorsarea acestuia şi se realizează prin atingerea
electrodului pe piesă (scurtcircuitarea acestora),
urmată de îndepărtarea electrodului până la o
distanţă aproximativ egală cu diametrul electrodului.
Legând piesa la anod şi electrodul la catod,
fără ca electrodul să fie în contact cu piesa, între
acestea apare tensiunea de mers în gol U0. Punându-
se în contact electrodul cu piesa prin circuitul format
va trece un curent Isc (de scurtcircuit) care datorită
rezistenţei mari la locul contactului (aerul având o
Fig. 1.52. Structura arcului
mare rezistenţă electrică), va degaja o mare cantitate electric.
de căldură (care va produce o topire locală denumită
adâncime de pătrundere). Astfel Ia ridicarea uşoară a electrodului, catodul începe să
emită electroni, care sunt acceleraţi de curentul exterior (stabilit aşa cum s-a arătat
mai sus prin legarea piesei şi electrodului într-un circuit electric), ionizând din ce în
ce mai mult gazele dintre electrod şi piesa (fig. 1.53 b). Cum se vede din figura 1.54,
la început curentul este redus, iar tensiunea mare şi pe măsură ce gazul se
ionizează, tensiunea scade şi curentul creşte, ajungându-se la o stare stabilă
formându-se astfel arcul electric.
Pentru amorsarea arcului este necesară o anumită valoare a tensiunii,
denumită tensiune de amorsare (Uam=55÷60V), care depăşeşte valoarea tensiunii
necesară arderii arcului (Ua=15÷40V).

1,5 pct

Fig. 1.53. Amorsarea arcului electric:

a - electrodul şi piesa în contact; b - electrodul ridicat de pe piesa;c - electrodul
ridicat puţin faţă de piesă; 1 - electrod; 2 - capătul electrodului; 3 - emisie de
electroni; 4 - ionizare; 5 - piesa de sudat; 6 - catod; 7 - anod; 8 - arc.