Ce are nevoie un copil cu sindrom Down?

Copiii cu sindrom Down au întârzieri în vorbire și abilități motorii și pot avea

nevoie de ajutor cu auto-îngrijire, cum ar fi îmbrăcarea și îngrijirea. ... În timp ce
unii copii și adolescenți au nevoie de multă atenție medicală, alții duc viață
sănătoasă. Persoanele născute cu sindromul Down sunt expuse riscului de: boli
cardiace congenitale.

Ce intervenții au ajutat copiii cu sindromul Down?

O mamă a raportat că programele pre-grădinițe de intervenție timpurie i-au ajutat

pe copilul său să-și dezvolte abilitățile motorii, limbii și sociale. Copilul ei,
adolescent, a beneficiat în mod special de aceste intervenții: • Terapia fizică
săptămânală a ajutat copilul să-și dezvolte tonusul și coordonarea musculară și,
mai târziu, a ajutat copilul să învețe să se rotească, să se așeze și să vorbească.
• Terapia ocupațională, când copilul ei era puțin mai în vârstă, a ajutat la hrănire,
aptitudini sociale, coordonare mâini-ochi și vorbire.
• Terapia prin vorbire a ajutat la hrănire, abilități sociale, coordonare mâini-ochi și
vorbire. Când copilul lor a intrat într-o grădiniță obișnuită, familia sa renunțat la
terapia de vorbire după ce a constatat că a învățat mai mult din interacțiunea cu alți
copii decât cu terapeutul ei.
• Hipoterapia (călărie) a ajutat foarte mult la echilibru și a fost, de asemenea,
distractivă.
• De asemenea, a ajutat terapia educațională (tutoring).
• Treptat, această familie a înlocuit terapia fizică, pe care copilul ei nu o plăcea, cu
o clasă de dans, care a ajutat-o să se integreze în comunitate. A început cu balet,
jazz și robinet. În cele din urmă, a trebuit să renunțe la robinet deoarece era prea
dificil să se miște destul de repede, dar ea continuă să se bucure de balet.
• Acest copil a jucat, de asemenea, sporturi cu alți copii când a fost tânăr, cum ar fi
t-ball și fotbal (pentru socializare, dar sa oprit când ligile au devenit prea
competitive).

Cum ar trebui să răspund unui comportament inadecvat la copilul meu?

Poate fi complicat să dai seama ce cauzează simptome care par a fi probleme de

comportament. • Uneori, copiii cu sindrom Down au probleme cu auzul sau cu
înțelegerea. Atunci când nu reușesc să urmeze instrucțiunile, este posibil să fie
cauzată de probleme de auz, mai degrabă decât de neascultare intenționată. Sau
frustrarea față de o incapacitate de a înțelege ceva poate determina un copil să
devină perturbator. Este important să identificați declanșatorul, astfel încât să
puteți decide cum să interveniți cel mai bine.
• Când evaluezi dacă este adecvat un comportament, este util să îți dai seama de
dezvoltarea copilului, spre deosebire de vârsta cronologică. Copiii în vârstă
cronologic pot avea tantruri de temperament care sunt de fapt potrivite pentru
vârsta lor de dezvoltare.
• Comportamentul care arată ADD și incapacitatea de a se concentra poate fi
rezultatul problemelor auditive, problemelor de vedere, problemelor tiroidiene,
tulburărilor de somn, problemelor gastro-intestinale, anxietății față de incapacitatea
de a ține pasul, frustrarea față de incapacitatea de a înțelege sau iritarea de a fi
înțeleasă greșit .

Cum să răspundeți unui comportament inadecvat:

• Să vă asigurați mai întâi că au auzit audierea copilului dvs. pentru a decide acest
lucru.

• Verificați medicul pentru alte probleme medicale, cum ar fi probleme de somn,

care pot determina apoi comportament.

• Aflați circumstanțele specifice care au condus la comportament.

• Stabiliți un plan care să evite repetarea acestor circumstanțe.

Pentru că şi aceşti copii au nevoie de iubire,

educaţie, joacă, şi ei râd, plâng, visează, se bucură, se întristează, citesc, scriu, se

joacă dar mai ales NE IUBESC. Da, NE IUBESC. Puţină lume ştie că aceşti copii au
o capacitate extraordinară de a-i iubi pe cei din jurul lor, unii numind această
afecţiune „sindromul dragostei”. „Să-i ajutăm iubindu-i” este sloganul uneia din
asociaţiile care încearcă să ajute copiii cu sindrom Down şi familiile acestora.
 datorează prezenței unui cromozom 21 în plus. Ca urmare a acestui lucru, o persoana su
sindromul Down are unele particularități specifice prin care se deosebește de alte persoane
(atât din punct de vedere fizic cât și intelectual) cea ce îl face DIFERIT față de majoritatea
persoanelor. Cei din jur trebuie să înțeleagă că a fi diferit nu înseamnă a fi periculos ci doar
altfel.
Sindromul Down nu este o boală, nu este contagios, nu este transmisibil, dar cel mai
important nu este o boală psihică. Persoana cu sindrom Down nu este violentă și nu are un
comportament periculos pentru cei din jur.
Este doar o persoana mai specială, unica în felul ei, la fel ca și orice altă persoană, cu
sentimente, trăiri, cu propria personalitate și gândire.

CUM PUTEM SĂ-I AJUTĂM?

 Îngrijire medicală adecvată

 Stimulare multisenzorială (stimulare vizuală, auditivă, tactilă, a echilibrului)
 Intervenție psihopedagogică (stimularea atenției, memoriei, gîndirii, a limbajului, a
autoservirii s.a.)
 Kinetoterapie(prevenirea atitudinilor și pozițiilor incorecte ale corpului, creșterea
capacității funcționale a aparatelor cardiovascular, respirator și locomotor, dezvoltarea
coordonării și echilibrului)
 Logopedie(stimularea comunicării și corectarea tulburărilor de vorbire)

Suport pentru persoanele cu sindrom Down și familiilor acestora

Informare și instruire corectă asupra acceptării situației, evitarea instituționalizării
Îndrumare către specialiști
Organizarea programelor corespunzător nevoilor fiecărui copil sau adult cu sindrom Down
Sensibilizarea opiniei publice, promovarea unei imagini pozitive a persoanelor cu sindrom
Down
Colaborarea cu gradinițele și școlile privind integrarea copiilor cu sindrom Down în dialog
cu cadrele didactice
Vizite și schimburi de experiență cu alte centre din țară și din străinătate
Întâlniri lunare cu părinții copiilor cu sindrom Down, consiliere

De exemplu, un copil cu Sindrom Down poate dobândi, prin îngrijire

adecvată, abilităţi motorii, sociale, de limbaj care, conform acelor
criterii, nu i-ar conferi o încadrare care să îi dea dreptul la asistent
personal. Trebuie spus însă că un copil cu Sindrom Down ajunge să
dobânească acele abilităţi, doar în condiţiile unei preocupări
permanente din partea familiei, a frecventării terapiilor care să
suplinească ritmul lor mai lent de dezvoltare, răbdare şi dragoste
nesfârşite, pe care numai un aparţinător care face parte permanent
din viața lui i le poate oferi. Da, dorim să formăm persoane
independente, chiar dacă startul lor în viaţă e mai puţin favorabil,
dar drumul până acolo e foarte lung şi plin de obstacole. Da, un
copil cu Sindrom Down se poate spăla singur pe dinţi şi se poate
îmbrăca singur, dacă mama lui îl trimite la baie să facă asta sau îi
pune la îndemână hainele potrivite. Nu va şti, cel puţin până la
vârsta adultă, să îşi aleagă singur ţinuta adecvată, în funcţie de
temperatura de afară, chiar dacă poate comunica într-un mod
coerent cu cei din jur.

Pentru că iubeşte sportul, am început cu orele de înot. Aici am

întâlnite persoane dedicate, minunate, care lucrează cu aceşti copii
şi obțin cu ei rezultate fantastice. Dar, doresc să subliniez, pentru
acestea e nevoie de implicare, timp, susţinere şi bani. Alexandru nu
merge singur la bazin, nu pleacă pe cont propriu la karate, nu îşi ia
echipamentul şi iese pe uşă ca să ajungă la orele de patinaj şi nu
merge de unul singur pe munte la schi. A făcut toate acestea pentru
că sunt lângă el, 24 de ore pe zi, mergem împreună la toate
activităţile sportive enumerate mai sus, pe lângă terapiile care au
intrat deja în rutină: logopedie, kinetoterapie etc. În prezent, el
înţelege tot ce i se comunică, însă unele informaţii mai complexe
trebuie repetate, pentru a le putea integra în propriul lui sistem de
prelucrare. De asemenea, poate formula clar o idee, însă redarea ei
în cuvinte e mai mult sau mai puţin inteligibilă pentru cei din jur.
Fără a mă avea ca translator şi lui şi celor cu care comunică le-a fi
mai dificil să se înţeleagă.

A început şcoala și am avut norocul să ne iasă în cale o învăţătoare

minunată, care a acceptat să îl includă pe Alexandru într-o clasă
obişnuită. Adaptarea a fost dificilă, parţial pentru el, mai mult
pentru copii, care nu înţelegeau de ce acest coleg e special, diferit.
Acum l-au acceptat, îl iubesc şi îl ajută, în condiţiile în care atât eu
cât şi doamna învăţătoare am petrecut timp cu ei şi părinţii lor
pentru a le arăta că sufletul de copil e acelaşi pentru toţi. Având
statut de însoţitor, merg zilnic cu el la şcoală şi rămân acolo de-a
lungul tuturor orelor. Alexandru, însă, doreşte să fie ca toţi copiii şi,
ca să nu îl stingheresc, stau pe hol, pentru a fi acolo în cazul în care
se întâmplă ceva. Sunt zile în care îşi pierde răbdarea, nu se poate
concentra, nu se simte bine şi atunci eu sunt acolo. Desigur, la
şcoală nu merge chiar în ritmul clasei, de aceea, după ore (la câte
rezistă, 2, 3 sau toate din ziua respectivă), urmăm cursurile
speciale, cu curiculă adaptată, desigur, în regim privat.

Progresele sale sunt evidente, dar la fel de rapid poate fi şi regresul.

După cum ştiţi, copiii cu Sindrom Down sunt extrem de sensibili şi
orice schimbare în rutina pe care o cunosc îi poate afecta serios. De
asemenea, plasarea lor într-un mediu necunoscut sau fără o
persoană de sprijin pe care să o aibă drept reper, îi va bulversa. Vă
dau un exemplu simplu. E aproape imposibil ca Alexandru să
parcurgă singur drumul de la şcoală acasă. Deşi atât la şcoală cât şi
acasă el se descurcă bine, traversarea unei străzi pe cont propriu,
aglomeraţia, gălăgia, sunt pentru el tot atâtea posibile traume,
generând reacţii imprevizibile.

Pentru un copil cu Sindrom Down, există o marjă de minim şi

maxim între care se poate situa, ÎN LIMITELE FUNCŢIONALE ale
afecţiunii cu care luptă. Fiecare poate avea o evoluţie proprie, un
ritm al său, însă e greu de cuantificat unde a ajuns şi, mai ales,
unde va ajunge. Dacă acum se află pe o curbă de evoluţie
ascendentă, cea mai mică problemă îl poate arunca pe panta
descendentă. Este dificil ca pe baza unor întrebări şi criterii
generaliste şi impersonale să se decidă dacă un copil care necesită
preocupare permanentă, cel puţin până la o vârstă mai mare, va
mai avea sau nu parte de această îngrijire. Se ştie care sunt
implicaţiile Sindromului Down, care sunt nevoile unui asemenea
copil, indiferent dacă se află la marja de minim sau maxim a
evoluţiei sale. Dacă face progrese, le face pentru că cineva îşi
dedică întreaga energie acestui scop nobil. Nu consider că, în
momentul în care înregistrăm progrese, este indicat să schimbăm
starea de fapt care a generat progresul şi să luăm de lângă copil
persoana care

Crearea unui climat afectiv-pozitiv;

Stimularea încrederii în sine şi a motivaţiei pentru învăţare;
 Încurajarea sprijinului şi cooperării din partea colegilor, formarea unei atitudini
pozitive a colegilor;
Încurajarea independenţei, creşterea autonomiei personale;
Încurajarea eforturilor;
Sprijin, încurajare şi apreciere pozitivă în realizarea sarcinilor şcolare, fără a
crea dependenţă;
Folosirea frecventă a sistemului de recompense, laude, încurajări, întărirea
pozitivă, astfel încât să fie încurajat şi evidenţiat cel mai mic progres;
Crearea unui climat afectiv, confortabil;
Centrarea învăţarii pe activitatea practică;
Sarcini împărţite în etape mai mici, realizabile;
Folosirea învăţării afective;
Adaptarea metodelor şi mijloacelor de învăţare, evaluare;
Sprijinirea elevului să devină membru al unui grup;
Organizarea unor activităţi de grup care să stimuleze comunicarea şi
relaţionarea interpersonală (jocuri, excursii, activităţi extraşcolare, activităţi
sportive, de echipă);
Sprijin emoţional;
Folosirea unui limbaj simplu, accesibil elevului şi nivelului lui de înţelegere;
Instrucţiuni clare privind sarcinile şi elaborarea unor programe individuale de
lucru;
Aşezarea în prima bancă a elevilor cu deficienţe de vedere, îmbunătaţirea
calităţii iluminării, adecvarea materialelor didactice;
Poziţia profesorului să fie astfel ca fiecare elev să-l poată vedea, iar în dialogul
profesor-elev profesorul să vorbească numai stând numai cu faţa spre elevi;
Stabilirea foarte clară a regulilor şi consecinţelor nerespectării lor în clasă şi
aplicarea lor constantă;
Aşezarea copiilor cu hiperactivitate şi deficit de atenţie în primele banci, astfel
încât să nu le distragă atenţia restul colectivului şi să fie aşezat în apropierea
elevilor care sunt acceptaţi de colectiv ca modele pozitive;
Încurajarea oricărei tentative de comunicare, indiferent de natura ei;
Profesorul să fie ferm, consecvent, să folosească înţelegerea şi calmul ca
modalitate de stingere a manifestării agresive a elevului;
 Să fie comentată acţiunea elevului şi nu personalitatea lui;
Profesorul să aprecieze limita de suportabilitate a elevului (să nu-l jignească sau
umilească);
Profesorul să folosească o mimică binevoitoare şi o atitudine deschisă (să nu
încrucişeze braţele şi să nu încrunte privirea);
Orice activitate să fie bine planificată, organizată şi structurată;
Profesorul să dea dovadă de consecvenţă şi corectitudine în evaluare;
Abordarea incluzivă susţine că scolile au responsabilitatea de a-i ajuta pe elevi
să depaşească barierele din calea învaţării şi că cei mai buni profesori sunt aceia
care au abilităţile necesare pentru a-i ajuta pe elevi să reuşeasca acest lucru.
Pentru aceasta şcoala trebuie să dispună de strategii funcţionale pentru a
aborda măsuri practice care să faciliteze îndepărtarea barierelor cu care se
confruntă elevii în calea participării lor la educaţie. Putem stabili de asemenea
relaţii de colaborare cu autoritaţile locale, părinţii şi reprezentanţii comunităţii.
Poate fi dezvoltat un mediu afectiv pozitiv în care elevii să poată discuta cu
lejeritate despre dificultăţile pe care le pot întâlni şi să aiba curaj să ceară
ajutor.
Într-o abordare incluzivă toţi elevii trebuie consideraţi la fel de importanţi,
fiecăruia să îi fie valorificate calităţile, pornind de la premisa că fiecare elev este
capabil să realizeze ceva bun.

https://alexandra-ababi.blogspot.com/2011/10/nevoile-copilului-cu-cerinte-educative.html

Bibliografie

https://www.care.com/special-needs-caring-for-a-child-with-down-syndrome-p1167-q16876.html
https://www.scribd.com/document/213864441/Integrarea-Copiilor-Cu-Sindromul-Down-in-
Invatamantul-Prescolar