Sunteți pe pagina 1din 1

Stimată redacție, O operație foarte importantă care se execută primăvara devreme la tufele de mur și

zmeur este cea de tăiere de fructificare.


În rândurile ce urmează voi explica modul cum se execută aceste lucrări, răspunzând astfel mai multor
cititori ai revistei printre care se numără atât Florina Stănilă, cât și Cristian Firea. Tăierile de fructificare
la mur și zmeur se execută primăvara devreme, la începutul lunii martie și au ca scop îndepărtarea
tulpinilor sau a porțiunilor de tulpină care, fie sunt în exces, fie sunt afectate de boli, dăunători sau
degerături. Tăierile de fructificare se suprapun cu tăierile de igienizare și se execută concomitent cu
acestea. Dacă tăierile de igienizare urmăresc îndepărtarea părților afectate, tăierile de fructificare
urmăresc menținerea unui număr optim de de tulpini și creșteri laterale care să rodească bogat.
Resturile vegetale rezultate în urma tăierilor se transportă cât mai departe de cultură și se ard. Tăierile la
mur. Pentru o dezvoltare armonioasă a tufelor este necesar ca în primii 2-3 ani să se păstreze la fiecare
tufă una, maximum două tulpini roditoare, iar începând cu anii 4-5 se va adăuga succesiv câte o tulpină
anual. De exemplu, la o tufă de mur cu vârsta de 3 ani care are 3-4 tulpini, se va păstra o singură tulpină,
maximum două, iar celelalte vor fi tăiate de la nivelul solului. Bineînțeles că vom păstra tulpina sau
tulpinile cele mai viguroase și mai bine poziționate în tufă, urmărind totodată ca acestea să aibă cât mai
multe creșteri laterale și să nu fie afectate de boli și ger. Tulpina rămasă pe loc va fi scurtată la înălțimea
de 1,8-2,0 m, iar dintre creșterile laterale vor fi păstrate un număr de 4-5, care vor fi tăiate la 25-30 cm,
restul urmând să fie retezate de la punctul de inserție pe tulpină. Cele 4-5 creșteri laterale vor fi dispuse
alternant pe tulpină, începând de la înălțimea de aproximativ 50 cm față de sol și până la vârful tulpinii.
Creșterile laterale situate mai jos de 50 cm față de sol se îndepărtează, deoarece lăstarii fructiferi sub
greutatea fructelor, se apleacă apoi către sol, acestea putând fi murdărite de ploi și vânt. Aceste tăieri
mai au și rolul de a descongestiona tufa de mur pentru o mai bună însorire și aerație, contribuind la
combaterea naturală a bolilor și dăunătorilor care se propagă la umbră și în mediul umed. Tăierile la
zmeur. Tăierile de fructificare la zmeur sunt relativ mai simple și constau în formarea unei benzi sau a
unui gard fructifer cu lățimea de 40-50 de cm pe toată lungimea porțiunii plantate. Având în vedere că
zmeurul, spre deosebire de mur, drajonează puternic, în cel de -al doilea an după plantare vom avea de o
parte și de cealaltă parte a rândului inițial plantat, o mulțime de drajoni de diferite grosimi și înălțimi.
Scopul tăierilor este acela de a selecta cele mai bune tulpini care să nu aibă boli sau degerături, să fie
suficient de groase și dispuse alternant, astfel că pe o lungime de un metru liniar de gard fructifer cu
lățimea de 40-50 cm să regăsim 15-20 de tulpini. Tulpinile bolnave sau rupte, ori prea subțiri se taie de la
nivelul solului și se ard. Tulpinile rămase pe loc se taie la înălțimea de 0,8-1,20 m înălțime urmărind ca
diametrul la punctul de tăiere să nu fie mai mic de 0,8 cm. Dacă avem o cultură înființată pe mai multe
rânduri, iar drajonii au acaparat și intervalul dintre rânduri, se va trece la eliminarea în totalitate a
acestora, restabilind intervalul necesar pentru o bună însorire și ventilație, dar și pentru accesul la
efectuarea diferitelor lucrări de întreținere. Menționez că aplic personal aceste lucrări de tăiere cu
rezultate foarte bune, iar dacă le veți urma, veți avea și voi recolte bogate atât la mur, cât și la zmeur.
Pentru cei care vor informații, dar și material săditor de mur, zmeur, căpșun și alți arbuști fructiferi, pot
fi contactat la nr. de telefon 0744788920, sau pe adresa de e-mail chituion@ymail.com. Vă doresc o
primăvară frumoasă și spor la treabă!

S-ar putea să vă placă și